Seful federatiei engleze isi da demisia

Anglia nu s-a calificat la Cupa Mondiala cu un procentaj maxim, pierzand in Ucraina, la sfarsitul preliminariilor, si nici sustinerea candidaturii pentru gazduirea turneului final din 2018 nu e stralucita, dupa cum i-a dojenit Jack Warner, caraibeanul de la FIFA, asa ca e intr-adevar loc de ceva demisii. Glumesc, bineinteles.

De fapt, Ian Watmore si-a vazut de treaba, nici prea prea nici foarte foarte, dar cu suficienta diligenta si discernamant pentru a nu atrage atentia din cele mai neplacute motive asupra activitatii Federatiei Engleze de fotbal, The Football Association. Presedintele executiv a avut destul tact pentru a conduce „invizibil”, fara intensa scrutinizare si mediatizare la care e supus sportul rege in insula, si fara a pune forul federal in colimator.

Cam asa au decurs ultimele 9 luni, de la investirea sa in functie, incat s-ar putea concluziona ca bosul executiv era un personaj daca nu neimportant, cel putin insipid. Nu multi au auzit numele Watmore in cursul acestei editii de campionat, asta sa nu mai spunem ca la instalarea sa s-o fi ridicat din sprancene… Watcine?

Insa Ian Watmore si-a demonstrat prestanta si a facut sa i se auda numele in lung si-n lat tocmai la descalecare, lunea aceasta, cand si-a anuntat demisia, respinsa cu cateva zile inainte de Lord Triesman, presedintele The F.A. Condeieri de top au titrat imediat ca plecarea sa nu constituie o pierdere pentru fotbal, si pe undeva probabil asa e, proaspatul demisionar sosind in sportul rege din domenii administrative non-sportive, si anume Departamentul de Inovatii, Universitati si Indemanari al Guvernului. Un birocrat de 51 ani…

La fel de adevarat e totusi ca Watmore n-a calcat stramb in mandatul sau, ci din contra, cu o dorinta ardenta de a „impinge” cat mai energic lucrurile inainte, lovindu-se insa de o lancezeala ce pare-se l-a cam frustrat incet incet, a asigurat printre altele fonduri si pentru o academie de excelenta a federatiei, la Burton. Un proiect ce stagna de ceva ani. Cu alte cuvinte, nou in domeniu, tehnocratul a fost totusi gospodar in ograda, insa – avea s-o constate pe propria piele – fara a a-i avea pe toti de partea sa.

Sigur au fost si nazurosi la numirea sa ori la cursul lucrurilor, in care Watmore dorea o crestere a rolului si importantei forului federal in peisajul fotbalului din Albion. Care rol a fost tot diminuat, incet incet, cu fiecare contract tot mai banos asigurat de Premier League, „iesita” inca din deceniul trecut de sub tutela The Football Association. Printre altele, Watmore incerca sa-i dea Cezarului ce se cuvine, sa redea Cupei Angliei stralucirea si ponderea de influenta in „peisaj” din ani ante – Premier League.

Ei bine, tocmai aici si-a frant gatul Watmore. Intrarea intr-o coliziune de interese cu cluburile elitei, ce-au acaparat atentia si puterea in fotbalul din Anglia, n-a cazut bine fortelor majore. In Football Association Board, pentru o intelegere mai exacta a raportului de forte, se regasesc printre altii un David Gill, mai marele executiv de la Old Trafford, ori Phil Gartside, presedintele lui Bolton Wanderers. Tocmai un cliseu cu cei doi, iesind de la o intrunire federala in urma demisiei lui Watmore, a fost sugestiv publicat intr-un cotidian londonez de mare tiraj. Si reprezentantii trupelor din Premier League in acest Board nu pareau deloc dezamagiti de turnura lucrurilor…

Altceva l-a determinat pe Watmore sa arunce prosopul, dezvelindu-si verticalitatea coloanei vertebrale, si anume numirea „peste capul sau” a unui proaspat angajat intr-un departament federal, insa aceasta a fost probabil ultima picatura pentru un abia sosit in fotbal si trezit peste noapte intr-un post fierbinte, cu multe castane in focul din fata sa, cu rechini dand tarcoale, intr-un domeniu competitiv nu doar in iarba si implicit lipsit total de orice mila.

