Hercules, ceva recuperare, refacere? Dar echipă?

Cu titlul <Hercules, ceva recuperare şi refacere? Dar echipă? Sau poate pepinieră?>, am abordat în „Fotbal vest” problema Băilor Herculane de a nu-şi valorifica potenţialul, inclusiv cel sportiv.

"Hercules" ar putea deveni o arenă trăznet, cu echipă pe măsură şi spectatori atraşi la meciuri. E chiar atât de greu!?

Aerul e la fel de ionizat ca întotdeauna, platoul Coronini e tot acolo, aşteptându-şi amatorii de antrenamente specifice, apele termale şi izvoarele cristaline sunt nesecate, Cerna curge şi mai umflată decât deobicei, înălţimile carstice de-o frumuseţe ce-ţi taie răsuflarea veghează şi-n continuare iar Hercules e tot pe soclul său, cu acelaşi ciomag în mână. Băile Herculane e aceeaşi în chintesenţa sa.

Stadionul "Hercules" nu-i face cinste numelui purtat. Mai multă vopsea proaspătă, mai puţină rugină! Se poate?

Rămasă pe baricade e şi urarea „La Mulţi Ani 2000!”, însă împietrită în nostalgie, ca parte a ghirlandelor de beculeţe spânzurând pentru un alt Revelion pe faţada decăzută a Hotelului Roman, un indiciu că nu şi simbolurile zidite ale staţiunii au rezistat la fel de bine „cataclismului Argirom”. Şi poate o explicaţie la faptul că echipele nu prea mai vin în cantonamente de vară şi iarnă la Herculane. Erau însă să nu mai dea prin oraşul-staţiune nici cluburile din Divizia D Caraş Severin, în care „Hercules” abia s-a menţinut, cu chiu cu vai, în urma unui baraj inegal cu Sacu.

Unde-or fi condiţiile de altădată de recuperare şi refacere după efort şi cum se face că o aşezare cu uriaş potenţial trage cât să nu pice din liga a patra într-un judeţ al cărui trecut fotbalistic ar trebui să-i dea nădejde să investească în echipa locului? Chiar n-ar putea răsări şi de la „Herculesul” Băilor următorul Belo ori Iovan, un alt Dorinel Munteanu sau Panduru ori Chivu!?!

Vă mai amintiţi? Iosif Armaş. Argirom Internaţional. Iunie 2002. AEK Bucureşti strămutată la Timişoara, drept cal troian politic al PSD cu capital electoral, şi Poli luată cu liftul din <C> în <A>. Pe-atunci, deja în septembrie 2001, Argiromul ex-deputatului primise pe mai nimic tot patrimoniul SC Hercules SA, 52 de clădiri cu pavilioane şi băi. De-acolo i se trage Băilor Herculane. Anii au trecut, buruienile s-au înălţat iar staţiunea a picat, dar zilele astea administratorii sunt executaţi silit de creditori, Primăria locală recuperează cu majorări parte din impozitele neplătite pe clădiri şi teren iar Fiscul şi băncile scot la licitaţie podoabele, „Roman” trecând deja luna trecută pe mâini noi.  

Trec şi eu podul, continui pe strada desfundată, înfundându-se într-o cochetă vilă finisată, şi-mi tresaltă inima văzând o alta, în construcţie, „în gri” să zic aşa, cu etaj şi mansardă, chiar în preajma porţii de acces din gardul împrejmuitor al stadionului „Hercules”. „Şi-au tras gospodarii sediu de club” mi-am zis cu optimism, doar apoi constatând însă că e o rezidenţă privată ca mai toate celelalte.

Pe strada peste Cerna ce dă în stadion ţi se deschid în faţă stâncăria versantului şi noile pensiuni. Nu poţi însă admira peisajul, de gropile arterei desfundate...

Firesc, întrebările ar fi, în ordine, de ce n-au localnicii pic de mândrie să-şi asfalteze scurta cale de acces spre arena oraşului, pe unde ajung şi alde ex-divizionare <B> ca Metalul ori Gloria, şi ce-i cu casa atât de aproape de teren!? Să fie oare un semn al încolţirii şi marginalizării fotbalului?

Mă uit la lacăt şi la galben-albastrul şters al porţii ruginite a stadionului şi-mi zic că pe desfundătură trec în urcuşul lor spre versantul de la „Carieră” şi căţărătorii amatori ai C.S. Alternative TM, venind când şi când taman de la Timişoara, pentru a lua în piept înălţimile Prolasului, şi prăbuşindu-se uneori în gol cu tot cu stânca de care se agăţaseră. Fac comparaţia pentru a sublinia că pasiunea reală pentru sport implică neapărat şi o investiţie sufletească şi logistică în activitatea aleasă, cu riscurile-i de rigoare. A se citi bani cheltuiţi dar nu risipiţi şi fizicul la bătaie… Mă retrag, amintindu-mi cum pozam aici la antrenamentele în cantonament ale Reşiţei ori poliştilor. Dar unde nu mai sunt condiţii de refacere, e varianta Slovenia.

Cerna la Podul Roşu, cu vedere spre aval... Se construieşte, pe mal. Bani ar fi dar sportul e mereu ultimul pe la noi pe-aici...

Continui, în amonte spre staţiune, rumegând că dacă ar ţine cu tot sufletul la „Hercules” cu mingea la picior, atunci păstorii echipei de la Băi vor capacita sponsori de-ai locului şi viitori investitori în clădirile de vânzare să „adopte” câte-un jucător şi să mai pună mână de la mână cât să încropească o echipă cu – sunt sigur! – destui „recruţi” doritori să bată mingea într-un asemenea colţ feeric de ţară, ori fie, de aceştia n-au încredere în reputaţia competiţiilor fotbalistice şi deci nu vor să se implice, să le insufle ideea că divizionara <D> ar coti la o adică spre ideea unei pepiniere. Speranţele de azi, potenţialul de mâine. Aşa cum Miodrag se trage de la Socol sau Dorinel din Grădinari, tot aşa şi Băile ar putea detecta un giuvaer prăfuit…

Nu doar în Piaţa Hercules, vechi şi impozante Băi Sulfuroase ori palate ca Hotelul Decebal îmi spun că edificii mult mai importante decât stadionul sunt cu Sabia lui Damocles deasupra capului. Şi cu buruieni şi pomişori înălţându-se dintre crăpături, din ferestrele oarbe. Degradare dar şi regenerare. În preajmă, „Hotel Ferdinand”, la 3 stele, e cu autocar german la scară şi nemţi de vârsta a treia sporovăind animat, iar mai încolo, una din puzderia de noi pensiuni e cu Pullman unguresc şi pensionari maghiari…  

E evident, a reconstitui întocmai lepădatele perle arhitectonice necesită meseriaşi cu suflet şi răbdare precum şi costuri uriaşe pentru migala detaliului, dar cât ar putea cere o vopsea nouă la teren, un anunţ şi o acţiune de selecţie pentru copii din zonă ori cazarea, masa şi indemnizaţia de efort a vreunui nou recrut la „Hercules”, aidoma echipierilor născuţi prin Orşova, Craiova sau aiurea!?

E poate sugestiv că momentan nu se refac ditamai clădirile simbol ale Băilor ci o mai abordabilă „Vila Elisabeta”, mai restrânsă, în stil rococco II, fostă şi viitoare Casă de Cultură, ce a găzduit-o în primăvara lui 1887 pe împărăteasa Elisabeta, renumită Sissy care a botezat în acele zile fiica unui cioban localnic, Veta, dăruindu-i un inel cu piatră de rubin rămas urmaşilor acesteia. Dacă feţe regeşti au apreciat binecuvântările locului, îmi spun că s-o găsi şi-un investitor să se înmoaie la pitoresc amplasata arenă şi să scoată piatra preţioasă pentru „Hercules”. N-ar fi o căruţă de galbeni.

Nu de alta dar pe malurile Cernei se construieşte în draci, semn că bani ar fi, deşi unele părăsite hoteluri „socialiste” speră încă în picioare. E drept, fotbalul românesc în întregul său şi-a stricat imaginea, şi doar cu integritate, autodisciplină şi seriozitate ar putea oameni din fenomen să-şi mai atragă simpatizanţi, însă cu atâta potenţial în jur ar aduce drept rea voinţă ca vopseaua să nu recapete luciu.

Mai continui pe Cerna în sus şi aud pe la mese de grădiniţa de copii care pe zi ce trece aduce însă tot mai mult cu un hotel, de blocul de locuinţe sociale care aduce şi el încet-încet cu altceva inclusiv cu lift, de „Apollo” trecut din mână-n mână, de acaparări până şi de izvoare minerale, care nu pot fi decât ale Băilor, şi de alte bizarerii.

Şi dus pe gânduri, ajung la kilometrul 7 în amonte, la barajul lacului Cerna, dominat de splendid amplasata bază Hidroelectrica, unde hotelul cu piscină în aer liber are apendice un teren multisport cu instalaţie de nocturnă şi cu drum de acces asfaltat pe culme. Câtă distincţie, mai ales că bitumul proaspăt al căilor spre baraj e zgârcit turnat doar cât să satisfacă amplasamentul, nu întreaga zonă…   

Lacul de acumulare Cerna, kilometrul 7

  Şi-mi torc în barbă, iată un alt potenţial investitor în echipă. Sau într-un „Hercules” regenerat drept pepinieră. Orice, dar faceţi oameni buni ceva, că e de unde! Şi nu continuaţi pe fundătura „Toată lumea să trăiască / Numai noi să nu murim!” A, şi să fim bine înţeleşi… Nu sunt de părere că autorităţile locale, oriunde în ţara asta, ar trebui „să se implice” şi să „sprijine” clubul oraşului, ceea ce constituie o fază fumată, din vremurile când Mitică Dragomir îşi făcea rodajul la Scorniceşti, şi într-o totală contradicţie cu actualul neo-liberalism wild-west din viaţa socială, însă deplâng neimplicarea cu toate pânzele sus în fotbalul românesc a unor oameni de afaceri de-ai locului. Cărora – şi aici ar trebui să intervină rolul autorităţilor! – bine-ar fi să li se sugereze, să fie îndrumaţi şi „stimulaţi”. Spre sport, teren, fotbal, „Hercules”.

Nu-i nici o problemă dacă potenţialii investitori în club nu cred în minunile din nimic gen Vaslui sau Urziceni, oraşe care şi-au recroit un nume în ţară pe seama unui sport ce nu le-aduseseră bucurii peste ani, însă ceva mai multă iniţiativă şi cutezanţă ar fi de dorit, dacă nu în încropirea unui „Hercules” care să tragă la promovarea în <C>, atunci măcar pentru creşterea unor tineri promiţători.

Cine ridică mânuşa? Căci cred că vântul promiţător al schimbării nu va ocoli complet fotbalul şi că s-ar găsi între licitatorii atracţiilor Băilor şi nişte iubitori ai jocului.

Băile Herculane, o minunăţie. Îşi va recăpăta oare ştaiful de odinioară?

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: