De obicei poartă ecusoane atârnate de gât, la vedere. Sau prinse în piept. Şi te întâmpină cu „excuse me…” Scuzaţi-mă. E vorba de agenţii stradali ai organizaţiilor caritabile. Nimic din toate astea.
Mi-a sărit în cale la capătul podului Westminster şi s-a grăbit să-mi prindă de haină o floricică. Dar unde? Iute ca fulgerul i s-au mişcat mâinile şi mi-a înfipt-o sub bareta rucsacului. Acolo, undeva la piept. Drăguţă floricica… Dar unde vă este ecusonul şi ce organizaţie reprezentaţi? Nicăieri. „Strângem bani pentru copiii gypsies” mi-a explicat iute femeia. Ai comunităţii nomade aşadar. M-am scuzat, nu că aş avea ceva împotriva lor, ci datorită abordării ei neconvenţionale. Ar fi putut fi oricine. Să zic bogdaproste că nu mi-a sărit încă nimeni în cale cu tăişul lamei la vedere. Banii, viaţa sau mustaţa.
Dar tot n-am scăpat. „You are discriminating!”, m-a tăiat scurt. Aşadar am fost acuzat de discriminare pentru a nu fi vărsat un penny pentru copiii gypsies. În Anglia, sunt membru al unei comunităţi minoritare, aşa încât departe de mine a discrimina alţi minoritari. Însă de ce aş da un penny pentru copiii lor şi nu pentru micuţii africani, asiatici sau sud-americani ai căror părinţi poate n-au un bănuţ nici de chiloţei? Chiar aşa… de ce?
Loja Fair Play 