Rugină postindustrială bănăţeană

M-am întors la Nădrag. Cu gândul să urc cât mai mult pe drumul forestier, spre cabana Căpriorul. Iar aparatul foto a intrat în funcţiune, cu de toate…

Un "Bine aţi venit!" din alte vremuri, la fel de inimos dar ros de vremi. Rugina de la intrare deconspiră decăderea economică a aşezării...

La răscrucea dinspre capătul comunei, unde asfaltul face loc drumului desfundat iar şirul caselor e stopat de pădure, am descoperit că pe-acolo ar fi şi un ştrand...

Un grup de copii, în costume de baie şi cu prosoape, mărşăluia pe jos spre pădure. La ştrand? Sau la vreun locşor secret şi frumos de pe pârâul Padeş? Apă coborând din munte, de la 7 izvoare, din umbra celui mai înalt vârf din judeţul Timiş. Padeş, 1374 metri… Răspunsul a venit imediat.

De splai a rămas doar numele. O masă cu bancă, noi, în preajma vechiului ştrand dezafectat, acum două "găuri" în ruină şi cu buruieni, una mai mică, rezervată cândva copiilor, şi o alta pe vremuri bazin în toată regula. Şi încă în aer liber...

Desigur, locurile de recreere s-au degradat în pas cu alunecarea pe tobogan a industriei locului. Nădragul avea 5.000 locuitori imediat după aşa zisa revoluţie dar populaţia aproape că s-a înjumătăţit, migrând după decăderea „Ciocanului”. Cândva o perlă a metalurgiei româneşti, despre care aminteam recent şi în postarea <Cămaşa violetă>, acum doar o expoziţie de rugină şi ziduri fără tencuială.

Ruina unei foste hale industriale şi, în contrast, un lemn tricolor cu şezut plus un coş de gunoi stradal cu însemnele Primăriei locale, ambele bine întreţinute. Micile detalii ambientale nu pot însă estompa gravitatea decăderii industriale...

Măcar de-ar fi fost doar o hală suferindă. Dar şi vecina sa plânge. Hiroshima 1945? Nu. Timiş 2010.

Şi totuşi, viaţa merge înainte. Nădrag ar avea ce oferi, mai ales în plan turistic, fiind „bază” de plecare, cum am spus, spre Căpriorul şi vârful Padeş, aflat la vreo 20 kilometri, dar şi spre alte atracţii naturale. Cascade, peşteri, stânci. Căsuţele din copac, după cum ne-a spus un localnic, au căzut din păcate şi ele pradă lipsei de îngrijire, atenţie, fonduri, suflet, interes, în ordinea pe care-o vreţi. Cu toate problemele industriei ruginite, odată ieşit din Nădrag, pe valea Padeşului în sus, sunt într-adevăr de ascultat atât vorbele poetului cât şi susurul apei.

"Dacă drumu-ţi pe aici se va abate / Savurând aceste fermecătoare locuri / Aruncă vălul uitării peste griji şi gânduri / Căci numai cel ce uită poate fi fericit" e o traducere din limba maghiară a versurilor scrise în 1914 de Jahn Volcy, de pe Monumentul Turistului din centrul Nădragului

Mic dar cu torent, Padeşul are din loc în loc şi mici cascade...

...croindu-şi drum din înaltul Munţilor Poiana Ruscăi spre şesul Timişului

Panoul din centru reuneşte toate reperele turistice. Ar trebui câteva zile bune pentru străbaterea cu pasul a potecilor marcate din zonă. Înspre Cascada Cerbului, Stânca Şoimului, Belvedere, Stânca de la Cârlionţu, Cascada din Valea Icoanei, Peştera Bufniţei, Stânca Tâlharului…

Turismul ar putea regenera zona, la câtă bogăţie naturală poartă munţii din împrejurimi. Se va valorifica oare potenţialul?

Locuri frumoase...

...locuri pitoreşti

E pictată şi acea ultimă locomotivă, încă expusă la intrarea în comună, în fruntea unei garnituri de mărfuri. În jur însă, decădere industrială.

Alte hale dezafectate, relicve ale unor vremuri când Nădragul producea plusvaloare

Peisaj post-industrial cu pod rulant şi poartă de acces "străvezie"...

Şi încă o magazie roasă de rugină. În ce parte priveşti, peisajul industrial e deprimant, în contrast cu frumuseţea versanţilor ce îngrădesc Nădragul

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Din nou, în pofida dezastrului economic, se vede că oamenii locului au pus suflet ca măcar aparenţele să fie salvate. Un monument al eroilor locali căzuţi în primul război mondial, bine întreţinut şi împrospătat cu flori, un pod peste Padeş plin de ghivece de flori, un părculeţ al copiilor şi biserica locului. Acele mici oaze de normalitate într-un decor sfâşiat de rugina industrială. M-am abţinut să fotografiez blocurile „cutii de chibrituri”, era prea trist de arătat cum se chinuie localnicii. Într-o lume paralelă decât cea a îmbogăţiţilor mincinoşi şi ipocriţi ai ţării.

