Posts Tagged ‘poveste’

Carte-monografie: Legenda „Poienii Fetei” la lacul de acumulare Surduc

iunie 22, 2010

S-a întâmplat ca într-o săptămână să sar în cel mai mare lac natural din Franţa, iar în următoarea într-unul puţin cunoscut dintr-o zonă tot submontană, dar din judeţul Timiş, o regiune percepută mai degrabă drept de şes, agrară, pentru a nota faptul evident că măreţia şi frumuseţea naturii sunt aceleaşi oriunde în Europa asta sau în lume. Mediul înconjurător românesc nu e cu nimic mai prejos celui din de exemplu mult mediatizatul şi admiratul Hexagon. Franţa, cea mai scumpă destinaţie turistică…

Clişeu de-undeva din Franţa sau Europa? Da, din România, judeţul Timiş... Lacul de acumulare Surduc

Lac Bourget, acest cel mai mare lac natural din Franţa, e o frumuseţe în podişul subalpin dintre Lyon şi Geneva, în zona Alpilor Maritimi, înconjurat fiind de vârfuri înzăpezite fie şi primăvara. Dar savurând frumuseţile locului cu Aix-les-Bains pe mal, n-am putut să nu remarc similitudinea cu peisajele din Banat, cu aceleaşi văi, versanţi împăduriţi, zone carstice ori căderi de ape din sud-vestul României, şi n-am putut să mă abţin în a-i judeca pe destui dintre români drept snobi de cea mai înaltă speţă în a strâmba din nas la ceea ce oferă ţinuturile subcarpatice în materie de natură, că n-ar fi vezi Doamne cu vârfuri suficient de înalte sau alte noduri în papură, dar în a se extazia şi „uda” la mai toate coclaurile, doar înafara graniţelor să fie…

"Fundul" lacului la Surduc...

Mai multe despre Lacul Surduc şi împrejurimi pot fi lecturate în cartea în 153 pagini „Monografia comunei Fârdea”, scrisă de dascălul localnic Traian Babescu şi lansată de Editura Mirton Timişoara în anul 2003, căreia autorul i-a adăugat o adnotare de mână, datată 9 mai 2003, cu titlul „Lacul Perlelor”. Reproduc mai jos explicaţiile legate de numele vechi al locului şi citatul dintr-o veche lucrare istorică pomenind de legenda ce stă la baza numelui…

O carte ilustrată cu tot ceea ce înseamnă comuna Fârdea şi împrejurimile, inclusiv Lacul "Poiana Fetei", alias Surduc: despre cadrul geografic, istoric şi economic, despre populaţie, cultură şi nivel de trai

Învăţătorul Traian Babescu, născut în aprilie 1916 în Mâtnicul Mic, unul dintre cele 7 sate de pe raza comunei Fârdea, citează în monografie sursele documentare din Districtus Walachorum, scrisă de Iulian Vuia, care, ocupându-se de districtul Fârdea, „Twrd” conform denumirii de origine slavă, aminteşte de legenda locului: „… În Margina era un paşă turcesc. Fiul acestuia călătorea adesea la Fârdea, fiind îndrăgostit de o fată foarte frumoasă. Odată, rudele fetei, ca să se răzbune pentru insulta adusă familiei, au atacat pe tânăr şi l-au omorât. Locuitorii, ca să scape de răzbunarea Paşei, s-au refugiat în Munţii Padeşului. Trădaţi fiind de fată, turcii i-au înconjurat şi i-au omorât până la unul. Fratele fetei a răzbunat această trădare, omorând cu cuţitul pe sora trădătoare. Desigur, în amintirea deosebit de zguduitoare a acestei epopei, locul unde s-a petrecut drama a fost botezat „Poiana Fetei” şi aşa i se zice şi azi.” 

Drept concluzie, autorul Traian Babescu opinează că lacul de acumulare de pe aceste locuri istorice ar fi potrivit să se numească „Poiana Fetei”, denumire recunoscută de oamenii locului.

Adnotarea veteranului de război şi ulterior directorului şcolar Traian Babescu e la fel de sugestivă în privinţa numelui lacului: „La 4 kilometri în amonte de satul Surduc, la cota 200 metri, pe hotarul comunei Fârdea se întinde lacul de acumulare inclus în Monografia zonei din 1969. La începutul lucrărilor de îndiguire, administraţia hotărâse denumirea Surduc. Apele lacului acoperiseră o mare parte cultivată de sătenii comunei Fârdea şi a satului aparţinător, Mâtnicul Mic, înconjurată de codrii cu un nume de o rezonanţă legendară, <Poiana Fetei>! Această toponomastică aminteşte de pe timpul ocupaţiei otomane (sec. XVII-XVIII) despre zguduitoarea tragedie descrisă în lucrarea monografică. Posteritatea a păstrat această denumire şi astăzi fermecătoarei poieni; localnicii o ştiu <Poiana Fetei>. Dorinţa lor a fost şi se menţine ca lacul să-i poarte numele… De fapt e şi firesc a se menţine toponimia istorică, pe lângă o răsplată morală a foştilor proprietari ce n-au fost şi nici nu sunt de acord cu denumirea satului în aval şi departe de aceste locuri polarizate de <Poiana Fetei>. Generaţii trecute şi încă ce vor urma păstrează cu tărie un nume îndrăgit: <Poiana Fetei>. Cât de frumos răsună în cântece legate de poieni: Poiana Ruscăi, Poiana Mărului, Poiana Fetei, poieni îngemănate prin masivul Padeşului bănăţean… Pe firmamentul carpatin străluceşte „Stella Montis”, cum la Tomis „Stella Maris”, de Ovidiu…”

„… Feeria „Perlelor” lacului întăreşte Consensus Omnium local pentru o nouă denumire, fermecătoare, legendară, a acestui lac: Poiana Fetei”

Sus în codrii străluceşte / Lacul Perlelor cu… peşte / Raiul mîndru al Planetei / Scris cu dor: <Poiana Fetei>!”

Lacul Surduc

Monografia subliniază încă din debutul capitolului III, Cadrul Istoric, vorbele lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, care identifică zona Banatului şi Olteniei drept singura locuită de români la nord de Dunăre „reprezentând o continuitate neîntreruptă geografică, istorică, a neamului românesc, un cuib de unde se romanizau treptat ţările spre apus, spre criveţ şi spre răsărit…” Aici, la poalele Banatului Montan, la sudul şoselei ce leagă Lugoj de Deva, din comuna Traian Vuia, se coteşte la dreapta spre masivul dominat de Vârful Padeş, 1374 metri, cel mai înalt din judeţ.

Iar în drum îţi iese Fârdea, comuna cu 3.261 locuitori în 1890 şi circa 2.500 în urmă cu peste douăzeci de ani. Peste aceste locuri s-au perindat otomanii, apoi habsburgii şi austro-ungarii, având parte atât de traumele anilor interbelici, când mulţi săteni nu s-au întors de pe front, cât şi de colectivizarea din socialism. Peste aceste locuri s-a pogorât şi furia generalului Lentulus, care a înecat în sânge cu braţul miliţiilor ardeleneşti revolta ţăranilor localnici de la începutul anului 1739, satul Hăuzeşti suferind teribil, dar în egală măsură şi furia apelor, care a lăsat prăpăd în acelaşi Hăuzeşti, în 29 iulie 1980, bilanţul fiind de 13 morţi, numeroase animale luate de viituri, şi semnificative pagube materiale…

De fapt, Lacul Surduc este colector al apelor izvorând din Munţii Poiana Ruscăi, râul Gladna avându-şi de exemplu obârşia la 950 metri…  

Lacul are o suprafaţă de 366 hectare, cu „L”ul de 4 kilometri, lăţimea maximă de trei şi adâncimea de 17,2 metri, cu un volum total de 50 milioane metri cubi. Toate în preajma barajului cu înălţime de 34 metri, lungimea de 136 şi lăţimea de bază de 110 metri… 

Capătul dinspre baraj al lacului de acumulare Surduc

Barajul în lungimea sa...

... şi turişti în dreptul pontoanelor de lângă debarcader. Frumoase locuri!

Am vâslit, am vâslit şi-am ajuns la capătul lacului, dinspre Fârdea

... unde-am mai rotit niţel obiectivul, spre alte maluri

În zilele noastre, altele sunt provocările la care e supusă frumoasa regiune compusă din aşezările Fărdea, Hăuzeşti, Mâtnicul Mic, Gladna Montană, Gladna Română, Zolt şi Drăgsineşti. Ar fi deşeurile rămase în urma turiştilor de ocazie, de weekend, ce periclitează ecosistemele, ar fi şi furtunile de vară, dezlănţuindu-se furibund, aidoma celei din iulie 1980, şi care nu doar înalţă cotele apelor lacului.

Am numărat măcar 33 peturi pe suprafaţa încadrată de poză. Câte-or fi pe raza lacului şi câte consumabile or mai pluti pe ape, urmând să fie duse la ţărm? Un dezastru lent, previzibil dar ce poate fi combătut: oameni buni, nu mai aruncaţi după bunul plac ceea ce nu vă mai este de trebuinţă. Duceţi cu sine până la cel mai apropiat coş de gunoi, fie acesta şi în... Timişoara.

Nu apreciem bogăţia naturală ce-o avem la dispoziţie, de aici şi lipsa de educaţie ecologică. Recent, când cu ploile torenţiale ce-au crescut nivelul apelor lacului Surduc, cel de care pomeneam, de pe raza comunei Fârdea din Timişul vestic, dinspre Munţii Poiana Ruscăi, a ieşit la iveală şi degradarea inumană ce-ar putea sfârşi într-o bună zi în asfixiere sub propriile deşeuri. Lacul s-a retras între timp iar pe porţiunile inundate, acum redate suprafeţei uscate, pe fiecare 100 de metri pătraţi, un număr aproape egal de aşa zise peturi, de reziduri plastice, rezistente cu zecile de ani.

Nu respectăm natura pentru că nu ne respectăm pe sine şi de aici şi deprecierea imaginii către tezaurul natural cu care am fost binecuvântaţi. Lac Bourget, deşi mai mare, la poalele Alpilor, şi cu locuri pitoreşti şi bunăstare în jur, nu e neapărat mai frumos decât necunoscutul Surduc. Diferenţa o face atitudinea celor care-i vin pe neştiutul mal şi care privesc natura de la lac drept un drept cuvenit de care se pot folosi pe bunul plac, tocmai dintr-o lipsă de respect al locurilor, dintr-o falsă impresie că şi-aşa n-ar fi la fel de frumoase ca în „vest” sau mai ştiu eu unde, deci putându-li-se arunca în cârcă coş de mizerie umană.

Pescari, amatori de sporturi nautice, cu toţii beneficiază de apele Surducului. Haideţi să nu le murdărim şi poluăm cu deşeuri altfel reciclabile...

Citesc prin ziare că Surducului i se pregăteşte în timp ceva, în speţă o sistematizare a zonei malurilor, cu drumuri asfaltate, alei, mobilier exterior cu tentă urbană, urmând să fie astfel ridicat la rang de ţintă turistică. În drum spre acele locuri, s-ar rula pe o şosea de nivel european, şi aşa mai departe. Splendid. Începem să ne trezim la potenţialul locurilor…

Până atunci însă, sub imperiul maximei lui Blaga, „Veşnicia s-a născut la sat”, e recomandabilă „Monografia Comunei Fârdea”, o enciclopedie a locului, un mai mare respect în faţa Mamei Natură, care merită întreţinută curată, şi un ochi pe starea vremii, pentru amatorii de descinderi la aer liber. Cu furtunile şi viiturile iscate în zonă nu-i de joacă…

Nici zona Surduc nu e scutită de vijeliile verii...

Bătând locurile cu pasul, de pe Brăinul Mare şi până la biserica din Zolt, de la baraj şi până în Gladne, de la biserica din Mâtnicul Mic, datând din 1912, şi până la cea din Drăgsineşti, am mai fotografiat una alta…

Lacul dinspre Fârdea, cu vedere spre baraj...

Pe drumul Mâtnicul Mic - Drăgsineşti, o minunată lizieră de pădure şi cu un foişor într-unul din brazi...

Biserica şi cimitirul din Drăgsineşti...

... Şi interiorul acestui lăcaş religios. Săteanca, poftindu-ne în biserică, a pus cu înţelepciune punctul pe i. Aflându-ne de la oraş, a grăit adevăr ce-l ştim cu toţii... "Balamuc la oraş. Zarvă şi înghesuiala. Agitaţie. Atâtea tramvaie, maşini, circulaţie, zgomote". Într-adevăr, veşnicia s-a născut la sat pe când du-te vinoul nonsensic şi senil al oraşului e doar deşertăciune

Zburătoare, câte şi mai câte. Ne-au venit berzele la malul lacului...

