Posts Tagged ‘insula’

Daca e in Bucuresti, obligatoriu sa dea din coate in top

Octombrie 10, 2009

Simpatica emisiunea televizata pe The Money Channel. Cu Gabriela Szabo una dintre cele doua invitate. S-a vorbit pe indelete despre Raiffeisen Bucharest City Marathon, mai pe inteles a doua editie a Maratonului Bucuresti, ce bate la usa. In 18 octombrie 2009…

Laudabila initiativa de a populariza in mass-media, cu suficient spatiu de emisie, un eveniment ce era inaugurat in toamna anului trecut. Laudabila aparitia Bucurestiului pe harta oraselor gazda de maratoane, sute si sute, de la mari capitale pana la mici asezari… Iar infantul n-are de-acum decat sa creasca.

In vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita punea Romania in fruntea ierarhiei olimpice in proba feminina de maraton, cucerind spectaculos aurul. O mama originara din Gorj, pe sudoarea sa, a innobilat o intreaga natiune cu o performanta absolut remarcabila, iar imediat cateva constiinte incarcate s-au sesizat. Peste nici trei luni, capitala Bucuresti organiza primul ei maraton. O reactie fireasca.

Dar de ce am deschis subiectul prin a cataloga emisiunea drept simpatica? Pentru ca moderatorul s-a lasat nitel dus de val. In fond, Bucuresti se pregateste de a doua editie. Ei bine, Budapesta si-a consumat deja in septembrie a 24-a editie anuala, Beogradul a 22-a, in primavara, iar Sofia e la borna 27, pentru a da exemple capitalele tarilor limitrofe.

N-are rost sa batem moneda despre Kosice, gazda celui mai vechi maraton european, demarat in 1924, caci atunci Bucurestiul chiar ar inghiti in sec. Si exemplele ar putea continua aproape la nesfarsit. Orasul vestic european si maratonul. Foarte foarte putini ar fi abia inaintea celei de-a doua editii…

S-a amintit de orasele gazda drept capitale. Hop, hop! Doar prin preajma, la Timisoara, se desfasoara editia a zecea, una „rotunda”, iar peste granita, la Novi Sad, dunarenii sarbi sunt la a 17-a organizare. Nici o vorba despre acestea. Si-ar fi dat cei „de la centru” cu firma in cap daca ar fi amintit socantul amanunt ca din cele 366 zile ale anului 2008 au ales tocmai aceeasi duminica din octombrie drept punct de start al editiilor maratonului din Bucuresti, in conditiile in care de la aceeasi ora Timisoara gazduia si ea un maraton deja consacrat, aflat la borna cu numarul noua si afiliat la AIMS, Asociatia Internationala a Maratoanelor pe Sosea. Cu nimic mai prejos. A fost o alegere lipsita de consideratie si respect, „la concurenta”. Cui ii foloseste o asemenea situatie paguboasa? In mod cert nu amatorilor de maratoane ce poate ar-dori sa le bifeze pe ambele, intr-un calendar competitional anual…

Dar prin pretiozitatea denumirii, Bucharest City Marathon, de parca n-ar fi in Romania, ci intr-o tara vorbitoare de limba engleza, organizatorii isi dezvaluie din start intentiile de a-l populariza pe scara internationala. La urma urmei, nimic rau in asta, dar graba cu care Bucurestiul incearca sa recupereze terenul pierdut dupa decenii de ignoranta la acest capitol nu da tocmai bine. E de asteptat ca maratonistii-turisti sa inceapa sa se inghesuie in urmatorii ani la Maratonul Bucurestiului insa evenimentul e abia la al doilea pas, cu alte cuvinte abia invata sa paseasca. Mai e mult pana departe, asta apropo de mentionarea in cadrul talk-showului a World Majors Marathons si a unui imaginar top al maratoanelor mondiale.

Ei bine, intre cele 5 „majore”, Bostonul e la editia 114 si cam acesta ar fi unicul top. Cinci ceva mai insemnate decat celelalte. Dar multe alte sute au insemnatatea si specificul lor. Au personalitatea lor si nu exista niciunde clasificari ori catalogari gen top zece ori top 20. S-a discutat acolo, in platou, despre intrarea in timp a Bucurestiului in acest inexistent top 20 sau macar sa fie al 21-lea. Dar de ce atata nevoie sa dea din start din coate? E mai cu mot? Nu se poate oare alinia cu numeroasele maratoane din lungul si latul globului, de la Ciudad de Mexico si pana la Tokyo? De ce neaparat sa se vorbeasca despre patrunderea intr-un top care de fapt nu exista, deja inaintea celei de-a doua editii!?! Picioarele pe pamant, rabdare fara tutun.

