Posts Tagged ‘banca’

Oli sa mearga pe luna

mai 14, 2010

Se poarta si pe la case mai mari si la prima vedere mult mai ordonate. Politica isi baga nasul in fotbal. Regatul Unit se strange joi la urne, pentru alegeri parlamentare, care, ca o paranteza, sunt mai degraba de fatada din moment ce majoritatea legilor vin de la Bruxelles, iar acelasi partid laburist de guvernamant a ales din nou, poate in ideea de a grebla capital electoral, sa se priceapa si la sport.

Daca a avut obrazul sa scoata din burta acuze la adresa irakienilor, pentru a justifica si declansa o invazie, lui Blair nu i-a trebuit acum peste un deceniu tot atat soric pentru a impresiona alegatorii cum ca o incuraja din peluze pe Newcastle United inca din copilarie. Luna trecuta in schimb, laburistii s-au aratat ingrijorati nevoie mare de gradul ridicat de indatorare al cremei cluburilor profesioniste din Albion, nefacand insa altceva decat sa trompeteze ceea ce UEFA atrasese de ceva vreme atentia, cu o salva de avertisment.

Nu suna oare a ipocrizie sa te legi de datoriile unor grupari din sistemul privat, cand cele publice ale corabiei gestionate de partidul la putere scufunda insula cu circa 447 milioane lire sterline pe zi!? Mult mai grav e de fapt aspectul ca formatii din elitista Premier League au ajuns la cheremul bancilor, care finantisti sunt cei ce trag sforile si le dicteaza din umbra ce si cum sa cante alesilor pe post de marionete, care-or fi ei, indiferent de culoare.

Portsmouth, cea suspendata, e pe mana unor administratori care-i cauta cumparatori. Iar Liverpool a fost tocmai preluata de un presedinte cu abonament anual la Chelsea si o norma de o zi pe saptamana la Anfield Road, pentru a unge trecerea “Cormoranilor” din mainile nord-americanilor in vitrina cu jucarii a altor interesati de magnetismul fotbalului. S-a ajuns ca Barclays, institutia financiara sponsorizand inca de la inceputuri Premier League, sa se implice direct in soarta lui Liverpool, delegandu-l pe Broughton sa gaseasca un cumparator ce-ar prelua si datoriile clubului si nevoile investirii in viitorul stadion.

Complicatii si la Birmingham City, spre finele unui sezon remarcabil la revenirea in prima liga. Carsten Yeung si consortiul asiatic ce a preluat acum 3 ani si ceva clubul, mai ca se vede fara fraiele gruparii de la St. Andrews in maini, dupa ce o banca de investitii a castigat procesul intentat pentru neachitarea la termen a unui comision de 2,2 milioane lire legat de trecerea gruparii din mainile lui Sullivan si Gold in cele ale noilor proprietari. Culmea ironiei e ca “albastrii” sunt momentan in custodia unor institutii financiare in ciuda faptului ca nu Seymour Pierce, reclamanta actuala, finaliza la vremea respectiva achizitia lui Yeung.

Lucrurile stau deci cum stau in elita, cu unele cluburi cu mainile legate la spate de atotputernicele banci, iar in The Football League banii sunt cu atat mai putini iar echilibristica pe sarma cu atat mai precara, fapt remarcat de Lord Mawhinney la retragerea sa de la carma forului diriguitor al ligilor doi – patru. Fostul presedinte tocmai a remarcat poate pentru ultima oara ca singura sansa reala de supravietuire a gruparilor mici e sa se incadreze in bugete.

O alta “buturuga mica” s-a vazut recent vaduvita de restransele-i venituri financiare si a trebuit sa suiere ca din gura de sarpe pentru a nu fi afectata de… politic. Cei de la Motherwell, din Scottish Premier League, nu s-au declarat impotriva continuarii impartirii competitiei in turneele locurilor 1-6 si 7-12, dupa cele 3 tururi de campionat insumand 33 etape, de care impartire alte grupari pare-se s-au cam saturat, dar au contestat vehement calendarul ales pentru aceste ultime cinci runde din play-off.

Mai exact, “Otelarii” au ramas masca la programarea celor doar doua jocuri pe teren propriu din turneul locurilor 1-6. Unul, pierdut recent cu Dundee United, scor 2-3, s-a desfasurat duminica dupa-amiaza, sub focalizarea transmisiei in direct, implicand o asistenta redusa la Fir Park, iar al doilea, cu Hibernian Edinburgh, urma sa aiba loc joi seara, cand oamenii ar fi dat mai degraba fuga de la slujbe la statia de votare din preajma, si nu in tribunele cu nici 14.000 locuri ale caramiziu-portocaliilor din oraselul satelit al Glasgowului.

Cum bine au remarcat cei de la ‘Well, nu doar ca au fost vaduviti in cele doar doua jocuri pe Fir Park de sosirea macar a unui gigant, Rangers sau Celtic, cu starnirea interesului de rigoare si casele inchise, dar s-au trezit cu niste ore de disputare ce le rapesc din bruma de spectatori si venituri. Mai mult, Motherwell a jucat in decursul sezonului de doua ori la Celtic Park, “verzii” trecand in schimb o singura data pe la Fir Park, dezechilibru amplificat si mai mult de tintarul din play-off. Si asta tocmai la rara oportunitate a “Otelarilor” de a se califica in prima jumatate a ierarhiei, cand cele mai manoase afaceri raman, la final de sezon, primirea unor Celtic ori Rangers.

Finalmente, apelul lor s-a facut auzit, meciul cu Hibs fiind reprogramat pentru maine, miercuri 5 mai. O concesie ce nu alunga insa injustetea sistemului de desfasurare din turneul 1-6. Cati se vor aduna acolo, pe Fir Park, la ultima aparitie acasa in 2009-2010 a invinsei Stelei? Banuiesc ca nu multi… Acolo, intr-una din tribune, cu numele lui Phil O’Donnell, mijlocas cu o selectie pentru Scotia, ce-si incepea si incheia cariera in portocaliu-caramiziu, finalul reprezentand o tragedie, cu stopul cardiac suferit tocmai pe Fir Park, ce l-a luat in ceruri la 35 ani, in 2007. Phil trecuse si pe la Celtic si prin Anglia, la Wednesday… Acolo, intr-o alta tribuna, purtandu-i numele lui Davie Cooper, ce-si facea ultima dintre cele 22 aparitii pentru “Cimpoieri” de sub flamura lui Motherwell, unde sfarsise dupa 12 ani de succes la Rangers. Davie, plecat si el in ceruri la 39 ani, in 2005, egala decisiv din penalty in noiembrie ’85 la Cardiff, in acel tragic 1-1 marcat de moartea selectionerului Jock Stein, si care califica Scotia la barajul pentru Mondial, castigat cu 2-0 si 0-0 in dauna Australiei si printr-un alt gol al mijlocasului…

Cert e insa ca nu doar alde Motherwell sau mai ales Liverpool vor vedea la televizor desfasurarile finale de forte in Europa, ci si Olympique Lyonnais. Scriam numarul trecut de OL si de deja-vu si a fost intr-adevar 0-3. Deznodamant care cu siguranta i-a incantat pe fanii rivalei locale AS Saint Etienne, asta macar dupa exclamatia unei suportere a “verzilor”, la ora dintre mansele semifinale: “Lyon sa se duca pe… Luna!” N-au deplans soarta campioanei Frantei nici neutrii, fani ai lui Nantes ori Le Mans spunandu-mi ca adorm la fotbalul practicat in Hexagon si ca prefera Premier League, al insularilor de peste Canal. Sau – ideal – rugbyul din Turneul celor 6 natiuni, cucerit de “Cocosi”.

Rugby roz si fotbal lionez in Paris

Si apropo de rugby si fotbal, intr-o tipica braserie pariziana n-am vazut urma de PSG ci un poster al nationalei de rugby a Frantei, cu barbatii trasi la patru ace, si un soi de figurina Popeye pe raft, suporter al jocului cu balonul oval. Altundeva, pe malul Senei, langa St. Michel si Notre Dame, un magazin mixt de rugby si fotbal, din nou fara urma de PSG dar cu tricoul lui OL in prim-plan si “rozul” clubului local de rugby… Da, da, rugbisti in roz aprins, efeminizarea sportului cu brate tari!

