Posts Tagged ‘spirit’

10 ani de la o dispariţie-şoc. Duki…

Noiembrie 9, 2010

Nu era în apele sale. Nu vroia să plece, să ne lase în urmă în redacţie, fie şi doar pentru câteva zile. Ce căuta el acolo, departe de Timişoara sa!?! Aşa se tot întreba cu voce tare. Nu ştia de ce, dar nu-i pria ieşirea. Aşa ne-a salutat şi a închis uşa „la ziar”, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2000, duminică pe luni, retrăgându-se pentru o deplasare vremelnică, dimineaţa, spre Slovenia.

Ca o coincidenţă bizară, aveam să-l văd în acea dimineaţă, la 8, pe când se pregăteau să pornească la drum. Şi nu mi-a surâs să-l văd pe directorul unui popular săptămânal în Banat stând parcă înghesuit în colţul stâng al banchetei din spate, la geam. Prin care am schiţat un salut. Nu-i era deloc locul acolo. Mentorului meu nu-i şedea bine în acea postură. Chiar, de ce n-ar fi putut rămâne cu noi, la corectură, la titlurile de prima pagină, la închiderea ediţiei!?! N-aveam să ştiu că îl voi vedea pentru ultima dată, că voi fi ultimul dintre „băieţi” care să-l vadă în viaţă.

Iar miercuri, în 8, am primit un apel năucitor de peste graniţă. Eram în acelaşi birou al sediului, de pe Paris 2A, când a zbârnâit un telefon. Redacţia primea trista veste a unui accident cerebral suferit de Duki undeva departe de Timişoara sa iubită. Au fost nişte zile tare dureroase, au fost nişte ore şi clipe foarte sumbre. Iar deznodământul a fost tragic.

Acum, după zece ani, reuşesc în sfârşit să îngemănez crâmpeiele de amintiri de mai sus. Dispariţia sa ne lăsase muţi. Spiritul i-a rămas veşnic dar aş zice de fapt că era mult prea bun pentru vremurile actuale.

Iar numele său dăinuie pe frontispiciul publicaţiei impregnate cu pecetea talentului şi personalităţii sale… http://www.fotbalvest.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=3

Ziua 123. Maratonistul fara un picior

Aprilie 25, 2009

Am avut ocazia sa-l cunosc, n-am avut norocul sa-l intrec. Un om intre oameni care si-a gasit eliberarea alergand, mai repede decat multi semeni de-ai sai chiar mai bine antrenati si pe distante mai lungi decat le-ar veni greu multora sa-si imagineze ca ar rezista. Si-a descoperit talentul nativ abia dupa ce si-a pierdut un picior. Iar acum este izvor de inspiratie pentru numerosi alergatori amatori, un munte de incredere pentru telurile sale. O poveste de succes, cladita din lacrimi. Un triumf al spiritului uman, despre care aminteam acum cativa ani, intr-un reportaj in Fotbal Vest. De-atunci insa, curajul si meritele sale i-au fost rasplatite, la moment aniversar, inaintea Maratonului Londrei, intr-o gala sponsorizata de aviva, in capitala britanica. 

Zilele acestea, intr-o prezentare de gala a revistei de circulatie mondiala Runner’s World, dedicata alergarilor pe sosea, un tanar african a fost recompensat cu distinctia de a fi furnizat cel mai motivational exemplu de abnegatie sportiva. Un premiu anual pentru cea mai savuroasa poveste a victoriei darzeniei umane impotriva adversitatilor vietii.

Pana sa ajungem colegi de club, si sa alergam in antrenamente sau curse, traiectoriile noastre au fost atat de diferite. Abdifatah Dhuhulow, astazi in varsta de 28 de ani, a scapat cu viata dar a trecut prin chinuri cumplite in cursul razboiului civil din Somalia. In 1991, incercand sa scape din Mogadishu, capitala ravasita de lupte, Abdi a fost ochit in glezna, cazand din basculanta cu care spera sa se elibereze si fiind calcat de roti. Piciorul drept i-a fost strivit, 16 ore s-a luptat intre viata si moarte.

Ulterior, tratamentul a fost minimal, oasele nu s-au sudat iar calvarul sau a inceput. Carje, o operatie, dureri si mai mari. Alte trei operatii. Nici macar medicii britanici nu i-au alinat durerile. Amputarea piciorului sub genunchi, unica solutie. Care a venit ca o izbavire. Paradoxal, asa cum marturiseste Abdi, si-a regasit libertatea.

Fizioterapeuta, impresionata de taria sa de caracter, l-a incurajat sa alerge, iar Abdi, intr-un picior si cu o tija metalica, a facut niste primi pasi… in sprint. Mai apoi, s-a alaturat clubului amator Serpentine, din Londra, unde un prim antrenament cot la cot cu alergatori sanatosi i-a sugerat ca ar putea fi mai iute intr-un picior decat destui semeni de-ai sai, mai norocosi dar nu la fel de dotati pentru alergari.

De la un picior zdrobit, la maratoane. „Ai parte de atatea suisuri si coborasuri. Visezi, idealurile nu ti se materializeaza iar in cele din urma sfarsesti prin a fi schilod. Dar, desi poate exagerez, simt ca m-as fi nascut din nou cand mi-am descoperit abilitatea de a alerga, chiar si fara un picior. Acum nadajduiesc sa ating niste teluri pe care nu le-am abordat pentru atata timp, desi sanatos fiind”. Modest si cumpatat, Abdi a inteles cu atat mai mult cat e de pretioasa viata, dupa ce a izbandit in fata vicisitudinilor ei… Timpii inregistrati de Abdifatah sunt mai mult decat onorabili pentru un alergator amator iar maratoanele sale sunt un exemplu minunat pentru capacitatea de efort si darzenia psihica a omului. Sunt norocos sa-l fi cunoscut.

A fost seara sa, la brat cu o alta laureata, campioana olimpica Dame Kelly Holmes. Amatori ori profesionisti, entuziasti legati de pasiuni comune si imbratisand minunatia luminoasa a sportului. Acum cativa ani, Abdi nu stia daca va scapa de scaunul cu rotile. Acum cateva sezoane, Abdi facea primii pasi in alergari. Astazi si maine, poimaine si saptamana viitoare, se antreneaza pentru o alta cursa. Hei, incerci si tu? Poate intr-o buna zi iti vei intersecta pasii, la o manifestatie sportiva, cu unul ca Abdi. Si vei intelege ca un necunoscut e doar un potential prieten pe care l-ai putea castiga…