Posts Tagged ‘soare’

Ziua 179. Man United e mare si in Tromso

iunie 23, 2009

Acasa la Tromso IL!

Acasa la Tromso IL!

De la arena celui mai nordic club prim-divizionar din lume, Alfheim din Tromso, unde castigatoarele de cupe europene Chelsea, Steaua Rosie Beograd si Galatasaray au fost invinse sau, in cazul ultimeia, chiar eliminate din eurocupe, creionez ambianta produsa la nord de Cercul Arctic, la latitudinea 70, de solstitiul de vara din noaptea cu lumina ca-n amiaza mare si soarele pe cer, precum si pasiunea unor localnici nu doar pentru Tromso IL.

Tribuna a doua si gazonul artificial...

Tribuna a doua si gazonul artificial...

 

E aproape trei dimineata si soarele mangaie povarnisurile inzapezite ale insulei Kvaloy, ce adaposteste orasul Tromso, situat pe o insulita legata de Norvegia „mama” printr-un arcuit pod si un tunel subacvatic, de curentul Maelstrom ce sufla de pe marea Barents. Calculez ca mai sunt nici trei ore pana la solstitiul de vara. Suntem la doua ore de rulat cu masina, cum mi-a dezvaluit un cuplu de elvetieni, de Cape North, punctul nordic extrem nu doar al Norvegiei ci si al continentului, unde soarele „de la miezul noptii” se revarsa peste ape in intreaga sa splendoare, dar suntem si la nord de amintitul Cerc Arctic, o neoficiala granita sudica a taramului „The Midnight Sun”, marcat de un memorial ridicat in amintirea prizonierilor de razboi sovietici si sarbi capturati de nazisti si care, cazand pe capete, au construit calea ferata ce leaga sudul Norvegiei de zona Tromso.

Tribuna I, 'oficiala'

Tribuna I, 'oficiala'

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Tromso, „Parisul Nordului” acum un secol si jumatate, punct de plecare al expeditiilor nu doar ale lui Roald Amundsen peste Cercul Polar dar si o atractie turistica in zilele noastre. Iar de la 15 septembrie 1920 si mandrindu-se cu Tromso Idrettslag, sau prescurtat TIL, clubul de fotbal cocotat pe locul 3 in Tippeligaen anul trecut si care va reprezenta tara vikingilor in Europa Cup. Da, la Alfheim Stadium, candva poreclit Fort Altheim, „fortareata”, cele 7.500 locuri vor fi luate cu asalt intr-un nou sejur european. Momentan, TIL joaca in duminica imediat urmatoare noptii solstitiului de vara in deplasare, la Stromsgodset, langa Oslo, asa incat arena e pustie, dupa ce sambata a gazduit jocul de prima liga al fetelor.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Dar, dupa cum ne-a explicat Asmund Karlsen, in timp ce ne trecea prin impresionantul labirint de tuneluri subterane, cu intersectii semaforizate si giratorii in toata regula, sapate in munte, „sub oras”, strabatand insulita de la vest la est, localnicii n-au simpatii doar pentru TIL. Pe bord, o insigna… We must agree that Manchester United is great… Trebuie sa cadem de acord ca Man United e mareata. N-are de-a face doar cu faptul ca Ole Gunnar Solskjaer a jucat pentru Red Devils. E o stafeta din generatie in generatie…

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Tatal sau a fost impresionat de tragedia lui United, din februarie ’58. Si i-a impartasit microbul lui Asmund. Care a devenit unul dintre cel 27.000 membri ai clubului suporterilor trupei din Manchester in Norvegia, calatorind pana acum de 28 de ori la Old Trafford, iar intr-o buna zi laolalta cu tatal si copiii sai. „Am fost trei generatii, acolo, in Manchester, si vom tine cu United orice-ar fi. Odata chiar i-am intalnit pe Ryan Giggs si Paul Scholes, la stadion respectiv la Carrington, si mi-am spus ca mai bine sa nu ma mai spal vreodata pe mana. N-am avut ocazia sa-l intalnim si pe Ole Gunnar dar avem marea bucurie ca el sa fi egalat pentru United in finala Champions League.” Asmund mi-a mai marturisit ca, desi nu-i usor, aidoma drumurilor facute cu inima larg deschisa in fotbalul din Albion, tot asa isi „pune lanturile” in fiecare iarna din Tromso, pentru a ataca strazile in panta ale orasului, in ciuda stratului de zapada, in general cu o medie de 80 centimetri. Localnicii isi iubesc minunatia din nordul Scandinaviei, un oras cu partii de schi ori trasee de schi fond pe dealul din centrul insulitei si care ascunde in adancurile sale labirintul stradal, iar clubul care va vizita Alfheim poate fi sigur ca va fi intampinat cu cele 5 legi nescrise ale supravietuirii vikingilor, expuse in Polarmuseet, din preajma „barlogului” lui Amundsen inaintea expeditiilor.

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

Sub crusta de pitoresc port din „turta dulce”, inimi otelite dar totodata calduroase si un club care o invingea cu 3-2, pe zapada viscolita, pe o Chelsea ce avea sa castige la finele respectivei campanii Cupa Cupelor. Dar mai multe despre TIL si istorisirile altor inediti interlocuitori din Tromso, in ultimele zile ale jurnalului meu „intre solstitii”…

Reclame

Ziua 106. Pe plaja la Atlantic

aprilie 7, 2009

M-au trezit razele soarelui, furisandu-se piezis. Liniste si pace, doar pescarusii readucandu-ma cu picioarele pe pamant, ca sunt aproape de tarmul sudic al Albionului. De fapt, pescarusi de uscat, aclimatizati cu Tamisa la Londra, zboara si gangura si in zonele centrale ale metropolei. Dar nu, cu siguranta, in aceasta duminica sunt in alta parte. La Bournemouth, un oras cam cat Arad, amplasat intr-un golf cam la mijlocul lungimii „talpii” iepurasului care e insula britanica.

Fitness First Bournemouth Bay Half-Marathon incepe la zece si primele semne sunt bune. Asadar soare. Placut. Chiar caldut. Dar o usoara adiere… Vom alerga oare impotriva brizei marine? Aceasta este intrebarea. Caci, asa cum dezvaluie si numele concursului, inafara de Fitness First, care sponsorizeaza cursa, facand reclama lantului de centre de recreere, cuvantul Bay, adica golf, dezvaluie locul de desfasurare. Pe faleza, de-a lungul plajei la Atlantic. Pitoresc!

Lapte, fulgi de grau si porumb, o pruna uscata si o felie de citrice, o paine prajita cu gem de capsuni si doua pahare cu suc de portocale si pe-aici ti-e drumul. Cu geanta in spinare si aparatul foto la indemana. Trei baieti, la misto, stateau undeva, intr-un colt de strada, tolaniti pe scaune. Imi ureaza noroc. „Tara?” Dupa echipamentul din dotare, peste ani le-am dat si altora senzatia ca ar fi Spania. Zic. „Aaaaaaaaaa, Dan Petrescu!” Chiar asa. „Clubul?” Imi spune de West Ham. La care il felicit pentru golul lui Tomkins. Dam mana. Cu stanga. In dreapta e tigara. In mana mea dreapta, aparatul. Peste drum…

A fost odata o biserica. E acum bar, club de noapte. Zona West Cliff, un platou cu povarnis spre mare, e in vestul orasului, spre localitatea litorala vecina, Poole, extrem de afluenta, unde marea face o "scorbura", cu insulite.

A fost odata o biserica. E acum bar, club de noapte. Zona West Cliff, un platou cu povarnis spre mare, e in vestul orasului, spre localitatea litorala vecina, Poole, extrem de afluenta, unde marea face o "scorbura", cu insulite.

Sunt aproape de start dar mai opresc oleaca. Acum imi permit, nu si in timpul semimaratonului. Peisajul se „deschide” brusc, cu albastrul marin izbind dintre contururile caselor si cu un balon propulsat pe cer, undeva spre centrul orasului…

Un balon numit delectare. Cer senin, soare si marea, deloc agitata. Sa tot vezi lumea de sus...

Un balon numit delectare. Cer senin, soare si marea, deloc agitata. Sa tot vezi lumea de sus...

Continui spre locul de start, un urias ponton „intrand” in mare, si cu o cladire gen Casino la capatul sau, Theatre Pier, iar balonul imi iese din nou in cale. Isi incheiase survolajul. Pe moment…

Din inaltimi, la sol. La rand, alti pasageri...

Din inaltimi, la sol. La rand, alti pasageri...

Li se da drumul alergatorilor in cursa de 10 kilometri si copiilor, in Fun Run. Pe 1 kilometru. Mai am timp de un cliseu, unde vom incheia cam peste o ora si jumatate. Finish. Parca se incalzeste pe minut ce trece si briza se inteteste. Dar imi zic ca tine doar de ambianta. Atmosfera conteaza. Tot mai multi privitori, pe margini. Ciorchine la barele amplasate pentru a delimita traseul. Cursele de alergari sunt treburi serioase aici in Insula, cu tot dichisul…

Un balon dar bun, deasupra liniei de sosire. De la semimaratonul din Bristol imi amintesc de cuvintele si focul de pistol la start al legendarului Steve Ovett si de puzderia de baloane, pe cer.

Un balon dar bun, deasupra liniei de sosire. De la semimaratonul din Bristol imi amintesc de cuvintele si focul de pistol la start al legendarului Steve Ovett si de puzderia de baloane, pe cer.

 Intram in tarcuri. Cei sub o ora si jumatate, in fata. Cei ce se asteapta „sa scoata” sub o ora si treisferturi, mai apoi. Si tot asa. Sunt in primul tarc. Un motociclist isi face loc printre noi. Va deschide partia. Zece. Start. Parca deodata se lasa linistea… Doar pasi. Si bineinteles valurile si pescarusii. Catam spre vest, spre West Cliff. Aha, stancaraie pe care trebuie sa o urcam! Dar macar suntem cu vantul. Ceea ce implica faptul ca majoritatea cursei, cand ne vom intoarce pe faleza spre est, vom fi cu briza in fata. Da bine la ten dar incetineste ritmul. In viata nu le poti avea pe toate…

Si urcam. In fata mea, un mesaj simpatic. Cate tricouri, atatea inscriptii, mesaje ori reclame. Pe albastru sta scris „Eu alerg asa ca tu poti vorbi”. Intr-adevar, I’m doing the running, altii dau cu papagalul si uite-asa se scrie istoria. Iar acum, la final, dau cu penelul.

Cu penelul a dat chiar pe acest povarnis si Robert Louis Stevenson, cand a scris Dr Jekyll si Mr Hyde, cum m-am documentat din istoria locului. Cu semnificatii. E impadurit dar la un moment dat, cand valea secata se „inchide”, ne vom intoarce la vale, spre mare. Oceanul sub ochii nostri. Zburdam. Dar odata ajunsi inapoi la plaja si intorcandu-ne spre est, vrajmasul nostru vantul isi intra in rol. Ne va tine companie pana dupa mila 8, cand vom ajunge la extremitatea estica a traseului.

West Cliff are un funicular dar noua nu ni-l trebuie, e inca "devreme" in cursa. Bun ar fi spre final...

West Cliff are un funicular dar noua nu ni-l trebuie, e inca "devreme" in cursa. Bun ar fi spre final...

Cand ajungem inapoi la pontonul principal, lume luminata ne incurajeaza. Bairam in toata regula! Parca e Turul Frantei. Si e tot mai cald. Multi pe sezlong, in fata cabanelor de lemn, una dupa alta, pe toata lungimea falezei.  Altii nu se sinchisesc, doar absorb soarele. Prin stanga noastra „curg” alergatorii curselor din deschidere, sprintand spre sosire. Larma…

Ilustrata de la malul marii. Dar nu din valuri. Nici macar degetul...

Ilustrata de la malul marii. Dar nu din valuri. Nici macar degetul...

