Posts Tagged ‘acreditare de presa’

În luna multinaţionalelor, fără acreditări de la F.R.F.

iunie 21, 2010

Explic de ce nu relatez de la faţa locului despre piruetele lui Cristiano la fiecare cinci zile, între reclamele sale orare la Castrol Edge.

Suntem în plin Mondial şi aţi fi putut citi pe acest blog şi în Fotbal Vest corespondenţe de la faţa locului. Deşi în plan personal nu regret deloc că n-am călătorit în Africa de Sud, rămânând în faţa televizorului cu cei de-acasă, aş fi preferat totuşi să relatez ceea ce vedeam pe-acolo, nu acele “picanterii” şi amănunte de nimic cu care ne bombardează agenţiile de presă, ci inclusiv acea realitate ignorată ori cenzurată de obiectivul camerelor de filmat, focalizate pe alde Messi sau De Rossi.

 La începutul lunii decembrie, în 2009, un comunicat al FIFA Media Channel ce amintea de o “îngreunare” şi “întârziere” a procesului de aprobare a cererilor de înregistrare cu canalul mass-media al forului fotbalistic mondial, un pas necesar dar nu suficient pentru obţinerea acreditării, îmi confirma senzaţia că solicitarea mea era una dintre foarte numeroasele – mai multe decât de obicei – pe care le primise. Până aici, nimic anormal şi deloc de mirare.

 Aşa cum aveam să ne lămurim ulterior, în tardivele prime săptămâni din februarie, un mai mare rol al F.R.F. în privinţa distribuirii acreditărilor, comparativ cu Campionatul European, însă coroborat din păcate cu o slabă promovare în materie de relaţii publice a acţiunii, ne-a lăsat cu ochii-n soare pe peron.

 Un mesaj explicativ al FIFA Media Channel, din 11 februarie, clarifica faptul că “federaţia naţională a fost responsabilă pentru distribuirea numerelor şi a cheilor de control însă oricum data limită de înaintare a aplicaţiilor era 31 ianuarie”. Cu alte cuvinte, am aşteptat până spre sfârşitul lunii ianuarie procesarea solicitării de înregistrare cu canalul media FIFA, care avea pe-atunci să fie aprobată, un fapt pozitiv în întreaga încercare, în ideea că, odată acceptat, aş fi avut “verde” să şi înaintez direct la FIFA cererea de acreditare.

 Un coleg jurnalist din Bucureşti, director al unei publicaţii online şi implicat activ în asociaţia presei, cu care intenţionam să abordez luna sud-africană, a căzut în paralel şi în aceeaşi măsură în neaşteptata capcană. Pe-atunci, înştiinţat fiind de FIFA Media Channel în privinţa responsabilizării federaţiilor naţionale în cazul acreditărilor, ziaristul şi-a deşertat oful şi mi-a dezvăluit cum se rupsese firul: “Să ştii că am fost foarte supărat când am văzut ţeapa pe care o luasem. Ideea a fost că F.R.F. ne-a cam dat o păcăleală. În 2008 eram ţară calificată la EURO, am vorbit la F.R.F. şi răspunsul a fost <La noi nu se face nimic, trebuie mers direct la UEFA>. În 2010 nu am mai fost calificaţi, am intrat direct pe site-ul FIFA şi ne-am înscris în sistem, după cum bine ştii. Acolo nu scria nimic că ar fi trebuit să ne înscriem şi la federaţia naţională. Eu am căutat acum din urmă pe site-ul frf.ro şi am găsit ceva din decembrie. Însă cum la vremea respectivă ei nu au dat nici un comunicat, nici prin cap nu mi-a trecut că – ţară necalificată fiind – trebuia să caut de atunci”.

 Doi ingineri învăţaţi pe băncile facultăţii dacă nu altceva măcar în privinţa structurării logicii, făcuţi mat de un mod operaţional FIFA – F.R.F. diferit de controlul acreditărilor de către UEFA cu ocazia EURO. Calificată la Campionatul European, Federaţia Română n-avea de-a face cu “passurile” presei. Necalificată la Mondial, F.R.F. era distribuitoarea lor. Dacă mai înţelege cineva ceva, şi încă din timp…

 Dar, cum am mai scris, n-aş fi savurat la faţa locului un Mondial ca o falsă reflexie a acestui frumos sport. Şi asta pentru că, în ciuda spectacolului fotbalistic, jocul şi competiţia în sine sunt de fapt în plan secundar, umbrite de cifra de afaceri şi interesele colaterale ce sug seva acestui eveniment cu magnetism vizual global. E mai degrabă luna multinaţionalelor.