Agricultorii, in forta pe Beaumarchais... Unii au inteles si vad pericolul noii dictaturi globale si se opun ca atare

"Granarii" care dau orasenilor "papa" au venit in Place de la Bastille sa avertizeze ca birocratii vor sa ne ia painea. Putini oraseni i-au aplaudat. Poate peste vreo 15 ani, cand nu va mai fi mancare ci doar ratii, cozi si oameni flamanzi in societati derapate in anarhie, vom intelege mai bine curajul de azi al agricultorilor francezi...

Ma intreb pentru cata vreme vom mai avea sansa sa deschidem gura... Suntem demult in ceasul al doisprezecelea. Doar ca putini remarcam ce ne paste. E procesiunea orbilor contribuind infantil si prosteste la propria noastra viitoare inrobire

In rest, pretutindeni panouri publicitare cu “madrilenul” lusitan Ronaldo, iar in jurul Bastiliei sute si sute de tractoare ale mandrilor si dreptilor agricultori, ocupand bulevardele, fluturand flamurile si raspandind mesajul grevei, in uralele parizienilor. “Granarul” tarii, satul de latul birocratiei si al taxelor, afisand drept unul din cele mai blande mesaje “Sark ne vrea morti”…

De unde ca falsii politicieni au mult mai multe, mai mari si mai importante probleme, inclusiv “papa”, decat sa-si bage nasul nestiutor in fotbal…

Reclame

Ziua 101. De Pacalici, „Cotofenele” isi rad singure ciuful

aprilie 2, 2009

La inceput am zis ca e pacaleala. De 1 aprilie. Pana cand toate posturile ne-au inundat cu prezenta numitului la conferinta de presa de instalare. Vestea a zburat ca gandul…

… Reactia suporterilor unor cluburi londoneze, dintre care unul fan Chelsea. „Shearer antrenor?!?” „Trebuie ca-i vorba de disperare, nu-i asa?” Cam asa e…

Nici macar in prima liga din Romania, asa cum e ea, un club cu titluri si cupe nationale la activ dar amenintat cu retrogradarea n-ar fi afisat o crasa lipsa de profesionalism, de a angaja cu opt etape inainte de final un antrenor absolut novice, in varsta de 38 ani. Darmite in Premier League.

Mike Ashley, parasutatul in fotbal peste noapte, cu miliardele facute in lumea afacerilor, l-a investit la carma lui Newcastle United, de ziua pacalelii, pe Alan Shearer, o legenda a locului, fost capitan al „Cotofenelor” si al Angliei si care in repetate randuri a spus ca i-ar place si ar vrea sa antreneze intr-o buna zi la St. James’ Park. Ei bine, fostul nouar marcand deseori cu puternice lovituri de cap si-a indeplinit dorinta dar, as zice, visul n-a inceput la momentul oportun, nici la debut de sezon, cum ar fi normal, si nici macar cu „Cotofenele” zburand intr-o zi senina.

Investirea lui Shearer a fost o lovitura calculata data de proprietarul Ashley, o mutare de „Public Relations” in politica fotbalului a investitorului. Afaceristul, desi s-a vrut a fi popular pe Tyneside, dandu-se „de-al oamenilor” locului, porecliti Geordies, pentru a-i atrage de partea sa, le-a starnit finalmente o furie viscerala, mai ales dupa tratamentul la care l-a supus pe un alt legendar fotbalist intors la vatra, Kevin Keegan. Tribuna l-a vrut „out” pe „mafiotul Cockney”, o porecla data unor anumiti londonezi, din est, si datele problemei s-au agravat odata cu picajul in clasament.

Ashley si-a facut calculele si a jucat ultima carte, numindu-l pe Shearer pe cand United, pe o pozitie retrogradanta, locul 18, risca despartirea de Premier League. Ar fi o adevarata drama in oras, care ar putea starni o… revolutie impotriva lui Ashley. Omul si-a spus ca Shearer e atat de iubit pe Tyneside, cel putin la fel de mult ca si Keegan, incat fostul atacant ar absorbi amarul publicului, in cazul retrogradarii, deviind albia furiei fanilor, indreptata inca spre proprietar.