E o dovada de ignoranta… Ce-ar zice organizatorii Maratonului Clasic al Atenei, de la Marathonas, buricul spiritual al acestei probe, pe Stadionul Panathenaic unde Louis Spirou castiga primul maraton al Jocurilor Olimpice moderne, in 1896, daca ar auzi toba batuta la Bucuresti, dupa doar o editie. I-ar incuraja, bineinteles, pe proaspetii organizatori de maratoane.

Ce-ar zice cei de la Maratona d’Italia, unul dintre numeroasele maratoane din Cizma, cu zeci de editii la activ si oferind specificul alergarii in locul de bastina al eroicului Dorando Pietri, invingator moral in maratonul J.O. din 1908? I-ar incuraja, bineinteles, pe organizatorii din capitala.

Sunt zeci si sute de maratoane ce au atatea de oferit, prin specificul si personalitatea lor, de la nord de Cercul Arctic si pana-n Santiago de Chile. Am alergat recent, luna trecuta, in cea de-a 27-a editie a Hasco Lek Wroclaw Marathon, una dintre cele 5 curse majore de 42,195 kilometri din Polonia. Organizare impecabila, gazde primitoare, atentii suficiente tuturor participantilor. Dar mai ales traseul pe sub copaci semeti, pe langa parcuri si peluze verzi, pe langa Gradina Zoologica, peste podurile Odrei… Comparativ, citeam undeva ca Bucuresti e cea mai poluata capitala europeana. Sper ca nu aceasta sa fie una din caracteristicile proaspatului maraton.

Vroiam doar sa punctez ca, in goana dupa senzational, o promovare altfel laudabila pe un canal TV de stiri a Raiffesen Bucharest City Marathon a pacatuit uneori prin patinaje generate de ignorarea proportiilor. Un maraton are o linie de start si una de sosire si poate fi la fel de atractiv intr-un burg nemtesc ca in New York. Multi sunt maratonistii unsi cu toate alifiile ce prefera o cursa depopulata dintr-un oras oarecare, uneia „majore”, cu zeci de mii de participanti calcandu-se pe picioare si gafaind in multime. E chestie de preferinte, de optiuni, de abordare…

Si-atunci de ce sa te compari din start cu „majorele”, sa le iei drept unic exemplu si stacheta de atins? E drept, puterea sta in numarul mare dar un maraton „mic” are farmecul sau… Un maratonist rutinat imi marturisea candva ca intrecerea din Insulele Scilly, din arhipelagul britanic, a fost in felul ei cea mai memorabila la care a participat. Chit ca s-au aliniat doar 13 maratonisti la start. Calitate sau cantitate? Depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.

Si-o ultima idee. S-a intrebat si despre legatura dintre maratonul Bucuresti si Ministerul Sportului. Noroc cu organizatoarea, care i-a explicat moderatorului ca fiind vorba de un eveniment local, cooperarea se realizeaza cu Primaria Capitalei si nicidecum cu un minister. Ce sa aiba de-a face un Minister cu o intrecere atletica locala!?! E oare cel din Bucuresti unicul maraton din Romania, incat necesita atentia si grija MTS? Mai sunt curse in Timisoara, Muntii Piatra Craiului si cateva in Transilvania. Acestea n-ar trebui in acest caz luate in considerare de minister?

Deci pe aceste linii ar fi problemele de educatie si know-how in privinta perceperii ideii de maraton. Bucurestiul e la inceput, Bine ai Venit!, si isi va atrage simpatizanti, dupa felul cum a demarat. Dar numai incet, ca nu-i concurs nici cu Majors, nici cu top 10, nici cu top 20. La mai mare!

Anunțuri

EURO-Drum: Slask v Legia, acasa la gazda din 2012 (… sau… Va vizita Romania Wroclawul?)

Septembrie 21, 2009

Din Wroclaw, capitala a Sileziei imbibata de istorie milenara, am scris pentru <Fotbal Vest>, sub titlul „Oporowska interzisa multora”, un reportaj de calatorie sesizand si la jocul localnicei Slask cu gostii din Varsovia contrastele dintr-o perioada post-huliganica a unui fotbal polonez ce se pregateste de gazduirea viitoarei editii a turneului final al Campionatului European. Intrebarea e daca Romania se va regasi in urmatoarea campanie de calificare si va sfarsi prin a-si aconta biletele tocmai pentru un minunat oras ca Wroclaw. 2012 bate deja la usa…

Wroclawul se poate lauda cu tare multe lucruri. Iar din tramvaie, ce taie orasul pe zeci de linii, multe frumuseti iti incanta privirea. Numarul 4 m-a dus frumusel la stadion...

Wroclawul se poate lauda cu tare multe lucruri. Iar din tramvaie, ce taie orasul pe zeci de linii, multe frumuseti iti incanta privirea. Numarul 4 m-a dus frumusel la stadion...

Drumul de la aeroportul Kopernikus, din vestul Wroclawului, spre centrul istoric al orasului cu peste o jumatate de milion locuitori fondat de un duce ceh in secolul X, va fi in nici trei ani o magistrala europeana. In 2012, la ora viitorului turneu final al Campionatului European, noul stadion, aflat déjà in constructie tot in vestul urbei, va fi legat de o maiestuoasa fosta gara centrala, acum inca dezafectata, printr-o fiabila retea de transport, parte a planului de infrastructura de 10 miliarde euro, trasat pentru emanciparea fotbalistica a Wroclawului.

In vasta piata centrala Rynek, rivalizand ca frumusete poate doar cu "perla" Bruxellesului, sute de cladiri care mai de care amintesc de influenta habsburga si prusaca la construirea orasului...

In vasta piata centrala Rynek, rivalizand ca frumusete poate doar cu "perla" Bruxellesului, sute de cladiri care mai de care amintesc de influenta habsburga si prusaca la construirea orasului...

Spun doar fotbalistica pentru ca orasul cu mai bine de 100 poduri peste bratele, canalele si afluentii Odrei, incovrigata prin centru, iti taie rasuflarea cu o urbanistica si arhitectura modelate in dominatia habsburga si prusaca, si care nu traieste doar prin Universitatea fondata in 1702, ce a dat 8 laureati ai Premiului Nobel printre care fizicianul Max Born, dar care tocmai si-a exersat talentul organizatoric, gazduind C.E. de baschet masculin in primele zile din septembrie, cand intreaga Polonie a marcat exact 7 decenii de la invazia nazista.

La stadion, urmele rivalitatii sunt evidente. Verdele lui Slask, mai tare decat rosul oaspetei Legia. Ce va fi in minutul 90?

La stadion, urmele rivalitatii sunt evidente. Verdele lui Slask, mai tare decat rosul oaspetei Legia. Ce va fi in minutul 90?

Urmeaza fotbalul, ce a sangerat in acest inceput de mileniu in capitala Sileziei, din sud-vestul tarii, si nu pentru ca localnica Slask respira doar din unicul titlu cucerit in 1977, la un an dupa triumful in Cupa Poloniei, ci in urma vizitelor fanaticilor din Lodz, Cracovia si Gdynia, ai Arkai, renumiti purtatori de cutite.

"Fata" comercializata a Oporowskai, cu internationalul Mila, inconjurat de stema lui Slask si firma de echipament, acopera fatada cladirii sediu, din capatul tribunei acoperite, sediu ce include si vestiarele

"Fata" comercializata a Oporowskai, cu internationalul Mila, inconjurat de stema lui Slask si firma de echipament, acopera fatada cladirii sediu, din capatul tribunei acoperite, sediu ce include si vestiarele

N-a fost ca spre finele celui de-al doilea razboi mondial, ce a distrus partial Wroclawul, tinut cu dintii de nazisti in retragerea lor, cand au inundat mini-orasul subteran cu spital si cale ferata, in continuare un mister modern din pantecul urbei, dar tot s-a lasat cu morti si raniti dupa un Slask – Arka prelungit cu elicoptere survoland un intreg bulevard de acces la arena Oporowska, intesat om langa om, sustinatori somati la asfalt, sub bulanul fortelor de ordine. Panorama televizata, mi-au spus localnicii, a fost cutremuratoare. Dar era unica solutie…

Poarta principala a Oporowskai, din preajma peluzei nordice

Poarta principala a Oporowskai, din preajma peluzei nordice

Urmarea? WKS Slask a emis carti de identitate pentru accesul la jocurile din Zdobywka Pucharu Ekstraklasy si mi-a inregistrat in sistem Cartea de Identitate pentru a putea cumpara biletul de 50 zloti in tribuna I, Kryta, singura acoperita a arenei din sud-vestul Wroclawului. Mai mult, verdele e obligatoriu, ideal in tricoul cu sponsorul “strategic” Piast, bere a orasului purtand numele primei dinastii regale poloneze, dupa ce localnici mergand la Oporowska de exemplu in tricoul lui Bayern, au fost trimisi la plimbare. De fapt, nu se mai tolereaza aici nici alcoolismul, taxat cu 600 zloti, incarcerarea de-o noapte, confiscarea sticlelor si dusuri reci gratis.

Stema Wroclawului, strajuind intrarea la stadion

Stema Wroclawului, strajuind intrarea la stadion

Te si intrebi cum mica arena placida si sarmanta, cu 8.436 locuri pe scoici preponderent verzi si rosii, cu o miniaturala peluza separata a gostilor si flancata de propriul vechi hotel, minunate parcele de zarzavaturi, pomi fructiferi si verdeata, cu cabanute, ale localnicilor, plus de siruri de plopi aproape cat cei 4 stalpi de nocturna si de o cale ferata, a putut magnetiza asemenea pasiuni sangeroase.

Dar vremurile s-au schimbat si desi Oporowska n-a mai gazduit de peste doua decenii dueluri europene, in trecut cu castigatoare de cupe alde Liverpool, Napoli ori Borussia Monchengladbach, si ea o “verde”, acceptarea candidaturii Poloniei a pornit tavalugul corporatist. Sponsor titular al clubului fondat in 1947 e proiectul “Wroclaw 2012”, iar tehnic Puma, nelipsind Coca Cola. Cam in acest cadru a primit-o Slask, a sasea in 2009, pe “capitalista” de podium Legia, in Mecz 6. Rivalitatea lor, schitata in uriase reusite graffiti din preajma, ale ambelor seturi de suporteri, e acum una stoarsa de sange si monitorizata cu carti de acces.

Bannerul cu un urias tramvai in marime naturala s-a plimbat prin tribuna a II-a, a galeriei, si a salvat spectacolul la un joc de 0-0

Bannerul cu un urias tramvai in marime naturala s-a plimbat prin tribuna a II-a, a galeriei, si a salvat spectacolul la un joc de 0-0

Alb-rosul periclitatului Beenhakker, socat cu 3-0 la Maribor, va lipsi din Africa de Sud, dar va flutura semet in 2012, inaltat cu sudoare de repatriatii din Albion. Fotbalul les se curata si regenereaza dar problemele raman “in iarba”. Unde esti tu, Lato?

Caci Slask – Legia a fost 0-0 si nici macar impulsurile inlocuitorilor Sebastian Mila, international polonez, si Takesure Chieyama, n-au dat culoare echipelor lui Tarasiewicz si Urban. Spectacolul l-a facut doar tribuna, mai exact a doua, Odkryta, cea neacoperita, de fapt o uriasa galerie, o masa verde, scandand, intonand, cantand, incurajand, batand ritmic din palme si uneori dand tonul restului arenei in doua-trei ocazii regizate si de fapt amintite – cu minutul exact – in programul tip ziar, de 12 pagini, ce a punctat desfasurarea ostilitatilor in zi de meci in jurul gazonului imprejmuit de gard.

Si cum Wroclawul e orasul cu zeci de linii de tramvai, galeria a rulat deasupra capetelor un urias banner infatisand un tramvai in verdele, albul si rosul urbei si al clubului. De sub flamura, timp de 15 minute, in prima repriza, fanii n-au vazut de ce Polonia va sta la anul acasa. Dar au ragusit la o arena de pe care voi reveni cu alte detalii.

Ziua 179. Man United e mare si in Tromso

Iunie 23, 2009

Acasa la Tromso IL!

Acasa la Tromso IL!

De la arena celui mai nordic club prim-divizionar din lume, Alfheim din Tromso, unde castigatoarele de cupe europene Chelsea, Steaua Rosie Beograd si Galatasaray au fost invinse sau, in cazul ultimeia, chiar eliminate din eurocupe, creionez ambianta produsa la nord de Cercul Arctic, la latitudinea 70, de solstitiul de vara din noaptea cu lumina ca-n amiaza mare si soarele pe cer, precum si pasiunea unor localnici nu doar pentru Tromso IL.

Tribuna a doua si gazonul artificial...

Tribuna a doua si gazonul artificial...

 

E aproape trei dimineata si soarele mangaie povarnisurile inzapezite ale insulei Kvaloy, ce adaposteste orasul Tromso, situat pe o insulita legata de Norvegia „mama” printr-un arcuit pod si un tunel subacvatic, de curentul Maelstrom ce sufla de pe marea Barents. Calculez ca mai sunt nici trei ore pana la solstitiul de vara. Suntem la doua ore de rulat cu masina, cum mi-a dezvaluit un cuplu de elvetieni, de Cape North, punctul nordic extrem nu doar al Norvegiei ci si al continentului, unde soarele „de la miezul noptii” se revarsa peste ape in intreaga sa splendoare, dar suntem si la nord de amintitul Cerc Arctic, o neoficiala granita sudica a taramului „The Midnight Sun”, marcat de un memorial ridicat in amintirea prizonierilor de razboi sovietici si sarbi capturati de nazisti si care, cazand pe capete, au construit calea ferata ce leaga sudul Norvegiei de zona Tromso.

Tribuna I, 'oficiala'

Tribuna I, 'oficiala'

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Tromso, „Parisul Nordului” acum un secol si jumatate, punct de plecare al expeditiilor nu doar ale lui Roald Amundsen peste Cercul Polar dar si o atractie turistica in zilele noastre. Iar de la 15 septembrie 1920 si mandrindu-se cu Tromso Idrettslag, sau prescurtat TIL, clubul de fotbal cocotat pe locul 3 in Tippeligaen anul trecut si care va reprezenta tara vikingilor in Europa Cup. Da, la Alfheim Stadium, candva poreclit Fort Altheim, „fortareata”, cele 7.500 locuri vor fi luate cu asalt intr-un nou sejur european. Momentan, TIL joaca in duminica imediat urmatoare noptii solstitiului de vara in deplasare, la Stromsgodset, langa Oslo, asa incat arena e pustie, dupa ce sambata a gazduit jocul de prima liga al fetelor.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Dar, dupa cum ne-a explicat Asmund Karlsen, in timp ce ne trecea prin impresionantul labirint de tuneluri subterane, cu intersectii semaforizate si giratorii in toata regula, sapate in munte, „sub oras”, strabatand insulita de la vest la est, localnicii n-au simpatii doar pentru TIL. Pe bord, o insigna… We must agree that Manchester United is great… Trebuie sa cadem de acord ca Man United e mareata. N-are de-a face doar cu faptul ca Ole Gunnar Solskjaer a jucat pentru Red Devils. E o stafeta din generatie in generatie…

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Tatal sau a fost impresionat de tragedia lui United, din februarie ’58. Si i-a impartasit microbul lui Asmund. Care a devenit unul dintre cel 27.000 membri ai clubului suporterilor trupei din Manchester in Norvegia, calatorind pana acum de 28 de ori la Old Trafford, iar intr-o buna zi laolalta cu tatal si copiii sai. „Am fost trei generatii, acolo, in Manchester, si vom tine cu United orice-ar fi. Odata chiar i-am intalnit pe Ryan Giggs si Paul Scholes, la stadion respectiv la Carrington, si mi-am spus ca mai bine sa nu ma mai spal vreodata pe mana. N-am avut ocazia sa-l intalnim si pe Ole Gunnar dar avem marea bucurie ca el sa fi egalat pentru United in finala Champions League.” Asmund mi-a mai marturisit ca, desi nu-i usor, aidoma drumurilor facute cu inima larg deschisa in fotbalul din Albion, tot asa isi „pune lanturile” in fiecare iarna din Tromso, pentru a ataca strazile in panta ale orasului, in ciuda stratului de zapada, in general cu o medie de 80 centimetri. Localnicii isi iubesc minunatia din nordul Scandinaviei, un oras cu partii de schi ori trasee de schi fond pe dealul din centrul insulitei si care ascunde in adancurile sale labirintul stradal, iar clubul care va vizita Alfheim poate fi sigur ca va fi intampinat cu cele 5 legi nescrise ale supravietuirii vikingilor, expuse in Polarmuseet, din preajma „barlogului” lui Amundsen inaintea expeditiilor.

