Posts Tagged ‘politie’

Stevie G zi de zi pentru verişorul său

septembrie 16, 2010

Mereu flori şi jerbe proaspete, lumânări nestinse, la "Memorialul Hillsborough" din dreptul porţii ´You´ll never walk alone´, zisă "a lui Shankly". Pe mausoleu, şi numele unui verişor al lui Steven Gerrard, cea mai tânără victimă a tragediei...

In 15 aprilie ’89, departe de scena fotbalului european, de pe care cel englez fusese aruncat vreme de cinci sezoane pentru tragedia de pe Heysel, o drama si mai mare lovea aceeasi grupare Liverpool Football Club. La Sheffield, pe Hillsborough, un alt stadion invechit, aidoma celui de la Bruxelles, si a carui denumire incepea cu „H”, 96 de morti, numerosi raniti. Un club, un oras si un fotbal din Albion in doliu.

Incotro? Aceasta era intrebarea pentru un fotbal englez in deriva, pentru un club „rosu” in genunchi.

Trecerea timpului n-a putut cauteriza si nu va vindeca pe vecie niste rani adanci, cum i-a declarat recent Steven Gerrard lui Henry Winter intr-un interviu pe marginea comemorarii dramei din 15 aprilie 1989 si publicat in The Daily Telegraph.

Stevie G nu este doar capitanul unui club greu incercat, care n-a avut alta sansa decat sa stranga randurile, dar si verisorul celui mai tanar fan decedat pe Hillsborough. Jon-Paul Gilhooley avea doar 10 ani si batea mingea cu actualul capitan al „Cormoranilor”. Pana intr-o buna zi, cand sufletul i-a plecat in ceruri iar numele i-a ramas incrustat pe un adevarat memorial al durerii celor de la Anfield.

Câte nu pălesc oare în importanţă, comparativ cu tragedia „momentului Hillsborough ’89”?

Intr-un moment în care fotbalul românesc are onoarea şi privilegiul de a descinde prin reprezentanta sa Steaua pe un stadion încărcat de legendă, adaug randurile sub care am semnat editorialul „Football Made in UK” publicat pe acest subiect in Fotbal Vest. Asadar, „Dupa 20 de ani”…

Saptamana aceasta se implinesc doua decenii de la tragedia ce a catalizat schimbarea la fata a fotbalului englez, bancnotele actualei prosperitati a jocului in Albion, mai ales in Premier League, purtand urmele picaturilor de sange tanar al celor 96 de fani ai lui Liverpool morti pe Hillsborough.

15 aprilie 1989. Pe continent, Steaua trebuia doar sa se prezinte la Istanbul, peste 4 zile, pentru a se califica in finala C.C.E., dupa ce pe 5 aprilie isi acontase deja biletele pentru Barcelona cu un 4-0 contra lui Galatasaray, gratie golurilor lui Dumitrescu, Hagi, Petrescu si Balint. Ros-albastrii din Bucuresti aveau sa joace in al doilea ultim act din patru sezoane remarcabile datorita absentei prin suspendare a fotbalului englez din cupele europene.

Pierdeam vremea din camera in camera, in hotelul de pe muntele Semenic, cu schiurile pe tusa odata zapada tocmai topita, cand am deslusit pe ecran, printre „purecii de pe sarbi”, ca se derula o alta tragedie implicand suporteri englezi, dupa cea de pe Heysel. Si pentru ca in finala din ’85 a C.C.E., cea cu Juventus, fanii lui Liverpool se dedasera la un huliganism barbaric, am sarit iute la concluzia ca asa zisi sustinatori isi dadeau din nou in petec, cu ocazia semifinalei Cupei Angliei, dintre aceiasi „Cormorani” si Nottingham Forest.

Poate ca respectiva perceptie eronata, inoculata de „momentul Heysel”, a determinat fortele de ordine implicate in sambata penultimului act al F.A. Cup, de pe Hillsborough din Sheffield, sa-i trateze oarecum „de pe cal” pe fanii lui Liverpool, ulterior controland defectuos puhoiul imbulzindu-se la intrarile peluzei Leppings Lane sa nu piarda startul jocului si finalmente mai mult franand operatiunile de salvare, odata ce tineri cu inima batand pentru fotbal sfarsisera sufocati si striviti in stadion, de gardul imprejmuitor si balustradele „a la arena UMT”.

Dupa douazeci de ani, nu doar familiile si apropiatii tinerelor victime inocente de pe Hillsborough traiesc cu o rana deschisa, ci si intreaga suflare apartinatoare de „Cormorani” are convingerea de neclintit ca nu s-a facut dreptate, in conditiile in care erorile de abordare ale fortelor politienesti au fost musamalizate. Intr-o recenta documentare dand cuvantul catorva oameni prezenti la tragedia conturata la 6 minute dupa startul meciului, de la Peter Beardsley, fotbalistul lui Liverpool, care nimerea bara in minutul 3, si pana la un fan al „rosiilor” ori soferul unicei ambulante care a fost lasata de politie sa intre pe teren pentru prim-ajutor, cotidianul The Guardian a adunat dovezi in sprijinul ipotezei grupului de suporteri ai „Cormoranilor”, conform careia fortele de ordine ar fi cauzat si favorizat tragedia.

Furia clocotita a celor din Liverpool a fost inflamata de neverosimilele titluri din editia de-a doua zi a celor de la The Sun, care, citand surse anonime, a scris ca unii fani s-au dedat la furturi de la victime din peluza sau de pe gazon, ca au impiedicat cadrele medicale in operatiunile de prim-ajutor, ba chiar ca ar fi urinat pe corpurile neinsufletite sau, in cea mai odioasa afirmatie, ca o tanara pe moarte era abuzata sexual. Nu doar in Liverpool n-au cazut bine respectivele titluri, lansate pe baza unor „garoafe aruncate” de forte interesate, ci chiar si in redactia cotidianului. Minciuni sfruntate, au urlat din toti rarunchii cei din Liverpool care au boicotat apoi ani buni The Sun, dar supravietuitorii si comunitatea „Cormoranilor” au ramas cu gustul amar al frustrarii si al unei evidente injustitii, exacerbate de absenta totala a oricarei condamnari penale pentru cei din politie in urma mortii celor 96 de suporteri.

Unii cinici merg chiar mai departe, punand cap la cap coincidenta deciziei forului federal de a gazdui semifinala pe invechitul stadion al lui Sheffield Wednesday cu incompetenta fortelor de ordine. Sa nu fi fost oare vorba de un scenariu, avandu-i drept tapi ispasitori pe fanii lui Liverpool cu blazonul intinat pe Heysel, care sa serveasca ulterior altor scopuri?

Cert e ca la ora semifinalei fotbalul englez incheia al patrulea an de suspendare din cupele europene si era in plina criza de popularitate si credibilitate. Arene roase de ani scartaiau din incheieturi iar fanii inca isi dadeau in voie in petec, in vreme ce asistenta la meciuri scadea. Era nevoie de o schimbare. Iar efectul tragediei din 15 aprilie ’89, de pe Hillsborough, se contura in august sub forma raportului interimar al prim-justitiarului Taylor, definitivat in 1990, si care recomanda reamenajarea arenelor, fara parapete ori garduri intre gazon si tribune, dar numai cu locuri pe scaune. „Curatenie” si control al multimii.

Au trecut 20 de ani si arenele Albionului, nu doar in Premier League, sunt adevarate teatre ale fotbalului. Chibitii nu se mai inghesuie ca sardelele, in picioare, in peluze, ci – ordonati – isi preiau locurile presonalizate. In paralel, ca efect esential al tragediei de la Sheffield, jocul salubrizat a devenit si televizat. Coincidenta sau nu, in 5 februarie al aceluiasi an, Sky TV anunta intr-o conferinta de presa lansarea pe piata britanica, inclusiv cu „aripa” sa sportiva, continand un prim contract in valoare de 304 milioane lire sterline, pentru drepturi exclusive de televizare, ce a stat la baza demararii in 1992 a Premier League, „masina fotbalistica de bani” care, iata, crescand si crescand, da trei semifinaliste in Champions League.