Presărând pe-a lor morminte, ale lacrimilor flori...

Nădragul are poduri rutiere şi pietonale peste Padeş. Aici, cel din centru...

Leagăne şi tobogane în părculeţul de pe mal...

... şi biserica locului văzută dinspre piaţa Primăriei

Nădrag, între decădere şi normalitate. De la concedieri la speranţă. De la ruine la frumuseţea naturală. Mai multe despre localitate am găsit pe http://ro.wikipedia.org/wiki/N%C4%83drag,_Timi%C8%99 iar de-acolo mi-am luat rămas bun cu direcţia Fârdea, Lacul Surduc…

Rămâi cu bine, Nădrag!

Fotoreportaj din Dublin, dupa Irlanda-Italia 2-2, inaintea jocului cu Franta pentru Mondial

In episodul doi al reportajului din Dublin, am descoperit urmele remizelor Irlandei cu Italia pe afise inramate pe ziduri de toalete, incercand sa descifrez gesticulatiile portretului robot al jucatorului peninsular, si anticipand duelurile cu Franta, inaintea carora selectionerul Raymond Domenech a stiut exact ce vrea sa spuna cand s-a referit la “verzi” drept “Angleterre bis”.

(Episodul I il gasiti acum cateva postari, cu o saptamana inainte: <Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda – Franta>)

In zona central vestica a Dublinului, portile fabricii Guinness, avand drept simbol harpa, se deschid puhoiului de turisti descinsi la muzeul pe 6 etaje, cu un restaurant panoramic Gravity pe vechea cladire

Cateva simboluri sunt sacre pentru irlandezi. Saint Patrick, patronul lor spiritual. Verdele trifoi. Harpa. Jameson, whiskey cu e, si Guinness, berea neagra. Si nu in ultimul rand hurlingul si Gaelic football, pastorite de Gaelic Athletic Association.

Statuia lui James Joyce, autor al lui Ulysses ori Dublinezi, este la un sfert de ora de mers pe jos de arena Croke Park, unde Irlanda va primi sambata pe Franta

Dar oricat de popular a ramas traditionalul joc cu crosa in randul maselor, cand vine vorba sa-si improspateze recunoasterea sportiva internationala Republica Irlanda apeleaza mai ales la fotbal. Iar explozia demografica generata de acel succes la penaltyuri cu Daniel Timofte ghicit de Pat Bonner, in chiar prima aparitie a Insulei de Smarald pe scena mondiala, a fost inceputul veritabilei povesti de dragoste a “verzilor” cu balonul rotund. Imbratisat de pustani de la Sligo pana la Cork si din Limerick la Dublin. Nu doar capitala e nebuna dupa fotbal.

Prin centru, agentii de turism au expuse in vitrina nu numai tipice descinderi in Goa, ci si pachete de o noapte cazare, transbordare cu feribotul si bilete de meci la – se putea oare altfel!? – Manchester United, Liverpool, Chelsea si Arsenal. Excursii fotbalistice de pe-o insula pe alta, la fisticul din Premier League. 20 martie, Man Utd – Liverpool, 499 euro.

Oferte turistice cu nemiluita pentru fani irlandezi dornici de jocuri ale fruntaselor din Premier League...

Pe colt, in pub, n-ai unde sa arunci un ac si doar numele sponsorilor delimiteaza taberele rosii ale razboiului de peste Marea Irlandei. Carlsberg respectiv AIG. E pasiune incrancenata, e larma. Iar Torres si Ngog fac sa curga berea. Nu daneza ci neagra, irlandeza. Putin conta ca in cele doua garnituri figura un unic “verde”, John O’Shea, numarul 22 la United.

Indemnul imensei fabrici de bere de la St. James’ Gate e “sa ridici paharul pentru Arthur”. Arthur Guinness, pionierul acestui brand mondial. In pub, rosiii cu Liverpool au inaltat un pint iar pe pult am ochit un ziar de sport deschis la pagina cu rezultate, completata cu o consistenta rubrica mentionand evolutia pana si a celui mai nestiut fotbalist irlandez pentru cel mai obscur club englez. Si-atunci de ce pachete turistice doar la cele patru “mari”!?

Explicatia am gasit-o la toaleta. Pentru ca “verzilor” le place sa se bata de la egal la egal doar cu cei mai tari. Ardeau Anglia la primul lor turneu final, Euro ’88, cu golul lui Ray Houghton din primul sfert de ora, acelasi mijlocas al lui Liverpool repetand scenariul si contra Italiei, la New York, in ’94, peste ani si tinand in sah Germania, pe taram asiatic. Doar ca generatiile ’90 si 2002 n-au mai avut urmas…

Croke Park, cu tribuna I Michael Hogan si peluza "Dealul 16", vazute din gura tunelului de acces Muhammad Ali, pe unde vor iesi O'Shea si Henry...

La care Football Association of Ireland a incercat marea cu degetul, investindu-l pe regretatul Sir Bobby Robson drept tutore al noului selectioner, recordmanul de aparitii in “verde” Steve Staunton. N-a mers dar federalii au insistat sa apeleze la experienta.

Cand catedrala St. Patrick’s se darapana peste simbolul religios al celtilor, sambure al catolicismului lor, atunci baronetul parlamentar Sir Benjamin Lee Guinness a intins o mana de ajutor dintre butoaie de bere, lacasul sfant reconsolidandu-se. In fotbalul modern, FAI a cautat salvarea peste mari si tari, in persoana unui nins Giovanni Trapattoni.

La intrarea in Catedrala St. Patrick, cel mai important lacas sfant al catolicilor irlandezi, e statuia restauratorului Sir Benjamin Lee Guinness, membru al familiei nobiliare ce a dat lumii celebra marca de bere

Care uns italian a lecturat aceeasi rubrica reunind toti potentialii selectionabili si a cotrobait dupa sange proaspat prin toate ungherele fotbalului insular. Rasplata? Un 1-1 acasa la campioana mondiala. La Bari. Grupa inca se juca…

Atat curaj au prins insularii lui Trap, incat pisoarele barurilor au afisat campania de publicitate la www.soccerrepublic.ie sub titlul “Italian Gestures Explained”. O figurina squadra azzurra, brunet cu barbison, gesticuland expresiv… Arbitre, esti plecat de-acasa!? Ori… Ce rau am facut? O, Doamne! Dar nu se poate!!! Chiar nu vezi!? Degetul la tampla. Mainile rasfirate. Sau in semnul rugaciunii. Ori degetele stranse manunchi. Degetul la ochi… Posturi rastalmacite dedesubt in cel mai pur umor negru irlandez. Asadar “verzii” erau suficient de increzatori pentru a-i lua in balon pe campionii lumii.

O pagina web de fotbal si-a facut reclama pe timpul preliminariilor cu afise in toalete ale puburilor luand la misto gesticulatia tipica fotbalistilor latini. In colimator au fost italienii, cu care Irlanda lui... Trap a facut 1-1 si 2-2

Iar in retur, pe Croke Park din Dublin, un sfant modern, Sean St. Ledger, trecut de la ilustra Preston la sclipitoarea Middlesbrough, facea 2-1 in minutul 87. Gilardino a frant imediat visul, amutind “Croker”, dar recrutii lui Trap tot s-au calificat la baraj.

Dupa campioana Italia, vicecampioana Franta. O aliata geopolitica de secole. Dar Irlanda vrea acum sa rescrie istoria, cu destinatia Africa de Sud. Si “verzii” sunt si mai intaratati, de Domenech, pe care l-a scapat ca “L’Irlande, c’est l’Angleterre bis”. Cu totii au inteles ca selectionerul francez s-ar fi referit la irlandezi ca la niste rude sarace ale Angliei. Pana ce a venit un filolog sa limpezeasca apele, clarificand ca, in nonsalanta sa, Raymond a folosit bis cu gandul la “echivalent”. Adica o alta trupa de Premier League, Irlanda, aidoma Angliei…

Oare chiar la acest bis s-a referit Domenech? Ei bine, in generatiile trecute, “verzii” aliniau alde Irwin si Keane, de la Man United, sau Staunton, Babb si Houghton, de la Liverpool. Acum, Trap are nu neaparat un titular la United, O’Shea. Atat din “careul celor mari”. Atunci, pe Giants din NY, Italia era batuta de Irlanda capitanului Townsend, abia plecat de la Chelsea la Villa. Iar Lung era eliminat de O’Leary, fundasul lui Arsenal. 

Acum? In lot, trei si cate doi de la recent promovatele Hull, Stoke si Wolves, alti doi de la Coventry si Reading, plus baieti de la Scunthorpe, Preston ori Boro. Iar perechea lui Hibernian vine din Scotia. Angleterre? E drept, Kevin Kilbane, fie si de la codasa Hull, ar putea ajunge la doar o selectie distanta de recordmanul Staunton, ca de altfel si portarul Given. 101. Doar cei doi, laolalta cu Robbie Keane si Damien Duff, sunt liantul cu precedenta generatie de mondial. Dar tocmai bisul cu gandul mai degraba la “ruda saraca” decat la “echivalent” s-ar putea sa devina regretul francezului. Italianul ii pregateste ceva demn de postat pe faianta toaletei. Thierry implorand sfintii.

Va curge oare Guinnessul sambata seara la Dublin? Sau daca nu, dupa returul parizian de miercuri 18 noiembrie? Sticlele din diverse... generatii te intampina la intrarea in muzeul fabricii de bere din St. James' Gate