Justitie divina pentru Avram dar si… Harry

Sambata a retrogradat matematic la cheremul jocului rezultatelor altora iar a doua zi s-a calificat de o maniera dramatica, dupa prelungiri, in finala din 15 mai a Cupei Angliei. Portsmouth o copiaza astfel pe Middlesbrough, care ajungea la randul ei in ultimul act al F.A. Cup, in 1997, si tot fata in fata cu Chelsea, intr-o primavara in care pica din prima liga.

In ’97, Boro ceda in finala la putine zile dupa una dintre cele mai stranse dispute pentru retrogradare din istoria Premier League, in care n-a putut surmonta handicapul unei penalizari de 3 puncte, ce ar fi clasat-o altfel pe locul 14 si nu… 19. Atunci, Middlesbrough a invins-o cu 3-2 pe Villa, in 3 mai, remizand apoi in deplasare la Manchester United, 3-3 pe 5 mai, la Blackburn, 0-0 cu Rovers pe 8 mai, si la Leeds, 1-1 cu United, in 11 mai. Juninho si trupa au cazut ca niste eroi, aglomerandu-si programul ultimei saptamani de campionat in urma rejucarii semifinalei cu Chesterfield, 3-0 dupa un surprinzator 3-3 pe Old Trafford in partida initiala.

Ei bine, de-atunci regulamentul F.A. Cup a scos din carti rejucarea semifinalelor, asa incat jalnica suprafata de joc de pe Wembley a gazduit duminica si 30 minute prelungire, dupa o remiza alba intre favorita Tottenham Hotspur si retrogradata <Pompey>. Cine urma s-o intalneasca pe Chelsea in finala din 15 mai?

Cine nu te astepti. Cei ramasi la naufragiata, de la admirabilul Grant si pana la ultimul fan prezent pe Wembley, au oferit o lectie de viata, despre onoare si demnitate, despre incapatanarea de a nu arunca prosopul in pofida unor obstacole de tot felul, despre camaraderie, spirit de sacrificiu si frumusetea pura a sportivitatii. Cu mijloace rudimentare dar cu fair-play, <Pompey> a detonat bomba. Si bine-a facut. Bravo ei… Ar fi o lectie pentru multi, multi…

Piquionne, profitand de „derapajul” lui Dawson pe ceea ce s-a dovedit a fi o farsa de gazon, in minutul 99, si Kevin Prince Boateng, din penalty, au dat raspunsul: 2-0 pentru Portsmouth. O finala asadar intre detinatoarea la zi a trofeului, Chelsea, invingatoare si in 2007, si alti „albastri”, castigatori in 2008.

Deznodamantul semifinalei poarta pecetea dreptatii divine. Spurs a atacat, a ratat cu carul, a si egalat legitim prin Crouch, reusita sa fiind invalidata pentru un presupus fault in atac, Kranjcar la David James, dar soarele a zambit si incalzit doar sufletele retrogradatilor.

Mingea parca n-a vrut sa intre in plasa in ciuda lui Harry si intru ocrotirea bravului Avram. E cu talc. Harry a plecat de doua ori in sezon de la Portsmouth, pe cand Avram a fost pus pe liber dupa o finala pierduta la penaltyuri de Champions League, si acum ca si atunci insa acceptand sa preia niste grupari ce tocmai isi destituisera antrenorul: Chelsea respectiv Portsmouth. Ironia sortii face ca Grant sa-si fi castigat privilegiul de a ajunge pe banca in finala Cupei Angliei disputata tocmai de aceste grupari… 

Cum bine zicea portarul James, lui <Pompey> i s-a tras dezastrul financiar si retrogradarea iutita de o mare penalizare tocmai de la precedenta campanie triumfatoare, in F.A. Cup, in 2008, cand Kanu aducea trofeul la Fratton Park cu un 1-0 contra divizionarei secunde Cardiff. Pe-atunci, Harry Redknapp, acum oftand pe banca lui Spurs, a achizitionat in stilu-i caracteristic din toate zarile, in general mercenari ademeniti cu contracte grase, si si-a facut damblaua de a castiga primul trofeu din cariera. Dupa insa, a urmat potopul.

