Posts Tagged ‘manageriat’

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Reclame

Recesiunea sa-i fi facut sa schimbe tacul!?

noiembrie 2, 2009

E noiembrie si nici un manager n-a fost inca demis in Premier League. O remarcabila nota de normalitate, contrastand puternic cu abordari si decizii impulsive din precedente editii. Ce sa-i fi facut oare pe diriguitorii gruparilor din elita Albionului sa fie atat de rabdatori, atat de calmi? Sau poate ca performantele angajatilor lor nu le-au dat apa la moara. Rezultatele s-or fi incadrat intre parantezele asteptarilor.

Daca e sa ne legam de strangerea pungii si chivernisirea mai judicioasa a resurselor, as inclina sa cred ca in alte conditii economice Portsmouth l-ar fi pus deja pe faras pe Paul Hart. In orice alta campanie, din anii precedenti, cand norii negri ai recesiunii nu amenintau imediat decolorarea veniturilor clubului, probabil ca Hart n-ar fi supravietuit unui start cu 5 esecuri la rand pe teren propriu. Dar vremurile s-au schimbat si cei mai nevoiasi sufla si-n iaurt.

O lectie a fost predata anul trecut, cand Newcastle United nu s-a gandit de doua ori in privinta demiterii lui Kevin Keegan, nu doar un fost Mesia al locului, atat ca jucator cat si ca antrenor, dar si un om intors cu putin timp inainte la vatra de pe St. James’ Park, dupa cativa ani inafara fotbalului, la startul carora declarase ca a rupt-o cu jocul. Ashley l-a poftit pe usa din dos si ce a urmat stie toata Europa. „Cotofenele” au retrogradat. Poate ar fi facut-o si cu King Kev, debarcat in septembrie, dar aceasta ramane doar o supozitie.

Cert e ca decizia de-atunci l-a haituit pe Ashley si dupa retrogradare, United trebuind acum sa-i achite demisului despagubirea cu sapte cifre. Un contract retezat abrupt si urmarile de rigoare. Ultima lovitura ce i-ar mai fi trebuit impovaratului descins in fotbal.

Ashley s-a ars si altii asteapta inainte sa demita un manager ce va pretinde despagubiri contractuale. Nu mai sunt atatia bani de aruncat pe fereastra iar acest fapt ar putea sa cantareasca in incetinirea caruselului antrenorilor. Asta pe de-o parte.

Altfel, nu multi manageri au calcat in strachini in acest debut de sezon. Lasandu-l la o parte pe Hart, o exceptie in fruntea unui club decimat de exodul jucatorilor sai de baza, majoritatea n-au deziluzionat. Nici macar Phil Brown, care dupa un prim sezon adus la liman cu chiu cu vai, mai degraba gratie startului ca din pusca, a revenit la locul ce-i era din start atribuit lui Hull City. Undeva la retrogradare. E pe undeva pacat de antrenorii ce reusesc promovarea si apoi isi prind beregata in latul elitei, mai ales fiind la carma unor „buturugi mici”, dar acesta e mersul lucrurilor. Iar cum un mai renumit Roy Keane a impartasit soarta antrenorului cu o promovare la activ dar care sa plateasca pretul pierderii busolei in Premier League, zilele lui Brown par cu atat mai numarate. De la Brown, realist vorbind, nu se asteptau prea multe. Cele doar 3 succese in 2009 in Premier League sunt in ton cu asteptarile. La urma urmei, in august 2008, cand „Tigrii” lui Hull debutau in premiera in elita fotbalului din Albion, mai toata lumea ii credita cu repetarea contraperformantei lui Derby County, o lamentabila nou-promovata recenta, strangand in jurul a 20 de puncte. Supravietuirea hocuspocusata de Brown a fost un succes in sine…

Soarta lui Brown ar putea fi totusi decisa in urmatoarele zile, eventual in functie de deznodamantul jocului cu Stoke City, o alta  promovata in 2008, pe care City o va primi in vizita la Hull. Iar postura lui Brown depinde si de felul cum vede lucrurile Adam Pearson, noul presedinte executiv al clubului, tocmai numit in post. La o schimbare manageriala, sunt sanse si pentru una pe banca tehnica. Bookmakers nu se sfiesc sa-l coteze pe Brown drept primul antrenor demis in elita in actualul sezon.

