Posts Tagged ‘transmisie’

Tricolorul romanesc in generic

noiembrie 6, 2009

Magnatul ucrainean cu trofeul mult ravnit, antrenorul echipei fluturand fericit steagul tarii sale. O revarsare de bucurie aleasa drept generic al transmisiilor in direct din serile de UEFA Europa League.

Lucescu, prin talentul si profesionalismul sau, magnetizase trofeul pentru cei din Donetk, preferand insa sa celebreze reusita, acolo, in tumultul tribunei din Istanbul, prin a ridica deasupra capului si a agita tricolorul romanesc intr-o exuberanta bucurie adolescentina. Spune multe.

Joi, sub acelasi generic, pe itv4, Roma – Fulham 2-1 si Everton – Benfica 0-2. Nu multi telespectatori britanici stiu cine este fericitul dar nici putini cei care, sesizand trofeul, intuiesc ca trebuie sa fie vorba de ultimii castigatori ai defunctei Cupa UEFA. Mircea Lucescu a facut mai mult bine Romaniei, dinafara granitelor tarii, ridicand tricolorul pe cel mai inalt catarg in a doua competitie intercluburi a continentului, decat fac toate reprezentantele fotbalului romanesc luate la un loc.

Patru cluburi din liga lui Dumitru Dragomir, patru esecuri. O castigatoare la zi, Shakhtar, patru victorii din tot atatea jocuri. De fapt, unica grupare cu procentaj maxim in UEFA Europa League, calificata deja, la pas, si insotita mai departe conform calculului matematic de Werder Bremen, invinsa sa in finala din mai, si Galatasaray, demolatoarea lui Dinamo Bucuresti.  

Dinamo plus Steaua plus CFR plus vicecampioana Timisoara, zero puncte joi seara. Dinamovistii si clujenii, invinsi chiar acasa. Per total, 4-12. Praf si pulbere. Remiza Unirii, 1-1 cu Glasgow Rangers, poate fi cu atat mai mult vazuta cu ochi buni, clubul din Urziceni strangand 5 puncte in grupa de UEFA Champions League si pastrandu-si locul secund. Iar la cum merg lucrurile, cele mai mari sanse de calificare, dintre gruparile romanesti, pare a le avea tocmai Unirea lui Dan Petrescu, ce isi fixase initial ca obiectiv pozitia a treia si implicit prinderea unui loc in UEFA Europa League, acolo, in competitia in care Lucescu a inaltat tricolorul.

Unirea lui Petrescu n-are nici macar privilegiul sa evolueze pe teren propriu, ci in orezaria din Ghencea, si cu asta am spus totul despre circumstantele cu totul aparte ale clubului picat ca de pe alta planeta in casa de nebuni a inertei ligi a lui Mitica, aducand cu sine un aer fresh, o alta abordare, altceva… Dar, din nou, unde e talent, pasiune si profesionalism, orice handicap poate fi surmontat. In contrast izbitor, alde matusalemicele Dinamo ori Steaua, atat de roase de conflictele interne aidoma unui cancer din fotbalul nostru, sunt deconspirate in fotbalul „mare”.

De vazut cine-si va oferi un frumos cadou de Craciun.

Ziua 134. Anglia inaintea caderii cortinei

mai 4, 2009

A trecut si Bank Holiday, sarbatoarea de luni, la inceput de Mai, o noutate intre datele inrosite din calendarul Albionului, si s-a mai scurs cu ea inca o etapa. Inca un sezon aproape ca s-a dus, cortina sta sa cada, si spicuiesc din ultimele evenimente notabile, promitand sa revin in extenso cu ultimele 90 de minute de Championship, ce-au separat nou-promovatele in elita de cluburile purjate in storcatorul barajului play-off, cu mansele sale tur chiar la finele acestei saptamani…

Asadar, daca esti antrenor novice, nu-ti strica firma de baiat bun si valabil riscand pe calul negru. Nu merita riscul…  S-a intamplat duminica pe Anfield Road, unde fanii lui Liverpool i-au compus lui Alan Shearer un cantecel, recunoscandu-i meritele de fost jucator dar sugerandu-i ca-i statea mai bine in fotoliul de invitat la radiografia etapei, BBC Match of the Day. Fostul atacant n-a simtit inca gustul victoriei la carma echipei pentru care a marcat puzderie de goluri, esecul de forfait de pe Mersey confirmand ca ex-capitanul Angliei a fost tarat la momentul inoportun pe puntea unor alb-negri cu apa pana la barbie si doar 270 de minute ramase pentru a se salva.

Shearer nu merita aceasta postura, dupa ce refuzase in repetate randuri, cand situatia la Newcastle United era mai roza, sa preia echipa. S-a lansat in cariera la greu si n-are multe variante. Si nici prea multa inspiratie. In primul rand, cand l-a ales asistent pe Iain Dowie. Doar retrogradarea acestuia din Premier League, la carma lui Crystal Palace, ar fi fost suficienta pentru Shearer sa se gandeasca in repetate randuri pana la a alege o data si bine.

In weekend, la Liverpool, Shearer a riscat din nou, titularizandu-l pe Joey Barton, baiatul problema. Telepatic, managerul tocmai uns l-o fi auzit pe comentatorul roman al jocului Newcastle – Portsmouth, din lunea precedenta, difuzat in Romania, care tot repeta ca introducerea lui Warren Barton ar oferi o infuzie de entuziasm in linia mediana a „Cotofenelor”. Ei bine, Warren Barton a jucat candva pentru Newcastle, in zile mult mai bune, in deceniul trecut, ca fundas lateral. Warren, dupa cum a tot repetat comentatorul.

Joey insa e alta mancare de peste, poate cel mai problematic fotbalist din Premier League. Nu doar un jucator problema, ci un om manat de demoni. Cu certuri repetate cu regulamentul din teren ori fotbalistic, cu probleme grave in viata sa privata. Newcastle l-a aparat la greu, reabilitandu-l si acceptandu-l in lot, pe cand ajunsese la inchisoare, sansa pe care multe alte cluburi poate nu i-ar fi oferit-o. „Cotofenele” l-au aparat in speranta ca intr-o buna zi, la greu, clubul va fi rasplatit. Revansa unui nou Joey.

Dar Joey a ramas acelasi si Barton a incasat al patrulea cartonas rosu din cariera, in minutul 77, la Liverpool, taind craca oricarei sanse de a reveni oaspetilor condusi de Shearer. Cand il ai pe Barton la mijloc, iti asumi un risc. Faulturile se platesc in galben si rosu. Joey Barton are scuza ca victima sa, Xabi Alonso, a provocat al saselea cartonas rosu pentru adversari care l-au „curentat” in acest sezon. Dar la cartea sa de vizita si situatia ingrata a lui Newcastle, Barton ar fi trebuit sa fie grijului. Si nu cu mainile ridicate a nevinovatie, deasupra lui Alonso, chircit pe pamant, dupa ce-l „cosise” cu ambele crampoane ridicate.

Shearer, pe buna dreptate, s-a declarat dezamagit de abordarea lui Barton dar, pentru prima oara poate ca Shearer si-a pierdut si el nitel din simpatia numerosilor sai sustinatori. Si asta pentru ca n-ar fi trebuit sa riste in a-l titulariza. A optat pentru calul negru si si-a incurcat existenta, Barton urmand sa fie suspendat in ultimele 3 etape. Cand ii ardea clubului buza mai tare. Asta a fost rasplata protejarii mijlocasului, pe cand era dupa zabrele…

In mod identic, alegerea lui Shearer de catre proprietarul Mike Ashley a fost un risc, chiar mult mai mare, si deznodamantul se contureaza. Supravietuiri minune s-au mai produs dar oricum, Shearer a fost asezat din start la colt, fara manusi si cu cativa boxeri versati si echipati pana-n dinti in fata lui, dornici de sange…

Si ar fi putut fi chiar mai rau. Cu doua bare, Alonso l-a egalat pe colegul de echipa Gerrard in fruntea tintasilor „metalului” portilor in acest sezon. Si Stevie G a urcat duminica, de la 5 ghinioane, la sase… Daca barele lor ar fi fost goluri, suna 6-0 pentru Liverpool. „Cotofenele” spulberate ca la tenis. Ghinionul lor, c-au prins-o pe Liverpool intr-un iures ofensiv concretizat in 33 goluri marcate in ultimele 10 aparitii, asta pentru contracararea criticilor lui Benitez, care vedeau in Liverpool o trupa precauta, defensiva, inchisa. Rafa le-a tot repetat ca, per totalul competitiilor, anul trecut „Cormoranii” inscrisesera cele mai multe goluri dintre gruparile din Albion.

Daca mai marii lui Newcastle vor sa doarma bine pana la finele sezonului, atunci sa faca uitat ca si Norwich City, retrogradata duminica din liga secunda, a apelat in cursul acestei editii, in disperare de cauza, la un fost erou al locului, portarul international scotian Brian Gunn. Pe cat de aplaudat a fost intre buturile „Canarilor”, pe atat de stanjenit a fost in postura ingrata, la startul in antrenorat, de a-i salva pe galben-verzi. Acum 4 ani, Norwich, Southampton si Charlton erau colege in Premier League. Ieri, au retrogradat in bloc in liga a treia. Marire si decadenta.

Contraexemplul ar veni din Londra, si inca din elita, unde un alt novice, Gianfranco Zola, investit in miezul actualei campanii la carma lui West Ham United, a facut „Ciocanarii” sa bata cu putere, ultima isprava fiind infrangerea in premiera in 2009 a „nucii tari” Stoke City in fieful acesteia, Britannia Stadium, reduta imbatabila de la 1 ianuarie incoace. Si asta din nou cu junii Tomkins, fundas central, Stanislas si Noble, mijlocasi, si varful Sears, intrat tarziu. La Upton Park sefii si fanii se freaca la ochi… West Ham pe sapte. Micutul sard, revelatia anului si exceptia care confirma regula ca startul in antrenorat se poate lasa cu un inec?

Inchei prin a anticipa punctarea povestii de succes a lui Birmingham City, la care ma refer in editorialul „Football Made In UK” din Fotbal Vest. „Albastrii” la a cincea plimbare intre primele doua ligi in ultimii ani, rastimp in care concitadina West Bromwich Albion ar putea marca a sasea schimbare de esalon, acum fiind „lanterna” in elita, cu sanse mici de salvare. Orasul Birmingham cu liftul intre divizii.

Ziua 97. Cursa Universitatilor, Lupta Albastrilor

martie 30, 2009

Va scriu cu amanunte picante despre o intrecere pe ape. Despre un eveniment sportiv de intensitate maxima, consumat pe durata a nici 20 de minute, dar care starneste un interes aparte de la lansarea sa acum aproape doua secole. Traditia se mentine, rivalitatea sportiva e la cote maxime iar plamanii si muschii unor adevarate masinarii umane par a exploda in expansiunea de efort fizic.

Dar inainte de a gasi punctul ideal de vizionare pe malul Tamisei, sa notam cate si mai cate, pentru toti, se intampla in metropola. Pe Wembley, intr-un joc amical, David Beckham stabileste recordul de selectii pentru nationala Angliei intre jucatorii de camp, 109, depasind fosta „borna” a regretatului Bobby Moore. Capello oferindu-i veteranului inca o selectie intr-o partida neoficiala, da si apa la moara unora care constata ca „Becks” a strans in ultima vreme „caps” la echipa reprezentativa si intrand in joc in ultimele minute ale unei intalniri cu gen Bantustan. „Sa fi transpirat mai mult pentru a merita selectiile. Le-a strans prea usor” e parerea recordmanului absolut la nationala Albionului, portarul Peter Shilton. Sa fie ale sale 125 selectii in pericol? Pazea, vine Beckham.

Mai pe seara, la aceeasi ora 20:30 la care s-a stins pentru o ora lumina mai intai in Insulele Chatham, din Pacific, iar apoi in Fiji, Noua Zeelanda si tot asa, de parca ar fi Anul Nou la sfarsit de martie, pe malurile Tamisei, in diagonala peste podul Parlamentului, doua obiective cu o simbolistica aparte s-au cufundat si ele voit in intuneric, pentru aceleasi 60 de minute, cu ocazia Orei Pamantului in 2009. Big Ben, turnul cu ceas al Parlamentului, si London Eye, „roata” survoland peisajul capitalei, au disparut de pe linia orizontului nocturn londonez. La fel si arenele Stamford Bridge ori White Hart Lane, printre altele… Deloc rau, nitel diminuata factura la energie electrica. N-am nimic impotriva initiativei Earth Hour, lansata in 2007 in Australia, dar asemenea gesturi de a proteja natura si de a economisi resursele fara a consuma in nestire fara rost n-ar trebui sa fie populiste, de fatada, odata pe an, ci sa fie parte marcanta a constiintei umane, a existentei si modului nostru de viata pe pamant. Iar cand ma refer la „restrangere”, includ tot… meniul: nu tu limuzine mari consumatoare de combustibil, nu tu masini de spalat vase mari consumatoare de energie electrica, iar lista ar putea continua la nesfarsit. Chiar e nevoie sa se inveleasca in blanurile unor mamifere pe cale de disparitie? Asa ca e bine sa se mai stinga lumina, dar nu la unison si parca la comanda, ci din instinct. Nu de alta dar o asemenea <Hai sa stingem lumina fratilor la 20:30 ca prea ne-am destrabalat in consum in ultimii „n” ani!> ne-ar putea aduce aminte de anii cand de-o parte a Cortinei de Fier se tot „lua curentul” la ore exacte, conform unui plan bine gandit, „pisicologic”. Ar trebui sa plece din sufletul fiecaruia simtamantul de a trai in concordanta cu natura si de a nu abuza… dar cu cine sa rationalizezi!?

Unii stabilesc recorduri, altii sting lumina, altii ies sau… „sunt scosi” la proteste in preludiul gi-tuenti cum ca Vezi Doamne sistemul n-ar mai fi viabil (dar cine si de ce l-a facut sa nu mai para viabil?) si hai sa spanzuram regele si sa traiasca Regele, cu totii „schimbam ora”, iar altii ies pe ape.

Duminica, 29 martie 2009, ora 15:40, a 155-a editie a „Bataliei Albastrilor”, The Championship Race, cursa de canotaj 8+1 intre Oxfordul bleumarin si Cambridgeul albastru azuriu, o intrecere sportiva a institutiilor de invatamant superior. Doua universitati de renume, un unic tel: de a trece primii linia de sosire inaintea podului Chiswick, dupa o cursa in amonte pe Tamisa. Inca o pagina intr-o istorie fascinanta…

Totul a pornit de la provocarea unui student la Universitatea Cambridge, Charles Merivale, care i-a aruncat manusa prietenului si tizului sau de la Oxford, nepot al scriitorului William Wordsworth. Hai sa ne intrecem cu barcile! Ideea lui Charles din 12 martie 1829 era lansata la apa in 10 iunie, la Henley-on-Thames, in susul fluviului de la Londra spre vest. Oxfordul lui Charles Wordsworth avea sa castige editia inaugurala iar localnicii aveau sa adopte evenimentul, devenit ulterior renumitul Henley Royal Regatta.

The Boat Race, cum a fost alintata, a fost mutata pe apele Tamisei londoneze, la Westminster, de unde era stramutata in amonte, in locurile actuale, in 1845, odata ce zona Parlamentului a devenit prea aglomerata pentru asemenea desfasurari de forte. Ambarcatiuni si echipaje, sustinatori de la universitati, gura casca, tot mai multi si mai multi. Cursa crestea in importanta…

N-au lipsit momentele de cotitura in The Battle of The Blues. Ambarcatiunea celor din Cambridge se scufunda in 1859 iar in 1898 trecea linia de sosire, desi luase apa la bord. In 31 martie 1912 ambele se scufundau, revenind la suprafata si luand-o de la capat in 1 aprilie. N-a fost pacaleala. Oxfordul s-a scufundat in 1925 iar peste doi ani asemenea evenimente notabile ar fi fost consemnate in transmisie directa radiofonica. La televizor, din 1938. BBC a lansat la apa o traditie, ITV1 a inregistrat 7,7 milioane telespectatori la cursa din 2006, intrecerea Oxford – Cambridge pe Tamisa devenind astfel al cincilea eveniment sportiv ca importanta al anului in Regatul Unit, dupa interesul manifestat in jurul reuniunii hipice Grand National, a finalei fotbalistice F.A. Cup, a finalei masculine de la All England Lawn&Tennis Club sau mai pe sleau Wimbledonul tenisistic, respectiv a cursei de Formula 1, British Grand Prix.

Ceva mai mult de un sfert de ora pe Tamisa, in intrecerea unor studenti inrolati la Oxford si Cambridge, pretuita la asemenea parametri care spun totul despre comuniunea insularului cu apele, despre statornicia sa in ciuda caracterului instabil, unduitor al izvorului vietii.

Din 1829, liderii echipajelor dau cu un ban aurit pentru alegerea culoarului. A vasli mai aproape de malul nordic, cel spre „centrul orasului”, spre esplanada Middlesexului, aduce cu un avantaj la prima respectiv ultima cotitura a fluviului. A vasli mai aproape de cel sudic, spre Surreyul rural, ar aduce cu un avantaj pe mai lunguietul parcurs de mijloc al cursei. Lupta se da pe parcursul Tamisei ce face un U intors. Imaginati-va forma unei coafuri feminine retro, cu o ondulare placuta peste urechi. Moneda e pastrata in Muzeul Raului si al Canotajului, din Henley, care adaposteste si pictura Battle of the Blues.

Batalia incepe practic in septembrie. Atunci sunt alesi vreo 40 de potentiali candidati pentru locurile din ambarcatiuni. Pana la Anul Nou, mai raman cam 24-28. Studii si antrenamente, jumatate de an. Cei din Cambridge, pe raul Ely din localitate. Cei din Oxford, pe apele din Wallingford si in centrul din Iffley Road, acolo unde, scriam recent, Roger Bannister cobora in premiera in 1954 sub 4 minute in alergarea pe o mila. Ceea ce n-am spus e ca Bannister a fost ajutat in tentativa sa de doi asa zisi iepuri. Daca atletismul e un efort individual si iata ca totusi… nu, in schimb canotajul e un efort colectiv de coordonare. Cam cu 4 saptamani inaintea Bataliei, echipele sunt definitivate. Rezervele Cambridgeului se numesc Goldie iar cele din Oxford formeaza barca de rezerva Isis. 

Invinsii anului precedent ii provoaca pe invingatori la o alta cursa si uite-asa se perpetueaza traditia unei intreceri sportive inaltatoare prin fair-play. N-ai cum trisa, n-ai cum fenta. Te lupti cu apele, cu valurile, cu curentii subacvatici, cu vantul, cu propriile slabiciuni umane, poate cu ploaia sau razele piezise. 250.000 de oameni pe margine, milioane de britanici in fatele televizoarelor, zeci de milioane pe alte meridiane, la TV.

Oxford triumfa initial, Oxford castiga si in 2008, dar per total e 79-74 pentru Cambridge. 80 pentru Azurii in 2009? Sau 75 pentru Bleumarini?

Matthew Pinsent, cvadruplu medaliat olimpic cu aur, gratia ambarcatiunea Oxfordului intre 1990 si ’93. Altele sunt numele de pe diverse meridiane care se aseaza in scaunele glisante pentru Batalia din 2009. Oxfordul se prezinta cu cea mai grea echipa din istoria curselor iar Cambridge cu cel mai greu echipaj dintre cele aliniate peste ani de Azurii. Ce atarna mai greu te propulseaza mai tare, cum avea sa constate Cambridge in 1998, cand, vaslind cu cel mai greu si inalt echipaj de pana atunci, stabilea un record absolut al Bataliei, in a sasea lor victorie anuala la rand: 16.19. Nici saisprezece minute si jumatate le-au trebuit sa vasleasca de dupa podul Putney Bridge, cam din dreptul pubului Duke’s Head, peste ape de Craven Cottage, arena lui Fulham FC, si pana aproape de podul Chiswick, mai exact pana in dreptul pubului The Ship, Corabia…

Asa ca stiu ele ce stiu… Grele… Baietii de la Cambridge au comandat de fapt zeci de burgeri cu carne de vita si o galeata de cartofi prajiti, pentru apres, indiferent de rezultat. Cu sampanie sau nu?

Dar iata-i pe protagonistii care vor fi cronometrati intermediar la locurile traditionale The Mile Post, de la o mila de la start, apoi la podul Hammersmith, reconstruit in 1887 de inginerul care salva Londra de propria-i retea de canalizare rabufnind din strafunduri, Bazalgette, si unde recordul e detinut de Cambridge, in 6:20, si la podul feroviar Barnes, construit in 1849 in patria lansarii… la apa a … fotbalului, unde in acelasi 1998 Cambridge trecea cel mai iute din istorie, in forta… 13:32.

Asadar, prin dreptul depozitelor Harrod’s si a berariei Mortlake vor vasli ca posedati urmatorii…

In bleumarin, Oxford… Michal Plotkowiak, Colin Smith, Alex Hearne, Ben Harrison, Sjoerd Hamburger, Tom Solesbury, George Bridgewater, Ante Kusurin si Colin Groshong.

In azuriu, Cambridge… Rob Weitemeyer, Henry Pelly, Ryan Monaghan, Peter Marsland, Beaglan McEachern, Hardy Cubasch, Tom Ransley, Silas Stafford si Rebecca Dowbiggin.

Da, exista o Rebecca, a existat cate o canotoare in ambele ambarcatiuni in unii ani. De prin partile noastre, croatul Kusurin, din Nova Gradiska, plecat din Zagreb sa studieze la Washington si acum ajuns la colegiul Kellogg din Oxford. Cine va impinge si trage mai vartos pe cele putin peste 4 mile?

Raspunsul la intrebare, din mersul bicicletei, pe esplanada Tamisei, in urmarirea protagonistilor… Patru dintre canotorii Universitatii Oxford au luat startul dupa o noapte mai… scurta cu o ora in care si-au definitivat lucrari imperativ a fi predate pana la amiaza zilei urmatoare. Neo-zeelandezul Bridgewater, cu un nume predestinat, Podul Apei, s-a destainuit celor de la The Times ca pregatirea universitara din noaptea dinaintea cursei i-a luat gandul de la Xchanging Boat Race. Cursa a abordat-o de la alti parametri, mai relaxat…

Poate si de-aici startul mai bun al outsiderei Cambridge, care la prima mila o batea la sutimi pe Oxford. S-a mers cap la cap, dupa care Oxford a inceput incet-incet sa ia avans… La final, acesta a fost de 3 lungimi si jumatate de barca sau 12 secunde: Oxford in saptesprezece minute in cap, Cambridge in 17:12. Asadar 79-75 pentru Cambridge. Victoria favoritei e logica, daca tinem cont de cei patru olimpieni din ambarcatiune.

A fost o duminica mohorata, inchisa, rece pentru un sfarsit de martie, dar traditia s-a perpetuat. Intr-un asemenea eveniment sportiv etica si moralitatea intrecerii permeaza niste tendinte sociale tot mai expuse eroziunii morale si de aici exemplul pozitiv al competitiei, plin de semnificatii adanci. Pentru cinici si sceptici, doar o vorba… cata vreme asemenea triumfuri ale spiritului uman exista, inca traim intr-o lume buna, „salvabila” de la autodistrugere. Un sport mai putin mediatizat, in umbra comparativ cu altele in care efortul fizic si mental atat in pregatire cat si in intrecerea in sine e evident mai mic. Dar, paradoxal, parca mai pur prin brutalitatea sa. Alte considerente n-ar mai fi, ci doar o provocare din partea celor de la Cambridge pentru revansa din 2010. Ai pierdut? Continua.

Ziua 58. Eduardo renascut

februarie 17, 2009

Luni a fost seara lui. A marcat cu capul din centrarea lui Vela, pe care-l deschisese pe flancul stang, si a transformat un penalty pe care-l obtinuse. Croatul de origine braziliana Eduardo a reusit o dubla la revenirea intre titularii Arsenalului: 4-0 contra lui Cardiff City, in meci rejucare din Cupa Angliei si o calificare in optimile de finala.

Luni 16 februarie a fost catalogata de nouar drept „cea mai frumoasa zi din viata mea, pentru ca am dovedit ca mai pot juca”. Anul trecut, dupa accidentarea suferita la piciorul stang, unii au opinat ca zilele lui Eduardo in fotbal s-au evaporat intr-o clipita. Taylor, fundasul lui Birmingham City, i-a rupt piciorul stang, a carui glezna s-a dizlocat, in chiar primele minute ale partidei de campionat de la St. Andrews. Se intampla pe 23 februarie 2008, cu doua zile inaintea zilei de nastere a atacantului de loc din Rio de Janeiro.

Din teren, direct in sala de operatie. Colegul brazilian de la Arsenal, Gilberto Silva, a inlesnit atunci dialogul cu medicii iar dragostea de fotbal i-a usurat anul trecut anevoiosul parcurs al recuperarii. Primul sezon in fotbalul englez s-a frant brutal pentru talentatul jucator dar psihicul i-a fost tare. Pe micile ecrane, accidentarea a fost de cosmar. Taylor i-a secerat, unii spun accidental, piciorul de sprijin, difuzorii transmisiei in direct de pe Sky Sports optand pentru a nu relua faza. Fiori pe sira spinarii. Seara, in rezumatul etapei, BBC Match of the Day 2 a disecat faultul de maidan comis departe de poarta si cativa ar fi putut apoi opina ca atacul n-a fost doar neglijent. Pana atunci insa, furia lui Wenger de a cere suspendarea pe viata a lui Taylor s-a domolit intr-o retractare iar Eduardo si-a revenit din lesin.

Alta sansa pentru a practica sportul sau indragit n-avea, decat sa lase in urma durerea nedreptei accidentari si sa traga din rasputeri pentru a recupera. I-a trebuit aproape un an dar in februarie 2009 i-a pasat lui Krancjar pentru golul victorios in amicalul Romania – Croatia 1-2 iar peste cateva zile a revenit cu o dubla pentru Arsenal. Eduardo s-a intors si e bine. A lacrimat la reusitele sale iar fanii au starnit un ropot de aplauze nu doar la inlocuirea sa, in minutul 67.

In 25 februarie, la implinirea a 26 de ani, Eduardo va fi ca si renascut. Acum un an, fotbalul ii fusese nemilos furat de un de duzina purtator de crampoane. Acel fault venea dupa un an in care Eduardo rotunjise la zece numarul golurilor marcate pentru Croatia in campania de calificare la Euro 2008, turneu final pe care baiatul din Rio l-a ratat nemeritat. Ar fi fost unul dintre primii selectionati in lotul lui Bilic, drept marcator al unui hat-trick in Israel, impotriva careia a inscris si pe Maksimir, unde scutura si poarta Albionului.

Pagina scrisa intr-o seara de luni de Eduardo, intr-o rejucare din Cupa Angliei, este un triumf al fotbalului. Povestea sa insulara a fost pana acum trista, cu relativ putine aparitii pentru „Tunari”, dupa achizitia in iulie 2007 de la Dinamo Zagreb, pentru circa 7,5 milioane lire sterline, si aproape un an pe tusa. Insa renasterea a fost remarcabila. Oasele se sudeaza. Ranile se vindeca. Amintirile raman. Golurile sale il vor propulsa pe vecie in folclorul popularei grupari nord-londoneze. Un „Tunar” veritabil si sansa unei cariere de succes, reinnodate cu truda si rabdare.

Iar daca vi se pare putin ca Eduardo a revenit cu goluri „doar” in dauna unei divizionare secunde, Cardiff City, si inca la Emirates, ei bine, atunci sa amintim ca galezii au jucat finala editiei trecute a Cupei Angliei, competitie in care Arsenal a cucerit ultimul ei trofeu, in deja indepartatul 2005. „Dubla” lui Eduardo parca a revigorat intreg Arsenalul. O injectie de optimism molipsitor in rejucarea unei 16-imi, pas mic dar deschizator de partii in niste luni in care „Tunarii” par a-si fi dereglat tirul.