O portiune lunga, cu vantul in fata, e dificila in plan psihologic. Capatul golfului parca nu se mai apropie. Fata Morgana. Dar ca toate cele lumesti, nimic din cele rele nu tine la nesfarsit, asa cum nici binele nu e infinit. Sus. Jos. Sus. Jos. Si stim ca la capatul golfului, la povarnisul East Cliff, trebuie din nou sa ne cataram, pentru intoarcerea spre finish. Asaltul final…

 

Litoralul tot litoral e, oriunde in lume. Temperatura?

Litoralul tot litoral e, oriunde in lume. Temperatura?

Priveliste spre est... Theatre Pier, "magnetul" din Bournemouth

Priveliste spre est... Theatre Pier, "magnetul" din Bournemouth

La a doua statie de apa unul cu care am tras umar la umar imi indica sa ma indrept spre mesele din stanga. El tine dreapta. Dar un altul imi taie calea si-si ia paharul din fata nasului meu. Se scuza. Ori doi. Tot acolo sunt. O rupere de ritm a monotoniei. In rest, pasii nostri, soarele si briza.

Unii alearga, altii iau iarasi balonul. Optzeci de zi... a, pardon, juma' de ora deasupra orasului.

Unii alearga, altii iau iarasi balonul. Optzeci de zi... a, pardon, juma' de ora deasupra orasului.

East Cliff are povarnisul mai lin. Mai putina lume, semn ca ne-am cam departat de centru. Semn bun. Mai departe nu mai alergam, ci cale-ntoarsa…

Un hotel la tarm si acelasi obsesiv balon.

Un hotel la tarm si acelasi obsesiv balon.

Intr-adevar, portiunea finala ne protejeaza fortele subtiate. In coborare lina iar vantul e cu noi. Ce-am vrea mai mult? O linie de sosire. Care, dupa aproape o ora si jumatate, ni se iveste in fata. Din nou lume luminata. Si certitudinea, pe ultimul kilometru, ca „intru in prima suta”. Indiciul mi l-a dat o fetita, care exersa numaratoarea. Am trecut vreo trei prin dreptul ei, unul dupa altul, si ea-si calcula in barba. Eightyeight, eightynine, ninety. Bun. Asa o fi? Dar mai conteaza?

Finish. O ora si 28 de minute. La fel incheiam si in Timisoara, la pusta, fara vant, printre ai mei. Niste sticle cu apa, o medalie, un tricou de la British Heart Foundation. Asociatie caritabila implicata in strangerea de fonduri. Asemenea evenimente sunt mana cereasca pentru fundatii. Oamenii au suflet pentru cei incercati de boli cardiace si nu numai. Efortul e gata. Recuperare. Gal-gal. Apa. Batoane de ciocolata. Iam-iam. Un ins inalt in scaunul ambulantei. Masca de oxigen. Un altul fara masca si nu la fel de alb ca varul, dar tot inconjurat de „Paramedics”. St John’s Ambulance. Nu-i de joaca. Deshidratare. Imi spun ca pentru primul semimaraton al anului am venit mai bine decat ma asteptam.

Am alergat de la Anul Nou incoace pe tot soiul de distante. Mi-am incercat fortele pe 3 kilometri, pe cinci, la contracronometru individual in panta, pe 10 kilometri pe asfalt, pe 10K pe iarba, pe 10 mile si la Handicap, cursa de 6,97 kilometri. Primul concurs de „semi”…

E timpul pentru niste fotografii din Bournemouth. Pitoresc, inverzit, atractiv. Sau macar in preajma plajei. A, da, si e oras universitar. Fete asiatice. Piata agroalimentara de duminica. Dar si produse naturiste. Pare raiul pe pamant. Si nici un norisor. Ma indepartez de larma cursei si constat ca la un pas de ocean mai exista si alte ape, curgatoare.

Tot asa, pe vreo doua mile, curgand spre mare...

Tot asa, pe vreo doua mile, curgand spre mare...

Vegetatie abundenta, primavara in floare. 5 aprilie...

Vegetatie abundenta, primavara in floare. 5 aprilie...

