Posts Tagged ‘salariu’

Justitie divina pentru Avram dar si… Harry

aprilie 11, 2010

Sambata a retrogradat matematic la cheremul jocului rezultatelor altora iar a doua zi s-a calificat de o maniera dramatica, dupa prelungiri, in finala din 15 mai a Cupei Angliei. Portsmouth o copiaza astfel pe Middlesbrough, care ajungea la randul ei in ultimul act al F.A. Cup, in 1997, si tot fata in fata cu Chelsea, intr-o primavara in care pica din prima liga.

In ’97, Boro ceda in finala la putine zile dupa una dintre cele mai stranse dispute pentru retrogradare din istoria Premier League, in care n-a putut surmonta handicapul unei penalizari de 3 puncte, ce ar fi clasat-o altfel pe locul 14 si nu… 19. Atunci, Middlesbrough a invins-o cu 3-2 pe Villa, in 3 mai, remizand apoi in deplasare la Manchester United, 3-3 pe 5 mai, la Blackburn, 0-0 cu Rovers pe 8 mai, si la Leeds, 1-1 cu United, in 11 mai. Juninho si trupa au cazut ca niste eroi, aglomerandu-si programul ultimei saptamani de campionat in urma rejucarii semifinalei cu Chesterfield, 3-0 dupa un surprinzator 3-3 pe Old Trafford in partida initiala.

Ei bine, de-atunci regulamentul F.A. Cup a scos din carti rejucarea semifinalelor, asa incat jalnica suprafata de joc de pe Wembley a gazduit duminica si 30 minute prelungire, dupa o remiza alba intre favorita Tottenham Hotspur si retrogradata <Pompey>. Cine urma s-o intalneasca pe Chelsea in finala din 15 mai?

Cine nu te astepti. Cei ramasi la naufragiata, de la admirabilul Grant si pana la ultimul fan prezent pe Wembley, au oferit o lectie de viata, despre onoare si demnitate, despre incapatanarea de a nu arunca prosopul in pofida unor obstacole de tot felul, despre camaraderie, spirit de sacrificiu si frumusetea pura a sportivitatii. Cu mijloace rudimentare dar cu fair-play, <Pompey> a detonat bomba. Si bine-a facut. Bravo ei… Ar fi o lectie pentru multi, multi…

Piquionne, profitand de „derapajul” lui Dawson pe ceea ce s-a dovedit a fi o farsa de gazon, in minutul 99, si Kevin Prince Boateng, din penalty, au dat raspunsul: 2-0 pentru Portsmouth. O finala asadar intre detinatoarea la zi a trofeului, Chelsea, invingatoare si in 2007, si alti „albastri”, castigatori in 2008.

Deznodamantul semifinalei poarta pecetea dreptatii divine. Spurs a atacat, a ratat cu carul, a si egalat legitim prin Crouch, reusita sa fiind invalidata pentru un presupus fault in atac, Kranjcar la David James, dar soarele a zambit si incalzit doar sufletele retrogradatilor.

Mingea parca n-a vrut sa intre in plasa in ciuda lui Harry si intru ocrotirea bravului Avram. E cu talc. Harry a plecat de doua ori in sezon de la Portsmouth, pe cand Avram a fost pus pe liber dupa o finala pierduta la penaltyuri de Champions League, si acum ca si atunci insa acceptand sa preia niste grupari ce tocmai isi destituisera antrenorul: Chelsea respectiv Portsmouth. Ironia sortii face ca Grant sa-si fi castigat privilegiul de a ajunge pe banca in finala Cupei Angliei disputata tocmai de aceste grupari… 

Cum bine zicea portarul James, lui <Pompey> i s-a tras dezastrul financiar si retrogradarea iutita de o mare penalizare tocmai de la precedenta campanie triumfatoare, in F.A. Cup, in 2008, cand Kanu aducea trofeul la Fratton Park cu un 1-0 contra divizionarei secunde Cardiff. Pe-atunci, Harry Redknapp, acum oftand pe banca lui Spurs, a achizitionat in stilu-i caracteristic din toate zarile, in general mercenari ademeniti cu contracte grase, si si-a facut damblaua de a castiga primul trofeu din cariera. Dupa insa, a urmat potopul.

Portsmouth cheltuise peste cat ii permitea plapuma iar managerul Redknapp cat si seful executiv Peter Storrie, fost si el la West Ham, au sarit la timp de pe Titanicul naufragiind in port. A urmat scufundarea rapida, Portsmouth cedand jucatori inclusiv lui Tottenham, cea preluata de… Harry. Pana n-a mai ramas mai nimic.

La greu nu s-a infipt nimeni, inlocuitorii au plecat si-au venit iar Avram Grant a avut taria, curajul si demnitatea sa scoata castanele din foc. S-a ajuns la o asemenea situatie incat, tot intarziind plata salariilor jucatorilor, administratorii falimentului clubului au decis sa puna pe liber angajati cu multi ani vechime la Fratton Park, pentru reducerea costurilor, moment in care tocmai Grant, colegii sai de pe banca si lotul de fotbalisti au pus piciorul in prag, adunand mana de la mana si achitand micile remunerari ale ingrijitorului terenului ori ale altor trimisi la plimbare.

La greu, <Pompey> a strans admirabil randurile si a ales sa cada cu fruntea sus. Iar poveste mai frumoasa, mai ales in aceste circumstante, nici c-ar fi putut fi scrisa . 2-0 contra Tottenhamului tragand la Champions League, antrenat de Harry Redknapp. Care o fi castigat Cupa in 2008 dar a si antagonizat la culme intreaga coasta sudica, atunci cand decidea in plin sezon sa o paraseasca pe Portsmouth in favoarea rivalei locale de moarte Southampton, cu care nu reusea insa in retur „Marea Evadare”, in 2005, retrogradand la carma „Sfintilor”.

Culmea ironiei, Redknapp a fost acceptat intr-un al doilea mandat, peste ani, la Portsmouth, revansandu-se intru catva prin acel 1-0 in finala cu Cardiff. Duminica, pe Wembley, soarta i-a jucat din nou festa, ca si la picajul cu Southampton, de aceasta data tocmai cei ramasi in urma pe Titanicul de la Fratton Park dandu-i peste nas.

O poveste tipica inegalabilei F.A. Cup. Chiar si un succes al favoritei Chelsea in finala, conteaza acum mai putin. Istoria acestui sezon s-a scris practic prin calificarea in ultimul act al unei retrogradate platind pentru oalele sparte de fostii ei conducatori. Mai mult, si daca va cuceri campionatul, Chelsea nu o va „trimite” pe Portsmouth in Europa League, si asta pentru ca retrogradata nu a inaintat o cerere la UEFA pentru o licenta de participare in eurocupe, statutul de club falimentar, aflat in administratie si cu registrul contabil neintocmit, nepermitandu-i acest lucru…

Comparativ, iata garniturile aliniate de Portsmouth, in finala din 2008 cu Redknapp la carma, respectiv in semifinala cu Grant la timona. Mai 2008… James – G Johnson, Campbell, Distin, Hreidarsson – Utaka (Nugent), Pedro Mendes (Diop), Diarra, Muntari – Krancjar, Kanu (Baros). Aprilie 2010… James – Finnan, Mokoena, Rocha, Mullins (Hughes) – Brown, Boateng, Yebda (Utaka), Wilson – Piquionne (Diop), Dindane.

Cu alte cuvinte, cu destui jucatori remarcabili, ajunsi intre timp „bine”, Harry abia batea o divizionara secunda. Pentru a fi acum batut de cateva foste rezerve ori rebuturi..

In ’97, avea sa fie Chelsea – Boro 2-0, Di Matteo marcand cel mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei pe Wembley iar Eddie Newton inscriind in minutul 83. Va profita Chelsea si-acum de retrogradarea adversarilor?

Reclame

In pub, s-o elimin pe Juve

martie 30, 2010

Ai mai indura 45 minute in tribuna arenei celei mai mari rivale, dupa ce favoritii tai tocmai au cedat in deplasare? N-as prea crede. Ti-ai dori cea mai iute revenire acasa. Asta daca nu esti fan al „Cormoranilor”, entuziasti suporteri ce au acceptat cu barbatie esecul si decizia organizatorilor de a-i tine inca pe loc in tribuna, cantand in schimb pentru marcatorul Torres…

Asadar fanii lui Liverpool au ramas duminica precedenta in coltul sud-estic, rezervat oaspetilor pe Old Trafford, una dintre acele “umpluturi” in procesul de extindere in timp a stadionului, si nu pentru a evidentia si mai clar mesajul esarfei aduse cu ei, in contrast cu goliciunea arenei rapid depopulate de bucurosi purtatori de fulare galben-aurii, ci pentru ca au fost inconjurati si tinuti voit pe loc, intr-un tipic plan din fotbalul englez de segregare a taberelor de suporteri. Deci sigur n-au ramas sa dezbata de ce si-a tapetat Boy George zidurile cu clisee cu Nemanja Vidic. Si nici sa deplanga esecul, greu de inghitit comparativ cu fabulosul 4-1 din 14 martie 2009…

Liverpool: nu doar o chestiune de minciuni si datorii. E mult mai important decat atat”. Nu ma refer insa la sageata in scris la adresa investitorilor Gillett si Hicks, adaptata dupa faimoasele vorbe ale lui Bill Shankly, “fotbalul e mai important decat doar o chestiune de viata si moarte”, ci la incercuirea si izolarea fanilor oaspeti intr-o adevarata repriza a treia, in fond o subtila detentie neavenita, de catre un galben dublu cordon de oameni de paza si forte de ordine, inlantuiti inclusiv pe marginea de gazon din fata “coltului”.

Desigur, suporterii lui Liverpool nu erau retinuti pentru vorbele de pe banner, ci pentru a fi scosi separat din acel colt faimos datorita placii comemorative  si a ceasului incremenit la ora tragediei de la Munchen, dispuse pe exteriorul tribunei, si urcati din statia Halt, adiacenta tribunei sudice si deschisa doar in zile de meci, in trenuri cu destinatia Mersey. Jocul castigat cu 2-1 de campioana Manchester United in fata a 75.216 spectatori se incheiase de-aproape… o repriza iar Jamie Redknapp, ex-mijlocas al lui Liverpool invitat in cabina Sky Sports, isi concluziona comentariul, insa in fundal fanii inca puteau fi vazuti asteptand in “colacul galben” dintr-o arena goala.

Iar daca notam ca 72% respectiv 83% dintre cei chestionati din randul suporterilor lui Liverpool si United, intr-un studiu de piata, ar agrea ca fanii sa controleze fraiele cluburilor lor, atunci derbyul de pe Old Trafford i-a gasit mai degraba uniti in cuget si simtiri decat drept rivali de moarte. Falsa divizare pe diverse criterii e ticluita in “laboratoarele” ingineriei sociale.

Iar incercuirea, surprinsa probabil involuntar de camera cu Redknapp in prim-plan, s-a produs la doua saptamani dupa dezbaterea organizata de Federatia Suporterilor de Fotbal din Albion, FSF, prezidata de un ziarist si cu reprezentanti ai organizatiilor civile, ai presei, politiei si judecatorilor luati la intrebari din randurile asistentei, in plus membri din public amintind cazuri de pedepse injuste si disproportionate la adresa fanilor, eveniment consemnat inclusiv de cotidianul de larg tiraj The Guardian.  

Vorba aceea, uneori realitatea e mai stranie decat fictiunea, si intr-adevar se intampla ca platitori de bilet sa fie retinuti probabil impotriva vointei lor in spatii delimitate, ceea ce da sens problemelor puse pe tapet la reuniunea FSF. Cu alte cuvinte s-a alunecat incet-incet dintr-o extrema, cea a huliganismului din anii ’80, intr-un “colt” opus in care bratul legii, folosindu-se de Football (Disorder) Act 2000, a impartit cateodata nonsalant nu doar interdictii de intrare pe stadioane ci si diverse alte prea aspre pedepse. Cu una dintre ele, aplicand o sectiune a legislatiei ce impiedica prezenta unei persoane timp de 48 ore intr-o anumita zona, intorcand fortat circa 70 de fani ai lui Stoke City dintr-o deplasare in acest sezon la Manchester, de la un popas pe autostrada, intr-un act preventiv, fara ca suporterii “Olarilor” sa se fi dedat ori macar pregatit “nebunii”.

Mai degraba pana ieri-azi insetati de succesul cu orice prêt al cluburilor lor, a se citi fie si cu Thaksin la carma, si in consecinta mulsi ca atare, iata insa ca fanii incep nu doar sa scoata fulare galben-aurii si esarfe impotriva propriilor conducatori dar sa se si regrupeze in fata a ceea ce inclusiv autori de carte din insula creioneaza drept erodari ale drepturilor suporterilor, prefigurand potentiale limitari ale liberatatilor civile in general, mai ales ca demult s-a uscat cerneala multor alte altfel nemediatizate legi.

Cat United castiga, la Old Trafford e fericire, insa UEFA nu e neaparat anti-insulara cand remarca faptul ca pretul succesului, ori una din explicatiile sale, cum vreti s-o luati, sunt datoriile de 3 miliarde lire sterline comasate de gruparile din Premier League, mai mari decat ale cluburilor de pe continent laolalta, suma la care fani englezi mai bisericosi sigur rosesc. Ingrijorati de soarta echipelor lor sau incoltiti ca pe Old Trafford, ei pot pe deasupra si citi ca BSkyB, detinand de ani aproape monopolul drepturilor de difuzare in Premier League, ar putea fi nevoita sa subtieze substantial “mierea” ce o toarna forului diriguitor al elitei dupa ce viitorul contract va expira in 2014, datorita legislatiei audio-vizualului implicand principiul concurentei si redistributiei.

Din nou, pentru una ca United, ale carei incasari de la difuzori reprezinta doar 40% din venituri, treaba poate merge gratie cam acelorasi parghii ce-i permit de exemplu lui Glazer sa tot imprumute, dar ce se va alege de alde Hull City, care se bazeaza in proportie de 84% pe banii din televizari? Ori chiar de Abramovich, care trebuie sa acopere cumva cele circa 70% din cheltuielile clubului nu exagerat etichetate drept irosite pe contractele, unele proaspete, gen Terry, smulse de staruri usor “trecute”.

Iar fanii mai si pot face legatura intre cresterea la 52,1% din produsul intern brut a ponderii sistemului de stat in “masinaria” britanica, din nefericire si pe mai departe ascendenta si in plus fara a lua in calcul efortul financiar al seminationalizarii unor banci, statistica divulgata de OECD cu eticheta ca e ceva gresit in mersul lucrurilor in insula, si faptul ca subtierea sectorului privat, incluzand fotbalul, nu poate imuniza bunastarea sportului rege. Fotbalul nu poate inflori si pe mai departe intr-o potentiala “criza nationala” economica, asa cum a catalogat-o mai marele unui post national terestru rival al “satelitului” Sky Sports, si anume ITV, care cu disperare si sacrificarea unor populare programe s-a axat recent pe fotbal tocmai datorita magnetismului acestuia si pentru a stopa picajul pecuniar.

***

Si o raza de lumina peste aceste valuri involburate, si anume Hodgson cu “Cabanierii” , televizati de amintita ITV in precedentele doua miezuri de saptamana, in returul optimii europene cu Juve si in rejucarea sfertului Cupei Angliei, cu Spurs. O oferta atractiva, Fulham fiind un outsider fara nimic de pierdut, si in consecinta permitandu-si abordari neconventionale.

L-am mai privit de cateva ori, pentru a ma convinge ca nu ma insel, studiindu-i apoi si clisee din presa, dupa ce l-am zarit indeaproape iesind cu doi amici dintr-un pub de pe colt, din preajma arenei Craven Cottage, in adidas, pantalon negru de trening si un tricou alb-negru-rosu cu insemnele oficiale ale clubului, cu nici doua ore si jumatate inaintea total ineditului start cu Juve, la sase, joia.

Da, daca n-are un frate geaman, sigur era Simon Davies, care intr-una din cele aproape 60 selectii pentru Tara Galilor deschidea scorul contra juventistului Buffon intr-un socant 2-1 in dauna Italiei, in 2002, in preliminariile C.E., si care acum, titular cu numarul 29, in jurul meciului 100 pentru Fulham, a eliminat din Europa Cup alti alb-negri fara acei invinsi ai sai de la Cardiff, Del Piero si portarul: 4-1.

Pentru Fulham urmeaza inainte si in saptamana dupa Pasti sfertul de finala cu Wolfsburg, campioana Germaniei.

Pe 26 decembrie nu doar Burnley – Man United 6-1 ci si Petrescu marcator si Contra eliminat

decembrie 26, 2009

Extrem de putine sunt datele din calendar ce au an de an garantata o etapa de campionat in fotbalul englez. 26 decembrie, Boxing Day, pastreaza traditia afinitatii pentru sportul rege.

N-am sa uit reportajul de doar cateva secunde de la un joc disputat in 27 decembrie, in ’94, difuzat de Sky Sports News, de la derbyul londonez Tottenham Hotspur – Crystal Palace. Il infatisa pe Jurgen Klinsmann caznindu-se sa-si „faca” mingea pe gazonul desfundat de pe White Hart Lane. Montajul a fost extrem de scurt pentru ca oamenii de televiziune n-au avut ce alege dintr-un meci de 0-0. O alta explicatie decat terenul impracticabil?

Ei bine, ambele cluburi jucasera si cu o zi inainte, in amintita data de 26 decembrie, Spurs chiar castigand la Norwich, cu 2-0, prin golurile lui Barmby si Sheringham. Am amintit aceasta exagerare din calendarul competitional al Premier League tocmai pentru ca in acel decembrie din 1994 se intampla pentru ultima oara ca unele cluburi, atunci patru la numar, sa fie supuse probei de foc a doua partide de campionat intr-un interval de douazeci si ceva de ore…

Asemenea teste de rezistenta au fost insa la ordinea zilei in perioada de Craciun, cam pana acum o jumatate de secol. In insula, s-au jucat etape de campionat in ziua de Craciun inclusiv pana in 1957, mai apoi jucatorii fiind eliberati de povara meciurilor in zile succesive si fiind mentinuta cu sfintenie doar data de 26 decembrie.

Si pana si campionii la zi nu erau scutiti de eforturi aidoma celor depuse de Spurs in deceniul trecut. Se intampla de exemplu in 1960, cand micuta Burnley de astazi era nimeni alta decat campioana en-titre a Albionului, ca visiniu-albastrii sa aibe in program un meci de finalul turului de campionat in 26 decembrie si unul de incepere a returului in 27.

Iar cum regula nescrisa era ca finele primei jumatati sa fie marcata tocmai de 26 decembrie, Boxing Day, si cum programul competitional deseori aborda returul in ordine inversa, s-a intamplat ca Burnley si Everton Liverpool sa se intalneasca atat in 26 cat si in 27 decembrie 1960. Mai intai pe Turf Moor din Burnley, in fata a 44.232 spectatori, iar apoi pe Goodison Park, in fata a 74.867 privitori. Ce mai asistente!

Si de fiecare data marea lor majoritate a plecat ingandurata de la stadion. „Caramelele” s-au impus mai intai la Burnley, cu 3-1, iar apoi „The Clarets” le-au intors favorul, cu 3-0. In acel sezon s-a nimerit ca respectivele sa se numere printre cele sase cluburi scutite de meciuri de campionat in Ajunul Craciunului, 24 decembrie. De acolo si jocurile in 26 si 27. Erau vremurile razvratirii jucatorilor impotriva plafonului salarial maxim, impus la 20 lire pe saptamana, ce avea sa fie in curand abolit.

Trei ani mai apoi, intr-un sezon in care Burnley avea sa incheie tot pe podium, pe locul 3, visiniu-albastrii ii bateau ca la tenis pe cei de la Manchester United, 6-1, cu Andy Lochhead marcand de patru ori in jocul disputat in 26 decembrie. Chiar si un an mai tarziu, in 26 decembrie ’64, Burnley beneficia de un hat-trick, „marca” Willie Irvine, intr-un 4-0 cu Fulham.

Anii au trecut iar astazi, mentinandu-si cu gratie si chibzuinta un plafon salarial maxim la 15.000 lire sterline, maruntis in comparatie cu alte cluburi, Burnley se lupta de la egal la egal in elita. Oaspete la Turf Moor, vecina din Lancashire, Bolton Wanderers…

Se joaca fotbal de Boxing Day de decenii bune, asta e traditia insulara, inlocuind vechiul obicei, care de fapt a dat numele celei de-a doua zile de Craciun, si anume de a oferi cutii cu cadouri celor mai nevoiasi din societate. Cei instariti isi rasplateau servantii pe 26 decembrie.

Si pentru unii jucatori romani din fotbalul englez ziua de 26 decembrie are semnificatia sa. In 1995, Dan Petrescu inscria unicul gol al gazdei Chelsea in duelul sud-vest londonez cu Wimbledon, scor 1-2, in care marcau si ciocolatiii  Earle si Ekoku. Se intampla intr-un sezon ce programa, pentru ultima oara, un meci in Ajun: Leeds – Manchester United 3-1…

Iar peste exact zece ani, in 26 decembrie 2005, Cosmin Contra era eliminat din joc, in minutul 39 al partidei West Bromwich Albion – Liverpool, la scorul de 1-0 pentru oaspetea Liverpool FC. Avea sa se incheie 5-0, intr-un meci televizat…

Craciunul are farmecul sau tainic iar ziua de 26 decembrie nu se dezminte. E fotbal de Sarbatori, cu surprize si destule goluri. In 2009, o prima etapa dintre cele doua programate intre Craciun si Anul Nou. Football non-stop, in varianta insulara.

Fisa unui „Groundhopper” incognito

august 24, 2009

La ora la care Sven-Goran Eriksson si a sa Notts County erau intampinati la Macclesfield de chibiti  ai gazdelor travestiti drept Ulrika Johnson, un fan al trupei din Nottingham prefera sa dea deplasarea ce avea sa se dovedeasca de vis, gratie unui 4-0, pe o vizita la terenul “buturugii mici” Wembley F.C., adaugat astfel listei de peste 800 de arene pe care a asistat la jocuri de fotbal, dupa cum mi-a dezvaluit cu ocazia unui meci din runda extrapreliminara a Cupei Angliei

Nu stiu pe cate stadioane insulare am fost dar Neil nu se incurca in zeci, spunandu-mi inca din primele vorbe ca a trecut bine de opt sute. Adica mii de meciuri, aducandu-mi imediat aminte de regretatul Branco Vuin. Neil nu actioneaza insa cu aparatul de fotografiat ci e loial cercului restrans al cutreieratorilor pe cat mai multe terenuri, denumiti “Groundhopper”. Hopa de pe o arena pe alta.

L-am remarcat cum schiopata, la intrarea pe Vale Farm, terenul lui Wembley Football Club, inaintea jocului din runda extrapreliminara a Cupei Angliei, cu Basildon United. Mi-a impartasit imediat preferinta sa pentru meciurile din ligi amatoare, cu explicatia de care aminteam in reportajul precedent, ca “aici suntem tratati de la poarta ca fiinte umane si apoi spectatori, si nu ca portofele, cum e cazul in primele esaloane”. Nu l-am contrazis, el fiind mult mai umblat, pana si acum, cu un genunchi “in pioneze” dupa o miuta, accidentare ce l-a impiedicat recent sa asiste la traditionalul amical Wimbledon – FC United of Manchester, ocazie cu care si-ar fi adaugat in palmares prezenta pe arena sud-vest londoneza Kingstonian.

Te admir ca ai avut curaj sa stai cu ei in peluza”, m-a gratulat Neil, dupa ce i-am spus ca m-am simtit in largul meu intre fanii oaspetei din Manchester, dizidenti ai “marii” United. De ce? “Au fost cei mai acizi la adresa opiniilor mele, dupa ce am scris ca n-am mai vazut asemenea comportament ca al lor in ligile mici, cu ocazia primului joc din istoria lui FC United, cu Leigh RMI. Ce mai scandari… Plus ca i-au stropit cu bauturi alcoolice pe jucatorii adversarei. Am opinat ca asemenea atitudine nu cadreaza cu fotbalul amator”.

Asadar Neil scrie… Cutreieratorul intre doua varste, cu cercel in forma de peste in urechea stanga, si aducand perfect cu un fan inveterat, mi-a explicat ca semneaza sub pseudonim un editorial sub genericul “Povestile calatorului”, in revista saptamanala a fotbalului amator din Albion, comentarii de tot felul primindu-le in casuta virtuala. La care scoate din punga si o revista sub acelasi nume, insiruind toate diviziile si cluburile din fotbalul amator, plus tintarul competitional pe 2009-2010.

Cu asemenea “Biblie”, Neil a “coborat” in sfarsit de la Nottingham si pe Vale Park, arena lui Wembley F.C. din preajma marelui Wembley. Pe care, desigur, l-a bifat demult. Ii arat programul de meci, pe ale carei ultime pagini e radiografia facuta sub acelasi generic “Povestile calatorului”, la 6 jocuri la care asista de marti pana sambata, de un anume Brian Buck, prezentat drept un “Groundhopper” senior si abonat anual la Tottenham. Il intreb pe Neil daca e si el cutreierator “senior” si imi arata recordul lui Brian Buck, publicat in aceleasi pagini: 9.373 de jocuri pe 2.837 terenuri vizitate.

De unde pana unde “Groundhopper”? Si aici Neil ma da gata. “Ca abonat al lui Notts County, am mers si in toate deplasarile, si cum intre 1984 si ’91 ne-am plimbat din prima liga intr-a treia si inapoi, am ajuns sa vad arenele destulor profesioniste. Iar in 1997, cand am cazut chiar in esalonul patru, am sfarsit prin a contoriza spre 91, totalul stadioanelor din Premier League plus Football League. Dupa care m-am concentrat sa le vizitez, tot cu County, si pe cele ramase inca nebifate. Am batut astfel lejer suta, datorita numeroaselor promovate peste ani dintre amatoare, in primele 4 ligi. Asa ca in acest nou sezon am de mers doar intr-o deplasare cu Notts County, pe 28 decembrie, la nou-promovata Burton Albion”.

L-am intrebat daca nu merita acum sa se intoarca la statutul de abonat al alb-negrilor “The Magpies”, preluati in iulie de investitorii arabi de la Munto, cu al lor director de fotbal Sven-Goran Eriksson. “Am avut destul! Notts e clubul cel mai plimbat intre divizii, cu 12 promovari si 15 retrogradari, iar mai nou intre ligile mici ale profesionismului, plus ajuns la un pas de desfiintare la mijlocul acestui deceniu. Cand am descoperit deliciul de a fi <Groundhopper> pe cat mai multe arene, am imbratisat fotbalul amator. E alta viata… N-as mai fi ca fani ai lui Manchester United care pana si acum isi ocupa sambetele calatorind la Old Trafford. Multi sunt afaceristi din Londra. Altii, de exemplu din Exeter, umplu doua autocare pentru a <taia> o jumatate de tara, pana in Manchester. Lipsiti de imaginatie…

Odata toate arenele profesionistelor vizitate, cu Notts County, Neil s-a axat intr-o buna zi pe meciuri de referinta, ultimele pe stadioane vechi, ce urmau sa fie scoase din circuit, ori inaugurale, pe terenuri noi-noute. “De exemplu am fost peste drum, pe vechiul Wembley, la cantecul de lebada… Anglia – Germania.” Zic Didi Hamann si ma ingana. Joc de referinta i s-a parut si acesta, al lui Wembley F.C., in chiar primul tur al Cupei Angliei. “Acum voi incerca sa merg in fiecare tur pe cate un teren nevizitat…”  

Neil imi spune ca e cat se poate de obiectiv in “pastilele” sale, ferindu-se sa laude fara acoperire, pentru a nu fi ulterior “dovedit” de potentiali alti “Groundhopper”, care, unsi cu toate alifiile, pot face diferenta intre nenumarate terenuri, tribune, atmosfere de meci. Wembley F.C.? “Un calificativ bun. Primitori!

Auzim la radio ca e Macclesfield 0 – Notts County 4, dupa ca in prima etapa “Macalendrii” lui Eriksson o zdrobisera cu 5-0 pe Bradford City, si il intreb daca n-are chiar nici un regret. De la locul 21 in 2008 si 19 in mai, adica la un pas de retrogradarea dintre profesioniste, lidera acum in liga a patra. “M-am bucurat recent, acolo, pe Meadow Lane, la amicalul cu rivala Forest, 2-1 pentru noi, la debutul lui Sven. Dar mai degraba sunt fan al fotbalului amator, in intregul sau, decat al lui County, si – la urma urmei – toti acesti bani noi la profesionism, fie in Premier League, fie la Notts, pot fi retrasi intr-o buna zi. Tocmai au pompat peste 5.000 lire pe saptamana in salariul noului varf Lee Hughes, enorm pentru liga a patra, ca de, are cota, dar tocmai asemenea contracte pe <plimbareti> ne-au dus pe buza falimentului. Deci…

Deci Neil cu cutreieratul sau, spre “cota” 1.000 si pe urmele “seniorului” Buck, iar Notts County sub bagheta lui Sven, incercand intr-un cincinal sa redea stralucirea celui mai in etate club profesionist din lume. Da. Fondat in 1862, County e mai vechi decat federatia engleza, infiintata in 1863, si participant la prima editie de campionat din istoria fotbalului, clasandu-se pe 11 din 12 cluburi, in 1889. E drept, un unic trofeu major, Cupa Angliei, in secolul XIX, dar clubul care va aniversa la anul centenarul pe vechea arena Meadow Lane se poate lauda cu admirabilul rol de esantion pentru alb-negrul vertical al “Batranei Doamne” Juventus…

Ziua 153. Exclusiv de pe Wembley, cu poze: „Fierul” promoveaza!

mai 26, 2009

Duminica, pe Wembley, am asistat intre aproape 60.000 de oameni la o finala cu doua rasturnari de scor, i-am ascultat pe fani si am vorbit cu un fundas proaspat promovat.

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Finalele barajelor de promovare sunt printre cele mai savurate dispute din calendarul competitional iar jocul Scunthorpe United – Millwall London a facut o minunata propaganda esalonului trei englez, Coca Cola League One, si in general Football League, diviziile II – IV, cei 59.661 spectatori fiind tinuti in suspans in privinta cuceritoarei ultimului loc promovant in liga secunda, Championship.

“Albastrii” de la Millwall, calificati in dauna lui Leeds, au adus cu ei, din sud-estul Londrei, circa 50.000 suporteri, cu inscrisul “We fear no foe” pe tricourile oficiale ale “Leilor”, in traducere “Nu ne temem de inamici”, si cu scandarea “Nimeni nu ne place dar noua nu ne pasa”. Pe metrou, ticsit, neinfricatii au pufnit in ras cand conductorul a explicat mersul de melc al garniturii prin faptul ca “fanii lui Gillingham nu si-au retras caravanele de pe Wembley si e deranj”. Gillingham, un club “vecin” din Kentul sud-estic, castigase sambata pe Wembley finala de promovare in liga a treia iar chibitii lui Millwall, printre care si conductorul, ii luau peste picior drept… pagani.

Visiniu-albastrii de la Scunthorpe, din nord-estul Angliei si cu culori aidoma lui Villa, West Ham ori Burnley, au adus 9.300 de fani, cu 29 autocare, o performanta tinand cont de media de spectatori a “Fierarilor” pe arena cu o peluza denumita Arcelor Mittal, 5.020, recordul sezonului fiind contra “vecinei” Leeds: 8.315 privitori.

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Din statia Wembley Park, suvoi uman curgand pe maiestuoasa Wembley Way, spre stadionul cu arc si statuia lui Sir Bobby Moore la intrare. Era abia 11, iar meciul, la unu. La intrare, programul cu 100 pagini si senzatia ca te avanti intr-o nava spatiala. Iar pe nivelul trei, in foaierul rezervat combatantelor, pe cand inutilizabilii din lot isi domoleau cu o bere emotiile in asteptarea startului, am infiripat un dialog cu unul dintre ex-titulari, treiarul Marcus Williams, acum accidentat dar fundas stanga de baza, cu 32 aparitii, la precedenta promovare a “Fierarilor” in liga a doua, in 2007.

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

“Am patit-o la glezna dreapta, in ultimele etape” a inceput mulatrul de 23 ani, cu tata jamaican, si care a strans 26 aparitii in campionat in acest sezon, din 46 runde. Dar, atentie, per total, “Fierarii” au fost duminica la al 60-lea joc in campania 2008-2009… “Regret ca nu pot juca dar sunt increzator ca o voi face din august, si inca in liga a doua. Am batut-o pe Millwall tur-retur si cred ca vom promova. Iar acum vom stii mai bine decat in 2007-2008 cum sa evoluam in Championship”, a continuat fundasul devenit profesionist chiar cu Scunthorpe, in 2003, si pentru care a adunat 34 meciuri in acel sezon de liga a doua.

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

“Diferenta de esalon e abordabila si iti ofer cateva exemple. Tanara aripa Andy Keogh era cedata in sezonul promovarii noastre, in ianuarie, pe 600.000, lui Wolves, si iata ca tocmai a promovat in Premier League”… Iar eu am aflat ca Scunthorpe va mai primi 250.000 lire in baza unei clauze contractuale stipuland promovarea baiatului ce juca si contra tineretului Romaniei, intr-un 1-1 la Bristol. “Apoi, odata ce-am promovat, l-am cedat pe doua milioane si pe varful Billy Sharp, ce fusese remarcat de Sheffield United pentru cele 30 goluri stagionale. Iar maine Billy joaca barajul pentru intrarea in Premier League… Contra cui crezi? Cand am retrogradat, vara trecuta, l-am vandut cu 1 milion si pe Martin Paterson, la Burnley, iar el a marcat acum, in semifinale, contra lui Reading. Am avut jucatori ce acum bat la poarta elitei”, mi-a spus Marcus, care, la randul sau, a fost urmarit de diverse cluburi, inclusiv Bolton Wanderers.  

L-am intrebat cine crede ca va prima, Neil Harris, golgeterul absolut al lui Millwall odata cu acest sezon, depasindu-l pe marele Sheringham, ori decarul de 21 ani al “Fierarilor”, Gary Hooper, cu 24 goluri in 45 aparitii in acest campionat. 45 din… 46. “Uite, bookmakers il dau usor favorit pe Harris. Nu stiu, dar vor fi goluri!”, a opinat Williams, care anul trecut a semnat un nou contract pe 2 ani, imbunatatit de la 1.500 lire la 4.500 saptamanal, si incluzand bonusuri de victorie, 400 lire, de aparitii, chiar ca rezerva, de jocuri fara gol primit, in calitate de fundas, si de loialitate, valorand 100.000 anual, esalonat, cu ultima transa, de 35.000 lire, depinzand si de deznodamantul de pe Wembley…

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Din incinta, in balconul cu scaunde rosii de piele. O mare albastra, a lui Millwall, soare de mai dar si sarje de foc la intrarea echipelor pe teren. Si déjà in minutul 6 a fost 1-0 pentru “Fierul”, marcand tocmai septarul Matt Sparrow, un produs al lui Scunthorpe, cu 344 de jocuri si 35 de goluri. Unul in plus, pe Wembley! Ce nu reusise in semifinala barajului, la loviturile de departajare, decise cu 7-6, cand a nimerit transversala, Sparrow a izbutit in schimb in noul “Templu”. “Nu mai cantati deloc” a izbucnit tribuna lui Scunthorpe, amutind cei 50.000 rivali.

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Gary Alexander, cu o “dubla” in nici 5 minute, a intors rezultatul inaintea pauzei, 2-1 pentru Millwall, apoi acelasi Sparrow a egalat, in minutul 70, iar eroul Alexander a devenit risipitor, “cap” de gol dar alaturi, din 6 metri. Ramanea 2-2. Prelungiri?

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

In 23 mai 1992, in finala de accedere din liga a patra, tot pe Wembley, dupa prelungiri, Scunthorpe ceda lui Blackpool cu 4-3 la penaltyuri, ratand tocmai doiarul cu 38 selectii pentru Scotia, Graham Alexander, care luni (aseara) juca in finala barajului de promovare in Premier League, pentru Burnley, desi la… 37 ani!

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Dar Scunthorpe a evitat prelungirile, in minutul 85, prin blondul stangaci Martin Woolford, desemnat jucatorul finalei, si fiesta “Fierarilor” a demarat. Tricourile visinii aruncate in peluza, fanilor, de la care promovatii au primit un banner, afisandu-l pe gazon: “Sa vina Shearer!” Aluzie la promovarea micutei Scunthorpe si retrogradarea marii Newcastle, un inedit derby al coastei nord-estice, in absenta celui local, al estuarului lui Humber la Marea Nordului, cu Hull, ramasa in elita.

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

Revenirea dupa doar un an in liga a doua inseamna si un premiu de la Football League de 5,5 milioane lire, aur pentru “The Iron”, ce in noiembrie 2006, din nevoi financiare, isi investea ca antrenor fizioterapeutul clubului, Nigel Adkins. Cu el, “Fierul” promova automat in liga a doua in 2007, nu la baraj, ci de pe locul intai, revenind in Championship dupa 45 de ani. Acum Adkins a reusit prin furcile caudine ale barajului sa readuca micutii visinii fondati in 1899 in esalonul secund, la exact 10 ani dupa ce Scunthorpe triumfa pe Wembley intr-o alta finala de promovare, in liga a treia, contra altei londoneze, Leyton Orient: 1-0, gol Alex Calvo-Garcia.

“Fierul”, micuta Scunthorpe, s-a intors in liga a doua. Dar Burnley in elita? De la barajul de Premier League, saptamana viitoare, un alt reportaj exclusiv de pe Wembley.

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Ziua 109. Uratenie pe teren si inafara lui

aprilie 9, 2009

Djibril Cisse s-a adaugat sirului tot mai lung de fotbalisti profesionisti, vedete ale jocului, binecunoscuti si excelent remunerati, care insa „o comit”, pare-se tot mai des.

S-au dus zilele cand Gary Lineker isi agata ghetele in cui cu onoarea nealterata si cu un zero urias la capitolul cartonase galbene. Nu-i de mirare ca golgeterul Mondialului mexican are pe mana emisiunea radiografie a etapei din Premier League, BBC Match of the Day, in calitate de moderator. Un jucator remarcabil prin spiritul sau de fair-play are asadar caderea sa urecheze nitelus sau sa arunce o „pastila” cand si cand la adresa mai bine platitilor profesionisti ai actualei generatii.

Cisse s-a remarcat prin „iesirea” avuta la 3 dimineata intr-un bar din Newcastle, la adresa unei reprezentante a sexului frumos. La coafura sa extravaganta, schimbatoare la culoare mai repede decat succesiunea anotimpurilor, e de mirare ca atacantul francez a aparut abia acum din cele mai nefericite motive pe paginile „de scandal” ale ziarelor, si nu la capitolul marcatori de goluri.

Insa comparativ cu altii, Cisse nici macar nu intra la capitolul fapte grave. Sunt jucatori in Premier League care uita ca salariile le sunt platite de fani, carora ar trebui sa li se inchine, cu performante cat mai bune si o atitudine profesionista inafara terenului. Din pacate, tinerii inundati cu bani, onoruri, privilegii si adulatie oarba culeg roadele celebritatii cu aerul unui drept divin, si nu castigat. Obrazul subtire altfel se tine…

Cisse mi-a dat apa la moara sa amintesc cateva nume… Putine luni au trecut de la sosirea in Albion a vedetei Robinho, si ciocolatiul a fost pe punctul de a se vedea acuzat de hartuire sexuala in urma unei iesiri la un bar obscur din Leeds. In nord, pe timp de iarna, vremea e rea, se intuneca repede si, daca nu ai multa carte sau orizonturi largi, combinatia de bani si timpi morti poate duce la calcatul in strachini. Pasii brazilianului au fost imprudenti si a creat zgomot. A scapat cu fata curata…

S-au scris si carti despre escapadele nocturne ale starurilor, ca a fost vorba de Duberry ori Rooney in alte vremuri, ori de noul fundas al casei, Johnny Evans, care a ales drept moment prielnic „partyul” de Craciun…

Cativa altii, gen Barton, sunt atat de „renumiti” incat faima lor e mai mare pentru iesirile in oras decat pentru numarul de pe tricou. Ala e o data pe saptamana, daca prinde echipa. Sau sa ni-l amintim pe Bradley, fratele mai putin faimos al lui Shaun Wright Phillips. Baiatul de la Southampton n-a avut destui bani in buzunar la o iesire in oras, asa incat a cotrobait prin poseta chelneritei de la localul unde delecta. Fotbalist profesionist sau altceva?

Lista e atat de stufoasa incat nu mai e vorba de cazuri izolate, acele exceptii care confirma regula ca fotbalistii de elita sunt oameni cu scaun la cap, ireprosabili. Din contra. Senzatia e ca tot mai multi abuzeaza de statutul privilegiat in societate, unde au devenit zei ai lumii moderne, cu salarii saptamanale mai mari decat ale doctorului pe an. Lumea le e la picioare. De fapt, le vine si greu sa-si tina capul pe umeri, la cati bani li se vara in buzunare. De parca n-ar avea destula bogatie in vigoarea tinereasca, rolul de jucator pe scena celei mai bogate ligi si uneori aspectul facial, nu doar fizic, ravnit de multi oameni „de rand”. Imi spunea un amic englez odata ca ar da totul sa arate ca Olof Mellberg. Ei bine, tine de gusturi dar adevarul e ca rolul mass-media si al publicitatii, covarsitor, a starnit pasiuni dintre cele mai umane intre telespectatori vizavi de acest statut al celebritatii ridicat nici mai mult nici mai putin decat la rang absolut. Noii Zei Mondiali. Cu gel in par. Dar cateodata gelul nu te poate duce in Africa de Sud, nu-i asa, Cristiano? Chiar daca ai avea bani pentru zeci de mii de bilete de avion, tur-retur, Lisboa – Johannesburg.

Si restul e maruntis, pentru a plati pagubele cauzate Aeroportului din Manchester cand cu bolidul, al doilea, proptit de parapeti in drum spre Carrington, la antrenament. Dar poate de-acolo i se trage ghinionul lui Ferrari, de s-a cabrat in F1 si New Kids on The Block culeg victorii.

Exista un intreg evantai infractional. As zice ca imaginea tip devine tot mai mult cea afisata de Cesc Fabregas, drept rezerva la acel de pomina Arsenal – Hull cu scuipaturi. Gluga in cap, blugii in vine si fata contorsionata de ranjete viclene. Atunci ce sa te mai astepti la tanarul din strada, daca parvenitul cu minge ofera un asemenea exemplu!?

Gerrard, implicat intr-un incident dupa categoricul 5-1 la Newcastle, sfarsea arestat intre Craciun si Anul Nou iar ulterior prin tribunale dar, mai important, evenimentul coincidea cu startul risipirii de puncte in campionat a pe-atunci liderei comfortabile Liverpool. Vorba aceea, nu exista dovezi… Doar globul de cristal ne-ar dezvalui daca problemele lui Gerrard, iscate de la o nimica toata intr-o noapte in bar, au influentat intr-un fel nu doar randamentul „motorului” echipei ci si deraierea locomotivei „rosiilor”, cand le era lumea mai draga…

Sau sa ne reamintim de Rio, si cred ca incidentul de la acel joc cu Blackburn spune totul despre norma zilei. Nervos nevoie mare, Ferdinand a sutat cu sete in minge, desi nu era in joc, nimerind in cap un nefericit spectator din primele randuri ale arenei Old Trafford. Asa s-a razbunat Rio pe stiu eu ce nedreptate monumentala a arbitrului.

Cata vreme fanii vor inghiti in adulatia prosteasca la adresa „starurilor”, golindu-si buzunarele pe bilete si nu numai, atata vreme sistemul se va perpetua, pentru ca are o… buna piata de desfacere. Oamenii ar lua si mingi in cap, numai stema lor sa fie pe locul 1. Regula vietii… mereu sunt unii care numai dau, iar altii care numai iau. Ce te faci insa cand si dai, bani, si iei… mingi in cap?

Nici generatia lui Lineker n-a fost usa de biserica. Dar era ceva boem in spritul si tigara de care se bucurau. Micile delicii existentiale. In noile atitudini e ceva rautacios, aducand cu urateniea cainoasa a spiritului uman. Parca ar da mereu sa muste, sarind ca un arc la decizii ale arbitrilor, asta in teren, ori luand-o razna cand la distractii, inafara lui.

Cate zile vor mai trece pana vom auzi de un alt „star” calcand in strachini? Daca e de la nationala, cum a fost recent cazul lui Ashley Cole, macar ar fi cineva, Capello, care sa-l inghete cu privirea si sa-i azvarle in fata codul de conduita. Umana si profesionista. In care ordine vreti.