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

Sub crusta de pitoresc port din „turta dulce”, inimi otelite dar totodata calduroase si un club care o invingea cu 3-2, pe zapada viscolita, pe o Chelsea ce avea sa castige la finele respectivei campanii Cupa Cupelor. Dar mai multe despre TIL si istorisirile altor inediti interlocuitori din Tromso, in ultimele zile ale jurnalului meu „intre solstitii”…

Ziua 133. Scuze pentru pierderea contactului

Mai 3, 2009

Ne-am tot inmultit pe peron, in asteptarea trenului. Iar de pe peronul invecinat ni s-a servit un exercitiu de indemanare si rabdare intru expunerea unui nou sa-i zicem afis publicitar.

In linii mari, din ce-am reusit sa diferentiez, panourile publicitare sunt fie traditionale, de moda veche, cu „strat” peste „strat” de reclame pe hartie, straturi ce sunt „varuite”, fie electronice, mai noi, care se „rotesc” la scurte intervale regulate. Poate de-aceea ne-a si atras atentia operatia de inlocuire a reclamei din statie, datorita modului mai putin ortodox, aducand oarecum cu inaltarea velei unei ambarcatiuni. Reclama era pe un urias banner plasticat, dreptunghiular, de dimensiunile panoului, pe a carui rama angajatul incerca sa desfasoare si sa intinda uniform coarda de sustinere a afisului. A fost nevoie de suficienta meticulozitate si aproape un sfert de ora de cazne, in vazul tot mai multor pasageri.

Panoul vecin, de moda veche, ramasese intact, cu o reclama la servicii financiare. N-am mai apucat sa vedem ce rasese si „defrisase” de pe cel cu pricina, cam in stilul ruperii unei etichete lipicioase de pe o sticla, cand n-ai avea ce face ori prea multe ganduri iti roiesc prin minte. Cert e ca noul mesaj lasa loc de interpretari. Iar la asemenea spectacol, comentariile oamenilor nu s-au lasat asteptate.

Fac o paranteza. Daca recesiunea a plecat mai multe capete si a innegurat mai multe frunti, in schimb a generat si ceva bun in oameni. Unii au inceput sa schimbe o vorba, sa comunice, sa renunte la „masca” de robot uman ce le fusese insuflata in timp, sa stranga implicit randurile. Poate ca unii s-au dumirit ca sunt in aceeasi barca si barca ia apa, pe cand cad mastile. Si de aceea e bine sa discuti.

Asadar „vela” s-a inaltat si mesajul reclamei a dominat spatiul vizual aidoma unui elefant ce-si incheiase siesta. Fara majuscule, un sorry cu litere ingrosate si mai mult decat de-o schioapa iar dedesubt, cu litere ceva mai mici for losing touchSorry / for losing touch. Asadar scuze pentru pierderea contactului. Nimic altceva. Vreun logo de firma, vreo sigla. Doar litere negre pe fondul alb al bannerului.

Scuze pentru pierderea contactului. Ah, da, si un Eros mic, cu sageata din dotare, conturat in coltul din stanga jos. Dar chiar minuscul in comparatie cu literele mesajului ori cu bannerul in sine. Un mucalit pus pe glume de duminica a luat-o pe politica si si-a dat cu parerea ca partidul de guvernamant isi cere scuze electoratului pentru pierderea contactului. Cu solul, cu realitatea? Intr-adevar, se evolueaza in lumi paralele si unii nu mai au demult picioarele pe pamant.

Odata morisca pornita, un altul si-a zis ca mesajul o fi avand de-a face cu criza si e un soi de smerenie a institutiilor financiare pentru decuplarea de la ceea ce parea un sistem bine uns, solid, dar care aduce pe zi ce trece cu un esafod din carti de joc. Cu un castel la plaja, tavalugit de ape. O pierdere a contactului cu clientii bancii ori, mai bine zis, cu nevoile lor reale?

Cate capete, atatea interpretari. Aaaa, nu… E reactia industriei publicitare la aceleasi nevoi reale ale consumatorului. Stiu prospectantii pietei care ar fi dorintele adevarate ale lui Johnny si Mary, Domnul si Doamna Linie Mediana din strada? Poate ca se simt cu musca pe caciula ca i-au bombardat cu ce nu le trebuie. Cu reclame la masinute de impachetat fum.

Dar Eros pare a fi indiciul. Sunt scuzele unui instrainat catre persoana iubita ori ale unui pribeag catre cei dragi, rudele indepartate, de peste mari si tari. Ar parea cel mai plauzibil. Sau…

O fi vreo firma de telefonie mobila sau o agentie de inlesnire a inlantuirilor romantice. Reclama e sufletul comertului dar comerciantul nostru poarta masca, e fara nume, nu se arata, ci doar lanseaza mesajul. Restul ramane la inspiratia cititorului. A pasagerului in asteptarea trenului. A calatorului. A pribeagului.

Imi zic ca industria publicitara, desi n-are limite la capitolul imaginatie, poate ca, din contra, nu mai prea are ce sa puna pe pereti. Si asta pentru ca multe companii se sfiesc sa-si mai faca reclama in aceeasi masura ca pe vremuri. Sunt alte timpuri, cu credite mai greu de smuls, cu constrangeri bugetare, cu mersul pe sarma. Publicitatea e in foame de clienti cu dare de mana. Si atunci sorry-ul ar putea fi luat si drept o… parere de rau la turnura actuala a lucrurilor.

Macar acest mesaj te amuza si te indeamna sa-ti porti gandurile pe meandrele posibilitatilor, pe cand altele, care au impanzit in ultima vreme spatiile publicitare ce mobileaza la tot pasul mediul citadin, bat de la neplacut la lugubru. Unde pe vremuri era nu stiu ce reclama la vopsea de par, acum e o invitatie sa te inrolezi, ori mustrari sa-ti vezi de pasul mare si ciocul mic sau chestii chiar si mai sinistre, cu mesaje insidioase si subliminale. Ceea ce erau reclame ale unor companii private sunt, pe aceleasi panouri, spoturi ale unor organizatii guvernamentale, birocratice. Asadar se nationalizeaza si industria publicitara, dupa schimbarea la fata din finante? Daca ar fi sa te iei dupa unele reclame, ponderea spatiului publicitar adoptat de varii organisme bugetare a crescut in detrimentul sectorului privat.

Trenul a intrat in statie, cu totii am concluzionat ca macar am avut „fun” intr-un intermezzo din „marea noastra iesire saptamanala in lume”, cum a ironizat situatia unul dintre barbatii in asteptare, si ne-am rasfirat spre treburile noastre, fiecare inapoi in carapace, cu gandurile si ipodurile pompand frecvente sonore intru linistirea spiritelor. De fapt, fara sa vrea, angajatul luptandu-se cu ridicarea „velei”, ne-a coagulat pe peronul adiacent, ne-a facut spectatori ai unei piese de teatru cu drept de opinie.

Spuneam ca oamenii s-au pus pe vorbit. Si mi s-a reconfirmat cat de mult inseala aparentele, cat de usor sunt demontate presupunerile. O alta statie, de autobuz, o alta asteptare, de cateva minute. A trecut al nostru? Nu, inca nu. Din una-n alta, femeia de culoare imi explica faptul ca nu e in asteptarea autobuzului. Doar isi savura tacticos mucul ramas din tigara. Statia de plexiglas era refugiul ei, „pauza de tigara”. „Cred ca locatarii de peste drum s-au prins deja ca nu ies sa iau autobuzul, ci la o tigara”. Nu in casa, sub nasul copiilor. Pai nu prea mai ai voie niciunde, de exemplu in spatii publice, si poate intr-o buna zi si statiile de autobuz sau mijlocul strazii vor fi interzise pentru pufairea unei tigari. Unul dintre micile delicii ale vietii. As zice, ca nefumator, ca daca pana si fumul va fi taxat si anihilat, atunci ce le-ar mai ramane multora!? O funie?

Dupa tigara, guma de mestecat. „Sa nu ma simta, sa nu ma miroasa. Ei n-ar putea concepe ca mama lor fumeaza, nu ma vad in aceasta lumina si nu vreau sa-i dezamagesc”. Buna politica. Pe ascuns, in statie. N-am intrebat-o daca ar fi de origine congoleza ori cameruneza ci daca i-a fost mai bine in Belgia. „Sigur ca da. Eram ca si acasa. Deprinsa cu toate, vorbind franceza. Dar m-am mutat pentru copii, sa prinda si engleza. Lor le place, sunt fascinati de descoperirea acestei limbi, insa mie nu. Mi-era mult mai lesne acolo”. Nu stie si flamanda si imi destainuie ca vorbitorii de franceza si flamanda au mai multe usi deschise pe piata muncii in Belgia. Ea le-a deschis usa copiilor in insula…

O las in statie si imi aleg un loc. In spatele meu, o familie tanara din Balcani. Albania? Poate de pe-acolo… Incovoiati de munca dar drepti. Nu inteleg nimic dar ma surprinde mucea, cu un accent insular. Baietelul se lanseaza in a da cu presupusul. Ia sa vad daca estimez corect, pasandu-i tatalui patratelul pe care ar urma sa-l bifeze. Intr-o engleza greoaie, parintele-l aproba si-l tachineaza… Esti pus pe sotii. Coboara si bag seama ca asteapta alta legatura…

In tren, cinci copii de gimnaziu. Preponderent baieti. Imbracati „colorat”, palavragind rapid. Unul frunzareste o revista mondena pentru adolescenti, plina cu colaje foto si texte explicative. Aud ceva de sex dar trec si prin filme, zodii. Gemeni. Par dezghetati si nu „spalati pe creier”. Par rasfatati, fara griji, dar dezvaluie mai multe decat cuprinde ochiul observatorului. „Am jucat aici!” Treceam pe langa The Den, arena lui Millwall, si ajung apoi sa se explice de ce-au ajuns sa tina cu Arsenal ori Man United. Si nu cu Millwall. Un mucalit se refera la Arsenal drept Ars. In engleza se scrie arse si s-ar traduce dorsal. Baiatului i-a ramas albastrul de Millwall in vine. Altul tine cu United ca mai are o poarta deschisa acolo. Si-i vede la lucru. Bravo lui. Dar subiectul deviaza spre clubul dinspre est, Charlton. Stiu ei denumirile exacte ale diviziilor. „Erau in Premier League iar acum au ajuns din Championship in Division One”. Imi spun ca mai e speranta in lumea asta daca isi bat capul cu denumirile exacte si traiectoria descendenta a unei localnice. Au trecut de la United si Ars la „Lancieri”.

Mai e speranta… Se ridica si-atunci vad ce-au lasat in urma lor. Decupaje, ferfenite de reviste, sticle de plastic aproape goale, pungi, saratele. Mai e speranta? Moare ultima. Iar aparentele inseala.

Cate clisee, cate crampeie din transhumanta citadina pe transportul urban, tot atatea senzatii ca s-a pierdut contactul. Cel al oamenilor cu oameni, coagulati in conversatie si simtiri de circumstantele hilare ale „ridicarii velei”, cel al femeii africane cu apropiati de peste Mediterana, cel al albanezilor ori macar balcanicilor cu radacinile lor mai degraba rurale, cel al copiilor iesiti intru explorarea orasului fara familiile lor. Familii? Sunt mai putine de jumatate in peisajul social fragmentat din insula.

S-a pierdut contactul, regretele sunt inabusite de mandrie, tristetea instrainarii e tot mai greu de fardat, mastile incep sa cada, sorry e tot mai greu de rostit si se clatina in dictionare iar unii isi freaca mainile pentru decuplarea contactului multora. Pierderea legaturii e balsam pentru planurile Divide Et Impera. Fiecare in cutiuta lui, cu gandurile si ipodul sau, cu biletul sau de tren spre o destinatie ce nu-i schimba fagasul ori albia, decuplat pe zi ce trece de la vibratii si interdependenta umana, cu contactul pierdut. Cati eram cu mama ori cu tata ori cu sora ori cu prietenii ori cu cunoscutii? Mai nimeni. Sorry. Sorry?