 M-a amuzat ştirea potrivit căreia majoritatea românilor ce au cutezat să călătorească la Mondial sunt de fapt conducători ai multinaţionalelor ce i-au răsplătit cu un asemenea bonus, mai degrabă nişte “turişti de fotbal” dintr-o tot mai substanţială categorie artificială de spectatori, fie că le place sau nu sportul rege. Coca Cola e pe-acolo pe panouri publicitare şi pe ecrane iar păstorii corporaţiei în tribune. E noua faţă a sportului în general, fotbalul – afacere, competiţia – profit, una îndepărtată de adevăratul spirit al jocului. Să fi fost într-adevăr deturnat? Ni-l mai putem lua oare înapoi?

 Pe această linie, un monstru sacru al jurnalismului mondial, John Pilger, ziarist echidistant şi combătând vehement de decenii prin investigaţii socio-politice, s-a oprit în editorialul său din New Statesman şi la subiectul Mondialului, descriind sub titlul “De ce n-ar trebui ca rechinii să deţină sportul” cum “cei bogaţi şi puternici au acaparat şi distorsionat această plăcere a oamenilor”.

 “Luaţi de exemplu FIFA, care efectiv a preluat frâiele Africii de Sud pentru Mondial. Aidoma Comitetului Internaţional Olimpic, FIFA e o combinaţie a Wall Street şi Pentagon în sport. Şi are această putere deoarece politicienii locali cred că prestigiul internaţional al vizitatorilor le vor aduce, mai ales lor, beneficii economice şi promoţionale. Mi s-a reamintit acest lucru vizionând documentarul Fahrenheit 2010, al directorului sud-african Craig Tanner. Filmul său nu se opune Mondialului dar înfăţişează cum sud-africanii de rând, al căror sport e fotbalul, au fost daţi de-o parte, dezproprietăriţi şi sărăciţi astfel ca un uriaş ecran TV să le acapareze ţara”.

 “Un nou stadion lângă Nelspruit va găzdui patru meciuri în 10 zile. Jimmy Mohlala, vorbitor al municipalităţii locale, a fost împuşcat acasă în ianuarie 2009 după ce dezvăluise iregularităţi de procedură. O întreagă şcoală, ce le stătea în cale, a fost mutată în nişte sufocante prefabricate de oţel, pe un teren dezolant despicat de o şosea.<Când Mondialul va fi gata>, a spus scriitorul Ashwin Desai,<va fi evident că stadioanele vor rămâne nişte cochilii goale, că banii ne-au fost mâncaţi în ceea ce e de fapt o schemă piramidală>”.

 “FIFA va încasa circa 2,25 miliarde lire sterline din drepturile de difuzare, depăşind veniturile adunate ale precedentelor două turnee finale. Incredibil, Africa de Sud nu va primi nimic. Şi aceasta e o ţară cu aproape 40% şomaj, cu speranţa de viaţă a populaţiei masculine la 49 ani şi mii de copii subnutriţi. Acest adevăr despre <naţiunea curcubeu> nu va fi văzut pe micile ecrane de fanii din lumea întreagă, care vor putea totuşi detecta faţeta nedivulgată a Africii de Sud moderne, cu o vibrantă rezistenţă făţişă, ce aşează Mondialul pe acelaşi calapod cu un apartheid economic rămas la fel de diviziv ca întotdeauna”.

 Mondialul ca paravan pentru politici şi inginerii sociale invizibile la prima vedere e doar un biet pudrat clovn trist iar actorii săi, şi agenţi de vânzări pentru ulei de motor.

Reclame

Ce-am avut si ce-am pierdut in decada 00

decembrie 31, 2009

Despre golul lui „Munti” la Charleroi, despre fani, despre Liverpool din Giulesti pan’ la ‘Stambul cu Champions League in brate, am punctat in <Fotbal Vest> in loc de „La Multi Ani!” cateva repere aleatorii din decada cu miezul OO a noului mileniu, anii 2000-2009…

Un rezumat nescris… Artificii la miezul noptii, o secunda esti inca in anii 99, in urmatoarea in decada OO. In a carei a treia zi, Premier League a continuat imperturbabil cu etapa a 21-a. Derby 2-0 Watford [Branko Strupar 2, 72]; Everton 2-2 Leicester [Don Huchison 15, David Unsworth 58pen; Matt Elliott 25, 31]; Leeds 1-2 Aston Villa [Harry Kewell 46; Gareth Southgate 19, 62]; Newcastle 2-2 West Ham [Nikolaos Dabizas 18, Gary Speed 66; Frank Lampard 84, Igor Stimac 88]; Sheffield W 1-1 Arsenal [Gerald Sibon 56; Emmanuel Petit 40]; Southampton 1-0 Bradford [Kevin Davies 55]; Tottenham 1-0 Liverpool [Chris Armstrong 23]; Wimbledon 1-0 Sunderland [Carl Cort 30]; [Jan 4] Coventry 2-2 Chelsea [Cedric Roussel 54, Robbie Keane 82; Tore Andre Flo 55, 83]; [Jan 29] Man Utd 1-0 Middlesbrough [David Beckham 87].

Nu multe, doar noua la numar, sunt prim divizionarele din acel ianuarie 2000 ce se regasesc si-acum in elita, la pasul de la anii OO la 01, elita ale carei plase sunt inca scuturate de Lampard, Davies ori Robbie Keane. Plus Beckham, deloc de mirare, pe lista marcatorilor. Acum insa pe ruta L.A. – Milano. Dar Gareth Southgate, la urma urmei un fundas!?

Nu redactam la vremea respectiva rezumatul etapei de-acum 10 ani deoarece, conform traditiei, Fotbal Vest apare abia in a doua zi de marti a Noului An.

O incoronare nedesavarsita… Dorinel Munteanu egalase, insuficient, panicand insa Albionul. Iar spre oroarea unor jucatori de-ai sai mirosind sange, Kevin Keegan – alias King Kev – a inlocuit un mijlocas ofensiv cu mai sus pomenitul fundas Southgate, dar pe post de… inchizator.

Sir Bobby Robson, un alt fiu al nord-estului, elevand Anglia pe acel loc 4 din ’90 neegalat in peste 40 de ani, i-ar fi sugerat Regelui ca a mai buna aparare e atacul. Restul e istorie. Fault. Penalty. Ganea 3 – Albionul 2, Hoddle dandu-le si altora idei cu aducerea fagarasanului in insula.

Un al doilea val de romani, ca dupa Mondialul ’94? Da, Contra si Mutu, nu si altii. Bani. Substante. Aruncat ca un mar stricat. Suspendat. Amendat la greu. Sclavie moderna.

Regele n-a mai rezistat mult. Pana in 7 octombrie 2000, cand Hamann puncta ultimul joc gazduit de Empire Stadium. Ironic… Anglia – Germania 0-1. Turnurile templului cad dupa peste 77 ani. Un Wembley care pastra unicul titlu mondial in insula, cu golul care n-a fost. Thierry, le-ai sugera nemtilor sa solicite o rejucare? Asadar Regele s-a retras, primul strain intrand in scena. Sven si trei sferturi de finala la rand.

O deturnare anticipabila… Owen, marcatorul invins la Toulouse si Charleroi, descinde si-n Bucuresti. Si noi. <Fotbal Vest> si pe urmele lui Liverpool. Unii sunt mai egali ca altii. Purceii capata acreditari, cateilor din Timisoara li se refuza aceeasi promisiune. Cu bilete, in Giulesti. Owen da pasa de gol. 0-1. Rapid in halta. Liverpool pana la trofeu, contra lui… Contra, tradat de Geli. Autogol de aur. 5-4. Cupa UEFA. Unica pentru Anglia in 25 de ani.

25 mai 2005. Istanbul. Ah, abia s-a incheiat, de zece zile. Campionatul. Chelsea, cu primul titlu dupa 50 de ani. In ’55 il cucerise pe primul, tot dupa 50 de ani. Club fondat in 1905. Lui Roman si Jose, stiind de centenar, nu le-au trebuit nici doi ani. Si Abramovich, intr-o lume tot mai intercorelata, le-a dat ideea deturnarii si altor potenti. Invazie. Americani la Old Trafford si nu numai.

Chelsea a luat titlul cu un portughez, Liverpool il lua, 10 zile mai apoi, in Europa, cu un spaniol. De la 0-3. Jerzy la deruta. Succes ce-i imbie, in februarie 2007, pe partenerii Gillett si Hicks. Alti americani. Invazia insulei se inteteste.