Portsmouth cheltuise peste cat ii permitea plapuma iar managerul Redknapp cat si seful executiv Peter Storrie, fost si el la West Ham, au sarit la timp de pe Titanicul naufragiind in port. A urmat scufundarea rapida, Portsmouth cedand jucatori inclusiv lui Tottenham, cea preluata de… Harry. Pana n-a mai ramas mai nimic.

La greu nu s-a infipt nimeni, inlocuitorii au plecat si-au venit iar Avram Grant a avut taria, curajul si demnitatea sa scoata castanele din foc. S-a ajuns la o asemenea situatie incat, tot intarziind plata salariilor jucatorilor, administratorii falimentului clubului au decis sa puna pe liber angajati cu multi ani vechime la Fratton Park, pentru reducerea costurilor, moment in care tocmai Grant, colegii sai de pe banca si lotul de fotbalisti au pus piciorul in prag, adunand mana de la mana si achitand micile remunerari ale ingrijitorului terenului ori ale altor trimisi la plimbare.

La greu, <Pompey> a strans admirabil randurile si a ales sa cada cu fruntea sus. Iar poveste mai frumoasa, mai ales in aceste circumstante, nici c-ar fi putut fi scrisa . 2-0 contra Tottenhamului tragand la Champions League, antrenat de Harry Redknapp. Care o fi castigat Cupa in 2008 dar a si antagonizat la culme intreaga coasta sudica, atunci cand decidea in plin sezon sa o paraseasca pe Portsmouth in favoarea rivalei locale de moarte Southampton, cu care nu reusea insa in retur „Marea Evadare”, in 2005, retrogradand la carma „Sfintilor”.

Culmea ironiei, Redknapp a fost acceptat intr-un al doilea mandat, peste ani, la Portsmouth, revansandu-se intru catva prin acel 1-0 in finala cu Cardiff. Duminica, pe Wembley, soarta i-a jucat din nou festa, ca si la picajul cu Southampton, de aceasta data tocmai cei ramasi in urma pe Titanicul de la Fratton Park dandu-i peste nas.

O poveste tipica inegalabilei F.A. Cup. Chiar si un succes al favoritei Chelsea in finala, conteaza acum mai putin. Istoria acestui sezon s-a scris practic prin calificarea in ultimul act al unei retrogradate platind pentru oalele sparte de fostii ei conducatori. Mai mult, si daca va cuceri campionatul, Chelsea nu o va „trimite” pe Portsmouth in Europa League, si asta pentru ca retrogradata nu a inaintat o cerere la UEFA pentru o licenta de participare in eurocupe, statutul de club falimentar, aflat in administratie si cu registrul contabil neintocmit, nepermitandu-i acest lucru…

Comparativ, iata garniturile aliniate de Portsmouth, in finala din 2008 cu Redknapp la carma, respectiv in semifinala cu Grant la timona. Mai 2008… James – G Johnson, Campbell, Distin, Hreidarsson – Utaka (Nugent), Pedro Mendes (Diop), Diarra, Muntari – Krancjar, Kanu (Baros). Aprilie 2010… James – Finnan, Mokoena, Rocha, Mullins (Hughes) – Brown, Boateng, Yebda (Utaka), Wilson – Piquionne (Diop), Dindane.

Cu alte cuvinte, cu destui jucatori remarcabili, ajunsi intre timp „bine”, Harry abia batea o divizionara secunda. Pentru a fi acum batut de cateva foste rezerve ori rebuturi..

In ’97, avea sa fie Chelsea – Boro 2-0, Di Matteo marcand cel mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei pe Wembley iar Eddie Newton inscriind in minutul 83. Va profita Chelsea si-acum de retrogradarea adversarilor?

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: