Posts Tagged ‘Shearer’

O zi din viata, 4.000 de rasaduri, The Beatles si-un derby

octombrie 18, 2009

Imaginati-va ca fanii Albionului asteapta un titlu mondial din indepartatul ’66. Atunci inchipuiti-va cat trebuie ca au rabdat suporterii lui Blackburn Rovers si Burnley, acerbe rivale locale, sa se reintalneasca pe iarba primului esalon, din moment ce ultimul derby din comitatul Lancashire in elita dateaza din primavara aceluiasi 1966.

Asteptarea lor a fost insa curmata duminica, la Ewood Park, in Blackburn, la o aruncatura de bat de Turf Moor din Burnley. Rivalitatea lor a fost reinnodata. Rovers si Burnley, membre fondatoare ale Football League si totodata participante la prima editie de campionat din istoria fotbalului, in 1888.

Un prilej de absoluta mandrie pentru intreaga zona, relativ la lumea fotbalistica din Anglia, dar si de mare adversitate locala. Presa centrala si camerele de filmat au luat drumul lui Ewood Park, unde Roversul lui Dalglish aducea titlul in Premier League in ’95, cu Shearer in atac, si au consemnat inedite reportaje, inclusiv pe marginea revistei fanilor, ori mai bine zis una dintre ele, editata de un grup de sustinatori ai gazdelor, si denumita „4.000 Holes”.

Trandafirul rosu e pe stema lui Rovers, deasupra mottoului Arte Et Labore, si e rosul Comitatului Lancashire, un simbol al locului. Iar „4.000 Holes” se traduce prin „4.000 de rasaduri”. Un camp de trandafiri rosii in Lancashire, cele 4.000 de rasaduri fiind mentionate in ultima strofa a cantecului Beatlesilor, „O zi din viata”. A Day In The Life.

I read the news today oh boy

Four thousand holes in Blackburn, Lancashire

And though the holes were rather small

They had to count them all

Now they know how many holes it take to fill the Albert Hall

I’d love to turn you on

Pe vremuri, spre sfarsitul revolutiei industriale, cand zona duduia  la capacitate maxima de productie, Rovers – Burnley era si un derby al Lanii. Acum, relicve industriale in cautarea unei identitati pierdute, incercand sa se readapteze, Blackburn si Burnley traiesc de fapt mai ales prin fotbal. Asa ca derbyul chiar a contat…

Nou-promovata din Burnley a deschis rapid scorul, in minutul 5, cu primul gol in deplasare in elita, dar Roversul lui Allardyce a intors la 3-1, abia in ultimele secunde visiniu-albastrii inscriind din nou: 3-2. Ca vremurile s-au schimbat o spune si faptul ca unul dintre marcatorii invingatorilor, mijlocasul David Dunn, a fost unicul jucator englez figurand pentru Rovers. Un amanunt greu de conceput, tinand cont de faptul ca Blackburn e un mic oras post-industrial, pierdut printre colinele din Lancashire, in nord-vestul Angliei.

Revansa, pe Turf Moor, cu speranta amandurora ca derbyul sa se perpetueze in elita. Semnele ar fi bune dar sezonul e lung. Si pentru ca am amintit de noua fata a fotbalului englez, fie si prin exponentele unor targuri departe de Londra, a surprins tot duminica proportia covarsitoare a jucatorilor de culoare intr-o alta echipa din Lancashire, micuta Wigan Athletic. Ce s-a prezentat cu un singur alb, austriacul Paul Scharner, dintre jucatorii de camp, contra lui Man’City. Iar cand a fost introdus in joc ibericul Jordi, acesta i-a luat locul tocmai lui… Scharner.

Premier League pare un exercitiu de globalizare a fotbalului de club la scara insulara. Strainii lui Rovers si formula ciocolatie a lui Wigan, doua exemple elocvente. Atunci ce sa te mai miri de cosmopolitele londoneze!?!

Reclame

Ziua 134. Anglia inaintea caderii cortinei

mai 4, 2009

A trecut si Bank Holiday, sarbatoarea de luni, la inceput de Mai, o noutate intre datele inrosite din calendarul Albionului, si s-a mai scurs cu ea inca o etapa. Inca un sezon aproape ca s-a dus, cortina sta sa cada, si spicuiesc din ultimele evenimente notabile, promitand sa revin in extenso cu ultimele 90 de minute de Championship, ce-au separat nou-promovatele in elita de cluburile purjate in storcatorul barajului play-off, cu mansele sale tur chiar la finele acestei saptamani…

Asadar, daca esti antrenor novice, nu-ti strica firma de baiat bun si valabil riscand pe calul negru. Nu merita riscul…  S-a intamplat duminica pe Anfield Road, unde fanii lui Liverpool i-au compus lui Alan Shearer un cantecel, recunoscandu-i meritele de fost jucator dar sugerandu-i ca-i statea mai bine in fotoliul de invitat la radiografia etapei, BBC Match of the Day. Fostul atacant n-a simtit inca gustul victoriei la carma echipei pentru care a marcat puzderie de goluri, esecul de forfait de pe Mersey confirmand ca ex-capitanul Angliei a fost tarat la momentul inoportun pe puntea unor alb-negri cu apa pana la barbie si doar 270 de minute ramase pentru a se salva.

Shearer nu merita aceasta postura, dupa ce refuzase in repetate randuri, cand situatia la Newcastle United era mai roza, sa preia echipa. S-a lansat in cariera la greu si n-are multe variante. Si nici prea multa inspiratie. In primul rand, cand l-a ales asistent pe Iain Dowie. Doar retrogradarea acestuia din Premier League, la carma lui Crystal Palace, ar fi fost suficienta pentru Shearer sa se gandeasca in repetate randuri pana la a alege o data si bine.

In weekend, la Liverpool, Shearer a riscat din nou, titularizandu-l pe Joey Barton, baiatul problema. Telepatic, managerul tocmai uns l-o fi auzit pe comentatorul roman al jocului Newcastle – Portsmouth, din lunea precedenta, difuzat in Romania, care tot repeta ca introducerea lui Warren Barton ar oferi o infuzie de entuziasm in linia mediana a „Cotofenelor”. Ei bine, Warren Barton a jucat candva pentru Newcastle, in zile mult mai bune, in deceniul trecut, ca fundas lateral. Warren, dupa cum a tot repetat comentatorul.

Joey insa e alta mancare de peste, poate cel mai problematic fotbalist din Premier League. Nu doar un jucator problema, ci un om manat de demoni. Cu certuri repetate cu regulamentul din teren ori fotbalistic, cu probleme grave in viata sa privata. Newcastle l-a aparat la greu, reabilitandu-l si acceptandu-l in lot, pe cand ajunsese la inchisoare, sansa pe care multe alte cluburi poate nu i-ar fi oferit-o. „Cotofenele” l-au aparat in speranta ca intr-o buna zi, la greu, clubul va fi rasplatit. Revansa unui nou Joey.

Dar Joey a ramas acelasi si Barton a incasat al patrulea cartonas rosu din cariera, in minutul 77, la Liverpool, taind craca oricarei sanse de a reveni oaspetilor condusi de Shearer. Cand il ai pe Barton la mijloc, iti asumi un risc. Faulturile se platesc in galben si rosu. Joey Barton are scuza ca victima sa, Xabi Alonso, a provocat al saselea cartonas rosu pentru adversari care l-au „curentat” in acest sezon. Dar la cartea sa de vizita si situatia ingrata a lui Newcastle, Barton ar fi trebuit sa fie grijului. Si nu cu mainile ridicate a nevinovatie, deasupra lui Alonso, chircit pe pamant, dupa ce-l „cosise” cu ambele crampoane ridicate.

