Archive for 7 iulie 2010

Umilinţa africană şi numirea lui Blanc, motivaţii psihologice defavorabile României

iulie 7, 2010

Pentru cei care s-au bucurat de umilitoarea eliminare a Franţei şi în perspectiva duelurilor viitoare cu România, din preliminariile EURO 2012, să-şi mai tempereze optimismul. Oare ar putea Les Bleus coborî într-o şi mai neagră gaură de potenţial decât în Africa de Sud? Foarte greu de crezut. Hexagonul a dat tare cu popoul de fund şi mai rău de-atât nici că s-ar mai putea.

Umilinţa suferită la Mondial îi va motiva pe „cocoşii galici” să-şi spele păcatele, mai întâi şi mai ales în proprii ochi, privindu-se în oglindă şi cu carnetul de fotbalist în buzunarul de la piept. Mai mult, Franţa e de-acum pe mâinile lui Laurent Blanc, un fost campion mondial ca jucător, în 1998, şi european, în anul 2000, care de va juca în partitura ofensivă cu care bordelezii aproape că i-au eliminat pe campionii lionezi din sferturile UEFA Champions League, atunci e chiar foarte de temut.

Franţa şi-a dat singură foc după Mondialul din 2006. Inclusiv cu 3 egaluri cu România. În octombrie însă, când "tricolorii" vor ajunge în Hexagon, datele problemei ar putea fi altele, îmbunătăţite de Laurent Blanc. În faţa fotbalului francez e o foaie albă, la momentul unui nou început...

Girondins a progresat substanţial graţie lui Blanc iar acum Laurent a ridicat „cu bucurie şi mândrie” o mânuşă provocatoare, mai valoroasă ca mai toate celelalte. Noul manager aduce cu sine valoarea fostului internaţional cu 97 selecţii dar şi înţelepciunea căpătată pe banca suferinţelor. La 44 de ani, Blanc e un antrenor tânăr dar „forjat” în fotbalul de cel mai înalt nivel.

Şi cu toate că „nu există un cerc de jucători <suflet> al albaştrilor”, după cum a recunoscut, şi pe care trebuie să-l recreeze, Blanc are de partea sa propria expertiză, puterea FFF şi nu în ultimul rând valoarea evidentă, deşi în regresie, a unui număr însemnat de jucători francezi. Cu alte cuvinte, tot atâtea veşti proaste pentru Lucescu Jr., pentru FRF şi „tricolori”.

Cine s-a bucurat de necazul Franţei să sesizeze totuşi că avem de-a face cu un leu grav rănit şi deci cu atât mai periculos. Mai ales că noul său „dresor” are o carte de vizită respectabilă. Nu mai suntem în Era Domenech! Franţa s-a trezit şi ar putea surprinde din nou. Desigur, zilele triumfătoare din 1984 sau 2000 sunt apuse dar vicecampioana mondială din 2006 are aspiraţii certe pentru a ajunge în Polonia şi Ucraina.

Rămâne de văzut pe cine va recruta şi titulariza Blanc în Norvegia, pe 11 august, într-un meci amical în vederea debutului din septembrie, acasă cu Belarus şi peste alte câteva zile în Bosnia i Herzegovina. Pe 9 octombrie, pe când România va vizita Hexagonul, Grupa D a preliminariilor UEFA 2012 ar putea avea deja o favorită. Sau nu? Depinde doar de regruparea „albaştrilor” în jurul lui Blanc. Că valori au, fără doar şi poate. Heleşteul Franţei e bogat în peşte, cum „tricolorii” doar mai pot visa.

Remizele din preliminariile pentru Mondial ar fi o ţintă dezirabilă pentru România. Altceva decât măcar 4 puncte cu „tricolorii” ar fi probabil de neconceput pentru Blanc, fie şi în acest moment de start în care Franţa nu pare altceva decât o oglindă ţăndări, în mii de bucăţele. Aparenţele pot înşela.

Rugină postindustrială bănăţeană

iulie 7, 2010

M-am întors la Nădrag. Cu gândul să urc cât mai mult pe drumul forestier, spre cabana Căpriorul. Iar aparatul foto a intrat în funcţiune, cu de toate…

Un "Bine aţi venit!" din alte vremuri, la fel de inimos dar ros de vremi. Rugina de la intrare deconspiră decăderea economică a aşezării...

La răscrucea dinspre capătul comunei, unde asfaltul face loc drumului desfundat iar şirul caselor e stopat de pădure, am descoperit că pe-acolo ar fi şi un ştrand...

Un grup de copii, în costume de baie şi cu prosoape, mărşăluia pe jos spre pădure. La ştrand? Sau la vreun locşor secret şi frumos de pe pârâul Padeş? Apă coborând din munte, de la 7 izvoare, din umbra celui mai înalt vârf din judeţul Timiş. Padeş, 1374 metri… Răspunsul a venit imediat.

De splai a rămas doar numele. O masă cu bancă, noi, în preajma vechiului ştrand dezafectat, acum două "găuri" în ruină şi cu buruieni, una mai mică, rezervată cândva copiilor, şi o alta pe vremuri bazin în toată regula. Şi încă în aer liber...

Desigur, locurile de recreere s-au degradat în pas cu alunecarea pe tobogan a industriei locului. Nădragul avea 5.000 locuitori imediat după aşa zisa revoluţie dar populaţia aproape că s-a înjumătăţit, migrând după decăderea „Ciocanului”. Cândva o perlă a metalurgiei româneşti, despre care aminteam recent şi în postarea <Cămaşa violetă>, acum doar o expoziţie de rugină şi ziduri fără tencuială.

Ruina unei foste hale industriale şi, în contrast, un lemn tricolor cu şezut plus un coş de gunoi stradal cu însemnele Primăriei locale, ambele bine întreţinute. Micile detalii ambientale nu pot însă estompa gravitatea decăderii industriale...

Măcar de-ar fi fost doar o hală suferindă. Dar şi vecina sa plânge. Hiroshima 1945? Nu. Timiş 2010.

Şi totuşi, viaţa merge înainte. Nădrag ar avea ce oferi, mai ales în plan turistic, fiind „bază” de plecare, cum am spus, spre Căpriorul şi vârful Padeş, aflat la vreo 20 kilometri, dar şi spre alte atracţii naturale. Cascade, peşteri, stânci. Căsuţele din copac, după cum ne-a spus un localnic, au căzut din păcate şi ele pradă lipsei de îngrijire, atenţie, fonduri, suflet, interes, în ordinea pe care-o vreţi. Cu toate problemele industriei ruginite, odată ieşit din Nădrag, pe valea Padeşului în sus, sunt într-adevăr de ascultat atât vorbele poetului cât şi susurul apei.

"Dacă drumu-ţi pe aici se va abate / Savurând aceste fermecătoare locuri / Aruncă vălul uitării peste griji şi gânduri / Căci numai cel ce uită poate fi fericit" e o traducere din limba maghiară a versurilor scrise în 1914 de Jahn Volcy, de pe Monumentul Turistului din centrul Nădragului

Mic dar cu torent, Padeşul are din loc în loc şi mici cascade...

...croindu-şi drum din înaltul Munţilor Poiana Ruscăi spre şesul Timişului

Panoul din centru reuneşte toate reperele turistice. Ar trebui câteva zile bune pentru străbaterea cu pasul a potecilor marcate din zonă. Înspre Cascada Cerbului, Stânca Şoimului, Belvedere, Stânca de la Cârlionţu, Cascada din Valea Icoanei, Peştera Bufniţei, Stânca Tâlharului…

Turismul ar putea regenera zona, la câtă bogăţie naturală poartă munţii din împrejurimi. Se va valorifica oare potenţialul?

Locuri frumoase...

...locuri pitoreşti

E pictată şi acea ultimă locomotivă, încă expusă la intrarea în comună, în fruntea unei garnituri de mărfuri. În jur însă, decădere industrială.

Alte hale dezafectate, relicve ale unor vremuri când Nădragul producea plusvaloare

Peisaj post-industrial cu pod rulant şi poartă de acces "străvezie"...

Şi încă o magazie roasă de rugină. În ce parte priveşti, peisajul industrial e deprimant, în contrast cu frumuseţea versanţilor ce îngrădesc Nădragul

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Din nou, în pofida dezastrului economic, se vede că oamenii locului au pus suflet ca măcar aparenţele să fie salvate. Un monument al eroilor locali căzuţi în primul război mondial, bine întreţinut şi împrospătat cu flori, un pod peste Padeş plin de ghivece de flori, un părculeţ al copiilor şi biserica locului. Acele mici oaze de normalitate într-un decor sfâşiat de rugina industrială. M-am abţinut să fotografiez blocurile „cutii de chibrituri”, era prea trist de arătat cum se chinuie localnicii. Într-o lume paralelă decât cea a îmbogăţiţilor mincinoşi şi ipocriţi ai ţării.

Presărând pe-a lor morminte, ale lacrimilor flori...

Nădragul are poduri rutiere şi pietonale peste Padeş. Aici, cel din centru...

Leagăne şi tobogane în părculeţul de pe mal...

... şi biserica locului văzută dinspre piaţa Primăriei

Nădrag, între decădere şi normalitate. De la concedieri la speranţă. De la ruine la frumuseţea naturală. Mai multe despre localitate am găsit pe http://ro.wikipedia.org/wiki/N%C4%83drag,_Timi%C8%99 iar de-acolo mi-am luat rămas bun cu direcţia Fârdea, Lacul Surduc…

Rămâi cu bine, Nădrag!