Posts Tagged ‘Giggs’

Ce-am avut si ce-am pierdut in decada 00

decembrie 31, 2009

Despre golul lui „Munti” la Charleroi, despre fani, despre Liverpool din Giulesti pan’ la ‘Stambul cu Champions League in brate, am punctat in <Fotbal Vest> in loc de „La Multi Ani!” cateva repere aleatorii din decada cu miezul OO a noului mileniu, anii 2000-2009…

Un rezumat nescris… Artificii la miezul noptii, o secunda esti inca in anii 99, in urmatoarea in decada OO. In a carei a treia zi, Premier League a continuat imperturbabil cu etapa a 21-a. Derby 2-0 Watford [Branko Strupar 2, 72]; Everton 2-2 Leicester [Don Huchison 15, David Unsworth 58pen; Matt Elliott 25, 31]; Leeds 1-2 Aston Villa [Harry Kewell 46; Gareth Southgate 19, 62]; Newcastle 2-2 West Ham [Nikolaos Dabizas 18, Gary Speed 66; Frank Lampard 84, Igor Stimac 88]; Sheffield W 1-1 Arsenal [Gerald Sibon 56; Emmanuel Petit 40]; Southampton 1-0 Bradford [Kevin Davies 55]; Tottenham 1-0 Liverpool [Chris Armstrong 23]; Wimbledon 1-0 Sunderland [Carl Cort 30]; [Jan 4] Coventry 2-2 Chelsea [Cedric Roussel 54, Robbie Keane 82; Tore Andre Flo 55, 83]; [Jan 29] Man Utd 1-0 Middlesbrough [David Beckham 87].

Nu multe, doar noua la numar, sunt prim divizionarele din acel ianuarie 2000 ce se regasesc si-acum in elita, la pasul de la anii OO la 01, elita ale carei plase sunt inca scuturate de Lampard, Davies ori Robbie Keane. Plus Beckham, deloc de mirare, pe lista marcatorilor. Acum insa pe ruta L.A. – Milano. Dar Gareth Southgate, la urma urmei un fundas!?

Nu redactam la vremea respectiva rezumatul etapei de-acum 10 ani deoarece, conform traditiei, Fotbal Vest apare abia in a doua zi de marti a Noului An.

O incoronare nedesavarsita… Dorinel Munteanu egalase, insuficient, panicand insa Albionul. Iar spre oroarea unor jucatori de-ai sai mirosind sange, Kevin Keegan – alias King Kev – a inlocuit un mijlocas ofensiv cu mai sus pomenitul fundas Southgate, dar pe post de… inchizator.

Sir Bobby Robson, un alt fiu al nord-estului, elevand Anglia pe acel loc 4 din ’90 neegalat in peste 40 de ani, i-ar fi sugerat Regelui ca a mai buna aparare e atacul. Restul e istorie. Fault. Penalty. Ganea 3 – Albionul 2, Hoddle dandu-le si altora idei cu aducerea fagarasanului in insula.

Un al doilea val de romani, ca dupa Mondialul ’94? Da, Contra si Mutu, nu si altii. Bani. Substante. Aruncat ca un mar stricat. Suspendat. Amendat la greu. Sclavie moderna.

Regele n-a mai rezistat mult. Pana in 7 octombrie 2000, cand Hamann puncta ultimul joc gazduit de Empire Stadium. Ironic… Anglia – Germania 0-1. Turnurile templului cad dupa peste 77 ani. Un Wembley care pastra unicul titlu mondial in insula, cu golul care n-a fost. Thierry, le-ai sugera nemtilor sa solicite o rejucare? Asadar Regele s-a retras, primul strain intrand in scena. Sven si trei sferturi de finala la rand.

O deturnare anticipabila… Owen, marcatorul invins la Toulouse si Charleroi, descinde si-n Bucuresti. Si noi. <Fotbal Vest> si pe urmele lui Liverpool. Unii sunt mai egali ca altii. Purceii capata acreditari, cateilor din Timisoara li se refuza aceeasi promisiune. Cu bilete, in Giulesti. Owen da pasa de gol. 0-1. Rapid in halta. Liverpool pana la trofeu, contra lui… Contra, tradat de Geli. Autogol de aur. 5-4. Cupa UEFA. Unica pentru Anglia in 25 de ani.

25 mai 2005. Istanbul. Ah, abia s-a incheiat, de zece zile. Campionatul. Chelsea, cu primul titlu dupa 50 de ani. In ’55 il cucerise pe primul, tot dupa 50 de ani. Club fondat in 1905. Lui Roman si Jose, stiind de centenar, nu le-au trebuit nici doi ani. Si Abramovich, intr-o lume tot mai intercorelata, le-a dat ideea deturnarii si altor potenti. Invazie. Americani la Old Trafford si nu numai.

Chelsea a luat titlul cu un portughez, Liverpool il lua, 10 zile mai apoi, in Europa, cu un spaniol. De la 0-3. Jerzy la deruta. Succes ce-i imbie, in februarie 2007, pe partenerii Gillett si Hicks. Alti americani. Invazia insulei se inteteste.

Un dialog neimpartasit… Alt 25. Acelasi 2005. In aprilie. Arsenal – Tottenham 1-0. Dupa meci, fani in metrou. Incerc sa tes. „Excuse me, stiti cumva ce-au hotarat daca Everton termina pe 4 iar Liverpool pe 5, dar castiga Champions League?” Erau cinci, de-ai oaspetilor. M-au cantarit. „Dar cum iti inchipui, colega, ca Liverpool trece zilele astea de Chelsea in semifinale!? Si Everton oricum nu va rezista!” Si-mi intoarse si el spatele. Ceilalti, cu afectare, o facusera deja. Tac. Doar intrebasem, n-am dat cu parul. Scuzati-mi Sir impertinenta. In seara imediat urmatoare, in tur, Liverpool incepea s-o convinga pe Chelsea sa se concentreze pe titlu.

Final. Everton pe 4, Liverpool pe 5. Si triumfatoare la Istanbul. Si acceptata in Liga, de pe cinci. La care imi amintesc clasicul post-scriptum al discutiilor de fotbal in insula: „Dar noi intotdeauna stim mai bine”. Stiti de exemplu care e unica nationala neinvinsa in mai mult de doua aparitii pe Wembley? Incepe cu R.

