Posts Tagged ‘premiera’

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Reclame

Ziua 148. Wembley, un privilegiu

mai 19, 2009

Desi un esec intr-o finala pe Wembley e poate mai greu de digerat decat oriunde altundeva, totusi, in special prin prisma evidentei istorice, aceasta sansa in plus de a promova intre profesioniste e mai mult decat binevenita.

Liga a cincea, tampon intre primele 4 divizii, profesioniste, si National League System, piramida reunind cluburile semiprofesioniste ori amatoare din peste 50 de serii pe numeroase nivele, si-a desemnat duminica, pe Wembley, a doua promovata in esalonul patru. Saltul din Blue Square Premier la profesionism e la fel de meritoriu ca orice alta promovare si cu atat mai dificil cu cat evadarea din liga de 24 echipe cu acoperire nationala e conferita de un unic loc promovant direct plus un al doilea la baraj, comparativ cu oferta din Football League, de “2+1” sau chiar “3+1”, cum e cazul ascensiunii din esalonul patru in trei, cu 3 promovate automat.

Mai mult, de la infiintarea in 1979 a ligii a cincea, sub numele Alliance Premier League, intre ale carei 20 de grupari fondatoare s-au aflat si finalistele barajului de duminica, Torquay United si Cambridge United, toate cele 8 prime castigatoare ale acestei serii unice n-au fost acceptate in structura fotbalului profesionist, conform votului negativ al membrilor Football League, abia Lincoln City, in 1987, primind “verde” si fiindu-i implicit validat triumful din “anticamera”.

Ulterior, desi gheata fusese sparta, nici Kidderminster Harriers, Macclesfield Town si Stevenage Borough n-au fost rasplatite pentru castigarea esalonului cinci cu promovarea intre profesioniste, datorita reglementarilor impuse arenelor din Football League. Cu campioane degeaba alti 3 ani la rand, liga a cincea si-a pus ograda la punct si si-a trimis din 1997 cate o reprezentanta intre profesioniste.

Iar din 2003 a avut parte chiar de doua promovate. Una direct iar cealalta la baraj, dupa un turneu play-off cu jocuri tur-retur intre ocupantele locurilor 2 si 5 respectiv 3 si 4, incheiat cu o finala pe teren neutru. Doncaster Rovers, o profesionista esuata timp de 5 ani in liga a cincea, devenea prima promovata la baraj in Football League, Tierney marcand pentru 3-2 in minutul 100 al finalei cu Dagenham&Redbridge, disputata la Stoke. Iar faptul ca Doncaster joaca acum in liga a doua n-a putut decat sa incurajeze aspirantele la promovarea via-baraj din Blue Square Premier.

  1. Copiind-o pe Doncaster, zilele trecute Exeter City a promovat direct in liga a treia, dupa ce anul trecut, in 18 mai, castiga finala play-off de accedere in esalonul patru. Doua promovari la rand! Si mai interesant, Exeter pierduse precedentul ultim act al barajului ligii a cincea, 1-2 cu Morecambe, in prima finala a acestui esalon gazduita de Wembley. Se intampla in mai 2007, in fata a 40.043 spectatori…  

Si astfel am ajuns la Cambridge United. Pentru ca, urmand pilda lui Exeter de a bate insistent la portile… barajului, The U’s, cum sunt porecliti galben-negrii, au ajuns si in acest sezon in finala, dupa ce anul trecut tocmai ei erau invinsii lui Exeter City pe Wembley, in fata a 42.511 spectatori: 0-1. Esec soldat cu despartirea de antrenorul Jimmy Quinn, marcator pentru nord-irlandezi in Romania.

Atunci, clubul fondat in 1912 in orasul universitar Cambridge sub numele Abbey United, conform numelui arenei, Stadionul Manastirii, a patruns pe Wembley dupa ce o elimina in semifinala pe Burton Albion, nimeni alta decat castigatoarea si promovata din acest an din Blue Square Premier, chiar si fara Clough Jr. la timona, trecut in ianuarie la Derby.

  1. Dar Cambridge s-a intors duminica pe Wembley, arena ce nu-i este straina. Pentru ca, apropo de baraje, The U’s deveneau la 26 mai 1990 primii invingatori din istorie ai unei finale play-off gazduite de marele stadion: 1-0 cu Chesterfield, gratie reusitei unui anumit Dion Dublin. La premiera asistau 26.404 spectatori si Cambridge United promova astfel din liga a patra, unde se perpelise 5 ani, intr-o aceeasi primavara in care era stopata abia in sferturile de finala ale Cupei Angliei, de Crystal Palace, ulterior finalista editiei.   

Sfertfinalista ca grupare de liga a patra, Cambridge a repetat imediat figura, promovand automat din esalonul trei in 1991, in paralel cu o eliminare din F.A. Cup abia pe Highbury, 1-2 cu Arsenal, inaintea semifinalelor. Pe val, galben-negrii aveau sa joace in mai ’92 pentru un loc in finala barajului de promovare in ceea ce devenea in acea vara Premier League. Pe 10 mai, in turul semifinalei, 9.225 spectatori asistau la Cambridge la un 1-1 cu Leicester, insuficient pentru o descindere pe Wembley.

Cat de intortocheate sunt caile fotbalului… Micuta Cambridge rata la mustata in 1992 sansa de a deveni prima grupare promovata in ani succesivi din liga a patra pana in elita si totodata de a juca in editia inaugurala a Premier League! A facut-o pentru The U’s numitul Dion Dublin, masivul atacant de culoare vandut pe loc lui Manchester United, pe un milion.

Fara Dublin, a urmat picajul. Inapoi in liga a patra, in 1995, ba chiar retrogradata si dintre profesioniste, in 2005, dupa 35 de ani neintrerupti in Football League, unde salta in premiera in istoria sa gratie votului favorabil al Ligii de a o inlocui pe Bradford Park Avenue, in ’70.

Retrogradata si cu stadionul vandut, Cambridge s-a regasit recent, alinandu-se in Blue Square Premier cu duelul universitar cu Oxford United, o prim-divizionara in anii ’80, si strangand cei mai multi chibiti la derbyul local cu “marea” Histon, iar finalmente facandu-si drum, dupa prelungiri, in al doilea baraj pe Wembley.

Unde a dat de Torquay United, trupa cazuta in 2007 dupa 80 de ani intre profesioniste si care in semifinala barajului de anul trecut, dupa 2-1 in deplasare si de la 1-0 acasa, s-a vazut insa eliminata tocmai de Exeter, cea cu promovarile recente, o “vecina” pe coasta sudica.

Torquay si-a vandut guivaerul tot lui Man U, extrema Lee Sharpe, in mai ’88, asa ca ambele United aveau in comun nu doar dorinta de a reveni in Football League. Si au strans duminica pe Wembley, cum le sade bine, 35.089 spectatori, plus si mai multi pe Setanta, difuzoare a 79 de jocuri din esalonul V in acest sezon, pentru un 0-2: Torquay United promovata in liga a patra!

Marcatori au fost Hargreaves si Sills, cu cate o reusita in fiecare repriza, golul doi cazand dupa ce invinsa Cambridge ramasese in 10 oameni. Asadar Torquay United, clubul de pe malul sudic al Angliei, in acelasi comitat Devonshire cu Plymouth Argyle, din liga a doua, si Exeter, dintr-a treia, a revenit in Football League, dupa 2 ani de pribegie. Cat despre Cambridge si fanii ei, vremea rea de pe Wembley va continua si… in sezonul urmator, tot in esalonul cinci.

Ziua 95. Damnatii uniti, asteptati cu sufletul la gura

martie 28, 2009

E ziua premierei in cinematografe. Reclama la The Damned United, in ziare, pe afise publicitare, la televiziune. Un film de fotbal insa nu prea siropos, ca Drumul spre victorie ori Goal!, ci o ecranizare a nuvelei lui David Peace despre cele doar 6 saptamani de vara petrecute de Brian Clough, unul dintre antrenorii facand cele mai multe valuri in istoria fotbalului insular, la pe-atunci campioana la zi a Albionului, Leeds United.

Inainte si dupa nefericitul popas la Leeds, Clough n-a facut doar valuri ci si istorie, ducandu-le atat pe Derby County cat si pe Nottingham Forest din liga a doua pana la apogeul cuceririi titlului national, iar in cazul „Padurarilor” pana la incredibilul dublu triumf in Cupa Campionilor Europeni. „Cloughie” nu era orisicine dar, si-au spus baietii campioni de la Leeds, in frunte cu scotianul Billy Bremner, nici fostii elevi ai lui Don Revie.

Aici multi observatori spun ca in cartea The Damned United autorul a fortat lucrurile, pentru a pune si mai bine in lumina inclestarea de personalitati dintre noul antrenor si „vestiarul” sau, cu Clough pe de-o parte  neinchinandu-se la sensibilitatile locului, in inima comitatului Yorkshire, si sugerandu-le baietilor sa-si arunce la gunoi medaliile cucerite cu Don Revie, iar pe de alta parte retragandu-se in lumea sa, in spatele usilor inchise ale biroului capitonat, unde nu-si mai avea locotenentul „secund” Peter Taylor, ce-l slujise la Derby si avea s-o faca din nou la Forest, si tragand o dusca si fumand tigara de la tigara.

La aceste creionari a sarit ca arsa familia. Atat Barbara cat si fiul Nigel, actualmente calcand pe urmele regretatului tata, la carma lui Derby County, au spus ca nici vorba de asa ceva. Pana si Peter Lorimer, un international la vremea aceea in randurile lui Leeds, a spus ca antrenorul de 44 de zile nu s-a retras in alcool si tutun. Filmul, desi reschiteaza portretul intunecat al managerului, nu-i face dreptate deplina, cum a apreciat din nou familia, care nu s-a prezentat la premiera de gala, rezervata industriei de profil.

Barbara si Nigel Clough au stralucit prin absenta, cum au facut-o marea majoritate a celor implicati in lumea fotbalului, semn ca The Damned United, desi mai bine vazut decat cartea menita a soca, nu incalzeste inimile lumii fotbalului. Si totusi, in contrast, multi sunt suporterii de fotbal asteptandu-i lansarea, pe masura faimei si caracterului controversat al managerului, jucat de Michael Sheen, candva interpretandu-l si pe Tony Blair. In fond, Clough a fost si el un politician, dar al fotbalului, zburlindu-se prin birourile conducatorilor si ramanand faimos nu numai pentru tacticile sale ci si pentru cateva maxime. Gen „sunt in topul primului clasat din ierarhia celor mai buni antrenori din lume”.

Am citit cartea si n-am putut s-o las din mana. E tumultul antrenorului ros de indoieli. E puterea vestiarului. E ciudatenia unor localnici din Yorkshire, in toata incapatanarea lor, plus peisajul post-industrial. E taiatul in carne vie si cinismul din birourile conducerii. E umor negru, e „intunecata”. Dar sa fi fost totul chiar asa? Familia spune ca nu iar acum, prin partile esentiale, admite acelasi lucru si David Peace.

The Damned United e istoria unui mariaj esuat si dovada ca inca de la mijlocul anilor ’70 vestiarul avea puterea „sa-l faca” pana si pe cel mai in voga antrenor. Cati antrenori nu esueaza astazi, la mana jucatorilor sai, care nu mai „raspund la comenzi”, din varii motive? Destui… Leeds United a fost pentru o vara The Damned United. Iar Clough a intrat pe orbita cinematografica nu drept dublu castigator al Cupei Campionilor Europeni cu Forest, ci ca un antrenor de ocazie, deja pe faras de la deschiderea usii vestiarului. Si normal ca familia Clough s-ar fi asteptat la altceva, in memoria reputatului manager. La cate statui are in centrul Angliei, una de imagine i-a fost daramata pe ecranele Albionului. Din 27 martie 2009, The Damned United pe marile ecrane.