Asadar, per total, fotbalul englez a prosperat mai ales la varf mai abitir ca niciodata, de pe urma raportului Taylor, intocmit special dupa tragedie, incasand vartos in schimbul accesibilitatii pe micile ecrane, barata absolut, fara ,macar un joc transmis in direct in deceniile sapte si opt. In particular insa, supravietuitorii si apropiatii victimelor de pe Hillsborough nu si-au gasit linistea, ci unii dintre ei moartea, iar clubul Liverpool, lovit de tragedie la Sheffield in plina revenire de forma in campionat, de la un deficit de 15 puncte la Anul Nou fata de Arsenal la postura de lider, nu doar ca pierdea incredibil titlul la potou, in ultimul meci al editiei, dar, in ciuda triumfului ulterior, din 1990, nu avea sa mai castige campionatul nici pana in ziua de azi. Urmele ranilor adanci…

Pentru Liverpoool si fanii ei, tragedia a avut un efect nefast. Pentru fotbalul in varianta comercializata si mediatizata, catalizator a fost Raportul Taylor. Insa redactate au fost doar recomandari la adresa sigurantei stadioanelor, nefiind pusi la zid posibilii vinovati ai tragediei de pe Hillsborough. Printre care victime, copii si tineri inocenti. Cu alte cuvinte, mame nu si-au gasit impacarea iar clubul cadenta, atat in planul comercializarii sale globale cat si a succeselor in prima liga, secate – cutit intors in rana – in favoarea marei rivale din Lancashire, Man United. Dar fotbalul englez „post Hillsborough” s-a redefinit in toate planurile prin organismul de sine statator Premier League, care acum nici macar nu mai contine in titulatura firescul The F.A. Federatia nu mai tuteleaza, liga are propria „umbrela”.

De la disperarea plumburie a unui 15 aprilie cu aproape 100 de mori si multi raniti, intr-un fotbal repudiat de Europa, la un miez de aprilie din 2009 cu „Cormoranii” preluati de nord-americani si Chelsea imprumutata de un rus jucand ca la carte pentru un loc in semifinalele UEFA Champions League. O metamorfoza nascuta din sange varsat cu ocazia de gala a semifinalei celei mai vechi competitii din istoria fotbalului mondial, The F.A. Cup.

Atunci, in ’89, Liverpool avea sa castige Cupa Angliei dar pierdea apoi titlul in ultima partida, dupa inchiderea editiei, chiar acasa pe Anfield, cu fosta lidera devenita urmaritoare, Arsenal, care avea doar sansa unui succes la macar doua goluri diferenta. Intr-un joc ramas in folclorul fotbalului insular, regretatul Michael Thomas avea sa inscrie acel al doilea gol izbavitor decisiv pentru „Tunari” chiar in minutul 90. Se intampla, nefiresc, intr-o vineri, 26 mai, la sase saptamani dupa tragedia de pe Hillsborough, intr-o reprogramare, data initiala a derbyului, la opt zile dupa „drama Sheffield”, fiind amanata. Sufletele plecate in ceruri parca luasera cu ele arta lui Liverpool de a acapara titluri nationale si europene cu o „ermetica” tinand de rezultat.

Foloase aveau sa traga doar cei care, oportunist ori premeditat, au exploatat 15 aprilie generand o schimbare intr-atat de radicala de parca intunecatii ani ’80, cu huligani, peluze cu buruieni si suspendari din eurocupe, nici n-ar fi existat.

Reclame

Dintr-un oras gazda la EURO 2012…

septembrie 29, 2009

 [ Prima postare din Wroclaw, oras gazda a Euro 2012, o regasiti cateva articole mai „in urma”, tot in septembrie. Aici revin cu adaugiri de la stadionul Oporowska, interzis huliganilor de altadata. ] 

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

In al doilea reportaj din Wroclaw pentru <Fotbal Vest>, intitulat „Tramvaiul verde si arena virtuala„, am observat ritualul de meci in fotbalul polonez, tehnologizat si epurat de elemente huliganice insa anost cat de-un 0-0, si atmosfera citadina cu de toate.

La meciul Slask – Legia, uriasa flamura desfasurata peste tribuna a doua, Odkryta, cea a galeriei, cu grafica unui tramvai verde-alb-rosu in marime naturala, a fost punctul de atractie al jocului de 0-0, in al carui minut 85 varful gazdelor s-a hotarat dupa una-doua secunde sa cada secerat, teatral si din senin, dandu-se accidentat, asta pentru a evita “galbenul”, dupa ce nu-i “luase fata” portarului. Atitudine care spune totul…

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Dar tramvaiul a salvat ambianta, ruland de la capatul nordic al tribunei. Am calatorit la Oporowska cu numarul 4, apoi Politia ne-a barat accesul spre arena dinspre peluza rezervata oaspetilor, Sektor Gosci, si m-am chinuit cu codul de bare al biletului de 50 zloti, aproximativ 13 EUR, la poarta electronica, pentru ca finalmente sa fim perchezitionati, cu mainile incrucisate in fata. Politicos dar ferm. Sticla de apa minerala Slask mi-a fost retinuta in schimbul unui tichet de depozit iar la final am descoperit in “seif” ca se fereau si de alde umbrele. Masuri de precautie…

In Oporowska, cu tribune separate, prima surpriza a fost absenta totala a fanilor Legiei. Sektor Gosci, gol. Cealalta peluza, Trybuna Polnocna, de la principala poarta de acces in stadion, unde e amplasat un monument-minge anticipand Campionatul European, e si unica nedespartita de gazon prin uriasul gard imprejmuitor. Doar o plasa inalta.

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

A atras cel mai mult atentia filmuletul multimedia, repetat mereu, intre fazele jocului, infatisand pe uriasul ecran panoramic proiectul “Wroclaw 2012”, cu un tur virtual al viitorului stadion cu “scoici” verzi, gazda la EURO, aidoma unei farfurii zburatoare. Va fi complimentat de tot tacamul, cu hoteluri, terenuri de antrenament si autostrazi déjà in constructie, carora le erau daramate din cale, cum observam din mersul tramvaiului, inclusiv vechi cazemate.

Ca la teve, plictisitor a fost doar sirul de reclame de pe ecranul despartind tribunele galeriilor, savuros doar la desfacerea capacului berii locale Piast si deloc surprinzator, in insidioasa politica de globalizare, la mentionarea The Times ca supliment al gazetei Wyborcza. Cyfra Canal + a difuzat in direct jocul, inceput la 18:15, in nocturna, una dintre cele sapte ore de start ale etapei a sasea, cu 8 meciuri.

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Cam atat cu tehnologia… In rest, carnati polonezi si funinginea dusa de vantul libertatii in tribuna, armate de pusti vanzolindu-se pe esplanada oficialei, cu gandul departe de fotbal, multe cupluri, spectatori si in raiati lamaii ori la cravate cyclamen, intr-un du-te vino ce te facea sa suspectezi ca “iesirea” la Slask are de-a face si cu a fi vazut, elicoptere deasupra capului intr-o cacofonie cu asurzitoarea muzica rock locala, incrancenati bodyguards cat cuprinde, plus o armata mass-media, de ambele sexe, cu reporteri fie defiland deloc cu ochii pe joc, fie aranjandu-si absorbiti de importanta de sine nodul roz, absenti, cu spatele la ostilitati. Chiar, ce-or fi stiut sa-i intrebe pe Tarasiewicz si Urban?

Mai interesanta a fost copia copertei unui program de arhiva de la Legia – Slask, din 7 august ’65, publicata in revista gratis in 12 pagini, pe frontispiciu cu stema cu vulturul locului, negru pe fond galben si alb pe rosu, jumi-juma.

Am parasit tribuna I, cu 14 randuri de scaune rosii, dupa accidentarea mimata, putand paria la acel bet-at-home repetandu-se obsesiv pe panourile publicitare digitale de pe lungimea tribunelor galeriilor, ca se va sfarsi 0-0, si intrebandu-ma doar ce-o fi fost cu numele Kielce, Gdynia si Belchatow, alte prim-divizionare, pe bannere din sanul galeriei. De altfel, graffitti ale unor cluburi rivale impodobeau ziduri din preajma, alaturi de emblema lui Slask.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

Ca o senzatie generala, oamenii gusta noua fata a fotbalului de club polonez, si acesta ultracomercializat si oferit ca produs de consum, asaltandu-te ca forma dar cu continut subtire, si pare a astepta cu nerabdare gazduirea turneului final, sugerata in filmuletul cu stadionul virtual, ce va atrage si alte investitii si va genera venituri intr-o minunata capitala milenara a Sileziei.

In rest, Legia tot in plasa lui Wisla si Ruch, iar Slask la primele puncte cedate acasa, intr-un tur inceput in 1 august, cu punct terminus 13 decembrie. Iar in oras, toate remarcabile.

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Pietele, arhitectura, bulevardele aerisite, aerul domnesc, lumea asteptand calm la semafor, puzderia de respectabile lacase de cult, promenadele, Festivalul Vinului, reclamele pomenind de C.E. de baschet si volei masculin din oras, in plina desfasurare, plus maratonul “nostru”, cel mai “tare” din Polonia, uns de ospitalitatea sincera a Silezienilor.

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Care au un unic of. Sa nu mai auda, din largile grupuri de turisti germani, rostindu-se numele Breslau. Caci Wroclaw e unic, al localnicilor, si se gateste sa primeasca in nici trei ani Europa. Nu va dezamagi. Ba chiar isi va alege simpatiile, dupa cum am remarcat in timpul jocului de volei Bulgaria – Rusia, difuzat pe un urias ecran panoramic amplasat in centru, la care oamenii au aplaudat fatis setul smuls de vecinii de la sud de Dunare…

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chudnoy, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chrobry, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Ziua 142. Barajul „durilor”

mai 12, 2009

Anul trecut, Leeds United a ramas la rosu in barajul play-off de promovare in liga a doua. Ce va fi joi, pe Elland Road? La ditamai stadionul, pacat de prezenta in esalonul trei...

Anul trecut, Leeds United a ramas la rosu in barajul play-off de promovare in liga a doua. Ce va fi joi, pe Elland Road? La ditamai stadionul, pacat de prezenta in esalonul trei...

Doua cluburi inca percepute a fi drept furnizoare de probleme huliganice s-au luat la tranta in aceste zile intr-un baraj de promovare dar, vorba unor observatori, bine ca “durele” Leeds si Millwall au nimerit in semifinale, si nu in finala de pe Wembley, unde, in timpul jocului lor din celalalt colt al Londrei, de pe The Den, incepea un ultim act intre grupari “pitice”, pentru un trofeu obscur la prima vedere.  

Chiar daca dracul nu e atat de negru si reputatia proasta tine loc starii de fapt, mai tot fotbalul englez n-ar fi inghitit o finala de promovare in liga a doua intre Leeds United si Millwall Londra, gazduita inevitabil de solemnul Wembley. Firimituri din peisajul huliganic al anilor ’80 ar fi cautat galceava intr-un moment puternic mediatizat, pe marea scena, fie si urmarite fiind de uriase forte politienesti dotate pana-n dinti.

Dar doar una ajunge pe Wembley, dupa returul semifinalei play-off de joi seara, de pe Elland Road din Leeds. Arena care, altadata, in 2 mai 2001, gazduia un altfel de semifinala, de Champions League: Leeds – Valencia 0-0. Anii s-au scurs si, in editia trecuta, daca n-ar fi pornit cu o penalizare, alb-galben-albastrii ar fi scurtat supliciul cu o promovare automata in esalonul secund. Insa, sfarsiti la baraj, “Paunii” nu s-au descurcat.

In 2009, nepenalizata, Leeds n-a mai strans puncte cat pentru locul 2, sarind abia in ultima etapa pe 4, peste Millwall, inclusiv cu al 27-lea gol in campionat marcat de varful de culoare Jermaine Beckford.

Sambata, pe The Den din Londra, in jocul tur Millwall – Leeds, “Leii” localnici s-au bazat pe golgeterul all-time al clubului, Neil Harris, care in acest sezon a batut toate recordurile gruparii, unele stabilite candva de Teddy Sheringham, iar Simon Grayson, fost candva in Ghencea cu Aston Villa si preluand la Craciun carma de la Gary McAllister, s-a bazat pe Beckford, “masina” cu 34 de goluri per total.

Intr-un pub din Leeds, intre fani ai lui United, turul de la Londra a curs la cote maxime. Optimismul plutea in aer. In fond, Leeds incheiase sezonul cu un unic esec in ultimele 15 jocuri, pe cand Millwall nu castigase macar unul din cele 8 meciuri de baraj disputate. Scandari, incurajari, refrene cu fularele ridicate deasupra capului. Telespectatorii fani ai lui Leeds nu s-au sinchisit nici cand golgeterul Neil Harris a fost aruncat in lupta pentru Millwall, in minutul 16, vazand jumatatea plina a paharului in faptul ca ex-fundasul vels Kenny Jackett, manager al “Leilor”, isi epuizase déjà o schimbare.

Insa Harris l-a luat la intrebare pe junele portar al oaspetilor, Ankergren, care i-a deviat lobul in bara. Dar in minutul 71 a fost Harris 1 – Leeds 0 si Harris la „cota 117”, parte din cei 13.228 spectatori invadand frenetic terenul. Cordoane de politie pe gazon, chiar si calare, o agresiune asupra lui Ankergren, un arestat. Revansa, joi, pe Elland Road din Leeds, in fata a 37.000 spectatori, de la 1-0 pentru Millwall…

Ei bine, la 8 ani dupa o semifinala de 0-0 in Champions League, cam asa a “sunat” Leeds cea rapusa cu 1-0… Ankergren – Douglas, Sodje, Naylor, Parker, Snodgrass, Howson, Kilkenny, Delph, Becchio, Beckford. Recunoasteti pe careva?

Vor sarbatori oare Leeds si fanii ei, pe Elland Road, patrunderea in finala de pe Wembley? Nu demult, aici se jucau meciuri de Premier League si europene. Iar in alte vremuri, Cantona se lansa in Insula aducand titlul national la Elland Road, in '92. Atunci Leeds era vijelioasa pe verde!

Vor sarbatori oare Leeds si fanii ei, pe Elland Road, patrunderea in finala de pe Wembley? Nu demult, aici se jucau meciuri de Premier League si europene. Iar in alte vremuri, Cantona se lansa in Insula aducand titlul national la Elland Road, in '92. Atunci Leeds era vijelioasa pe verde!

Ziua 124. Pe doua roti prin Timisoara

aprilie 25, 2009
"Verde pentru biciclete", la mai mare...

"Verde pentru biciclete", la mai mare...

Am trait s-o vad si pe asta. Siruri de autovehicule in trafic, insa nu incetinite de ambuteiaje ori la „stop”, la intersectii, ci dand prioritate initiativei „Verde pentru biciclete”, un proiect de incurajare a ciclismului in mediul urban si care s-a bucurat de sprijin din partea autoritatilor locale si de entuziasmul numerosilor amatori ai transportului pe doua roti. A fost o sarbatoare a entuziastilor sportului cu pedale, cu mic cu mare, cu biciclete care mai de care, o ridicare la putere a dreptului bicicletelor in tot mai aglomeratul trafic urban.

Vremea a fost cu noi… Soare cald. Zambetele au fost pe buzele tuturor. Iar organizatorii s-au gandit la toate. Au impartit sticle cu apa, inaintea pornirii de pe Bulevardul Circumvalatiunii din Timisoara, si numeroase pliante explicative… Plus tablitele cu numere si logoul de un verde crud.

Macar si pentru o primavarateca dimineata de sambata, puterea pedalei a trecut pe primul loc pe strazile Timisoarei. Verde pentru biciclete!

Macar si pentru o primavarateca dimineata de sambata, puterea pedalei a trecut pe primul loc pe strazile Timisoarei. Verde pentru biciclete!

Ne-am reunit intr-atat de multi incat prezenta Politiei a fost primordiala in asigurarea bunei desfasurari a pelerinajului ciclist pe strazile orasului nostru. Pentru o ora, cateva artere ne-au stat la picioare, limuzinele s-au oprit, agentii de trafic au asigurat fluidizarea traficului iar unii soferi au salutat initiativa cu claxoane amicale.

De luni, intr-o zi ca oricare alta, de lucru, lucrurile vor sta altfel, cu ciclistii ruland inghesuiti langa borduri si cu automobilistii cu nitel mai putin spatiu de manevra. Atunci, anumite reguli „de convietuire” in trafic vor usura drumul tuturora cu treburile zilnice, daca soferii nu ii vor descuraja pe ciclisti deschizand portiera fara sa se asigure, daca le vor lasa loc de rulare in preajma bordurii, daca nu le vor taia calea, daca le va acorda prioritatea cuvenita in intersectii, daca vor semnaliza schimbarea directiei de mers, daca nu vor parca pe pistele de biciclete, care, par a se inmulti in mediul citadin si pe arterele de acces in oras ori daca nu vor claxona in apropierea lor. Sunt mai degraba lucruri de bun simt decat legi negru pe alb.

Biciclete aliniate la startul initiativei "Verde..."

Biciclete aliniate la startul initiativei "Verde..."

Cred ca am fi fost si mai multi daca domni si doamne intre doua varste sau chiar de varsta a treia ar fi avut curajul sa se alature unei procesiuni in general tinere. Sunt multi timisorenii care prefera sa-si rezolve treburile circuland cu bicicleta dar abia in crestere numarul celor care percep puterea pedalei drept un mod de relaxare. Cei in ton cu ordinea zilei, a culorii verde pentru prioritate la biciclete, au spus prezent sambata dimineata, pe platforma Timco din zona centrala a orasului. Am fi fost asadar si mai multi. Si estimez ca parcul de biciclete al orasului va creste considerabil pana la proxima reuniune. Ar mai fi Masa Critica, in serile din ultima seara de vineri a lunii, tot cu un pelerinaj pe doua roti pe cateva artere ale Timisoarei…

Unde-s multi, puterea creste. Nu suntem multi, ca si chinezii, insa numarul crescand de masini, pe niste artere care nu s-au largit peste noapte, ne determina sa cautam solutii viabile pentru transportul "in cetate".

Unde-s multi, puterea creste. Nu suntem multi, ca si chinezii, insa numarul crescand de masini, pe niste artere care nu s-au largit peste noapte, ne determina sa cautam solutii viabile pentru transportul "in cetate".

Odata „sarpele” pornit, coloana ciclista a fost mai lunga decat ne-am fi asteptat. Am prins putere inca de la actiunea incipienta. Am trecut pe sub viaductul din apropierea Garii de Nord, apoi prin fata Catedralei, am trecut Bega, am ajuns la giratoriul de la Michelangelo si am continuat spre Spitalul Judetean, apoi pe Calea Martirilor si pe traseul tramvaiului 9, pana la Calea Sagului. La dreapta si apoi pe Strada Resita, din nou peste Bega si prin fata Garii. A fost frumos, a fost placut, ne-am bucurat de privelistile din oras in mersul molcom al bicicletei si am savurat libertatea de a pedala in voie. Drumul a fost al nostru…

"Pe cand urmatoarea intalnire?" ne intrebam cand prinsesem deja gustul, la 15km/ora, pe Bulevardul Vasile Parvan...

"Pe cand urmatoarea intalnire?" ne intrebam cand prinsesem deja gustul, la 15km/ora, pe Bulevardul Vasile Parvan...

La fel de bine, biciclistii trebuie sa-si puna si ei problema sigurantei in trafic… www.pedaleaza.ro atrage atentia in privinta catorva reguli de bun simt. Traversezi zebra calare pe bicicleta? Mai bine nu… Tasnesti brusc in fata masinii? Deloc recomandabil… Treci pe rosu la semafor? Interzis! Nu semnalizezi schimbarea directiei de mers? La fel de grav… Circuli in paralel cu alti biciclisti? Nu-i concurs… In paralel, doar la aceasta initiativa. Iti legi bicicleta de copaci, stalpi, hidranti, burlane? Inca, din pacate, pana ce numeroase bare metalice, special amenajate, vor fi amplasate ici-colea, in oras. Nu porti elemente reflectorizante, noaptea? Esti in pericol!

Politia a fost cu noi, masinile s-au oprit iar "Verde pentru biciclete" a facut turul Timisoarei!

Politia a fost cu noi, masinile s-au oprit iar "Verde pentru biciclete" a facut turul Timisoarei!

A fost un prim pas reusit spre ceea ce ne-am dori sa fie traficul in mediul urban al Timisoarei. Mai tolerant, cu loc pentru toti, cu calm, rabdare si zambete. Se poate… E nevoie de biciclete ca de aer, e o sansa in plus pentru fluidizarea traficului. Si o mie de soferi daca ar renunta la volan, macar pentru o zi pe saptamana, in favoarea bicicletei sau mersului pe jos, si traficul ar fi deja mai lesne. Se inscrie cineva? Ala eu, ala eu…

Si fotbalistele de la Ripensia au fost cu noi, si cateva fete cunoscute din spatiul public. Plin de camere de filmat. O initiativa al carei mesaj este raspandit, e o actiune de efect...

Si fotbalistele de la Ripensia au fost cu noi, si cateva fete cunoscute din spatiul public. Plin de camere de filmat. O initiativa al carei mesaj este raspandit, e o actiune de efect...

Ai economisi bani, ai contribui la diminuarea poluarii in orasul copiilor tai, ai decongestiona traficul, ai fi mai putin frustrat decat in ambuteiajele create la „stopuri”, ai face miscare si, surpriza surprizelor, iti vine sau nu sa crezi… ai castiga chiar si timp, aliatul sau inamicul nostru numarul unu, dupa caz… Cine se incumeta sa lase luni masina in garaj si sa porneasca pe doua roti? Mai ales acum, in anotimpul de tranzitie, cand, fara ploaie dar nici prea cald, bicicleta e un mod placut de deplasare. De la A la B, in cateva minute. Iar banii iti raman in buzunar si benzina la pompe, si nu in atmosfera. Suna bine, nu-i asa?

Ciclismul ca mod de destindere si petrecere al timpului liber e la mare pret in alte societati. Va castiga oare incet teren si in orasele noastre? Depinde numai de noi

Ciclismul ca mod de destindere si petrecere al timpului liber e la mare pret in alte societati. Va castiga oare incet teren si in orasele noastre? Depinde numai de noi

Ruland sambata in grup, laolalta cu alti entuziasti, cu prieteni si cunoscuti, am fost incercat de o mare usurare. M-am simtit eliberat de teama, infima ce-i drept, ce mi-o oferise peste ani ciclismul pe strazile Timisoarei. A fost triumful nostru, al celor neintelesi in privinta avantajelor mersului pe bicicleta ori chiar aratati uneori cu degetul si perceputi drept „sarantoci” pentru alegerea noastra de a profita de puterea pedalei. 

E poveste veche, cam de-acum un deceniu… Pe prioritate, in giratoriul Michelangelo, aproape ca am fost luat pe capota de o limuzina straina, decapotabila, cu numar „rosu de be”. M-am ferit si doar i-am sugerat soferului, gesticuland, s-o lase mai moale. Nu i-a convenit, a schimbat brusc directia de mers, neregulamentar, mi-a taiat calea, a oprit, a coborat din masina si m-a lovit cu capul in gura cat ai zice peste. Era un ins intolerant, masiv, tuns „periuta”, cu o ceafa de taur si cu un limbaj pe masura. Cazut fiind pe spate, i-am preluat in plin dispretul absolut fata de-un semen de-al sau. S-a referit la marea patura de „nimicuri”, la calcatii in picioare ai acestei natiuni. Noi, cei multi, din masa de manevra, ce nu contam in estimarea unora ca Dumnealui. Mi-a intors apoi spatele, si-a asezat pretiozitatea in scaunul capitonat si dus a fost, cu scrasnet de roti. Cazut si lovit, m-am ridicat si am incheiat prin a-mi spune pasul, la Sectie. Am avut si martori, socati de brutalitatea individului… Dar mi s-a sugerat prieteneste si politicos, dupa un apel facut pentru detectarea soferului, in functie de numarul de inmatriculare, sa uit de depunerea unei plangeri, spre binele meu. Dadusem de nervii cuiva sus pus. L-am iertat dar n-am uitat, caci am fost o vreme tumefiat…

Iar acum, peste ani, pentru o sambata dimineata, mi-am luat revansa, pasnic. Verde pentru biciclete! De fapt, pentru a fi un bun si iubitor de oameni „ostean” al „cetatii” trebuie sa treci prin toate ipostazele si sa vezi lumea prin ochii tuturor participantilor la bunul mers al lucrurilor… Pieton, biciclist, sofer. Toleranta, calm, respect, bucuria de a trai. A fost o victorie a emanciparii civice, un succes al civismului. Rulam pe un drum bun, cu prioritate.