Un semicentenar onorat… 1958-2008. E al patrulea an la rand de finale cu cluburi englezesti in Champions League. Liverpool si Arsenal castigasera si pierdusera. La aparat, celelalte doua. Abramovich, cu jucaria la Moscova. The Glazers, de peste Ocean, langa Kremlin.

Ploaia de dupa miezul noptii a fost semnul divin al onorarii tinerilor azvarliti din ceruri, The Manchester Babes, in februarie ’58, la Munchen. Pe ninsoare. Capitanul Terry a alunecat la penaltyuri. Bara.

Sir Alex a repetat figura de la Barcelona iar Giggs l-a luat la meciuri pentru Diavol pe supravietuitorul de la Munchen. Sir Bobby Charlton. Care n-a urcat sa-si ia medalia, primul la placinte sprintand Peter Kenyon. Saptamani mai apoi, omul sarea in luntrea lui Chelsea.

Un vis frant… In 2000, fotbalul era cat de cat inca un joc, desi regretatul Shankly il etichetase candva drept „mult mai important decat o chestiune de viata si moarte”. Acum e Monopoly cu seici. E o forma sportiva de Upmanship. Cum am zis? Cu alte cuvinte, mutari in jocul existential necesare neprincipialei practici sistematice si constiente de „intimidare creativa”, conventia satirei fiind ca daca nu esti in avantaj cu 1-0, inseamna ca semenul tau are 1-0. Intre statiile jocului, internationalul neamt Enke si-a ales ultimul tren spre o lume mai buna pentru sine, lasandu-ne si mai goi. Si intrebatori. „Ati auzit ca ar fi ceva proteste in Maria?”… Asa a sperat un coleg licean, in 15 decembrie, acum exact 20 de ani, sarind de la alta intrebare. „Ce-o fi facut Poli la Sportul Studentesc?” 2-2.

Putin mai apoi, eliberati, ne-am pus pe scris, inclusiv umiliti sub Pod, si inca va scriem, de exemplu spunandu-va cum sa faceti o mica avere din cumpararea unui club de fotbal: primul pas e sa aveti deja o mare avere. Iata de ce am ramas la literele noastre. Inca pasionati, pe baricade, zicandu-va despre echipele tuturor acelora cu 1-0, ce in anii de 01 va capata proportii.

Care-o fi pomenitul vis frant: fotbalul rapit, soarta unuia ca Enke ori flagranta injustitie sociala? Alegeti Dumneavoastra sensul preferat… Cat despre trecerea timpului, s-au scurs deja aproape 30 ani de la tragica disparitie a unui solist ce a revolutionat muzica insulara: Ian Curtis [nascut in iulie ’56 la Old Trafford (Stretford / Greater Manchester); 18 mai 1980], lider al lui Joy Division. Un tribut… 

In final, dragi „blogeri”, vorba-ceea, s-auzim numai de bine, „La Multi Ani!” cu sanatate, si va multumesc voua, tuturor cititorilor si repondentilor mei, c-ati dat pe-aici. Si mai treceti! 

Reclame

Doi Giggs dar de ce nu doar cu autohtoni?

octombrie 20, 2009

In Football Made in UK, publicat in Fotbal Vest dupa incheierea grupelor preliminare din Europa de calificare la C.M. Africa de Sud 2010, am facut o paralela intre traseele unor frati si cele ale unor selectionate…

Nu doar Ryan Giggs cu cetina tot verde inca inscrie, ci si fratele sau Rhodri, in doua runde calificatorii succesive din Cupa Angliei, iar aidoma contrastului intre traiectoriile carierelor lor se evidentiaza si diferenta de la esec la victorie data de sosirea selectionerilor straini la unele reprezentative.   

Sambata s-au implinit doi ani de la o seara amara pentru Albion in preliminarii, Rusia – Anglia 2-1, deznodamant ce ni-l confirma atunci, inaintea aterizarii, capitanul aeronavei pe ruta Budapesta – Londra. Mi-am amintit candva saptamanile trecute de acea reactie parca impacandu-se cu soarta a unor englezi de la bord, tot in aer fiind si dandu-mi-se sah cu o intrebare legitima lansata de o tanara nu neaparat amatoare de fotbal.

De ce nu interzice regulamentul angajarea la nationale a antrenorilor straini?” M-am fastacit la cat de mult poate fi pomenit fotbalul in avioanele lumii globalizate dar mi-am amintit “momentul Moscova”. N-ar fi rezistat raspunsul asa incat mi-am spus doar in sinea mea ca e lasata astfel o portita nu numai unor selectionate africane in haos tehnico-tactic ci si unor mari si stravechi natiuni pierdute cu firea pe dreptunghiul verde.

Hiddink a pavat atunci nesperat Rusiei calea spre Euro 2008, punand la punct Albionul care-l desconsiderase si dandu-le insularilor idei sa caute un altfel de Eriksson. Olandezul, semifinalist cu esticii la Viena si reamintind de ascensiunea lusitana a grecilor lui Rehhagel, e acum la barajul pentru Mondial, unde Anglia e déjà in carti cu un italian ce a facut uitat rateul lui McClaren. “Dar nu e drept, nici normal!” parca mi-a citit ea gandurile.  

Dar cam ce mai e drept si firesc in lumea asta? Cinstita a fost oare ciopartirea fostei Iugoslavii? Deloc. In plan fotbalistic insa, rezultantele au confirmat potentialul valoric al acelor meleaguri, noua Serbie calificandu-se en fanfare la prima incercare iar Slovenia si Bosnia-Hertegovina stand cot la cot la poarta cu mai potente financiar federatii ungandu-i pe alde Hiddink, Rehhagel ori Trap.    

Ii observam in avionul spre Albion pe sarbii cu Rugby League in piept in lunea imediat urmatoare spumosului 5-0, tineri volubili, dezinvolti si surazatori in ciuda contuziilor de pe maini si fete ori a gleznelor umflate, si-mi ziceam ca putin le pasa de nevoia de vize prin Europa. Srbija. Sunt altfel dar cat de aidoma recentilor lor vecini, croatii, la capitolul darzenie si determinare.

