Posts Tagged ‘Real’

Despre Dinamo (Kiew) si Poli cu un fan Real in serile Xurilor madrilene

martie 15, 2010

Barcelona am lasat-o pe ninsoare viscolita si scaldata de valuri cat zidul, Madridul l-am gasit inghitind in sec la remize frustrante. La asemenea eliminare, cel mai bine e sa eviti subiectul, ceea ce am si facut, pomenind in schimb momente mai hilare.

De-atata bucurie ca Dinamo a batut-o pe Atletico, fanul lui Real si-a facut propria echipa Dinamo, din zona, ale carei poze si trofee troneaza in bar...

De unde pana unde postere cu Dinamo Kiew si fanioane ale clubului ucrainean intr-o cafenea de pe artera centrala Calle Ortega y Gasset!? Ochind unul in memoria finalei lioneze a Cupei Cupelor, din 2 mai ’86, cam pe cand Steaua ticluia ultimele finisari cu Duckadam exersand apararea loviturilor de la 11 metri, am dedus ca barmanul e mare fan Real Madrid.

Suvenir Dinamo Kiew - Atletico, de la finala C2 din mai '86, la Lyon. Cinci zile mai apoi, la Sevilla, era randul Stelei impotriva unor spanioli...

Un fanion ingalbenit si doua nume. Dinamo Kiew si Atletico Madrid. Avea sa fie 3-0, Zavarov, Blokhin si Yevtushenko invingandu-l pe Fillol. Imensa bucurie pentru suporterii “regalisti”, barmanul nostru incropind chiar o echipa locala, trasa la alb-albastru-galben si ajunsa in rama. Dinamo Kiew 1996-’97. Dupa zece ani. Un Kiew madrilèn pare-se de succes, judecand dupa etajerele cu cupe si trofee.

Cabinetul de trofee al Dinamoului madrilen...

La care l-am intrebat si de Poli. A pronuntat perfect numele Timisoara, deloc de mirare, dupa atatea scandari. “Da, ne-am bucurat ca a dat-o afara pe Atletico si am strigat pentru Poli!” mi-a explicat madrilenul intr-o inedita hispano-engleza. Au trecut aproape doua decenii si Timisoara n-a fost uitata in jumatatea “alba” a capitalei Spaniei…

Nostalgicul fan regalist a inramat clisee de pe vremea cand Raul amutea oponentii iar primul Ronaldo jubila jucand finale de Mondial si marcand

L-am lasat pe fanul Realista al banatenilor si ucrainienilor sa dezbata cu un amic peste Marca despaturita la declaratia spasita a lui Casillas si nu i-am sugerat sa dea jos decupajele cu David Beckham, unul in tricoul alb, celalalt la piele, pozand pentru casele de moda. Semn ca nouarul cel mai scump, Ronaldo, afisandu-se si el la bustul gol pe panouri publicitare la Armani, nu i-a intrat inca pe deplin la inima.

Gabi Balint a continuat spre Burgos. Eu m-am oprit pe Castellana la Bernabeu, acolo unde marca in alb si Hagi

Ar fi si greu, dupa aceasta eliminare in optimi, la care am asistat intr-un bistro conectat la postul tv Madrid. Poliglotul angajat asiatic ne-a urat “Pofta buna” si si-a etalat cunostintele de spaniola unei doamne de varsta a treia. “Ronaldo a marcat in minutul 6”. Fara asemenea bagaj, m-am scuzat politicos a doua zi, luat in cadru la Estadio Santiago Bernabeu de un echipaj de televiziune misunand dupa opinii pe marginea unei eliminari neanuntate. Semn ca degeaba am vizitat Biblioteca Nationala a Spaniei, unde doar m-am pozat la soclul statuii lui Velasquez dar n-am si sorbit din intelepciunea sa.

Tribuna I, de la bulevard, cu steagul lui Real primul din stanga si apoi al celorlalte 19 cluburi din prima liga...

La Bernabeu, senzatia era de “business as usual”. Aceasta adevarata industrie nu intrase in avarie de la un 1-1. Puhoi de fani in magazinul oficial de sub tribuna de pe Paseo de Habana, care te intampina cu glorioasa insiruire a cuceririlor clubului, insa sub o eticheta ce te pune pe ganduri. El Mejor Club del Siglo XX. Care va sa zica Real se raporteaza la… mileniul trecut. Sa traiasca oare din amintiri, asta la capitolul trofee mult ravnite? Barcelona si alde Manchester United par a o atata si figura lui Raul, flancand din vitrina intrarea, sugereaza ca “regalistii” sunt intr-adevar setati la niste ani apusi.

Cel mai mare club al secolului XX

Totusi, prestigioasa adresa a clubului, pe axul nord-sud Paseo de la Castellana, unul presarat cu sedii de ministere, corporatii si institutii financiare, dovedeste atat covarsitoarea insemnatate a Realului in viata madrilèna cat mai ales influenta sa in a-si asigura proptele cu care sa racoleze alde noi optari si nouari. Iar unde e Kaka si Ronaldo se lipeste si adidas. De fapt, magazinul clubului are pe unul dintre cele 3 etaje ale sale produse pentru diverse ramuri sportive ale furnizorului de echipament. Realul la trei dungi e la demisol…

O foarte lunga lista de succese

Magazinul oficial cu produse exclusiv adidas are la etaj articole pentru alte sporturi, fara vreo legatura cu Real, iar la demisol numai despre vicecampioana. Parterul e neutru, rezervat fotbalului...

Septarul, o legenda a clubului

Optarul, o prima extravaganta recenta

Nouarul, o alt... as mult ravnit

Asa arata peluza unui stadion mare. Chiar si de aici se poate iesi insa cu capul plecat. 1-1

Santiago Bernabeu e la cateva statii spre nord, pe Castellana, din inima capitalei

Si de la Bernabeu, din nord, exclus de pe harta Champions League de egalarea reusita de lionezi, la Estadio Vicente Calderon, cu a sa poarta 1 in tunelul sapat in maruntaiele tribunei principale, pasaj din splaiul nordic al raului Manzanares. Acolo, gravate pe zidurile tunelului, stema lui Atletico si referirea la “casa” Calderon sunt innegrite de carburantii tirurilor si limuzinelor, insa alb-rosii beneficiaza de pe urma industriei pe patru roti, pe de-o parte prin cele cateva garaje auto in chirie in burta stadionului, pe de alta parte prin Kia, ce ocupa zidul unui bloc din preajma cu sloganul mare pe tricoul dungat cu o inima in relief “Patrocinador Oficial de un Sentimiento”. Asa o fi.    

Nu stiu zau ce sentimente o avea KIA fata de fanii Atletico dar sigur buticarul din centru tinea cu Spania lui... Ce mai noapte de vara cand cu acel 1-0 la Viena. Torres versus Germania

Dincolo, sub tribuna a doua, descoperita, de pe Paseo de Los Melancolicos, restaurantul din incinta nu l-a uitat pe Torres, un Fernando nouar dar pentru Spania, iar muzeul clubului te intampina cu un cliseu de epoca de la Campo de O’Donnell, arena inaugurata in 9 februarie 1913 si care gazduia intaiul joc al selectionatei iberice in Madrid. De la Calle de O’Donnell, din estul centralului parc Del Buen Retiro, Atletico e acum mai la sud-vest, asteptand centenarul legat de vechea vatra dar expunand manuscrise punctand cei o suta de ani de istorie inceputi pentru Atletico in 1903.

Peste drum, destrabalare de graffiti Forza si “Cervezerii” gen 73 Offside, cu postere mai vechi ori mai noi. Si sperante. 40.000 s-au strans la Calderon pentru sosirea lui Sporting in optimile Europa Cup, cu fanii verzilor canalizati doar spre portile 7 si 9 ale peluzei nordice. Lume luminata, celebritati gen Maradona, Figo ori Futre dar doar un amarat de 0-0 cu doi lusitani eliminati si o concluzie. N-a fost un mijloc de saptamana propice in capitala Spaniei.

Totusi, speranta moare ultima, asa ca El Corte Ingles, acest fac-totum al comercialismului spaniol, a pus déjà in vitrina pachetul pentru retur. Avion, hotel de 5*, translator si biletul de meci, 650 euro pentru jocul de la Lisabona. Va fi interesant de urmarit pana la final acest duel intre oaspetele succesive ale Timisoarei in toamna lui ’90. Cert e ca de unde Poli a plecat calificata intr-o noapte a redutei banatene, Sporting a plecat neinvinsa. Frustrare pentru un club totusi cu vino-incoa la publicul local, daca e sa judec doar dupa pasiunea cu care si-a expus fanul lui Real satisfactia de a-i fi vazut pe alb-rosii ingenuncheati de alde Dinamo ori Poli. Daca n-ar conta, Atletico n-ar starni asemenea reactii contrarii.

Dar e acolo, parca tragandu-i de mana pe comerciantii sadea de pe arterele cu magnet turistic ale capitalei, unde magazine de sport trag cu ochiul impopotonate cu numele lui Real si Barcelona. Catalani fie si in inima tarii!? Un brand mai mare intr-o lume cu busola ratacita si bani fara miros. Un vanzator macar s-a delimitat total de tribalism, marsand patriotic in stabilimentul sau pe triumful Spaniei la Viena, intr-o splendida decartare de fulare legate de un anumit 1-0 conturat de Torres.

Spania, Barcelona, Atleti, straine, tot ce vrei...

Incerc sa-mi imaginez un derby Real – Atletico, ale caror stadioane sunt despartite cat de exemplu de-o frantura de maraton, vazandu-i pe numerosii fani infasurati in pomenitele fulare. Alb-violete ori alb-rosii. E sange latin si mandrie El Mejor. Madrid nu s-a impus in Europa miercuri si joi si am senzatia ca fanul de circumstanta al polistilor e svab de nevoie zilele astea. Viata de suporter. Trairi la maxim.

Mai sunt grupari ce renunta la sponsori in favoarea tiparirii pe tricouri a numelor fanilor

Capitala nu s-a scuturat de iarna, doamnele sunt inca imblanite iar unii fani se incalzesc cu o bere locala Mahou la ideea unor 3-0 si 2-0 in alte decenii. Cand o sala de trofee devine prea impovarata, si mentinerea pe aceeasi linie de succes e aproape imposibila. Cand asteptarile sunt galactice, altele devin micile delicii…

Reclame

Unirea! „Live” a batut in februarie la Madrid, pe Inter si la Barca…

decembrie 19, 2009

Am auzit deja – si telefonic – despre „ghinionul” Unirii Urziceni de a nimeri in 16-imile UEFA Europa League contra „Cormoranilor”. Insa ghinionul ialomitenilor e mai degraba pauza competitionala datorata iernii, dupa cum remarca Lucescu si care i-ar fi gasit „la rece” si in fata uneia ca – sa zicem – FC Bruges, trupa lui Petrescu inregistrand patru 0-0, un 0-1 si 2-3 si doar un succes, 1-0, in jocurile din februarie de la promovarea in elita…

Jumatatea plina a paharului sugereaza insa ca, operand ca si pana acum, cu profesionalism, clubul campion al Romaniei ar putea scrie o reteta de succes in plan financiar si al imaginii la „dubla” cu Liverpool. Vicecampioana Angliei ar strange aproape sigur mai multi spectatori in Bucuresti decat orice alta formatie ramasa in competitie, crescand implicit incasarile Unirii, si cu cat prima mansa de pe Anfield Road va avea un deznodamant mai „strans”, cu atat mai mult amatorii de fotbal decisi sa-i vada cu orice pret pe „Rosii” nu vor renunta in ultima clipa, dezamagiti de o eventuala transare a calificarii inca din primul joc.

In al doilea rand, nu exista o mai larga expunere si un mai mare potential de promovare a propriei imagini decat o mansa tur pe Anfield Road, arena unuia dintre cele mai populare cluburi din Albion, unde fotbalul se mananca pe paine, si din Europa in general, unde „Cormoranii” au triumfat nu demult in finalele Cupei UEFA si Ligii Campionilor, in 2001 si 2005, jucand din nou finala in 2007. Liverpool este platforma ideala pentru Unirea, pentru jucatorii ei, care se pot autopromova in „vitrina magazinului de lux” a fotbalului european cu o evolutie buna, si nu in ultimul rand pentru Dan Petrescu, tanar antrenor care a lansat deja semnale ca ar fi disponibil, abordabil pentru negocieri de contract, odata ce si-a inaintat CV-ul federatiei scotiene. Asa cum scriam si-ntr-o cronica recenta, „Dan s-ar irosi intr-un post <putred>” (atentie, a se citi cu rabdare, referirea o faceam la slujba de la… Glasgow, nu de la Urziceni), nu e greu de imaginat ca ambitiosul tehnician si-ar dori o revenire din alta postura in fotbalul mare insular.

Si nu in ultimul rand, Unirea nu are nimic de pierdut ci totul de castigat inaintea celor 180 de minute cu Liverpool FC, „Cormoranii” trebuind sa absoarba presiunea psihica a necesitatii de a-si salva sezonul intrat la apa printr-o calificare in optimi.

Trecand la datele statistice, ni se infatiseaza si jumatatea goala a paharului. In primul rand, vorba lui Mircea Lucescu dupa tragerea la sorti care o trimite in prima mansa si pe Shakhtar Donetk tot in Albion, la Fulham, „vom fi nevoiti din cauza pauzei de iarna sa ne mentinem forma sportiva doar in jocuri amicale, pe cand gazda va avea o multime de meciuri competitionale, ceea ce ar putea constitui un factor important„, prima partida ar putea-o gasi pe Liverpool cu motoarele turate la maxim, in vreme ce Unirea abia va iesi din hibernare. Iar cum primul meci e in Anglia, „Rosii” i-ar putea lua foarte tare, stiind de handicapul meciurilor in picioare din tabara adversarei.

Discutand pe aceasta linie, Unirea Urziceni n-a invins de la promovarea sa in elita decat intr-un joc competitional disputat la inceputul sezonului de primavara, si anume in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, in 27 februarie 2008, 1-0 cu Rapid, pe teren neutru, la Constanta.

In rest, in acelasi sezon 2007-2008, ialomitenii au facut 0-0 cu Otelul in 23 februarie, la reluarea campionatului, si apoi tot un 0-0 la Timisoara, in 3 martie. Copie la indigo in startul returului editiei 2008-2009, in care a cucerit titlul, clubul din Baragan demarand la fel de lent, cu un 0-0 cu FC Brasov, in 28 februarie, si un 0-0 la Pitesti, in 8 martie.

In sezonul promovarii, 2006-2007, Unirea a inceput chiar mai slab, pierzand cu 3-2 la Otelul, in 23 februarie, si cu 1-0 acasa cu Farul, in 3 martie.

In principiu, la data de 18 februarie, in ziua de joi din 2010 in care e programat meciul tur de la Anfield Road, Unirea n-are asadar antecedente in ultimele 3 sezoane sa fi disputat macar un joc oficial pana la acea ora. Avantaj Liverpool…

Mai mult, „Cormoranii” au castigat recent meciuri grele la revenirea in februarie in arena europeana: 1-0 la Madrid, cu Real, in 24 februarie, 2-0 cu Inter, pe Anfield, in 20 februarie 2008, si un 2-1 la Barcelona, in 20 februarie 2007. Scalpuri unul si unul pentru baietii lui Benitez, care clacau in 21 februarie 2006, in aceeasi faza a optimilor UEFA Champions League, cu care se obisnuisera atat de mult: 0-1 la Lisabona, cu Benfica, gol marcat de Luisao in minutul 84.