Lui  Shearer i s-a promis suma de 1,8 milioane lire in cazul mentinerii in elita, maruntis comparativ cu costul eventualei retrogradari, si asta tocmai pentru ca banii sunt irelevanti in acest context. Rob Stewart, facand calculele intr-o analiza in The Daily Telegraph, a tras concluzia ca United s-ar putea salva la mustata, chiar si cu 3 pronosticate infrangeri, si anume la debutul novicelui, acasa cu Chelsea, si apoi in deplasarile la Spurs si Liverpool. Dar poate ca ziaristul a fost indulgent, creditand „Cotofenele” cu o remiza in deplasareadin ultima etapa, la Villa, plus cu un succes la contracandidata Stoke, in prima deplasare a lui Shearer. Ei bine, Arsenal ori Man’City clacau pe „Britannia” iar Liverpool doar remiza…

Din scaunul comod al analistului invitat la „Procesul etapei” in varianta engleza, BBC Match of The Day, Shearer s-a aruncat subit de cealalta parte a baricadei, poate, ca si Ashley, asumandu-si la randul sau un risc oarecum calculat. Si-o fi spus novicele ca nimeni nu-l va pune la zid daca nu va salta acel unic loc decisiv in ultimele 8 jocuri, cu o echipa debusolata. Lui Roy Keane i-a priit lansarea in antrenorat din liga a doua, la carma vecinei si rivalei Sunderland, promovarea reusita ridicandu-l la rang de salvator la The Stadium of Light. Shearer s-o fi gandit la o portita similara de scapare, cu care ar deveni nu doar un Mesia fotbalistic pe Tyneside, ci si un Mesia de pe banca tehnica.

Newcastle e fotbal pe paine si United e Shearer. In primul rand, Alan e nascut in oras, unde s-a intors in 1996 pentru a-si incheia cariera, marcand vreme de 10 ani 206 goluri in 404 aparitii pentru alb-negri si devenind golgeterul all-time al clubului. Cat de mult a fost si este pretuit de Geordies o spune si suma record mondial la vremea aceea, 15 milioane lire, platite de Kevin Keegan pentru a-l aduce de la Blackburn Rovers, unde in anul precedent cucerise unicul trofeu din cariera sa, titlul national in Premier League, dar mai ales pentru a-l rapi de sub nasul lui Man United.

In al doilea rand, Shearer e prea indragostit de United pentru a o lasa sa cada, dupa ce traia tristetea de a nu cuceri vreun trofeu din linia de atac a clubului din orasul sau natal. I-a fost de-ajuns ca a pierdut finale de Cupa Angliei cu alb-negrii, n-ar mai vrea sa vada si ziua deziluziei unei retrogradari…

Cat de influent e Shearer in oras o spune si demiterea celebrului Gullit de la carma „Cotofenelor”, la putine zile dupa ce olandezul facea greseala de a nu-l titulariza pe capitan tocmai in derbyul cu rivala Sunderland. „Nimeni nu e mai important decat clubul in sine” nu tine in cazul relatiei speciale Newcastle – Shearer. Chiar daca baiatul modelat la un club de copii si juniori din zona, Wallsend, alegea sa debuteze in fotbal tocmai in celalalt capat de tara, la Southampton, cu care devenea cel mai tanar realizator al unui hat-trick din istoria fotbalului englez de prima liga. La 17 ani si 240 zile, intr-un 4-2 cu Arsenal…

Daca Alan debuta in fotbalul profesionist la 26 martie 1988, la nici 18 ani, iata ca fostul atacant se lanseaza acum in antrenorat, chiar si fara licenta UEFA Pro, tot la inceput de primavara, in 1 aprilie. Pe usa rotativa a intrat Alan, un erou al fanilor, si a iesit totodata Dennis Wise, directorul sportiv numit in dezaprobarea publicului, Shearer nefiind strain de aceasta debarcare, intr-o antipatie reciproca. Ramane de vazut daca alegerea sa, pentru secundul Iain Dowie, care retrograda nu demult din elita cu londoneza Palace, si care de-atunci esua la alte trupe din capitala, Charlton si QPR, va fi un port-bonheur pe Tyneside.