Cine a dezamagit putin, a fost Rafael Benitez. Si asta relativ la aspiratiile mereu majore ale „Cormoranilor”. In fond, ibericul a reconfirmat faptul ca succesele din editia trecuta contra rivalei United n-au fost intamplatoare, insa alte coji de banana, ce i-au furat practic titlul si in campania precedenta, au fost din nou Nemesisul rosilor. Cam devreme in cursul sezonului, asemenea deranjante derapaje. De aici senzatia ca spaniolul si-a pierdut nitel clarviziunea si prospetimea intuitiei, pe langa esecul de a-l pierde pe Xabi Alonso, oarecum speriat si de cota de impozitare de 50%. Ce sa-i faci, daca era regeste recompensat.

Cine dezamageste prin constanta de a nu mai cuceri trofee e Arsene Wenger, fara un triumf din 2005. Dar alsacului tocmai ajuns la 60 de ani i se accepta aceste neajunsuri, devenind un evergreen foarte stimat si respectat la Emirates. Cu o alta conducere, francezul ar fi platit poate pretul saraciei de trofee. Dar politica de transferari, consecventa sa si stilul de joc, etica „Tunarilor”, sunt colacii de salvare ai sperantei care moare intotdeauna ultima. Iar tinerii sai sunt deja in sferturile Cupei Ligii. Poate in februarie, in finala Carling Cup…

Cine-ar putea fi scrutinizat prin prisma uriaselor investitii e galezul Mark Hughes. Noroc ca nababii arabi de la carma lui Manchester City inteleg ca Roma nu a fost ridicata peste noapte, lasandu-l pe fostul jucator al lui United sa unga angrenajul cu atatea piese noi, sosite de pe-o zi pe alta. Insa altceva decat un traseu care sa o ghideze spre cupele europene, deci macar UEFA Europa League, s-ar putea sa-l coste pe vels.

In rest, destui sunt oarecum noi in post, deci scutiti momentan de griji, navigand in general in limitele asteptarilor. Iar daca rezultatele n-o vor lua razna, s-ar putea sa avem un sezon fara multe victime, copiind apele mai calme din chiar prima editie de Premier League, 1992-’93, cand doar Ian Porterfield era trimis la plimbare, de Chelsea. Mai precauti, presedintii se gandesc si la consecintele pe termen mediu, nu doar la urmarile imediate.

Dar lumea antrenorilor din Premier League ramane pe acelasi patinoar alunecos, fie sau nu in recesiune. Vorba unora ca Billy Davies ori Paul Ince, intervievati dupa demiterea recenta a lui Gareth Southgate de la Boro. Daca antrenorul unei echipe tragand la promovare e pus pe liber dupa un succes cu 2-0 acasa, ce mentine clubul in frunte, atunci ce-ar mai fi de zis?

E drept, Boro nu prea joaca iar transferurile grele ale lui Southgate au cazut in nas, insa decizia patronului Gibson spune multe despre jocul primejdios in care sunt implicati antrenorii cochetand cu ideea performantei in Premier League. La urma urmei, Gibson a fost poate prea rabdator in a simti gustul amar al retrogradarii cu acelasi antrenor care era parca sortit sa coboare pe tobogan la carma alb-rosilor. Si-atunci nu e mult mai importanta decizia investirii antrenorului potrivit in locul potrivit, deci optiunea initiala!?! Ba bine ca nu.

Dar foarte putini triumfa in aceasta loterie. Insa si daca o fac, se pot alege cu un antrenor pe vreo 25 de ani. Si imbogatind cabinetul cu trofee.