Posts Tagged ‘educatie’

Despre creier si gura la Leul si Homarul

martie 3, 2010

Altfel ar aborda numerosii parveniti de exemplu plictisitor de desele lor aparitii „pe post”, mintind poporul cu televizorul, daca ar fi nimerit din greseala la Leul si Homarul…

Un mesaj rugaminte. Politicos, ca oricare altul in Regat, incepe cu "Please"...

Gandul ma duce in special la „papagalii” oportunisti ce-au inundat spatiul public romanesc, eu folosind acest lemn incrustat pentru a extrage si trimite unul din numeroasele exemple bune din trecutul „vestic” dar tot mai ignorate in actuala parsiva „civilizatie” globala, asta in vreme ce Romania si alte asa-zise democratii in curs de dezvoltare sunt puse cu heirupul si legate la ochi sa copieze tot din taman ce-i mai rau dar insidios insinuat in societatea moderna. 

Un mesaj dainuind din alte vremuri, gravat in lemn, la pultul unui traditional Public House englez, te indeamna la bun simt, la folosirea neuronilor din dotare, rezultand intr-un limbaj cuviincios, cumpatat, cu intelepciune si suflet.

Asadar „Please ensure that Brain is Engaged before putting Mouth into Gear”. Un simplu indemn la conduita civilizata, la ratiune si cei sapte ani de-acasa. Simplu, simplu, dar atat de necesar in zilele noastre, cand tot mai multi parca vorbesc cu picioarele, fie in discursul public, fie interactionand cu semeni de-ai lor.

„Asigurati-va va rog ca aveti creierul in functiune inainte sa va puneti gura in miscare”. Ma gandesc la hahalere si iesirile lor ca la gura cortului, la datul lor cu caramida-n piept, la fudulia, grandomania, kitschul, impetuozitatea prosteasca, senila saracie cu duhul, intr-o idee la prostul gust cu iz de „cine mi-s eu” ce sufoca Romania virtuala, cu rezultanta in invectivele gratuite de pe strazi.

Ma gandesc la „oamenii de fotbal”, aceasta cumetrie a unui frumos sport tarat insa in noroi in curbura Carpatilor, cu rezultanta un loc cinci in preliminarii, o absenta totala din eurocupe in martie ori de la Mondial in vara, cu „tineretul” surclasat la Marea Baltica, cu gazoane orezarii, cu false „vedete” si banul ca scop in sine alterand spiritul jocului si al competitiei.

Cred ca unica sansa de mai bine este mult, mult leucoplast, pentru ca subiectii nu se pot abtine, isi adora intonatia si nu pot sa taca, bagandu-si repetitiv picioarele in gura de ne tiuie urechile. Iar de creier nici nu poate fi vorba cata vreme nu-i in joc o „jmecherie” din acolada „sa-mi iasa si mie ceva”.

Un metru mai incolo, langa mesajul incrustat, inca rezista pe tablita un nume eliminat, caligrafiat cu creta alba, in majuscule. Unirea Urziceni. Si mi-am adus aminte de scorul on aggregate, 4-1 pentru Liverpool, si risipitele sperante desarte. Nimic rau cu UNIREA URZICENI, de fapt „uniristii” rezistand pana in februarie si fiind pomeniti pana si in sectiunea de afaceri, Business, a cotidianului The Daily Telegraph, unde celelalte mai ilustre nume de cluburi carpatine sigur n-au fost amintite niciodata.

Doar ca recentul 1-4 on aggregate e de reamintit sofistilor ce nu si-au pus mintea la contributie ci picioarele in gura, visand malai in saptamana dintre Anfield si Bucuresti. Numa’ncet, caci de cand Steaua se strecura miraculos in semifinale, coruptul fotbal carpatin a devenit si mai curat murdar, asa incat solia sa chiar n-avea cum sa mai salveze aparentele, sa duca de nas…

Meciul cu Unirea Urziceni in calitate de gazda a fost anuntat si mediatizat in Insula. Rezultatul n-a fost insa o buna propaganda pentru un fotbal romanesc cu "picioarele in gura" si rufele spalate in public. Mai bine si-ar sufleca manecile si ar scoate apa la bord. In galeti ar putea sfarsi cu ceva vointa si putere de-a schimba cursul lucrurilor si gunoaiele si jegurile vampirizand de ani sufletul fotbalului

Reclame

Daca e in Bucuresti, obligatoriu sa dea din coate in top

octombrie 10, 2009

Simpatica emisiunea televizata pe The Money Channel. Cu Gabriela Szabo una dintre cele doua invitate. S-a vorbit pe indelete despre Raiffeisen Bucharest City Marathon, mai pe inteles a doua editie a Maratonului Bucuresti, ce bate la usa. In 18 octombrie 2009…

Laudabila initiativa de a populariza in mass-media, cu suficient spatiu de emisie, un eveniment ce era inaugurat in toamna anului trecut. Laudabila aparitia Bucurestiului pe harta oraselor gazda de maratoane, sute si sute, de la mari capitale pana la mici asezari… Iar infantul n-are de-acum decat sa creasca.

In vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita punea Romania in fruntea ierarhiei olimpice in proba feminina de maraton, cucerind spectaculos aurul. O mama originara din Gorj, pe sudoarea sa, a innobilat o intreaga natiune cu o performanta absolut remarcabila, iar imediat cateva constiinte incarcate s-au sesizat. Peste nici trei luni, capitala Bucuresti organiza primul ei maraton. O reactie fireasca.

Dar de ce am deschis subiectul prin a cataloga emisiunea drept simpatica? Pentru ca moderatorul s-a lasat nitel dus de val. In fond, Bucuresti se pregateste de a doua editie. Ei bine, Budapesta si-a consumat deja in septembrie a 24-a editie anuala, Beogradul a 22-a, in primavara, iar Sofia e la borna 27, pentru a da exemple capitalele tarilor limitrofe.

N-are rost sa batem moneda despre Kosice, gazda celui mai vechi maraton european, demarat in 1924, caci atunci Bucurestiul chiar ar inghiti in sec. Si exemplele ar putea continua aproape la nesfarsit. Orasul vestic european si maratonul. Foarte foarte putini ar fi abia inaintea celei de-a doua editii…

S-a amintit de orasele gazda drept capitale. Hop, hop! Doar prin preajma, la Timisoara, se desfasoara editia a zecea, una „rotunda”, iar peste granita, la Novi Sad, dunarenii sarbi sunt la a 17-a organizare. Nici o vorba despre acestea. Si-ar fi dat cei „de la centru” cu firma in cap daca ar fi amintit socantul amanunt ca din cele 366 zile ale anului 2008 au ales tocmai aceeasi duminica din octombrie drept punct de start al editiilor maratonului din Bucuresti, in conditiile in care de la aceeasi ora Timisoara gazduia si ea un maraton deja consacrat, aflat la borna cu numarul noua si afiliat la AIMS, Asociatia Internationala a Maratoanelor pe Sosea. Cu nimic mai prejos. A fost o alegere lipsita de consideratie si respect, „la concurenta”. Cui ii foloseste o asemenea situatie paguboasa? In mod cert nu amatorilor de maratoane ce poate ar-dori sa le bifeze pe ambele, intr-un calendar competitional anual…

Dar prin pretiozitatea denumirii, Bucharest City Marathon, de parca n-ar fi in Romania, ci intr-o tara vorbitoare de limba engleza, organizatorii isi dezvaluie din start intentiile de a-l populariza pe scara internationala. La urma urmei, nimic rau in asta, dar graba cu care Bucurestiul incearca sa recupereze terenul pierdut dupa decenii de ignoranta la acest capitol nu da tocmai bine. E de asteptat ca maratonistii-turisti sa inceapa sa se inghesuie in urmatorii ani la Maratonul Bucurestiului insa evenimentul e abia la al doilea pas, cu alte cuvinte abia invata sa paseasca. Mai e mult pana departe, asta apropo de mentionarea in cadrul talk-showului a World Majors Marathons si a unui imaginar top al maratoanelor mondiale.

Ei bine, intre cele 5 „majore”, Bostonul e la editia 114 si cam acesta ar fi unicul top. Cinci ceva mai insemnate decat celelalte. Dar multe alte sute au insemnatatea si specificul lor. Au personalitatea lor si nu exista niciunde clasificari ori catalogari gen top zece ori top 20. S-a discutat acolo, in platou, despre intrarea in timp a Bucurestiului in acest inexistent top 20 sau macar sa fie al 21-lea. Dar de ce atata nevoie sa dea din start din coate? E mai cu mot? Nu se poate oare alinia cu numeroasele maratoane din lungul si latul globului, de la Ciudad de Mexico si pana la Tokyo? De ce neaparat sa se vorbeasca despre patrunderea intr-un top care de fapt nu exista, deja inaintea celei de-a doua editii!?! Picioarele pe pamant, rabdare fara tutun.

