Posts Tagged ‘Eduardo’

Mi-au trebuit peste 20 de ani sa aflu ca nu stiam de fapt mai nimic

noiembrie 23, 2009

E plictisitor, plictisitor de moarte, fiind deci cazul s-o luam din loc. A fost concluzia lui Roy Keane despre reactia unei intregi Irlande, mai putin a sa, of course, la hentul lui Henry, parere exprimata la nici doua zile dupa jocul de la Paris.

Sunt perfect de-acord cu Keane c-ar fi timpul sa scriem si de-altceva. Dar, intr-o ultima radiografiere a tonelor de hartie consumate in Albion pe marginea meciului intre vecinii de peste Canalul Manecii si Marea Irlandei, m-am izbit de editorialul unuia dintre cele mai reputate peneluri din Regatul Unit, al carui comentariu m-a facut sa pricem ca, in ciuda deceniilor petrecute de la distanta ori de la fata locului cu ochii pe fotbalul insular, nu deprinsesem o piatra de temelie a etosului jocului inventatorilor sai.

Intr-o stranie coincidenta in privinta nationalitatii eroilor fazei aduse in discutie de jurnalist, se intampla cu doar 9 zile inaintea henturilor de pe Stade de France ca un mulatru atacant francez sa obtina un penalty nemeritat, plonjand in careu ca in bazin, in preajma unui mijlocas irlandez ce se lansase intr-o deposedare prin alunecare, fara insa a-l fi atins. Faza s-a derulat in ultimul joc al etapei dinaintea meciurilor intertari, mai exact Liverpool – Birmingham City, intr-o luni seara.

David Ngog a patruns pe flancul stang, a cazut neobstructionat in careu, arbitrul a acordat penalty iar irlandezul Lee Carsley s-a facut foc si para pe francez si oficial. Acest incident, si nu mult discutatul dublu hent de la Paris, a fost subiectul randurilor ce mi-au dezvaluit un fapt esential despre crezul iubitorilor de fotbal din Regat.

Am aflat astfel ca, la conferinta de presa dinaintea recentei partide Liverpool – Manchester City, un alt 2-2, ca si cu City din Birmingham, Rafael Benitez s-ar fi exprimat ca plonjonul lui Ngog s-a constituit intr-o mai mica ofensa la adresa fotbalului decat un tackling periculos. La care, atragandu-i-se atentia ca auditoriul englez are o perceptie inversata in aceasta privinta, spanionul a solicitat presarilor sa incerce furnizarea unei ordini mai umane a prioritatilor.

E posibil ca, influentat de numarul accidentatilor din lot in cursul acestei toamne, incluzand piese cheie ca Gerrard si Torres, antrenorul Benitez sa fi incercat diminuarea oprobiului iscat la adresa oportunismului tanarului sau atacant prin a-i aseza plonjonul in lumina unor „rele” pe care le considera mai mari, exemplificand tacklingurile ce pun in pericol ori chiar accidenteaza adversari.

Benitez nu si-a gasit insa cu acest punct de vedere aliati intre ziaristi. Dintre care, editorialistul a dezvaluit consensul sincer al breslei ca, amintind de-un plonjon similar din vara al lui Eduardo, in jocul Arsenal – Celtic, gestul brazilianului-croat a fost mai grav decat incidentul in care ii era rupt piciorul, intr-un tackling considerat accidental, comis acum 20 de luni, coincidenta, de un fundas de la… Birmingham City, Martin Taylor. Faultul de maidan din preajma centrului terenului, in primele minute ale acelei partide, e probabil inca intiparit pe retina multor telespectatori, cu tibia lui Eduardo franta ca o grisina si cu Wenger explodand imediat dupa fluierul final, cum ca Taylor ar trebui suspendat pe viata din fotbal. Sentinta pe care si-a renegat-o in aceeasi seara.

Ei bine, dintotdeauna am admirat fair-playul britanic si, mai mult, am detestat copios trucurile de tot felul ale fotbalului in general de sorginte latina, contrast care m-a determinat cu si mai mare usurinta sa simpatizez abordarea insularilor. Dar n-am intuit ca britanicilor le repugna intr-asemenea masura teatralitatea ori micile farse ale jocului latin incat sa imbratiseze ca pe un mai mic rau o incercare de deposedare generand oase rupte. In fiecare zi invatam cate ceva si abia acum am priceput ordinea lucrurilor, pe un subiect de principiu mai mult decat important in privinta fotbalului insular.

Benitez, dupa 6 ani in Albion, de o parte a faliei, iar presarii de cealalta, cand vine vorba de merele stricate ale fotbalului. Plonjonul in speranta unui penalty ori tacklingul primejdios. Falia e probabil extinsa in aceasta privinta, existand in general intre jocul din Marea Britanie si cel continental ori macar latin.

Iar pentru a-si fortifica argumentul, comentatorul a exemplificat atacul lui Guthrie, in primavara inca in elita cu Newcastle, care a sprintat la tinta, scotandu-l din joc pe Fagan, de la Hull City, dar nu pentru restul partidei, ci pe cateva luni de zile, considerand ca faultul sau, desi in mod evident premeditat, ar atrage mai putine critici decat plonjonul teatral al lui Ngog.

Aici consider ca este o fortare a notei, o exagerare, ori  – din contra – tocmai dovada absoluta a spiritului de lupta al bulldogului britanic, „fibra” esentiala a jocului in insula. Jos palaria daca determinarea respectivilor jucatori, oricat de amenintator ar parea tacklingul, ar rezulta intr-o deposedare curata prin alunecare, mingea si nu adversarul. Insa in cazul in care atacurile s-au lasat, in cazurile amintite, cu fracturi si multe luni prin sali de recuperare si pe tusa, imi cer iertare, dar n-ar putea avea mai multa trecere in fata incercarii unui Ngog de a obtine pe nedrept penalty.

In motricitatea lui Ngog nu s-a deslusit ca ar cauta penaltyul cu lumanarea, doar „saniuta” lui Carsley determinandu-l sa incerce in ultima clipa marea cu sarea, pe cand acel hei-rup al lui Guthrie, lansat la rupere, a fost cu premeditare. Acestea au fost exemplele alese de ziarist pentru a-si reliefa punctul de vedere, creand implicit o falie intre perceptia sa si probabil nu doar a lui Benitez, ci a destulor exponenti ai fotbalului non-insular.

Articolul mi-a pus in alta lumina marja acceptabilitatii deposedarii in fotbalul insular, placandu-mi mult tacklingurile desavarsite dar gasindu-le uneori mai mult decat la limita chiar si pe cele ale lui Paul Scholes, altfel deloc un jucator „murdar”.  

Mai jos, faultul asupra lui Eduardo si plonjonul sau contra lui Celtic, unii presari considerand a doua infractiune ca fiind mai grava. Va las pe Dumneavoastra sa decideti. Gusturile nu se discuta.

http://www.youtube.com/watch?v=qryjPi4KEek

E pe ritmuri sud-americane. Si zau ca mi s-ar face inima cat un purice, sa-mi mai sara cineva la picioare, dupa atacul de mai sus. Dar de-aceea nu-s fotbalist si scrijelesc in lumea virtuala.

http://www.youtube.com/watch?v=uL5G6eAsfgY  

 

Reclame

Doi Giggs dar de ce nu doar cu autohtoni?

octombrie 20, 2009

In Football Made in UK, publicat in Fotbal Vest dupa incheierea grupelor preliminare din Europa de calificare la C.M. Africa de Sud 2010, am facut o paralela intre traseele unor frati si cele ale unor selectionate…

Nu doar Ryan Giggs cu cetina tot verde inca inscrie, ci si fratele sau Rhodri, in doua runde calificatorii succesive din Cupa Angliei, iar aidoma contrastului intre traiectoriile carierelor lor se evidentiaza si diferenta de la esec la victorie data de sosirea selectionerilor straini la unele reprezentative.   

Sambata s-au implinit doi ani de la o seara amara pentru Albion in preliminarii, Rusia – Anglia 2-1, deznodamant ce ni-l confirma atunci, inaintea aterizarii, capitanul aeronavei pe ruta Budapesta – Londra. Mi-am amintit candva saptamanile trecute de acea reactie parca impacandu-se cu soarta a unor englezi de la bord, tot in aer fiind si dandu-mi-se sah cu o intrebare legitima lansata de o tanara nu neaparat amatoare de fotbal.

