Posts Tagged ‘Charlton’

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Reclame

Un roman smotoceste „Cotofenele”

iulie 27, 2009

Pe cand AFC Wimbledon si FC United of Manchester se duelau amical la Kingstonian, in coltul opus al Londrei, din nord-est, un roman proaspat transferat la Leyton Orient, trupa de liga a treia, contribuia ca titular la demolarea lui Newcastle United: 6-1. Un rezultat neverosimil, fie si intr-un joc de pregatire, fie si in cazul diminuarii distantei intre adversare, cu „Cotofenele” de-acum cazute in esalonul doi.

A fost o sambata cu soare pentru Londra si gruparile ei „mici”. O sambata insorita si pentru Adrian Patulea, care, sosit acum nici un an din fotbalul romanesc, la Lincoln City, in liga a patra, a progresat deja o treapta, urmand sa evolueze cat de curand in Coca Cola League One, liga a treia. La Lincoln, in nord-est, a strans 11 goluri in 31 de aparitii, un procentaj foarte bun, tinand cont ca atacantul a inceput 14 jocuri din postura de rezerva.

N-a mai fost cazul sambata, cand fostul international galez Geraint Williams, un fundas la vremea sa, acum nou antrenor la Leyton Orient, in locul lui Martin Ling, l-a titularizat in avanposturi. Iar la 1-0, pe o minge lunga, pressingul lui Patulea a dat roade, Beye comitand hent in careu iar londonezii desprinzandu-se la 2-0, de pe punctul cu var. Problematicul Barton avea sa reduca din handicap, 2-1 la pauza, dar „Cotofenele” n-aveau habar ce soarta le va fi rezervat repriza secunda. Fara Patulea, inlocuit intre reprize cu Jarvis, atacant folosit in campania precedenta, „Orient” s-a desprins finalmente la… 6-1.

Semne bune anul are si chit ca liga a treia e acum navigata de fosti bibani de ape dulci ca Leeds, Southampton, Charlton ori Norwich, ca sa amintesc doar cateva recente prim-divizionare, exista un loc sub soare si pentru est-londoneza Leyton Orient. O sansa asadar pentru Patulea, sa mai urce o treapta. I s-a alaturat si James Scowcroft, un varf cu meciuri in picioare in Premier League, pendulat pe la Leicester, Ipswich ori Crystal Palace. Scowcroft e din alta generatie, la apus, dar ii poate starni apetitul romanului, in privinta fotbalului de elita. De ce nu?

Ar fi cea mai frumoasa si inaltatoare poveste, sa auzi de un fotbalist roman fara nu stiu ce carte de vizita, strapungand competitivul fotbal insular, acolo unde alde Mutu finalmente claca lamentabil, in ciuda startului cu surle si trambite. Patulea parca a tasnit de nicaieri, avand de partea sa avantajul anonimatului. Se poate concentra pe esenta pur fotbalistica a jocului, fara a fi sufocat de patalamaua celebritatii.

Iar scorul de tenis de sambata, chiar daca ofera mai degraba masura gaurilor de cascaval din pieptul „Cotofenelor”, despuiate de la cap, unde conducerea n-are inspiratie nici macar in privinta alegerii unui antrenor, si pana pe linia portii, unde in absenta cedatului Given e un Krul la fel de inocent ca si cei 10 rataciti din fata sa, da insa sperante ca Orient se poate bate de la egal la egal cu favorite abia cazute din divizia unde se regaseste Newcastle. Geraint Williams a mai „comis-o” si la carma micutei Colchester United, cea cu pana mai ieri cea mai mica arena dintre profesioniste, Layer Road, pe care o cocota si chiar mentinea recent in Championship, divizia „Cotofenelor”, asa incat „Orient” poate visa frumos.

Din 8 august, Patulea va avea ocazia sa mai puna pe picior gresit si alti fundasi ca Beye. Si cum in zona Leyton traieste o crescanda comunitate romaneasca, s-ar putea chiar ca Adrian sa tasneasca vertiginos la capitolul faima. Un fan-club, urari de succes, pumni stransi pentru norocul unui compatriot, un pelerinaj prin League One si sperante pentru alte goluri. Cu aplauzele cuvenite. Se poate! Sigur ca se poate. Cine-ar fi zis de-un 6-1!? Balonul e rotund si calculele se fac pentru a fi infirmate.

Momentan, in lipsa jocurilor oficiale, presa insulara puncteaza si elemente de culoare, povesti cu farmecul fotbalului de odinioara. Asa a ajuns sa se refere mai pe-ndelete la Leyton Orient. Caci la Brisbane Road se lansa in fotbalul profesionist cel ce avea sa devina primul selectionabil de culoare din istoria reprezentativei Angliei. Lawrie Cunningham, „aripa”, a pornit de la „Orient”, in ’74, iar apoi, in urma cu 30 de ani, a fost primul recrut englez al lui Real Madrid. Si se implinesc doua decenii, din iulie ’89, cand Cunningham pierea tragic intr-un accident rutier, in capitala Spaniei. Trista poveste isi are izvoarele in estul Londrei, unde a infipt ancora Patulea.

Cu concursul romanului, s-ar putea ca presarii sa se intoarca din august incolo pentru vesti fierbinti, de actualitate, cu un inedit marcator de peste mari si tari. Hai baiatule, baga-le-o in ate, cu siretul, spitul sau capul, si spune-le ca ai pornit de jos, de la zero, cu toata corvoada indoielii in privinta reusitei pe umerii tai. Multi altii au fost adusi pe cal alb, descalecati cu pompa si ingropati de cat banet li s-a varat din start in buzunare, balast ce li s-a urcat la cap. Picioarele pe pamant, joc de glezne si ochii pe „obiectul muncii”. In ate cu ea! Alte specii de „Cotofene” se pot dovedi prazi usoare. Curaj…

De urmarit. Un prim hop, la debut, la Bristol, in fieful „Piratilor” Rovers. Apoi prima infatisare acasa, cu Oldham, acea Athletic din conurbatia Manchester candva, la inceputul deceniului trecut, prim-divizionara plus semifinalista de Cupa Angliei pierzatoare la rejucare plus triumfatoare pe Wembley in ultimul act al Cupei Ligii. Adrian chiar ca incepe sa se invarta in cercuri selecte.

Ziua 27. Pasarea Phoenix in vrie

ianuarie 17, 2009

O poveste despre ale vietii suisuri si coborasuri. De la agonie la extaz si inapoi. O istorioara per total trista dar cu un crampei de inaltare absoluta.

Am cotit pe stradutele in panta, cand in sus, cand in jos, pentru a descoperi la fata locului un indiciu al zbuciumului existential modern al unui club de fotbal care acum nici doua decenii era declarat falimentar iar lacate grele atarnau la portile unui stadion sufocat de buruieni.

Anii treceau si, in mileniul trei, Pasarea Phoenix primea acolo, pe noul stadion reconstruit intre aceleasi stradute, o Chelsea cosmopolitana si cu Abramovich cheltuind milioane, invingand-o cu un clar 4-2, printre „integralistii” infranti aflandu-se si un anumit Adrian Mutu…

Tribuna principala, cea vestica, de la The Valley, s-ar putea sa fie din august martora a unor jocuri de liga a treia...

Tribuna principala, cea vestica, de la The Valley, s-ar putea sa fie din august martora a unor jocuri de liga a treia...

Atat de aproape de disparitie, Charlton Athletic se poate declara intr-un fel multumita ca a trait la intensitate maxima anii de Premier League. Insa, aidoma fetitei cu chibrituri din basmul lui Andersen, visul a luat o intorsatura groteasca in ultima vreme, „Lancierii” parand acum nu a valsa pe ale vietii valuri in ton cu urcusurile si coborasurile pitorestii zone in care fiinteaza, ci a se scufunda si de la suprafata ligii secunde. Dar sa retez metaforele… La subiect.

Dupa razboi, Charlton era in voga, nu doar prim divizionara, ci si castigatoare a Cupei Angliei, 1-0 dupa prelungiri in finala din 26 aprilie 1947 cu Burnley, pe Wembley. La vechiul The Valley veneau si peste 50.000 spectatori, supravietuitori ai Blitzkriegului intr-un eroic est al Londrei.