E o dovada de ignoranta… Ce-ar zice organizatorii Maratonului Clasic al Atenei, de la Marathonas, buricul spiritual al acestei probe, pe Stadionul Panathenaic unde Louis Spirou castiga primul maraton al Jocurilor Olimpice moderne, in 1896, daca ar auzi toba batuta la Bucuresti, dupa doar o editie. I-ar incuraja, bineinteles, pe proaspetii organizatori de maratoane.

Ce-ar zice cei de la Maratona d’Italia, unul dintre numeroasele maratoane din Cizma, cu zeci de editii la activ si oferind specificul alergarii in locul de bastina al eroicului Dorando Pietri, invingator moral in maratonul J.O. din 1908? I-ar incuraja, bineinteles, pe organizatorii din capitala.

Sunt zeci si sute de maratoane ce au atatea de oferit, prin specificul si personalitatea lor, de la nord de Cercul Arctic si pana-n Santiago de Chile. Am alergat recent, luna trecuta, in cea de-a 27-a editie a Hasco Lek Wroclaw Marathon, una dintre cele 5 curse majore de 42,195 kilometri din Polonia. Organizare impecabila, gazde primitoare, atentii suficiente tuturor participantilor. Dar mai ales traseul pe sub copaci semeti, pe langa parcuri si peluze verzi, pe langa Gradina Zoologica, peste podurile Odrei… Comparativ, citeam undeva ca Bucuresti e cea mai poluata capitala europeana. Sper ca nu aceasta sa fie una din caracteristicile proaspatului maraton.

Vroiam doar sa punctez ca, in goana dupa senzational, o promovare altfel laudabila pe un canal TV de stiri a Raiffesen Bucharest City Marathon a pacatuit uneori prin patinaje generate de ignorarea proportiilor. Un maraton are o linie de start si una de sosire si poate fi la fel de atractiv intr-un burg nemtesc ca in New York. Multi sunt maratonistii unsi cu toate alifiile ce prefera o cursa depopulata dintr-un oras oarecare, uneia „majore”, cu zeci de mii de participanti calcandu-se pe picioare si gafaind in multime. E chestie de preferinte, de optiuni, de abordare…

Si-atunci de ce sa te compari din start cu „majorele”, sa le iei drept unic exemplu si stacheta de atins? E drept, puterea sta in numarul mare dar un maraton „mic” are farmecul sau… Un maratonist rutinat imi marturisea candva ca intrecerea din Insulele Scilly, din arhipelagul britanic, a fost in felul ei cea mai memorabila la care a participat. Chit ca s-au aliniat doar 13 maratonisti la start. Calitate sau cantitate? Depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.

Si-o ultima idee. S-a intrebat si despre legatura dintre maratonul Bucuresti si Ministerul Sportului. Noroc cu organizatoarea, care i-a explicat moderatorului ca fiind vorba de un eveniment local, cooperarea se realizeaza cu Primaria Capitalei si nicidecum cu un minister. Ce sa aiba de-a face un Minister cu o intrecere atletica locala!?! E oare cel din Bucuresti unicul maraton din Romania, incat necesita atentia si grija MTS? Mai sunt curse in Timisoara, Muntii Piatra Craiului si cateva in Transilvania. Acestea n-ar trebui in acest caz luate in considerare de minister?

Deci pe aceste linii ar fi problemele de educatie si know-how in privinta perceperii ideii de maraton. Bucurestiul e la inceput, Bine ai Venit!, si isi va atrage simpatizanti, dupa felul cum a demarat. Dar numai incet, ca nu-i concurs nici cu Majors, nici cu top 10, nici cu top 20. La mai mare!

Ziua 97. Cursa Universitatilor, Lupta Albastrilor

martie 30, 2009

Va scriu cu amanunte picante despre o intrecere pe ape. Despre un eveniment sportiv de intensitate maxima, consumat pe durata a nici 20 de minute, dar care starneste un interes aparte de la lansarea sa acum aproape doua secole. Traditia se mentine, rivalitatea sportiva e la cote maxime iar plamanii si muschii unor adevarate masinarii umane par a exploda in expansiunea de efort fizic.

Dar inainte de a gasi punctul ideal de vizionare pe malul Tamisei, sa notam cate si mai cate, pentru toti, se intampla in metropola. Pe Wembley, intr-un joc amical, David Beckham stabileste recordul de selectii pentru nationala Angliei intre jucatorii de camp, 109, depasind fosta „borna” a regretatului Bobby Moore. Capello oferindu-i veteranului inca o selectie intr-o partida neoficiala, da si apa la moara unora care constata ca „Becks” a strans in ultima vreme „caps” la echipa reprezentativa si intrand in joc in ultimele minute ale unei intalniri cu gen Bantustan. „Sa fi transpirat mai mult pentru a merita selectiile. Le-a strans prea usor” e parerea recordmanului absolut la nationala Albionului, portarul Peter Shilton. Sa fie ale sale 125 selectii in pericol? Pazea, vine Beckham.

Mai pe seara, la aceeasi ora 20:30 la care s-a stins pentru o ora lumina mai intai in Insulele Chatham, din Pacific, iar apoi in Fiji, Noua Zeelanda si tot asa, de parca ar fi Anul Nou la sfarsit de martie, pe malurile Tamisei, in diagonala peste podul Parlamentului, doua obiective cu o simbolistica aparte s-au cufundat si ele voit in intuneric, pentru aceleasi 60 de minute, cu ocazia Orei Pamantului in 2009. Big Ben, turnul cu ceas al Parlamentului, si London Eye, „roata” survoland peisajul capitalei, au disparut de pe linia orizontului nocturn londonez. La fel si arenele Stamford Bridge ori White Hart Lane, printre altele… Deloc rau, nitel diminuata factura la energie electrica. N-am nimic impotriva initiativei Earth Hour, lansata in 2007 in Australia, dar asemenea gesturi de a proteja natura si de a economisi resursele fara a consuma in nestire fara rost n-ar trebui sa fie populiste, de fatada, odata pe an, ci sa fie parte marcanta a constiintei umane, a existentei si modului nostru de viata pe pamant. Iar cand ma refer la „restrangere”, includ tot… meniul: nu tu limuzine mari consumatoare de combustibil, nu tu masini de spalat vase mari consumatoare de energie electrica, iar lista ar putea continua la nesfarsit. Chiar e nevoie sa se inveleasca in blanurile unor mamifere pe cale de disparitie? Asa ca e bine sa se mai stinga lumina, dar nu la unison si parca la comanda, ci din instinct. Nu de alta dar o asemenea <Hai sa stingem lumina fratilor la 20:30 ca prea ne-am destrabalat in consum in ultimii „n” ani!> ne-ar putea aduce aminte de anii cand de-o parte a Cortinei de Fier se tot „lua curentul” la ore exacte, conform unui plan bine gandit, „pisicologic”. Ar trebui sa plece din sufletul fiecaruia simtamantul de a trai in concordanta cu natura si de a nu abuza… dar cu cine sa rationalizezi!?

Unii stabilesc recorduri, altii sting lumina, altii ies sau… „sunt scosi” la proteste in preludiul gi-tuenti cum ca Vezi Doamne sistemul n-ar mai fi viabil (dar cine si de ce l-a facut sa nu mai para viabil?) si hai sa spanzuram regele si sa traiasca Regele, cu totii „schimbam ora”, iar altii ies pe ape.

Duminica, 29 martie 2009, ora 15:40, a 155-a editie a „Bataliei Albastrilor”, The Championship Race, cursa de canotaj 8+1 intre Oxfordul bleumarin si Cambridgeul albastru azuriu, o intrecere sportiva a institutiilor de invatamant superior. Doua universitati de renume, un unic tel: de a trece primii linia de sosire inaintea podului Chiswick, dupa o cursa in amonte pe Tamisa. Inca o pagina intr-o istorie fascinanta…

Totul a pornit de la provocarea unui student la Universitatea Cambridge, Charles Merivale, care i-a aruncat manusa prietenului si tizului sau de la Oxford, nepot al scriitorului William Wordsworth. Hai sa ne intrecem cu barcile! Ideea lui Charles din 12 martie 1829 era lansata la apa in 10 iunie, la Henley-on-Thames, in susul fluviului de la Londra spre vest. Oxfordul lui Charles Wordsworth avea sa castige editia inaugurala iar localnicii aveau sa adopte evenimentul, devenit ulterior renumitul Henley Royal Regatta.

The Boat Race, cum a fost alintata, a fost mutata pe apele Tamisei londoneze, la Westminster, de unde era stramutata in amonte, in locurile actuale, in 1845, odata ce zona Parlamentului a devenit prea aglomerata pentru asemenea desfasurari de forte. Ambarcatiuni si echipaje, sustinatori de la universitati, gura casca, tot mai multi si mai multi. Cursa crestea in importanta…

N-au lipsit momentele de cotitura in The Battle of The Blues. Ambarcatiunea celor din Cambridge se scufunda in 1859 iar in 1898 trecea linia de sosire, desi luase apa la bord. In 31 martie 1912 ambele se scufundau, revenind la suprafata si luand-o de la capat in 1 aprilie. N-a fost pacaleala. Oxfordul s-a scufundat in 1925 iar peste doi ani asemenea evenimente notabile ar fi fost consemnate in transmisie directa radiofonica. La televizor, din 1938. BBC a lansat la apa o traditie, ITV1 a inregistrat 7,7 milioane telespectatori la cursa din 2006, intrecerea Oxford – Cambridge pe Tamisa devenind astfel al cincilea eveniment sportiv ca importanta al anului in Regatul Unit, dupa interesul manifestat in jurul reuniunii hipice Grand National, a finalei fotbalistice F.A. Cup, a finalei masculine de la All England Lawn&Tennis Club sau mai pe sleau Wimbledonul tenisistic, respectiv a cursei de Formula 1, British Grand Prix.

Ceva mai mult de un sfert de ora pe Tamisa, in intrecerea unor studenti inrolati la Oxford si Cambridge, pretuita la asemenea parametri care spun totul despre comuniunea insularului cu apele, despre statornicia sa in ciuda caracterului instabil, unduitor al izvorului vietii.

Din 1829, liderii echipajelor dau cu un ban aurit pentru alegerea culoarului. A vasli mai aproape de malul nordic, cel spre „centrul orasului”, spre esplanada Middlesexului, aduce cu un avantaj la prima respectiv ultima cotitura a fluviului. A vasli mai aproape de cel sudic, spre Surreyul rural, ar aduce cu un avantaj pe mai lunguietul parcurs de mijloc al cursei. Lupta se da pe parcursul Tamisei ce face un U intors. Imaginati-va forma unei coafuri feminine retro, cu o ondulare placuta peste urechi. Moneda e pastrata in Muzeul Raului si al Canotajului, din Henley, care adaposteste si pictura Battle of the Blues.

Batalia incepe practic in septembrie. Atunci sunt alesi vreo 40 de potentiali candidati pentru locurile din ambarcatiuni. Pana la Anul Nou, mai raman cam 24-28. Studii si antrenamente, jumatate de an. Cei din Cambridge, pe raul Ely din localitate. Cei din Oxford, pe apele din Wallingford si in centrul din Iffley Road, acolo unde, scriam recent, Roger Bannister cobora in premiera in 1954 sub 4 minute in alergarea pe o mila. Ceea ce n-am spus e ca Bannister a fost ajutat in tentativa sa de doi asa zisi iepuri. Daca atletismul e un efort individual si iata ca totusi… nu, in schimb canotajul e un efort colectiv de coordonare. Cam cu 4 saptamani inaintea Bataliei, echipele sunt definitivate. Rezervele Cambridgeului se numesc Goldie iar cele din Oxford formeaza barca de rezerva Isis. 

Invinsii anului precedent ii provoaca pe invingatori la o alta cursa si uite-asa se perpetueaza traditia unei intreceri sportive inaltatoare prin fair-play. N-ai cum trisa, n-ai cum fenta. Te lupti cu apele, cu valurile, cu curentii subacvatici, cu vantul, cu propriile slabiciuni umane, poate cu ploaia sau razele piezise. 250.000 de oameni pe margine, milioane de britanici in fatele televizoarelor, zeci de milioane pe alte meridiane, la TV.

Oxford triumfa initial, Oxford castiga si in 2008, dar per total e 79-74 pentru Cambridge. 80 pentru Azurii in 2009? Sau 75 pentru Bleumarini?

Matthew Pinsent, cvadruplu medaliat olimpic cu aur, gratia ambarcatiunea Oxfordului intre 1990 si ’93. Altele sunt numele de pe diverse meridiane care se aseaza in scaunele glisante pentru Batalia din 2009. Oxfordul se prezinta cu cea mai grea echipa din istoria curselor iar Cambridge cu cel mai greu echipaj dintre cele aliniate peste ani de Azurii. Ce atarna mai greu te propulseaza mai tare, cum avea sa constate Cambridge in 1998, cand, vaslind cu cel mai greu si inalt echipaj de pana atunci, stabilea un record absolut al Bataliei, in a sasea lor victorie anuala la rand: 16.19. Nici saisprezece minute si jumatate le-au trebuit sa vasleasca de dupa podul Putney Bridge, cam din dreptul pubului Duke’s Head, peste ape de Craven Cottage, arena lui Fulham FC, si pana aproape de podul Chiswick, mai exact pana in dreptul pubului The Ship, Corabia…

Asa ca stiu ele ce stiu… Grele… Baietii de la Cambridge au comandat de fapt zeci de burgeri cu carne de vita si o galeata de cartofi prajiti, pentru apres, indiferent de rezultat. Cu sampanie sau nu?

Dar iata-i pe protagonistii care vor fi cronometrati intermediar la locurile traditionale The Mile Post, de la o mila de la start, apoi la podul Hammersmith, reconstruit in 1887 de inginerul care salva Londra de propria-i retea de canalizare rabufnind din strafunduri, Bazalgette, si unde recordul e detinut de Cambridge, in 6:20, si la podul feroviar Barnes, construit in 1849 in patria lansarii… la apa a … fotbalului, unde in acelasi 1998 Cambridge trecea cel mai iute din istorie, in forta… 13:32.

Asadar, prin dreptul depozitelor Harrod’s si a berariei Mortlake vor vasli ca posedati urmatorii…

In bleumarin, Oxford… Michal Plotkowiak, Colin Smith, Alex Hearne, Ben Harrison, Sjoerd Hamburger, Tom Solesbury, George Bridgewater, Ante Kusurin si Colin Groshong.

In azuriu, Cambridge… Rob Weitemeyer, Henry Pelly, Ryan Monaghan, Peter Marsland, Beaglan McEachern, Hardy Cubasch, Tom Ransley, Silas Stafford si Rebecca Dowbiggin.

Da, exista o Rebecca, a existat cate o canotoare in ambele ambarcatiuni in unii ani. De prin partile noastre, croatul Kusurin, din Nova Gradiska, plecat din Zagreb sa studieze la Washington si acum ajuns la colegiul Kellogg din Oxford. Cine va impinge si trage mai vartos pe cele putin peste 4 mile?

Raspunsul la intrebare, din mersul bicicletei, pe esplanada Tamisei, in urmarirea protagonistilor… Patru dintre canotorii Universitatii Oxford au luat startul dupa o noapte mai… scurta cu o ora in care si-au definitivat lucrari imperativ a fi predate pana la amiaza zilei urmatoare. Neo-zeelandezul Bridgewater, cu un nume predestinat, Podul Apei, s-a destainuit celor de la The Times ca pregatirea universitara din noaptea dinaintea cursei i-a luat gandul de la Xchanging Boat Race. Cursa a abordat-o de la alti parametri, mai relaxat…

Poate si de-aici startul mai bun al outsiderei Cambridge, care la prima mila o batea la sutimi pe Oxford. S-a mers cap la cap, dupa care Oxford a inceput incet-incet sa ia avans… La final, acesta a fost de 3 lungimi si jumatate de barca sau 12 secunde: Oxford in saptesprezece minute in cap, Cambridge in 17:12. Asadar 79-75 pentru Cambridge. Victoria favoritei e logica, daca tinem cont de cei patru olimpieni din ambarcatiune.

A fost o duminica mohorata, inchisa, rece pentru un sfarsit de martie, dar traditia s-a perpetuat. Intr-un asemenea eveniment sportiv etica si moralitatea intrecerii permeaza niste tendinte sociale tot mai expuse eroziunii morale si de aici exemplul pozitiv al competitiei, plin de semnificatii adanci. Pentru cinici si sceptici, doar o vorba… cata vreme asemenea triumfuri ale spiritului uman exista, inca traim intr-o lume buna, „salvabila” de la autodistrugere. Un sport mai putin mediatizat, in umbra comparativ cu altele in care efortul fizic si mental atat in pregatire cat si in intrecerea in sine e evident mai mic. Dar, paradoxal, parca mai pur prin brutalitatea sa. Alte considerente n-ar mai fi, ci doar o provocare din partea celor de la Cambridge pentru revansa din 2010. Ai pierdut? Continua.