Iar Republika Hrvatska ne va lipsi in Africa de Sud, lasandu-i loc poate unui Shevchenko amintindu-ne de somniferul Elvetia – Ucraina 0-0 si penaltyuri. Va lipsi exuberanta unui chitarist cu cercel in ureche ce din postura de fundas cu 3 goluri marcate in preliminarii califica in premiera Croatia la un turneu final mondial, Coupe du Monde ’98, unde sesarul nonconformist avea sa ia bronzul in numele a nici 4,5 milioane locuitori serband doar 7 ani de la independenta tarii. Lijepa nasa domovino ii cantase de 44 de ori “in iarba” iar dupa nici un deceniu, la nici 40 de ani, acum antrenorul tot cu cercel era si mai mandru pe Wembley. Slaven Bilic isi savura revenirea pe-o insula unde se remarcase in aparare…

Unii, cu “sange” si mandrie, iau bronzul la mondial si apoi inving in Templu, altii, desi cu resurse multiple, asteapta peste patru decenii o medalie, din care in ultimii cam 18 ani abia ca s-au calificat cu autohtoni la carma de doua ori. Asa ramane… Straini ca si Capello sunt necesari dupa retragerea lui Bahramov, fie ca-i drept sau stramb. Babilonie.

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

La baraj, Irlanda v Franta, Grecia v Ucraina, Rusia v Slovenia si Portugalia v Bosnia. In 14 si 18 noiembrie.

Luntrea vikinga s-a intors pe insula

iulie 5, 2009

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

In episodul trei de la gura fiordului Balsfjorden, ultimul de pe taram viking pentru Fotbal Vest, intitulat A fost odata Szekeres contra Galatei, am pomenit de retrogradate din Norvegia si Scotia, care fie aveau dupa 4 ani de la picaj puterea de a elimina din Cupa UEFA o detinatoare a trofeului ori inca au in mana fraiele proprietatii arenei nationale Hampden Park, concesionata de Queen’s Park federatiei din Glasgow pentru alti 20 de ani. Si apropo de cele doua natiuni fotbalistice, ele se infruntau pe scena turneului final al Coupe du Monde ’98, in grupe, scor 1-1, si dau piept si in actuala campanie de calificare pentru Africa de Sud…

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

In aceasta vara, dupa patru ani, alb-rosii de la Tromso IL se realiniaza in eurocupe, multumita locului 3 prins anul trecut in Norvegia. Iar precedenta campanie in Cupa UEFA mentine vii amintirile exuberantei din 2005 de pe arena Alfheim.

Atunci, TIL revenea pe insulita dupa un surprinzator 1-0 la vecinii de la Esjberg, returul fiind insa o reflectie in oglinda iar baietii dintre fiorduri calificandu-se la moartea subita de dupa penaltyuri. Chin ce n-avea sa anticipeze succesul istoric din turul intai, imediat urmator, in dauna Galatei, cu Tamas Szekeres “aruncand in aer” arena Alfheim: 1-0. Surpriza a fost rotunjita in retur, la Bosfor, intr-un oras cu o populatie mai mare decat a intregii Norvegii (4,8 milioane), cu un 1-1 ce a trimis-o pe Tromso in grupe, soc cu atat mai mare cu cat in sezonul imediat urmator parafarii de catre Gica Popescu a cuceririi Cupei UEFA pentru Galatasaray, contra Arsenalului, biata Tromso retrograda in 2001 din elita, la capatul celor mai buni 16 ani din istoria clubului. Cine-ar fi pariat pe o asemenea rasturnare de situatie!?

E drept, viata in grupa n-a fost usoara, romanii cucerind “fortareata” Alfheim dar TIL reusind totusi un succes, chiar clar, cu 3-1, in dauna unor belgradeni de la Crvena Zvezda derutati poate de trusourile alb-rosii in dungi verticale ale vikingilor. Un alt Ole, Martin Alst, isi facea cu prisosinta datoria si cu acea ocazie. Asadar, tragand linia si adunand, 8 jocuri in precedentul raid European pentru TIL si fanii ei, autoporecliti Isberget. Iceberg.

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

O performanta nevisata in 1985, la abia prima promovare in liga intai norvegiana, cand TIL devenea a treia si ultima grupare din nordul tarii, dupa Mjolner si Bodo Glimt, care sa vada soarele elitei. De fapt si visul de a juca laolalta cu restul Norvegiei s-a infiripat tarziu, abia in ’72, cand federatia a acceptat si trupele din tinutul Soarelui de la Miezul Noptii sa intre in competitia “mama”, emancipandu-se de la nivelul regional. Iar in ’79 Tromso chiar ajungea in premiera in campionatul national al ligii secunde.

Initial timida la debut si-n Europa, in ’87 in Cupa Cupelor, contra scotienei St. Mirren, iar apoi in ’91 in UEFA, cu Tirolul, trupe cu care cel mult a remizat, Tromso insa s-a dezghetat in Cupa Intertoto, in 1995, cu un 2-2 la Aarau si un 1-0 de succes la Cluj, cu Universitatea, demolarea lui Havnar cu 10-0 fiind din pacate anulata de esecul acasa, 0-2 cu Germinal Ekeren. Eliminare.

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Avea insa sa vina ea si prima calificare, in ’97, in Cupa Cupelor, cand TIL a rasturnat in prelungiri, 4-2, esecul cu 3-2 de la NK Zagreb, triumf care a adus-o apoi pe Alfheim pe cosmopolita Chelsea si le-a oferit alb-rosilor ocazia de a se remarca cu adevarat in Europa fotbalistica. Tromso nu mai era doar portul “baza” a expeditiilor polare ale lui Amundsen ori Nansen sau in preajma caruia fusese scufundat cuirasatul Tirpitz, eveniment din razboi caruia ii este dedicat un muzeu in apropierea orasului, ci si nordica asezare scandinava in care vedetele londoneze nu faceau fata rigorilor ninsorii viscolite: 3-2 pentru TIL!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si mica e lumea… Invartindu-ma prin preajma Alfheim Stadium, de unde unul ca Rushfeldt sfarsea pe scena Cupei Mondiale cu “vikingii”, am intalnit un alt cutreierator delectandu-se cu fotografiatul. David Tate, in varsta de 49 ani, a inghitit in sec la retrogradarea in luna mai a clubului favorit, unul dintre cele mai vechi din Scotia si care in 9 iulie va aniversa 142 de ani de la infiintare.

Este vorba despre Queen’s Park, o mica grupare din Glasgow, supravietuind in umbra marilor Celtic si Rangers, si nu oricum, ci cu brio, in conditiile in care “Parcul Reginei” are in continuare la mana federatia scotiana de fotbal, careia i-a reconcesionat pe alti 20 de ani stadionul national Hampden Park. Pare greu de crezut dar Queen’s Park e proprietara arenei reconditionate, chit ca strange doar cateva sute de spectatori la jocurile “de-acasa” din ligile mici ale fotbalului profesionist scotian.

Tate, unul dintre cei 180 membri “plini” ai clubului si care achita un abonament anual de 210 lire sterline pentru acest privilegiu, mi-a sugerat sa vizitez portalul oficial www.queensparkfc.co.uk , pentru a ma convinge ca The Scottish F.A. plateste micului club chirie intru gazduirea pe Hampden a jocurilor oficiale inter-tari. Una dintre ciudateniile fotbalului. Poposit pe tarm la Tromso, in cursul unei croaziere, David si-a vazut apoi de drum…

Si apropo de Glasgow, unde in docurile din Gowan se nastea Sir Alex Ferguson, un macabru joc de cuvinte imediat cusut de englezi, reactie la decesul lui Michael Jackson. Cica Ferguson, spre deosebire de Jackson, va fi inca in masura “to play Giggs in October”, aluzie la turneul londonez din toamna al starului pop dar si la longevitatea aripii galeze. “To play gigs” se traduce cu a concerta dar, ca pronuntie, si cu „a-l folosi pe Ryan Giggs” … Diabolic, nu-i asa?

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Ziua 179. Man United e mare si in Tromso

iunie 23, 2009

Acasa la Tromso IL!

Acasa la Tromso IL!

De la arena celui mai nordic club prim-divizionar din lume, Alfheim din Tromso, unde castigatoarele de cupe europene Chelsea, Steaua Rosie Beograd si Galatasaray au fost invinse sau, in cazul ultimeia, chiar eliminate din eurocupe, creionez ambianta produsa la nord de Cercul Arctic, la latitudinea 70, de solstitiul de vara din noaptea cu lumina ca-n amiaza mare si soarele pe cer, precum si pasiunea unor localnici nu doar pentru Tromso IL.

Tribuna a doua si gazonul artificial...

Tribuna a doua si gazonul artificial...

 

E aproape trei dimineata si soarele mangaie povarnisurile inzapezite ale insulei Kvaloy, ce adaposteste orasul Tromso, situat pe o insulita legata de Norvegia „mama” printr-un arcuit pod si un tunel subacvatic, de curentul Maelstrom ce sufla de pe marea Barents. Calculez ca mai sunt nici trei ore pana la solstitiul de vara. Suntem la doua ore de rulat cu masina, cum mi-a dezvaluit un cuplu de elvetieni, de Cape North, punctul nordic extrem nu doar al Norvegiei ci si al continentului, unde soarele „de la miezul noptii” se revarsa peste ape in intreaga sa splendoare, dar suntem si la nord de amintitul Cerc Arctic, o neoficiala granita sudica a taramului „The Midnight Sun”, marcat de un memorial ridicat in amintirea prizonierilor de razboi sovietici si sarbi capturati de nazisti si care, cazand pe capete, au construit calea ferata ce leaga sudul Norvegiei de zona Tromso.

Tribuna I, 'oficiala'

Tribuna I, 'oficiala'

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Tromso, „Parisul Nordului” acum un secol si jumatate, punct de plecare al expeditiilor nu doar ale lui Roald Amundsen peste Cercul Polar dar si o atractie turistica in zilele noastre. Iar de la 15 septembrie 1920 si mandrindu-se cu Tromso Idrettslag, sau prescurtat TIL, clubul de fotbal cocotat pe locul 3 in Tippeligaen anul trecut si care va reprezenta tara vikingilor in Europa Cup. Da, la Alfheim Stadium, candva poreclit Fort Altheim, „fortareata”, cele 7.500 locuri vor fi luate cu asalt intr-un nou sejur european. Momentan, TIL joaca in duminica imediat urmatoare noptii solstitiului de vara in deplasare, la Stromsgodset, langa Oslo, asa incat arena e pustie, dupa ce sambata a gazduit jocul de prima liga al fetelor.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Dar, dupa cum ne-a explicat Asmund Karlsen, in timp ce ne trecea prin impresionantul labirint de tuneluri subterane, cu intersectii semaforizate si giratorii in toata regula, sapate in munte, „sub oras”, strabatand insulita de la vest la est, localnicii n-au simpatii doar pentru TIL. Pe bord, o insigna… We must agree that Manchester United is great… Trebuie sa cadem de acord ca Man United e mareata. N-are de-a face doar cu faptul ca Ole Gunnar Solskjaer a jucat pentru Red Devils. E o stafeta din generatie in generatie…

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Tatal sau a fost impresionat de tragedia lui United, din februarie ’58. Si i-a impartasit microbul lui Asmund. Care a devenit unul dintre cel 27.000 membri ai clubului suporterilor trupei din Manchester in Norvegia, calatorind pana acum de 28 de ori la Old Trafford, iar intr-o buna zi laolalta cu tatal si copiii sai. „Am fost trei generatii, acolo, in Manchester, si vom tine cu United orice-ar fi. Odata chiar i-am intalnit pe Ryan Giggs si Paul Scholes, la stadion respectiv la Carrington, si mi-am spus ca mai bine sa nu ma mai spal vreodata pe mana. N-am avut ocazia sa-l intalnim si pe Ole Gunnar dar avem marea bucurie ca el sa fi egalat pentru United in finala Champions League.” Asmund mi-a mai marturisit ca, desi nu-i usor, aidoma drumurilor facute cu inima larg deschisa in fotbalul din Albion, tot asa isi „pune lanturile” in fiecare iarna din Tromso, pentru a ataca strazile in panta ale orasului, in ciuda stratului de zapada, in general cu o medie de 80 centimetri. Localnicii isi iubesc minunatia din nordul Scandinaviei, un oras cu partii de schi ori trasee de schi fond pe dealul din centrul insulitei si care ascunde in adancurile sale labirintul stradal, iar clubul care va vizita Alfheim poate fi sigur ca va fi intampinat cu cele 5 legi nescrise ale supravietuirii vikingilor, expuse in Polarmuseet, din preajma „barlogului” lui Amundsen inaintea expeditiilor.

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

Sub crusta de pitoresc port din „turta dulce”, inimi otelite dar totodata calduroase si un club care o invingea cu 3-2, pe zapada viscolita, pe o Chelsea ce avea sa castige la finele respectivei campanii Cupa Cupelor. Dar mai multe despre TIL si istorisirile altor inediti interlocuitori din Tromso, in ultimele zile ale jurnalului meu „intre solstitii”…

Ziua 157. Man United din nou zero

mai 28, 2009

Inainte de a sublinia doua consideratii esentiale legate de esecul „Diavolilor rosii” in Cetatea Eterna, as incepe cu… sfarsitul.

Daca e cineva care merita sa fie pus la punct de impunsaturile de 2-0 ale lui Eto’o si Messi, din finala UEFA Champions League de pe Olimpico, atunci acesta e Richard Scudamore, presedintele executiv al Premier League. Pastorul competitiei de elita din Albion s-a intrecut in cateva randuri in superlative la adresa puterii acesteia, amintind de  invidia cu care este privita de pe Continent.

Ei bine, pentru o seara, dar cat de importanta seara, Scudamore a fost redus la tacere si poate a aflat de vorba cu lauda de sine nu miroase a bine. Intr-adevar, Premier League a facut in ultimii 4-5 ani pasi decisivi in a se distanta valoric de structura Football League si in a redresa balanta de forte in cupele europene, propunand cateva reprezentante, din amintitul „careu cu asi”, care au patruns pe rand pana in finalele Champions League. Liverpool in 2005, Arsenal in 2006, din nou „Cormoranii” si in 2007, de aceasta data pierzand, apoi Manchester United si Chelsea anul trecut si iarasi „Diavolii rosii”, in ultimul act de la Roma. Revenirea in forta a „englezelor” s-a materializat intr-o recolta de doua trofee, ambele obtinute la lovituri de departajare, in acest deceniu. Zece finale, dintre care ultimele 5 cu implicare engleza, si doua cupe. E mult? E putin? E mai putin decat „norma” spaniola, ori italiana, dar e un nou inceput, macar din punctul de vedere al insularilor.

Intr-o singura seara, pe taram roman, presupusa hegemonie a fortelor din Premier League in UEFA Champions League, si nu neaparat a competitiei de varf din Albion in intregul ei, a fost serios pusa sub semnul intrebarii. Campioana Angliei a fost surclasata, dejucata fotbalistic, mental si psihic. Premier League ca un tot unitar, daca e sa amintim de unicul succes englez in defuncta Cupa UEFA de la mijlocul anilor ’80 incoace, al lui Liverpool, in 2001, e cu atat mai labila scrutinizarii vizavi de pompozitatea autodecernarii titlului de cea mai valoroasa competitie interna continentala.

Confuzia din estimarile lui Scudamore tine de impresia ca finantele generate din contractul cu BSkyB si cu alte forte comerciale implica automat valoarea de necontestat, drept cea mai buna, a Premier League. Eroare. La banii pompati recent, Anglia ar fi trebuit sa defileze mai abitir prin Europa. Faptul ca restul cluburilor, catarandu-se din pluton pe locurile de Cupa UEFA, n-au rupt deloc gura targului, desi beneficiasera si ele de finantari serioase din amintita afacere cu difuzorii TV, spune multe despre valoarea intrecerii interne. Foarte buna dar neconvingatoare la ora duelurilor internationale. De ce oare?

Anglia n-a intrecut deloc asteptarile ba din contra, in ochii unora, in insula, recoltele puteau fi mai bune. Iar faptul ca Manchester United, antrenata de vesnicul scotian, a aliniat pe Olimpico doar doi fotbalisti englezi, un al treilea intrand in ultimele minute ale finalei, ar trebui sa dea si mai mult de gandit unora ca Scudamore. Roma le-a servit drept nivel de coborat cu picioarele pe pamant. Era nevoie de o confruntare cu realitatea…

A surprins inaintea finalei optimismul depasind moderatia al taberei engleze, de la mass-media si pana la fani, cu totii dusi de val de declaratiile lui Sir Alex Ferguson, altfel foarte chibzuit si ponderat. Cei de la Old Trafford au crezut cu tarie in sansa lor si, cum s-a dovedit in trecut, insularii sunt cei mai vulnerabili cand se simt pe cai mari. Rezultatele din sezonul abia incheiat ar fi trebuit insa sa-i puna in garda pana si pe cei mai neavizati pariori, carora succesele lui United ar fi putut sa „le ia fata”.

Ei bine, va vine sa credeti sau nu, dar Manchester United n-a inscris nici un gol in fazele finale ale competitiilor K.O. disputate in 2008-2009. Un prim semn demn de luat in seama a fost oferit in uvertura sezonului: 0-0 cu Portsmouth, in Supercupa Angliei. United s-a impus la penaltyuri. In februarie, in finala Cupei Ligii, a urmat un alt 0-0, dupa prelungiri. Cu Tottenham. United avea sa se impuna la penaltyuri. In aprilie, tot pe Wembley, United era eliminata din Cupa Angliei la lovituri de departajare, de Everton, dupa 120 de minute de 0-0. Trupa din Liverpool se califica in finala… Iar la Roma, zeroul a fost in vazul tuturor. Deja al patrulea…

Mai mult, in drumul spre Roma, dar uitate in toamna, au fost remizele albe cu Villarreal, atat pe Old Trafford cat si in Spania. Iar in campionat, desi a castigat titlul, Manchester United n-a convins in meciurile cu celelalte cluburi din „careul de asi”, Liverpool batand-o cu 2-1 la Anfield si cu 4-1 la Old Trafford, iar Arsenal invingand-o si ea, 2-1 pe Emirates, si remizand alb in fieful „Diavolilor rosii”. Doar cu Chelsea, 3-0 si 1-1, si-a pastrat United dominatia… 6  1  2  3  7-9 ar suna o linie de clasament neoficiala, cu observatia ca Rooney si compania au marcat intr-un singur meci rivalelor la titlu mai mult de-un gol in 90 de minute.

Cu aceste rezultate in palmares, United ar fi trebuit sa abordeze mai circumspecta duelul cu Barcelona. De fapt, s-a lasat dusa de valul „dublei” 1-0 si 3-1 din semifinala neelocventa cu inconstanta Arsenal. Iar daca n-ar fi fost un anume Macheda, la inceput de aprilie, in weekenduri consecutive, sa inscrie pe final golurile victoriilor cu Villa si de la Sunderland, ma intreb cine ar fi facut-o. Pentru ca, parcurgand rezultatele amintite mai sus, un lucru e cert. Ca Rooney, Berbatov, Ronaldo, Tevez si intr-o oarecare masura Park si Giggs, si ei cu un pronuntat profil ofensiv, adunati la un loc, n-au oferit avalansa de goluri care ar sugera-o trecerea in revista a numelor lor…

A doua observatie as face-o pe marginea formulei de start aleasa de Sir Alex Ferguson. A adus a exacerbare a increderii in fortele proprii sa aliniezi in fata unor mijlocasi campioni europeni en-titre, „sudati” in jocurile pentru catalani si ale Spaniei, si anume Xavi si Iniesta, niste jucatori care nu deseori au fost folositi laolalta in linia mediana. Ori a fost desconsiderata forta cuplului Xavi – Iniesta sau s-a bazat prea mult pe alesii sai, sigur e insa ca Anderson si Carrick au fost „dovediti” fara mila. Anderson, mai in etate doar decat Busquets dintre finalisti, a fost ineficient iar Carrick a dovedit din nou ca nu e croit pentru cel mai inalt nivel. Are limitele sale iar cand faza primului gol a fost declansata, s-a vazut intrecut de mijlocasii blau-grana.

De fapt, si pe hartie, formula Giggs – Carrick – Anderson – Park nu suna deloc bine. Nu parea la inaltimea unui act final. Si asa a fost. Giggs, la apus, Anderson, prea necopt, cu Carrick si Park jucatori foarte buni dar atat. O combinatie care n-avea cum sa functioneze propice, mai ales in fata unor Xavi si Iniesta, cu Messi misunand prin preajma, asteptand sa vrajeasca balonul. Iar daca in 1999, in urma cu 10 ani, cand desi se vedea condus de Bayern inca din minutul 6, Sir Alex Ferguson a dres busuiocul prin introducerea lui Sheringham si Solskjaer, care au declansat o memorabila rasturnare de scor, acum insa inlocuirile facute n-au mai salvat un deznodamant previzibil odata ce Eto’o i-a depasit pe Vidic, Carrick si Van der Sar.

Tevez, pentru numeroasele sale goluri cheie, ar fi avut un alt impact ca titular, decat de la pauza, cand il lasa la cabine pe Anderson. Iar Tevez cu Berbatov, prin „greutatea” lor, ar fi dat consistenta 11-lui trupei din Manchester si evolutiei acesteia. Dar asa, introdusi la 0-1, n-au mai avut luciditatea sa intoarca soarta intalnirii. Ferguson nu s-a inselat decat in privinta lui Scholes, un alt fault de maidan al acestuia dovedind ca ar fi consitituit un risc pentru propria echipa. Nimanui nu-i place sa joace o finala in inferioritate numerica. Dar asa, introdus la 0-2, pe final, stinsul roscovan n-a mai avut timp sa colectioneze rosul, ci doar un galben. Scholes, al carui unic gol in dubla mansa din 2007-2008, elimina Barcelona si continua marsul lui United…

A fost in principal esecul lui Ferguson, care a recunoscut cu sportivitate superioritatea catalanilor, iar in extensie al unui fotbal englez cocosat de bani dar nu si de trofee. Un total de trei in ultimele 10 editii, din anul 2000 incoace, deci din douazeci puse la bataie, inseamna nitel mai mult de-o septime. Hegemonie a Premier League in Europa? Cea mai cea? As… Iar doi spanioli, conducand orchestra pentru un club spaniol, si servind un african si-un sud-american pentru 2-0, au demonstrat cat de mult teren mai au „englezele” cu straini de recuperat. O fi Premier League foarte spectaculos, atractiv, valoros, pasionant si electrizant, dar pana si elita din Albion are limitele sale evidente… Arsenal in 2006, la Paris, contra Barcelonei, iar Manchester acum. Nu-i asadar de mirare ca, dorindu-si cu sarg UEFA Champions League, Henry si-a facut calculele la rece si a dat Arsenalul, Londra, Anglia si „cea mai valoroasa” Premier League pe Barcelona. Alegere corecta. Cat despre Pique, „infractorul” de pe Stamford Bridge, diferenta intre felul cum l-a oprit prin body-check, la 0-0, pe Ronaldo, si fenta cu care a fost insurubat Vidic de camerunez, ar fi putut sa-l faca pe Sir Alex Ferguson macar pentru o secunda sa fi regretat ca nu l-a tinut in ograda sa. Macar asa, sa nu ajunga inlocuitor al titularilor la invinsii sai de la Roma. QED.

Cat despre viitor, lumea fotbalului nu detine globuri de cristal dar Platini, trecand trofeul din posesia lui United in mainile lui Puyol, a purces fara oprelisti si mai mult ca sigur cu voie buna la redistributia de forte, Cuiul lui Pepelea ramanand „regula lui 6+5”. Daca se va vedea stransa cu usa in aceasta privinta, United si-ar lua mai bine masuri de prevedere inca de pe-acum, nu de alta dar doar O’Shea si Giggs, dintre titularii la Roma, fiind considerati produse proprii ale clubului, alti 4 jucatori fiind transferati din Premier League iar ceilalti cinci chiar de peste hotare. Si din acest punct de vedere, pe termen mediu, hegemonia inchipuita de Scudamore e mai stravezie decat pare. Iar la socantul deficit financiar ce l-a anuntat, coroborat cu imprumuturile cu dobanda de care e impovarata, si care nu s-au subtiat dupa finala pierduta si cu bani mai putini incasati, United ar face bine sa mai modeleze o generatie Beckham – fratii Neville – Butt – Scholes. Altfel, Scudamore nu va mai avea cu ce sa se laude… 

Vorba aceea, tare putini au fost cei care au vazut venind „criza” economica. Sa fi prevestit oare rezultatul de la Roma, cu un tunet inabusit, un viitor cu fulgere si descarcari electrice chiar si pentru „giganti” la prima vedere intangibili? Un  prim raspuns, deja la anul.

Ziua 71. Addendum la alta finala cu penaltyuri

martie 4, 2009

A devenit de notorietate inabilitatea Angliei de a triumfa in meciuri decise la lovituri de departajare. Germania i-a venit de hac in semifinala Mondialului din ’90, tot nemtii au rapus Albionul chiar pe Wembley, in alta semifinala, a C.E. 1996, Argentina i-a eliminat pe insulari de la Coupe du Monde ’98 dupa o optime de pomina iar apoii Portugalia, in doua randuri, la C.E. 2004 si Mondialul din Germania au stopat reprezentativa antrenata de Eriksson in sferturi. Toate esecurile, la penaltyuri…

Duminica, in finala Cupei Ligii Angliei, nu mare a fost surpriza ca detinatoarea trofeului, Tottenham Hotspur, a ratat la lovituri de departajare ocazia de a pastra cupa pe mana unor tineri jucatori englezi.

Jamie O’Hara, introdus in joc dupa pauza, a sutat telefonat cu stangul, putin in stanga lui Ben Foster, care a plonjat inspirat, parand cu palma. Dupa meci, al treilea goal-keeper al lui Manchester United, Foster, in varsta de 25 ani, a destainuit povestea cu iPodul miraculos, pe care l-a folosit din nou, chiar acolo, pe gazonul Wembleyului, inaintea seriei de executii, rememorand preferintele de sut ale jucatorilor Spursilor. Tehnologia…

Dupa O’Hara, dintre Spursi, a urmat croatul Vedran Corluka, un invingator pe Wembley contra Albionului, in toamna lui 2007, cu care trupa de la Adriatica, antrenata de Bilic, elimina Albionul din cursa spre Euro. Si Corluka, din nou, deloc surprinzator, l-a invins de la 11 metri pe englezul Foster. Sec si pe mijlocul portii…

Cum Manchester United a transformat fiecare executie, dar – atentie – prin galezul Giggs, argentinianul Tevez, portughezul Ronaldo si un alt brazilian, Anderson, englezului lui Spurs, David Bentley, aruncat in lupta in prelungiri, nu i-a ramas decat unica varianta de a inscrie. Dar ce credeti? David Bentley, septarul poreclit DB doar doar s-o lipi de el ceva din DB, David Beckham, nici macar n-a nimerit cadrul portii…

Si astfel Foster, titular de circumstanta intre buturile patronate de van der Sar, a devenit eroul cu iPod al finalei de Cupa Ligii cucerita dupa 0-0 timp de 120 de minute de campioana Angliei, a Europei si a … lumii, Man U. Si cand te gandesti ca nu demult, pe cand cu Watford in Premier League, imprumutat fiind de la „Diavoli”, Foster era batut cu un lob aproape din poarta in poarta, in urma unei lovituri libere executate de portarul nimeni alteia decat… Spurs. Da, Paul Robinson l-a batut de la… 80 de metri, pe cand niste mijlocasi englezi dorindu-se de viitor nu l-au invins de la 11 metri.

Inabilitate cronica. Pe de alta parte, n-ar trebui insa sa mire esecul lui Spurs de pe punctul cu var. Li se intampla pentru a patra oara in ultimii putini ani… Ultima ocazie, in 12 martie 2008, la Eindhoven, in optimile Cupei UEFA, cand cu un surprinzator 1-0 londoneza impingea jocul in prelungiri, contra gazdei PSV. I s-a infundat insa cu 6-5 la penaltyuri, in poarta olandezilor fiind Heurelho Gomes, tocmai goal-keeperul din finala de duminica. De asta data Gomes n-a salvat nici o lovitura…

A mirat in schimb optiunea lui Redknapp pentru unii ca O’Hara. Cand ai in echipa jucatori tehnici ca Modric, de ce ai alege doar pe criteriul prospetimii? De ce? Pentru a te trezi ca ai marcat doar dintr-un penalty, transformat bineinteles de un… „strain”, si inca fundas. Din 7 executanti, 5 au transformat si 2 au ratat. Cei 2 sunt englezi, cei cinci nu.

Ziua 57. Trainic

februarie 17, 2009

Comparativ cu chinul de a fi Paul Gascoigne, de care scriam recent, admirabila e longevitatea unor profesionisti pasind cu dreptul si in 2009, in toamna carierelor lor.

Cu doar un an si ceva mai tanar decat “Gazza”, Paul Furlong inca nu si-a pierdut apetitul de exact un gol la fiecare trei jocuri pentru QPR, chit ca in 1 octombrie va implini 41 ani. La mijlocul anilor ’90, atacantul de culoare evolua cu Chelsea si in cupele europene, ulterior adunand 57 de reusite in 171 de aparitii in trei perioade distincte cu londoneza Rangers. Iar acum, abia imprumutat de Southend United clubului de liga a patra Barnet, din nordul capitalei, Furlong a semnat déjà 3 goluri.

Un esalon mai sus, un alt veteran varf de imprumut, Dean Windass, a facut recent senzatie, preluand manusile pentru Oldham Athletic de la portarul eliminat al trupei ex-internationalului irlandez John Sheridan si aparand senzational in deplasarea la Leicester, lidera ligii a treia: 0-0. In luna mai, atacantul care in 1 aprilie va serba 40 de primaveri o promova in elita pe Hull City, echipa urbei sale natale, cu unicul gol al finalei play-off, reamintind Albionului, in a treia sa perioada la “Tigri”, ca este al treilea marcator din istoria lui Bradford, fosta echipa a lui Dan Petrescu.

O zi mai apoi, olandezul van der Sar, care merge pe 39 de ani, a doborat un venerabil record britanic in campionat, tinandu-si poarta ferecata si pentru al 13-lea joc la rand in Premier League, iar veteranul galez Ryan Giggs, la a 787-a aparitie a unei magice cariere la “Diavolii rosii”, a contribuit la redobandirea sefiei cu unicul gol al meciului de la West Ham, stangaciul nascut in 29 noiembrie ’73 la Cardiff apropiindu-se de majoratul de 18 ani de la debutul in elita pentru United.

Iar David Beckham, la 33 ani, putin s-a sinchisit ca iar a fost luat in raspar, fiind suspectat de ipocrizie datorita grabei cu care incearca sa evadeze din galaxie in favoarea fostei echipe a lui Capello, egaland in schimb recordul de selectii pentru jucatorii de camp ai Albionului, 108, detinut de regretatul Bobby Moore. Impunsaturile mass-media vor fi poate alinate de Casa Regala. David inobilat, consoarta la rang de Victoria Lady Beckham si nu invers, cu Lady la deschidere, asta pentru ca onorurile ii revin doar indirect, si multa apa la moara pentru carcotasi.      

Everton – Villa din 1888…

Nu multe mai sunt primaverile carierelor unui Beckham ori van der Sar, insa un duel la prima vedere nu de cel mai inalt rang promite a-si pastra cetina verde si dupa 120 de ani.

Manchester United si Arsenal au castigat cel mai adesea Cupa Angliei iar Liverpool si “Diavolii rosii” campionatul, insa Everton Liverpool si Aston Villa Birmingham au adaugat duminica inca o fila istoriei lor cu cele mai multe confruntari directe din fotbalul englez, ele dand piept tot in turul V al Cupei Angliei, ca si acum exact o jumatate de secol, sambata 14 februarie 1959, cand tot acolo, pe Goodison Park, unica arena insulara de club gazda a unei semifinale de Campionat Mondial si care, unicat, are in perimetrul ei o biserica, St. Luke The Evangelist, conservata intr-un colt, Villa se califica in sferturi cu un sec 4-1, in fata a 60.225 spectatori. Acum a fost 3-1 pentru Everton, calificata in sferturi, ce a alterat bilantul lor in F.A. Cup la Goodison: 5  3  0  2  12-10.

Tragerea la sorti in vechea competitie K.O. n-a tinut asadar cont de numarul record de jocuri directe intre Everton si Villa. Al 205-lea a mentinut suspansul.  Continuitatea “Caramelelor” din Liverpool in elita, de unde au lipsit doar 4 editii, record in Albion, si a visiniu-albastrilor din Birmingham, pe-aproape, cu 98 sezoane stranse la varf, a generat un duel parca la nesfarsit, presarat pe alocuri cu partide eliminatorii si in Cupa Angliei.

Membre fondatoare ale Football League in 1888, cand se aliniau la startul primei editii de campionat din istoria fotbalului, Everton si Villa s-au mentinut de-atunci la suprafata si s-au tot duelat, in comparatie de exemplu cu celelalte 10 cluburi de la respectivul debut. Si in zilele noastre, doar cele doua plus Spurs si “cele 4 mari” s-au aflat permanent in Premier League, de la lansarea sa in ’92.

Totul a inceput in acea toamna a lui 1888, in primul campionat… In 22 septembrie, 2-1 pentru Villa, Everton revansandu-se pe teren propriu, 2-0 in 6 octombrie. Preston North End avea sa cucereasca primul titlu, precum si trofeul F.A. Cup, event pe care-l reusea si Aston Villa in 1897, tocmai intr-o finala cu Everton, 3-2 in 10 aprilie la Crystal Palace, “dubla” stropita in saptamana imediat urmatoare cu mutarea in Aston Lower Grounds, unde fiinteaza si astazi. Villa avea insa sa exceleze in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, cu 5 titluri nationale din totalul de 7 din palmares, recolta care ne-ar sugera ca gruparea fondata in 1874 traieste din amintiri. Oarecum, daca ar fi sa notam ca al saptelea si ultimul triumf in Cupa Angliei dateaza din 1957, 2-1 in finala cu Manchester United.

Pe coordinate paralele, Everton, infiintata cu 4 ani mai tarziu decat Villa, avea sa acapareze primul din cele 9 titluri nationale la activ déjà in al treilea sezon din istoria campionatelor, in 1891. Cele doua n-au mai pus mana pe titlu din anii ’80, Everton fiind ultima trupa inaintea lui Portsmouth invingatoare in Cupa Angliei dinafara “careului de asi”, cu al cincilea ei triumf, si tot in dauna “Diavolilor rosii”, 1-0 in ’95.

Pe undeva, pacat ca ambitiosii Moyes si O’Neill s-au duelat déjà in optimi. Altadata, Villa cucerea Cupa Ligii in primavara lui ’77 in dauna lui Everton dupa a doua rejucare a finalei, si tot cu prelungiri. Ori castiga rejucarea semifinalei F.A. Cup cu Everton pe un teren de cricket din Nottingham, Trent Bridge, 2-1 in 29 martie 1905. Sau se impunea in sferturi la Everton, 2-1 in 20 februarie 2000. Reusite care au inclinat balanta totala de goluri a precedentelor 204 intalniri: 314-312, avantaj Villa. Care, dupa un 3-2 nebun in decembrie la Liverpool, in campionat, cu Ashley Young punctand in prelungiri dupa ce Everton marcase de doua ori in jurul minutului 90, e in avantaj la mustata in confruntarile din prima liga: 187 71 46 70 289-288.

Everton – Villa, o pilda de traditionalism absolut, respectat cu dueluri adevarate. Invingator? Fotbalul durabil.