Shearer, pe buna dreptate, s-a declarat dezamagit de abordarea lui Barton dar, pentru prima oara poate ca Shearer si-a pierdut si el nitel din simpatia numerosilor sai sustinatori. Si asta pentru ca n-ar fi trebuit sa riste in a-l titulariza. A optat pentru calul negru si si-a incurcat existenta, Barton urmand sa fie suspendat in ultimele 3 etape. Cand ii ardea clubului buza mai tare. Asta a fost rasplata protejarii mijlocasului, pe cand era dupa zabrele…

In mod identic, alegerea lui Shearer de catre proprietarul Mike Ashley a fost un risc, chiar mult mai mare, si deznodamantul se contureaza. Supravietuiri minune s-au mai produs dar oricum, Shearer a fost asezat din start la colt, fara manusi si cu cativa boxeri versati si echipati pana-n dinti in fata lui, dornici de sange…

Si ar fi putut fi chiar mai rau. Cu doua bare, Alonso l-a egalat pe colegul de echipa Gerrard in fruntea tintasilor „metalului” portilor in acest sezon. Si Stevie G a urcat duminica, de la 5 ghinioane, la sase… Daca barele lor ar fi fost goluri, suna 6-0 pentru Liverpool. „Cotofenele” spulberate ca la tenis. Ghinionul lor, c-au prins-o pe Liverpool intr-un iures ofensiv concretizat in 33 goluri marcate in ultimele 10 aparitii, asta pentru contracararea criticilor lui Benitez, care vedeau in Liverpool o trupa precauta, defensiva, inchisa. Rafa le-a tot repetat ca, per totalul competitiilor, anul trecut „Cormoranii” inscrisesera cele mai multe goluri dintre gruparile din Albion.

Daca mai marii lui Newcastle vor sa doarma bine pana la finele sezonului, atunci sa faca uitat ca si Norwich City, retrogradata duminica din liga secunda, a apelat in cursul acestei editii, in disperare de cauza, la un fost erou al locului, portarul international scotian Brian Gunn. Pe cat de aplaudat a fost intre buturile „Canarilor”, pe atat de stanjenit a fost in postura ingrata, la startul in antrenorat, de a-i salva pe galben-verzi. Acum 4 ani, Norwich, Southampton si Charlton erau colege in Premier League. Ieri, au retrogradat in bloc in liga a treia. Marire si decadenta.

Contraexemplul ar veni din Londra, si inca din elita, unde un alt novice, Gianfranco Zola, investit in miezul actualei campanii la carma lui West Ham United, a facut „Ciocanarii” sa bata cu putere, ultima isprava fiind infrangerea in premiera in 2009 a „nucii tari” Stoke City in fieful acesteia, Britannia Stadium, reduta imbatabila de la 1 ianuarie incoace. Si asta din nou cu junii Tomkins, fundas central, Stanislas si Noble, mijlocasi, si varful Sears, intrat tarziu. La Upton Park sefii si fanii se freaca la ochi… West Ham pe sapte. Micutul sard, revelatia anului si exceptia care confirma regula ca startul in antrenorat se poate lasa cu un inec?

Inchei prin a anticipa punctarea povestii de succes a lui Birmingham City, la care ma refer in editorialul „Football Made In UK” din Fotbal Vest. „Albastrii” la a cincea plimbare intre primele doua ligi in ultimii ani, rastimp in care concitadina West Bromwich Albion ar putea marca a sasea schimbare de esalon, acum fiind „lanterna” in elita, cu sanse mici de salvare. Orasul Birmingham cu liftul intre divizii.

Ziua 126. Pachet de namol nord-estic

aprilie 27, 2009

Sunt la pachet. Incolonate simetric. Doua taman deasupra zonei retrogradarii, doua sub linie. Sunderland 35, Hull 34, Newcastle 31 si, penultima, Middlesbrough 31. Sunt adancite in namol si oricat ar impinge, carutele par a se urni tare greu. Si toate sunt din nord-estul Angliei, de la sud la nord Hull – Middlesbrough – Sunderland – Newcastle. O coasta a innecului in Marea Nordului. Care se va salva? Conform unui mucalit, doar una dintre ele, si anume Sunderland, in vreme ce actuala laterna rosie, West Brom, ar acumula conform chibitului 40 de puncte si ar devansa la potou trei dintre nord-estice.