Duse sunt zilele cand Graham Kelly conducea The F.A. pentru 9 ani, din 1989 in ’98, si asta pentru ca influenta Premier League in peisajul insular, pe-atunci deja in crestere, a erodat incet si sigur la baza The Football Association. Scapata de sub tutela federala, organizatia cu cele mai puternice 20 cluburi permease fibra jocului si magnetizase interesul si resursele cu care sa-si exercite influenta. Un exemplu elocvent poate fi neparticiparea lui Manchester United la editia 1999-2000 a Cupei Angliei, o competitie patronata de federatie, cei de la Old Trafford optand neprincipial pentru a se alinia la infantul turneu mondial al cluburilor, in Brazilia. Semn al puterii Premier League.

Pe cand PL se alapta si mai mult, si mai mult, de la sanul BSkyB, federatia se chinuia sa obtina fractiuni din respectivele imense venituri, de pe urma drepturilor de televiziune cedate ori chiar reimpartite, la nevoie, pentru partidele echipei nationale ori din tururile Cupei Angliei, care, premiera absoluta, si asta in mandatul lui Watmore, au sfarsit prin a fi difuzate pe pagina virtuala a forului federal, www.thefa.com . De ce oare? Pentru ca nu mai erau bani si „jucatori” la fel de potenti si interesati ca Sky Sports sa preia tot mai demonetizata F.A. Cup. Cu care BSkyB, iata, nu se leaga la cap…

Kelly a fost un om de fotbal, din interiorul sistemului, dar care poate n-ar fi rezistat cu brio in turbulentele actuale. Urmasii sai au fost mai degraba adusi in sistem, din alte domenii, creindu-se portretul robot al unui presedinte executiv carierist, preluandu-si rolul din fotbal dupa unul la acelasi nivel, sa zicem in industria farmaceutica. Si aici a pierdut The F.A., continuand pe aceasta linie, care a subminat modelarea si propulsarea din interior a unor pasionati ai jocului cu know-how si expertiza din miezul lucrurilor. N-a fost cazul, apelandu-se, cel mai elocvent, la scotianul Adam Crozier, cel ce avea sa numeasca in persoana lui Eriksson intaiul selectioner strain la carma Albionului, si care presedinte executiv si-a preluat apoi acelasi rol la carma Postei Regale si a postului terestru ITV.

Doua lucruri sunt insa certe. Watmore, fie si cat de nestiut a fost, n-a comis gafa predecesorului sau, Barwick, care, venind din lumea mass-media, n-a fost inspirat sa aleaga in rolul de selectioner un antrenor mai nimerit decat Steve McClaren, iar in al doilea rand proaspatul demis a aratat ca principiile si moralitatea au intaietate in dauna unei sederi in scaun fara batai de cap. Omul s-ar fi putut complace in functie, asa cum a facut-o Barwick, cu toata rusinea necalificarii la Euro 2008, insa a preferat un gest demn unei solutii mai lesne, prin care chiar ar fi putut profita nu doar financiar de o eventuala demitere a sa.

Cred ca stiu la ce s-ar putea gandi unii dintre Dumneavoastra. Asta apropo de FRF si o nesfarsita huzureala in scaun. Insa orice comparatie este de prisos si absolut aberanta. Lumi complet diferite, mentalitati si principii parca de pe planete la mare distanta. N-ar avea nici un rost sa batem apa-n piua.

Cert este ca Albionul este in cautarea celui de-al saptelea sau presedinte executiv in ultimii 11 ani, pe cand Mircea Sandu a sezut in continuare bine mersi in scaun. Monolitul federal romanesc ar putea fi o pilda pentru cel londonez, mai ales ca „diviziunile” si „dificultatile structurale” ar fi in opinia lui Richard Scudamore, boss executiv al Premier League, si care a incercat sa se apere in fata opiniilor ca organizatia sa are de-a face cu demisia lui Watmore, principalele cauze ale instabilitatii The Football Association. Asa o fi.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: