Posts Tagged ‘Tottenham’

Chiar sa fie Arsene mai bun ca Owen?

mai 14, 2010

Marti m-am lansat in <Fotbal vest> intr-o comparatie intre un manager de Champions League si altul avand ca obiectiv evitarea retrogradarii…

Arsenal a avut la urma urmei un sezon bun, daca e sa ne amintim cati nu-i dadeau pe “Tunari” undeva de la locul 5 in jos in Premier League, insa un al cincilea an la rand fara un trofeu cat de mic nu suna deloc bine la un club cu pretentiile londonezei.

Locul trei, pe podium, e un succes in sine. S-ar fi asteptat cineva chiar la mai mult din partea ros-albilor? N-as prea crede. Insa circumstantele in care a capitulat in cursa pentru titlu, pe terenul rivalei locale Tottenham, ce o batea recent mai clar decat o arata scorul de 2-1, a scos mai lesne cutitele din teaca.

Presa londoneza de elita a tunat in ziua imediat urmatoare cu grafice si explicatii ale traiectoriei peste ani a Arsenalului lui Arsene Wenger si pentru prima oara a concluzionat fara echivoc ca 5 sezoane fara trofee e impardonabil. Pana mai ieri, alsacul era dulcele presei, acel revolutionar ce a metamorfozat fata fotbalului englez cu mai fine trasaturi continentale, acel intelept in toate, acel cavaler al jocului frumos, spectaculos.

Nu doar fani ai “Tunarilor” ci si mass-media in general se autoconvingeau sau amageau, cum vreti, insistand pe plusurile prezentei francezului la carma lui Arsenal, chiar si dupa cascada de usturoatoare esecuri la scor pe Emirates, in ultima vreme, in fata rivalelor Chelsea si Man United, insa penelul presarilor s-a ascutit brusc dupa nisipul fugit de sub picioarele ros-albilor cu Barcelona si la White Hart Lane. Wenger devenise indefensibil.

Iar presa l-a unghiurit cu intrebari la care francezul a admis in sfarsit ca performantele sale la carma nord-londonezei sunt cuantificate in numarul de trofee din vitrina. Wenger a mers mai departe, recunoscand si ca termenii renegocierii contractuale de anul viitor depind de abilitatea sa de a grebla onoruri. Poate ca lectia de catalana predata pe Emirates in prima repriza a sfaramat scutul francezului vizavi de jocul spectacol practicat de Fabregas & Co., justificarile sale riscand sa devina ridicole in ochii mai marilor clubului, ce vazusera un Arsenal impotent, rudimentar si descalificat fotbalistic.

Wenger a ajuns sa se simta vulnerabil. Si atunci a declarat ceea ce vroia lumea sa auda. Ca nici un antrenor nu poate avea statut special si sa reziste in post fara a da rezultate. Iar la Arsenal rezultatele inseamna trofee. Cu alte cuvinte, macar Cupa Ligii in sezonul viitor sau ochii la usa. De fapt, tinand cont de resursele lotului “Tunarilor” si de balanta actuala de forte in Premier League si pe continent, alte trofee par tare greu accesibile inchipuitei caravane a alb-rosilor.

Cui ii va fi Almunia rezerva? Cu cine il va inlocui pe capitanul Gallas? Va mai da de o furnica gen Hleb? Ce varf propriu-zis de lance ii va gasi pereche lui van Persie? Wenger are probleme de rezolvat si vara de Mondial e forfecata. Sau poate ca Arsene va da lovitura in al doisprezecelea ceas, cu acei tineri cu care n-ai cum sa castigi onoruri, cum era luat candva peste picior Ferguson pentru aruncarea in valuri a generatiei roscovanilor Scholes si Butt.

Si gandul ma duce nu doar la galezul Aaron Ramsey. Mijlocasul are talent cu carul si cariere de succes pot fi totusi infiripate si dupa picioare rupte. Ci si la un alt tanar mijlocas cam prea cu nasul pe sus, poate inaltat cu impertinenta aroganta de increderea oarba in valoarea sinelui, dar care de bine de rau s-a integrat intr-un mecanism odata ce a fost imprumutat de la Arsenal, de Bolton.

La inceputul editiei, estimam in acest editorial ca Portsmouth, Hull si Bolton vor lua drumul ligii a doua. Si partial le-am nimerit. Am riscat cu Bolton Wanderers in ideea ca “Trapasii” erau de ceva vreme in elita, intr-un fel purtand o palarie nitel cam evazata, iar Gary Megson nu dadea senzatia ca va face din rahat bici pentru al doilea an la rand. Ceea ce a dovedit-o cu prisosinta printr-un start catastrofal, pe care scria retrogradare.

Daca as fi fost realist, as fi anticipat ca Megson va fi inlocuit insa putini si-ar fi imaginat ca Bolton va pune mana in plin sezon pe un manager salvator. Si s-ar putea spune ca aducerea lui Owen Coyle peste iarna de la nou-promovata si vecina Burnley a fost transferul anului, acea alegere inspirata ce schimba destine.

Coyle, purtat pe brate la elevarea micutei Burnley, ar fi sucombat probabil pe pelicula fina a unui buget straveziu. Promovarea in sine fusese o performanta peste puteri iar mentinerea cu resurse tare reduse era de domeniul fantasticului. De aici si pasul pragmatic al lui Coyle de a da loialitatea pe o sansa in plus. Numita Wanderers. Un club cu ceva mai mare potential decat Burnley si infipt cat de cat in Premier League.

Transformarea a fost remarcabila. Burnley, anticipabil, s-a scufundat dupa plecarea lui Owen Coyle iar Bolton, mai putin evident, a inflorit totusi pe mainile ex-atacantului cu o selectie pentru Irlanda. Coyle n-a facut probabil decat sa aplice metodele de la Burnley si ascensiunea din zona retrogradarii a venit de la sine. E greu de estimat, dar multi alti antrenori poate ca n-ar fi reusit in conditiile date s-o resusciteze pe Bolton.

Roy Hodgson, ce a salvat-o miraculos in 2008 pe Fulham, pe care o preluase la finele turului, e exceptia ce confirma regula si in fond o exceptie cu totul speciala, daca e sa notam la ce nivel si-a reconfirmat plimbaretul antrenor competenta. Cu prima finala din istoria Europa Cup.

Sau poate unul ca Avram Grant, cu o credinta de neclintit, ce s-a multumit cu “calul mort” Portsmouth, ar fi gasit solutia salvatoare pentru Bolton. Dar ar fi interesant de vazut daca managerul unui club de frunte s-ar descurca in situatia mostenita de Coyle la Wanderers. Ar fi salvat-o Wenger pe Bolton, daca s-ar fi infiintat la Reebok in iarna?

Apropo de roluri inversate, previzibilul naufragiu al lui Colin Todd la carma “Tunarilor”, chiar inaintea investirii lui Wenger, e exemplul perfect ce demonteaza remarca mai degraba xenofoba a lui Sam Allardyce cum ca unui antrenor englez ii este aproape imposibil sa fie numit la carma unui club mare, evidentiind in schimb ca sunt manageri si manageri, croiti pentru circumstante si bugete diferite. Todd nu era de nivelul Arsenalului si putini ca el penetreaza la varf, insa pe de alta parte unii ca Hoddle stiu amarul coborasului de la aerul tare al lui Chelsea si al Albionului la fotoliul de… analist. Wenger nu e in asemenea pericol insa inca un an sterp cu “Tunarii” l-ar putea gasi mai aproape de alde Bolton decat de Liverpool.

In fine… In tot puzzleul salvarii lui Bolton, Coyle i-a gasit un rol si infumuratului Luke Wilshere, june caruia Wenger nu-i gasise locul. Poate o alta dovada a abilitatii unora de a “avea ochi” pentru un imprumut rentabil si a gestiona mai bine putinul din dotare.

Iar prin aceasta prisma “reusitele” lui Coyle si Mick McCarthy la Wolves sau Alex McLeish cu Birmingham City sunt mai admirabile decat lafaiala lui Mancini ori cei cinci ani sterili ai lui Wenger. Ba chiar Owen Columba Coyle, la cei 43 ani ai sai, poate spera s-ajunga intr-o buna zi la “Tunari”…

Harry si Pompey iarasi impreuna pe Wembley

martie 25, 2010

Tottenham – Fulham 3-1 a lamurit aseara si problema ultimei calificate in semifinalele de pe Wembley ale Cupei Angliei. Ecuatia e simpla. Aston Villa, invinsa la finele lui februarie de campioana United in finala Cupei Ligii, se reintoarce pe marea arena pentru penultimul act cu Chelsea, detinatoare a trofeului, iar a doua zi, duminica 11 aprilie, Harry Redknapp va da piept cu clubul la carma caruia castiga F.A. Cup in 2008.

Cat s-au mai schimbat insa lucrurile. In vreme ce Harry trage cu Tottenham Hotspur la Champions League, Portsmouth e ca si retrogradata. Pe White Hart Lane, Redknapp a fost genial la pauza in duelul cu Hodgson, inlocuindu-l pe Kranjcar cu Bentley, un „cal verde” in ultima vreme, si aruncandu-i in lupta si pe Huddlestone si Pavlyuchenko. Iar rusul, mai nou cu pofta de gol, a adus acel esential 2-1…

Chiar si eliminat cu Fulham, varful Bobby Zamora l-a facut pe Capello sa ia aminte la reusitele sale, cu inca un gol, eficacitatea sa contrastand de exemplu cu accidentarea inca in primele minute de joc, in aceeasi seara, a unui atacant care probabil pana in iarna era pe lista africana a italianului. Emile Heskey, caci despre el este vorba, si-a semnat probabil sentinta, intr-un sezon in care si-asa a marcat doar 5 goluri. Dar Bobby e inca in cursa, aparut pe turnanta, si probabil setos in sferturile Europa Cup cu Wolfsburg.

Calculele hartiei indica o finala Chelsea – Tottenham, intre doua rivale londoneze ale caror anumiti suporteri s-ar deda la o adica la omor de om cand e vorba sa dea ochii. Totusi, fiind vorba de Cupa Angliei, iar prezenta pe Wembley oferind o motivatie in plus, nu este exclus sa avem parte de o inedita finala ca-n 2008, atunci luminile scenei fiind acaparate de Portsmouth si Cardiff City.

Fisa unui „Groundhopper” incognito

august 24, 2009

La ora la care Sven-Goran Eriksson si a sa Notts County erau intampinati la Macclesfield de chibiti  ai gazdelor travestiti drept Ulrika Johnson, un fan al trupei din Nottingham prefera sa dea deplasarea ce avea sa se dovedeasca de vis, gratie unui 4-0, pe o vizita la terenul “buturugii mici” Wembley F.C., adaugat astfel listei de peste 800 de arene pe care a asistat la jocuri de fotbal, dupa cum mi-a dezvaluit cu ocazia unui meci din runda extrapreliminara a Cupei Angliei

Nu stiu pe cate stadioane insulare am fost dar Neil nu se incurca in zeci, spunandu-mi inca din primele vorbe ca a trecut bine de opt sute. Adica mii de meciuri, aducandu-mi imediat aminte de regretatul Branco Vuin. Neil nu actioneaza insa cu aparatul de fotografiat ci e loial cercului restrans al cutreieratorilor pe cat mai multe terenuri, denumiti “Groundhopper”. Hopa de pe o arena pe alta.

L-am remarcat cum schiopata, la intrarea pe Vale Farm, terenul lui Wembley Football Club, inaintea jocului din runda extrapreliminara a Cupei Angliei, cu Basildon United. Mi-a impartasit imediat preferinta sa pentru meciurile din ligi amatoare, cu explicatia de care aminteam in reportajul precedent, ca “aici suntem tratati de la poarta ca fiinte umane si apoi spectatori, si nu ca portofele, cum e cazul in primele esaloane”. Nu l-am contrazis, el fiind mult mai umblat, pana si acum, cu un genunchi “in pioneze” dupa o miuta, accidentare ce l-a impiedicat recent sa asiste la traditionalul amical Wimbledon – FC United of Manchester, ocazie cu care si-ar fi adaugat in palmares prezenta pe arena sud-vest londoneza Kingstonian.

Te admir ca ai avut curaj sa stai cu ei in peluza”, m-a gratulat Neil, dupa ce i-am spus ca m-am simtit in largul meu intre fanii oaspetei din Manchester, dizidenti ai “marii” United. De ce? “Au fost cei mai acizi la adresa opiniilor mele, dupa ce am scris ca n-am mai vazut asemenea comportament ca al lor in ligile mici, cu ocazia primului joc din istoria lui FC United, cu Leigh RMI. Ce mai scandari… Plus ca i-au stropit cu bauturi alcoolice pe jucatorii adversarei. Am opinat ca asemenea atitudine nu cadreaza cu fotbalul amator”.

Asadar Neil scrie… Cutreieratorul intre doua varste, cu cercel in forma de peste in urechea stanga, si aducand perfect cu un fan inveterat, mi-a explicat ca semneaza sub pseudonim un editorial sub genericul “Povestile calatorului”, in revista saptamanala a fotbalului amator din Albion, comentarii de tot felul primindu-le in casuta virtuala. La care scoate din punga si o revista sub acelasi nume, insiruind toate diviziile si cluburile din fotbalul amator, plus tintarul competitional pe 2009-2010.

Cu asemenea “Biblie”, Neil a “coborat” in sfarsit de la Nottingham si pe Vale Park, arena lui Wembley F.C. din preajma marelui Wembley. Pe care, desigur, l-a bifat demult. Ii arat programul de meci, pe ale carei ultime pagini e radiografia facuta sub acelasi generic “Povestile calatorului”, la 6 jocuri la care asista de marti pana sambata, de un anume Brian Buck, prezentat drept un “Groundhopper” senior si abonat anual la Tottenham. Il intreb pe Neil daca e si el cutreierator “senior” si imi arata recordul lui Brian Buck, publicat in aceleasi pagini: 9.373 de jocuri pe 2.837 terenuri vizitate.

De unde pana unde “Groundhopper”? Si aici Neil ma da gata. “Ca abonat al lui Notts County, am mers si in toate deplasarile, si cum intre 1984 si ’91 ne-am plimbat din prima liga intr-a treia si inapoi, am ajuns sa vad arenele destulor profesioniste. Iar in 1997, cand am cazut chiar in esalonul patru, am sfarsit prin a contoriza spre 91, totalul stadioanelor din Premier League plus Football League. Dupa care m-am concentrat sa le vizitez, tot cu County, si pe cele ramase inca nebifate. Am batut astfel lejer suta, datorita numeroaselor promovate peste ani dintre amatoare, in primele 4 ligi. Asa ca in acest nou sezon am de mers doar intr-o deplasare cu Notts County, pe 28 decembrie, la nou-promovata Burton Albion”.

L-am intrebat daca nu merita acum sa se intoarca la statutul de abonat al alb-negrilor “The Magpies”, preluati in iulie de investitorii arabi de la Munto, cu al lor director de fotbal Sven-Goran Eriksson. “Am avut destul! Notts e clubul cel mai plimbat intre divizii, cu 12 promovari si 15 retrogradari, iar mai nou intre ligile mici ale profesionismului, plus ajuns la un pas de desfiintare la mijlocul acestui deceniu. Cand am descoperit deliciul de a fi <Groundhopper> pe cat mai multe arene, am imbratisat fotbalul amator. E alta viata… N-as mai fi ca fani ai lui Manchester United care pana si acum isi ocupa sambetele calatorind la Old Trafford. Multi sunt afaceristi din Londra. Altii, de exemplu din Exeter, umplu doua autocare pentru a <taia> o jumatate de tara, pana in Manchester. Lipsiti de imaginatie…

Odata toate arenele profesionistelor vizitate, cu Notts County, Neil s-a axat intr-o buna zi pe meciuri de referinta, ultimele pe stadioane vechi, ce urmau sa fie scoase din circuit, ori inaugurale, pe terenuri noi-noute. “De exemplu am fost peste drum, pe vechiul Wembley, la cantecul de lebada… Anglia – Germania.” Zic Didi Hamann si ma ingana. Joc de referinta i s-a parut si acesta, al lui Wembley F.C., in chiar primul tur al Cupei Angliei. “Acum voi incerca sa merg in fiecare tur pe cate un teren nevizitat…”  

Neil imi spune ca e cat se poate de obiectiv in “pastilele” sale, ferindu-se sa laude fara acoperire, pentru a nu fi ulterior “dovedit” de potentiali alti “Groundhopper”, care, unsi cu toate alifiile, pot face diferenta intre nenumarate terenuri, tribune, atmosfere de meci. Wembley F.C.? “Un calificativ bun. Primitori!

Auzim la radio ca e Macclesfield 0 – Notts County 4, dupa ca in prima etapa “Macalendrii” lui Eriksson o zdrobisera cu 5-0 pe Bradford City, si il intreb daca n-are chiar nici un regret. De la locul 21 in 2008 si 19 in mai, adica la un pas de retrogradarea dintre profesioniste, lidera acum in liga a patra. “M-am bucurat recent, acolo, pe Meadow Lane, la amicalul cu rivala Forest, 2-1 pentru noi, la debutul lui Sven. Dar mai degraba sunt fan al fotbalului amator, in intregul sau, decat al lui County, si – la urma urmei – toti acesti bani noi la profesionism, fie in Premier League, fie la Notts, pot fi retrasi intr-o buna zi. Tocmai au pompat peste 5.000 lire pe saptamana in salariul noului varf Lee Hughes, enorm pentru liga a patra, ca de, are cota, dar tocmai asemenea contracte pe <plimbareti> ne-au dus pe buza falimentului. Deci…

Deci Neil cu cutreieratul sau, spre “cota” 1.000 si pe urmele “seniorului” Buck, iar Notts County sub bagheta lui Sven, incercand intr-un cincinal sa redea stralucirea celui mai in etate club profesionist din lume. Da. Fondat in 1862, County e mai vechi decat federatia engleza, infiintata in 1863, si participant la prima editie de campionat din istoria fotbalului, clasandu-se pe 11 din 12 cluburi, in 1889. E drept, un unic trofeu major, Cupa Angliei, in secolul XIX, dar clubul care va aniversa la anul centenarul pe vechea arena Meadow Lane se poate lauda cu admirabilul rol de esantion pentru alb-negrul vertical al “Batranei Doamne” Juventus…

„Palarierul” Mick n-a mai cedat si dupa 21 de ani

august 14, 2009

Scriam recent ca doua cluburi acum surghiunite, ce nu demult jucau in prima liga, au deschis balul in Blue Square Premier, liga a cincea, semiprofesionista, prima sub The Football League. Fie a fost doar o indiscretie a programului computerizat de schitare a tintarului competitional, fie a fost o imperechere voita, pentru a atrage si mai mult atentia asupra tot mai popularei divizii de top a National Conference, cert e ca Wimbledon si Luton Town au dat piept in etapa inaugurala, pe The Fans Stadium din Kingston, undeva in sud-vestul Londrei, la o aruncatura de bat de Tamisa ori Twickenham, stadionul de rugby.

9 aprilie 1988. Anglia nu se mai distreaza prin fazele finale ale cupelor europene, fiind suspendata din competitii, dar „se scufunda” intr-un fotbal vlaguit de idei si conflicte. Problemele aveau sa se vada la Euro ’88, de unde un june Tony Adams si Albionul erau eliminati fara vreun punct in traista. Dar viata merge inainte, si mai ales batrana F.A. Cup. Pe White Hart Lane din Londra, arena a lui Tottenham, un inedit duel in semifinala Cupei Angliei. Luton Town contra Wimbledon, din sudul Londrei. Asadar „The Dons” doar au trecut Tamisa, pe cand „Palarierii” n-au avut nici ei mult de rulat spre sud, dinafara centurii „Orbital” M25.

In cealalta semifinala, pe Hillsborough din Sheffield, Liverpool – Nottingham Forest. Da, da, a fost si in ’88. Aldridge doua, respectiv Clough, tanarul fiu al regretatului antrenor al „Padurarilor”. Asadar nu doar nepotisme ci ce naste din pisica… 2-1 pentru Liverpool. Un an mai tarziu, acelasi stadion, aceeasi semifinala, dar o regie de cosmar… „Hillsborough disaster”.

Iar in Londra avea sa fie decisa presupusa invinsa a finalei de pe Wembley. Wimbledon ori Luton? Buturuga mica. 2-1 pentru „Gasca nebuna”. John Fashanu si Dennis Wise, respectiv Mick Harford. Anii au trecut si in 8 august 2009 acelasi Harford ce marca pentru Luton in semifinala pierduta i-a condus pe „Palarieri” in jocul contra urmasei teribilei Wimbledon.

Acum n-a mai pierdut, ci a remizat la unu, ba chiar ar fi castigat, daca golgeterul gazdelor, Main, n-ar fi egalat pe final. Luton, retrogradata din fotbalul profesionist in luna mai, a pornit asadar la drum cu o remiza externa. Luton n-a cazut insa de slaba ce-a fost ci a fost practic condamnata la surghiun. Cum poti supravietui cu o penalizare de 30 puncte dictata inca inaintea inceperii campionatului. Astfel a pornit Luton la drum in vara trecuta si deznodamantul a fost implacabil. Remarcabil este insa ca „Palarierii” si-au aratat valoarea, cucerind trofeul Johnstone Paint, rezervat trupelor profesioniste din ligile a treia si a patra, un fel de Cupa Ligii pentru doar aceste doua esaloane: 3-2 in finala cu prelungiri de pe Wembley, contra lui Scunthorpe. A fost palma data de Luton unui sistem care a imbrobodit-o cu 30 puncte pentru malfunctii financiare ce n-aveau de-a face cu echipa, antrenorul ei, fanii ori tot ceea ce tine de Luton Town in plan fotbalistic. Palmuita pentru chestii tinand de bani…

Asa ca Wimbledon, patita la fel nu demult, ba chiar mai crud, cand aproape isi pierdea firul istoriei in convulsii de care a aflat si Timisoara in acest deceniu, si-a gasit in Luton nu doar o colega de esalon, ci si de suferinta. De fapt, daca facem paralela si luam in considerare faptul ca Wimbledon detine cei mai educati si incarcati de materie cenusie fani din Albion, nu stiu de ce dar imi vine sa urlu din toti rarunchii senzatia ca maini invizibile si vadit interesate au ticluit planuri de a pune cu botul pe labe adevarate forte ale maselor, aici referindu-ma la Peluza Sud cu Spiritul Timisoarei si la intelectualii care pot citi printre randuri mersul lucrurilor, reuniti la meciurile „Domnilor”. Nu stiu, e doar o idee, dar prea au avut destine similare in acest deceniu…

Wimbledon 1 – Luton 1. Mick Harford isi continua truda de profesionist, indiferent de vitregiile soartei. Asa i-a fost dat lui Luton, sa fie luata anul trecut la ochi. Dar Blue Square Premier e o sansa de relansare. Harford si „Palarierii” pot prospera in Patratul Albastru. Unde nu e usor. Dar revenirea la profesionism le e la indemana. Fostul atacant prim-divizionar are sub armura un suflet mare, cu care i-ar putea face pe adversari sa-si scoata palaria in fata ‘The Hatters. Si nu mizati impotriva lui Luton cand intra in cartile Cupei Angliei…

Ziua 143. Visiniii pe Wembley!

mai 12, 2009

Nu Rapid si nici mult mai renumitii visiniu-albastri insulari, Aston Villa si West Ham United. Va promova oare in Premier League, cu ocazia finalei barajului de pe Wembley din lunea de vacanta Bank Holiday, 25 mai, o a treia grupare imbracand albastru-visiniul?

Rabdare si tutun pana la finala play-off, cu Sheffield United, dar pana atunci jos palaria in fata „Visiniilor” tocmai calificati pe Wembley. Pentru indelungata lor istorie, pentru renasterea recenta, salutari si felicitari, papelitos si urale pentru „micuta” Burnley FC.

Burnley e un orasel in comitatul Lancashire, din nordul Albionului. Un orasel si nimic mai mult din inima zonei Revolutiei Industriale. Dosit acolo, intre coline golase. Un alt oras cu numeroase cosuri de fum, ca urbea vecina de exemplu, Blackburn…

Dar Burnley FC a fost de la inceput pe harta fotbalului englez. Membra fondatoare a Football League si participanta la prima editie de campionat din istoria fotbalului mondial, in 1888-1889. Locul 9. Urma un loc 11, pentru gruparea fondata in 1882 si evoluand din 1883 si pana in ziua de azi pe acelasi Turf Moor. Un stadion sacru.

Ei bine, pe Turf Moor s-ar putea sa ajunga si Manchester United, candva din toamna incolo. Burnley ar putea reveni astfel la zilele bune cand castiga titlul national al Angliei, in 1921 ori 1960, sau o aducea pe Hamburger SV in propriul barlog, intre coline, intr-un sfert de finala din Cupa Campionilor Europeni, in 1961, plus pe Eintracht, in alte sferturi, din Cupa UEFA, in ’67. Remarcabil, Visiniii au in palmares si trofeul Cupei Angliei, dupa un 1-0 contra lui Liverpool, in finala din 1914. O istorie veche dar cu o evidenta efervescenta recenta…

Lui Burnley nu i-a mers grozav dupa retrogradarea din prima liga, in 1976. Mai rau, in 1987 abia a evitat retrogradarea din liga a patra si implicit din fotbalul profesionist, in cele 7 sezoane incepute in ’85 petrecute in temnita Football League. Dar din anul 2000, soarele ligii secunde a incalzit din nou la Turf Moor. Iar acum, in mai 2009, sansa revenirii in elita e uriasa. Burnley, la 90 de minute de Premier League. Ce parere ai, Sheffield United?

Adevarul e ca daca sezonul s-ar fi sfarsit la Craciun, Burnley ar fi fost deja promovata. Era in coasta liderei. Insa „distractia” participarii cu un lot restrans, de 16-17 mari si lati, si pe fronturile Cupei Angliei si Cupei Ligii, cu oarecare succes, a deraiat-o de la parcursul in Championship.

Burnley a socat deja elita in acest sezon. In turul III al Cupei Ligii, o elimina cu 1-0 la Turf Moor pe Fulham, care, iata, trage la Cupa UEFA. Apoi, uluitor, Burnley s-a dus pe Stamford Bridge, la „vecina” alb-negrilor, Chelsea, si a eliminat-o in 11 noiembrie, la penaltyuri, 5-4. Ade Akinbiyi egalase reusita lui Drogba si Burnley a tirit-o pe Chelsea spre loviturile de departajare… Si asta in Londra!

Zborul Visiniilor a continuat: 2-0 in sferturi, pe Turf Moor, contra Arsenalului. Scurt pe doi. In semifinale, a patra londoneza la rand, Tottenham. In tur, in capitala, dezastru. 4-1 pentru Spurs, in 7 ianuarie 2009. In retur, pe Turf Moor, incredibil dar adevarat, acelasi Rodriguez care o elimina pe Fulham in minutul 88, marca in acelasi minut pentru a urca scorul la 3-0 si a o arunca pe Spurs in prelungiri. Daca s-ar fi jucat dupa criteriul „european”, al golului in plus marcat in deplasare, dupa 1-4 si 3-0, Burnley ar fi fost de fapt in finala! Dar in prelungiri Tottenham a impuns pumnalul, in minutele 118 si 120. Exact oboseala ce o lovise pe Burnley si in campionat…

Pana in semifinale in Cupa Ligii, pana in turul V, optimi de finala, si in Cupa Angliei. Visiniii, eliminati abia pe Emirates… Aceste trasee paralele au scurtcircuitat oarecum sezonul lui Burnley, ajunsa abia in turneul play-off de promovare. Dar in semifinale, ce n-a mers bine cu Spurs, in penultimul act din League Cup, a mers snur contra lui Reading, zilele trecute.

1-0 pe Turf Moor, cu vicecapitanul scotian Alexander marcand din penalty, in minutul 84. 2-0 peste trei zile, in returul de la Reading, cu Martin Paterson, golgeterul sezonului, si Steve Thompson dovedind ce adevarata forta e Burnley. 3-0 per total si… in finala, pe Wembley. Ce va fi?

Momentan, la Reading, in peluza, s-a cantat Que sera/sera… Fanii lui Burnley, innebuniti de fericire. Invingatorii lui Fulham, Chelsea si Arsenal, amenintand cu sosirea in elita. 16-17 mari si lati. Suflete mari. Micuta Burnley, la 90 de minute de reintalnirea cu destinul? O reintoarcere in elita la care participau initial, in 1888?

Lucrurile au mers tot mai bine de cand la Turf Moor a fost investit, in noiembrie 2007, irlandezul de 42 ani nascut in Scotia, Owen Coyle, ex-atacant cu o selectie ca rezerva pentru „verzi”, intr-un ’94 cand prindea lotul pentru Mondialul american, si figurand in filmul „A Shot to Glory”, o romanta despre Cupa Scotiei, din 2000, cu Robert Duvall din The Godfather si Michael Keaton in roluri principale.

Ex-atacantul-actor a coagulat un lot restrans dar valoros, cu o coloana vertebrala „cimpoiera”, si a urcat-o pe Burnley pe culmi neatinse de decenii. Ar fi o zi mareata nu doar pentru fostul orasel industrial, ci pentru intreg fotbalul englez. Va fi o finala ca pe vremuri, intre „nordicele” Sheffield United si Burnley. O finala nascuta din ceata istoriei.

La anul, un derby local Burnley – Blackburn Rovers? Inca un club din Lancashire in elita, pe langa renumitele din Manchester? Nimeni nu s-ar supara… Un club prietenos pentru absolut toata lumea… Visiniul la putere.

Ziua 141. Baietii urineaza, fetele puncteaza

mai 11, 2009

Scriam zilele trecute de debransarea „starurilor” din Premier League nu doar de la o atitudine profesionista, cuvenita pentru un fotbalist platit regeste pe scena celui mai popular campionat din lume, ci si de la un comportament civilizat.

Cristiano Ronaldo a marcat din lovituri libere in meciuri succesive, la Arsenal si cu Man City, si a concluzionat ca se poate infoia in pene si zdrobsi doar pentru „curajul” lui Ferguson de a-l fi inlocuit putin dupa o ora din jocul cu concitadina in albastru. Sir l-a substituit pe buna dreptate, pentru cele doar trei – da, 3 !!! – atingeri ale balonului dupa pauza. Ofticat nevoie mare, lusitanul i-a aruncat inapoi responsabilului cu echipamentul haina de trening pe care acesta i-o intinsese. Profesionism? Fite si aere!

De unde ca oricat ar fi platit si tinut in puf, fotbalistul planetei tot un copil necrescut, imatur si rasfatat ramane. Ce si-o fi zis bietul angajat? Dar poate ca Ferguson, intolerant la fite, va avea una-alta de zis, intr-o alta varianta a bocancului la tinta sprancenata. Real, esti pe faza?

Ronaldo la marginea terenului, altii in oras. Daca portughezul a aruncat cu treningul clubului, in schimb Ledley King, capitanul cu probleme la genunchi al Spursilor si trimis acasa tocmai pe acest motiv din ultimul cantonament al selectionatei, a imprastiat cu urina trotuarul din preajma federatiei.

Suparat nevoie mare ca a fost refuzat de bodyguards la intrarea intr-un club din Soho, masivul fundas de culoare l-a intrebat pe portar de sanatate si daca stie ca el e „pe optzeci de mii pe saptamana”. Da’ tu stii, ba, ca io-s, hic, la 80 de, hic, miare? Iar tu la, hic, 10 lire pe ora!?  

A urinat pe strazi, abia s-a tinut pe picioare, a enervat lumea in noapte, a uitat ca uneori ziua poarta in piept stema lui Tottenham. Pe 80.000 pe saptamana. Rusine! Rusine? Nerusinati! A sfarsit ca un infractor de drept comun, pus la respect de fortele de ordine si cu „mecla” pe toate paginile.

La fel a comis-o si danezul Bendtner, de la vecina Arsenal, vezi Doamne deprimat si inecandu-si amarul dupa 1-3 cu Man U. Cu pantalonii in vine la 4 dimineata, plangandu-si de mila. Atunci ce-or zice multi cu 10 lire pe ora aruncati pe strazi caci si-au pierdut slujba si casa? Cu ce bani sa-si inece amarul!?!

In contrast, fara antrenorul Vic Akers pe banca, manager ce preda stafeta dupa ce a strans 32 trofee in 22 de ani la carma si care la ora respectiva facea pe responsabilul cu echipamentul „Tunarilor” la Arsenal – Chelsea, fetele „Tunare” au invins cu acel 1-0 necesar si suficient la ex-lidera Everton, pentru a-i sufla acesteia titlul, in ultima runda.

Fotbalistele Arsenalului au reusit tripla campionat – Cupa Angliei – Cupa Ligii iar Akers i-ar putea vinde niste ponturi lui Wenger despre gustul sampaniei de succes. Iar fetele niste pilde de profesionism baietilor imaturi cu sute de mii pe mana si ego cat Casa Poporului. Daca antrenorul fetelor nu le-a purtat succes „Tunarilor”, in schimb Wenger a tinut partea fanilor, opinand ca respectivii pot pleca la orice ora doresc de la stadion. S-a intamplat pentru a doua oara intr-o saptamana, ca tribunele lui Emirates sa se goleasca prematur.

Pai ar fi putut Wenger sa-i critice ca s-au carat la casele lor? Si i-ar fi pus cu adevarat in cap. Si asa, s-a cam huiduit. De inteles… Arsenal n-a mai pierdut asa categoric acasa de 32 de ani iar Chelsea nu s-a impus asa drastic in N7 din 1970. Tunurile sunt infundate. Tunarele sunt campioane. Pe sec.

Ziua 65. „Cheia” Berbatov

februarie 28, 2009

Inca un editorial asa cum a aparut publicat in Fotbal vest, sub frontispiciul Football Made in UK…

In primele etape ale actualului sezon, Dimitar Berbatov intindea coarda si forta iesirea de incendiu de la White Hart Lane cu gandul la zapezile de altadata din Champions League, in a carei finala din mai 2002, pierduta cu Bayer 04 in fata Realului, il inlocuia pe Brdaric in minutul 39. Bulgarul si-a dat seama ca nu va repeta cu Tottenham Hotspur traseul european avut cu cei din Leverkusen, aspiratiile sale de a indulci pastila amara inghitita cu “farmacistii” la Glasgow depinzand de o evadare la Manchester United.

Increzator, Berbatov nu s-a dat inapoi de la un transfer tocmai la proaspata noua campioana a Europei. A insistat cu ambitia profesionistului manat de dorinta de a-si redovedi valoarea la cel mai inalt nivel. Pana insa la a-si pune pecetea pe ascensiunea “Diavolilor rosii” pe trei fronturi, balcanicul se va afla duminica fata in fata cu fosta sa echipa, Spurs, cu ocazia finalei celei de-a 49-a editii a Cupei Ligii, pe care o cucerea anul trecut, in 24 februarie, cand chiar egala in minutul 70 din penalty. Acel triumf acontat in prelungiri de golul lui Woodgate cu capul le dadea sperante fanilor lui Tottenham Hotspur ca Berbatov va ramane loial londonezei insa tehnicul atacant si-a facut bine calculele inca din timp. Totul sau nimic.

Berbatov se va intoarce asadar de martisor pe Wembley dar nu in uralele suporterilor lui Spurs, si acum repartizati in peluza West End, ci mai degraba aratat cu degetul. Dar bulgarul nu este singurul jucator care i-a pus pe jar pe sustinatorii trupei din N17. Jermain Defoe s-a intors in ianuarie dupa exact un an la Portsmouth, unde se transfera pentru 9 milioane lire nu cu multe saptamani inaintea amintitei finale castigate de Tottenham in fata lui Chelsea. Dar abia revenit la White Hart Lane si cu drept de joc in League Cup, pentru ca in actualul sezon al competitiei figurase doar ca rezerva neutilizata de “Pompey” contra lui Chelsea, Defoe insa s-a accidentat. Daca atacantul de culoare a lipsit de la succesul din 2008, in schimb Pascal Chimbonda si capitanul Robbie Keane au sorbit sampania triumfului din postura de inlocuiti dupa pauza de Ramos, doar pentru a o parasi apoi pe Spurs, in vara, pentru Sunderland respectiv Liverpool, de unde s-au intors in ianuarie cu coada intre picioare.

In vreme ce Berbatov si-a urmat pana in panzele albe planul, Tottenham a aplicat o politica de transferari dupa ureche. Din acest punct de vedere, balanta finalei pare a inclina spre consistenta campioanei Angliei si a Europei, Manchester United. De la succesele din mai, Sir Alex Ferguson a pierdut o finala in fata lui Zenit si a cucerit lumea in Japonia, pe cand, de la ultimul act pe care il intorcea in favoarea ei dupa ce Drogba deschisese scorul, Spurs nu doar ca a ratacit “cheia” Berbatov si si-a pierdut in consecinta si antrenorul, dar s-a salvat ca prin minune abia in minutul 118 pe terenul divizionarei secunde Burnley, pentru a pasi in finala de duminica. In 21 ianuarie, la Turf Moor, detinatoarea trofeului a fost la putine secunde de eliminare, in returul semifinalei, cand insa Roman Pavlyuchenko si-a amintit ca marcase in toate fazele premergatoare ale League Cup. Fanii lui Spurs isi gasisera un nou erou…

Trei zile mai apoi, pe Old Trafford, rusul deschidea scorul in 16-imile Cupei Angliei, tocmai “tradatorul” Berbatov venindu-i insa de hac lui Spurs, ai carei fani mizasera poate pe surpriza furnizata in sferturile editiei trecute a F.A. Cup de Harry Redknapp, pe atunci la Portsmouth, in fieful lui Sir Alex Ferguson. N-a mai fost sa fie si “Diavolii rosii” si-au creat un ascendent moral.

Dar pofta vine mancand si Redknapp, spargand gheata in mai 2008 in Cupa Angliei, cu “Pompey”, dupa ani buni in manageriat fara vreun trofeu in palmares, este macar la fel de flamand ca Ferguson. Insa relativ la performantele scotianului, ar parea chiar straniu ca el sa piarda si o a patra finala de Cupa Ligii.

Daca exista vreo competitie interna in care Manchester United n-a excelat, aceasta ar fi League Cup. Din 1961, de la finala inaugurala, adjudecata de Villa, “Diavolii rosii” s-au chinuit pana in ’83 sa ajunga in ultimul act, atunci cedand in prelungiri in fata lui Liverpool: 1-2. Preluata de Ferguson, United pierdea pe Wembley si in ’91, 0-1 cu Wednesday, amar incercat si de actualul secund al scotianului, Mike Phelan, pe atunci un fundas dreapta, triumfand insa in editia imediat urmatoare, 1-0 cu Forest in 12 aprilie ’92, cu Giggs printre invingatori. Surprinzator, Ferguson a mai pierdut finale de League Cup, in ’94, 1-3 cu Villa, si 2003, 0-2 cu Liverpool, inainte de a o desfiinta in 2006 pe Wigan cu 4-0, scor rotunjit déjà intr-o ora de “dubla” lui Rooney si Ronaldo plus Saha.

In comparatie, detinatoarea trofeului Spurs a castigat de 4 ori competitia, penultima data chiar acum un deceniu, pierzand doua finale, palmaresul ei in ultimul act fiind reflexia in oglinda a dezamagirilor lui United. Si cum traditia e o coordonata esentiala a fotbalului englez, Berbatov… pazea. In plus, fostii sai colegi de la Spurs se razvrateau la aerele iscate de bulgar in zilele fortarii usii si s-ar putea ca orgoliul zgandarit sa fie mai vitaminizant ca niciodata. Dar Berbatov are probabil si de-aceasta data ideile sale si n-ar mira pe nimeni daca ar decide prima finala din istorie dintre Spurs si United.

Cert e ca prin prisma calibrului combatantelor, prestigiul de doar a treia roata la… tricicleta a Cupei Ligii e intact macar pentru acest sezon insa United ar fi putut la fel de bine sa fie si acum eliminata inca din 16-imi, cum se intampla in editia trecuta chiar la Old Trafford, in fata lui Coventry, si asta pentru ca politica de a testa rezerve in League Cup nu e doar apanajul lui Wenger. Dar cum Sir Alex Ferguson are si o echipa a doua suficient de buna iar schimbarile de personal la Old Trafford sunt cu atat mai cumpatate comparativ cu vanzoleala debila din lotul lui Spurs, de exemplu doar Silvestre si Saha lipsind acum dintre cuceritorii trofeului in 2006, nu e greu de ghicit cine are un soclu mai trainic pentru a posta Cupa Ligii pe el.              

Ziua 52. Keane iarasi verde

februarie 13, 2009

Ceva imi spunea ca Robbie Keane nu e pe croiul lui Liverpool si ca nu se va incadra acolo. Ceva n-a mers pentru irlandez la „Cormorani”. Ultimele sale zile la Anfield Road au fost chiar frustrante, pana ce Benitez l-a eliberat din colivie.

O afacere buna pentru toate partile implicate. Pentru Liverpool, care nu mai avea astfel de achitat milioanele ramase datorie din suma totala de transfer a irlandezului. Pentru Spurs, care si-a adus la vatra capitanul, dupa doar o jumatate de sezon, platind doar un milion lire sterline, diferenta dintre costul transferului de come-back si suma neachitata initial de Liverpool. Dar mai ales pentru Keane, care, parca ratacit in „acvariul” de la Anfield, a redevenit pestisorul de aur la White Hart Lane.

Culmea ironiei, come-backul lui Keane are loc cu doar cateva saptamani inaintea finalei Cupei Ligii, in care detinatoarea la zi a trofeului, Tottenham Hotspur, va da piept cu Manchester United. Cu alte cuvinte, Keane va fi alaturi de clubul cu care cucerea anul trecut unicul sau trofeu major din cariera. Avea sa fie 2-1 pentru Spurs in finala cu Chelsea de pe Wembley si o prima cupa in palmaresul irlandezului de 28 de ani. Capitanul ridica inlacrimat trofeul…

Keane e deja in apele sale si asta s-a vazut miercuri seara pe Croke Park, cand golurile sale, in calitate de capitan si al Irlandei, au asigurat „verzilor” un succes cu 2-1 contra Georgiei, in preliminariile Campionatului Mondial. Un baiat din Dublin, marcand in repriza a doua golurile unui succes in orasul natal, dupa ca ex-sovieticii deschisesera scorul in chiar primul minut.

Transferul inapoi la White Hart Lane l-a reinsufletit pe irlandez, l-a readus pe linia de plutire. A mai patit-o, sa nu se acomodeze pe unde s-a transferat. Dupa ce se transfera pe o suma record la vremea aceea in fotbalul britanic pentru un adolescent, de 6 milioane, de la Wolves in prima liga, la Coventry, cu a carei garnitura de tineret ajungea in finala F.A. Youth Cup, Cupa Angliei pentru juni, Keane n-a rupt un an mai tarziu gura targului la Internazionale, demiterea lui Lippi, care-l achizitionase cu nu mai putin de 13 milioane lire, grabindu-i lunecusul pe banca de rezerve, in gestiunea lui Tardelli.

Intors in Albion, Keane nu se acomoda nici la Leeds United, regasindu-si apoi bucuria jocului si a golului la Tottenham Hotspur, de la care eronat a ales sa plece in vara. Daca fanii lui Spurs il vor ierta sau nu pentru confesiunea facuta dupa parafarea transferului, cum ca era inca din copilarie un fan al „Cormoranilor”, ramane de vazut.

Cert e ca Robbie e din nou la minge si de asta a beneficiat imediat Trapattoni, managerul sau la nationala Irlandei. Inca 3 puncte la activ si „verzii” pot privi cu optimism jocul de la Bari, din preliminarii, contra Italiei. Republica Irlanda pare a se apropia de Africa de Sud si capitanul din 2006 al nationalei, Robbie Keane, stie ca are un cuvant greu de spus in angrenaj, nici un meci cu el pe lista marcatorilor nefiind pierdut de insulari.

Tara mica, Irlanda avea sa surprinda Europa cand cucerea C.E. sub 18 ani, cu Keane si Duff talente promitatoare. Anii au trecut si acel unic trofeu din panoplia lui Robbie a fost completat la nivel de club de succesul in League Cup, cu Spurs. In 1 martie, Tottenham isi apara trofeul si parca a fost ieri, cand Keane plangea de fericire, pe gazonul Wembleyului, cu trofeul in maini. De parca irlandezul nici n-ar fi trecut pe la Liverpool…

In tot raul e si un bine. Ratacirea pe la Anfield a demonstrat ca nu-i sunt pe plac palariile prea mari, pe care sta scris „Cupa Campionilor Europeni in palmares”, Keane afland ca locul sau e la Spurs. Capitan de nadejde. Iar capitania o are si la nationala, din 2006.

Ziua 5. Sau Boxing Day

ianuarie 1, 2009

A doua zi de Craciun se numeste in tarile Commonwealth si Boxing Day. Este o sarbatoare publica si n-are de-a face cu boxul, asa cum s-ar parea, ci isi are originile in negura secolelor prin traditia de a oferi daruri angajatilor sau membrilor mai nevoiasi ai societatii, din clasele inferioare.

Este totodata si sarbatoarea lui Saint Stephen, primul martir crestin omorat cu pietre la Ierusalim. Insa conotatia religioasa a zilei de 26 decembrie a palit recent in fata tavalugului consumerismului, traditia recenta punandu-i pe oameni pe drumuri spre magazine, la cumparaturi, dupa ziua de Craciun petrecuta in general in familie, cu cei dragi.

Boxing Day a devenit insa peste ani in Albion o zi importanta in calendarul competitional al fotbalului profesionist, ideea initiala fiind ca meciurile etapei din 26 decembrie sa opuna in general cluburi din aceeasi zona. Derbyurile locale erau recomandabile, pentru a nu pune spectatorii oaspeti pe drumuri la distante greu abordabile dupa o zi de Craciun in care transportul in comun este suspendat la scara nationala. Desi cluburile din nord-est n-au avut de calatorit mai departe decat pana in nord-vestul Albionului, si invers, iar londoneze au dat piept cu grupari din Birmingham, fie acasa fie in deplasare, in intreaga etapa de Premier League din ziua de Boxing Day a anului 2008 doar un joc a pus fata in fata doua formatii din acelasi oras. Si in spiritul Craciunului Spurs si Fulham au remizat alb. Fara sa fi nins la White Hart Lane.

E o etapa care poate oferi surprize sau evenimente hilare, influentate de spiritul exuberant al perioadei festive de sarbatori. N-a prea surprins ca un portar de rezerva, australianul de 23 ani Adam Federici, a urcat la ultimul corner si a egalat in al cincilea minut de prelungiri pentru Reading, contra lui Cardiff, care abia marcase, in minutul 89. Sut imparabil, gol. 1-1.

Iar jocurile incep de-obicei dupa-amiaza devreme ori chiar putin dupa pranz. Cum ziua cea mai scurta abia s-a dus, instalatiile de nocturna functioneaza uneori chiar si de la primul fluier al arbitrului…

Dar iata cum a aratat tabloul etapei de Boxing Day la chiar prima editie de Premier League din istoria diviziei de elita engleze, 1992/93…

… Arsenal – Ipswich Town 0-0. Blackburn Rovers – Leeds United 3-1, cu Shearer marcand de doua ori contra campioanei en-titre si prevestind parca aducerea titlului la Ewood Park, in 1995. Pentru invinsi marca scotianul Gary McAllister, tocmai demis de… Boxing Day 2008 de la carma aceleiasi Leeds.  Chelsea – Southampton 1-1. Coventry – Aston Villa 3-0, intr-un derby al zonei Midlands. Crystal Palace – Wimbledon 2-0, intr-un derby sud-londonez in care oaspetii aveau sa devina chiriasi ai gazdelor, la Selhurst Park. Everton – Middlesbrough 2-2, cu Peter Beardsley marcand pentru gazde. Manchester City – Sheffield United 2-0. Norwich City – Tottenham 0-0. Si Sheffield Wednesday – Manchester United 3-3, cu McClair si Cantona marcatori pentru campioana in devenire. De odihnit au stat QPR si Liverpool, care, pe motiv de distanta intre localitati, disputasera jocul inca de la finele lui noiembrie. La Londra, 0-1.

Numarandu-le si tragand linia, 10 dintre prim-divizionarele de-atunci se regasesc si astazi in elita. O jumatate…

Se stinge lumina!

decembrie 18, 2008

Se purta pe vremuri, in cazul unei remize… O disputa din Cupa Angliei, F.A. Cup, se rejuca pana ce se stabilea o invingatoare. Au fost cazuri, implicand chiar cluburi celebre, de exemplu Arsenal si Leeds United, cand au fost necesare si patru rejucari pentru a decide echipa calificata in turul urmator al celei mai vechi competitii fotbalistice din istorie. Dar cum calendarul si-asa era suficient de incarcat cu prea multe partide, acum cativa ani, din necesitate, s-a hotarat desemnarea calificatei deja in primul meci-rejucare, in urma prelungirilor si loviturilor de departajare.

Traditia tragerii la sorti a ramas insa aceeasi. Primul nume iesit din urna este considerat club gazda, indiferent de esalonul de provenienta, iar in cazul unei remize rejucarea se disputa pe terenul oaspetei din jocul initial. N-am tinut evidenta dar Chelsea de exemplu a avut noroc cu carul in ultimii ani de a juca pe teren propriu in fata unor cluburi din esaloane inferioare, fie si in tururi succesive ale competitiei. Nedirijate, tragerile la sorti din F.A. Cup sunt intr-adevar la mana destinului.

Tragerea la sorti pentru turul III, in care, conform traditiei, intra in competitie prim-divizionarele, a cazut recent pe mainile lui Sir Trevor Brooking si Ray Clemence, fosti componenti ai nationalei Angliei si implicati in activitatea federala. Asa se poarta, ca foste staruri sa extraga numerele din urna. Si tot conform traditiei, noul an fotbalistic isi deschide invariabil portile cu jocurile acestui tur trei, programate de regula in primul weekend dupa cumpana intre ani.

2009 nu va face exceptie, uvertura fiind vineri, pe 2 ianuarie, intre doua prim-divizionare: Tottenham si Wigan. Cum spuneam, sortii sunt aleatori si cluburi din elita pot da nas in nas inca de la primul hop, asta in vreme ce o „pereche” din ligi mici, cum e cazul Kettering Town – Eastwood Town, care va avea loc sambata 3 ianuarie, cand e programat grosul meciurilor, apare si ea pe firmamentul turului trei. Intr-un fel, o recompensa, daca e sa amintim ca „buturugile mici” vin de departe, trebuind sa treaca prin furcile caudine ale cel mult patru tururi preliminarii, plus turul I si turul doi. Kettering, reprezentand Blue Square Premier, este gruparea unde Paul Gascoigne si-a incercat fara succes mana in antrenorat, si evolueaza in esalonul cinci, iar vizitatoarea, Eastwood Town, din liga a saptea, este cea mai… mica formatie ramasa in competitie. Intre ultimele 64…

Si totusi, ar mai fi o necunoscuta pentru duelurile de putin peste doua saptamani. Droylsden, amatoare din esalonul sase, Blue Square North, sau Chesterfield, din ultima divizie profesionista, a patra, pe nume Coca Cola League Two? Si asta pentru ca, in ciuda abolirii nenumaratelor rejucari pana la Sfantu Asteapta, cele doua se vor afla fata in fata pentru a patra oara, din cele mai stranii motive.

Meciul initial,  programat la Chesterfield, a fost intrerupt de arbitru la scorul de 1-0 in favoarea oaspetei amatoare, pe motiv de ceata. In emisiunea cu reportaje si golurile disputelor turului doi, difuzata la vremea respectiva de BBC, cameramanul trimis la Chesterfield a avut inspiratia sa prinda in cadru, in fundal, cu ocazia intervievarii antrenorului oaspetei Droylsden, una dintre porti. De la mijlocul terenului, ceata nu te impiedica sa vezi poarta. Cu o mina revoltata si absolut indignata, antrenorul a fost foarte expresiv in a sugera ca nu era o ceata sa o tai cu cutitul si demna sa intrerupa un joc, mergand pe panta conspiratiei si spunand ca daca ar fi fost 1-0 in favoarea profesionistilor de la Chesterfield, care, fie si veniti doar din liga a patra, tot erau in „carul mare”, arbitrul sigur n-ar fi abandonat jocul. Greu de zis, cert e ca partida s-a rejucat.

Ei bine, Droylsden si-a facut dreptate, egaland in minutul 82, 2-2, si fortand mutarea disputei in propriul fief. Iar meciul al treilea s-a disputat zilele trecute. Cand, deloc surprinzator, Chesterfield s-a distantat la 2-0 in fieful „buturugii mici”, doar pentru ca elanul spre calificare sa-i fie brusc curmat de… stingerea luminii. Prin minutul 70, instalatia de nocturna a arenei din Droylsden a sucombat partial. Ca sa vezi… De fapt, dupa patania din jocul initial, n-ar fi prea deplasat sa presupui ca nu neaparat recesiunea economica si caderile de curent au stat la baza caderii in intuneric. Organizatorii, ironici sau nu, au amintit ceva de suprasolicitarea retelei datorata si dozatoarelor de bere de la stadion, probabil mult prea solicitate.

Al patrulea meci, tot la Droylsden, va avea loc marti 23 decembrie. Cand Ipswich Town va afla probabil cine o va vizita sambata 3 ianuarie. Din tot ridicolul acestei inclestari de pomina cred ca mai rau au iesit fanii, pentru ca mi-e greu de crezut ca biletele de la meciul initial, respectiv de la rejucare, au fost valabile pentru accesul la jocurile doi si patru. Sau poate ca, fiind in Luna Cadourilor, spectatorii au avut parte de mai mult fotbal si conspiratii pe aceiasi bani. Ceata, bat-o vina, a generat o avalansa de rejucari.

In turul trei sunt inca angrenate sase cluburi din esalonul semiprofesionist Blue Square Premier, liga a cincea, plus Blyth Spartans, codasa in divizia nordica a esalonului sase, unde evolueaza Droylsden, si amintita Eastwood Town, din „stratul” sapte. Asta pentru a da culoare competitiei. Apropo de „spartanii” din Blyth, ei s-au calificat zilele trecute in urma rejucarii cu profesionista Bournemouth, o rezerva marcand unicul gol in minutul 90! Recompensa? Un joc cadere de cortina peste turul III, luni 5 ianuarie, in transmisie directa, cu prim-divizionara Blackburn Rovers, abia preluata de Sam Allardyce, in postura de vizitatoare la Blyth. Se intampla poate doar o data in viata…

Iar daca ar fi sa ne luam dupa parcursul editiei trecute, cu surpriza Portsmouth cucerind Cupa Angliei intr-o finala cu West Brom, care tocmai promova din liga a doua, atunci picanteriile n-ar fi excluse. Sau o fi fost doar exceptia care confirma mai nou regula ca primele „patru mari” din Premier League n-au ratat pe rand sau chiar in combinatii macar intrarea in finala, asta cam de la inceputul anilor ’90. Aminteam de norocul lui Chelsea… Ei bine, Scolari va debuta in F.A. Cup cu un joc acasa cu Southend, din liga a treia, si Arsenal evoluand in propriul fief, cu Plymouth Argyle, din Championship. La cluburi din divizia secunda se vor deplasa Man United si Liverpool, la Southampton respectiv Preston. Desi pare dezechilibrata, disputa dintre North End si „cormorani” e totusi un derby regional, al comitatului Lancashire. Si cum Benitez a fost eliminat pana acum din Cupa Angliei de grupari din Lancashire si Yorkshire, mai exact Burnley si Barnsley, cum spuneam, minunile nu sunt excluse.

Tocmai de aceea F.A. Cup e… minunata, fie ea si cu ceata, lumini stinse si uneori prea multa bere la pompa.