Charlton isi are radacinile in vecinatatea Meridianului O de la Greenwich, in estul liniei meridianului. De peste un secol, Charlton e echipa locului in estul capitalei pe malul sudic al Tamisei, de fapt pe aceeasi longitudine, la cateva sute de metri distanta, cu barajul Thames Barrier, de protectie a orasului de apele Marii Nordului. Da, Charlton e la poarta navala a metropolei…  In sud-est 7, conform codului postal al capitalei.

Per total, Charlton n-a avut niciodata o viata usoara, cu West Ham la nord de Tamisa, tot in estul orasului, si cu mai mondenele Arsenal, Tottenham ori Chelsea avand prioritate in inimile fanilor. Charlton se putea baza doar pe localnici, eventual pe fanii din zona limitrofa sud-estica a Albionului, din comitatul Kent. Culmea ironiei ca in cartierul vecin, mai la est, Woolwich, avea sa fie infiintat Arsenalul de azi, care, tot pentru a dobandi un mai privilegiat statut in lumea fotbalului si in viata sociala engleza in general, isi muta candva radacinile la Highbury. Dar Charlton a ramas loial locului din preajma Barierei Tamisei. Aici, unde fluviul e mai labartat iar vantul de pe estuar mai taios. Aici, unde luminile capitalei palesc in departare. Un club de cartier.

Statuia lui Sam Bartram, recordmanul cu 632 aparitii pentru "Lancieri", in jurul celui de-al doilea razboi mondial, strajuieste gratios intrarea in West Stand

Statuia lui Sam Bartram, recordmanul cu 632 aparitii pentru "Lancieri", in jurul celui de-al doilea razboi mondial, strajuieste gratios intrarea in West Stand

Eroi locali ca Sam Bartram, din perioada cand clubul era la moda, au inflacarat pasiunea localnicilor si dragostea lor pentru Charlton a salvat ulterior clubul, cand la anaghie. Poate chiar caracterul local al lui Athletic, parca apartinand comunitatii din zona, a salvat-o pe Charlton cand dezastrul a lovit, acum doua decenii.

In 1986, Charlton isi incepea o aventura de patru ani in prima liga, nepotii localnicilor traind bucuria meciurilor din elita, aidoma inaintasilor lor, dupa razboi. Charlton chiar supravietuia intre granzi cand de exemplu, in 1989, Steaua pierdea finala CCE ori Chelsea abia promova si ea in esalonul numarul unu. In 1990, de pe locul 19, la brat cu o alta est londoneza, Millwall, Charlton retrograda insa. Pacatul mai mare era ca anii in elita, platind salariul unuia ca Allan Simonsen, falimentasera clubul, care a fost aruncat pe mana creditorilor si cu vechiul The Valley inchis.

Echipa a plecat in pribegie, jucand in liga a doua prin sudul Londrei, din 1991 la timona cu un anume Alan Curbishley. Mai rau, stadionul devenise de nerecunoscut. Si aici vine minunea… Mana de la mana si din munca voluntara, fanii localnici au curatat stadionul si au strans fondurile pentru reconstructia arenei, pentru inaltarea minunii de beton si sticla din zilele noastre. Pasarea Phoenix. Dupa cativa ani de disperare, truda, pribegie si umilinte, Charlton se reintorcea la vatra, la matca, in comunitatea locala, intre cei ce pusesera umarul. Inapoi la The New Valley…

In contrast cu datele falimentare ale problemei, echipa supravietuise spectaculos, la mijlocul ligii secunde, uneori, cu o clasare pe locul 7 respectiv 6, chiar cochetand cu pozitiile de promovare la baraj inapoi in elita.

Toate insa la timpul lor… Esentiala a fost redarea in folosinta a micului stadion in nuantele clubului, rosu-alb-negru, facandu-si loc intre stradutele cu case cochete si cateva blocuri turn de pe pantele din Charlton. De fapt, ocolind tribuna principala spre cea sudica, am dat de aleea Sam Bartram Way, redenumita in memoria eroului locului. Ma intreb de la ce etaj al turnului din preajma poti urmari ostilitatile pe intregul teren, fara bilet de intrare…

O alee, un bloc turn si o priveliste spre tribuna nordica...

O alee, un bloc turn si o priveliste spre tribuna nordica...

North Stand vazuta de pe calea Sam Bartram

North Stand vazuta de pe calea Sam Bartram

La fel cum localnicii au facut minuni in a resuscita clubul si locul sau de bastina, la fel si Curbishley a infaptuit minunea de a o readuce pe Charlton in elita, ba chiar in Premier League, in 25 mai 1998. S-a intamplat pe Wembley, in epopeica finala a barajului de promovare cu Sunderland. 3-3 dupa 90 de minute, 4-4 dupa prelungiri si 7-6 la penaltyuri, cu portarul Sasa Ilic, sarbul australian, intrand in folclorul „Lancierilor”. E drept, Athletic n-a dansat decat o vara, retrogradand in ’99 la brat cu mai ilustrele Blackburn Rovers si Forest, care parca i-au sugerat in ce companie selecta tocmai se invartise.

Insa la urmatoarea incercare, in anul 2000, Charlton n-a mai avut nevoie de baraj, ci a promovat imediat inapoi in Premier League, drept campioana a pe-atunci inca First Division, Coca Cola Championship de azi. Curbishley, dupa aproape un deceniu la The Valley, atragea atentia cu Athletic…

Si au urmat 7 ani plini in Premier League. Locul 9 in 2001, 14 in 2002, 12 in 2003. Apoi varful de potential, locul 7 in 2004, la doar 3 puncte distanta de o calificare in Cupa UEFA respectiv la 7 puncte de… Champions League. Incredibil dar adevarat, Athletic incheia a treia intre londoneze, dupa ce, pe parcurs, de Boxing Day, in 26 decembrie, o surclasa pe Chelsea la The Valley…

A fost atunci 4-1 deja in minutul 53! Islandezul Hreidarsson le-a reamintit lui Mutu si Ranieri inca din minutul 1 ca ziua de Craciun fusese ieri, irlandezul Holland a adus-o din nou pe Athletic in avantaj in minutul 35, finlandezul Johansson a desprins-o in minutul 48 iar englezul Euell a facut 4-1 peste alte cinci minute. Da, da, Charlton – Chelsea 4-2, nu e nici o eroare a teletextului. Ce mai Cha-Cha! Iar Chelsea avea sa devina vicecampioana…

Suporterii si-au cumparat un loc in istorie, personalizand cu propriile nume ori mesaje caramizile din preajma intrarii principale. Unii au asudat probabil la reconstructia mandrei The Valley...

Suporterii si-au cumparat un loc in istorie, personalizand cu propriile nume ori mesaje caramizile din preajma intrarii principale. Unii au asudat probabil la reconstructia mandrei The Valley...

Ocolind stadionul, am incercat sa-mi imaginez trairile acelei zile de decembrie din 2003. Niste megastaruri realmente umilite in propriul oras, insa pe un stadion „de dupa blocuri” dintr-o zona modesta a unei suburbii londoneze, stadion care nici nu era in schite acum doua decenii. Era doar o veche copie in paragina. Am incercat sa-mi imaginez cum autocarul lui Chelsea manevra in intuneric pe stradutele stramte, pe cand in barurile din preajma localnicii ciocneau o bere… a supravietuirii si triumfului. Berea Pasarii Phoenix.

Orice culme are si o vale. A urmat reculul. Locul 11 in 2005, 13 in 2006 si, de-acum fara Curbishley, dupa 15 ani, dar cu Dowie, Charlton a avut inca de la primul joc la The Valley al editiei 2006/2007 semnul a ceea ce avea sa urmeze… 0-0 la pauza dar 0-3 la final cu Manchester United. Ce incepe rau, se sfarseste si mai rau… Pe 5 mai 2007, cu al treilea antrenor la carma intr-un sezon, alb-rosii disputau ultimul meci pe teren propriu in prima liga: 0-2 cu Spurs. Si retrogradare. Un 2-2 tardiv pe Anfield, in ultima etapa, a fost o slaba consolare. 13 mai 2007 a fost duminica despartirii „Lancierilor” de Premier League.

Iar liga a doua n-a primit-o pe Charlton cu bratele deschise. Cu jucatori supraevaluati si cu contracte grase, Charlton a continuat sa piarda turatie iar in toamna l-a pierdut si pe Alan Pardew, cu care retrogradase.

In aprilie 2002 era inaugurat North Stand. Emblema clubului si o placa omagiala, cu corpul tehnic, actionarii si directorii clubului, plus cu fani de vaza, e expusa pe exteriorul tribunei. Numele lui Curbishley nu lipseste...

In aprilie 2002 era inaugurat North Stand. Emblema clubului si o placa omagiala, cu corpul tehnic, actionarii si directorii clubului, plus cu fani de vaza, e expusa pe exteriorul tribunei. Numele lui Curbishley nu lipseste...

Stadionul e pustiu. Fara fani, e neinsufletit. E rodul muncii localnicilor, acum la casele lor, intr-o amiaza de sambata cu Charlton departe de casa, la Sheffield. Suporterii au facut deplasarea pentru jocul cu Wednesday, iar unicul semn de miscare la The Valley e afisajul electronic amintind de bilete cu 15 lire pentru meciul… de la Sheffield. Ar mai fi timp, daca ai avea elicopter… Da, Athletic e in deplasare si doar cate un fan ratacit vine pentru un bilet. Trebuie ca sunt zile triste acum la The Valley.

Casa de bilete nu mai e luata cu asalt, ca-n 2003. Nici Charlton nu mai merge la fel, nici oamenii nu mai au atatia bani de cheltuit

Casa de bilete nu mai e luata cu asalt, ca-n 2003. Nici Charlton nu mai merge la fel, nici oamenii nu mai au atatia bani de cheltuit

Dupa colt, pe artera care te aduce la stadion, magazinul de prezentare e parca inghetat, cu JANUARY SALE mazgalit ingrosat cu carioca, pe ferestre. Solduri dar tot bate vantul. Tricoul de deplasare cu doar 15 lire, daca il cumperi pe cel clasic cu 30. Si tot asa. Dar nimeni nu deschide usa. Recesiune.

Mandrul Charlton trece prin momente grele, din toate punctele de vedere

Mandrul Charlton trece prin momente grele, din toate punctele de vedere

Pustietatea locului, vantul rascolind cocoloasele de hartie, au lasat parca senzatia ca sunt in preajma unui mastodont cu picioare de lut, prea mare si pentru zona si pentru apele in care mai nou se scalda. O minune care dintr-odata si-a pierdut staiful. Risipirea miracolului?

Nu stiu… Ascult rezultatele… Sheffield Wednesday – Charlton 4-1. Londoneza nici n-a mai avut zvacnirea lui Chelsea pe The Valley, pentru un gol doi. Esec in fostul oras al otelului care-o lasa pe Athletic cu 29 de puncte, cu lanterna rosie in mana si la 7 puncte de cea mai apropiata „barca”. La si mai multe de tarmul salvator. Au mai fost ele si altele, pe rand… Manchester City, chiar Sheffield Wednesday ori mai recent Leeds si Nottingham Forest sfarseau socant in liga a treia. Charlton mai are 18 meciuri pentru a evita retrogradarea dar latul se strange.

Pasarea Phoenix e din pacate in vrie. O poveste esantion pentru desertaciunea umana. Bucuriile sunt in fascicule intr-o existenta menita parca pentru a suferi si a supravietui. Prisma prin care Charlton e de fapt o victorioasa. A trecut ea si prin faliment, care parca a fost mai inversunat combatut tocmai datorita rezultatelor acceptabile din teren.

Un magazin cu de toate. Fanii l-ar lua cu asalt de-ar stii ca platile lor s-ar transforma in puncte. Acum au baza materiala dar nu si o echipa, candva coagulata de Curbishley

Un magazin cu de toate. Fanii l-ar lua cu asalt de-ar stii ca platile lor s-ar transforma in puncte. Acum au baza materiala dar nu si o echipa, candva coagulata de Curbishley