Posts Tagged ‘Gary Lineker’

Antrenorul anului cu Becks, despre Dame si Coe

martie 25, 2010

Gary Lineker l-a introdus in scena iar Smithy si-a dat drumul, inclusiv in italiana, adresandu-i-se lui Don Fabio. Dar si lui Giggsy, intrebandu-l cati ani are. 46, 47? O mostra de umor englezesc, la Sports Personality of the Year. Iar actiunea BBC Sport Relief Night 2010 a avut si un scop caritabil, in cea mai buna traditie insulara. 

Regia a fost perfecta, totul a parut aievea iar mesajul impulsionant al lui Smithy a fost receptionat de sportivi. Portavocea unei natiuni care si-a indemnat favoritii sa traga cu dintii pentru onoruri, mai ales ca se apropie Jocurile Olimpice… Pentru anglofili, o buna portie de amuzament.

Altfel moderator la BBC Match of the Day, „procesul etapei”, Lineker i-a facut culoar lui Smithy, care li s-a adresat printre altii dublei medaliate cu aur pe 800 metri, Dame Kelly Holmes, si presedintelui comitetului organizatoric al London 2012, Sebastian Coe, fost campion olimpic pe 1.500 metri.

Reclame

Pios omagiu unui veritabil gentleman al jocului

septembrie 23, 2009

Sir Bobby Robson a fost comemorat zilele trecute intr-un impresionant serviciu religios in Catedrala din Durham, urbea sa natala din nord-estul Angliei. In luna iulie, in varsta de 76 ani, remarcabilul om de fotbal, fost excelent jucator si antrenor, ceda dupa cativa ani de suferinta in lupta contra cancerului.

Fotbalul n-a pierdut in acest an doar un mare antrenor, de fapt ultimul cu care Albionul a ajuns la un pas de finala Campionatului Mondial, cand cu penultimul act pierdut la penaltyuri la Torino, in fata Germaniei, in ’90, ci mai ales un om minunat, un gentleman desavarsit, de moda veche, ce a impartit binete si intelepciune tuturor celor care au avut sansa sa-l cunoasca, fie ei din lumea fotbalului ori ilustri necunsocuti.

Asa cum remarcau in cursul serviciului religios atat Gary Lineker, devenit golgeter al turneului final din 1986 tocmai sub bagheta lui Robson, cat si Sir Alex Ferguson, antrenor al Scotiei la vremea respectivului Campionat Mondial mexican, Sir Bobby a fost extrem de popular si mult iubit datorita farmecului sau cu care i-a inaltat si i-a facut mereu sa se simta bine pe cei din jurul sau. Robson a avut timp, un zambet si-o vorba buna pentru fiecare…

Asa cum mi-a confirmat si destainuit, intr-un interviu pe care-l realizam la inceputul anului trecut, pe cand starea sanatatii lui Sir Bobby se subrezise simtitor, si Morgan Phillips, autor a doua carti despre Fulham Football Club si tot ce tine de alb-negrii londonezi, si anume <Fulham We Love>, publicata in 1976, la un an dupa prezenta in finala Cupei Angliei, respectiv <From St. Andrew’s to Craven Cottage>, aparuta in 2007 si mergand pe firul istoriei initiale a vest-londonezilor, de la o grupare fondata pe langa biserica din zona, la sosirea pe Craven Cottage, in folosinta pana si astazi.

Reproduc in continuare pasajul despre Sir Bobby Robson, prin vorbele autorului Morgan Phillips, referindu-se la sosirea unui tanar jucator, Robson, sosit de la alb-negrul lui Newcastle United, din nord-estul natal, la alb-negrul lui Fulham…

When did you first see Bobby Robson?

– In the 1940s and 1950s most players lived locally and our neighbours Mr and Mrs Ray, devoted supporters, looked after some of the single men including a homesick Bobby. If the Rays had not welcomed him so warmly, he might well have gone back to the north east of England at the first chance. He became a really exciting forward, almost as skilled as his partner Johnny Haynes. Unfortunately, the club sold Bobby in 1956 but he returned six years later when Fulham was in danger of relegation. He came to our rescue again in 1990 by which time he was manager of the England team. Fulham was in serious financial trouble and Bobby gave a fund raising talk. When he finished he heard someone mention my name. He called me over and spoke appreciatively about my family and our neighbours the Rays, because he still remembered the welcome that he had received 40 years before. Sir Bobby Robson is one of the finest men in British football.

Morgan a subliniat ca Sir Bobby Robson, tanarul sosit la club in anii ’50, a sarit in ajutorul lui Fulham in 1990, pe cand londoneza avea mari probleme financiare, in cadrul respectivului dineu in scopuri caritabile minunatul antrenor mentionandu-i si pe Morgan si familia Ray, de care nu uitase peste decenii, rasplatindu-i cu vorbe bune pentru ospitalitatea cu care-l ajutasera initial sa se acomodeze in capitala. Si dupa cum mai spune Morgan, Sir Bobby devenea iute aproape la fel de iscusit in avanposturile lui Fulham ca eroul legendar al locului, Johnny Haynes. Ulterior, in ’56, Robson a fost cedat, revenind la club in ’62, pe cand alb-negrii erau in pericol de retrogradare.

Sir Bobby a fost apreciat in lungul si latul continentului dar pentru a intari remarcabilele-i virtuti, demn de mentionat este ca antrenorul perindat pe diverse meleaguri a ramas cu sufletul, atasat din inima, nord-estului sau iubit. Iar cand Newcastle United l-a solicitat, intr-un moment de descrescendo pentru club, in 1999, Sir Bobby a sarit din nou in ajutor. Pentru ai sai, din nord-estul industrial, ar fi facut orice. Si a pornit atunci la drum cu un 8-0, record al clubului pe St. James’ Park, contra lui Sheffield Wednesday, finalmente salvand corabia de la retrogradare, dupa o perioada nefericita cu Gullit la timona. Sir Bobby chiar a calificat-o pe Newcastle in Champions League si pana in semifinalele Cupei UEFA, dar a fost pe nedrept si nepoliticos demis, in 2004, de bossul Freddy Shepherd, lovitura care poate a declansat boala gentlemanului, parasind clubul in stilu-i caracteristic, fara ranchiuna ori controverse, ci doar retragandu-se demn, si in plus lovitura ce in mod cert a destabilizat pe termen lung „Cotofenele”. Sfarsite in aceasta vara in liga secunda…

Deloc de mirare, la Durham l-au comemorat si antrenori ca Pep Guardiola, elevul sau la CF Barcelona, ori alti fosti sau actuali selectioneri ai Albionului, de unde, la fel, eronat a fost pus pe faras, si cu smotruieli nemeritate din partea presei, ca Sven Goran Erikkson si Fabio Capello. Fotbalul a fost intr-adevar in doliu dupa Sir Bobby Robson iar lacrimile lui Paul Gascoigne, junele titularizat in acea semifinala de pomina pe Delle Alpi si plangand stins la Torino, s

SirBobby Robson, 1933 – 2009. Odihneasca-se in pace.

Ziua 109. Uratenie pe teren si inafara lui

aprilie 9, 2009

Djibril Cisse s-a adaugat sirului tot mai lung de fotbalisti profesionisti, vedete ale jocului, binecunoscuti si excelent remunerati, care insa „o comit”, pare-se tot mai des.

S-au dus zilele cand Gary Lineker isi agata ghetele in cui cu onoarea nealterata si cu un zero urias la capitolul cartonase galbene. Nu-i de mirare ca golgeterul Mondialului mexican are pe mana emisiunea radiografie a etapei din Premier League, BBC Match of the Day, in calitate de moderator. Un jucator remarcabil prin spiritul sau de fair-play are asadar caderea sa urecheze nitelus sau sa arunce o „pastila” cand si cand la adresa mai bine platitilor profesionisti ai actualei generatii.

Cisse s-a remarcat prin „iesirea” avuta la 3 dimineata intr-un bar din Newcastle, la adresa unei reprezentante a sexului frumos. La coafura sa extravaganta, schimbatoare la culoare mai repede decat succesiunea anotimpurilor, e de mirare ca atacantul francez a aparut abia acum din cele mai nefericite motive pe paginile „de scandal” ale ziarelor, si nu la capitolul marcatori de goluri.

Insa comparativ cu altii, Cisse nici macar nu intra la capitolul fapte grave. Sunt jucatori in Premier League care uita ca salariile le sunt platite de fani, carora ar trebui sa li se inchine, cu performante cat mai bune si o atitudine profesionista inafara terenului. Din pacate, tinerii inundati cu bani, onoruri, privilegii si adulatie oarba culeg roadele celebritatii cu aerul unui drept divin, si nu castigat. Obrazul subtire altfel se tine…

Cisse mi-a dat apa la moara sa amintesc cateva nume… Putine luni au trecut de la sosirea in Albion a vedetei Robinho, si ciocolatiul a fost pe punctul de a se vedea acuzat de hartuire sexuala in urma unei iesiri la un bar obscur din Leeds. In nord, pe timp de iarna, vremea e rea, se intuneca repede si, daca nu ai multa carte sau orizonturi largi, combinatia de bani si timpi morti poate duce la calcatul in strachini. Pasii brazilianului au fost imprudenti si a creat zgomot. A scapat cu fata curata…

S-au scris si carti despre escapadele nocturne ale starurilor, ca a fost vorba de Duberry ori Rooney in alte vremuri, ori de noul fundas al casei, Johnny Evans, care a ales drept moment prielnic „partyul” de Craciun…

Cativa altii, gen Barton, sunt atat de „renumiti” incat faima lor e mai mare pentru iesirile in oras decat pentru numarul de pe tricou. Ala e o data pe saptamana, daca prinde echipa. Sau sa ni-l amintim pe Bradley, fratele mai putin faimos al lui Shaun Wright Phillips. Baiatul de la Southampton n-a avut destui bani in buzunar la o iesire in oras, asa incat a cotrobait prin poseta chelneritei de la localul unde delecta. Fotbalist profesionist sau altceva?

Lista e atat de stufoasa incat nu mai e vorba de cazuri izolate, acele exceptii care confirma regula ca fotbalistii de elita sunt oameni cu scaun la cap, ireprosabili. Din contra. Senzatia e ca tot mai multi abuzeaza de statutul privilegiat in societate, unde au devenit zei ai lumii moderne, cu salarii saptamanale mai mari decat ale doctorului pe an. Lumea le e la picioare. De fapt, le vine si greu sa-si tina capul pe umeri, la cati bani li se vara in buzunare. De parca n-ar avea destula bogatie in vigoarea tinereasca, rolul de jucator pe scena celei mai bogate ligi si uneori aspectul facial, nu doar fizic, ravnit de multi oameni „de rand”. Imi spunea un amic englez odata ca ar da totul sa arate ca Olof Mellberg. Ei bine, tine de gusturi dar adevarul e ca rolul mass-media si al publicitatii, covarsitor, a starnit pasiuni dintre cele mai umane intre telespectatori vizavi de acest statut al celebritatii ridicat nici mai mult nici mai putin decat la rang absolut. Noii Zei Mondiali. Cu gel in par. Dar cateodata gelul nu te poate duce in Africa de Sud, nu-i asa, Cristiano? Chiar daca ai avea bani pentru zeci de mii de bilete de avion, tur-retur, Lisboa – Johannesburg.

Si restul e maruntis, pentru a plati pagubele cauzate Aeroportului din Manchester cand cu bolidul, al doilea, proptit de parapeti in drum spre Carrington, la antrenament. Dar poate de-acolo i se trage ghinionul lui Ferrari, de s-a cabrat in F1 si New Kids on The Block culeg victorii.

Exista un intreg evantai infractional. As zice ca imaginea tip devine tot mai mult cea afisata de Cesc Fabregas, drept rezerva la acel de pomina Arsenal – Hull cu scuipaturi. Gluga in cap, blugii in vine si fata contorsionata de ranjete viclene. Atunci ce sa te mai astepti la tanarul din strada, daca parvenitul cu minge ofera un asemenea exemplu!?

Gerrard, implicat intr-un incident dupa categoricul 5-1 la Newcastle, sfarsea arestat intre Craciun si Anul Nou iar ulterior prin tribunale dar, mai important, evenimentul coincidea cu startul risipirii de puncte in campionat a pe-atunci liderei comfortabile Liverpool. Vorba aceea, nu exista dovezi… Doar globul de cristal ne-ar dezvalui daca problemele lui Gerrard, iscate de la o nimica toata intr-o noapte in bar, au influentat intr-un fel nu doar randamentul „motorului” echipei ci si deraierea locomotivei „rosiilor”, cand le era lumea mai draga…

Sau sa ne reamintim de Rio, si cred ca incidentul de la acel joc cu Blackburn spune totul despre norma zilei. Nervos nevoie mare, Ferdinand a sutat cu sete in minge, desi nu era in joc, nimerind in cap un nefericit spectator din primele randuri ale arenei Old Trafford. Asa s-a razbunat Rio pe stiu eu ce nedreptate monumentala a arbitrului.

Cata vreme fanii vor inghiti in adulatia prosteasca la adresa „starurilor”, golindu-si buzunarele pe bilete si nu numai, atata vreme sistemul se va perpetua, pentru ca are o… buna piata de desfacere. Oamenii ar lua si mingi in cap, numai stema lor sa fie pe locul 1. Regula vietii… mereu sunt unii care numai dau, iar altii care numai iau. Ce te faci insa cand si dai, bani, si iei… mingi in cap?

Nici generatia lui Lineker n-a fost usa de biserica. Dar era ceva boem in spritul si tigara de care se bucurau. Micile delicii existentiale. In noile atitudini e ceva rautacios, aducand cu urateniea cainoasa a spiritului uman. Parca ar da mereu sa muste, sarind ca un arc la decizii ale arbitrilor, asta in teren, ori luand-o razna cand la distractii, inafara lui.

Cate zile vor mai trece pana vom auzi de un alt „star” calcand in strachini? Daca e de la nationala, cum a fost recent cazul lui Ashley Cole, macar ar fi cineva, Capello, care sa-l inghete cu privirea si sa-i azvarle in fata codul de conduita. Umana si profesionista. In care ordine vreti.