Posts Tagged ‘transmisie televizata’

Condiţia presarului sportiv: nobilă sau servilă?

iulie 5, 2010

Reproduc editorialul SUTURI IN ZID, pe care l-am semnat in editia de marti a <Fotbal Vest>…

Mi-a picat în mână săptămânalul ieşean „Suplimentul de cultură” şi în primele patru din totalul de 16 pagini am dat de „O ţară de fotbal” şi „Sentimentul naţional al beşicii”, editoriale reliefând obsesia României pentru fotbal, cu atât mai evidentă cu cât acest unic sport şi nicicare altul îşi face aşadar loc şi într-o revistă cu profil cultural. Din păcate, deşi puternic înfipt în psihicul naţiunii şi viaţa socială, fotbalul nu se ridică însă calitativ la nivelul atenţiei cu care e înconjurat, fiind fără valoare, corupt, în linii mari o oglindă a minorităţii ce face de douăzeci de ani jocurile în ţară.

Fiind depistat drept o „vacă de muls” de către „băieţii deştepţi”, fotbalul autohton, deşi decăzut tocmai când speranţele generale ale românilor crescuseră după ´90, poartă în favoarea clicii sforarilor şi rolul de zăhărel, într-un uriaş fenomen de „fotbalizare socială” inoculat publicului şi prin acest controlabil instrument de propagandă al atotputernicilor, mass-media, în special cea vizuală. Cu pâine râncedă şi circ ieftin poate fi implementată orice decizie, cât de nepopulară…  

În acest context, care e condiţia şi pulsul mass-media în peisajul fotbalistic mioritic? Iar întrebarea e dacă presa nu mai poate într-adevăr combate, fie din cauze valorice, fie ţinând de subţierea resurselor logistice şi economice, ori nu mai vrea s-o facă, fie din motive lipsite de etică, fie drept urmare a variilor constrângeri, fie conştientizând că orice-ar dezvălui, paralizantul status quo tot ar rămâne inexpugnabil!?!

Era o vorbă emanată în ceauşism, „la fotbal şi agricultură se pricepe toată lumea”. O ironie cât se poate de mincinoasă. Aşa cum doar adevăraţii ţărani, a căror sudoare udă glia zi lumină, înţeleg tainele pământului, tot aşa şi aşezările în teren, fazele jocului ori refacerea după efort într-un tot mai complex fotbal al mileniului III, cu toate faţetele sale, nu sunt floare la ureche.

Chiar aşa! Întrebaţi-i de exemplu despre tot ceea ce înseamnă refacerea după efort, cu procedura şi rolul ei, pe autointitulaţi „campioni ai presei sportive” şi pe cei care, prin „jucăriile”-dotări şi fondurile avute la dispoziţie, se regăsesc sub acelaşi spectru generic, şi îi veţi încuia pe destui dintre ei.

Plec de la această idee întru a reaminti că presa de sport a înflorit, luând-o aproape de la zero, după aşa zisa revoluţie. Pasionaţii de sport, şi în special de fotbal, cu sâmbure de talent jurnalistic, şi care au avut curaj să intre în presă, au devenit datorită „sufletului” lor pentru joc, ce-l picurau în cuvinte, din simpli ziarişti de ocazie adevăraţi formatori de opinie. La începuturi s-a scris mai curat pentru că presa sportivă se făcea mai ales din plăcere, dezinteresat, pionierii branşei neavând nimic de pierdut şi în general informând exact ce-auzeau şi vedeau.

Subiectele reale pierd teren în faţa politicii „căpuşe”, cu ştiri de can-can

Anii însă au trecut şi într-un sesizabil plan de devalorizare prin „balonare”, de sterilizare şi mogulizare a mass-media, pus pe roate de păpuşari printr-un bombardament ştiristic şi un haos informaţional din tot mai numeroase surse-„ciuperci” apărute după ploaie tocmai pentru ca publicul să nu mai distingă bobul de neghină, a fost desăvârşită fărămiţarea firavelor temelii ale presei post 1989, făcută din pasiune şi mai degrabă onest, deci implicit incomodă. Iar coborârea ştachetei printr-o nivelare în jos a condiţiei de presar a fost ticluită şi prin politici de diluare a subiectelor substanţiale, profunde, legate de sportul în sine, în favoarea can-canului senzaţionalist, a superficialului şi a vulgarului.

Degradarea voită a imaginii mass-media în ochii publicului, la stadiul de simplu cerşetor şi neguţător de banalităţi, a dat implicit apă la moară subiecţilor săi, de exemplu recentul silenzio stampa instituit de Gabi Tamaş, deşi ridicol din partea unui tânăr lovind o sferă umflată de piele, având oarece circumstanţe atenuante. De ce?

Nu pot să uit unica solicitare venită după câţiva ani din partea unui trust central major, cu care colaborasem sezoane bune, de a-l interpela pe Adi Mutu în privinţa, răsuflase, noii sale partenere. Asta îl durea într-o vineri spre seară pe un conducător cu rol managerial la respectivul ziar, deci nu jurnalist propriu-zis, cu „temă” pentru ediţia de luni. Ei bine, „Briliantul” trebuia să-şi vadă de contract şi profesie jucând sâmbătă departe de Londra, în nord, la Blackburn, şi mi-am zis pe de-o parte că mă interesa doar forma sportivă a fotbalistului român la Chelsea, şi nu viaţa omului Mutu, iar pe de altă parte că era evidentă goana după senzaţional a redacţiilor, care, obsedate de creşterea tirajului, manipulau, „dresau” şi îndoctrinau cititorii cu un anumit gen de ştiri.

E falsă autoapărarea cum că publicul ar savura asemenea „noutăţi” şi că mass-media doar ar reacţiona în baza raportului cerere-ofertă. Din contră! Presa condiţionează forţat auditoriul cu praf în ochi ce maschează vidul unei documentări şi expuneri riguroase al unor subiecte serioase, deviind astfel atenţia plătitorului. Mai mult, a greşit obişnuindu-i prost pe cei cărora le-au sorbit vorbele şi ridicat soclurile, deveniţi falşi eroi peste noapte şi implicit demagogi scăpaţi din mână. Pe scurt, mass-media îşi educă prost subiecţii şi publicul şi implicit estompează tentativele de jurnalism echidistant, etic.          

Se zice că presa e a patra putere în stat. Atunci cum se face, dacă într-adevăr ar fi atât de influentă pe coridoarele statului de drept, că „lucrurile merg rău”!? Dacă ar fi într-adevăr tare pe poziţii, cum se pretinde, ca o veritabilă a patra putere în stat, atunci „lucrurile” ar trebui să curgă logic şi implicit spre „mai bine”, în urma dezvăluirilor făcute. Însă cum n-avem de-a face nici cu o presă independentă, ci parţial aservită, interesată să-şi conserve la vârf „traiul alb” şi dublul statut de formator de opinie şi de vezi Doamne o a patra putere în stat, şi nici cu un stat de drept, ci cu legea bunului plac a aleşilor ori infiltraţilor în poziţii cheie, influente, din păcate teatrul absurd şi parodia sunt întreţinute întru menţinerea status-quo dar în defavoarea celui prostit din vorbe.   

Apropo de mesajul emis de presă, că tot e Mondialul, admirabilă a fost remarca lui Adrian Schindarli, de la Radio Timişoara, vizavi de incompetenţa trimişilor TVR, nişte dezinformatori inocenţi dar pe banii contribuabililor, de la o competiţie doar vis televizat pentru omul de rând însă nu neapărat neştiutor. Cam în aceeaşi notă, într-un detestabil exerciţiu de cult al personalităţii, de parcă am fi încă în anii ´80, un ultracunoscut „guru” total depăşit, prost informat şi părtinitor, apărea pe prima pagină a publicaţiei sale, într-un ditamai clişeul cu o tentativă de „duble” plus o girafă, taman în ziua inaugurală a unui Mondial ce aduna toată crema fotbalului. Aşa zisa competenţă l-ar fi obligat să apară cu un intervievat dintre eroii, protagoniştii întrecerii… Sau greşesc!?

Într-un război inegal şi cu bătălii mereu pierdute cu „caracatiţa”, jurnalismul e şi constrâns prin varii metode

Şi-atunci cât de credibilă mai e presa, să „scuture” înscăunaţii, să combată susţinut şi cu dovezi evidente marile probleme ce sufocă fotbalul!? Numai faptul că Mircea Sandu, devenit preşedinte al F.R.F. dintr-un jucător retras în ´86, aniversează în august 20 de ani în frunte dintre care ultimii 12 fără vreo calificare la Mondial, şi dă de gândit că presa n-are dinţi, că pierde constant şi fără dubii războiul cu întreţinătorii structurii, cu sufocanta caracatiţă. Nobila cauză a fost abandonată pentru un pumn de galbeni, întru o pieptănare sterilă, de ochii lumii. Mass-media: aservită publicului sau puternicilor?

Sărind ca arsă la eşecuri punctuale, care însă sunt iute uitate, şi revenind apoi rapid în albia sa letargică şi pierzându-se în amănunte nesemnificative, fără a lua taurul de coarne, presa şi-a rătăcit menirea şi credibilitatea, smochinindu-se la un rol decorativ, de breloc… Şi de aici dezamăgirea ce am detectat-o repetându-mi-se cu pesimism şi autodefetism că mă voi convinge singur, cu timpul, de dezastrul din ţară.

Mi s-a mai spus şi că la nivel local presa s-a diluat cantitativ dar mai ales calitativ, că tirajele au scăzut, la fel şi încasările, din vânzări şi publicitate. Gardianul informativ şi cu rol combativ în slujba cititorului pare aşadar fără forţă, „fibră” şi idei, repetitiv în banalitate, constrâns logistic şi economic, minusuri exacerbate de sămânţa negativistă răspândită strategic de birocraţii politruci ai instituţiilor statului cum că ar fi „criză”. E tactica de frustrare a gentilului.

Consecinţa? Acei nobili ziarişti de ocazie au aruncat prosopul, mai ales în vitregita şi desconsiderata presă locală, care e de fapt „sămânţa” ştirii, fie scârbiţi de erodarea onestităţii, fie de „temele” la comandă ale „politicienilor” presei, fie mânaţi de nevoi economice spre cu totul alte domenii, fie trecând de cealaltă parte a baricadei, în birourile cluburilor. Dar însăşi racolarea lor dă o notă bună presarilor sportivi, căutaţi pentru cunoştinţele lor, pe când reciproca, exemplificată tot din loja Mondialului de scrâşnitoarele dezacorduri ale agramatului Mircea Rădulescu, un exponent al şcolii româneşti de antrenor, ar trebui să insufle curajul redobândirii artei nobile de-a taxa şi da de pământ când e cazul cu o privilegiată castă de Mirciulici ce-au devenit din şoarece, anormal, motan…

Reclame

In pub, s-o elimin pe Juve

martie 30, 2010

Ai mai indura 45 minute in tribuna arenei celei mai mari rivale, dupa ce favoritii tai tocmai au cedat in deplasare? N-as prea crede. Ti-ai dori cea mai iute revenire acasa. Asta daca nu esti fan al „Cormoranilor”, entuziasti suporteri ce au acceptat cu barbatie esecul si decizia organizatorilor de a-i tine inca pe loc in tribuna, cantand in schimb pentru marcatorul Torres…

Asadar fanii lui Liverpool au ramas duminica precedenta in coltul sud-estic, rezervat oaspetilor pe Old Trafford, una dintre acele “umpluturi” in procesul de extindere in timp a stadionului, si nu pentru a evidentia si mai clar mesajul esarfei aduse cu ei, in contrast cu goliciunea arenei rapid depopulate de bucurosi purtatori de fulare galben-aurii, ci pentru ca au fost inconjurati si tinuti voit pe loc, intr-un tipic plan din fotbalul englez de segregare a taberelor de suporteri. Deci sigur n-au ramas sa dezbata de ce si-a tapetat Boy George zidurile cu clisee cu Nemanja Vidic. Si nici sa deplanga esecul, greu de inghitit comparativ cu fabulosul 4-1 din 14 martie 2009…

Liverpool: nu doar o chestiune de minciuni si datorii. E mult mai important decat atat”. Nu ma refer insa la sageata in scris la adresa investitorilor Gillett si Hicks, adaptata dupa faimoasele vorbe ale lui Bill Shankly, “fotbalul e mai important decat doar o chestiune de viata si moarte”, ci la incercuirea si izolarea fanilor oaspeti intr-o adevarata repriza a treia, in fond o subtila detentie neavenita, de catre un galben dublu cordon de oameni de paza si forte de ordine, inlantuiti inclusiv pe marginea de gazon din fata “coltului”.

Desigur, suporterii lui Liverpool nu erau retinuti pentru vorbele de pe banner, ci pentru a fi scosi separat din acel colt faimos datorita placii comemorative  si a ceasului incremenit la ora tragediei de la Munchen, dispuse pe exteriorul tribunei, si urcati din statia Halt, adiacenta tribunei sudice si deschisa doar in zile de meci, in trenuri cu destinatia Mersey. Jocul castigat cu 2-1 de campioana Manchester United in fata a 75.216 spectatori se incheiase de-aproape… o repriza iar Jamie Redknapp, ex-mijlocas al lui Liverpool invitat in cabina Sky Sports, isi concluziona comentariul, insa in fundal fanii inca puteau fi vazuti asteptand in “colacul galben” dintr-o arena goala.

Iar daca notam ca 72% respectiv 83% dintre cei chestionati din randul suporterilor lui Liverpool si United, intr-un studiu de piata, ar agrea ca fanii sa controleze fraiele cluburilor lor, atunci derbyul de pe Old Trafford i-a gasit mai degraba uniti in cuget si simtiri decat drept rivali de moarte. Falsa divizare pe diverse criterii e ticluita in “laboratoarele” ingineriei sociale.

Iar incercuirea, surprinsa probabil involuntar de camera cu Redknapp in prim-plan, s-a produs la doua saptamani dupa dezbaterea organizata de Federatia Suporterilor de Fotbal din Albion, FSF, prezidata de un ziarist si cu reprezentanti ai organizatiilor civile, ai presei, politiei si judecatorilor luati la intrebari din randurile asistentei, in plus membri din public amintind cazuri de pedepse injuste si disproportionate la adresa fanilor, eveniment consemnat inclusiv de cotidianul de larg tiraj The Guardian.  

Vorba aceea, uneori realitatea e mai stranie decat fictiunea, si intr-adevar se intampla ca platitori de bilet sa fie retinuti probabil impotriva vointei lor in spatii delimitate, ceea ce da sens problemelor puse pe tapet la reuniunea FSF. Cu alte cuvinte s-a alunecat incet-incet dintr-o extrema, cea a huliganismului din anii ’80, intr-un “colt” opus in care bratul legii, folosindu-se de Football (Disorder) Act 2000, a impartit cateodata nonsalant nu doar interdictii de intrare pe stadioane ci si diverse alte prea aspre pedepse. Cu una dintre ele, aplicand o sectiune a legislatiei ce impiedica prezenta unei persoane timp de 48 ore intr-o anumita zona, intorcand fortat circa 70 de fani ai lui Stoke City dintr-o deplasare in acest sezon la Manchester, de la un popas pe autostrada, intr-un act preventiv, fara ca suporterii “Olarilor” sa se fi dedat ori macar pregatit “nebunii”.

Mai degraba pana ieri-azi insetati de succesul cu orice prêt al cluburilor lor, a se citi fie si cu Thaksin la carma, si in consecinta mulsi ca atare, iata insa ca fanii incep nu doar sa scoata fulare galben-aurii si esarfe impotriva propriilor conducatori dar sa se si regrupeze in fata a ceea ce inclusiv autori de carte din insula creioneaza drept erodari ale drepturilor suporterilor, prefigurand potentiale limitari ale liberatatilor civile in general, mai ales ca demult s-a uscat cerneala multor alte altfel nemediatizate legi.

Cat United castiga, la Old Trafford e fericire, insa UEFA nu e neaparat anti-insulara cand remarca faptul ca pretul succesului, ori una din explicatiile sale, cum vreti s-o luati, sunt datoriile de 3 miliarde lire sterline comasate de gruparile din Premier League, mai mari decat ale cluburilor de pe continent laolalta, suma la care fani englezi mai bisericosi sigur rosesc. Ingrijorati de soarta echipelor lor sau incoltiti ca pe Old Trafford, ei pot pe deasupra si citi ca BSkyB, detinand de ani aproape monopolul drepturilor de difuzare in Premier League, ar putea fi nevoita sa subtieze substantial “mierea” ce o toarna forului diriguitor al elitei dupa ce viitorul contract va expira in 2014, datorita legislatiei audio-vizualului implicand principiul concurentei si redistributiei.

Din nou, pentru una ca United, ale carei incasari de la difuzori reprezinta doar 40% din venituri, treaba poate merge gratie cam acelorasi parghii ce-i permit de exemplu lui Glazer sa tot imprumute, dar ce se va alege de alde Hull City, care se bazeaza in proportie de 84% pe banii din televizari? Ori chiar de Abramovich, care trebuie sa acopere cumva cele circa 70% din cheltuielile clubului nu exagerat etichetate drept irosite pe contractele, unele proaspete, gen Terry, smulse de staruri usor “trecute”.

Iar fanii mai si pot face legatura intre cresterea la 52,1% din produsul intern brut a ponderii sistemului de stat in “masinaria” britanica, din nefericire si pe mai departe ascendenta si in plus fara a lua in calcul efortul financiar al seminationalizarii unor banci, statistica divulgata de OECD cu eticheta ca e ceva gresit in mersul lucrurilor in insula, si faptul ca subtierea sectorului privat, incluzand fotbalul, nu poate imuniza bunastarea sportului rege. Fotbalul nu poate inflori si pe mai departe intr-o potentiala “criza nationala” economica, asa cum a catalogat-o mai marele unui post national terestru rival al “satelitului” Sky Sports, si anume ITV, care cu disperare si sacrificarea unor populare programe s-a axat recent pe fotbal tocmai datorita magnetismului acestuia si pentru a stopa picajul pecuniar.

***

Si o raza de lumina peste aceste valuri involburate, si anume Hodgson cu “Cabanierii” , televizati de amintita ITV in precedentele doua miezuri de saptamana, in returul optimii europene cu Juve si in rejucarea sfertului Cupei Angliei, cu Spurs. O oferta atractiva, Fulham fiind un outsider fara nimic de pierdut, si in consecinta permitandu-si abordari neconventionale.

L-am mai privit de cateva ori, pentru a ma convinge ca nu ma insel, studiindu-i apoi si clisee din presa, dupa ce l-am zarit indeaproape iesind cu doi amici dintr-un pub de pe colt, din preajma arenei Craven Cottage, in adidas, pantalon negru de trening si un tricou alb-negru-rosu cu insemnele oficiale ale clubului, cu nici doua ore si jumatate inaintea total ineditului start cu Juve, la sase, joia.

Da, daca n-are un frate geaman, sigur era Simon Davies, care intr-una din cele aproape 60 selectii pentru Tara Galilor deschidea scorul contra juventistului Buffon intr-un socant 2-1 in dauna Italiei, in 2002, in preliminariile C.E., si care acum, titular cu numarul 29, in jurul meciului 100 pentru Fulham, a eliminat din Europa Cup alti alb-negri fara acei invinsi ai sai de la Cardiff, Del Piero si portarul: 4-1.

Pentru Fulham urmeaza inainte si in saptamana dupa Pasti sfertul de finala cu Wolfsburg, campioana Germaniei.

Anglia la cinematograf

octombrie 8, 2009

Toate au un inceput. Trist dar adevarat, precedentul tocmai a fost creat.

Sambata, cu ocazia jocului Ucraina – Anglia, din preliminariile C.M. 2010, suporterii Albionului nu vor avea posibilitatea sa vizioneze evolutia favoritilor, nici pe un canal de televiziune terestru, nici pe unul prin satelit. Pana acum cativa ani, difuzarea meciurilor Angliei pe BBC era litera de lege. Mai recent, de cand Setanta a castigat si ea drepturi de televizare prin satelit, canalul irlandez a transmis meciurile nationalei engleze din deplasare, disputate in actualele preliminarii. Dar falimentul Setantei, petrecut in vara, a lasat un gol si nimeni n-a cules cioburile, in conditiile in care Anglia obtinuse deja calificarea.

Fara alt difuzor licitand pentru jocul din Ucraina, federatia de la Kiew a optat pentru distribuirea drepturilor unei companii online, ce va transmite meciul pe internet. Anglia, in drumul spre Africa de Sud, a ajuns doar pe internet. Nu la televizor, ci pe PCuri. Pentru o buna calitate a imaginii, difuzarea este restransa la un numar de un milion de abonati, cu totii platitori. Cinci lire achitate pana miercuri, 10 in cazul platii facute joi si vineri respectiv 12 in ziua meciului. Cati englezi se vor inghesui in jurul monitoarelor? 2,5 milioane, conform estimarilor difuzorului. Cu alte cuvinte, fiecare proprietar de PC isi va chema unul – doi amici… Cert e ca zeci de milioane de insulari vor ramane cu buzele umflate.

Fericiti cu adevarat vor fi doar fanii plecati in Ucraina. Vor vedea la treaba o garnitura aproape completa. Capello nu se joaca. Dar difuzorii o fac, pe pielea sustinatorilor nationalei…

Si mai rau, Puburile, gazde traditionale in asemenea ocazii, nu vor avea ocazia sa trasmita, ceea ce se va rasfrange negativ asupra incasarilor lor. O alta lovitura pentru aceasta adevarata institutie a coltului de strada din comunitatea Albionului, Public House si asa vaduvit de profituri intr-o perioada de criza. Cinematografele Odeon au preluat in schimb jocul din Ucraina, asa incat urmasii inventatorilor jocului se vor duce „la film” pentru a-si vedea la lucru nationala. Hilar, nu-i asa? Iar pentru nevricosi, vestea ca in platoul comentatorilor jocului se va afla Sven Goran Eriksson, e prilej de pastile antidepresive. Macar dupa calificare, cand vor veni niscaiva meciuri amicale, deplasarile trupei lui Capello vor fi acoperite de ITV, post terestru privat.