Posts Tagged ‘coruptie’

„Nu vor să lucreze, râvnind la bani mulţi cu efort minim”

septembrie 20, 2010

Cu un fost fotbalist, actualmente investitor privat în infrastructura sportivă, despre corupţia din fotbal, despre metehne de mentalitate, despre perspectivele „sumbre” şi despre un vis poate nu atât de îndepărtat de a fi reimplicat în sportul rege…

În preajma intrării, fotografia de grup a Politehnicii Timişoara în sezonul 1988-1989. Suntem pe Aleea Ripensia dar nu la arena „Dan Păltinişanu”, ci peste drum de stadion, în cocheta bază cu sală polivalentă „Banu Sport”, parte a grupului Banu Invest. Pe celălalt perete, alte clişee de arhivă, cu CFR-ul aceloraşi vremuri. Iar în toate se regăseşte Daniel Banu, fotbalistul de altădată, „marcator la toate nivelurile, de la Promoţie în sus”, după cum îşi aminteşte actualul investitor.

Ceea ce a câştigat pe de-o parte, prin facilităţile oferite sportului de masă la baza Banu Sport, inclusiv minifotbalului, cât şi prin crearea unei tradiţii a organizării Internaţionalelor de Badminton ca parte a circuitului european, Timişoara a pierdut pe de altă parte, e evident, prin neimplicarea în fotbalul „mare” a unui fost truditor „în iarbă” ce şi-a dovedit apoi abilitatea managerială în sfera afacerilor, atât de căutată, atât de necesară. Spunând „ştiu cum se face”, Daniel Banu nu s-a gândit doar la afaceri, ci la fotbalul ca afacere.  

Banu a făcut sport de performanţă iar de-atunci munceşte cu succes în lumea afacerilor, sudoarea încercărilor ambelor domenii conferindu-i statutul de opinant avizat. Finanţarea FC Timişoara din banul public şi de către un unic investitor de pe alte meleaguri e o temă de actualitate, ce dă de gândit, aşa încât un fost fotbalist ce a generat milioane la primul pas major ca întreprinzător, napolitanele Joe, ar avea o explicaţie la neimplicarea mediului de afaceri local în fotbalul divizionar timişorean.

Corupţia şi neprofitabilitatea fotbalului românesc, în această ordine, sunt în opinia fostului atacant handicapurile care îi ţin la distanţă pe oamenii de afaceri ce şi-au făurit un renume de investitori corecţi: „Prin asocierea cu un fotbal corupt, nu e chip să ai un nume serios, sugestive fiind interviurile de după jocuri, învăluite într-un climat de scandal şi suspiciuni, pe fundaluri cu numele celor care-au <băgat> bani. Acei sponsori practic îşi fac antireclamă. Iar o altă problemă e că investitorul nu-şi poate permite să iasă în pierdere. Dacă <bagă> bani în fotbal, o face cu un anumit interes, iar principalul scop este să aibă profit, în plus capitalul de imagine câştigat în sport servindu-i să deschidă uşile altor afaceri”.

Înţelegător, Banu a salutat efortul depus peste drum, la FC Timişoara: „Au pus mult suflet, şi Marian Iancu, în locul investitorilor localnici, şi reprezentanţii autorităţilor locale. Bune intenţii sunt! Însă dacă şi cât din banul public se pretează pentru acest club, raportat procentual, e o problemă mai complexă. În orice caz, interesant, întrebaţi fiind, pătimaşii ţi-ar zice că ar prefera o echipă tare unor investiţii în spaţiul civic, în cele din urmă totul depinzând însă de numărul celor veniţi la meciuri…” 

Neprofitabilitatea acestui altfel foarte popular sport e însă influenţată direct de murdăria în care a fost cu impunitate târât de păstorii jocului şi clica lor de învârtiţi „băieţi deştepţi”. Daniel Banu identifică şi alte crestături ale faliei dintre investitorul trudind în propria afacere şi mediul fotbalistic stricat: „În afara faptului că aduce ceva oameni la stadion, atâţia câţi aduce, fotbalul nu atrage super contracte de publicitate, statul nefiind implicit de acord să încurajeze o activitate non-profit, de unde şi absenţa unor facilităţi fiscale pentru investitori. Ca o altă problemă în fotbal, calitatea umană poate fi de cea mai joasă speţă, mai exact mercenariatul câştigând teren. Nu poţi ajunge fotbalist, indiferent de calităţi şi talentul avut, dacă mentalitatea e învechită!”

Fără îndoială, fotbalistul mileniului III e un răsfăţat al sorţii iar unii aspiranţi nu-şi merită statutul profesionist, cauzalitatea fiind una mai adâncă, şi de natură socială, după cum compară Banu cu discernământ: „Lumea nu mai prea vrea să lucreze, râvnind la bani mulţi, cu cât mai puţin efort. Jucam cu-n papuc de-un fel şi-un papuc de altul, nu pe nocturnă ci la 30 grade, mâncam cartofi, n-aveam apă caldă după antrenamente prin mocirlă, mulţumindu-ne cu o butelie şi-un televizor color. Acum, unii muncitori nu câştigă toată viaţa cât de-un contract anual, şi tu ce faci? N-ai rezultate, te dai la o parte, nu te încadrezi la efort. Văd şi aud la pătimaşii care vin aici după meci, cu bani cât de-o bere, şi plâng de supărare pentru băieţii ăştia, care au bani cu găleata. Dar conştiinţă pauză…”

Dezavantajul Timişoarei în această piaţă liberalizată a fotbalului e că nu şi-a depăşit prin performanţe consolidante condiţia de simplă haltă, de trambulină de lansare spre alte cluburi, găsindu-se astfel câte-un rătăcit ce trăgea de contract cu aprovizionări nocturne de altfel de „butelii”, în aşteptarea telefonului salvator. Ar fi însă tineri pretendenţi de-ai locului?

„Am senzaţia că perspectiva e sumbră. Pe de-o parte, baza fotbalului local a fost spulberată de moartea cluburilor de pe lângă unităţi productive, cu tot cu echipele lor de juniori. Iau exemplul CFR-ului, unde-am jucat. Dacă nu mai ai şine de tren, şi normal, nu mai ai nici fotbal. Dar nu e singura tradiţie care a murit în Timişoara, din păcate… Pe de altă parte, le găsesc o mare vină părinţilor, care forţează copiii la o vârstă la care să poată fi valorificaţi pe bani. Şi-atunci dau o şpagă antrenorului, să-l ia acolo, să <reuşească> deja la 15-17 ani. Nu se orientează spre performanţă, spre educaţia moral-volitivă ce induce conştientizarea necesităţii unui program ordonat, ale cărui roade să fie culese după 20 ani. Iar într-un spectru social mai larg alunecăm chiar pe panta modelării unor generaţii tot mai nepregătite, în pericol să se <taie> la 20 ani şi să dispară din sfera performanţei. Parcă n-ar mai avea oasele călite ori vână pentru antrenamente…”

La care Daniel Banu îşi aminteşte spusele lui „Cici” Manolache, şi antrenorul de-atădată invocând legile naturii: „Cine nu rezistă, piere!” Şi-atunci ce-i de făcut? Niciodată contactat ori consultat pentru un potenţial coacţionariat în fotbalul divizionar timişorean, Banu are însă ideile sale. „Am şi eu un vis, să iau un club, să-l <aduc> încet-încet. Dacă aş avea bani şi timp, n-aş sta pe gânduri, dar la parametrii impuşi de mine, cu seriozitate, şi în limitele legii. Aş selecţiona copii de 14-15 ani, le-aş impune un regim cazon, conştientizându-i că rodul atingerii adevăratei maturităţi sportive le poate fi la îndemână, sub forma unui viitor contract. Le-aş spune <Vă poate aduce 4-500.000 euro, banii voştri, faceţi ce vreţi după aceea, dar trageţi ăştia zece ani spre binele vostru şi la 9 în pat…> Iar banii ar trece din contul meu în contul lor în raport cu performanţa atinsă. Aş face-o însă mai degrabă acasă, în Ciacova, investind într-un stadion cu nocturnă, decât la un fost club cu nume din oraş…”

Până atunci, ne strângem mâinile, Daniel Banu întorcându-se în oaza de normalitate a investiţiei sale în sportul local. Sub al cărei acoperiş tocmai se antrena o junioară cu medalii europene la gât, transpirând lângă fileu, cu paleta şi fluturaşul, într-o disciplină deloc „simplă”, ba mult mai complexă şi istovitoare decât ar putea fi percepută la prima vedere, mai ales din infatuata bătătură a fotbalului: „Badmintonul e un sport nobil dar fără expunere şi chiar destul de scump…”

În fine, iată un link către http://www.banusport.ro/

 

Reclame

Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?

septembrie 27, 2009

Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta… E duminica seara si ne-am putea intreba de ce Romania nu e la Mondial. Raspunsul e lesne si are pe undeva de-a face cu talentul nefructificat, inconstient si in bataie de joc irosit al unei natiuni fotbalistice ce pare a-si fi pierdut busola la nivelul selectionatelor.

E duminica seara si doua tari central europene au destui microbisti cu ochii pe micile ecrane. Ambele joaca la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal sub-20 ani, gazduit de Egipt.

Republica Ceha are aproape 10 milioane si jumatate de locuitori dar o reprezentativa de tineret finalista la zi a C.M., in urma cu doi ani, in Canada, unde Argentina o rapunea in ultimul act. Cehii s-au calificat din nou si asta-seara, duminica 27 septembrie, au invins Australia, cu 2-1, marcand inclusiv galiganul de 1,95 al Slaviei, Tomas Pekhart. La rand, Brazilia si Costa Rica, pentru o nationala incluzandu-i pe „stranierii” Mazuch, fundasul lui Anderlecht, Moravek, mijlocas la Schalke, si Sebek, intre portarii lui Chelsea.

Vecinii maghiari au putin peste 10 milioane locuitori dar sunt reprezentati in Egipt, intre cele doar 6 nationale europene, de o trupa cu nu mai putin de 7 „stranieri”, printre care tripleta lui Liverpool, Gulacsi – Simon – Nemeth. Ca si cehii, un evantai de cluburi interne au contribuit la conturarea lotului.