Arsenal si Wenger sigur au mare nevoie de el, macar din postura de rezerva. E iute, robust, cu simtul portii si, a dovedit-o, cu un psihic tare ca otelul. Pentru „Tunari” urmeaza optimile Champions League si revansa contra „buturugii mici” Burnley, in alte optimi, ale Cupei Angliei, precum si tentativa de a recupera terenul pierdut in campionat, unde a alunecat inafara „careului celor mari”, in favoarea lui Villa. O optiune in plus, oferita de abilitatile lui Eduardo, este mana cereasca la momentul oportun pentru francez. E ca si cum ar fi facut o noua achizitie… 

Eduardo marcand din nou si cucerind candva un trofeu cu Arsenal? Eduardo la Cupa Mondiala cu Croatia? N-as paria impotriva. Sau eventual doar daca n-as gandi cu inima. Dumnezeu sa-i apere picioarele.

Ziua 45. Goslingul invizibil

februarie 11, 2009

Cand a spus ca n-are ochi pentru rejucari de meciuri in Cupa Angliei, Rafael Benitez parca a presimtit ceva. Vizita la concitadina Everton, la celalalt capat al parcului Stanley, nu era deloc in planurile spaniolului, mai ales la 3 zile dupa un meci de care pe care cu Chelsea, in urmarirea lui Manchester United, si la inceputul unei luni februarie aducatoare de regalisti mardileni in Champions League. De aceasta data, rolurile s-au inversat, amfitrionii de la Everton fiind bucurosi de gosti…

De ce ti-e frica, nu scapi. Steve Gerrard s-a accidentat deja in prima repriza, ghinion cu consecinte de saptamani confirmand presimtirile lui Rafa. Colegii sai au rezistat cu chiu cu vai si rejucarea a intrat in prelungiri, o a doua belea pe capul antrenorului. 30 de minute in plus de oboseala, in miezul sezonului. Si pentru nimic… Caci in minutul 119, cand Liverpool se pregatea probabil sa-si exerseze maiestria la lovituri de departajare, un baiat de 19 ani, Dan Gosling, a eliminat-o din F.A. Cup cu un sut plasat din interiorul careului, covrig in coltul portii lui Reina. 1-0 si Everton in optimi… Liverpool, castigatoarea din 2006, invinsa.

Nu doar lui Rafa i-a venit sa-si smulga ciocul din barbie. Multi telespectatori rabdatori timp de 119 minute au pierdut unicul gol al jocului pentru ca, vorba comentatorului Steve Rider, reusita a cazut intr-un moment inoportun. Gosling s-a trezit sa traga la poarta pe cand postul national terestru ITV tocmai difuza un pachet publicitar. TicTac, TicTac. Secundele s-au scurs, pastilele sub forma de omuleti s-au desfasurat pe ecran, oamenii s-au foit in fotolii iar jucatorii lui Everton l-au sufocat pe Dan Gosling cu imbratisari si pupaturi.

Pe cat de jenant, pe atat de condamnabil. Citeam cartea unui fost angajat in industria publicitara, scarbit de masinatiile si cinismul breslei, referindu-se la fotbal si oferind un exemplu de marca in finala Coupe du Monde ’98, drept simple vehicule de parada ale diverselor marci puse pe facut reclama si stors banii consumatorilor prin intermediul transmisiilor televizate. Minutul 119, unul de maxima audienta. Remuneratia, achitata de firme televiziunii pentru campania publicitara, este colacul de salvare al difuzorului.

Dar ce te faci cand TicTacul rapeste secundele ce se vor fi dovedit cele mai pretioase din orele de fotbal ale rejucarii!? Iti pui lumea in cap! Oprobiul public e general, toate cutitele fiind acum scoase pe masa. Probabil i-a s-ar fi trecut ITV-ului cu vederea scaparile si erorile din transmisiile rundelor precedente, gafe care au intetit comparatiile cu profesionalismul celor de la BBC, proprietari ai drepturilor de difuzare ale jocurilor din Cupa Angliei pana mai ieri. Dar Goslingul invizibil i-a pus la zid. Comentarii lipsite de pertinenta, cadre neinspirat alese, cate si mai cate…

Insa chiar daca n-a fost transmis in direct, golul lui Gosling tot a eliminat-o pe Liverpool. Intr-un fel, cosmarul lui Rafa a fost curmat. Ce s-ar fi facut daca ar fi ajuns la o rejucare si in optimile de finala? Prea mult deranj.