Ziua 123. Maratonistul fara un picior

aprilie 25, 2009

Am avut ocazia sa-l cunosc, n-am avut norocul sa-l intrec. Un om intre oameni care si-a gasit eliberarea alergand, mai repede decat multi semeni de-ai sai chiar mai bine antrenati si pe distante mai lungi decat le-ar veni greu multora sa-si imagineze ca ar rezista. Si-a descoperit talentul nativ abia dupa ce si-a pierdut un picior. Iar acum este izvor de inspiratie pentru numerosi alergatori amatori, un munte de incredere pentru telurile sale. O poveste de succes, cladita din lacrimi. Un triumf al spiritului uman, despre care aminteam acum cativa ani, intr-un reportaj in Fotbal Vest. De-atunci insa, curajul si meritele sale i-au fost rasplatite, la moment aniversar, inaintea Maratonului Londrei, intr-o gala sponsorizata de aviva, in capitala britanica. 

Zilele acestea, intr-o prezentare de gala a revistei de circulatie mondiala Runner’s World, dedicata alergarilor pe sosea, un tanar african a fost recompensat cu distinctia de a fi furnizat cel mai motivational exemplu de abnegatie sportiva. Un premiu anual pentru cea mai savuroasa poveste a victoriei darzeniei umane impotriva adversitatilor vietii.

Pana sa ajungem colegi de club, si sa alergam in antrenamente sau curse, traiectoriile noastre au fost atat de diferite. Abdifatah Dhuhulow, astazi in varsta de 28 de ani, a scapat cu viata dar a trecut prin chinuri cumplite in cursul razboiului civil din Somalia. In 1991, incercand sa scape din Mogadishu, capitala ravasita de lupte, Abdi a fost ochit in glezna, cazand din basculanta cu care spera sa se elibereze si fiind calcat de roti. Piciorul drept i-a fost strivit, 16 ore s-a luptat intre viata si moarte.

Ulterior, tratamentul a fost minimal, oasele nu s-au sudat iar calvarul sau a inceput. Carje, o operatie, dureri si mai mari. Alte trei operatii. Nici macar medicii britanici nu i-au alinat durerile. Amputarea piciorului sub genunchi, unica solutie. Care a venit ca o izbavire. Paradoxal, asa cum marturiseste Abdi, si-a regasit libertatea.

Fizioterapeuta, impresionata de taria sa de caracter, l-a incurajat sa alerge, iar Abdi, intr-un picior si cu o tija metalica, a facut niste primi pasi… in sprint. Mai apoi, s-a alaturat clubului amator Serpentine, din Londra, unde un prim antrenament cot la cot cu alergatori sanatosi i-a sugerat ca ar putea fi mai iute intr-un picior decat destui semeni de-ai sai, mai norocosi dar nu la fel de dotati pentru alergari.

De la un picior zdrobit, la maratoane. „Ai parte de atatea suisuri si coborasuri. Visezi, idealurile nu ti se materializeaza iar in cele din urma sfarsesti prin a fi schilod. Dar, desi poate exagerez, simt ca m-as fi nascut din nou cand mi-am descoperit abilitatea de a alerga, chiar si fara un picior. Acum nadajduiesc sa ating niste teluri pe care nu le-am abordat pentru atata timp, desi sanatos fiind”. Modest si cumpatat, Abdi a inteles cu atat mai mult cat e de pretioasa viata, dupa ce a izbandit in fata vicisitudinilor ei… Timpii inregistrati de Abdifatah sunt mai mult decat onorabili pentru un alergator amator iar maratoanele sale sunt un exemplu minunat pentru capacitatea de efort si darzenia psihica a omului. Sunt norocos sa-l fi cunoscut.

A fost seara sa, la brat cu o alta laureata, campioana olimpica Dame Kelly Holmes. Amatori ori profesionisti, entuziasti legati de pasiuni comune si imbratisand minunatia luminoasa a sportului. Acum cativa ani, Abdi nu stia daca va scapa de scaunul cu rotile. Acum cateva sezoane, Abdi facea primii pasi in alergari. Astazi si maine, poimaine si saptamana viitoare, se antreneaza pentru o alta cursa. Hei, incerci si tu? Poate intr-o buna zi iti vei intersecta pasii, la o manifestatie sportiva, cu unul ca Abdi. Si vei intelege ca un necunoscut e doar un potential prieten pe care l-ai putea castiga…