Posts Tagged ‘Bogdan Herzog’

„Operaţiunea Oaia”

Octombrie 31, 2010

Scriam în vară de demersul timişoreanului Bogdan Herzog, mare polist, antreprenor localnic şi fiu al fondatorului „Diviziei Sport” la Radio Timişoara, în legătură cu campania JUSTICE FOR POLI, iniţiativa sa. Ei bine, într-o notă mai puţin serioasă, fin ironică, Bogdan a pus la cale cu alţi fani alb-violeţi şi campania „Operaţiunea Oaia”, de fapt o mare ovină gonflabilă, ţesută cu trudă, în „onoarea” descinderii pe Bega a mai-marelui Gigi Becali, odată cu Steaua sa.

Oaia a fost… făurită şi gătită pentru sosirea Stelei şi a patronului ei, adusă la stadion într-un gest de curtoazie al fanilor polişti pentru „cine-i ca noi”. Becali şi roş-albaştrii au ajuns peste tot, şi pe Riverside ori Anfield, printre altele, dar Oaie ca pe Bega n-au văzut. Ce nu face Timişoara pentru a se încadra ineditului spaţiu mioritic al Ligii lui Mitică, George, „Butelie” şi mai ales Gigi. E rupt din rai privilegiul de a juca în acelaşi eşalon cu păstoritele şi mai ales de a primi vizita Stelei.

E gata să iasă din stână. Ţesălată pentru marea întâlnire

E scoasă din ţarc, într-un mediu nociv ei, în preajma turmei arenelor...

E fotogenică, între îngrijitorii ei, gata de marea întâlnire. Dar mă va remarca oare, mă va mângâia pe blăniţă? Sau va saluta trufaş doar ieşirea lui Kapetanos în încercuire?

E seară, e frig, dar les randez-vous nu poate fi ratat.

Oaia pentru Gigi, erupţie a veşnicei angoase a Timişoarei. Această stea care "sus răsare".

Oaia abia aşteaptă returul. Nu scăpăm de asemenea onoare. Steaua revine pe Bega. Până când? Veşnic, pururea Amin, într-o Ligă criptocomunistă de securişti şi hoţi ce şi-au schimbat doar blana. Trufia, rânjetele şi inumanitatea le sunt impregnate pe veci în pielea tăbăcită de grosolani ce sunt. Până la împlinirea spuselor lui Bogdan, „fotbalul ar trebui să rămână al suporterilor”, mai e iarbă de păscut.