Posts Tagged ‘industrie’

Rugină postindustrială bănăţeană

iulie 7, 2010

M-am întors la Nădrag. Cu gândul să urc cât mai mult pe drumul forestier, spre cabana Căpriorul. Iar aparatul foto a intrat în funcţiune, cu de toate…

Un "Bine aţi venit!" din alte vremuri, la fel de inimos dar ros de vremi. Rugina de la intrare deconspiră decăderea economică a aşezării...

La răscrucea dinspre capătul comunei, unde asfaltul face loc drumului desfundat iar şirul caselor e stopat de pădure, am descoperit că pe-acolo ar fi şi un ştrand...

Un grup de copii, în costume de baie şi cu prosoape, mărşăluia pe jos spre pădure. La ştrand? Sau la vreun locşor secret şi frumos de pe pârâul Padeş? Apă coborând din munte, de la 7 izvoare, din umbra celui mai înalt vârf din judeţul Timiş. Padeş, 1374 metri… Răspunsul a venit imediat.

De splai a rămas doar numele. O masă cu bancă, noi, în preajma vechiului ştrand dezafectat, acum două "găuri" în ruină şi cu buruieni, una mai mică, rezervată cândva copiilor, şi o alta pe vremuri bazin în toată regula. Şi încă în aer liber...

Desigur, locurile de recreere s-au degradat în pas cu alunecarea pe tobogan a industriei locului. Nădragul avea 5.000 locuitori imediat după aşa zisa revoluţie dar populaţia aproape că s-a înjumătăţit, migrând după decăderea „Ciocanului”. Cândva o perlă a metalurgiei româneşti, despre care aminteam recent şi în postarea <Cămaşa violetă>, acum doar o expoziţie de rugină şi ziduri fără tencuială.

Ruina unei foste hale industriale şi, în contrast, un lemn tricolor cu şezut plus un coş de gunoi stradal cu însemnele Primăriei locale, ambele bine întreţinute. Micile detalii ambientale nu pot însă estompa gravitatea decăderii industriale...

Măcar de-ar fi fost doar o hală suferindă. Dar şi vecina sa plânge. Hiroshima 1945? Nu. Timiş 2010.

Şi totuşi, viaţa merge înainte. Nădrag ar avea ce oferi, mai ales în plan turistic, fiind „bază” de plecare, cum am spus, spre Căpriorul şi vârful Padeş, aflat la vreo 20 kilometri, dar şi spre alte atracţii naturale. Cascade, peşteri, stânci. Căsuţele din copac, după cum ne-a spus un localnic, au căzut din păcate şi ele pradă lipsei de îngrijire, atenţie, fonduri, suflet, interes, în ordinea pe care-o vreţi. Cu toate problemele industriei ruginite, odată ieşit din Nădrag, pe valea Padeşului în sus, sunt într-adevăr de ascultat atât vorbele poetului cât şi susurul apei.

"Dacă drumu-ţi pe aici se va abate / Savurând aceste fermecătoare locuri / Aruncă vălul uitării peste griji şi gânduri / Căci numai cel ce uită poate fi fericit" e o traducere din limba maghiară a versurilor scrise în 1914 de Jahn Volcy, de pe Monumentul Turistului din centrul Nădragului

Mic dar cu torent, Padeşul are din loc în loc şi mici cascade...

...croindu-şi drum din înaltul Munţilor Poiana Ruscăi spre şesul Timişului

Panoul din centru reuneşte toate reperele turistice. Ar trebui câteva zile bune pentru străbaterea cu pasul a potecilor marcate din zonă. Înspre Cascada Cerbului, Stânca Şoimului, Belvedere, Stânca de la Cârlionţu, Cascada din Valea Icoanei, Peştera Bufniţei, Stânca Tâlharului…

Turismul ar putea regenera zona, la câtă bogăţie naturală poartă munţii din împrejurimi. Se va valorifica oare potenţialul?

Locuri frumoase...

...locuri pitoreşti

E pictată şi acea ultimă locomotivă, încă expusă la intrarea în comună, în fruntea unei garnituri de mărfuri. În jur însă, decădere industrială.

Alte hale dezafectate, relicve ale unor vremuri când Nădragul producea plusvaloare

Peisaj post-industrial cu pod rulant şi poartă de acces "străvezie"...

Şi încă o magazie roasă de rugină. În ce parte priveşti, peisajul industrial e deprimant, în contrast cu frumuseţea versanţilor ce îngrădesc Nădragul

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Din nou, în pofida dezastrului economic, se vede că oamenii locului au pus suflet ca măcar aparenţele să fie salvate. Un monument al eroilor locali căzuţi în primul război mondial, bine întreţinut şi împrospătat cu flori, un pod peste Padeş plin de ghivece de flori, un părculeţ al copiilor şi biserica locului. Acele mici oaze de normalitate într-un decor sfâşiat de rugina industrială. M-am abţinut să fotografiez blocurile „cutii de chibrituri”, era prea trist de arătat cum se chinuie localnicii. Într-o lume paralelă decât cea a îmbogăţiţilor mincinoşi şi ipocriţi ai ţării.

Presărând pe-a lor morminte, ale lacrimilor flori...

Nădragul are poduri rutiere şi pietonale peste Padeş. Aici, cel din centru...

Leagăne şi tobogane în părculeţul de pe mal...

... şi biserica locului văzută dinspre piaţa Primăriei

Nădrag, între decădere şi normalitate. De la concedieri la speranţă. De la ruine la frumuseţea naturală. Mai multe despre localitate am găsit pe http://ro.wikipedia.org/wiki/N%C4%83drag,_Timi%C8%99 iar de-acolo mi-am luat rămas bun cu direcţia Fârdea, Lacul Surduc…

Rămâi cu bine, Nădrag!

Reclame

Ziua 111. Oua rosii sau 188 de mingi?

aprilie 11, 2009

E duminica de Pasti in rit protestant, Easter Sunday, dar tot pare ca oricare alta. De ce?

Daca folosesti telecomanda, pe un anumit canal nu sunt iepurasi si oua rosii de Pasti, ci o minge disputata de 22 de jucatori. Manchester City – Fulham, in transmisiune directa, din Premier League. Unii pot spune ca sunt carcotas si ca jocul are loc tocmai in duminica de Pasti doar pentru ca „albastrii” lui Mark Hughes evoluasera joi seara in Cupa UEFA, la Hamburg. Drept e… Obiceiul e ca un club implicat in joile competitiei intercluburi numarul doi sa evolueze in campionat duminica.

Dar ce parere aveti de programarea unui alt joc din Premier League, Aston Villa – Everton, in aceeasi duminica de Pasti? De la ora doua. Cluburile din Birmingham si Liverpool au fost eliminate din Cupa UEFA, asadar scuza cu oboseala de joi seara nu sta in picioare. In schimb Villa si Everton, pe langa ca au o larga baza de sustinatori, probabil in mare parte barbati cu neveste si copii, impartasesc recordul absolut de intalniri directe in primul esalon al fotbalului englez. De Easter Sunday, pe Villa Park, cele doua si-au dat mana pentru a 188-a oara dar, retineti, pentru prima data in istorie in Duminica Mare. Ei, ce mai premiera onorabila!?! Daca si cel mai consistent si longeviv duel, dovada a traditiei jocului in insula, a sucombat programarilor televizate care n-au Dumnezeu, nu ciocnesc oua de Pasti si se jura ca nu fura dar le prindem sistematic cu reclame la clio, gillette sau aiurea in gura, atunci putem spune ca spiritualitatea e in intuneric, Lumina fiind rapita de publicitate si audio-vizualul insidios cu foamea sa de rating. Cand si de unde sa se mai ia Lumina, daca si cel mai venerabil duel cade in capcana televizarii tocmai in Duminica de Pasti, ca niciodata pana acum? Vai de Lume. Si cand te gandesti ca tocmai Everton e unicul club din fotbalul profesionist al Albionului care inca are o biserica pe amplasamentul stadionului sau Goodison Park, in coltul dintre doua tribune. O ajunge si aceasta capela o sala de jocuri de noroc, sediu de pariuri sau alta gogomanie similara… Ii spun capela asezamantului de cult de la englezismul chapel, care se refera la cladirea in sine. Asta pe cand church, care eronat e luata drept constructia adapostind lacasul religios, se refera la enoriasi. Church e congregatia semenilor ce trec pragul capelei.

Oricum, astept cu interes calendarul competitional pe 2009-2010. Poate, poate un Everton – Tottenham sa zicem in Ziua de Craciun, pe Sky Sports ori Setanta, care isi impart aceste jocuri de Pasti de la Manchester si Birmingham, in pauza cu oameni de zapada pe lunecus cu o coca-cola in mana ori Mosi pe sanie dar nu trasa de cai ci de un 4×4, ca si-asa nu se mai vand suficiente, in ton cu predictiile, si trebuie bagate pe gat consumatorului (ne)fericit. Poate sa fie Volvo ori Tata, caci Mosul nu se va supara.

Si voi mai adauga, tot pe de alta parte, ca pe la finele anilor ’80, in duminica de Pasti, ni se gasea o ocupatie neconventionala, tovaraseasco-patriotica, de a merge din usa in usa si a colecta sticle si borcane. Nu ni se solicita ori impunea un asemenea demers intru protejarea mediului inconjurator prin reciclarea sticlei in alte zile ale anului, ci fix de Pasti. De ce? Pentru a nu fi acasa cu familia sau cu parintii la biserica. Sistemul se temea de forta credintei.

Nu ca ar mai fi ramas ceva in Albion din biserica. Numarul enoriasilor a plonjat, numarul ateilor a crescut proportional cu cel al drumurilor urmate la magazine ori centre de divertisment, in scopuri materialiste ori de ostoirea pe moment a poftelor si slabiciunilor umane. Dar societatii insulare nu doar ca i-a fost extirpat semnul crucii din suflet si simtiri, ci i s-a servit insidios cu pipeta, cu efect pe termen lung, ametitorul balsam al bucuriei senile a micului consumator fericit.

Pastele sunt acum nimic altceva decat o vaca de muls pe taramul comercialismului si al industriei de divertisment, o alta zi cu potential pentru venituri crescute din tot ce tine de aruncarea pe piata a supraproductiei mondiale, de la greble si pana la Lamborghini. In functie de moment, ambalate in desene cu iepurasi, oua si crengi inmugurite.

Fotbalul de Pasti e sacrilegiu. Fotbalul de Pasti la televizor e sacrilegiu cu reclame la nervoase pe patru roti la care te imbie fete despuiate. Invierea in varianta debila a secolului XXI. Fotbalul la televizor in varianta Premier League e reclame la care-ti trebuie secunde bune sa deduci daca e vorba de lame de ras sau bilete de avion, e bombardament de culori, sunete si comentarii in tromba, e generic al competitiei sa-ti ia fata si auzul pentru restul serii. E asurzeala metalica. Sa-ti ia mintile, nu alta. Switch off.

Si in ziua de Pasti, ca in multe altele, Orange Street e cufundata in tacere si necirculata. Pentru ca nu are cafenele ori cazinouri, cinematografe sau baruri, discoteci ori magazine cu aparate electrice de smuls fire din nas. Ci doar o biblioteca, doua intrari in aripi ale unui muzeu cu galerii si o capela. Protestanta. Steagul alb cu crucea rosie a Sfantului George flutura deasupra intrarii, in stanga careia sunt inramate doua mesaje. Nu se opreste nimeni sa le citeasca, nefiind delimitate de luminite pulsatorii sau neavand o maneta de care sa tragi si sa-ti sara in ochi BINGO, trei pe linie si finfirici scurgandu-ti-se in palma. Ori atarnate ca in vitrina accesorii de plaja. Neatractiv. Atat de simplu, dupa vorba, dupa port.

Mesajele isi asteapta in tacere cititorii. Rabdatoare dar avertizand. Timpul a intrat rau de tot in sac si de la mesaje la consecinte si fapte secundele tot ticaie in dezavantajul multimii. De se opreste vreunul, cititul e doar chestie de automatism. De la a lectura si pana la a absorbi, analiza si da mai departe, e un salt ca de pe un mal unde te simti incorsetat de normele sociale si „ce-or zice ceilalti daca le-as deschide gura despre astea?”, peste hau, pe celalalt mal unde esti ridicat din genunchi si scuturat de temerile scrutinizarii semenilor. Creada ei ce-or vrea, eu gasesc ceva intelepciune in spusele astea…

In chenare sunt doua mesaje cam pe aceleasi linii. Societatea a luat-o razna, de-acum fara busola, frica de Dumnezeu si bagare de seama, si l-a maniat pe Cel de Sus. Iar decontul se apropie. Nu-ti trebuie multa desteptaciune sa simti ca vorbele de pe zidul Bisericii Congregationale Protestante din Orange Street, in spatele National Gallery din Trafalgar Square, nu sunt fara noima. E ceva profund si inaltator in acele locuri. Lipita de biserica este Biblioteca din Westminster, candva acoperis pentru Sir Isaac Newton si unde minti luminate, prieteni de-ai sai, isi impartaseau cunostintele si ardoarea descoperirilor. Hailey, Swift, Wren, Addison…

Biserica e stana de piatra. Mesajul mut de la intrare e pentru cine are ochi sa vada...

Biserica e stana de piatra. Mesajul mut de la intrare e pentru cine are ochi sa vada...

Nu e un loc ca oricare altul. Nu e o duminica aidoma multor altora. E un loc incarcat de istoria scrisa de inaintasi fara a caror contributie am fi fost mai saraci din toate punctele de vedere. Vizionari ca ei schimba inraurirea lucrurilor. Si sunt niste Pasti cand detectam surd, dar detectam, ca micutii „corigenti” la purtare ar putea fi inregimentati in campusuri care te duc cu gandul la cravata rosie in vant si papornita de  colectat sticle si borcane duminica la zece, de Pasti. Iar duminica sa fie adunati ciorchine in fata ultrasonicului megaecran cu un meci de fotbal impaiat cu reclame la grandtheftauto sau alte inventii ale noii ordini care-ti joaca festa cand e vorba de neuroni, inteligenta cognitiva, persuasiunea insidioasa si smulgerea din real inspre virtual.

Ouale rosii s-au spart unul cate unul. Fara vigilenta, oamenii au cedat cu indulgenta si placida complacere cartoane dupa cartoane de oua. N-au mai ramas multe dar mingi sunt tot mai numeroase, pe toate meridianele. Vid. Aer comprimat. Noul Dumnezeu e sugestia sa ai pedala sub talpa, volanul in mana si schimbatorul pe dreapta ori stanga, oferita in pauza jocului in iarba, cu mingea. Participa Robinho dar a tine cu ai lui e ca si cum ai simpatiza cu Thomas Cook si Nike ori cine i-o imbraca.

Pe o strada paralela, in larma si clinchete fara fum, ochi sticlosi si priviri serioase, colturoase, concentrate, pline de aere, urmaresc traiectoria basicii umflate si participarea lui Robinho. Oaaaaaaaaaaooooooo. Pe Orange Street, nici tipenie de om. I se intoarce constant spatele. Doar ignoranta i se ofera, cu varf si indesat. Omenirea n-are timp de presupuse elucubratii si n-are notiunea refuzului acceptarii realitatii.

Ceva nu pusca. Ne place viata in versiunea 2009 cu adevarat? Daca mergi pe strada si iei la ochi zece trecatori, macar noua fete sunt cel mult „masca” daca nu cu colturile buzelor in jos dar de fapt destule sunt ascunse. Ochii in pamant, ingandurarea rabufnind din toti porii, pasul cat mai mare. Nu prea pare a fi pe plac varianta 2009 spre viitor. Si-atunci ce-ar fi atat de rau in a devia de la parcursul robotic, a te opri din mers, a „pierde” 5 minute din secundele pe care ti le inchipui atat de pretioase dar de fapt goale ca basica de la picioarele lui Robinho, si a citi o alternativa la aceeasi placa „inghitita” zilnic? Nimic rau. Dar obisnuinta e cosciug de plumb.

M-am oprit, am lecturat…

Un autor necunoscut ne spune pe drept cum stam cu contul la Doamne Doamne

Un autor necunoscut ne spune pe drept, cu un avertisment profetic, cum stam cu contul la Doamne Doamne. Rau...

"Cat timp vei mai sta deoparte?" Pe vecie, daca are un os de ros

"Cat timp vei mai sta deoparte?" Pe vecie, daca are un os de ros

Nu din comoditate ci din spirit de DIY (Do It Yourself) am omis traducerea.

Ziua 40. Le zboara rotile, inclusiv Planetei Hollywood

ianuarie 30, 2009

E la ordinea zilei si sa scriem, trancanim si sa ne vaitam despre criza. Sa ne crizam. Sa ne panicam aidoma unui sofer caruia i s-a inecat motorul tocmai pe trecerea de cale ferata si luminile glontului de rapid japonez il orbesc deja. Buuuuuuuuuummmmmm!

Dar de ce ne-am complacut, legati la ochi si ignoranti, in anii cand doar ni se parea ca treburile merg ca pe roate, sa nu constatam ca in multe tari de pe lumea asta copii mor de malnutritie in medie la intervale de nici un minut? Ceva era demult putred rau in Danemarca, numai ca snobismul cu miros fin, ochelari fumurii pe nas si volanul din piele de crocodil altereaza simturile si lasa loc doar de egoism si o automultumire inchipuita, ridicand Sinele la rang dumnezeiesc. Toata lumea sa traiasca numai noi sa nu murim. 

Nimic nu e ceea ce pare a fi… Aparentele inseala si faptul ca ni se inoculase ca societate dezvoltata sa ne asteptam si sa pretindem a le avea pe toate, nu implica si a ne fi asumat aroganta si iresponsabilitatea de a grebla toate darurile cu mina ca ni s-ar cuveni din start si fara discutii. Ei bine, prin Africa orientala si nu numai viitorii atleti se calesc mergand sau alergand zilnic kilometri in sir pana la prima sursa de apa potabila, pentru a se aproviziona peste zi cu o necesitate vitala a vietii pe pamant. Apa… Pana si apa e pe terminate, vrem – nu vrem si chiar daca, aidoma soferului, nu vedem inca luminile altfel orbitoare ale trenului – glont. Invartim ignoranti robinetul, fara a clipi la curgerea apei. Pentru milioane, o picatura e diferenta intre a fi si a nu fi maine pe Pamant.

Nu trebuia sa fim mari analisti economici ci era nevoie de nitel bun simt si realism pentru a percepe ca totul parea a fi prea bun pentru a fi adevarat si ca tsunamiul se apropia. Credite cu larghete, limuzine, asta si cealalta, de toate, ce mai, dorintele si limitele stersesera granitele. Societatea de consum, adevaratul motor si nu altul al emanciparii si totodata inrobirii noastre, se infatuase si daduse in foc. Nu cursul in limba engleza de micro si macroeconomie urmat la Politehnica la inceputul anilor ’90 mi-a deschis ochii in ultimii aproape 5 ani ca luminile trenului glont se tot maresc. Aaaaa… alarmist, pesimist, nu stie ce vorbeste, asta-i prost de-a binelea, ce-ai nenica?

Robinetul pare a fi secat. Nu se putea la nesfarsit ca in carca a sute si sute de milioane in asa zisa lume a treia, producand in conditii sclavagiste tricoul cu eticheta de firma, alte zeci si sute de milioane de ignoranti consumatori sa-si pompeze snobismul cumparand pe nimic, pe finfirici, acelasi produs cu sudoare cusut. Economii datoare vandute chiuiau pe inspumata coama semeata a valului, fara a le pasa de consecinte. Vremea decontului se apropie. Sumbru. Si pudratii sunt furios de mirati. Cad mastile si fardul se scurge…

Ei bine, s-a lasat frigul. Aud vorbindu-se romaneste, ca vai draga o sa inghetam aici, inghesuindu-se cu multimea in preajma covorului rosu pe care neroada industrie de divertisment impinsese „starurile” ultimei alienante productii cinematografice. Aaaaaaaa, Aaaaaaaa, isterie patetica… Uite-i! Pe care sa-i uit, draga!?

Un colt mai la deal, doua strazi mai incolo, un magazin candva scaldat in lumina aducea acum cu o grota hidoasa. Petece de hartie te informau din vitrinele golite de iluzii ca locul e de inchiriat. Zeci de ani Planet Hollywood, magazinul fantasticei lumi a divertismentului pentru micuti si cei ce-i conduc de manuta, isi deschisese larg usile. Acum sunt ferecate, simbol al vremurilor care bat la usa si vor da curand necrutator buzna.

Si Japoniei ii zboara rotile. A doua economie mondiala a avut o cadere de 10% in decembrie si ramificatiile se resimt peste mari si tari, si in preajma meridianului 0. Fabrica Honda de la Swindon, printre multe altele, si-a inchis azi portile pentru macar 4 luni de zile. Zboara rotile industriilor, zboara rotile comertului, consumerismului desantat. Apoi vor cadea puntile, se vor dezintegra bordurile si asa mai departe. Cititi semnele si cercetati informatiile reale, nu la sursele de convenienta cu care lenes ne-am adaptat, ci la cele veridice – dar e nevoie sa cauti atent pentru a gasi! – si vom intelege ca totul a fost migalos cusut cu ata alba si ca nimic nu e la intamplare in uriasul val devastator si de neoprit care se inalta, se inalta si… intr-o buna zi va cadea de-a binelea.

Pana atunci, mai sunt inca zile ca asta, a patruzecea, care n-a intrat inca in sac, si in care profit sa ating subiectul. Intr-o buna zi, si acesta va fi un lux. Francezii au iesit in strada, islandezii si-au rasturnat guvernul cu focuri iscate in fata parlamentului, grecii se rascoala, lumea de fapt n-a innebunit ci se trezeste la realitate din somnul ratiunii… toate acestea sunt reactia la criza de mult ticluita si pusa la cale. Iar reactia la criza va genera solutia. Iar solutia va fi oferita, in uralele maselor, de aceiasi generatori ai crizei. Sub forma unei noi ordini mondiale. Care se va configura pas cu pas, in cel mai mic detaliu, atingand orice fir de par al existentelor noastre, pana la dezvelirea si inaugurarea oficiala a operei… Pentru multi va fi un soc. Dar nu trebuie sa fi prea mare vizionar pentru a te scuti ulterior de un soc de proportii. Semnele sunt la tot pasul, sub nasul nostru, pentru a fi luate in seama. Vigilenta! De fapt asta a lipsit si romanilor, asta a lipsit atator societati, candva in istorie, pe cand Ceausescu a tot acaparat putere, pana intr-o buna zi, cand ne-a pus in fata faptului implinit: viata de prizonier intr-o tara-inchisoare, colectand sticle si borcane cu cravata in vant, in Duminica de Pasti. Ura! Istoriile invariabil se repeta.

Ceea ce au fost tragedii punctuale, aici si acolo, in raiul pamantesc impurificat de megalomani insetati de putere si posedati de dependenta de a controla, va deveni curand o experienta colectiva a omenirii, noua ordine de zi. 1984 de George Orwell sau Brava Noua Lume de Aldous Huxley, printre altele, creioneaza cu acuratete viitoarele limite. De citit.  

Unui esantion semnificativ de infatuati peste noapte ii era oricum necesara o doza pe masura de a fi mai umili. Unora le-a cazut nasul cu cateva miliarde. Perpetum mobile. Lumea e in permanenta schimbare dar ceea ce pare pentru multi, intr-un nou exercitiu de presupuneri, inchipuiri si nonsalanta data de lenevia mintii, doar o simpla groapa de potential, e de fapt o alunecare abrupta si fara cale de intoarcere spre un nou tip de societate in care zaharelul va fi in portii mult diminuate si rarite. Vrem, nu vrem, adaptarea e cuvantul de ordine. Survival of the fitest. Supravietuirea celui mai puternic. Iar aici nu va mai fi vorba de coltul de piata in industria de jucarele sau impachetat fum, ci pentru codrul de paine si apa de la kilometri distanta. Pare imposibil? Dur, dur… Sa nu ne mai lasam invartiti, cu panglica peste ochi, ci sa ne holbam la adevarul din fata ochilor. Luminile Bullet Train-ului ne fac sa sarim intr-o parte… sau alta. Instinctul de conservare.  

Pan-atunci, s-auzim numai de bine.

Ziua 25. Venea o moara pe… Wandle

ianuarie 17, 2009

Tamisa are o sumedenie de docuri, mai mari sau mai mici. Surpriza, surpriza, fluviul are si cativa afluenti chiar pe teritoriul Londrei. Niste rauri mai mici. Unul dintre ele, Wandle, serpuind spre nord prin sud-vestul inverzit al capitalei pe o distanta de 12 mile, ofera o ascunsa oaza magica, intr-un loc istoric.

La varsarea in Tamisa, in zona Wandsworth, pe Wandle e loc si de ambarcatiunile barja, niste barci lunguiete, pretabile pentru navigarea retelei de canale din insula, si pe care multi britanici isi duc zilele. Au dormitor, camera de zi, bai si bucatarie, iar ghiveciuri cu legume ori verdeturi sunt aranjate in gradinita improvizata pe acoperisul barjei. Dar asta e alta poveste. Cert este ca barcile nu „urca” de la Tamisa pe Wandle pana la tapsanul istoric de la moara manastirii Merton.

Ei bine, la Merton raul Wandle are cativa metri latime, e sprintar si e strajuit de perdele de copaci. E un paradis al pescarilor amatori… Iar la abatie mai are unica moara reconditionata si in perfecta stare de functionare de pe teritoriul Londrei. Pe mal, la cativa pasi de batrana moara, nu ma simt intr-o metropola cosmopolitana, ci undeva in mediul rural, cu toate deliciile sale.

Moara supravietuitoare de la Merton Abbey...

Moara supravietuitoare de la Merton Abbey...

Acum doua secole, vreo o suta de mori isi invarteau rotile pe Wandle. Astazi, doar moara din Merton, construita in 1885, mai functioneaza in weekenduri si in zilele de piata, cand fermieri din „cureaua inverzita” a sudului metropolei, din Surrey, vin sambata si duminica sa-si expuna roadele pamantului. Ar mai fi, pe rau in sus, morile Grove Mill, din Carshalton, The Snuff Mill si Ravensbury Mill, din Morden, dar doar ca o marturie a altor vremuri…

Moara din Merton era practic reconstruita in 1885, dupa ce altele taiasera apele lui Wandle in acest loc istoric, timp de secole. In preajma, Merton Priory a fost ridicata in indepartatul 1117, biserica fiind de lungimea impresionanta a renumitei Westminster Abbey, din centru. Pe-atunci, Priory a gazduit pana si consilii regesti iar Thomas Becket, ulterior asasinat in 1170, a fost ales arhiepiscop de Canterbury, deci in fruntea bisericii, intr-o ceremonie pe aceste locuri.

Peste tot in Londra, istoria si caracteristicile locului sunt atractiv expuse pe panouri aducand a carti deschise. Langa podetul spre moara si care duce si la locul pietei de weekend din Merton, o asemenea carte lumineaza mintile. Intreb insa daca mai are cineva timp si nervi sa citeasca...

Peste tot in Londra, istoria si caracteristicile locului sunt atractiv expuse pe panouri aducand a carti deschise. Langa podetul spre moara si care duce si la locul pietei de weekend din Merton, o asemenea carte lumineaza mintile. Intreb insa daca mai are cineva timp si nervi sa citeasca...

Alte date istorice? Ar fi 1236… Parlamentul se reunea la Merton Abbey! 1437… Henry al VI-lea era incoronat aici! Ulterior, revolutia industriala avea ramificatii si in zona manastirii Merton, tocmai datorita morilor de pe Wandle care au sustinut procesul de productie din industria textila. La un moment dat, lucrurile au luat un asemenea avant incat 1.000 angajati lucrau in 1792 la imprimeriile din Merton.

Zona devenind prospera, a fost calcata de prima linie ferata din istorie, si anume Surrey Iron Railway, care in 1803 lega Merstham, din comitatul Surrey, cu Colliers Wood, zona imediat invecinata Mertonului, si cu Wandsworth, la varsarea lui Wandle in Tamisa, un satelit al Londrei pe-atunci. 

Wheelhouse, casa rotii, de langa moara de pe Wandle, inca este un atelier de olarit, utilizand si energie furnizata de vechea moara...

Wheelhouse, casa rotii, de langa moara de pe Wandle, inca este un atelier de olarit, utilizand si energie furnizata de vechea moara...

De abatia din Merton se leaga si numele lui William Morris, fondator al Arts and Crafts Movement, Miscarea Artelor si Indeletnicilor, un localnic continuator al prosperei industrii textile lansate in aceste locuri, respectiv al lui Arthur Liberty, intreprinzator care a rafinat imprimeriile pe matase si care a ridicat magazinul Liberty’s pe celebra artera comerciala Regent Street din inima Londrei. Marca inregistrata, Liberty & Co. confectiona manual roba incoronarii Maiestatii Sale Regina Elisabeta a II-a, in 1953…

Ca multe alte locuri publice ori parcuri sau puncte de convergenta a comunitatii locale, si Merton Abbey are un Bandstand, un foisor cu bancute unde sunt orchestrate arii muzicale. Si ne spune si ora exacta...

Ca multe alte locuri publice ori parcuri sau puncte de convergenta a comunitatii locale, si Merton Abbey are un Bandstand, un foisor cu bancute unde sunt orchestrate arii muzicale. Si ne spune si ora exacta...

Se intuneca si nu mai disting explicatiile cartii de langa Merton Abbey. Inteleg ca Priory, biserica initiala, este acum doar istorie, pe temeliile sale ridicandu-se azi initial numitul Sava Centre. Nu mai e Sava dar tot un complex comercial cu tot tacamul, de la Burger King si pana la varii supermarketuri. Biserici ale mileniului trei, da, da.

Venea o moara pe... Wandle

Venea o moara pe... Wandle