La „Pescarusi”, pe urmele lui Fane (sau 7 raman la Wembley)

La zece ani dupa ultima descindere pe Wembley, Aston Villa se regaseste cu mai multi selectionabili in lotul lui Capello decat campioana United, pe cand un invingator in acea ultima finala de Cupa Angliei jucata in vechiul “Templu” are cu totul alte prioritati cu “Pescarusii” sai.

Foisor pe Brighton Pier, udat de Atlanticul zbuciumat

Soarele e cu dinti iar vantul mana valurile furioase ale Atlanticului, izbindu-le de talazurile lungii plaje cu pietricele. Pilonii vechiului ponton Brighton Pier, alungit 524 metri in ocean, se scalda insa impasibili.

Pe faleza, porumbite ciugulesc din palma iar un porumbel gri descins parca din Piata Operei n-are treaba cu firimiturile, nici cu vantul, ci vrea sa le giugiuleasca. Cu un aer semet, un pescarus ii vegheaza distant, dupa care isi ia zborul. E final de februarie si ale vietii valuri inalta si coboara oameni de fotbal intr-un moment crucial al sezonului.

In Brighton, prioritatea lui Gustavo Poyet e salvarea lui Albion de la inec. Se pare ca uruguayanul razbeste in catacombele ligii a treia. In capitala Londra, internationali englezi se impart intre aparitii succesive pe Wembley, duminica si miercurea, in finala Cupei Ligii respectiv ultimul joc amical al Albionului inaintea anuntarii pe 12 mai a lotului provizoriu pentru Cupa Mondiala. E clar ca debutul din 12 iunie, cu Statele Unite, e anticipat cu tot mai mari trepidatii.

Dar soarta Angliei trece pe planul doi cand e vorba de marea dragoste a fanilor din lungul si latul insulei, echipa lor de club. Sambata, in pitoreasca statiune litorala Brighton, de pe coasta sudica, 6952 suporteri s-au adunat la meciul din Coca-Cola League One cu vecina de pe acelasi tarm, mai la vest, Exeter City. “Pescarusii” lui Poyet veneau dupa un miraculos 2-1 in Londra, la mijlocul saptamanii, ce o lasase pe Charlton Athletic gafaind in urma promovatelor “automate” Norwich si Leeds.

Pe Queens Road, artera spre gara, magazinul de prezentare al clubului e dominat de stema cu Pescarusul

Pe Withdean Stadium, poate unicul din fotbalul profesionist cu o pista atletica in jurul gazonului, albastrii lui Brighton and Hove Albion au mai adaugat 3 puncte, insumand 37 si urcand pe locul 16, acelasi pe care incheiau trecuta editie, cu un 2-0 ce s-a constituit drept primul succes acasa din octombrie incoace. Resurectie ce imi aminteste ca asistam recent si la prima victorie acasa dupa luni bune a “Verzilor” de la St. Etienne.

In Brighton, culoarea e albastru, albastrul oceanic, iar tricoul adidas e expus la loc de cinste, in galeria numarul opt a muzeului de arta din Pavilionul Regal, nimic altceva decat un Taj Mahal redus in dimensiuni, cu statuia Reginei Victoria in preajma, si care Royal Pavilion iti da impresia ca te-ai teleportat in India. Sub ale sale cupole, istoria locului include si fotbalul, cu acel varf atins in mai 1983.

Fotbal im Muzeul de Arta. Un tricou al finalei de 2-2 cu Man United

Pe vechiul Wembley, Brighton and Hove Albion, antrenata pe atunci de Melia, descindea in 21 mai pentru finala Cupei Angliei, si Gordon Smith avea chiar sa deschida scorul in fata lui Manchester United. Jumatate din asistenta, adica 50.000 spectatori, sositi cu mic cu mare de pe litoral, jubilau in delir, amintiri pe care ex-internationalul englez Gary Stevens, un fundas al “Pescarusilor”, le rememoreaza intr-o inregistrare audio atasata aceluiasi colt din Pavilion rezervat fotbalului.

Avea sa se incheie 2-2, dupa prelungiri, cu Stapleton si Wilkins marcand pentru United iar amintitul Stevens pentru Albion. Peste cinci zile, intorsi cu zecile de mii pe Wembley, fanii de la mare au amutit la rejucare: 0-4. “Marvel” Robson, cu o dubla, Whiteside si Muhren, din penalty, frangeau zborul “Pescarusilor”. Iar United de-atunci suna cam asa… Bailey – Duxbury, McQueen, Moran, Albiston – Wilkins, Robson, Muhren, Alan Davies – Whiteside, Stapleton.

Era o primavara in care albastrii, bine inchegati intre 1974 si ’76 de Peter Taylor, celebra mana dreapta a lui Clough, retrogradau dupa singurii patru ani petrecuti in elita de clubul fondat in 1901. Au fost sezoanele insorite ale gruparii din comitatul East Sussex, cu managerul Alan Mullery, timp de 5 editii la carma, autor al promovarii din ’79.

Anii au trecut, la malul marii a descins si primul roman in insula, Stefan Iovan, pentru un scurt zbor post-revolutionar cu “Pescarusii”, iar in acelasi deceniu, mai exact in ’97, Albion si-a jucat ramanerea in fotbalul profesionist, adica in liga a patra, intr-un de infarct pe viata si pe moarte cu Hereford. 1-1 i-a ajuns in ceea ce avea sa fie o trista ultima aparitie pe vechiul Goldstone Ground, arena de care era legata istoria clubului.

Ca in alte povesti sinistre cu investitori si dezvoltatori imobiliari, stadionul a fost pierdut, fanii au petitionat iar finalmente, dupa sezoane de pribegie la Gillingham, unde estuarul Tamisei se desface in Marea Nordului, “Pescarusii” s-au intors langa Taj Mahal si pontonul Pier, in provizoratul de pe Withdean. Asta pana ce noua arena, in constructie, o va aduce in casa noua pe retrogradata in 2006 din liga secunda.

Finala din ’83, cand “Pescarusii” inca planau in prima liga, e tare departe, insa Poyet realimenteaza sperantele in Brighton. In fond, acum zece ani, uruguayanul castiga Cupa Angliei pe Wembley, cu Chelsea, contra lui Villa, in ceea ce avea sa fie ultima finala in umbra vechilor turnuri gemene. Poveste de succes cu talc pentru actualii “Pescarusi”, invingatori sambata in formula Brezovan (slovac) – Elphick, El-Abd, Calderon (spaniol), Painter (irlandez), Navarro, LuaLua (congolez), Dicker (irlandez), Crofts (galez, cpt), Bennett, Murray.

E drept, Poyet impartasea si el soarta “Pescarusilor” rapusi, in 2002, cand cu finala Cupei Ligii pierduta cu Spurs, 1-2 cu Blackburn. Dar acum tot ce conteaza e mentinerea in esalonul trei, acolo, cu 5 locuri si 4 puncte in urma mult mai titratei Southampton, o alta trupa de pe tarmul sudic, si mult mai sus decat amenintata vecina Exeter. Iar daca notam ca o alta vecina, Bournemouth, inoata in liga a patra, iar Portsmouth e ca si naufragiata, atunci Brighton nici n-o duce rau.

Splendidele siluete victoriene si in stil Regency ale kilometrilor de cladiri albe si piatete de-a lungul tarmului asteapta acum primavara si revenirea lui Brighton candva in liga a doua. Poyet are ambitiile sale, luand-o de jos si lasand scena Wembleyului noilor rasfatati ai scenei insulare.

Ai zice ca esti in Asia, nicidecum in Sussex, la Brighton. Pavilionul Regal...

Sapte dintre finalistii lui United – Villa, si anume Brown, Carrick si Rooney, respectiv Milner, Heskey, Downing, convocat de Capello dupa 11 luni, si Stephen Warnock, candva aruncat de Liverpool iar acum cu o sansa solida ca fundas stanga datorita complicatiilor lui Ashley Cole si Bridge, au ramas la Wembley si pentru amicalul de miercuri cu Egipt.

Wembleyul pare tare departe pentru Poyet si Albion, la fel Anglia lui Capello pentru alde marcatorul Elphick, dar “Pescarusii” tot au povestea lor de dragoste la spartul valurilor.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un răspuns to “La „Pescarusi”, pe urmele lui Fane (sau 7 raman la Wembley)”

  1. UEFA Champions League Says:

    Traditie! Traditie! Fotbal si traditie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: