Posts Tagged ‘comentator’

Mi-au trebuit peste 20 de ani sa aflu ca nu stiam de fapt mai nimic

noiembrie 23, 2009

E plictisitor, plictisitor de moarte, fiind deci cazul s-o luam din loc. A fost concluzia lui Roy Keane despre reactia unei intregi Irlande, mai putin a sa, of course, la hentul lui Henry, parere exprimata la nici doua zile dupa jocul de la Paris.

Sunt perfect de-acord cu Keane c-ar fi timpul sa scriem si de-altceva. Dar, intr-o ultima radiografiere a tonelor de hartie consumate in Albion pe marginea meciului intre vecinii de peste Canalul Manecii si Marea Irlandei, m-am izbit de editorialul unuia dintre cele mai reputate peneluri din Regatul Unit, al carui comentariu m-a facut sa pricem ca, in ciuda deceniilor petrecute de la distanta ori de la fata locului cu ochii pe fotbalul insular, nu deprinsesem o piatra de temelie a etosului jocului inventatorilor sai.

Intr-o stranie coincidenta in privinta nationalitatii eroilor fazei aduse in discutie de jurnalist, se intampla cu doar 9 zile inaintea henturilor de pe Stade de France ca un mulatru atacant francez sa obtina un penalty nemeritat, plonjand in careu ca in bazin, in preajma unui mijlocas irlandez ce se lansase intr-o deposedare prin alunecare, fara insa a-l fi atins. Faza s-a derulat in ultimul joc al etapei dinaintea meciurilor intertari, mai exact Liverpool – Birmingham City, intr-o luni seara.

David Ngog a patruns pe flancul stang, a cazut neobstructionat in careu, arbitrul a acordat penalty iar irlandezul Lee Carsley s-a facut foc si para pe francez si oficial. Acest incident, si nu mult discutatul dublu hent de la Paris, a fost subiectul randurilor ce mi-au dezvaluit un fapt esential despre crezul iubitorilor de fotbal din Regat.

Am aflat astfel ca, la conferinta de presa dinaintea recentei partide Liverpool – Manchester City, un alt 2-2, ca si cu City din Birmingham, Rafael Benitez s-ar fi exprimat ca plonjonul lui Ngog s-a constituit intr-o mai mica ofensa la adresa fotbalului decat un tackling periculos. La care, atragandu-i-se atentia ca auditoriul englez are o perceptie inversata in aceasta privinta, spanionul a solicitat presarilor sa incerce furnizarea unei ordini mai umane a prioritatilor.

E posibil ca, influentat de numarul accidentatilor din lot in cursul acestei toamne, incluzand piese cheie ca Gerrard si Torres, antrenorul Benitez sa fi incercat diminuarea oprobiului iscat la adresa oportunismului tanarului sau atacant prin a-i aseza plonjonul in lumina unor „rele” pe care le considera mai mari, exemplificand tacklingurile ce pun in pericol ori chiar accidenteaza adversari.

Benitez nu si-a gasit insa cu acest punct de vedere aliati intre ziaristi. Dintre care, editorialistul a dezvaluit consensul sincer al breslei ca, amintind de-un plonjon similar din vara al lui Eduardo, in jocul Arsenal – Celtic, gestul brazilianului-croat a fost mai grav decat incidentul in care ii era rupt piciorul, intr-un tackling considerat accidental, comis acum 20 de luni, coincidenta, de un fundas de la… Birmingham City, Martin Taylor. Faultul de maidan din preajma centrului terenului, in primele minute ale acelei partide, e probabil inca intiparit pe retina multor telespectatori, cu tibia lui Eduardo franta ca o grisina si cu Wenger explodand imediat dupa fluierul final, cum ca Taylor ar trebui suspendat pe viata din fotbal. Sentinta pe care si-a renegat-o in aceeasi seara.

Ei bine, dintotdeauna am admirat fair-playul britanic si, mai mult, am detestat copios trucurile de tot felul ale fotbalului in general de sorginte latina, contrast care m-a determinat cu si mai mare usurinta sa simpatizez abordarea insularilor. Dar n-am intuit ca britanicilor le repugna intr-asemenea masura teatralitatea ori micile farse ale jocului latin incat sa imbratiseze ca pe un mai mic rau o incercare de deposedare generand oase rupte. In fiecare zi invatam cate ceva si abia acum am priceput ordinea lucrurilor, pe un subiect de principiu mai mult decat important in privinta fotbalului insular.

Benitez, dupa 6 ani in Albion, de o parte a faliei, iar presarii de cealalta, cand vine vorba de merele stricate ale fotbalului. Plonjonul in speranta unui penalty ori tacklingul primejdios. Falia e probabil extinsa in aceasta privinta, existand in general intre jocul din Marea Britanie si cel continental ori macar latin.

Iar pentru a-si fortifica argumentul, comentatorul a exemplificat atacul lui Guthrie, in primavara inca in elita cu Newcastle, care a sprintat la tinta, scotandu-l din joc pe Fagan, de la Hull City, dar nu pentru restul partidei, ci pe cateva luni de zile, considerand ca faultul sau, desi in mod evident premeditat, ar atrage mai putine critici decat plonjonul teatral al lui Ngog.

Aici consider ca este o fortare a notei, o exagerare, ori  – din contra – tocmai dovada absoluta a spiritului de lupta al bulldogului britanic, „fibra” esentiala a jocului in insula. Jos palaria daca determinarea respectivilor jucatori, oricat de amenintator ar parea tacklingul, ar rezulta intr-o deposedare curata prin alunecare, mingea si nu adversarul. Insa in cazul in care atacurile s-au lasat, in cazurile amintite, cu fracturi si multe luni prin sali de recuperare si pe tusa, imi cer iertare, dar n-ar putea avea mai multa trecere in fata incercarii unui Ngog de a obtine pe nedrept penalty.

In motricitatea lui Ngog nu s-a deslusit ca ar cauta penaltyul cu lumanarea, doar „saniuta” lui Carsley determinandu-l sa incerce in ultima clipa marea cu sarea, pe cand acel hei-rup al lui Guthrie, lansat la rupere, a fost cu premeditare. Acestea au fost exemplele alese de ziarist pentru a-si reliefa punctul de vedere, creand implicit o falie intre perceptia sa si probabil nu doar a lui Benitez, ci a destulor exponenti ai fotbalului non-insular.

Articolul mi-a pus in alta lumina marja acceptabilitatii deposedarii in fotbalul insular, placandu-mi mult tacklingurile desavarsite dar gasindu-le uneori mai mult decat la limita chiar si pe cele ale lui Paul Scholes, altfel deloc un jucator „murdar”.  

Mai jos, faultul asupra lui Eduardo si plonjonul sau contra lui Celtic, unii presari considerand a doua infractiune ca fiind mai grava. Va las pe Dumneavoastra sa decideti. Gusturile nu se discuta.

http://www.youtube.com/watch?v=qryjPi4KEek

E pe ritmuri sud-americane. Si zau ca mi s-ar face inima cat un purice, sa-mi mai sara cineva la picioare, dupa atacul de mai sus. Dar de-aceea nu-s fotbalist si scrijelesc in lumea virtuala.

http://www.youtube.com/watch?v=uL5G6eAsfgY  

 

Comentatorul n-a ajuns langa Wembley

octombrie 6, 2009

Legendarul Ryan Giggs, campion al Albionului si finalist la zi al Champions League, va trebui sa reuseasca cinci calificari pentru prezenta in finala din 15 mai 2010 a Cupei Angliei, pe care Manchester United n-a mai cucerit-o din 2004, dar anonimul atacant Bobby Traynor si-a acontat deja din partea Football Association doua bilete VIP la acelasi ultim act de peste 7 luni, desi a fost eliminat cu a sa Kingstonian din The F.A. Cup.

 In fiecare debut de sezon, in care nestiute cluburi amatoare transpira aproape neluate in seama in doua tururi preliminare si 4 runde calificatorii ale Cupei Angliei, populara competitie lansata in 1871 lasa macar senzatia ca este a tuturor, oferind si ‘buturugilor mici’ sansa unor zile de glorie si a amintirilor de-o viata.

 In ianuarie, cand in The F.A. Cup intra si prim-divizionarele, altele vor fi datele problemei, dupa cum bine stiu cluburile non-profesioniste, a caror ultima performanta de a elimina o grupare din elita a fost opera lui Sutton United, o sud londoneza, in dauna lui Coventry City, in 1989, insa pana atunci suficiente sunt ocaziile in care jucatori si echipe isi pot trambita numele.

 M-am intors la arena lui Wembley Football Club, din preajma marelui stadion londonez, unde asistam la eliminarea cu 3-2 a localnicilor, de catre Basildon United, deja in turul extrapreliminar, pentru a vedea cum se descurca Hendon F.C., chiriasa locului, in fata unor oaspeti din Kingston, nu… Jamaica ci de pe Tamisa, in atac cu un castigator al trofeului “Best Player” in runda calificatoare precedenta.

 Ne-am strans mai multi decat la jocul lui Wembley F.C., ca doar e deja Second Round Qualifying, mai exact 226 spectatori, dupa cum aveam sa aflu ulterior, insa la arena Vale Farm n-a ajuns un nume sonor in lumea fotbalului din Albion.

 Martin Tyler, cunoscutul comentator inclusiv al unor finale de Cupa Angliei, tocmai consemnase de la Fratton Park, pentru Sky Sports, jocul de Premier League dintre Portsmouth si Everton Liverpool. Mai intai monitorul si microfonul, abia apoi rolul de antrenor al echipei secunde a lui Kingstonian…

 Dar in atacul lui Kingstonian s-a aliniat Bobby Traynor, autor al unui hat-trick in turul precedent, in care sud londoneza se impunea cu 4-1 pe litoral, la Bognor Regis, tripla ce-i asigura titlul de jucator al rundei si biletele in loja Wembleyului la finala, in baza votului a peste 1.000 de microbisti, intr-un concurs dat de Football Association pe mana lui Ricky George, la vremea sa erou al competitiei, cu un inca de generic gol antologic in prelungiri, intr-un Hereford United – Newcastle 2-1, in ’71. Si Traynor aproape ca l-a copiat cu o “bomba” deturnata din vinclu dar Kingstonian tot s-a desprins mai apoi, 0-1 in minutul 16, prin Carl Wilson-Denis.

 Dupa pauza, gazdele in verde si-au amintit ca joaca pe teren propriu in umbra marelui Wembley, unde triumfau de trei ori in F.A. Amateur Cup, si au egalat in minutul 59 prin fundasul Casey Maclaren, intrat inaintea pauzei langa fratele sau mai mic, sesarul Kevin. Iar cand putini se mai asteptau, in minutele de prelungire, bulgarul Lubomir Guentchev, o alta rezerva, a fost faultat in careul lui Kingstonian, iar Harry Hunt, abia intrat in joc, in urma unei scene gen “nu-mi lua mingea, eu bat” intre Drogba si Ballack, si-a deposedat de balon colegul O’Sullivan si a transformat precis: 2-1. Salvarea sa.

 Hendon calificata si cu un premiu de 4.500 lire sterline in buzunar din partea federatiei, Kingstonian eliminata iar Martin Tyler ramas pe drumul spre Wembley doar ca si comentator de televiziune. Dar Tyler si-a trait veacul ca jucator, la roz-ciocolatia Corinthian Casuals de unde scriam nu demult, in niste vremuri in care amatoarea nu neaparat se alinia an de an in Cupa Angliei. “Era un adevarat privilegiu sa joci in competitie, fie si in rundele incipiente”, dupa cum rememoreaza comentatorul.

 Rasfoind apoi programul de meci al calificatei Hendon F.C., n-am fost tare surprins sa aflu ca “verzii” nord-vest londonezi nu sunt inediti doar prin vecinatatea cu Wembleyul, ci au in palmares si obscura European Amateur Champions, datand din 1973, si i-au avut in randurile lor pe Rod Haider, cu 65 selectii in reprezentativa de amatori a Angliei, si Iain Dowie, varf cu 12 goluri in 59 de aparitii pentru Irlanda de Nord, pe care-l cedau lui Luton Town pe 30.000 lire pentru calitatile sale ofensive si nu de inginer cu masterat angajat de British Aerospace.

 Hendon va fi asadar una din cele 40 de gazde ale celei de-a treia runde calificatorii, de sambata 10 octombrie, cand miza disputei cu Ashford Town va fi 7.500 lire. Creste potul pe Vale Farm, la o aruncatura de bat de Wembley. Cutezatoare in F.A. Cup, gazda Hendon are insa handicapul unei inhibitii in liga, unde desi reusea promovarea in esalonul sase, Conference South, in 2004, refuza sa-si preia locul, lipsa de ambitie a “verzilor” determinandu-l pe antrenorul Dave Anderson sa-si mute traista la Wimbledon, pe care o ducea imediat in divizia a opta, Isthmian First, un prim pas al progresului ce-i regaseste azi pe galben-albastri in preajma podiumului anticamerei profesionismului, liga a cincea. Unii renasc, pe cand Hendon, fondata in 1908 sub numele Christ Church Hampstead, se multumeste cu postura de chiriasa la Wembley F.C.

 Iar lui Hendon nu-i va fi usor contra lui Ashford Town, club din comitatul Middlesex, din vestul Londrei, calificat cu un umilitor 10-0 in fata lui Badshot Lea, stoarsa dupa o rejucare victorioasa cu Lingfield, in urma unui 4-4 ca la table in jocul initial, in care revenise de la 4-1 in minutul 67. Sunt rundele scorurilor mari, sunt tururile unor antrenori ca Tony Beckenham, de pe banca lui Lingfield, agent de asigurari pentru Lloyds, de la noua la 17, si-apoi manager de fotbal. Sunt rundele unor vechi si ilustre uitate de lume…

 De exemplu, pentru a se alinia in caderea de cortina a turului din weekend, contra rivalei locale Stalybridge Celtic, infiintata exact acum un secol, recent fondata FC United of Manchester, aparuta intr-o reactie de fronda la preluarea lui Giggs&Co. de Malcolm Glazer, a trecut in prealabil cu 3-1 de F.C. Sheffield, pornita la drum in incetosatul 1857. Pe drumul spre Wembley mai e inca si Bradford Park Avenue, aparuta in 1863, ce se va deplasa la Buxton, dar nu si galeza Merthyr Tydfil, invingatoare in 1987 a Atalantei, 2-1 in Cupa Cupelor. Sita cerne…