Posts Tagged ‘Tamisa’

Traianus Imp la resedinta regala a lui Henric al VIIIlea

martie 3, 2010

Basorelieful Imparatului Traian pe caramizile rozalii ale unui palat fost regal, cu sambure in stil Tudor, din insula… Mai exact, renumitul Hampton Court, amplasat pe malul sudic al Tamisei, undeva in amonte, la intrarea fluviului in Londra. 

Traian pe turnul din stanga Clock Tower, in interiorul palatului Hampton Court

Explicatia e data de implicarea unor mesteri italieni intru „imblanzirea” austerului stil Tudor, influentat de Goticul perpendicular, cu ornamente in stil clasic renascentist. Unul dintre ei, Giovanni Di Maiano, a fost responsabil cu postarea busturilor in relief a opt imparati romani, dintre care Traian si succesorul sau Adrian vegheaza tocmai bolta Turnului Ceasului, ce leaga Curtea de Baza, prima la intrarea in palat, de Clock Court, curtea mijlocie de la Hampton Court.

Clock Tower privit din Base Court, cu Adrian pe turnul din dreapta

Traian n-a condus legiunile romane peste Canalul Manecii, insa Anglia si Tara Galilor de astazi au fost parte a Imperiului Roman in vremea sa pe tron, intre 98 si 117. Conform expertilor, Thomas Wolsey, Arhiepiscop de York si ministru-sef al regelui Henric al VIIIlea, s-ar fi inspirat inclusiv dintr-un manual dedicat cardinalilor si incluzand sfaturi pe linie arhitectonica, atunci cand a achizitionat in 1514 conacul pe care l-a ridicat in numai sapte ani la rangul de palat, actualul Hampton Court.

Iar Wolsey a tinut neaparat sa imbine stilul Tudor cu cel renascentist, inspiratia de sorginte peninsulara explicand si regasirea Imparatului Traian in structura arhitectonica a fostei curti devenita regala odata ce insusi King Henry The VIIIth avea sa si-o adauge celor peste 60 de alte proprietati, in 1528.

Un ceas astrologic multifunctional, inca invartindu-si aratatoarele...

Alti doi imperatori romani strajuie cealalta fatada a turnului, cunoscut si drept poarta lui Anne Boleyn, a doua sotie a Regelui, care ar fi urmat sa locuiasca in apartamentele de deasupra boltei, aflate in constructie pe cand Henry a dispus executarea ei. Turnul e impodobit de un ceas astrologic inca in functiune, ce indica printre altele, pe langa de exemplu ora exacta sau fazele lunii, si cotele apelor in aval, la Tower Bridge, un indiciu folositor acum cinci secole in conditiile in care deplasarea in cetatea Londrei se facea si pe apa.

British Museum: Traianus Imperator

 Odata asezat la curte, Regele Henric a dispus mai intai largirea de peste patru ori a bucatariilor, pentru a hrani cei peste 1.000 slujitori, iar apoi construirea marii sali Great Hall, ultima de acest gen ridicata pentru familiile regale britanice, si la care s-a lucrat si in palpaitul lumanarilor.

Incaperi din vastele bucatarii, la palat

Muzeografii intretinand actualmente Hampton Court, din fonduri independente, complet diferite de ale actualei Case Regale, au scos in evidenta armata umana lucrand si noaptea la desavarsirea Great Hall si nu numai. Pare a se fi pus mult mai multa migala si suflet in toate creatiile arhitectonice si interioarele acelor vremuri, daca ar fi sa comparam doar cu sinistrele betoane cu sticla ale deceniilor actuale...

Per total, Hampton Court e o vasta proprietate, extinsa si reamenajata peste secole, continand si o a treia curte interioara, cea a fantanii, si inconjurata de gradini ornamentale cu lacuri artificiale, vita de vie, labirintul de gard viu „Maze” si alte fantani, aducand cu un mic Versailles.  

Fountain Court, a treia curte interioara, dinspre gradinile din spatele palatului

In gradina

Corpul de est, adaugat de renumitul arhitect Sir Christopher Wren, vazut dinspre gradina Privy

Sala de banchet a lui Henric al IIIlea, postata pe malul Tamisei

Un esantion, poate a zecea parte, din incredibila dispunere murala de varii arme ca pusti ori pistolete, intr-una din incaperile apartamentelor lui Alexander al IIIlea

M-am intors cu nostalgie la Hampton Court, dupa exact un an, parca pentru a-mi reaminti ca in preajma, in Bushy Park, fost domeniu de vanatoare al lui Henric al VIIIlea, ornat cu un lac rotund dominat in mijlocul sau de statuia Zeitei Vanatorii, Diana, scoteam cel mai bun timp personal pe iarba intr-un concurs de zece kilometri. Duminica ma aliniez pentru prima oara la start in 2010, in Maratonul Barcelonei, si orice reconfirmare in plan psihic e benefica, ajutand la moral.

Reclame

Hodgson serbeaza 2 ani la Fulham decapitand „Diavolii”

decembrie 28, 2009

Exact in urma cu doi ani, in 28 decembrie, Fulham F.C. ii incredinta lui Roy Hodgson dificila misiune de a ii ridica pe alb-negri de pe locul 18 in Premier League. Iscusitul repatriat i-a salvat, a generat apoi o adevarata metamorfoza iar recent a oferit fanilor un minunat cadou de Sarbatori, 3-0 cu Manchester United, conducand la aniversare si timp de 70 minute pe terenul liderei Chelsea…

Nu doar debusolati, cu numai doua succese la activ, ci chiar umiliti cu 5-1 de Tottenham in a doua zi de Craciun din 2007, „Cabanierii” de pe malul Tamisei jucau deja cu inscrisul retrogradare pe frunte. Iar numirea lui Hodgson n-a parut la prima vedere drept cea mai inspirata alegere, impotriva investitului in post atarnand argumentul ca nu mai activase in Albion de aproape un deceniu, de pe vremea cand trecea pe la Blackburn Rovers, in 1997-’98. Experimentatul tehnician, sosit de la carma selectionatei Finlandei, dupa ce mai condusese peste ani si alte reprezentative, ca de exemplu ale Elvetiei si Emiratelor Arabe Unite, trebuia asadar sa reduca la tacere destui sceptici.

Iar ceea ce a izbutit Roy Hodgson intre timp aduce cu un mic miracol. Mai intai, a asigurat in extremis supravietuirea in elita. Putini i-au dat sanse insa englezul intors acasa a reusit ceea ce ramane sub numele „The Great Escape” in istoria clubului fondat in 1879. Mai exact, dupa o serie de 33 deplasari fara vreo victorie, Fulham F.C. a castigat de trei ori la rand „afara”, cand o ardea buza mai tare. La Reading, apoi la Manchester, cu City, cand era matematic retrogradata in pauza meciului, la 2-0 pentru gazde, handicap care a fost surmontat inclusiv cu dubla contestatului Diomansy Kamara, si finalmente la Portsmouth, in ultima runda.

Acel ultim joc, pe terenul lui Pompey, le-a adus aminte fanilor alb-negrilor de alte recente finaluri de sezon cu nervii intinsi la maxim. Un unic gol, marcat cu capul de mijlocasul Danny Murphy, a facut marea diferenta. Retrogradata pana in minutul 76 al rundei a 38-a, londoneza a saltat peste linia de deasupra locului 18, cu cele 12 puncte stranse in ultimele cinci etape.

Am amintit de recolta lui Hodgson spre final pentru ca Fulham s-a salvat de doua ori in acest deceniu apeland la un nou antrenor cu doar cinci runde inaintea incheierii campionatului. S-a intamplat mai intai in editia 2002-2003, cand galezul Chris Coleman, fost fundas al „Cabanierilor”, a preluat din mers timona de la Jean Tigana, adunand 10 puncte suficiente.

Istoria a repetat-o si Lawrie Sanchez, la finalul sezonului 2006-2007, insa cu forcepsul. Coleman a fost trimis si el la plimbare iar fostul varf al Irlandei de Nord, in paralel cu postura de selectioner al acelorasi „verzi”, a preluat carma la Craven Cottage intr-o situatie la fel de stramtorata, supravietuind cu un unic succes in respectivele ultime 5 etape, 1-0 in dauna unei Liverpool ce se pregatea de o a doua finala de UEFA Champions League cu AC Milan. Salvator, dupa pauza, avea sa fie americanul Clint Dempsey, adus in iarna de Coleman.

Riscanta terapie de soc aplicata in doua randuri de Fayed, proprietarul egiptean al „Cabanierilor”, a fost repetata si in cazul inlocuirii lui Sanchez cu Roy Hodgson, cu mentiunea ca nu s-a mai asteptat pana in aprilie. Dupa ce nord-irlandezul a fost demis in 21 decembrie, englezul si-a intrat in rol intre Craciun si Anul Nou, pe 30 decembrie ’07.

O lua pe Fulham F.C. dupa acel 1-5 cu Spurs si debuta mai „strans”, 1-2 acasa cu Chelsea, in 1 ianuarie 2008. Mai apoi, incet – incet, tot mai bine. Iar in vara, odata salvat, Hodgson plomba unsprezecele.

Putini au prevazut „Marea evadare” dar mai nimeni n-a anticipat frunctuoasa campanie 2008-2009, ce i-a readus pe alb-negri in Europa. Sugestiv, la un an de la instalare, Hodgson remiza alb cu aceeasi Tottenham Hotspur, de Boxing Day, iar doua zile mai apoi, in 28 decembrie 2008, aripa Dempsey egala in minutul 89 al derbyului local cu Chelsea, 2-2, indepartandu-i pe „albastri” la 3 puncte in urma liderei Liverpool. Hodgson castigase deja teren!

In primavara, de la remize la victorii. Craven Cottage a fost in 21 martie ’09 martora a unui succes remarcabil, 2-0 cu Manchester United, capitanul Murphy si maghiarul Gera rapunand campioana en-titre ce avea sa-si pastreze coroana, fara a uita insa orele de cosmar de pe malul Tamisei, unde Scholes si Rooney vedeau rosu la propriu si la figurat… Cu asemenea victorii, locul sapte la final a venit parca firesc.

Dintr-o trupa cu un picior in groapa, Fulham se schimbase la fata, in doar 17 luni, urmand sa reprezinte Albionul in cupele europene. Artizan al ascensiunii? Roy Hodgson. Locul 7, cea mai inalta clasare a „Cabanierilor” in istoria primului esalon englez, depasind reusita lui Coleman din 2004, pozitia a noua, meritorie de altfel in conditiile cedarii lui Saha la Manchester United, in cursul respectivului sezon, pentru 13 milioane lire sterline.

Fulham si Hodgson n-au dezamagit deloc nici in prima parte a actualei editii, ba din contra. Cu patru victorii pe Craven Cottage si un unic rezultat de egalitate, 1-1 cu AS Roma, Andreolli egaland in prelungiri si intrerupand seria „H” a gruparilor ce au remizat „la cabana” de la debutul londonezei in eurocupe, in 2002, si anume Haka, Hajduk si Hertha, din totalul de 12 oaspete ce n-au plecat invingatoare din sud-vestul capitalei, trupa lui Hodgson s-a calificat in premiera in istoria clubului in primavara europeana.

Rasplata? In februarie, la Craven Cottage, va descinde detinatoarea Cupei UEFA, Shakhtar Donetk. Iar la trei zile dupa ce isi asigura calificarea, cu un succes la Basel, Fulham reusea un fulminant 3-0 cu multipla campioana Manchester United. Se intampla pe 19 decembrie, la noua luni fara doua zile de la acel memorabil 2-0. Si acum a deschis scorul Murphy, candva „Cormoran” contra „Diavolilor rosii”, si acum a vazut un cartonas, cel galben, depasitul Paul Scholes, iar renascutul Bobby Zamora si Damien Duff au rotunjit neverosimilul succes. „Scalpul” Diavolilor rosii, cadou de Craciun pentru fanii trupei de prima jumatate a clasamentului.

Dupa Craciun, conform traditiei de a evolua de Boxing Day contra lui Spurs, Hodgson a repetat remiza alba din 2008, iar pe 28 a descins pe Stamford Bridge, arena vicecampioanei rivale. Si Fulham a fost vreme de 70 minute in avantaj in fata liderei lui Ancelotti…

Hodgson s-a prezentat „la pod” fara vicecapitanul Brede Hangeland, unul dintre recrutii sai si o ancora a defensivei, dar pe cand anonimul Charles Ademeno reusea un hat-trick in primele 5 minute si 47 secunde ale deplasarii lui Crawley la Grays, intr-un esalon semiprofesionist, si Zoltan Gera repeta figura in fata campioanei, inscriind acum si in dauna liderei, in minutul 4.

Sa-i amintim pe titularii de la Stamford Bridge… Schwarzer – Pantsil, Aaron Hughes, Smalling, Konchesky – Duff, Murphy, Baird, Dempsey – Gera, Zamora. Cu acest unsprezece a tinut-o Hodgson in sah pe Chelsea! Schwarzer, Pantsil si Zamora, ultimii doi „la pachet” de la West Ham, Duff si Gera, plus Chris Smalling, sunt achizitiile de data recenta, din „gestiunea Hodgson”. Cu mentiunea ca londonezul Smalling, care abia a implinit 20 ani, a fost aruncat in focuri in absenta vikingului Hangeland. Ceilalti, cu exceptia lui Dempsey, fusesera recrutati de Sanchez in 2007.

E drept, in ultimul sfert de ora Drogba a egalat iar tocmai Smalling a deviat in propria poarta sutul lui Daniel Sturridge, 2-1 pentru lidera Chelsea, insa Fulham a pasit cu capul sus din derbyul local, facandu-i cinste antrenorului sau, la aniversarea a doi ani in post.

Demn de mentionat faptul ca Roy Hodgson se afla intr-o minoritate alcatuita din tehnicienii inca in aceleasi functii, alaturi de Megson si McLeish, dintre cei 12 antrenori investiti la cluburi din Premier League in cursul sezonului 2007-2008. Asadar unul din patru n-au prins cei doi ani… La fel, Hodgson, nascut in 9 august ’47 in Croydon, un cartier din sudul Londrei, se numara intre cei doar 7 manageri englezi din esalonul intai dar cel mai aureolat si experimentat dintre ei, chiar daca omologul sau de la Spurs, Harry Redknapp, e mai mare cu exact 5 luni si o saptamana.

La cum ruleaza, Fulham pare a-si asigura si un al zecelea sezon la rand in Premier League, din vara incolo, dupa ce suferise inafara elitei din 1968 incoace, pana cand Tigana i-a promovat pe alb-negri si a reusit o clasare pe locul 13 la revenirea in esalonul fruntas. Iar la cum joaca baietii lui Roy, fie si vaduviti de colegi de 14 karate, pozitii ca 13 ori 12, acontate in 2005 si ’06, pot fi depasite la fluierul final din 9 mai. Data la care Fabio Capello ar putea sa-l ia in considerare pe lista largita si pe un anume Bobby. Si mai cum? Zamora.

Hodgson a facut de toate… A evitat retrogradarea. A batut de doua ori campioana. A dus clubul in eurocupe. A ajuns in primavara europeana. A recrutat tineri si a resuscitat atacanti cu busola dereglata, pe care acum ii propune Albionului. Dar mai ales a redat increderea trupei de cartier, ca intr-o buna zi – printre altele – va reedita si acel 1-0 cu vecina de peste cateva strazi. Se intampla in 19 martie 2006, in „gestiunea Coleman”, cand Boa Morte semna un 1-0 contra lui Chelsea.

Fulham ramane oarecum o enigma, poate datorita prezentei lui Fayed la sefie, un prim patron strain in elita, excentric ce opta candva pentru unul ca si Karl Heinz Riedle pe post de interimar, insa ramane in mod primordial o grupare careia-i sta bine cu autohtoni pe banca, fie ei Sir Bobby Robson ori Kevin Keegan, cum a fost cazul in trecut, fie Hodgson acum.

Un mariaj ce parea sortit esecului inca din fasa merge insa ca pe roate. Hodgson n-a fost profet in tara lui, sucomband cu Bristol City inainte de a se lansa intr-un parca nesfarsit pelerinaj prin intreaga Scandinavie ori in Elvetia si Italia, dar finalmente isi arata si acasa valoarea atat de contestata peste ani de compatriotii sai. Iar cei care au vizionat memorabilul Elvetia – Romania 4-1 din ’94, ar putea pune la indoiala maxima conform careia Clough ar fi cel mai bun antrenor englez care sa nu fi condus vreodata Albionul.

Ziua 129. La anul cu Virgin

aprilie 30, 2009

Ai invins, continua. Ai pierdut, continua. Abia se sting ecourile editiei din acest an a Flora London Marathon si toate drumurile si gandurile duc deja la startul viitorului concurs, din 25 aprilie 2010.

Zeci de mii de maratonisti sunt asteptati la start si in 2010. Si vor trece Tamisa peste Tower Bridge. Cati vor pasi insa si peste linia de sosire, pe The Mall?

Zeci de mii de maratonisti sunt asteptati la start si in 2010. Si vor trece Tamisa peste Tower Bridge. Cati vor pasi insa si peste linia de sosire, pe The Mall?

Nu doar insemnele cladirii din preajma, sediu al organizatorilor maratonului londonez, s-au schimbat la culoare de pe-o zi pe alta, din galbenul cu care se identifica Flora, firma de produse alimentare sponsor al concursului in ultimii ani, in rosul noului sponsor al intrecerii, Virgin. Linii aeriene, cate si mai cate sub „cupola Virgin”, ghidata de Sir Richard Branson.

Si afisul oficial al competitiei e in ton cu rosul celor de la Virgin. Flora pana in 2009, Virgin din 2010 in continuare. Ce va fi la anul? Un al treilea succes la rand pentru Irina Mikitenko? Un comeback al favoritilor care au abandonat mai devreme sau mai tarziu inaintea maratonului? Ma refer aici la Paula Radcliffe si Martin Lel, african ce a aruncat prosopul abia in saptamana premergatoare cursei… Si o ultima tentativa pentru campioana olimpica en-titre Constantina Dita? Romancei nu-i este dat la Londra dar cateodata bataliile cu propriile noastre limite sunt mai dure decat intrecerea cu adversarii. De aici si abandonul Constantinei. O campioana la zi, cu asteptarile de rigoare si un blazon aurit de aparat, cazuta prada tentativei de a atinge perfectul. De a alerga maratonul perfect, de a obtine un timp pe masura. 

Din cei peste 35.000 participanti, a doua cursa din istoria maratonului londonez ca numar de alergatori, nici 500 au fost cei care n-au trecut linia de sosire pe The Mall. Marea majoritate au ajuns la finish, cativa au capotat. Printre care si Dita. Dar nu datorita unei pregatiri neadecvate, ci in urma unei tentative esuate de a „lua cu asalt” maratonul. S-a intamplat ca rivalele ei, din respect si teama pentru aurul romancei, sa abordeze cursa cu tactica gorjencei de la Beijing. Tare din start. Au invins-o cu armele ei, pe care Constantina nu si le-a regasit pe malul Tamisei.

Dar nu-i nici o paguba. Ai pierdut, continua. Aurul olimpic e inca la purtator, macar pana in 2012…

Ziua 97. Cursa Universitatilor, Lupta Albastrilor

martie 30, 2009

Va scriu cu amanunte picante despre o intrecere pe ape. Despre un eveniment sportiv de intensitate maxima, consumat pe durata a nici 20 de minute, dar care starneste un interes aparte de la lansarea sa acum aproape doua secole. Traditia se mentine, rivalitatea sportiva e la cote maxime iar plamanii si muschii unor adevarate masinarii umane par a exploda in expansiunea de efort fizic.

Dar inainte de a gasi punctul ideal de vizionare pe malul Tamisei, sa notam cate si mai cate, pentru toti, se intampla in metropola. Pe Wembley, intr-un joc amical, David Beckham stabileste recordul de selectii pentru nationala Angliei intre jucatorii de camp, 109, depasind fosta „borna” a regretatului Bobby Moore. Capello oferindu-i veteranului inca o selectie intr-o partida neoficiala, da si apa la moara unora care constata ca „Becks” a strans in ultima vreme „caps” la echipa reprezentativa si intrand in joc in ultimele minute ale unei intalniri cu gen Bantustan. „Sa fi transpirat mai mult pentru a merita selectiile. Le-a strans prea usor” e parerea recordmanului absolut la nationala Albionului, portarul Peter Shilton. Sa fie ale sale 125 selectii in pericol? Pazea, vine Beckham.

Mai pe seara, la aceeasi ora 20:30 la care s-a stins pentru o ora lumina mai intai in Insulele Chatham, din Pacific, iar apoi in Fiji, Noua Zeelanda si tot asa, de parca ar fi Anul Nou la sfarsit de martie, pe malurile Tamisei, in diagonala peste podul Parlamentului, doua obiective cu o simbolistica aparte s-au cufundat si ele voit in intuneric, pentru aceleasi 60 de minute, cu ocazia Orei Pamantului in 2009. Big Ben, turnul cu ceas al Parlamentului, si London Eye, „roata” survoland peisajul capitalei, au disparut de pe linia orizontului nocturn londonez. La fel si arenele Stamford Bridge ori White Hart Lane, printre altele… Deloc rau, nitel diminuata factura la energie electrica. N-am nimic impotriva initiativei Earth Hour, lansata in 2007 in Australia, dar asemenea gesturi de a proteja natura si de a economisi resursele fara a consuma in nestire fara rost n-ar trebui sa fie populiste, de fatada, odata pe an, ci sa fie parte marcanta a constiintei umane, a existentei si modului nostru de viata pe pamant. Iar cand ma refer la „restrangere”, includ tot… meniul: nu tu limuzine mari consumatoare de combustibil, nu tu masini de spalat vase mari consumatoare de energie electrica, iar lista ar putea continua la nesfarsit. Chiar e nevoie sa se inveleasca in blanurile unor mamifere pe cale de disparitie? Asa ca e bine sa se mai stinga lumina, dar nu la unison si parca la comanda, ci din instinct. Nu de alta dar o asemenea <Hai sa stingem lumina fratilor la 20:30 ca prea ne-am destrabalat in consum in ultimii „n” ani!> ne-ar putea aduce aminte de anii cand de-o parte a Cortinei de Fier se tot „lua curentul” la ore exacte, conform unui plan bine gandit, „pisicologic”. Ar trebui sa plece din sufletul fiecaruia simtamantul de a trai in concordanta cu natura si de a nu abuza… dar cu cine sa rationalizezi!?

Unii stabilesc recorduri, altii sting lumina, altii ies sau… „sunt scosi” la proteste in preludiul gi-tuenti cum ca Vezi Doamne sistemul n-ar mai fi viabil (dar cine si de ce l-a facut sa nu mai para viabil?) si hai sa spanzuram regele si sa traiasca Regele, cu totii „schimbam ora”, iar altii ies pe ape.

Duminica, 29 martie 2009, ora 15:40, a 155-a editie a „Bataliei Albastrilor”, The Championship Race, cursa de canotaj 8+1 intre Oxfordul bleumarin si Cambridgeul albastru azuriu, o intrecere sportiva a institutiilor de invatamant superior. Doua universitati de renume, un unic tel: de a trece primii linia de sosire inaintea podului Chiswick, dupa o cursa in amonte pe Tamisa. Inca o pagina intr-o istorie fascinanta…

Totul a pornit de la provocarea unui student la Universitatea Cambridge, Charles Merivale, care i-a aruncat manusa prietenului si tizului sau de la Oxford, nepot al scriitorului William Wordsworth. Hai sa ne intrecem cu barcile! Ideea lui Charles din 12 martie 1829 era lansata la apa in 10 iunie, la Henley-on-Thames, in susul fluviului de la Londra spre vest. Oxfordul lui Charles Wordsworth avea sa castige editia inaugurala iar localnicii aveau sa adopte evenimentul, devenit ulterior renumitul Henley Royal Regatta.

The Boat Race, cum a fost alintata, a fost mutata pe apele Tamisei londoneze, la Westminster, de unde era stramutata in amonte, in locurile actuale, in 1845, odata ce zona Parlamentului a devenit prea aglomerata pentru asemenea desfasurari de forte. Ambarcatiuni si echipaje, sustinatori de la universitati, gura casca, tot mai multi si mai multi. Cursa crestea in importanta…

N-au lipsit momentele de cotitura in The Battle of The Blues. Ambarcatiunea celor din Cambridge se scufunda in 1859 iar in 1898 trecea linia de sosire, desi luase apa la bord. In 31 martie 1912 ambele se scufundau, revenind la suprafata si luand-o de la capat in 1 aprilie. N-a fost pacaleala. Oxfordul s-a scufundat in 1925 iar peste doi ani asemenea evenimente notabile ar fi fost consemnate in transmisie directa radiofonica. La televizor, din 1938. BBC a lansat la apa o traditie, ITV1 a inregistrat 7,7 milioane telespectatori la cursa din 2006, intrecerea Oxford – Cambridge pe Tamisa devenind astfel al cincilea eveniment sportiv ca importanta al anului in Regatul Unit, dupa interesul manifestat in jurul reuniunii hipice Grand National, a finalei fotbalistice F.A. Cup, a finalei masculine de la All England Lawn&Tennis Club sau mai pe sleau Wimbledonul tenisistic, respectiv a cursei de Formula 1, British Grand Prix.

Ceva mai mult de un sfert de ora pe Tamisa, in intrecerea unor studenti inrolati la Oxford si Cambridge, pretuita la asemenea parametri care spun totul despre comuniunea insularului cu apele, despre statornicia sa in ciuda caracterului instabil, unduitor al izvorului vietii.

Din 1829, liderii echipajelor dau cu un ban aurit pentru alegerea culoarului. A vasli mai aproape de malul nordic, cel spre „centrul orasului”, spre esplanada Middlesexului, aduce cu un avantaj la prima respectiv ultima cotitura a fluviului. A vasli mai aproape de cel sudic, spre Surreyul rural, ar aduce cu un avantaj pe mai lunguietul parcurs de mijloc al cursei. Lupta se da pe parcursul Tamisei ce face un U intors. Imaginati-va forma unei coafuri feminine retro, cu o ondulare placuta peste urechi. Moneda e pastrata in Muzeul Raului si al Canotajului, din Henley, care adaposteste si pictura Battle of the Blues.

Batalia incepe practic in septembrie. Atunci sunt alesi vreo 40 de potentiali candidati pentru locurile din ambarcatiuni. Pana la Anul Nou, mai raman cam 24-28. Studii si antrenamente, jumatate de an. Cei din Cambridge, pe raul Ely din localitate. Cei din Oxford, pe apele din Wallingford si in centrul din Iffley Road, acolo unde, scriam recent, Roger Bannister cobora in premiera in 1954 sub 4 minute in alergarea pe o mila. Ceea ce n-am spus e ca Bannister a fost ajutat in tentativa sa de doi asa zisi iepuri. Daca atletismul e un efort individual si iata ca totusi… nu, in schimb canotajul e un efort colectiv de coordonare. Cam cu 4 saptamani inaintea Bataliei, echipele sunt definitivate. Rezervele Cambridgeului se numesc Goldie iar cele din Oxford formeaza barca de rezerva Isis. 

Invinsii anului precedent ii provoaca pe invingatori la o alta cursa si uite-asa se perpetueaza traditia unei intreceri sportive inaltatoare prin fair-play. N-ai cum trisa, n-ai cum fenta. Te lupti cu apele, cu valurile, cu curentii subacvatici, cu vantul, cu propriile slabiciuni umane, poate cu ploaia sau razele piezise. 250.000 de oameni pe margine, milioane de britanici in fatele televizoarelor, zeci de milioane pe alte meridiane, la TV.

Oxford triumfa initial, Oxford castiga si in 2008, dar per total e 79-74 pentru Cambridge. 80 pentru Azurii in 2009? Sau 75 pentru Bleumarini?

Matthew Pinsent, cvadruplu medaliat olimpic cu aur, gratia ambarcatiunea Oxfordului intre 1990 si ’93. Altele sunt numele de pe diverse meridiane care se aseaza in scaunele glisante pentru Batalia din 2009. Oxfordul se prezinta cu cea mai grea echipa din istoria curselor iar Cambridge cu cel mai greu echipaj dintre cele aliniate peste ani de Azurii. Ce atarna mai greu te propulseaza mai tare, cum avea sa constate Cambridge in 1998, cand, vaslind cu cel mai greu si inalt echipaj de pana atunci, stabilea un record absolut al Bataliei, in a sasea lor victorie anuala la rand: 16.19. Nici saisprezece minute si jumatate le-au trebuit sa vasleasca de dupa podul Putney Bridge, cam din dreptul pubului Duke’s Head, peste ape de Craven Cottage, arena lui Fulham FC, si pana aproape de podul Chiswick, mai exact pana in dreptul pubului The Ship, Corabia…

Asa ca stiu ele ce stiu… Grele… Baietii de la Cambridge au comandat de fapt zeci de burgeri cu carne de vita si o galeata de cartofi prajiti, pentru apres, indiferent de rezultat. Cu sampanie sau nu?

Dar iata-i pe protagonistii care vor fi cronometrati intermediar la locurile traditionale The Mile Post, de la o mila de la start, apoi la podul Hammersmith, reconstruit in 1887 de inginerul care salva Londra de propria-i retea de canalizare rabufnind din strafunduri, Bazalgette, si unde recordul e detinut de Cambridge, in 6:20, si la podul feroviar Barnes, construit in 1849 in patria lansarii… la apa a … fotbalului, unde in acelasi 1998 Cambridge trecea cel mai iute din istorie, in forta… 13:32.

Asadar, prin dreptul depozitelor Harrod’s si a berariei Mortlake vor vasli ca posedati urmatorii…

In bleumarin, Oxford… Michal Plotkowiak, Colin Smith, Alex Hearne, Ben Harrison, Sjoerd Hamburger, Tom Solesbury, George Bridgewater, Ante Kusurin si Colin Groshong.

In azuriu, Cambridge… Rob Weitemeyer, Henry Pelly, Ryan Monaghan, Peter Marsland, Beaglan McEachern, Hardy Cubasch, Tom Ransley, Silas Stafford si Rebecca Dowbiggin.

Da, exista o Rebecca, a existat cate o canotoare in ambele ambarcatiuni in unii ani. De prin partile noastre, croatul Kusurin, din Nova Gradiska, plecat din Zagreb sa studieze la Washington si acum ajuns la colegiul Kellogg din Oxford. Cine va impinge si trage mai vartos pe cele putin peste 4 mile?

Raspunsul la intrebare, din mersul bicicletei, pe esplanada Tamisei, in urmarirea protagonistilor… Patru dintre canotorii Universitatii Oxford au luat startul dupa o noapte mai… scurta cu o ora in care si-au definitivat lucrari imperativ a fi predate pana la amiaza zilei urmatoare. Neo-zeelandezul Bridgewater, cu un nume predestinat, Podul Apei, s-a destainuit celor de la The Times ca pregatirea universitara din noaptea dinaintea cursei i-a luat gandul de la Xchanging Boat Race. Cursa a abordat-o de la alti parametri, mai relaxat…

Poate si de-aici startul mai bun al outsiderei Cambridge, care la prima mila o batea la sutimi pe Oxford. S-a mers cap la cap, dupa care Oxford a inceput incet-incet sa ia avans… La final, acesta a fost de 3 lungimi si jumatate de barca sau 12 secunde: Oxford in saptesprezece minute in cap, Cambridge in 17:12. Asadar 79-75 pentru Cambridge. Victoria favoritei e logica, daca tinem cont de cei patru olimpieni din ambarcatiune.

A fost o duminica mohorata, inchisa, rece pentru un sfarsit de martie, dar traditia s-a perpetuat. Intr-un asemenea eveniment sportiv etica si moralitatea intrecerii permeaza niste tendinte sociale tot mai expuse eroziunii morale si de aici exemplul pozitiv al competitiei, plin de semnificatii adanci. Pentru cinici si sceptici, doar o vorba… cata vreme asemenea triumfuri ale spiritului uman exista, inca traim intr-o lume buna, „salvabila” de la autodistrugere. Un sport mai putin mediatizat, in umbra comparativ cu altele in care efortul fizic si mental atat in pregatire cat si in intrecerea in sine e evident mai mic. Dar, paradoxal, parca mai pur prin brutalitatea sa. Alte considerente n-ar mai fi, ci doar o provocare din partea celor de la Cambridge pentru revansa din 2010. Ai pierdut? Continua.

Ziua 83. Cerbi nu de aur, Vista spre Windsor si St. Paul’s

martie 15, 2009
Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Sa tot fie vreo 600, cutreierand liberi in turme cel mai mare domeniu al Parcurilor Regale, cu o suprafata de peste 1.000 de hectare, si totodata cel mai stravechi in privinta conexiunii cu Casa Regala. Mladiosii cerbi sunt un simbol al fascinantului Richmond Park in aceeasi masura ca si nodurosi si batrani falnici arbori. Parcul din sud-vestul Londrei, pe malul Tamisei, este o minunatie a naturii, nu degeaba fiind Rezervatie Naturala Nationala, locatie de interes stiintific special si totodata zona speciala de conservare naturala…

Parcul a fost domeniu Regal inca de pe vremea lui Edward, la inceputul secolului XIV, iar ulterior, in perioada lui Henry al VII-lea, a primit numele actual, Richmond, insa abia Charles I, in 1625, si-a mutat Curtea Regala la Palatul Richmond, pentru a scapa de plaga din oras, decizand totodata sa ingradeasca parcul. De fapt, si in zilele noastre accesul in Richmond Park se face pe somptuoase porti aurite, cu simbolurile monarhiei.

Iar odata afundandu-te in parc, din orice directie l-ai aborda, la un moment dat cerbii iti vor iesi in cale. Dar Richmond ofera mult mai mult decat salbaticia naturii si combinatia de paduri, pajisti ori gradini cu aranjamente florale. Fiind plasat pe delusoare cu povarnisuri spre Tamisa, ofera niste privelisti unicat spre cladiri simbol in traditia, istoria si arhitectura insulara.

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Iar parcul n-a fost refugiu doar pentru regalitate ci devenea in 1847 pana si resedinta a Prim Ministrului Sir John Russell, in minunata cladire Pembroke Lodge, de unde Valea Tamisei, in amonte, se desfasoara in toata splendoarea ei. In gradinile resedintei, la capatul unui urcus, pierduta intre rondouri de flori, o rotonda protejata de gard viu a devenit Vista preferata a Regelui Henry. De pe Henry’s Mould ochiul e magnetizat, parca printr-un tunel, de cupola la 10 mile departare a Catedralei St. Paul’s, din City.

Henry a ales o „gaura” in gardul viu prin care privelistea spre Londra, altfel complet obstructionata de falnicii copaci ai parcului, isi face loc printr-o „spartura” in padurea din Richmond, dezvaluind la capatul „tunelului” doar albul catedralei. Un simbol al supravietuirii cupolei si in timpul bombardamentelor din razboi, cand a ramas semeata, cu toate acoperisurile din preajma prabusite.

Vista lui Henry e dotata cu un telescop iar St. Paul’s iti pare mai aproape. Pe aceeasi linie spre catedrala, un prim acoperis ar fi structura metalica a… arenei lui Chelsea, Stamford Bridge. Dar privelistea ce-ti taie rasuflarea n-ar fi accesibila fara „spartura” naturala in padurea parcului, denumita Sidmouth Wood, si care e intretinuta cu atentie, pentru conservarea culoarului de vizibilitate.

In directie opusa, spre sud, un alt stadion, al Federatiei de Rugby, Twickenham, este punctul de reper spre mai departatul Palat Regal Windsor, detectabil undeva la linia orizontului, la 13 mile si jumatate distanta. Din apropiere, la intervale de zeci de secunde, avioane decoleaza ori aterizeaza pe Heathrow.

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

Dar amenajarea Vistei a avut de-a face tot cu pasiunea pentru vanatoare. De pe povarnis, Henry VIII urmarea cu interes desfasurarea vanatorii. Iar Regele George I a avut o cabana de vanatoare construita pentru a-si intretine pasiunea. Dar totul a plecat de la Charles I, care a populat parcul cu 2.000 de cerbi si l-a inconjurat cu un zid imposibil de sarit pana si de zveltele animale. In alte vremuri, cerbi isi gaseau sfarsitul pe pajistile din Richmond…

Parcul adaposteste si o minirezervatie de plante exotice, cu vreo 50 specii de azalee si peste 120 de tipuri de rododendroni, amplasati in gradinile ornamentale ale Plantatiei Isabella. Ar mai fi lacusoare, terenuri de golf, cabane ici-colea, reamintind de vremurile cand intinderea era locuita de fermieri, cafenele dar si parcari, vreo 6 la numar, unde cele cateva artere ce strabat parcul absorb si limunzine luxoase, nu de alta dar „oraselul” Richmond e resedinta a unor celebritati. De exemplu Mick Jagger… Dar nimeni nu „sare gardul” de a parca pe iarba.

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Si mai multi cerbi...

Si mai multi cerbi...

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Ziua 37. Cuburi de gheata

ianuarie 28, 2009

E la moda se ni se impuie capetele cu asa zisa incalzire globala si topirea ghetarilor. Cel luat drept exemplu de Al Gore, in Argentina, in privinta schimbarilor de mediu, chiar nu isi micsoreaza dimensiunile. Sic. Acolo nu se dau cuburi de gheata…

Deci daca tot e la moda, iar economii si finante se subtiaza pe zi ce trece, guverne cazand sub apasarea crizei, sa va povestesc de gheata. Islandezii vor trebui sa se descurce cumva, din turism, din resurse naturale, de la gaze si pana la peste oceanic, si poate si din exportul ghetii. Banuiesc ca au ceva oferta. Insularitatea ii face mai solidari si intreprinzatori, instinctul de supravietuire aparandu-i de coltii lipsurilor. Insula lor nu se va scufunda, stand la suprafata cu mai putina gheata la bord.

In alte vremuri, clasele superioare britanice beneficiau si de luxul importului de gheata. Veneau ditamai cuburile peste ape, pana in inima Londrei. Pe malurile Tamisei inca exista zeci de relicve ale comertului maritim, renumitele depozite de marfuri si bunuri, pe nume Wharf. Fiecare Wharf are numele sau, in functie de ramura de productie. Multe au fost reamenajate in blocuri de apartamente de lux, cu priveliste spre cursul apei, cateva au ramas marturie a deceniilor cand Londra a fost un prosper port comercial.

Asemenea Wharfuri au fost destinate si importului si depozitarii ghetii. Care era apoi deservita consumatorilor. Inca in anii ’60, trotuare londoneze dardaiau sub cuburi uriase de gheata, aduse la usa restaurantelor. Se cioplea dupa nevoi. Iar daca era prea cald, cuburile se subtiau mai iute decat ghetarii nostri. Siroaie de apa pe asfalt.

Gheata nu era adusa doar la Wharfuri speciale de pe malul Tamisei, ci mai naviga nitel, si pe canalele adiacente fluviului, de exemplu Regent’s, deservind astfel nordul capitalei. Si astazi exista un Ice Wharf la nord de garile King’s Cross si renovata St. Pancras, cea cu terminalul Eurostarului de Paris, la unul din docurile canalului. E un Ice Wharf fost depozit de gheata, acum bloc de apartamente in… vitrina, cu geamuri de sus pana jos pe fatada, datatoare de efect de sera vara. Ironic… Unde candva se depozita gheata, acum nu te poti apara de soare.

Mai apoi, undeva pe malul sudic al Tamisei, cam unde domina si azi Oxo Tower, un alt fost Wharf metamorfozat in muzeu si asezamant cultural, a aparut Ice Works, o fabrica de gheata. Ce se putea produce loco, nu se mai importa de aiurea, ca in zilele noastre. Uriase depozite, agenti frigorifici, acel Ice Works scotea aburi de atata productie. Cererea de gheata continua sa fie ridicata.

Iar cand apetitul de gheata a scazut, aidoma vremurilor noastre, cand toata cererea pare subit a se subtia nitel, de voie de nevoie, si transportatorii de gheata s-au comasat. Erau cativa, carand cuburile de la Wharfs sau Ice Works la destinatii. Finalmente a mai ramas doar unul. Era totusi loc pe lungimea camionului pentru numele… intreg al furnizorilor de gheata aliati. Suna cam asa… United Hugo Gatti Stephenson Slater. Cand gheata nu mai e cuburi ci se topeste, unica alternativa e cu unde-s doi puterea creste. Asta daca e destula clarviziune pentru a combate divide et impera.

Ziua 29. Tamisa umflata

ianuarie 26, 2009

Nu-mi aduc aminte s-o mai fi vazut atat de sus. Parca s-ar fi pregatit sa se reverse pe esplanadele sale din zona centrala a Londrei. Tamisa a fost tare umflata si nivelul ei a sarit si mai tare in ochi la Lambeth Bridge, pod a carei arcada dinspre malul sudic abia ca si-a mentinut „gatul” deasupra apelor.

Tamisa umflata, in amonte de Westminster

Tamisa umflata, in amonte de Westminster

In functie de deschiderea sau inchiderea barierei Tamisei de la Woolwich, din estul metropolei, operationala intru protejarea orasului de apele Marii Nordului, fluxul si refluxul apelor consemneaza o diferenta evidenta de nivel de-a lungul cursului fluviului prin capitala, in cazul refluxului fiind vizibila goliciunea talazurilor, cu urma verzuie a ultimei cote a apei. Uneori, pe alocuri, apar adevarate plaje de pietricele, in josul digurilor. Acum, povestea a fost alta.

Aproape de palatele Lambeth, de pe malul sudic, unde fiinteaza si un muzeu al gradinaritului, si Westminster, care gazduieste Camera Comunelor, Tamisa a fost cu adevarat umflata, aidoma unui lac de acumulare format pe zeci de kilometri, intre Thames Barrier din esticul Woolwich si ecluza cu pod pietonal din vesticul Richmond. Iar apele erau cafenii si duceau vreascuri in aval, spre Westminster, semn ca afluenti mai mici, din sud-vestul Angliei, umflati recent de precipitatii, s-au deversat din plin in fluviu.

Un cliseu aparte, ce ne duce cu gandul la discutiile pe marginea cresterii nivelului apelor marilor si potentialul crescut de inundare in viitor a unor orase emblematice din lume. Conform unor teorii, Londra ar putea sa nu fie scutita de asemenea surprize deja peste vreo trei decenii. Dar nu stim ce-aduce ziua de maine, asa incat ce sa ne imaginam cat de umflata ar putea fi Tamisa in 2040!?

Ziua 27. Pasarea Phoenix in vrie

ianuarie 17, 2009

O poveste despre ale vietii suisuri si coborasuri. De la agonie la extaz si inapoi. O istorioara per total trista dar cu un crampei de inaltare absoluta.

Am cotit pe stradutele in panta, cand in sus, cand in jos, pentru a descoperi la fata locului un indiciu al zbuciumului existential modern al unui club de fotbal care acum nici doua decenii era declarat falimentar iar lacate grele atarnau la portile unui stadion sufocat de buruieni.

Anii treceau si, in mileniul trei, Pasarea Phoenix primea acolo, pe noul stadion reconstruit intre aceleasi stradute, o Chelsea cosmopolitana si cu Abramovich cheltuind milioane, invingand-o cu un clar 4-2, printre „integralistii” infranti aflandu-se si un anumit Adrian Mutu…

Tribuna principala, cea vestica, de la The Valley, s-ar putea sa fie din august martora a unor jocuri de liga a treia...

Tribuna principala, cea vestica, de la The Valley, s-ar putea sa fie din august martora a unor jocuri de liga a treia...

Atat de aproape de disparitie, Charlton Athletic se poate declara intr-un fel multumita ca a trait la intensitate maxima anii de Premier League. Insa, aidoma fetitei cu chibrituri din basmul lui Andersen, visul a luat o intorsatura groteasca in ultima vreme, „Lancierii” parand acum nu a valsa pe ale vietii valuri in ton cu urcusurile si coborasurile pitorestii zone in care fiinteaza, ci a se scufunda si de la suprafata ligii secunde. Dar sa retez metaforele… La subiect.

Dupa razboi, Charlton era in voga, nu doar prim divizionara, ci si castigatoare a Cupei Angliei, 1-0 dupa prelungiri in finala din 26 aprilie 1947 cu Burnley, pe Wembley. La vechiul The Valley veneau si peste 50.000 spectatori, supravietuitori ai Blitzkriegului intr-un eroic est al Londrei.

Charlton isi are radacinile in vecinatatea Meridianului O de la Greenwich, in estul liniei meridianului. De peste un secol, Charlton e echipa locului in estul capitalei pe malul sudic al Tamisei, de fapt pe aceeasi longitudine, la cateva sute de metri distanta, cu barajul Thames Barrier, de protectie a orasului de apele Marii Nordului. Da, Charlton e la poarta navala a metropolei…  In sud-est 7, conform codului postal al capitalei.

Per total, Charlton n-a avut niciodata o viata usoara, cu West Ham la nord de Tamisa, tot in estul orasului, si cu mai mondenele Arsenal, Tottenham ori Chelsea avand prioritate in inimile fanilor. Charlton se putea baza doar pe localnici, eventual pe fanii din zona limitrofa sud-estica a Albionului, din comitatul Kent. Culmea ironiei ca in cartierul vecin, mai la est, Woolwich, avea sa fie infiintat Arsenalul de azi, care, tot pentru a dobandi un mai privilegiat statut in lumea fotbalului si in viata sociala engleza in general, isi muta candva radacinile la Highbury. Dar Charlton a ramas loial locului din preajma Barierei Tamisei. Aici, unde fluviul e mai labartat iar vantul de pe estuar mai taios. Aici, unde luminile capitalei palesc in departare. Un club de cartier.

Statuia lui Sam Bartram, recordmanul cu 632 aparitii pentru "Lancieri", in jurul celui de-al doilea razboi mondial, strajuieste gratios intrarea in West Stand

Statuia lui Sam Bartram, recordmanul cu 632 aparitii pentru "Lancieri", in jurul celui de-al doilea razboi mondial, strajuieste gratios intrarea in West Stand

Eroi locali ca Sam Bartram, din perioada cand clubul era la moda, au inflacarat pasiunea localnicilor si dragostea lor pentru Charlton a salvat ulterior clubul, cand la anaghie. Poate chiar caracterul local al lui Athletic, parca apartinand comunitatii din zona, a salvat-o pe Charlton cand dezastrul a lovit, acum doua decenii.

In 1986, Charlton isi incepea o aventura de patru ani in prima liga, nepotii localnicilor traind bucuria meciurilor din elita, aidoma inaintasilor lor, dupa razboi. Charlton chiar supravietuia intre granzi cand de exemplu, in 1989, Steaua pierdea finala CCE ori Chelsea abia promova si ea in esalonul numarul unu. In 1990, de pe locul 19, la brat cu o alta est londoneza, Millwall, Charlton retrograda insa. Pacatul mai mare era ca anii in elita, platind salariul unuia ca Allan Simonsen, falimentasera clubul, care a fost aruncat pe mana creditorilor si cu vechiul The Valley inchis.

Echipa a plecat in pribegie, jucand in liga a doua prin sudul Londrei, din 1991 la timona cu un anume Alan Curbishley. Mai rau, stadionul devenise de nerecunoscut. Si aici vine minunea… Mana de la mana si din munca voluntara, fanii localnici au curatat stadionul si au strans fondurile pentru reconstructia arenei, pentru inaltarea minunii de beton si sticla din zilele noastre. Pasarea Phoenix. Dupa cativa ani de disperare, truda, pribegie si umilinte, Charlton se reintorcea la vatra, la matca, in comunitatea locala, intre cei ce pusesera umarul. Inapoi la The New Valley…

In contrast cu datele falimentare ale problemei, echipa supravietuise spectaculos, la mijlocul ligii secunde, uneori, cu o clasare pe locul 7 respectiv 6, chiar cochetand cu pozitiile de promovare la baraj inapoi in elita.

Toate insa la timpul lor… Esentiala a fost redarea in folosinta a micului stadion in nuantele clubului, rosu-alb-negru, facandu-si loc intre stradutele cu case cochete si cateva blocuri turn de pe pantele din Charlton. De fapt, ocolind tribuna principala spre cea sudica, am dat de aleea Sam Bartram Way, redenumita in memoria eroului locului. Ma intreb de la ce etaj al turnului din preajma poti urmari ostilitatile pe intregul teren, fara bilet de intrare…

O alee, un bloc turn si o priveliste spre tribuna nordica...

O alee, un bloc turn si o priveliste spre tribuna nordica...

North Stand vazuta de pe calea Sam Bartram

North Stand vazuta de pe calea Sam Bartram

La fel cum localnicii au facut minuni in a resuscita clubul si locul sau de bastina, la fel si Curbishley a infaptuit minunea de a o readuce pe Charlton in elita, ba chiar in Premier League, in 25 mai 1998. S-a intamplat pe Wembley, in epopeica finala a barajului de promovare cu Sunderland. 3-3 dupa 90 de minute, 4-4 dupa prelungiri si 7-6 la penaltyuri, cu portarul Sasa Ilic, sarbul australian, intrand in folclorul „Lancierilor”. E drept, Athletic n-a dansat decat o vara, retrogradand in ’99 la brat cu mai ilustrele Blackburn Rovers si Forest, care parca i-au sugerat in ce companie selecta tocmai se invartise.

Insa la urmatoarea incercare, in anul 2000, Charlton n-a mai avut nevoie de baraj, ci a promovat imediat inapoi in Premier League, drept campioana a pe-atunci inca First Division, Coca Cola Championship de azi. Curbishley, dupa aproape un deceniu la The Valley, atragea atentia cu Athletic…

Si au urmat 7 ani plini in Premier League. Locul 9 in 2001, 14 in 2002, 12 in 2003. Apoi varful de potential, locul 7 in 2004, la doar 3 puncte distanta de o calificare in Cupa UEFA respectiv la 7 puncte de… Champions League. Incredibil dar adevarat, Athletic incheia a treia intre londoneze, dupa ce, pe parcurs, de Boxing Day, in 26 decembrie, o surclasa pe Chelsea la The Valley…

A fost atunci 4-1 deja in minutul 53! Islandezul Hreidarsson le-a reamintit lui Mutu si Ranieri inca din minutul 1 ca ziua de Craciun fusese ieri, irlandezul Holland a adus-o din nou pe Athletic in avantaj in minutul 35, finlandezul Johansson a desprins-o in minutul 48 iar englezul Euell a facut 4-1 peste alte cinci minute. Da, da, Charlton – Chelsea 4-2, nu e nici o eroare a teletextului. Ce mai Cha-Cha! Iar Chelsea avea sa devina vicecampioana…

Suporterii si-au cumparat un loc in istorie, personalizand cu propriile nume ori mesaje caramizile din preajma intrarii principale. Unii au asudat probabil la reconstructia mandrei The Valley...

Suporterii si-au cumparat un loc in istorie, personalizand cu propriile nume ori mesaje caramizile din preajma intrarii principale. Unii au asudat probabil la reconstructia mandrei The Valley...

Ocolind stadionul, am incercat sa-mi imaginez trairile acelei zile de decembrie din 2003. Niste megastaruri realmente umilite in propriul oras, insa pe un stadion „de dupa blocuri” dintr-o zona modesta a unei suburbii londoneze, stadion care nici nu era in schite acum doua decenii. Era doar o veche copie in paragina. Am incercat sa-mi imaginez cum autocarul lui Chelsea manevra in intuneric pe stradutele stramte, pe cand in barurile din preajma localnicii ciocneau o bere… a supravietuirii si triumfului. Berea Pasarii Phoenix.

Orice culme are si o vale. A urmat reculul. Locul 11 in 2005, 13 in 2006 si, de-acum fara Curbishley, dupa 15 ani, dar cu Dowie, Charlton a avut inca de la primul joc la The Valley al editiei 2006/2007 semnul a ceea ce avea sa urmeze… 0-0 la pauza dar 0-3 la final cu Manchester United. Ce incepe rau, se sfarseste si mai rau… Pe 5 mai 2007, cu al treilea antrenor la carma intr-un sezon, alb-rosii disputau ultimul meci pe teren propriu in prima liga: 0-2 cu Spurs. Si retrogradare. Un 2-2 tardiv pe Anfield, in ultima etapa, a fost o slaba consolare. 13 mai 2007 a fost duminica despartirii „Lancierilor” de Premier League.

Iar liga a doua n-a primit-o pe Charlton cu bratele deschise. Cu jucatori supraevaluati si cu contracte grase, Charlton a continuat sa piarda turatie iar in toamna l-a pierdut si pe Alan Pardew, cu care retrogradase.

In aprilie 2002 era inaugurat North Stand. Emblema clubului si o placa omagiala, cu corpul tehnic, actionarii si directorii clubului, plus cu fani de vaza, e expusa pe exteriorul tribunei. Numele lui Curbishley nu lipseste...

In aprilie 2002 era inaugurat North Stand. Emblema clubului si o placa omagiala, cu corpul tehnic, actionarii si directorii clubului, plus cu fani de vaza, e expusa pe exteriorul tribunei. Numele lui Curbishley nu lipseste...

Stadionul e pustiu. Fara fani, e neinsufletit. E rodul muncii localnicilor, acum la casele lor, intr-o amiaza de sambata cu Charlton departe de casa, la Sheffield. Suporterii au facut deplasarea pentru jocul cu Wednesday, iar unicul semn de miscare la The Valley e afisajul electronic amintind de bilete cu 15 lire pentru meciul… de la Sheffield. Ar mai fi timp, daca ai avea elicopter… Da, Athletic e in deplasare si doar cate un fan ratacit vine pentru un bilet. Trebuie ca sunt zile triste acum la The Valley.

Casa de bilete nu mai e luata cu asalt, ca-n 2003. Nici Charlton nu mai merge la fel, nici oamenii nu mai au atatia bani de cheltuit

Casa de bilete nu mai e luata cu asalt, ca-n 2003. Nici Charlton nu mai merge la fel, nici oamenii nu mai au atatia bani de cheltuit

Dupa colt, pe artera care te aduce la stadion, magazinul de prezentare e parca inghetat, cu JANUARY SALE mazgalit ingrosat cu carioca, pe ferestre. Solduri dar tot bate vantul. Tricoul de deplasare cu doar 15 lire, daca il cumperi pe cel clasic cu 30. Si tot asa. Dar nimeni nu deschide usa. Recesiune.

Mandrul Charlton trece prin momente grele, din toate punctele de vedere

Mandrul Charlton trece prin momente grele, din toate punctele de vedere

Pustietatea locului, vantul rascolind cocoloasele de hartie, au lasat parca senzatia ca sunt in preajma unui mastodont cu picioare de lut, prea mare si pentru zona si pentru apele in care mai nou se scalda. O minune care dintr-odata si-a pierdut staiful. Risipirea miracolului?

Nu stiu… Ascult rezultatele… Sheffield Wednesday – Charlton 4-1. Londoneza nici n-a mai avut zvacnirea lui Chelsea pe The Valley, pentru un gol doi. Esec in fostul oras al otelului care-o lasa pe Athletic cu 29 de puncte, cu lanterna rosie in mana si la 7 puncte de cea mai apropiata „barca”. La si mai multe de tarmul salvator. Au mai fost ele si altele, pe rand… Manchester City, chiar Sheffield Wednesday ori mai recent Leeds si Nottingham Forest sfarseau socant in liga a treia. Charlton mai are 18 meciuri pentru a evita retrogradarea dar latul se strange.

Pasarea Phoenix e din pacate in vrie. O poveste esantion pentru desertaciunea umana. Bucuriile sunt in fascicule intr-o existenta menita parca pentru a suferi si a supravietui. Prisma prin care Charlton e de fapt o victorioasa. A trecut ea si prin faliment, care parca a fost mai inversunat combatut tocmai datorita rezultatelor acceptabile din teren.

Un magazin cu de toate. Fanii l-ar lua cu asalt de-ar stii ca platile lor s-ar transforma in puncte. Acum au baza materiala dar nu si o echipa, candva coagulata de Curbishley

Un magazin cu de toate. Fanii l-ar lua cu asalt de-ar stii ca platile lor s-ar transforma in puncte. Acum au baza materiala dar nu si o echipa, candva coagulata de Curbishley

Ziua 25. Venea o moara pe… Wandle

ianuarie 17, 2009

Tamisa are o sumedenie de docuri, mai mari sau mai mici. Surpriza, surpriza, fluviul are si cativa afluenti chiar pe teritoriul Londrei. Niste rauri mai mici. Unul dintre ele, Wandle, serpuind spre nord prin sud-vestul inverzit al capitalei pe o distanta de 12 mile, ofera o ascunsa oaza magica, intr-un loc istoric.

La varsarea in Tamisa, in zona Wandsworth, pe Wandle e loc si de ambarcatiunile barja, niste barci lunguiete, pretabile pentru navigarea retelei de canale din insula, si pe care multi britanici isi duc zilele. Au dormitor, camera de zi, bai si bucatarie, iar ghiveciuri cu legume ori verdeturi sunt aranjate in gradinita improvizata pe acoperisul barjei. Dar asta e alta poveste. Cert este ca barcile nu „urca” de la Tamisa pe Wandle pana la tapsanul istoric de la moara manastirii Merton.

Ei bine, la Merton raul Wandle are cativa metri latime, e sprintar si e strajuit de perdele de copaci. E un paradis al pescarilor amatori… Iar la abatie mai are unica moara reconditionata si in perfecta stare de functionare de pe teritoriul Londrei. Pe mal, la cativa pasi de batrana moara, nu ma simt intr-o metropola cosmopolitana, ci undeva in mediul rural, cu toate deliciile sale.

Moara supravietuitoare de la Merton Abbey...

Moara supravietuitoare de la Merton Abbey...

Acum doua secole, vreo o suta de mori isi invarteau rotile pe Wandle. Astazi, doar moara din Merton, construita in 1885, mai functioneaza in weekenduri si in zilele de piata, cand fermieri din „cureaua inverzita” a sudului metropolei, din Surrey, vin sambata si duminica sa-si expuna roadele pamantului. Ar mai fi, pe rau in sus, morile Grove Mill, din Carshalton, The Snuff Mill si Ravensbury Mill, din Morden, dar doar ca o marturie a altor vremuri…

Moara din Merton era practic reconstruita in 1885, dupa ce altele taiasera apele lui Wandle in acest loc istoric, timp de secole. In preajma, Merton Priory a fost ridicata in indepartatul 1117, biserica fiind de lungimea impresionanta a renumitei Westminster Abbey, din centru. Pe-atunci, Priory a gazduit pana si consilii regesti iar Thomas Becket, ulterior asasinat in 1170, a fost ales arhiepiscop de Canterbury, deci in fruntea bisericii, intr-o ceremonie pe aceste locuri.

Peste tot in Londra, istoria si caracteristicile locului sunt atractiv expuse pe panouri aducand a carti deschise. Langa podetul spre moara si care duce si la locul pietei de weekend din Merton, o asemenea carte lumineaza mintile. Intreb insa daca mai are cineva timp si nervi sa citeasca...

Peste tot in Londra, istoria si caracteristicile locului sunt atractiv expuse pe panouri aducand a carti deschise. Langa podetul spre moara si care duce si la locul pietei de weekend din Merton, o asemenea carte lumineaza mintile. Intreb insa daca mai are cineva timp si nervi sa citeasca...

Alte date istorice? Ar fi 1236… Parlamentul se reunea la Merton Abbey! 1437… Henry al VI-lea era incoronat aici! Ulterior, revolutia industriala avea ramificatii si in zona manastirii Merton, tocmai datorita morilor de pe Wandle care au sustinut procesul de productie din industria textila. La un moment dat, lucrurile au luat un asemenea avant incat 1.000 angajati lucrau in 1792 la imprimeriile din Merton.

Zona devenind prospera, a fost calcata de prima linie ferata din istorie, si anume Surrey Iron Railway, care in 1803 lega Merstham, din comitatul Surrey, cu Colliers Wood, zona imediat invecinata Mertonului, si cu Wandsworth, la varsarea lui Wandle in Tamisa, un satelit al Londrei pe-atunci. 

Wheelhouse, casa rotii, de langa moara de pe Wandle, inca este un atelier de olarit, utilizand si energie furnizata de vechea moara...

Wheelhouse, casa rotii, de langa moara de pe Wandle, inca este un atelier de olarit, utilizand si energie furnizata de vechea moara...

De abatia din Merton se leaga si numele lui William Morris, fondator al Arts and Crafts Movement, Miscarea Artelor si Indeletnicilor, un localnic continuator al prosperei industrii textile lansate in aceste locuri, respectiv al lui Arthur Liberty, intreprinzator care a rafinat imprimeriile pe matase si care a ridicat magazinul Liberty’s pe celebra artera comerciala Regent Street din inima Londrei. Marca inregistrata, Liberty & Co. confectiona manual roba incoronarii Maiestatii Sale Regina Elisabeta a II-a, in 1953…

Ca multe alte locuri publice ori parcuri sau puncte de convergenta a comunitatii locale, si Merton Abbey are un Bandstand, un foisor cu bancute unde sunt orchestrate arii muzicale. Si ne spune si ora exacta...

Ca multe alte locuri publice ori parcuri sau puncte de convergenta a comunitatii locale, si Merton Abbey are un Bandstand, un foisor cu bancute unde sunt orchestrate arii muzicale. Si ne spune si ora exacta...

Se intuneca si nu mai disting explicatiile cartii de langa Merton Abbey. Inteleg ca Priory, biserica initiala, este acum doar istorie, pe temeliile sale ridicandu-se azi initial numitul Sava Centre. Nu mai e Sava dar tot un complex comercial cu tot tacamul, de la Burger King si pana la varii supermarketuri. Biserici ale mileniului trei, da, da.

Venea o moara pe... Wandle

Venea o moara pe... Wandle

Ziua 23. David Beckham Football Academy

ianuarie 13, 2009
Intrarea in Academia de Fotbal a lui Beckham din Greenwich Peninsula, in estul Londrei, pe malul sudic al Tamisei

Intrarea in Academia de Fotbal a lui Beckham din Greenwich Peninsula, in estul Londrei, pe malul sudic al Tamisei

Comparativ, tot in Manchester, pe un zid, un sticker cu mesajul in rosu LOVE UNITED si negru HATE GLAZER. Jucatori ca Beckham vin si pleaca dar noi proprietari pot sa-si atraga ura fanilor...
In Manchester, pe un zid, un sticker cu mesajul in rosu LOVE UNITED si negru HATE GLAZER. Jucatori ca Beckham vin si pleaca dar noi proprietari pot sa-si atraga ura fanilor…
La Old Trafford, in jurul statuii lui Law, Best si Charlton din preajma intrarii, suporteri si staruri laolalta si-au cumparat cate o dala din caldaram. Sar in ochi cele inscriptionate aurit, rezervate ex-jucatorilor lui United si le-am fotografiat pe cele ale lui Beckham si Brian McClair. Pe numele lui Roy Keane erau imprastiati cartofi prajiti. Beckham in schimb, curat... A fost iubit acolo. Si lovit...
Comparativ, tot in Manchester, la Old Trafford, in jurul statuii lui Law, Best si Charlton din preajma intrarii, suporteri si staruri laolalta si-au cumparat cate o dala din caldaram. Sar in ochi cele inscriptionate aurit, rezervate ex-jucatorilor lui United si le-am fotografiat pe cele ale lui Beckham si Brian McClair. Pe numele lui Roy Keane erau imprastiati cartofi prajiti. Beckham in schimb, curat… A fost iubit acolo. Si lovit…

Cand vine deseori vorba de Beckham, parerile sunt de cele mai multe ori impartite in alb si negru. Fara prea multe nuante. Ba ca ar fi, pe de-o parte, un exemplar ambasador al fotbalului si un practicant cu acuratete al centrarii din fuleu de pe aripa dreapta dar pe de alta parte si un exemplu al propulsarii cultului celebritatii, o ustensila a companiilor publicitare si a comercialismului si in general un tanar care a trecut din sfera jucatorilor de fotbal in cea a superstarurilor mondiale, motive pentru care, spun cinicii, bocancul azvarlit candva de Sir Alex Ferguson bine a facut sa deranjeze nitel gelul de par al vedetei.

Cum necum, Beckham a triumfat in Champions League cu Manchester United iar apoi a sfarsit la o alta castigatoare a trofeului, Real Madrid, londonezul inchizand un triunghi perfect prin debutul recent sub forma de imprumut la un alt monstru sacru al fotbalului european de club, AC Milan. Cu asemenea destinatii in palmares, David Beckham va putea inchide gura si celor mai inversunati carcotasi.

Iar pe cand londonezul a onorat in premiera cu prezenta si Serie A, acasa, in orasul natal, activitatea a continuat la fel de febril la David Beckham Football Academy. Scoala sa de fotbal este o alta initiativa cu care fotbalistul dovedeste o substantiala pasiune pentru fotbal si „radacinile” jocului. De-acum cu trei baieti in familie, mijlocasul care n-a evoluat niciodata pentru o grupare din Londra a oferit ceva inapoi comunitatii locale, din estul capitalei.

Nascut la Leyton, in apropierea viitorului sat olimpic si cel mai aproape dintre stadioane de cel al lui Leyton Orient, din liga a treia, Beckham a ales drept loc al Academiei de Fotbal o suprafata din preajma celebrului Millennium Dome, redenumit O2 Arena, din preajma malului estic al Peninsulei Greenwich. Chiar si pentru londonezii obisnuiti cu locurile si distantele din metropola, peninsula din nordul zonei Greenwich pare aruncata undeva departe, deloc in calea lucrurilor. Acolo, pe malul sudic al fluviului, tarmul a fost sapat de cel mai stramt, ingust, U intors facut de Tamisa spre varsare.

In capatul peninsulei strajuieste Domul, cu al sau cel mai intins acoperis al unei constructii din arhitectura mondiala. De la distanta, pare o nava spatiala, datorita „tepilor” care sustin structura acoperisului. Pe el se dadea de-a rostogolul Pierce Brosnan sau dublura acestuia, intr-unul dintre Bonduri. Nitel mai la sud-est de locul de filmare al 007, in umbra O2 Arena, doua uriase sali aducand a hambare, cu acoperisuri si ele curbate, initiativa a numarului 7.

Si niste litere de-o schioapa, THE DAVID BECKHAM FOOTBALL ACADEMY, care dezleaga misterul. Plin de pusti iesind de la antrenamente, masini in fata, cu parinti asteptandu-si odraslele. Beckham inca joaca, in State sau pe Continent, dar a lasat deja ceva in urma sa, pentru comunitate. Si-atunci cum de-l invidiaza atatia, pentru schimbarea tunsorii si optiunile de gel de par ori alte noduri in papura!?

Din Leyton, care e undeva in nord-est, ruland spre sud, spre Tamisa, ajungi taman in Peninsula Greenwich cu al sau Dom, cu a sa Academie si cu a sa statie de metrou North Greenwich, pe linia argintie Jubilee Line, cea mai noua a Londrei, extinsa in 1998. E o zona moderna, reamenajata, reinventata pe malul fluviului, in niste locuri care tineau de vechi docuri si depozite pentru comertul maritim. In fond, peste ape, pe malul nordic, numele generic al locului e East India Docks.

 

Deci din Leyton, loc de bastina al lui Beckham, ajungi la un moment dat la Tamisa, pe care o treci pe dedesubt, prin tunelele construite la decenii distanta, unul intre 1871 si ’76, mai lung, si altul, prin anii ’60, nitel mai lat. Se numesc Blackwell Tunnels si au companie si un al treilea. Ele ies pe malul sudic tocmai langa Dom si Academia lui Beckham. In peninsula. Aici. luminile peste masura ale cladirilor iti iau seara respiratia. Iar ca tacamul sa fie complet, de peste Tamisa razbat cele ale zgarie-norilor din Canary Wharf. Ei bine, si daca te uiti spre est, spre varsare, vezi structurile barierei Tamisei, de la Woolwich, care protejeaza Londra de fluxul apelor Marii Nordului.

In jurul Academiei am avut antrenamentul de viteza al saptamanii, 3 serii pe mal a cate doua mile, cu 100 secunde recuperare intre alergari. Reper de intoarcere, raza laser verde ce strapunge noaptea de undeva din interiorul Domului.

Noua nu ne-a trebuit decat un petec de asfalt, pentru alergari. In preajma, in doua sali uriase, baieti calca pe urmele idolului lor, in cea mai moderna ambianta fotbalistica posibila. David Beckham e nu doar un fotbalist de valoare. E englezul cu 107 selectii care a dat orasului sau ceea ce altii nici n-au visat. Nu victorii in iarba, ci terenuri pentru viitoare generatii de fotbalisti. Sunt pro-Beckham. David, mai ai locuri si pentru copii mai mari?