Notand si rezultatele inregistrate in Premier League in februarie 2009, drept un potential indiciu al formei echipei in acel moment delicat al sezonului, e evident ca Liverpool era in crestere de potential, cu bateriile incarcate, asteptand disputele europene. A fost un 2-0 cu Chelsea, in 1 februarie, conturat de Torres in minutele 89 si 94, apoi un 3-2 la Portsmouth pe 7, cu Fabio Aurelio egaland la unu in minutul 69 si apoi Kuyt si Torres intorcand soarta partidei in minutele 85 si 92, urmat de un 1-1 acasa cu Manchester City, in 22, Kuyt egaland din nou, in minutul 78, luna incheindu-se cu un esec la Middlesbrough, 0-2, in care Alonso inscria un autogol, a doua nereusita consecutiva de acest gen pentru un component al „Rosiilor”.

In februarie 2009, Liverpool era deja eliminata din Cupa Angliei si Cupa Ligii, ramanand de vazut daca in 2010 va avea in program si o optime de FA Cup, dupa ce in 2 ianuarie va debuta in turul III la Reading, in direct de la ora Romaniei 19.15, cu un potential meci din 16-imi in 23 ianuarie si unul din turul cinci sambata 13 februarie. Partidele oficiale ii vor tine sigur in priza insa exista si riscul accidentarilor, intr-un lot ce a suferit recent de absentele inclusiv ale unor Steven Gerrard ori Fernando Alonso, piese de baza ce privesc cu coada ochiului si spre Mondialul din vara, precedat pe respectivul front inclusiv de intalniri amicale inter-tari, cu un posibil Anglia – Egipt in 3 martie, pe Wembley. Iar 3 martie ar veni in zbor dupa returul din 25 februarie, de la Bucuresti.    

Pe de alta parte, Benitez ar putea alinia oarece fete noi in jocurile din februarie, tinand cont de fereastra perioadei de transferari ce se deschide in 1 ianuarie, pentru cel putin o luna, perioada in care „Cormoranii” vor fi probabil foarte activi. Unul ca Babel ar putea pleca, altii ar putea fi cedati ori imprumutati… Liverpool cea pe care am vizionat-o recent la televiziune ar putea avea o alta componenta la ora turului din 18 februarie.

Si spun 18 pentru ca marti, in 16, va juca pe Goodison Park, tot din Liverpool, concitadina Everton, in mansa tur cu Benfica SL, tot din UEFA Europa League, urmand ca la finele respectivei saptamani, inaintea meciurilor retur, Liverpool sa evolueze duminica in 21, deci la trei zile dupa prima partida cu Unirea, „afara” la Manchester City, pe cand „caramelele” lui Moyes o vor primi sambata, pe 20, pe campioana Manchester United.

Interesant, daca va trece de Reading si se va califica din 16-imi, Liverpool va juca tot intr-o competitie K.O., Cupa Angliei, in weekendul de 13 februarie dinaintea vizitei Unirii la Anfield. In rest, „Rosii” vor avea o intermediara si la Wolves, in 26 ianuarie, vor juca pe Anfield cu Bolton, in 30, fiind apoi vizitati, in 6 februarie, de vecina Everton, in derbyul local incheiat recent cu 2-0 pentru Gerrard si trupa, pe Goodison.

Liverpool are intr-adevar prima sansa sa ajunga sa joace in 11 si 18 martie fie cu Lille ori Fenerbahce. Insa balonul e rotund iar Unirea a strans mai multe puncte in grupa sa de UEFA Champions League decat cele 7 adunate de „Cormorani” cu un dublu 1-0 contra lui Debrecen si o remiza la Lyon, asa incat meciul de peste opt saptamani nu va fi floare la ureche pentru vicecampioana Angliei.

Si inca o observatie interesanta. Hamburger SV v PSV Eindhoven si Ajax v Juventus sunt doua 16-imi de finala intre foste castigatoare ale Cupei Campionilor Europeni, semn al recalibrarii superioare a UEFA Europa League. Insasi prezenta intr-o asemenea companie selecta mareste potul, sa zicem asa. Si nu doar pentru Unirea, ci mai ales pentru Liverpool FC.

In ultimii ani, de cand cu cresterea in importanta si in plan financiar a competitiei Ligii Campionilor, fotbalul englez se complacuse in a privi de sus Cupa UEFA, intr-o combinatie de superioritate data de absenta unei recompense adecvate in estimarile cluburilor sale si de laissez faire. Astfel, formatiile insulare incercau sa se autoconvinga, mai ales la ora disputelor din 16-imi de la startul campaniei de primavara, ca nu merita „distractia” irosirii fortelor in Cupa UEFA, ca Premier League e mult mai importanta, ca nu ar avea motivatia continuarii pe acest front, ca „verisoara” Ligii Campionilor ar fi devenit incet-incet o competitie derizorie, fiind asadar demna de umorul britanic.

In consecinta, au fost cazuri in care managerii au aliniat, mai ales in deplasari la mare distanta, numerosi jucatori de rezerva, unele deznodaminte nefiind fericite. Urmarea? Toate „scuzele” enumerate mai sus, de fapt pentru a estompa propriile minusuri si a indulci gustul esecului. Martin O’Neill, dintr-un distant operator al traiectoriei lui Aston Villa intr-o editie recenta de Cupa UEFA, actionand in consecinta si titularizand rezerve, cu consecinte previzibile, a ajuns dintr-o data sa admita ca orice trofeu are importanta sa, mai ales la un club in reconstructie, vaduvit recent de asemenea triumfuri.

La fel, declarandu-se sictirit de Cupa UEFA dupa arbitrajul partinitor de la Roma, Roy Hodgson a gasit totusi resursele sa-si continue doritul drum cu Fulham, exploatand unica sansa de calificare, victorie la Basel, cu un 3-2 care certifica interesul nedeclarat sau de fapt manifestat intr-o „dubla gandire” de insulari, si anume ironizand si desconsiderand „ruda saraca” a Ligii Campionilor dar de fapt jinduind in adancul inimii dupa un trofeu cucerit de Albion o singura data in ultimii 25 ani, tocmai prin Liverpool, taman in Germania, in 2001, la Dortmund. Acum finala va fi la Hamburg, in 12 mai…

Culmea ironiei, nu o oarecare Fulham, Tottenham ori Villa, care s-au jucat uneori cu cuvintele la adresa Cupei UEFA, ci tocmai marea Liverpool FC si-a reconsiderat prioritatile sezoniere, punand in prim plan un excelent parcurs european. Pai cum asa!?! E pentru prima oara cand un club englez declara asa ceva. Odata eliminata din UEFA Champions League, Liverpool a dat importanta competitiei UEFA Europa League, in incercarea de a-si salva sezonul, in tentativa de a obtine un trofeu, dupa ce si parcursul in campionat a sfarsit in sant.

Daca Liverpool isi vede salvarea in desconsiderata in insula UEFA Europa League, atunci Unirea Urziceni poate fi convinsa de postura sa ideala si onoranta, ca unica reprezentanta a Romaniei, intre fortele continentale. E de asteptat ca Benitez si „Rosii” sa nu ia peste picior si sa desconsidere competitia si implicit restul adversarelor, atitudine insulara paguboasa in ultimii ani, de fapt tipic… insulara, ci sa ia in serios jocurile din 18 si 25. Benitez chiar a declarat, dupa tragerea la sorti, ca „stie bine de Unirea, urmarind indeaproape grupa Sevillei, unde are prieteni„. Presiunea e pe „Rosii”…

Ziua 115. A treia oara tertet din „careul de asi”

aprilie 16, 2009

Pentru Liverpool si fanii ei, dimineata de 15 aprilie 2009, la cei douazeci de ani dupa Hillsborough, de care aminteam ieri, a adus regretul unei eroice eliminari la finele unei epice batalii pe Stamford Bridge. N-are rost sa ne ferim de figuri de stil. A fost un 4-4 faurit de un fotbal la superlativ. „Cormoranii” au fost la un pas de calificare, si la 2-0 si la 4-3, iesind din scena cu capul sus, cu mandria ca au jucat o partitura de care suporterii lor rapusi la Sheffield ar fi fost la randul lor mandri. De fapt, probabil acesta a fost cuvantul de ordine rostit de capitanul Gerrard in vestiar, inaintea returului de la Chelsea… Sa dam totul in memoria fanilor care piereau acum 20 de ani, imbracati in „rosul” clubului. Iar Liverpool in varianta 2009 si-a onorat istoria, traditia, trecutul…

Pentru fotbalul englez reprezentat pe scena europeana de „careul de asi” din Premier League, seara de 15 aprilie 2009, incununata cu doua calificari in semifinale adjudecate fara gol primit in retururile cu adversare iberice, a confirmat dominatia evidenta a fortelor din Albion, accentuata in ultimii cativa ani.

In anul 2004, cand doar Chelsea Londra se strecura intre semifinalistele din UEFA Champions League, inclinandu-se in fata monegascilor, nu multi ar fi banuit aceasta rapida schimbare a raportului de forte pe continent. Un an mai tarziu, numarul reprezentantelor Albionului in semifinale se dubla, Chelsea fiind din nou eliminata, de Liverpool, cu un unic gol vremelnic care… n-a fost, al lui Luis Garcia. Vantul schimbarii adia deja usor, Anglia crescand in retrovizoarele reprezentantelor fotbalului latin.

Iar la 25 mai 2005, la Istanbul, la douazeci de ani dupa drama de pe Heysel din Bruxelles, derulata in 29 mai ’85 cu fanii lui Liverpool in prim-plan din cele mai grave motive, Steven Gerrard si trupa sa de „Cormorani” au oferit un prim crampei din aceasta permanenta lupta a clubului de pe Mersey pentru a-si redobandi sceptrul puterii, pentru a mangaia si odihni in pace copii ca Jon-Paul, verisorul lui Stevie G, de care pomeneam, rapusi pe altarul fotbalului si care vegheaza de-acolo din ceruri amplitudinea unei flacari ce nu se stinge.

Renasterea din repriza secunda, de la 0-3 la 3-3, cu Gerrard, Smicer si Alonso punctand in 6 minute, incununata cu triumful la lovituri de departajare in dauna „Diavolului” milanez, a reprezentat indiciul puterii de regenerare a unui club, al unui fotbal insular. Albionul venea din urma si lansa un avertisment miraculos la Portile Europei… Doar Manchester United, la Barcelona, „intorcand” la fel de miraculos in fata lui Bayern, mai adusese cel mai pretios trofeu in insula dinaintea dramei de pe Heysel incoace. Mai exact de la episodul altor penaltyuri cu Liverpool la pupitru, in ’84, la Roma.

Avertismentul a fost urmat de o consolidare. Desi cu o unica echipa in semifinalele din 2006, decise in 6 ore de fotbal de doar doua goluri, ale lui Toure si Giuly, Anglia nu mai alerga in gol, incercand sa prinda trenul cu italiene si spaniole, ci sarise deja din mers intr-unul din vagoane, acolo, la Bosfor, in repriza secunda. Arsenal a trecut de Villarreal dar, conform regulii incapacitatii cluburilor londoneze de a triumfa in C1, fie ea numita C.C.E. ori Champions League, a cedat in finala cu Barcelona, oferind totusi Albionului doza de incredere generata de prezenta in doua ultime acte la rand.

Din 2007 incoace, Anglia a ridicat brusc stacheta. Acum, in 15 aprilie 2009, pentru al treilea an la rand, Anglia a ajuns cu 3 dintre fortele „careului de asi” din Premier League in semifinalele Champions League. Si trebuie subliniat ca a patra forta, Liverpool, a fost eliminata de un alt club englez, dupa o mansa retur in urma careia nici o formatie marcatoare a patru goluri in deplasare n-ar fi meritat sa paraseasca arena si competitia. 4-4 in deplasare si eliminata e un semn ca daca sortii le-ar permite si surade, niste semifinale europene „all English” n-ar fi imposibile…

In 2007, jucand mansa retur acasa pe Anfield, Liverpool se califica la penaltyuri in fata lui Chelsea, din cealalta semifinala tasnind AC Milan, eliminatoarea „Diavolilor rosii”. O repetitie a finalei din Turcia, doar cu scenariul tinut din scurt de italieni si nu scapat de sub control, ca dupa pauza, la Istanbul. Dar, pentru al treilea an la rand, Albionul din nou in finala.

Aceleasi trei semifinaliste engleze si in 2008, Chelsea profitand de avantajul terenului propriu in prelungirile returului cu Liverpool iar Manchester United invatand din anul precedent sa nu mai incaseze goluri pe Old Trafford dupa ce marcase, acum prin Scholes, si sa nu mai ia trei in retur, ca pe San Siro: 1-0 si 0-0 cu Barcelona. Restul a fost doar istorie, cu o finala „all English” in premiera, tarziu in noapte, la Moscova, cu ploaie, bare si lovituri de departajare. United pentru a treia oara campioana a Europei, Chelsea din nou pe scut in numele Londrei.

2009… Sfertul de finala ‘all English” a oferit 12 goluri si o demonstratie de fotbal caracteristica greilor „careului de asi”, cand dau piept in Premier League. Liverpool – Chelsea a fost produsul de lux la export al regenerarii unui fotbal suicidal la Bruxelles si ingropat pe Hillsborough dar renascut din propria cenusa si reinventat sub forma unui vehicul televizat, plin de bani, Premier League, si care a ales bob cu bob patru cluburi care sa domine nu doar Anglia, ci si continentul. Epopeea continua.

Acum nu va mai fi vorba de Liverpool, in scena intrand Arsenal. „Tunarii” perceputi drept „subtiri”, inghiontiti de jocul barbatesc pe insula, dar spunand pe-aici nu se trece cu Villarreal: zero goluri primite. Arsenal – Man United e o semifinala reiscand rivalitatea Wenger – Ferguson, candva furibunda, recent estompata de aparitiile in scena ale unor Mourinho ori Benitez. Dar francezul si scotianul nu s-au uitat. Va triumfa zelul londonez de a pune intr-o buna zi mana pe eluzivul trofeu ori mandria mancuniana de a-si proteja cupa adusa din Rusia?

Pe celalalt front, „intrusa” Barcelona si Chelsea lui Hiddink. O Chelsea poate mai incisiva ca oricand, tocmai datorita lui Hiddink, candva un triumfator in Cupa Campionilor Europeni, la carma lui PSV. Vor reusi catalanii „un Milan”, ca in 2007, cand, strecurata intre trei engleze, trupa italiana cucerea trofeul, sau va rotunji Hiddink nu doar o alta finala engleza, ci chiar londoneza? Asta pentru a risipi emotiile capitalei Regatului in privinta spargerii ghetii in C1. Ar fi un moment potrivit, pentru descretirea fruntilor intr-o metropola ce-si pierde puterea pe alte planuri…

In mai ’89, un AC Milan cu crema, frisca si caramelele olandeze demola un club ajuns pentru a doua oara in patru sezoane in finala in absenta din competitie a tartorelor de pana atunci, cluburile engleze. In mai 2009, formatiile din Albion vor reconfirma ca nu doar participa ci isi aroga locu(rile) in finala candva traditionale pana la „episodul Heysel”. Toate au trecut pe rand pe la potirul aurit. A fost „epoca Real”, a fost dominatia lui Ajax si Bayern, au fost italienele si spaniolele pe cat englezele revenisera dar isi lingeau inca ranile, regrupandu-se, iar din 2005 incoace e un remember al finelor anilor ’70 si startului anilor ’80, cu Albionul imperator. Roata vietii.

Alte doua considerente, esentiale, ca antrenorii, jucatorii si conducatorii „englezelor”  sunt de fapt straini respectiv ca valoarea Premier League in ansamblul ei trebuie judecata nu doar prin rezultatele „careului de asi” ci si prin neputinta celorlalte cluburi din elita Albionului de a gasi niste reprezentante demne de succese in Cupa UEFA, au greutatea lor si pot ciunti pana la un anumit punct sclipirea succesului insular. Samburele ramane insa, vorba suedezilor de la ABBA, the winner takes it all… Iar mai nou englezele au luat „fata” si frisca in Champions League. Poate de-acum spre plictiseala nu doar a fanilor restului, ci si a neutrilor. Ce va aduce o probabila schimbare?

Ziua 79. Zece ani de la Petrescu&Co.

martie 11, 2009

Liverpool s-a calificat pentru a patra oara in ultimii 5 ani in sferturile Champions League, cu un impresionant 4-0 contra Realului madrilen la Anfield Road, insa deplasarea de sambata la amiaza la Old Trafford, pentru derbyul de campionat de la Man United, cantareste mai greu in balanta aspiratiilor fanilor. Despre incercarile zadarnice ale „Cormoranilor” lui Benitez in Premier League m-am referit si in ultimul editorial din Fotbal vest, punandu-le in contextul unor prea numeroase si indoielnice transferuri „exotice”. Lucas Leiva e primul nume ce-mi vine in minte…

Asadar…

Blatter si-a ales parsiv momentul, dupa succesele la zero ale englezelor in Champions League in dauna cremei Europei contrastand cu Spania – Anglia 2-0, de a ameninta din nou cu fortarea legii cu 7 straini dar unuia ca Benitez, pana a fi afectat de o asemenea regula, i-a jucat festa nu cantitatea ci calitatea achizitiilor, in comparatie cu o campioana care a adaugat localnicilor cate un… Torres in fiecare compartiment.
 
 
De Goey – Ferrer, Thome, Leboeuf, Babayaro – Petrescu, Deschamps, Di Matteo, Poyet – Ambrosetti, Flo. N-a criticat acum 10 ani, dupa un Southampton – Chelsea 1-2 de Boxing Day, in 26 decembrie ’99, cand Vialli imbogatea istoria fotbalului englez, apeland in premiera la 11 straini si confirmand turnura de pe-atunci exagerata a globalizarii cluburilor. N-a fost atat de vehement nici dupa un Arsenal – Crystal Palace 5-1, in 14 februarie 2005, cand Wenger alegea 16 straini, titularizand 5 francezi. Sepp Blatter s-a descarcat in schimb dupa ce a numarat aproape la fel de putini englezi pe cate goluri s-au marcat in jocurile mansei tur a optimilor din Champions League cu implicare britanica.
 
Liverpool s-a impus pe Bernabeu numai cu un autohton, Carragher, iar doar Rio Ferdinand si Carrick respectiv Terry, Ashley Cole arestatul si Lampard au evoluat pentru finalistele editiei trecute, Arsenal scuzandu-se ca Almunia e naturalizat britanic. Cu pleiade de straini si cu strategii si tacticizari la sange importate de pe continent, cvartetul n-a primit gol de la „grei” peninsulari, presedintele FIFA reactionand cu un nou atac la baioneta pe unul din subiectele sale favorite: trecerea la maxim 7 straini pana in 2011 si mai apoi la 5.
 
Deloc rau, doar ca elvetianul neutru nu se sesiza la alegerea facuta de Vialli la finele unui an ce aducea Albionului, prin „Diavolii rosii”, primul trofeu de Liga Campionilor dupa mai bine de-un deceniu, ci se tot repeta acum, cand flagelul importurilor s-a extins si balanta puterii in CL inclina vizibil spre insula, cam de la triumful lui Liverpool la Istanbul. Blatter poate fi asadar suspectat de ipocrizie si nu laudat pentru spiritul egalitarist, in trambitata sa tentativa pe langa Comisia Europeana de a ingradi in cazul fotbalului legislatia liberei miscari a fortei de munca in cadrul comunitatii, restransa de la caz la caz doar in cazul cetatenilor romani si bulgari. Pai valoarea economica a unui Robinho, cu impozit pe salariu si alte rezultante comerciale, echivaleaza cu a mii de dulgheri bulgari…
 
La capitolul uzurparii dominatiei crescande a unora din cele 4 mari in Champions League, Blatter e mai mult sau mai putin pe aceeasi lungime de unda cu Platini, ambii aratand cu degetul contrastul intre triumful cluburilor si sa zicem recentul esec din Spania, dupa care pana si presa engleza a tremurat ca noua generatie s-ar putea dovedi tot una ramanand la stadiul de mare speranta. De fapt, mai intai monopolul a fost asigurat in insula iar apoi a fost extins si in Europa, chiar si intre fruntase sesizandu-se recent un decalaj, cu Man United tragandu-si partea leului pe toate fronturile, ceea ce-i da frisoane lui Blatter, nostalgic dupa anii deceniului trecut cand, regula celor maxim 5 straini functionand, Barcelona le administra un sec 4-0 „Diavolilor rosii”, obligati de-atatia britanici, considerati non-englezi, sa nu apeleze la piesa de rezistenta Schmeichel.
 
Dar apetitul de trofee al celor de la Old Trafford nu tine atat de importuri, daca e sa amintim de „bebelusii” englezi triumfatori pe Camp Nou in ’99 si sa-i numaram macar pe Rio Ferdinand, Carrick, Scholes si Rooney intre titularii actualei campioane, cat de experienta competitionala desavarsita a lui Sir Alex Ferguson, practicant de 23 ani, dupa rodajul la Aberdeen, plus de stiinta sa de a cheltui mult dar bine… Rio, Carrick, Rooney, Berbatov, Ronaldo. Daca l-ar alege pe Wes Brown si ar grabi trecerea de la van der Sar la Ben „iPod” Foster, aparatorul de lovituri de departajare, scotianul chiar s-ar alinia gaselnitei lui Blatter.
 
Un alt exemplu, cel al focului de paie de-un tur, in al cincilea sezon al lui Benitez la Liverpool, ar pune mai degraba sub semnul intrebarii eficienta importurilor masive de jucatori in Premier League. Se dovedeste acum ca formatul nascocit de UEFA, oferind cu larghete 4 locuri in Champions League alde Angliei, poate fi exploatat in Europa de oportunismul lui Rafa cu Liverpool, insa abilitatea sa tactica in confruntarile de pe continent nu poate ascunde neajustarea sa completa la rigorile unei competitii interne de anduranta, fara pauza de iarna.
 
Cu 4 puncte pe care conta la startul sezonului, risipite in remizele albe cu nou-promovata Stoke, si cu altceva decat recentul esec cu 2-0 de la Boro, o alta periclitata, „Cormoranii” lui Rafa ar fi abordat de la egalitate derbyul din weekend de la Old Trafford. Ca sa nu mai amintim de avansul pe care l-ar fi putut avea daca timpul ar fi stat in loc la Craciun, cand un 5-1 cu aer de pretendenta, la Newcastle, il facea imediat pe echilibratul Gerrard sa-si piarda capul in provocari nocturne. De-atunci, Liverpool a pierdut agoniseala aidoma Arsenalului, lidera in editia trecuta, incepand sa tuseasca in ianuarie, amenintata de „virusul” United, si cazand la pat in februarie.
 
S-ar putea spune ca Ferguson s-a ars doi ani la focul importurilor de calibru ale lui Abramovich dar a stiut sa arunce apa pe paie la achizitiile la kilogram ale lui Benitez si mai nou Wenger, dupa ce francezul a dat cu piciorul triumfurilor pe mana unor incercati alde Bergkamp in favoarea experimentelor pe filiere de juni mai ieftini.
 
Cu toata inteligenta sa tactica, plus cu bucataria fotbalului continental transpusa la Anfield, Rafa pare a esua din nou unde-i arde buza mai tare pe fani, in campionat. Oricat ar incerca ibericul sa deplanga incapacitatea sefului executiv pe duca Rick Parry, fost prim boss al Premier League, de a fi finalizat candva in acesti ani doritele transferuri ca si parafate ale lui Simao si Alves, adevarul e ca Benitez a instalat o usa rotativa la Anfield, pe care a lasat sa intre de bune suficiente rebuturi ori a adaugat neinspirat fotbalisti nu neaparat oarecare, ca de exemplu Keane, dar care era evident din start ca nu se vor preta croiului „Cormoranilor”.
 
Iar deficitul calitativ i-a ciuntit lui Liverpool sansa de a invinge adversare modeste, de lupta, cand tocmai un Torres ar face diferenta, servit de StevieG, metronom mai ales tenace si mai apoi cu fler. Dar cu spaniolul accidentat dupa Euro, in primul sezon insular, si cu Benitez in permanente cautari de jucatori si de formule de echipa, frustrarea a dat pe-afara, antrenorul luandu-se fara rost de vulpoiul Fergie, cu efect de bumerang. Ar mai fi disputele sale cu Parry, pe care pana la urma l-a inlaturat, fiind sustinut in acest sens de unul din americani, Hicks.
 
Poate ca Benitez va da lovitura la Manchester dar succesul de la Madrid nu face uitate anomalii gen El Zhar titular, Ngog inlocuitor. Alegere ce insumeaza „cincinalul” lui Benitez la Anfield: pierdut in amanunte. Dar scaparea de a arunca zecile de milioane pe jucatori medii, sume cu care Fergie am vazut ce-a facut, nu e decat in ton cu minusurile celor de la Anfield de a fi ultimul club din elita care sa-si fi lansat websiteul oficial ori sa angajeze un director comercial. Nu cu Dosenna, Lucas si speraclul se destrama imperiul lui Fergie.