Un dialog neimpartasit… Alt 25. Acelasi 2005. In aprilie. Arsenal – Tottenham 1-0. Dupa meci, fani in metrou. Incerc sa tes. „Excuse me, stiti cumva ce-au hotarat daca Everton termina pe 4 iar Liverpool pe 5, dar castiga Champions League?” Erau cinci, de-ai oaspetilor. M-au cantarit. „Dar cum iti inchipui, colega, ca Liverpool trece zilele astea de Chelsea in semifinale!? Si Everton oricum nu va rezista!” Si-mi intoarse si el spatele. Ceilalti, cu afectare, o facusera deja. Tac. Doar intrebasem, n-am dat cu parul. Scuzati-mi Sir impertinenta. In seara imediat urmatoare, in tur, Liverpool incepea s-o convinga pe Chelsea sa se concentreze pe titlu.

Final. Everton pe 4, Liverpool pe 5. Si triumfatoare la Istanbul. Si acceptata in Liga, de pe cinci. La care imi amintesc clasicul post-scriptum al discutiilor de fotbal in insula: „Dar noi intotdeauna stim mai bine”. Stiti de exemplu care e unica nationala neinvinsa in mai mult de doua aparitii pe Wembley? Incepe cu R.

Un semicentenar onorat… 1958-2008. E al patrulea an la rand de finale cu cluburi englezesti in Champions League. Liverpool si Arsenal castigasera si pierdusera. La aparat, celelalte doua. Abramovich, cu jucaria la Moscova. The Glazers, de peste Ocean, langa Kremlin.

Ploaia de dupa miezul noptii a fost semnul divin al onorarii tinerilor azvarliti din ceruri, The Manchester Babes, in februarie ’58, la Munchen. Pe ninsoare. Capitanul Terry a alunecat la penaltyuri. Bara.

Sir Alex a repetat figura de la Barcelona iar Giggs l-a luat la meciuri pentru Diavol pe supravietuitorul de la Munchen. Sir Bobby Charlton. Care n-a urcat sa-si ia medalia, primul la placinte sprintand Peter Kenyon. Saptamani mai apoi, omul sarea in luntrea lui Chelsea.

Un vis frant… In 2000, fotbalul era cat de cat inca un joc, desi regretatul Shankly il etichetase candva drept „mult mai important decat o chestiune de viata si moarte”. Acum e Monopoly cu seici. E o forma sportiva de Upmanship. Cum am zis? Cu alte cuvinte, mutari in jocul existential necesare neprincipialei practici sistematice si constiente de „intimidare creativa”, conventia satirei fiind ca daca nu esti in avantaj cu 1-0, inseamna ca semenul tau are 1-0. Intre statiile jocului, internationalul neamt Enke si-a ales ultimul tren spre o lume mai buna pentru sine, lasandu-ne si mai goi. Si intrebatori. „Ati auzit ca ar fi ceva proteste in Maria?”… Asa a sperat un coleg licean, in 15 decembrie, acum exact 20 de ani, sarind de la alta intrebare. „Ce-o fi facut Poli la Sportul Studentesc?” 2-2.

Putin mai apoi, eliberati, ne-am pus pe scris, inclusiv umiliti sub Pod, si inca va scriem, de exemplu spunandu-va cum sa faceti o mica avere din cumpararea unui club de fotbal: primul pas e sa aveti deja o mare avere. Iata de ce am ramas la literele noastre. Inca pasionati, pe baricade, zicandu-va despre echipele tuturor acelora cu 1-0, ce in anii de 01 va capata proportii.

Care-o fi pomenitul vis frant: fotbalul rapit, soarta unuia ca Enke ori flagranta injustitie sociala? Alegeti Dumneavoastra sensul preferat… Cat despre trecerea timpului, s-au scurs deja aproape 30 ani de la tragica disparitie a unui solist ce a revolutionat muzica insulara: Ian Curtis [nascut in iulie ’56 la Old Trafford (Stretford / Greater Manchester); 18 mai 1980], lider al lui Joy Division. Un tribut… 

In final, dragi „blogeri”, vorba-ceea, s-auzim numai de bine, „La Multi Ani!” cu sanatate, si va multumesc voua, tuturor cititorilor si repondentilor mei, c-ati dat pe-aici. Si mai treceti!