Posts Tagged ‘fotbalisti’

Transferuri „subtiri”: Manchester cheltuitor, veterani si egipteni salvatori

februarie 2, 2010

Doar 41,5 milioane lire sterline au fost cheltuite de cluburile din Premier League in recent incheiata luna de transferari, un minim aproximativ celui achitat in 2003, la lansarea acestei perioade intermediare de achizitii din ianuarie, remarcabil fiind faptul ca opt grupari n-au scos insa un ban din buzunar.

Unii s-au tinut de cuvant sa nu cheltuie. Altii si-au intarit loturile cu veterani gen Campbell, Vieira ori Basturk. Doua grupari amenintate cu retrogradarea au ales poate cartile salvatoare, luand cu imprumut atacanti egipteni recent incoronati la Cupa Africii si care in plus n-au pe cap prezenta la Campionatul Mondial. In fine,  aproape o treime din totalul platit in prima liga a fost oferit de campioana United pe un tanar fundas ce in 2007 inca juca la Maidstone… 

Fie ca sunt recent sositi la carma, fie ca sunt consacrati in Premier League, fie ca au avut jucatori ce si-au facut bagajele pentru Cupa Africii, fie ca au avut titulari pe patul de tratament, antrenori cu nume au declarat de Anul Nou sus si tare ca nu vor da o raita pe piata transferurilor in „fereastra” din ianuarie.

Carlo Ancelotti, a carei Chelsea beneficia in ianuarie 2008 de aducerea lui Anelka de la Bolton Wanderers pe 15 milioane lire sterline, s-a tinut de cuvant, iar Arsene Wenger, care, in ciuda fondurilor puse la dispozitie de Peter Hill-Wood, a afirmat ca nu va achizitiona vreun jucator care sa nu se ridice peste cota valorica a fotbalistilor din lotul „Tunarilor”, si-a respectat in mare masura vorbele.

Nu toti managerii au fost insa in aceeasi fericita postura iar unele cluburi pur si simplu au prea multe lichiditati incat sa nu fi profitat de ocazie. Pana si Sir Alex Ferguson, antrenorul campioanei en-titre, avand problemele sale in linia defensiva, care era reintarita pe termen lung tocmai in luna ianuarie, in urma cu 4 ani, cand „moscovitul” Vidic sosea pe 7 milioane iar Evra pe 5,5, de la Monaco, a repetat scenariul si a achitat o suma ce ar putea urca la 12 milioane lire, lui Fulham, pentru Chris Smalling, un fundas de 20 ani recent aruncat in focuri de Hodgson, si care pana nu demult a evoluat in fotbalul amator, la Maidstone United.

Ramane de vazut ce l-a determinat pe scotian sa bata recordul lunii ianuarie si sa „sparga banca” unei campioane si-asa indatorate, odata ce Smalling va trece din vara la Old Trafford, insa cert e ca vulpoiul Roy Hodgson s-a ales cu milioane bune si din cedarea lui Bullard, ale carui accidentari ulterioare le-au ridicat parul in cap celor de la Hull.

In general, cu exceptia cluburilor cu terminatia City in nume, operand din Eastlands ori Birmingham, prim-divizionarele s-au limitat la imprumuturi ori aducerea unor jucatori liberi de contract, nefiind in putere sa arunce cu banet in mijlocul sezonului, precautie echivaland cu cheltuieli valorand doar o cincime din suma totala cheltuita in ianuarie 2009, 170 milioane lire, cu douazeci milioane mai mare decat in precedenta editie, si care nici atunci n-a reliefat adevarata putere de cumparare a gruparilor din elita, Manchester City contribuind substantial la tragerea liniei. „Albastrii” au recidivat iar Birmingham City, preluata recent de asiaticii cu Yeung in frunte, i s-a alaturat in goana dupa intariri.

Chiar insa si cu mana lor sparta, n-au fost depasite cele cate 50 milioane lire sterline cheltuite in 2004 si ’05, saptezeci milioane in 2006 si 60 in 2007.

Era de asteptat ca unii sa prefere imprumuturile de jucatori consacrati ori chiar batand spre retragere, cum proceda United acum 3 ani, pentru Henrik Larsson, decat sa arunce cu bani pe fotbalisti netestati cu adevarat, cum au patit retrogradatele Newcastle si Middlesbrough, prima aducandu-l pe fundasul francez Boumsong pe 8 milioane, acum 5 ani, iar alb-rosii platind chiar 12 milioane, pentru varful brazilian Afonso Alves. Ambii n-au dat randamentul scontat, devenind pietre de moara, cum s-a dovedit a fi si Alan Hutton, fundasul de banda adus tot pe opt milioane, acum doua ierni, de Tottenham, si care acum a sfarsit imprumutat lui Sunderland.

Si asa s-a si intamplat… Desi a cheltuit peste 6 milioane in ultima zi de transferari pe Adam Johnson, mijlocasul ofensiv al lui Boro, unul dintre cei doar cinci fotbalisti transferati pe sume peste un milion in ultimele 24 ore ale campaniei, Roberto Mancini si Man’City s-au remarcat mai degraba prin aducerea lui Patrick Vieira din Italia. Un mijlocas de 33 ani… Asta in vreme ce, semnificativ, sub forma de imprumut, brazilienii Jo si Robinho i-au parasit pe bogatani, cu destinatiile Galatasaray si Santos.

Spuneam ca Wenger s-a tinut oarecum de cuvant, fapt pe care s-ar putea sa-l fi regretat imediat dupa finele meciului de duminica, 1-3 cu Manchester United, cand lipsa unui atacant central de forta a fost mai evidenta ca niciodata pentru „Tunari”. Francezul s-a intarit insa cu Sol Campbell, care, la 35 ani, s-a reintors la clubul unde sosea pentru o perioada de cinci sezoane, in 2001, de la rivala Tottenham.

Un alt jucator trecut de 30 ani, turco-germanul Yildiray Basturk, a sosit si el sub forma de imprumut, la Blackburn Rovers, de la VfB Stuttgart. Optiunile pentru Vieira, Campbell si Basturk spun multe despre precautia de pe piata…

Transferul recent al lunii ianuarie pare a fi fost inhatarea lui Wilson Palacios de catre Wigan Athletic, o abila operatoare pe piata, ce a permanentizat sederea hondurianului in Albion achitand un milion lire lui Olimpia, pentru a-l vinde dupa doar un an si 10 zile, iarna trecuta, aceleiasi Tottenham Hotspur, pe o suma de 12 ori mai mare. Iar Wigan n-a stat nici acum cu mainile in san, achitand 2,5 milioane lire falitei Crystal Palace, pentru junele Victor Moses, al carui nume a fost pe buzele multor manageri din elita. De urmarit traiectoria atacantului si eventuala repetare a scenariului cu cedarea mai mult decat inzecita a lui Palacios…

Hull si West Ham, amenintate in subsol, ar putea sa-si fi gasit salvarea in atacantii Amr Zaki respectiv Mido, sositi sub forma de imprumut, primul revenind din Egipt, unde ajunsese de la Wigan, iar celalalt de la Boro, in plus proaspat aureolati cu cucerirea Cupei Africii intr-un an in care „faraonii” vor lipsi din Africa de Sud. Cei doi se pot asadar concentra pe soarta noilor lor cluburi, „Ciocanarii” lui Zola urmand sa beneficieze si de aportul lui Benny McCarthy, inhatat pe 2,25 milioane de la Blackburn, si care fusese dorit in estul Londrei si pe vremea cand inca marca pentru Porto…

„Lanterna rosie” Portsmouth, chiar si cedand pe un total de 8,5 milioane alti doi jucatori, pe portarul Begovic lui Stoke si pe fundasul Kaboul lui Spurs, unde se realatura lui Redknapp, tot pare a fi in imposibilitate de plata catre Finante, o dovada a repercusiunilor suferite peste ani pentru transferuri si sume de instalare ori salarii peste puterile si „plapuma” unor cluburi.

Ca ultime remarci, exceptandu-le pe cele doua din Manchester, Birmingham City si-a confirmat noul statut, cheltuind cel mai mult, 6 milioane, pe Gardner de la concitadina Villa si pe Michel de la Gijon, in vreme ce cluburile din Liverpool, desi n-au pus o lira jos, s-au aranjat cu jucatori decenti, imprumutatii Donovan si Senderos pentru Everton, respectiv Maxi Rodriguez, sosit pe liber la „Rosii”…

Reclame

Nediplomaticul Wenger isi risipeste aura profesorala

decembrie 3, 2009

Din nou despre rolul mainii in fotbal… In continuare, nu doar despre ignorarea unei strangeri de mana, ci despre pasiunile si strategiile generate de sferturile de finala ale Cupei Ligii Angliei. 

Cu fiecare zi scursa de la 21 mai 2005 incoace, cand Arsenal cucerea la Cardiff ultimul ei trofeu din palmares, si cu fiecare eliminare in plus suferita de „Tunari” din competitiile knock-out interne sau internationale, semnul de intrebare in privinta capabilitatii lui Arsene Wenger de a mai castiga medalii prin politica sa de slefuire si rodare a tinerelor talente se tot ingroasa.

Dintre extrem de norocosii invingatori de-acum peste 4 ani si jumatate ai „Diavolilor rosii”, doar Fabregas, actualul capitan, si inlocuitorul sau de-atunci, in minutul 86, Van Persie, mai figureaza in schema lui Wenger. Viata e un drum in permanenta constructie si alsacul e in plin proces de recladire a echipei, in jurul ancorei catalane. Nimic rau in abordarea sa.

Insa cum fotbalul, disciplina de performanta sportiva profesionista,  a devenit tot mai mult o industrie sub taisul succesului peste noapte, reculul lui Arsenal la capitolul trofee s-ar putea sa-i joace in cele din urma festa lui Wenger.

Miercuri seara, pe Eastlands din Manchester, gazda City i-a eliminat cu 3-0 pe „Tunari” din sferturile de finala ale Cupei Ligii. Pentru un club de succes ca Arsenal, un esec cu 3-0 intr-o competitie cat de neinsemnata, venit la 3 zile dupa o infrangere identica, isi poate gasi acoperirea in circumstante atenuante doar pana la o anumita limita.

Scuzele lui Wenger sunt legate de competitia in sine, Carling Cup, pe care francezul n-ar da o zecime din pretul unei semifinale de Champions League. Iar aceasta comparatie constituie de fapt intreaga temelie a continuitatii sale in postul de manager al clubului nord-londonez. Wenger a pus accent si a fost implicit salvat de calificarea an de an in competitia suprema a fotbalului continental, clasarea intre primele trei sau mai nou patru din Premier League cantarind mai greu in estimarile analistilor si ale conducatorilor sai decat pana si doua Carling Cup la rand. Banul greu vine din prezenta pe cea mai aureolata scena europeana, cu tot ceea ce implica prezenta la masa bogatilor, si calculele financiare primeaza.

Regulamentul de accedere in Liga Campionilor e de fapt supapa salvatoare a francezului, portita sa de scapare, ce fac uitate tocmai aceste tot mai multe si suparatoare eliminari. Un loc trei ori patru, mai pretios decat un trofeu inaltat pe Wembley…

Doua ar fi aspectele care ridica insa semne de intrebare in privinta atitudinii lui Wenger fata de competitia verisoara mai mica a FA Cup, Cupa Angliei. Daca francezul e intr-adevar interesat doar de rodarea tinerilor din lot, odihnindu-si implicit titularii, atunci de ce nu a acceptat ca atare o de altfel anticipabila eliminare dintr-o competitie pe care nu ar pune mare pret?

La finele jocului de la Manchester, Arsene Wenger n-a mai asteptat sa dea mana cu invingatorul Mark Hughes, ci a luat-o la pas spre vestiare. Galezul, provocat de atitudinea omologului sau, a facut cu mana in directia tunelului, la adresa unui francez indepartandu-se, intr-un gest ironic, banuind ca va fi surprins de camerele de filmat. Iar ca o continuare, intorcandu-se spre teren, a facut un alt gest din mana, peste umar, aratand cu degetul spre invinsul de-acum deja la capatul tunelului, intr-un semn de „Uitati-va la el”…

A fost Hughes indreptatit la o strangere de mana? Absolut.

Chiar si un simplu gest de curtoazie, o intelegere mutuala, strangerea de mana de la sfarsitul meciurilor e parte a traditiei locului. Acest salut n-are valoare, fiind mai degraba o conventie, un ritual, pe care unii l-ar putea considera ciudat ori ipocrit. Refuzandu-l insa, Wenger a intors nitel spatele unui spirit al jocului insular in care e admirat de peste un deceniu incoace pentru tenacitatea cu care tot reconstruieste formule de echipa. In Anglia multi pun pret pe obiceiuri inradacinate, pe simbolism, fie el cat de lipsit de sens. 

Ce l-ar fi costat pe Wenger o simpla strangere de mana? Sa fi ajuns atat de incrancenat in dogmatismul sau de a refuza calificari pe altarul lansarii unor noi tinere talente incat, odata alt proiect esuand, sa se supere ca magarul pe sat? Sa-l rascoleasca la culme nonsalanta cu care, de pe-un an pe altul, cluburi procopsite cu bogatasi imprastie sute de milioane si trag la trofee pe care el nu le considera indeajuns de semnificative pentru a fi luate in serios? Sa fie doar un foarte rau pierzator si-atat? Ori sa aiba pur si simplu „un dinte profesional” impotriva mai tanarului sau coleg de la Manchester City, pe care-l percepe drept un cumparator de mercenari si nu un truditor in depistarea si slefuirea tinerilor?

Cu gestul sau nediplomatic, Wenger si-a ciuntit insa din aura moralizatoare cu care imprastie intelepciune in fiecare ungher al jocului din Albion si risca sa se inchida intr-un turn de fildes. Usor de anticipat, colegi de breasla si ziaristi i-au sarit „in cap”.

E greu de zis ce l-a oprit pe francez sa apeleze la un simplu gest de fair-play in arena sportiva si de buna credinta in arsenalul unui gentleman cum se pretinde. Sa fi fost aruncate oarece sageti otravite in prima repriza, la 0-0, cand Hughes a patruns in spatiul rezervat lui Wenger? Asa se pare, conform explicatiilor francezului, ulterioare frecusurilor moralizatoare inerent aparute. Hughes l-ar fi provocat, cu un limbaj „industrial”, cand s-a pravalit in dreptunghiul sau, dupa cum a declarat doua zile mai apoi Wenger, atitudine ce l-a determinat inca de pe-atunci sa nu-i stranga mana la final galezului.

Chiar si in atare conditii, i-as fi dat binete lui Hughes, macar de complezanta. Intoarce-i si celalalt obraz, ca asa-i crestinesc… Sau oi fi eu demodat.

In al doilea rand, de ce se incapataneaza francezul sa devalorizeze trofeul Cupei Ligii? Din moment ce competitia in sine ii serveste drept doar banda de incercare pentru alde Vela ori Wilshere, inseamna ca obtinerea trofeului n-are o mai mare importanta pentru alsac. Wenger desconsidera implicit Carling Cup, care, asa cum e, intr-adevar o competitie in care cluburile cu dare de mana arunca in focuri tinerii din lot, a ajuns totusi – iata! – la cea de-a 50-a sa editie. Abordata an de an de toate cluburile profesioniste din Albion…

Mai mult, dupa o „seceta” iscata de la succesul din 1992, pana si campioana impartindu-se pe tot atatea fronturi Manchester United a luat lucrurile mai in serios in Cupa Ligii, ajungand din trei in trei ani in finala, pierzand-o mai intai, in 2003, si castigandu-le pe celelalte doua. Cu specificarea ca Ferguson a apelat la cativa tineri si totusi a dispus de Spurs, in finala din februarie de pe Wembley.

La fel, Chelsea n-a strambat din nas la adresa Carling Cup, cucerind-o in 2005 si 2007, ultima oara tocmai in dauna Arsenalului, 2-1, pentru „Tunari” punctand Walcott in ceea ce se dovedeste a fi unica prezenta a lui Arsene Wenger in finala acestei competitii. O finala pierduta din 13 incercari ale francezului. Oricat de ingaduitori ar fi conducatorii clubului din N5, s-ar putea insa sa se regaseasca printre ei oameni care sa-si spuna  in barba ca e cam mult, cu un unic ultim act, si acela risipit, de la finala triumfatoare din ’93… Maine poimaine suntem, vorba aceea, in 2010.

De-atunci, Liverpool a castigat si ea de trei ori trofeul, ba chiar si rivala din nordul capitalei, Tottenham Hotspur, in doua randuri. Pana si Aston Villa, un alt club mai preocupat de strapungerea „careului de asi” decat de risipirea fortelor in alde Cupa Ligii, vrea acum sa reinvie anii de la mijlocul deceniului trecut, cand, cu Ron Atkinson la timona, cucerea de doua ori trofeul, ca sa nu mai spunem ca visiniii din Birmingham triumfau in editia sa inaugurala, in 1961. Si iata, Villa a gasit un culoar favorabil, inscriind de 4 ori la „lanterna rosie” Portsmouth, si numai prin marcatori englezi, asta daca e sa ne luam nu doar de criteriile de selectie juvenile ale francezului ci si de predilectia acestuia pentru a folosi fotbalisti straini.

Nimic nu mai este de irosit ori lepadat, pare a fi lozinca reconsiderata a celorlalti manageri. Pe cand Wenger o tine pe-a lui… Insa tocmai reusita altora de a triumfa chiar cu tineri il trimite in corzi pe francez, punandu-i metoda sub microscop. Unii s-ar putea intreba pe buna dreptate de ce nu incearca si Wenger strategia amalgamarii catorva titulari cu cei mai rasariti dintre potentialii lor inclocuitori, ce pare a da roade pentru Sir Alex Ferguson.

Astfel a castigat Manchester United trofeul in februarie si astfel a eliminat-o marti pe Spurs, invinsa sa in ultima finala pe Wembley. Mai cu un Brown, mai cu un De Laet ori Gibson. Insa Wenger se tine scai de alinierea unei echipe cat mai experimentale, fara pavaza unor capete limpezi ori piepturi barbatesti.

Pana si Ancelotti, in sfertul de finala disputat la Blackburn, desi a apelat la cativa jucatori de rezerva ori mai tineri, a trimis totusi in teren 10 jucatori care vor figura probabil la Cupa Mondiala. Si-atunci cum isi tot inchipuie Wenger, aruncand in lupta 11 juni in sferturi de finala ori semifinale disputate cu cluburi chitite sa-si faca loc in finala si punand la bataie tot ce au mai bun, ca ar putea obtine cu adevarat ceva din aceste dispute!?

Opinez ca exista o oarecare aroganta in abordarea lui Wenger, aliniind pe terenul celei mai bogate formatii din lume, venite cu orgoliul ranit dupa o incredibila serie de 7 remize si dorind sa-si justifice investitia printr-o calificare in care au pus umarul toti jucatorii cumparati cu zeci de milioane, nici mai mult nici mai putin decat niste fotbalisti in formare ca Eastmond, Ramsey, Wilshere ori Merida. Daca ar fi procedat ca Hughes, titularizand cativa jucatori de prim rang si apeland spre final la un tanar ca slovacul Weiss, care a si stabilit scorul final, poate alta ar fi fost evolutia scorului, cu vreun june printre marcatorii „Tunarilor”. Astfel insa… 

Doi, patru, patru, trei, patru. Nu e nici un numar de telefon, nici o formula de joc. Sunt locurile ocupate in campionat de Arsenal dupa castigarea titlului, in 2004. Pe-atunci, in mare duel cu Sir Alex Ferguson, „scanteile” luptei lor devenisera subiect de presa. „Tunarii” au pierdut insa teren, scotianul ramanand in frunte iar francezul alunecand pe tobogan, nu suficient de mult pentru a-si pierde si statutul de calificat in Champions League.

Cu cluburi oportuniste fortand prin preajma, Wenger pare a-si fi redirectionat disputa directa, adversar devenindu-i mai degraba Mark Hughes, pretendent cu echipa sa incropita peste noapte. Un nefericit loc 5 pentru Arsenal i-ar darama castelul de carti legat de importanta Champions League in dauna „minorei” Cupa Ligii. Wenger nu poate risca sa-si puna in pericol postura de a nu mai avea vreo scuza, iar esecurile recente cu 3-0 si accidentarea lui Van Persie sunt semnale de alarma ce l-au grabit sa se faca nevazut in tunel.

Absolut admirabila politica principiala a lui Wenger, luptand cu un buget chivernisit impotriva unor cluburi aruncand cu mai multi bani pe jucatori. Gestul sau trufas de a nu da mana cu invingatorul, dovedind implicit ca pe undeva nu prea stie sa piarda, ii stirbeste insa tocmai aura sa de cavaler al tinutei morale si a promovarii tinerilor fotbalisti. Gest care vine la o zi dupa ce un anume Darron Gibson promovat de Ferguson semna cu o „dubla” calificarea campioanei si a detinatoarei la zi a Cupei Ligii in semifinale… Wenger ar putea fi suspectat de invidie profesionala.

CARLING CUP (sferturi de finala; 01/02 Decembrie 2009): MANCHESTER UNITED – Tottenham 2-0 (2-0): Gibson – 2; Portsmouth – ASTON VILLA 2-4 (1-2): Petrov – autogol, Kanu – Heskey, Milner, Downing, Ashley Young; MANCHESTER CITY – Arsenal 3-0 (0-0): Tevez, Wright-Phillips, Weiss; BLACKBURN ROVERS – Chelsea 3-3 d.p. (1-0; 2-2): Kalinic, Emerton, McCarthy – penalty – Drogba, Kalou, Ferreira (Rovers a castigat cu 4-3 la lovituri de departajare).

Formatiile subliniate s-au calificat in semifinalele in dubla mansa din 5/6 si 19/20 ianuarie 2010, Blackburn Rovers – Aston Villa si Manchester City – Manchester United.

Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?

septembrie 27, 2009

Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta… E duminica seara si ne-am putea intreba de ce Romania nu e la Mondial. Raspunsul e lesne si are pe undeva de-a face cu talentul nefructificat, inconstient si in bataie de joc irosit al unei natiuni fotbalistice ce pare a-si fi pierdut busola la nivelul selectionatelor.

E duminica seara si doua tari central europene au destui microbisti cu ochii pe micile ecrane. Ambele joaca la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal sub-20 ani, gazduit de Egipt.

Republica Ceha are aproape 10 milioane si jumatate de locuitori dar o reprezentativa de tineret finalista la zi a C.M., in urma cu doi ani, in Canada, unde Argentina o rapunea in ultimul act. Cehii s-au calificat din nou si asta-seara, duminica 27 septembrie, au invins Australia, cu 2-1, marcand inclusiv galiganul de 1,95 al Slaviei, Tomas Pekhart. La rand, Brazilia si Costa Rica, pentru o nationala incluzandu-i pe „stranierii” Mazuch, fundasul lui Anderlecht, Moravek, mijlocas la Schalke, si Sebek, intre portarii lui Chelsea.

Vecinii maghiari au putin peste 10 milioane locuitori dar sunt reprezentati in Egipt, intre cele doar 6 nationale europene, de o trupa cu nu mai putin de 7 „stranieri”, printre care tripleta lui Liverpool, Gulacsi – Simon – Nemeth. Ca si cehii, un evantai de cluburi interne au contribuit la conturarea lotului.

Vizionati Mondialul, stimati diriguitori ai fotbalului romanesc, stimati oameni de fotbal? Ma indoiesc… Sunteti „prinsi” cu procese ale etapei si nesfarsite contre despre nimic. Pierduti in amanunte. Gestionari ai unui fotbal ducandu-se de rapa. Stim cati locuitori are Romania. Mai multi decat al celor doua vecine adunati la un loc. Si totusi, Romania sta acasa si probabil nici nu ia lectii in fata monitorului, pe cand cele doua spun prezent si mai si inving.

Ungaria va transpira tarziu in seara egipteana, contra Hondurasului. Vor urma sud-africanii si Emiratele Arabe Unite. Cu alte cuvinte, Ungaria port-stindard al Europei in aceasta grupa de Mondial. Dati-mi voie sa le tin pumnii stransi, cu riscul de a mi se adresa din nou traditionalele urari de bine contra carora m-am imunizat, gen sa mor in cele mai cumplite chinuri, tras pe roata sau ceva de genul acesta.

N-am nimic cu Romania. Sunt probabil inzecit mai patriot decat patriotii de mucava ce, sub „tricolor”, fluturandu-l isteric dar ipocrit, au ticluit totul in folos personal si in defavoarea natiunii. Iar aici intra si vanzatorii de tara de natura fotbalistica. De ce nu sunt jucatorii romani cautati in campionatele tari din vest? Nu doar pentru ca nivelul competitiilor interne din Romania e modest, ci mai ales pentru ca pachetul defavorabil este captusit de-un greoi aer statut, insuportabil pentru vestici, ce-l privesc cu scepticism si neincredere. Fotbalul nostru n-are credibilitate, „n-are fata”, are o carte de vizita botita de scandaluri si personaje dubioase. Iar totul se rasfrange asupra aparitiilor selectionatelor pe scene finale europene si mondiale.  

Am mai scris de numarul impresionant de mare de jucatori maghiari evoluand in Albion. Credeti ca sunt mai talentati decat romanii? Ma indoiesc. Muntii nostri aur poarta… Problema e ca sunt mai seriosi, mai hotarati, mai increzatori, mai neinfricati. Au vana.

Pravda Vitezi. Acesta e mottoul Republicii Cehe, o tarisoara cu o istorie de doar cativa ani. Adevarul prevaleaza. Coloana lor vertebrala e dreapta, plus consolidat cu sudoarea ce-i permite lui Pekhart sa nu se indoaie, in ciuda celor 195 centimetri ai sai. Adevarul prevaleaza si nu-i de mirare ca Republica Ceha se codeste, intr-o minoritate aproape absoluta pe continent, sa accepte de bun Tratatul de la Lisabona, sa dea implicit verde unei discutabile Uniuni suverane in toate cele peste Europa noastra. Sa-i ajute Dumnezeu ca adevarul pe care ei il disting cu clarviziune, sa prevaleze intr-adevar.

Sunt admirabili si demni a fi catalogati drept bravi. Fotbalul romanesc, bolnav si fara orizont, stors de masinatiunile de decenii ale unei clici detestabile, strange roadele si isi suge aratatorul, uitat de crema tineretului mondial. Unde esti tu, Tepes Doamne?

Deschideti-va mintile si comutati pe canalul cu jocurile vecinilor. Ar fi o lectie adevarata. Dar e oare dispus careva sa invete niscaiva in fotbalul „nostru”? Intre ghilimele, pentru ca e de fapt al lor, al masinistilor. Ma indoiesc, pentru ca uriasul defect existential tine de romanismul nostru prea accentuat, cu o acolada prea larga, reunind acea infatuare ce ne induce in eroare ca le-am sti pe toate si acea mandrie si prejudecata de a nu fi in stare sa invatam din greseli.

E o duminica seara trista pentru fotbalul nostru, cu alt Proces si interminabile palavrageli despre aer. E o duminica seara a sperantei pentru doua natiuni nici pe jumatate cat Romania, dar care reprezinta Europa pe scena mondiala. Pe cand inapoi in luminile rampei? La Pastele Cailor. Sau la o schimbare de macaz intr-un fotbal putred, curat murdar.

Halo, federali si oameni de fotbal, pe ce canal vizionati fotbalul de duminica seara? Pe ala despre Bistrita lui Nenea? Sau, Desteapta-te Romane, cu carnetelul, pe cel cu Ungaria – Honduras? Ratingul va fi probabil tare inegal, cu Nenea vizionat in lung si-n lat. Recomand din inima aruncarea pe geam a televizoarelor, ca e in general doar propaganda mincinoasa, dar uneori face sa vizionezi ceva, chit ca e vorba de vecini carora le dorim chestia cu Capra.

Haide draga Pekhart, sari peste doi metri si arata-le cum se baga obiectul in ate. Ca doar in 2007, desi ai fost cel mai tanar ceh din lot, ai tot jucat, pana in finala!