Bournemouth nu face exceptie... Un memorial de razboi si o explicatie. In jurul Canalului Manecii s-au dat lupte grele. Iar nu departe pe coasta sudica, mai spre vest, Plymouthul de exemplu a fost "lovit" crunt. Poate ca statiunea litorala a scapat gratie caracterului ei non-strategic. Dar eroi de-ai locului si-au gasit si ei sfarsitul, pe alte plaje...

Bournemouth nu face exceptie... Un memorial de razboi si o explicatie. In jurul Canalului Manecii s-au dat lupte grele. Iar nu departe pe coasta sudica, mai spre vest, Plymouthul de exemplu a fost "lovit" crunt. Poate ca statiunea litorala a scapat gratie caracterului ei non-strategic. Dar eroi de-ai locului si-au gasit si ei sfarsitul, pe alte plaje...

Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-sa. La plaja, la Atlantic, in varianta cursiva. Iar duminica ne-a oferit si un crampei elvetian la mare. Guggl 2000. Galben-negri si foarte simpatici. Au strans pe buna dreptate lumea…

O orchestra si niste arii cunoscute...

O orchestra si niste arii cunoscute...

La final, rezultatul oficial al cursei si o constatare, in saptamana dinaintea Pastelui protestant. Toate atractiile Bournemouthului au magnetizat publicul, mai putin un anumit asezamant, tot acolo, in centru. Asta ca sa-mi readuca picioarele pe pamant, in ce lume patrundem in forta. Pentru o ora si jumatate, luat cu ale mele, mai ca uitasem.

http://www.chiptiming.co.uk/pdf/0405_BBRHM.pdf

Tipic locului, semeata...

Tipic locului, semeata...

Ziua 88. Echinoctiul… mijlocul jurnalului

martie 21, 2009

Am inceput cu „pastila si ziua” inainte de Craciun, cand emisfera nordica se trezea din cea mai lunga noapte a anului. Si am ajuns in 20 martie, la echinoctiul de primavara, cand ziua e egala cu noaptea pe toate meridianele globului, in momentul cand soarele traverseaza ecuatorul ceresc, trecand din emisfera sudica in cea nordica. Scurgerea ireversibila a timpului. Mijlocul jurnalului meu… Aequus plus nox. Egala cu noaptea.

Finalul, la solstitiul de vara, intr-o dimineata de iunie, pe 21, la 5:45, cand vom fi binecuvantati cu cea mai lunga zi a anului, ocazie cu care voi scrie un inedit reportaj surpriza. Citeste si da mai departe.

Si la echinoctiu m-am intors de unde lansam jurnalul. La meridianul zero.

Natura a dat in floare la Observatorul Regal

Natura a dat in floare la Observatorul Regal

Pe unele pante, la Greenwich, primavara a sosit deja. Unii acrediteaza ziua de 1 martie inceputului primaverii, si nu la echinoctiu. In 20 martie, la 11,45.

Pe alte pante, ne-am incarcat in continuare bateriile. O jumatate de ora de alergari, apoi doua serii a cate 12 minute de pante propriu-zise, un urias opt, 8, covrigul sudorii noastre. Totul s-a lasat cu un concurs de stafeta, si acesta in panta. Pentru a da putina culoare antrenamentului. Unii se antreneaza pentru Maratonul Parisului, altii pentru al Londrei, unii pentru amandoua, si ele bat la usa. Pana la al meu, in Edinburgh, e ceva mai mult, dar alte curse il preceda. Iar o alta, insolita, de solstitiu, il urmeaza. Trei luni de foc.

De pe alte pante, la cativa metri de meridianul zero, estul Londrei ti se desfasoara la picioare. Cu atat mai atractiva, intr-o zi cu soarele pe cer. E soarele zilelor noastre de-acum tot mai lungi.

La Planetariu. Universul...

La Planetariu. Universul...

Vedeti Dumneavoastra, o corabie miniaturala tine loc de roza a vanturilor, pe Planetariu. Temerari marinari trasau liniile tarmurilor, ale meridianelor.

Pomii au inmugurit in Londra, dupa o saptamana de soare primavaratec. Ne va insoti odata cu cresterea zilelor?

Pomii au inmugurit in Londra, dupa o saptamana de soare primavaratec. Ne va insoti odata cu cresterea zilelor?