De ce nu interzice regulamentul angajarea la nationale a antrenorilor straini?” M-am fastacit la cat de mult poate fi pomenit fotbalul in avioanele lumii globalizate dar mi-am amintit “momentul Moscova”. N-ar fi rezistat raspunsul asa incat mi-am spus doar in sinea mea ca e lasata astfel o portita nu numai unor selectionate africane in haos tehnico-tactic ci si unor mari si stravechi natiuni pierdute cu firea pe dreptunghiul verde.

Hiddink a pavat atunci nesperat Rusiei calea spre Euro 2008, punand la punct Albionul care-l desconsiderase si dandu-le insularilor idei sa caute un altfel de Eriksson. Olandezul, semifinalist cu esticii la Viena si reamintind de ascensiunea lusitana a grecilor lui Rehhagel, e acum la barajul pentru Mondial, unde Anglia e déjà in carti cu un italian ce a facut uitat rateul lui McClaren. “Dar nu e drept, nici normal!” parca mi-a citit ea gandurile.  

Dar cam ce mai e drept si firesc in lumea asta? Cinstita a fost oare ciopartirea fostei Iugoslavii? Deloc. In plan fotbalistic insa, rezultantele au confirmat potentialul valoric al acelor meleaguri, noua Serbie calificandu-se en fanfare la prima incercare iar Slovenia si Bosnia-Hertegovina stand cot la cot la poarta cu mai potente financiar federatii ungandu-i pe alde Hiddink, Rehhagel ori Trap.    

Ii observam in avionul spre Albion pe sarbii cu Rugby League in piept in lunea imediat urmatoare spumosului 5-0, tineri volubili, dezinvolti si surazatori in ciuda contuziilor de pe maini si fete ori a gleznelor umflate, si-mi ziceam ca putin le pasa de nevoia de vize prin Europa. Srbija. Sunt altfel dar cat de aidoma recentilor lor vecini, croatii, la capitolul darzenie si determinare.

Iar Republika Hrvatska ne va lipsi in Africa de Sud, lasandu-i loc poate unui Shevchenko amintindu-ne de somniferul Elvetia – Ucraina 0-0 si penaltyuri. Va lipsi exuberanta unui chitarist cu cercel in ureche ce din postura de fundas cu 3 goluri marcate in preliminarii califica in premiera Croatia la un turneu final mondial, Coupe du Monde ’98, unde sesarul nonconformist avea sa ia bronzul in numele a nici 4,5 milioane locuitori serband doar 7 ani de la independenta tarii. Lijepa nasa domovino ii cantase de 44 de ori “in iarba” iar dupa nici un deceniu, la nici 40 de ani, acum antrenorul tot cu cercel era si mai mandru pe Wembley. Slaven Bilic isi savura revenirea pe-o insula unde se remarcase in aparare…

Unii, cu “sange” si mandrie, iau bronzul la mondial si apoi inving in Templu, altii, desi cu resurse multiple, asteapta peste patru decenii o medalie, din care in ultimii cam 18 ani abia ca s-au calificat cu autohtoni la carma de doua ori. Asa ramane… Straini ca si Capello sunt necesari dupa retragerea lui Bahramov, fie ca-i drept sau stramb. Babilonie.

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

La baraj, Irlanda v Franta, Grecia v Ucraina, Rusia v Slovenia si Portugalia v Bosnia. In 14 si 18 noiembrie.

Ziua 58. Eduardo renascut

februarie 17, 2009

Luni a fost seara lui. A marcat cu capul din centrarea lui Vela, pe care-l deschisese pe flancul stang, si a transformat un penalty pe care-l obtinuse. Croatul de origine braziliana Eduardo a reusit o dubla la revenirea intre titularii Arsenalului: 4-0 contra lui Cardiff City, in meci rejucare din Cupa Angliei si o calificare in optimile de finala.

Luni 16 februarie a fost catalogata de nouar drept „cea mai frumoasa zi din viata mea, pentru ca am dovedit ca mai pot juca”. Anul trecut, dupa accidentarea suferita la piciorul stang, unii au opinat ca zilele lui Eduardo in fotbal s-au evaporat intr-o clipita. Taylor, fundasul lui Birmingham City, i-a rupt piciorul stang, a carui glezna s-a dizlocat, in chiar primele minute ale partidei de campionat de la St. Andrews. Se intampla pe 23 februarie 2008, cu doua zile inaintea zilei de nastere a atacantului de loc din Rio de Janeiro.

Din teren, direct in sala de operatie. Colegul brazilian de la Arsenal, Gilberto Silva, a inlesnit atunci dialogul cu medicii iar dragostea de fotbal i-a usurat anul trecut anevoiosul parcurs al recuperarii. Primul sezon in fotbalul englez s-a frant brutal pentru talentatul jucator dar psihicul i-a fost tare. Pe micile ecrane, accidentarea a fost de cosmar. Taylor i-a secerat, unii spun accidental, piciorul de sprijin, difuzorii transmisiei in direct de pe Sky Sports optand pentru a nu relua faza. Fiori pe sira spinarii. Seara, in rezumatul etapei, BBC Match of the Day 2 a disecat faultul de maidan comis departe de poarta si cativa ar fi putut apoi opina ca atacul n-a fost doar neglijent. Pana atunci insa, furia lui Wenger de a cere suspendarea pe viata a lui Taylor s-a domolit intr-o retractare iar Eduardo si-a revenit din lesin.

Alta sansa pentru a practica sportul sau indragit n-avea, decat sa lase in urma durerea nedreptei accidentari si sa traga din rasputeri pentru a recupera. I-a trebuit aproape un an dar in februarie 2009 i-a pasat lui Krancjar pentru golul victorios in amicalul Romania – Croatia 1-2 iar peste cateva zile a revenit cu o dubla pentru Arsenal. Eduardo s-a intors si e bine. A lacrimat la reusitele sale iar fanii au starnit un ropot de aplauze nu doar la inlocuirea sa, in minutul 67.

In 25 februarie, la implinirea a 26 de ani, Eduardo va fi ca si renascut. Acum un an, fotbalul ii fusese nemilos furat de un de duzina purtator de crampoane. Acel fault venea dupa un an in care Eduardo rotunjise la zece numarul golurilor marcate pentru Croatia in campania de calificare la Euro 2008, turneu final pe care baiatul din Rio l-a ratat nemeritat. Ar fi fost unul dintre primii selectionati in lotul lui Bilic, drept marcator al unui hat-trick in Israel, impotriva careia a inscris si pe Maksimir, unde scutura si poarta Albionului.

Pagina scrisa intr-o seara de luni de Eduardo, intr-o rejucare din Cupa Angliei, este un triumf al fotbalului. Povestea sa insulara a fost pana acum trista, cu relativ putine aparitii pentru „Tunari”, dupa achizitia in iulie 2007 de la Dinamo Zagreb, pentru circa 7,5 milioane lire sterline, si aproape un an pe tusa. Insa renasterea a fost remarcabila. Oasele se sudeaza. Ranile se vindeca. Amintirile raman. Golurile sale il vor propulsa pe vecie in folclorul popularei grupari nord-londoneze. Un „Tunar” veritabil si sansa unei cariere de succes, reinnodate cu truda si rabdare.

Iar daca vi se pare putin ca Eduardo a revenit cu goluri „doar” in dauna unei divizionare secunde, Cardiff City, si inca la Emirates, ei bine, atunci sa amintim ca galezii au jucat finala editiei trecute a Cupei Angliei, competitie in care Arsenal a cucerit ultimul ei trofeu, in deja indepartatul 2005. „Dubla” lui Eduardo parca a revigorat intreg Arsenalul. O injectie de optimism molipsitor in rejucarea unei 16-imi, pas mic dar deschizator de partii in niste luni in care „Tunarii” par a-si fi dereglat tirul.

Arsenal si Wenger sigur au mare nevoie de el, macar din postura de rezerva. E iute, robust, cu simtul portii si, a dovedit-o, cu un psihic tare ca otelul. Pentru „Tunari” urmeaza optimile Champions League si revansa contra „buturugii mici” Burnley, in alte optimi, ale Cupei Angliei, precum si tentativa de a recupera terenul pierdut in campionat, unde a alunecat inafara „careului celor mari”, in favoarea lui Villa. O optiune in plus, oferita de abilitatile lui Eduardo, este mana cereasca la momentul oportun pentru francez. E ca si cum ar fi facut o noua achizitie… 

Eduardo marcand din nou si cucerind candva un trofeu cu Arsenal? Eduardo la Cupa Mondiala cu Croatia? N-as paria impotriva. Sau eventual doar daca n-as gandi cu inima. Dumnezeu sa-i apere picioarele.