Ar mai fi 4 etape. Patru. 360 de minute in care se va decide cine va face stanga-mprejur, o rotatie completa de 360 de grade, din Premier League spre Championship. Daca nou-promovata Hull City nu mira pe nimeni ca a lunecat usor spre zona nisipurilor miscatoare, in schimb situatia „Cotofenelor” alb-negre ale lui Newcastle United ii socheaza pe neinitiati. Isi va trece Michael Owen o retrogradare in cont? Va pleca steagul Nicky Butt, candva castigator al Champions League pe Camp Nou, acum 10 primaveri?

Newcastle a intrat de ceva vreme in vrie iar actuala campanie a confirmat haotica stare de fapt de la St. James’ Park. Asa incat e o surpriza si nu prea… Cert e ca ultimele rezultate demonstreaza cu prisosinta derapajul clubului fanion al nord-estului industrial. Pana si Sunderland, promovata in 2007 si zguduita in acest sezon de demiterea lui Roy Keane, inlocuit cu asistentul scotian Sbragia, are cu patru puncte in plus fata de zestrea surprinzator de subtire a „Cotofenelor”. Sunderland pe 16, Newcastle sub linie, cu 31 din 34 de jocuri. Nici nu-i de mirare, daca ultima victorie acasa dateaza dinaintea Craciunului, un 2-1 smuls cu forcepsul in dauna lui Spurs, de Duff, in minutul 90. De-atunci, o singura victorie in Premier League, la Birmingham, cu ultima clasata, West Brom, un 3-2 in 7 februarie.

Secventa de 9 meciuri fara victorie nu e deloc incurajatoare. Si nici palmaresul lui Shearer, de la instalare: 4  0  2  2. Ce-i de facut? Luni seara, pe St. James’ park, in epilogul etapei, fostul golgeter a apelat la 5 modificari in echipa pentru jocul cu vizitatoarea Portsmouth, alegand un evantai de atacanti, cu Martins, Viduka, Owen si Duff titulari, ca sa nu-l pomenim pe Alan Smith, pornit si el la Leeds, ca june, in avanposturi. La un moment dat, pana si tanarul „paratraznet” localnic Carroll a fost aruncat la disperare, pentru un „cap”, ceva. Viduka, fara gol stagional, fusese retras… O optiune neinspirata, aceasta titularizare a „cangurului”.

Spre final, la 0-0, te-ai fi asteptat ca Newcastle sa atace cu toate fortele. Dar „Cotofenele” s-au baricadat, respingand atac dupa atac. Nu mai aveau putinta, vointa, idei. Neputincioase. Fanii isi luasera capetele in maini, presimtind inceputul sfarsitului. In nord-est e frig, vant, criza, saracie si de puncte si un cvartet innamolit, cu Newcastle tinand afisul. Va reusi Alan Shearer miracolul? Dupa Newcastle – Portsmouth 0-0, indicatorul palpaie „nu”.

Parcurgand programul, deplasarile la Liverpool, pe Anfield, si la Villa, par gen K2, greu abordabile. Ar mai ramane jocurile de acasa, unul pe viata si pe moarte, cu cealalta trupa cu 31 de puncte, vecina Boro, intr-o reeditare a jocului cu Pompey. Intr-o luni seara, de la 8 in Albion. Peste doua saptamani. Va fi care pe care si va alege poate una dintre retrogradate, daca nu mai rau. Celalalt joc acasa, cu londoneza Fulham. Newcastle tremura, se chirceste si ingheata. Coasa retrogradarii e ascutita. Namolul e tot mai mare. Cine si-ar fi imaginat, in august 2008? Nici macar cei mai pesimisti… Keegan era antrenor si noile achizitii erau prezentate pe banda rulanta. Dar pestele de la cap se-mpute si Mike Ashley degeaba zambeste a indiferenta. E in culpa.

Sugestiv in timpul transmisiei jocului cu Pompey a fost cadrul cu fotoliile goale dintr-o loja a tribunei si un cap blond-deschis, cu spatele la teren, urmarind meciul pe un ecran din foaier. Era Gazza. Ce n-ar fi dat localnicul sa fie acel bondoc Gascoigne de-acum 20 de ani, sa intre in joc si sa salveze situatia. Dar Newcastle traieste doar din amintiri si cu toata combinatia de latini si prea multi atacanti, Shearer si ai lui tot par sortiti picajului.

Dar, vorba aceea, until the fat lady sings, ar mai fi o sansa. Newcastle in Championship? Suna ciudat dar la fel am zis candva si de Forest ori Leeds, doar pentru a descoperi ulterior ca sub liga a doua exista si o a treia. Cateodata, cand lucrurile merg bine si nu e nimic de ajustat, mai bine sa fie lasate sa curga de la sine. Sir Bobby Robson a dus-o pe Newcastle, nu acum multi ani, ci chiar in acest deceniu, ani in sir intre primele sase ale elitei. Unii au fost nemultumiti si-au strambat din nas cu „doar” o semifinala de Cupa UEFA. Si si-au pus pe faras un minunat manager, fiu de miner al locului. Robson e acum in tribuna, cu cancer, iar Shearer, interimar, pe margine. Asa-i cand nu te multumesti cu ce ai. Poti ramane cu mana goala si iluzii spulberate.

Newcastle e pe marginea prapastiei, balanganindu-se in gol si cu degetele infipte in rapa, dar sub bocancii lui Hull si Sunderland. In plus, Boro o gadila sub brat. E poate blestemul lui Liverpool asupra lui Owen, pentru o plecare fara cap si fara rost. E poate blestemul lui Gullit, trimis la plimbare pentru „crima” de a-l fi ignorat din echipa pe Shearer. E poate dublul blestem al lui Kevin Keegan, Double K, tratat si el cum au resimtit-o altii, cel putin la fel de galonati. Noroc ca Ashley, cel putin supraponderal, e inca acolo, in loja, zambind, pana la capat, neparasind Titanicul, cu o infatisare care, de-as fi fan Newcastle, m-as simti cel putin agasat si aproape de tentativa de a testa valurile Marii Nordului.

Ziua 108. Hat-trick la debut

aprilie 8, 2009

9 aprilie 1988. Matthew Le Tissier pe banca de rezerve, Alan Shearer titular. Fanii „Sfintilor” de la Southampton trebuie ca nu le-a venit sa-si creada ochilor. Sa fie aruncat in focuri un tanar de nici 18 ani chiar intr-un joc cu Arsenal?!?

Dar atacantul nu doar ca n-a dezamagit, ci a facut cutia de chibrituri The Dell sa erupa. Hat-trick la debut! 4-2 pentru Soton. Se nastea o noua stea. Si un semn distinctiv de sarbatorire a reusitelor. O mana ridicata in semn de izbanda. Multe saluturi avea sa mai impartaseasca Shearer tribunelor, la Southampton, la Blackburn, cu care devenea campion national, si apoi la Newcastle. Pe care tocmai a preluat-o, ca antrenor. Un alt debut.

Cu parul rarit, mai intelept in lumea fotbalului, Shearer trebuie ca-si aminteste cu nostalgie electrizantul debut din ’88. Era un fulger care avea sa erupa in ropot de goluri. Trei contra „Tunarilor”, intr-o zi de aprilie, pe final de sezon. Abia dupa meci, nevenindu-le sa creada, fanii „Sfintilor” consultau probabil mai atent statistica programului de meci. 17 ani si 240 de zile, cel mai tanar autor al unui hat-trick in prima liga din Albion. Sub ochii lor se scrisese pagina de istorie fotbalistica.

Poate suna cinic… Shearer a marcat dar n-a inscris. Atatea si atatea goluri dar un unic trofeu. Premier League, cu Dalglish mentor, in 1995. Droaie de jucatori mai putin prolifici se vor regasi in fotografii cu trofeul deasupra capului. Un atacant insa, Alan Shearer, va fi pastrat cu afectiune la suflet de numerosi fani si se va regasi in plin plonjon sau saritura la cap pe paginile multor ziare. Shearer-gol!

Allardyce pe liber

ianuarie 10, 2008

N-au trecut decât nouă zile din anul 2008 şi sarabanda punerii pe liber a antrenorilor din Premier League a reînceput. Învins în trei meciuri de campionat de la Crăciun încoace şi doar cu o remiză albă smulsă în Cupa Angliei pe terenul divizionarei secunde Stoke City, Sam Allardyce a fost demis de la cârma lui Newcastle United, pe care o preluase în vară. Înlăturarea sa părea de ceva vreme doar o chestiune de timp.

Se poate spune că managerii din fotbalul englez sunt prea expuşi nerăbdării conducătorilor şi suporterilor. Însă, în cazul lui Allardyce, mulţi sunt cei care nu-i plâng de milă. În primul rând, antrenorul nu-şi atrăsese simpatii în ultimii ani ai şederii sale la Bolton Wanderers, mai ales datorită jocului cu mingi lungi şi uneori agresiv, intimidant, cu care dăduse bătăi de cap unor echipe mai aşezate ca Arsenal sau Chelsea, dar şi în urma unor înţepături prin presă, în general cu antrenori străini ca Wanger, Benitez şi Mourinho. Oarecum agresivă a fost şi maniera în care Allardyce s-a autopropus pentru postul de selecţioner al Angliei, pe când Football Association alerga după Scolari şi se alegea cu McClaren. „Big Sam”, cum a fost poreclit datorită staturii sale, rămâne celebru prin cartuşul la adresa managerilor cluburilor de top din Albion: „Trebuie să te cheme Allarducci pentru a primi postul unei echipe de frunte”.

Ei bine, ambiţiile lui Allardyce şi-au găsit contur vara trecută, când Newcastle United, în continuare considerat un club de prim-plan în insulă, în ciuda absenţei unor trofee recente în palmares, l-a angajat într-o iniţiativă cu bătaie lungă, de a-i readuce pe alb-negri în top. Ceea ce nu reuşiseră în ultimii zece ani Keegan, Gullit, Dalglish, Robson sau Souness, se aştepta de la Allardyce.

Rapid a fost uitat modul în care  Allardyce a schimbat culorile. După un 2-2 cu Bolton la Chelsea, pe cai mari, Allardyce şi-a dat demisia de la cârma lui Wanderers, cu câteva etape înaintea finalului stagiunii trecute, adăugând că-şi ia o vacanţă. Peste câteva zile, semna pentru United. N-au trecut nici opt luni şi bumerangul a lovit. Dar şi Newcastle United ar fi putut intui că nu va avea parte de un mariaj fericit. Anul trecut, când cu scandalul plăţilor ilegale în cazul unor transferuri de jucători, Newcastle United s-a grăbit să-l pună pe liber pe Kevin Bond, unul dintre antrenori, al cărui nume fusese menţionat în documentarul investigativ al celor de la Panorama. Însă şi numele lui Allardyce a fost târât în controversa cu pricina. Necruţătoare cu Bond, Newcastle n-a folosit acelaşi etalon de măsură la numirea lui Allardyce. Mai exact nu Newcastle United, ci Freddie Shepherd, fostul preşedinte, care a fost înlăturat de la club la puţin timp după ce-l adusese pe „Big Sam”.

Allardyce a rezistat cât a rezistat în noul regim, cu miliardarul Mike Ashley în frunte şi avându-l preşedinte pe Chris Mort. Dar odată ce Ashley a tot fost văzut între fani, asistând la jocuri de pe un loc ca oricare altul al tribunei, a fost evident că zilele lui „Big Sam” sunt numărate. Suporterii nu l-au avut din start la inimă, pentru jocul cu mingi lungi şi aerul de detaşare al antrenorului, care parcă n-a vrut să ia pulsul şi să simtă la fel cu localnicii. Cu fanii Geordies. S-ar putea spune că minusurile lui Allardyce au fost rapid deconspirate în trista toamnă petrecută la St. James Park şi că „Big Sam” a primit exact ceea ce merita.

Ca şi ex-selecţionerul McClaren, cu reputaţia şifonată, Allardyce îşi va vedea aproape imposibil visul de a antrena o echipă mare. Cât despre Newcastle United, nerăbdarea suporterilor va fi un permanent handicap pentru noul numit, fie el de exemplu şi Alan Shearer, o legendă a locului.