Vizionati Mondialul, stimati diriguitori ai fotbalului romanesc, stimati oameni de fotbal? Ma indoiesc… Sunteti „prinsi” cu procese ale etapei si nesfarsite contre despre nimic. Pierduti in amanunte. Gestionari ai unui fotbal ducandu-se de rapa. Stim cati locuitori are Romania. Mai multi decat al celor doua vecine adunati la un loc. Si totusi, Romania sta acasa si probabil nici nu ia lectii in fata monitorului, pe cand cele doua spun prezent si mai si inving.

Ungaria va transpira tarziu in seara egipteana, contra Hondurasului. Vor urma sud-africanii si Emiratele Arabe Unite. Cu alte cuvinte, Ungaria port-stindard al Europei in aceasta grupa de Mondial. Dati-mi voie sa le tin pumnii stransi, cu riscul de a mi se adresa din nou traditionalele urari de bine contra carora m-am imunizat, gen sa mor in cele mai cumplite chinuri, tras pe roata sau ceva de genul acesta.

N-am nimic cu Romania. Sunt probabil inzecit mai patriot decat patriotii de mucava ce, sub „tricolor”, fluturandu-l isteric dar ipocrit, au ticluit totul in folos personal si in defavoarea natiunii. Iar aici intra si vanzatorii de tara de natura fotbalistica. De ce nu sunt jucatorii romani cautati in campionatele tari din vest? Nu doar pentru ca nivelul competitiilor interne din Romania e modest, ci mai ales pentru ca pachetul defavorabil este captusit de-un greoi aer statut, insuportabil pentru vestici, ce-l privesc cu scepticism si neincredere. Fotbalul nostru n-are credibilitate, „n-are fata”, are o carte de vizita botita de scandaluri si personaje dubioase. Iar totul se rasfrange asupra aparitiilor selectionatelor pe scene finale europene si mondiale.  

Am mai scris de numarul impresionant de mare de jucatori maghiari evoluand in Albion. Credeti ca sunt mai talentati decat romanii? Ma indoiesc. Muntii nostri aur poarta… Problema e ca sunt mai seriosi, mai hotarati, mai increzatori, mai neinfricati. Au vana.

Pravda Vitezi. Acesta e mottoul Republicii Cehe, o tarisoara cu o istorie de doar cativa ani. Adevarul prevaleaza. Coloana lor vertebrala e dreapta, plus consolidat cu sudoarea ce-i permite lui Pekhart sa nu se indoaie, in ciuda celor 195 centimetri ai sai. Adevarul prevaleaza si nu-i de mirare ca Republica Ceha se codeste, intr-o minoritate aproape absoluta pe continent, sa accepte de bun Tratatul de la Lisabona, sa dea implicit verde unei discutabile Uniuni suverane in toate cele peste Europa noastra. Sa-i ajute Dumnezeu ca adevarul pe care ei il disting cu clarviziune, sa prevaleze intr-adevar.

Sunt admirabili si demni a fi catalogati drept bravi. Fotbalul romanesc, bolnav si fara orizont, stors de masinatiunile de decenii ale unei clici detestabile, strange roadele si isi suge aratatorul, uitat de crema tineretului mondial. Unde esti tu, Tepes Doamne?

Deschideti-va mintile si comutati pe canalul cu jocurile vecinilor. Ar fi o lectie adevarata. Dar e oare dispus careva sa invete niscaiva in fotbalul „nostru”? Intre ghilimele, pentru ca e de fapt al lor, al masinistilor. Ma indoiesc, pentru ca uriasul defect existential tine de romanismul nostru prea accentuat, cu o acolada prea larga, reunind acea infatuare ce ne induce in eroare ca le-am sti pe toate si acea mandrie si prejudecata de a nu fi in stare sa invatam din greseli.

E o duminica seara trista pentru fotbalul nostru, cu alt Proces si interminabile palavrageli despre aer. E o duminica seara a sperantei pentru doua natiuni nici pe jumatate cat Romania, dar care reprezinta Europa pe scena mondiala. Pe cand inapoi in luminile rampei? La Pastele Cailor. Sau la o schimbare de macaz intr-un fotbal putred, curat murdar.

Halo, federali si oameni de fotbal, pe ce canal vizionati fotbalul de duminica seara? Pe ala despre Bistrita lui Nenea? Sau, Desteapta-te Romane, cu carnetelul, pe cel cu Ungaria – Honduras? Ratingul va fi probabil tare inegal, cu Nenea vizionat in lung si-n lat. Recomand din inima aruncarea pe geam a televizoarelor, ca e in general doar propaganda mincinoasa, dar uneori face sa vizionezi ceva, chit ca e vorba de vecini carora le dorim chestia cu Capra.

Haide draga Pekhart, sari peste doi metri si arata-le cum se baga obiectul in ate. Ca doar in 2007, desi ai fost cel mai tanar ceh din lot, ai tot jucat, pana in finala!