Cert e insa un lucru. Ca Newcastle United si-a cam batut joc deja de doi localnici de seama, Sir Bobby Robson si Kevin Keegan. Abia acum, cand „Cotofenele” sunt pe 18 spre final de sezon, se poate aprecia la adevarata valoare performanta lui Robson de a o fi clasat 4 sezoane din 5 pe United intre primele sase in Premier League. Champions League si semifinalele Cupei UEFA n-au fost multumitoare… ei bine, atunci gustati din supa asta acra!

La fel cu Keegan. La a doua sa revenire ca antrenor la St. James Park, fostul Mesia a fost incorsetat de Ashley si numitii sai, finalmente demisionand scarbit, la doar 8 luni de la startul lunii de miere. Ianuarie 2008 – septembrie 2008… Atat i-a fost dat. Si a urmat potopul, irlandezul Joe Kinnear sfarsind sub cutit, cu probleme cardiace, in plin interimat pe Tyneside. Nici n-a fost de mirare… S-a achizitionat dupa ureche, s-a sarit coarda cum poftea Ashley. Iar cand jucaria s-a dezmembrat, finantatorul a incercat sa-si salveze pielea cu asul din maneca, Shearer. O lovitura de imagine. Una substantiala ar fi fost investirea unui antrenor rutinat dar cine s-ar mai fi incumetat sa preia o casa de nebuni!?!

Lotul nu e deloc rau, in nici un caz de locul 18. Dar vor da Nicky Butt si compania totul pentru noul antrenor? E si o numire… psihologica, de motivatie. Daca jucatorii nu vor raspunde nici la socul investirii unui Mesia local, atunci soarta lui United chiar ca e pecetluita. Sugestiv sau nu, alb-negrii inca joaca in piept cu Northern Rock, o banca falimentara si implicit nationalizata. United se va scufunda aidoma sponsorului sau se va salva cum englezul de rand a „sponsorizat” cu banii virati la buget banca „stanca nordului”?

Ziua 84. Mereu o scuza, mereu o frustrare

martie 17, 2009

Nu m-am aruncat, asteptand reactiile. Iar iesirea lui Sir Alex Ferguson n-a facut decat sa confirme o stare de fapt din fotbalul zilelor noastre. Venind din partea scotianului, ale carui vorbe cantaresc foarte greu, antrenorul lui Manchester United fiind considerat drept cel mai influent om intre personalitatile sportive britanice conform unei analize intocmite de un mare cotidian londonez, alte comentarii ar fi de prisos.

Dar despre ce este vorba? Ei bine, foc si para dupa surprinzatorul Manchester United – Liverpool 1-4, Fergie a declinat sa ofere declaratii la finele jocului postului detinator al drepturilor de televizare, delegandu-l la microfon pe secundul Mike Phelan si totodata criticand aspru canalul prin satelit Sky Sports pentru programarea derbyului la ora 12,45, convenabila difuzorului. Cat se poate de adevarat…

Calendarul competitional si fotbalul in sine sunt subordonate in ultimii ani tot mai evident intereselor televiziunilor platitoare de bani grei pentru a-si asigura drepturile de transmisie. M-am plictisit si i-am plictisit si pe altii repetand despre etapele de campionat din Albion, nu ca pe vremuri, sambata de la trei, ci si la amiaza, apoi spre seara, deseori cu doua meciuri la ore diferite si duminica, plus unul lunea seara, ca tacamul sa fie complet. Dar iata ca si antrenorul campioanei Albionului si a Europei a sarit ca ars, estimand ca ziua si ora de disputare, sambata la pranz, i-au oferit un rastimp prea scurt de recuperare dupa jocul de Champions League de miercuri seara, 2-0 cu Internazionale.

Intr-adevar, „Diavolii rosii” au avut la dispozitie aproximativ doar 63 de ore intre fluierul final al returului optimii de finala din cupele europene si startul unui derby cu mari semnificatii in Premier League. Comparativ, Liverpool, care a jucat marti seara, tot acasa, cu Real Madrid, a avut 24 de ore in plus de recuperare.

E drept, exista o oarecare ipocrizie in iesirea lui Ferguson. Oare s-ar mai fi ratoit astfel scotianul daca eroarea lui Vidic, la 1-0 pentru United, si apoi eliminarea din joc a sarbului, in minutul 77, pentru faultul din care Liverpool s-a distantat la 3-1, n-ar fi contribuit decisiv la rasturnarea soartei meciului? Greu de crezut ca daca United ar fi inghetat scorul la 1-0, Ferguson n-ar fi venit in fata camerelor de filmat si sa faca referire la meci sau la orice altceva decat o hiba in  abordarea difuzorului.

Mai mult, protestul sau mut are si mai putina acoperire daca notam ca traditia jocurilor recente intre cele doua rivale din nord-vestul Angliei este ca ora lor de incepere sa fie in general 12,45, la recomandarile politiei. Logica e simpla. Orasele sunt despartite de o distanta nici ca de la Arad la Timisoara si un timp prea indelungat la dispozitia fanilor, intr-o zi de weekend, pentru a consuma in baruri bauturi alcoolice, omorand timpul in asteptarea partidei, ar genera un cocktail periculos in contextul rivalitatii absolute intre cele doua cluburi. S-a tot intamplat, e drept, de cand cu Sky preluand in ’92 drepturile de difuzare, ca fie la Old Trafford, fie la Anfield, derbyul dintre United si Liverpool sa fie un „lunch kick-off”, mai pe inteles cu lovitura de start la pranz. Ce era asadar nou pentru Fergie si de cate ori pana acum United n-a avut timp insuficient de recuperare dupa mult prea multele dispute din Champions League, de la mijloc de saptamana?

Nimic nou dar la un esec de asemenea proportii, un antrenor de succes isi poate oferi larghetea de a arunca imbufnat cu jucariile din tarc. Nu i s-a mai intamplat lui Fergie la Old Trafford din 1 ianuarie 1992, in ultimul sezon inaintea lansarii Premier League, cand QPR i-a administrat un acelasi 4-1 ce s-a dovedit a fi decisiv in lupta pentru titlu, transata la potou de Leeds United, o alta rivala de moarte, in dauna „Diavolilor” din Manchester.

Scuza lui Ferguson e asadar oarecum neintemeiata iar victoria lui Liverpool e poate raspunsul lui Benitez la comentariile in replica ale scotianului, dupa ce spaniolul avea o neasteptata si neprovocata iesire la adresa lui Fergie si a lui United, intr-o conferinta de presa inaintea jocului „Cormoranilor” cu Stoke City. Iar unii sugereaza ca lui Benitez de acolo i se trage, din acel atac verbal avandu-l tinta pe Ferguson, dupa care Liverpool, coincidenta sau nu, a inceput sa risipeasca puncte si sa cedeze initiativa celor din Manchester, care aveau ulterior sa preia sefia. Doar timpul ne va dumiri dar s-ar putea ca raspunsul lui Benitez de sambata, un 4-1 fara echivoc, sa fi venit prea tarziu.

Culmea ironiei, si in vorbele din ianuarie ale spaniolului, si in tacerea de sambata a scotianului, exista pana la un anumit punct o marja de adevar. Cat e insa „coloana vertebrala” si cat e razboi psihologic, la latitudinea fiecaruia sa estimeze…

Si pentru ca am pomenit de acel Stoke City – Liverpool de a doua zi, incheiat cu un putin anticipabil 0-0, ca si in tur, la Anfield, s-ar putea spune ca Benitez a dat Regina victoriilor tur-retur asupra campioanei United pe pionul remizelor cu nou-promovata Stoke. Ce fraieri, vor zice unii, si cam asa e…

Apropo de Stoke – Liverpool, un fan al „Olarilor”, Stephen Foster, a scris cartea „Din erou al clasei muncitoare, cazut in oribila dizgratie”, niste memorii din anii ’80 punctand cu umor si autoironia fanilor lui Stoke intr-un joc cu Liverpool, la scorul de 6-0 pentru „Cormorani”. „Hai, ca se poate!” E-ga-la-rea! N-a fost sa fie… 8-0.

Stoke City avea sa retrogradeze, fundasul Lee Dixon avea sa-i fie inhatat pe bani marunti de Arsenal, iar Foster avea sa rememoreze peste ani, cu zambetul pe buze, o soarta de deplans la vremea respectiva. Cineva i-o fi pus insa atunci gand rau lui Liverpool, de unde si „dubla” 0-0 din actualul sezon. Sa supravietuiasca Stoke cu cele doua puncte? Sa fi pierdut Liverpool titlul cu respectivele patru puncte risipite?

De urmarit… Si inca-o vorba sa va mai zic, legat de tacerea lui Ferguson. Cam tot pe-atunci, la mijlocul anilor ’80, mai exact in martie ’86, se intampla ca londoneza Chelsea sa castige intr-o sambata la Southampton iar Man’City, in aceeasi zi, sa revina de la 2-0 pentru un draw cu rivala locala United, doar pentru ca duminica, peste 24 de ore, Chelsea si Man City sa-si dispute pe Wembley finala Full Members Cup: 5-4 pentru londonezi.

Morala, acum peste doua decenii, jucatorii luptau pentru titlu si onoruri la intervale de nici 24 de ore. Acum, platiti insutit mai mult, li se ia apararea de antrenori nemultumiti de pauza de miercuri pana sambata. Pentru doua, cel mult 3 jocuri pe saptamana, unii incaseaza bine peste 100.000 lire sterline in 7 zile. In anii ’80, era vorba de cateva sutici…

Iar de la scuza din fotbal, la frustrarea din rugby…

O frustrare Hexagonala

Anglia – Franta, in Turneul celor 6 natiuni, macar pe hartie, parea o disputa foarte echilibrata. Dar 29-0 la pauza! Iar apoi chiar 34-0. La care Cocosul galic, intr-o rabufnire de orgoliu, a reusit un eseu… 34-5. In comentariul in direct de pe Twickenham, pe BBC, s-a vorbit nici mai mult nici mai putin de dezamagirea si frustrarea Angliei de a nu fi incheiat jocul cu rubrica punctelor incasate imaculata. S-a amintit de scaderea de turatie dupa pauza… De parca ar fi jucat contra Finlandei, sa zic asa. De parca urcusul la 34-0 nu fusese o mare performanta in sine, in conditiile in care Anglia pierduse deja doua jocuri in Turneu iar Franta castigase doua.

E ideal sa tinzi spre perfectiune, dar uneori e nevoie de o doza de realism. Si apropo de Turneu, sponsorul sau oficial e tocmai RBS, Royal Bank of Scotland. O institutie financiara cu uriase probleme, care recent a fost salvata de la faliment cu bani de la bugetul statului britanic. Din platile contribuabililor. Cu alte cuvinte, fie ei amatori de rugby ori nu, fie sictiriti de sport in general si pasionati de arta, insularii sprijina acum indirect competitia sponsorizata de banca intrata la apa.

Dar in rugby nu doar comentatorii vor la zero iar sponsorii au probleme, ci si starurile din prima liga engleza, Guiness Premiership, sunt racolate de competitia similara din Franta, cu contracte mai generoase, de nerefuzat.  Toate bune si frumoase intru intarirea primei ligi franceze de rugby in detrimentul altora, cam dupa modelul Premier League in fotbal, insa poate tocmai aici se regaseste explicatia esecului Cocosului Galic pe Twickenham: 10-34! Valoarea scade, sa luam de la altii…

Si inca una buna din rugby… Poate de vina o fi criza, poate concurenta cu Turneul celor 6 natiuni. La jocul Nottingham RFC – Exeter Chieftains, din National League One, a doua liga engleza de rugby, organizatorii au umplut tribunele cu 1.000 de… papusi gonflabile. Asistenta astfel s-a dublat pe Meadow Lane dar trupa din orasul lui Robin Hood tot a cedat, cu 15-14. Iar cuferele clubului n-au inregistrat incasari mai mari. Ba din contra… Cat sa fi costat papusile, dichisite cu peruci si tot tacamul? Oricum, imaginatie…