Posts Tagged ‘Steaua Bucuresti’

Vopsea Johnstone pentru „Sfintii” lui Cortese

martie 28, 2010

Wembley Stadium a gazduit duminica a doua finala stagionala, dupa cea dintre United si Villa, in care „Diavolii rosii” au cucerit Cupa Ligii. Pai cum, s-a jucat deja finala Cupei Angliei!? Nicidecum.

Dar Johnstone’s Paint Trophy, Cupa Ligii rezervata exclusiv cluburilor din ligile a treia si a patra, si-a derulat ultimul act, intre vecinele de clasament Southampton FC si Carlisle United, plasate pe locurile zece respectiv 11, despartite de 5 puncte, in Coca Cola League One.

Paradoxal, micuta Carlisle, sosita din nordul Angliei, din comitatul Cumbria, in calitate de castigatoare a zonei nordice a competitiei, 6-5 la penaltyuri in returul cu Leeds United, a adunat astfel cele mai multe prezente peste ani in finala „Cupei vopsite”, cum este alintata (sau luata usor peste picior) competitia sponsorizata in ultimele trei editii de firma de vopsele Johnstone. Insotiti de 20.000 suporteri, „The Blues”, aliniind inclusiv un semifinalist de Champions League, si anume irlandezul Ian Harte, fost candva la Leeds, au descins pentru a cincea oara pe Wembley in ultimul act al competitiei Football League Trophy, pornite la drum in 1983.

In contrast izbitor, Southampton este la prima sa finala in aceasta competitie, pentru simplul motiv ca abia anul trecut, dupa o jumatate de secol, a retrogradat pentru prima oara in liga a treia. Deci n-a avut pana acum ocazia sa se alinieze la start. Insa „Sfintii„, calificati din oficiu in primul tur iar apoi profitand de avantajul terenului propriu, contra lui Torquay, Charlton Athletic si Norwich, au dispus in finala in dubla mansa a zonei sudice de MK Dons, 1-0 in deplasare si 3-1 pe St. Mary’s, retur urmarit de aproape 30.000 fani, ajungand astfel pe Wembley.

Unde duminica si-au onorat cartea de vizita, de fosti castigatori in vechiul Templu, in finala Cupei Angliei din 1976, contra lui Manchester United, impunandu-se acum cu un scor ce copiaza cele mai categorice victorii in finala Johnstone’s Paint Trophy, obtinute de Bolton in 1989 si Blackpool in 2002.

A fost 4-1 pentru „Sfinti”, care au condus cu 2-0 la pauza, prin golurile golgeterului Rickie Lambert si Adam Lallana, la reluare punctand Papa Waigo si Michail Antonio iar in final si Gary Madine, pentru Carlisle. Nu mai putin decat circa 44.000 fani ai lui Southampton au fost prezenti pe Wembley si au avut motive de mare bucurie, poate prima dupa ani in care ros-alb-negrii au tot decazut, de la retrogradarea in 2005 din Premier League, dupa 27 ani in elita.

In 2003, Southampton pierdea finala Cupei Angliei, 0-1 cu Arsenal la Cardiff, intr-o aceeasi primavara in care incheia a opta in Premier League, anul continuand pentru baietii lui Strachan cu un parcurs in Cupa UEFA, ce s-a izbit de Steaua. Dar de-atunci tot pe panta in jos, dezastrul financiar de la club fiind pedepsit de Football League, care a penalizat-o cu 10 puncte spre finele editiei trecute, suficiente pentru retrogradarea si din liga a doua, si cu alte 10 la startul actualei campanii, handicap ce a impiedicat-o sa se mai afle la ora actuala in cursa pentru barajul play-off de promovare al locurilor 3-6. Cu cele 10 puncte in cont, „Sfintii” ar fi fost intr-adevar la un singur punct in urma ocupantei locului sase. Dar asa, se afla doar deasupra lui… Carlisle United.

Oricum, semne bune pentru Southampton, care vara trecuta a fost preluata de industriasul Markus Liebherr, fiul intemeietorului renumitei companii cu acelasi nume, si care pe langa fonduri de investitii in achizitii de jucatori, cum ar fi mai ales prolificul golgeter Rickie Lambert, adus de la colega de esalon din Bristol pe suma de 1 milion lire, mare pentru liga a treia, a numit in presedintele executiv Cortese, un finantist elvetian, si managerul Pardew, fost in Premier League si cu West Ham, doi profesionisti capabili sa ii readuca pe „Sfinti” macar in liga a doua.

Pana atunci insa, insotiti de 44.000 suporteri, „Sfintii” si-au trecut in palmares aceasta „Cupa vopsita”. Par departe zilele cand Southampton devenea vicecampioana a Angliei, in 1984, insa fanii pot privi cu optimism spre noul sezon. Clubul nu mai pare a ceda jucatori pentru a-si acoperi datoriile, cum s-a intamplat pe banda rulanta in ultimul deceniu, ultimul nume sonor plecat de la St. Mary’s fiind Walcott, ci a aratat prin aducerea lui Lambert, care a confirmat deja cu peste 30 de goluri in stagiune, ca revine la zilele cand un june Alan Shearer isi facea debutul furtunos in elita tocmai la vechiul The Dell.

* Uneori un 6-1 in deplasare urmat de un 8-0 par a fi insuficiente! Este cazul lui Luton Town, dezlantuita in ultimele doua etape ale ligii a cincea, Blue Square Premier, pe terenul lui Ebsfleet si apoi acasa, cu Hayes & Yeading. Insa „Palarierii” sunt la cinci puncte in urma liderei Stevenage Borough, o vecina din zona care are si un joc mai putin disputat plus avantajul terenului propriu in derbyul din sambata de Pasti. E asadar de asteptat ca ex-prim-divizionara Luton sa se multumeasca la finele editiei de campionat, pe 24 aprilie, cu un loc in barajul play-off de promovare, rezervat clasatelor pe pozitiile 2-5. Intre care s-ar putea regasi Oxford United, acum la egalitate de puncte cu Luton, si Rushden & Diamonds, pe al carei teren „Palarierii” urmeaza sa ajunga cat de curand…

Acolo se anunta un duel intre recente invingatoare cu 8-0, Rushden si „Diamantele” in dauna lui Gateshead iar Luton sambata, impotriva lui Hayes & Yeading. Cand a fost 7-0 deja in minutul 35, inclusiv cu o „dubla” a veteranului Kevin Gallen, un nume candva cu rezonanta in Premier League.

Remember Gallen? Semna la implinirea varstei de 17 ani cu QPR, club vest-londonez din aria in care vazuse lumina zilei, si debuta pentru alb-albastri, la nici 19 ani, in prima etapa a editiei 1994-1995, tocmai pe Old Trafford. Au fost insa doar doua sezoane in elita pentru abilul marcator, odata parteneriatul ofensiv cu Les Ferdinand destramat, prin plecarea ciocolatiului la St. James’ Park, si sansele lui Rangers de salvare naruindu-se. In filmulet, crampeie din remarcabila cariera a celui devenit al saselea marcator all-time pentru clubul de la Loftus Road…

Si imediat retrogradat in liga a doua, Gallen s-a accidentat grav la genunchi, in etapa a treia, dupa un start cu 3 goluri marcate, ghinion ce i-a intunecat oarecum cei 15 ani, cu un singur sezon si ceva de ratacire prin nord, petrecuti la QPR, pana in 2007. Gallen se regaseste de un an si jumatate in trupa „Palarierilor” de la Luton, cu care a retrogradat din Football League in Conference si datorita unei irecuperabile penalizari de 30 puncte, sperand intr-o revenire in ligile profesioniste inca din aceasta primavara. Ca la Kenilworth Road se mananca fotbal pe paine sta marturie si asistenta de sambata, 6.761 spectatori venind sa-i incurajeze pe „portocaliii” cu Kevin reactivat de Richard Money in atac, la cei 34 ani ai sai, dupa aparitii si ca mijlocas…

Reclame

Ziua 114. Stevie G mereu pentru verisorul sau, si dupa 20 de ani

aprilie 14, 2009

Au trecut douazeci de ani dar, asa cum a oftat sufletul lui Steven Gerrard, unele rani nu se pot vindeca.

In 15 aprilie ’89, departe de scena fotbalului european, de pe care cel englez fusese aruncat vreme de cinci sezoane pentru tragedia de pe Heysel, o drama si mai mare lovea aceeasi grupare Liverpool Football Club. La Sheffield, pe Hillsborough, un alt stadion invechit, aidoma celui de la Bruxelles, si a carui denumire incepea cu „H”, 96 de morti, numerosi raniti. Un club, un oras si un fotbal din Albion in doliu.

Incotro? Aceasta era intrebarea pentru un fotbal englez in deriva, pentru un club „rosu” in genunchi.

Trecerea timpului n-a putut cauteriza si nu va vindeca pe vecie niste rani adanci, cum i-a declarat recent Steven Gerrard lui Henry Winter intr-un interviu pe marginea comemorarii dramei din 15 aprilie 1989 si publicat in The Daily Telegraph. Stevie G nu este doar capitanul unui club greu incercat, care n-a avut alta sansa decat sa stranga randurile, dar si verisorul celui mai tanar fan decedat pe Hillsborough. Jon-Paul Gilhooley avea doar 10 ani si batea mingea cu actualul capitan al „Cormoranilor”. Pana intr-o buna zi, cand sufletul i-a plecat in ceruri iar numele i-a ramas incrustat pe un adevarat memorial al durerii celor de la Anfield.

Comparativ cu tragedia „momentului Hillsborough ’89”, cate nu palesc  oare in importanta? Intr-un moment comemorativ dar si de reflectie, cand o sumedenie de asemenea intrebari zboara de pe buze, adaug randurile sub care am semnat editorialul „Football Made in UK” publicat pe acest subiect in Fotbal Vest. Asadar, „Dupa 20 de ani”…

Saptamana aceasta se implinesc doua saptamani de la tragedia ce a catalizat schimbarea la fata a fotbalului englez, bancnotele actualei prosperitati a jocului in Albion, mai ales in Premier League, purtand urmele picaturilor de sange tanar al celor 96 de fani ai lui Liverpool morti pe Hillsborough.

15 aprilie 1989. Pe continent, Steaua trebuia doar sa se prezinte la Istanbul, peste 4 zile, pentru a se califica in finala C.C.E., dupa ce pe 5 aprilie isi acontase deja biletele pentru Barcelona cu un 4-0 contra lui Galatasaray, gratie golurilor lui Dumitrescu, Hagi, Petrescu si Balint. Ros-albastrii din Bucuresti aveau sa joace in al doilea ultim act din patru sezoane remarcabile datorita absentei prin suspendare a fotbalului englez din cupele europene.

Pierdeam vremea din camera in camera, in hotelul de pe muntele Semenic, cu schiurile pe tusa odata zapada tocmai topita, cand am deslusit pe ecran, printre „purecii de pe sarbi”, ca se derula o alta tragedie implicand suporteri englezi, dupa cea de pe Heysel. Si pentru ca in finala din ’85 a C.C.E., cea cu Juventus, fanii lui Liverpool se dedasera la un huliganism barbaric, am sarit iute la concluzia ca asa zisi sustinatori isi dadeau din nou in petec, cu ocazia semifinalei Cupei Angliei, dintre aceiasi „Cormorani” si Nottingham Forest.

Poate ca respectiva perceptie eronata, inoculata de „momentul Heysel”, a determinat fortele de ordine implicate in sambata penultimului act al F.A. Cup, de pe Hillsborough din Sheffield, sa-i trateze oarecum „de pe cal” pe fanii lui Liverpool, ulterior controland defectuos puhoiul imbulzindu-se la intrarile peluzei Leppings Lane sa nu piarda startul jocului si finalmente mai mult franand operatiunile de salvare, odata ce tineri cu inima batand pentru fotbal sfarsisera sufocati si striviti in stadion, de gardul imprejmuitor si balustradele „a la arena UMT”.

Dupa douazeci de ani, nu doar familiile si apropiatii tinerelor victime inocente de pe Hillsborough traiesc cu o rana deschisa, ci si intreaga suflare apartinatoare de „Cormorani” are convingerea de neclintit ca nu s-a facut dreptate, in conditiile in care erorile de abordare ale fortelor politienesti au fost musamalizate. Intr-o recenta documentare dand cuvantul catorva oameni prezenti la tragedia conturata la 6 minute dupa startul meciului, de la Peter Beardsley, fotbalistul lui Liverpool, care nimerea bara in minutul 3, si pana la un fan al „rosiilor” ori soferul unicei ambulante care a fost lasata de politie sa intre pe teren pentru prim-ajutor, cotidianul The Guardian a adunat dovezi in sprijinul ipotezei grupului de suporteri ai „Cormoranilor”, conform careia fortele de ordine ar fi cauzat si favorizat tragedia.

Furia clocotita a celor din Liverpool a fost inflamata de neverosimilele titluri din editia de-a doua zi a celor de la The Sun, care, citand surse anonime, a scris ca unii fani s-au dedat la furturi de la victime din peluza sau de pe gazon, ca au impiedicat cadrele medicale in operatiunile de prim-ajutor, ba chiar ca ar fi urinat pe corpurile neinsufletite sau, in cea mai odioasa afirmatie, ca o tanara pe moarte era abuzata sexual. Nu doar in Liverpool n-au cazut bine respectivele titluri, lansate pe baza unor „garoafe aruncate” de forte interesate, ci chiar si in redactia cotidianului. Minciuni sfruntate, au urlat din toti rarunchii cei din Liverpool care au boicotat apoi ani buni The Sun, dar supravietuitorii si comunitatea „Cormoranilor” au ramas cu gustul amar al frustrarii si al unei evidente injustitii, exacerbate de absenta totala a oricarei condamnari penale pentru cei din politie in urma mortii celor 96 de suporteri.

Unii cinici merg chiar mai departe, punand cap la cap coincidenta deciziei forului federal de a gazdui semifinala pe invechitul stadion al lui Sheffield Wednesday cu incompetenta fortelor de ordine. Sa nu fi fost oare vorba de un scenariu, avandu-i drept tapi ispasitori pe fanii lui Liverpool cu blazonul intinat pe Heysel, care sa serveasca ulterior altor scopuri?

Cert e ca la ora semifinalei fotbalul englez incheia al patrulea an de suspendare din cupele europene si era in plina criza de popularitate si credibilitate. Arene roase de ani scartaiau din incheieturi iar fanii inca isi dadeau in voie in petec, in vreme ce asistenta la meciuri scadea. Era nevoie de o schimbare. Iar efectul tragediei din 15 aprilie ’89, de pe Hillsborough, se contura in august sub forma raportului interimar al prim-justitiarului Taylor, definitivat in 1990, si care recomanda reamenajarea arenelor, fara parapete ori garduri intre gazon si tribune, dar numai cu locuri pe scaune. „Curatenie” si control al multimii.

Au trecut 20 de ani si arenele Albionului, nu doar in Premier League, sunt adevarate teatre ale fotbalului. Chibitii nu se mai inghesuie ca sardelele, in picioare, in peluze, ci – ordonati – isi preiau locurile presonalizate. In paralel, ca efect esential al tragediei de la Sheffield, jocul salubrizat a devenit si televizat. Coincidenta sau nu, in 5 februarie al aceluiasi an, Sky TV anunta intr-o conferinta de presa lansarea pe piata britanica, inclusiv cu „aripa” sa sportiva, continand un prim contract in valoare de 304 milioane lire sterline, pentru drepturi exclusive de televizare, ce a stat la baza demararii in 1992 a Premier League, „masina fotbalistica de bani” care, iata, crescand si crescand, da trei semifinaliste in Champions League.

Asadar, per total, fotbalul englez a prosperat mai ales la varf mai abitir ca niciodata, de pe urma raportului Taylor, intocmit special dupa tragedie, incasand vartos in schimbul accesibilitatii pe micile ecrane, barata absolut, fara ,macar un joc transmis in direct in deceniile sapte si opt. In particular insa, supravietuitorii si apropiatii victimelor de pe Hillsborough nu si-au gasit linistea, ci unii dintre ei moartea, iar clubul Liverpool, lovit de tragedie la Sheffield in plina revenire de forma in campionat, de la un deficit de 15 puncte la Anul Nou fata de Arsenal la postura de lider, nu doar ca pierdea incredibil titlul la potou, in ultimul meci al editiei, dar, in ciuda triumfului ulterior, din 1990, nu avea sa mai castige campionatul nici pana in ziua de azi. Urmele ranilor adanci…

Pentru Liverpoool si fanii ei, tragedia a avut un efect nefast. Pentru fotbalul in varianta comercializata si mediatizata, catalizator a fost Raportul Taylor. Insa redactate au fost doar recomandari la adresa sigurantei stadioanelor, nefiind pusi la zid posibilii vinovati ai tragediei de pe Hillsborough. Printre care victime, copii si tineri inocenti. Cu alte cuvinte, mame nu si-au gasit impacarea iar clubul cadenta, atat in planul comercializarii sale globale cat si a succeselor in prima liga, secate – cutit intors in rana – in favoarea marei rivale din Lancashire, Man United. Dar fotbalul englez „post Hillsborough” s-a redefinit in toate planurile prin organismul de sine statator Premier League, care acum nici macar nu mai contine in titulatura firescul The F.A. Federatia nu mai tuteleaza, liga are propria „umbrela”.

De la disperarea plumburie a unui 15 aprilie cu aproape 100 de mori si multi raniti, intr-un fotbal repudiat de Europa, la un miez de aprilie din 2009 cu „Cormoranii” preluati de nord-americani si Chelsea imprumutata de un rus jucand ca la carte pentru un loc in semifinalele UEFA Champions League. O metamorfoza nascuta din sange varsat cu ocazia de gala a semifinalei celei mai vechi competitii din istoria fotbalului mondial, The F.A. Cup.

Atunci, in ’89, Liverpool avea sa castige Cupa Angliei dar pierdea apoi titlul in ultima partida, dupa inchiderea editiei, chiar acasa pe Anfield, cu fosta lidera devenita urmaritoare, Arsenal, care avea doar sansa unui succes la macar doua goluri diferenta. Intr-un joc ramas in folclorul fotbalului insular, regretatul Michael Thomas avea sa inscrie acel al doilea gol izbavitor decisiv pentru „Tunari” chiar in minutul 90. Se intampla, nefiresc, intr-o vineri, 26 mai, la sase saptamani dupa tragedia de pe Hillsborough, intr-o reprogramare, data initiala a derbyului, la opt zile dupa „drama Sheffield”, fiind amanata. Sufletele plecate in ceruri parca luasera cu ele arta lui Liverpool de a acapara titluri nationale si europene cu o „ermetica” tinand de rezultat.

Foloase aveau sa traga doar cei care, oportunist ori premeditat, au exploatat 15 aprilie generand o schimbare intr-atat de radicala de parca intunecatii ani ’80, cu huligani, peluze cu buruieni si suspendari din eurocupe, nici n-ar fi existat.