Despre Olimpiade si nu doar, cu maratonistul-ziarist de limba chineza Hiu-yeung Chong

Vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita cucerea aurul olimpic pentru Romania in proba feminina de maraton. Recent, in 12 iulie 2009, atleta romanca a onorat cu prezenta postura sa de cap de serie in principala intrecere gazduita de Londra pe distanta de 10 kilometri, si anume British 10K, concurs ce ne duce cu gandul atat la Virgin London Marathon, din 25 aprilie 2010, o competitie Fata Morgana pentru Dita, cat si la Jocurile Olimpice din 2012, gazduite de capitala britanica, unde aurul olimpic va fi tintit de invinsele romancei pe taram asiatic, recordmana mondiala Paula Radcliffe si tanara chinezoaica Zhu Xiaolin. 

E drept, multe se mai pot intampla pana atunci, de la accidentari pana la recuperari, intregi cicluri de pregatire, chiar viitorul apropiat oferindu-ne doua evenimente majore, cu Campionatul Mondial IAAF de atletism, in a treia saptamana din august, la Berlin, iar de interes in special pentru Romania, Maratonul Bucuresti, din 18 octombrie, aflat la a doua sa editie si la o saptamana dupa editia cu numarul zece a Maratonului Timisoarei, organizat de Atletic Club Maraton din localitate, www.maraton.ro

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Dita a incheiat pe locul 11 in British 10K, in care a alergat cu numarul de concurs F1, inregistrand 34:30, la 11 secunde in urma britanicei Kat Grimmitt si la 36 secunde dupa Catherine N’dereba, din Kenya, invingatoare intre femei respectiv a saptea in ierarhia generala, cursa fiind castigata de sotul ei, Cyrus N’dereba, M1, in 30:19.

In acest context, am dialogat cu Hiu-yeung Chong, ziarist din Hong-Kong de limba chineza ce corespondeaza din Marea Britanie pentru publicatiile South China Morning Post, Hong Kong Economics Journal, CUP Magazine si Mingpao, semnand lunar o rubrica dedicata concursurilor de maraton, la care participa cu regularitate.

L-am intrebat pe Chong despre sansele lui Zhu Xiaolin de a-i urma Constantinei Dita la medalia de aur, cu ocazia maratonului olimpic londonez din 2012, iar jurnalistul a subliniat ca multe depind de felul cum vor progresa atletele, avand drept punct culminant Jocurile Olimpice din 2012. “Sper ca Zhu sa nu sufere accidentari dar cred totusi ca si la 28 de ani tot foarte tanara va fi pentru o asemenea proba, in timp ce principala sa contracandidata va fi tocmai veterana Paula Radcliffe, in conditiile in care aceasta isi va reveni complet. Ar fi ultima sansa pentru Paula, care va da totul in lupta pentru aur, in fata propriilor suporteri.”

La Beijing, tanara Zhu Xiaolin a incheiat pe locul 4, la 32 secunde in urma invingatoarei Dita si dupa o alta alergatoare din China, care a cucerit medalia de bronz, performantele lor neprovocand insa dezamagirea in randul sustinatorilor chinezi, dupa cum a explicat Chong. “Ei sunt mai interesati de tenis de masa si sarituri in apa decat de maraton, care n-are aceeasi priza la public. De aceea chinezii n-au avut mari asteptari de la proba de maraton si n-au luat rezultatele ca pe un esec.”

Per total, China a obtinut o salba de succese la Olimpiada de anul trecut, Chong fiind de parere ca stacheta performantei va fi extrem de greu de mentinut in 2012, pe taram britanic. “China a intercut asteptarile in 2008, a fost exceptionala in numeroase discipline, asa incat exista mai mari sanse pentru un regres, decat pentru progres. Iar echipei chineze ii va fi mult mai dificil sa apere pozitia intai cucerita la Beijing, unde a evoluat pe teren propriu. E o alta situatie dar oricum se va prezenta din nou bine. Iar ca organizare, Londra ar putea plusa doar la capitolul creativitate, in conditiile in care Beijingul e superior in plan financiar.”

In privinta probei de maraton, China abia recupereaza handicapul dat de traditie. “Majoritatea chinezilor sunt prea preocupati sa munceasca si sa castige bani, pentru a fi interesati de maraton, ale carui virtuti nu le inteleg si nu le apreciaza, intrebandu-se de ce se alearga pe o asemenea distanta uriasa. Pot spune ca proba de maraton e inca subdezvoltata in China, de exemplu comparativ cu Europa, avand doar cateva competitii internationale anuale gazduite acolo, insa pare a prinde iute teren. Tot mai multe concursuri sunt lansate si in China!”

La randul sau un maratonist, Chong mi-a destainuit din estimarile colegilor sai de concurs ca maratonul din Tokyo este pe acelasi calapod al organizarii si popularitatii cu cele din Londra sau Berlin, cotate intre primele cinci ale lumii. “Am alergat maratonul din Singapore, al doilea ca importanta din Asia, care are dezavantajul climatului umed si al temperaturilor ridicate la ora concursului. Am concurat si in Hong Kong si Tailanda.”

Iar dupa ce s-a tot antrenat pe cont propriu, nu multe fiind cluburile atletice amatoare in China, si a concurat pe taram asiatic, Chong a reusit un adevarat tur de forta anul trecut, cu sase participari la maratoane europene, si anume Barcelona, in martie, Paris, in aprilie, Tromso, in nordul Norvegiei, cu ocazia solstitiului de vara si al “noptilor albe”, la lacul Loch Ness in octombrie, si Nisa – Cannes pe Riviera plus Florenta, in noiembrie. Anul acesta, in calitate de corespondent, va informa de la pitorescul Marathon de Medoc, gazduit in fiecare luna septembrie de Bordeaux, si unde participantii si publicul pot degusta vinurile locului.

“Maratoanele europene sunt mai frumoase si mai bine organizate, in stil profesionist, decat cele asiatice, dandu-li-se importanta cuvenita, de exemplu in privinta marjei de timp, mai larga in Europa, pentru a li se da cat mai multor concurenti sansa de a incheia cursa, de a avea satisfactia si bucuria trecerii liniei de sosire. In contrast, in Hong Kong limita de timp e de 5 ore si 30 minute, autoritatile considerand ca fluenta traficului este mai presus de incercarile participantilor, dintre care multi nu s-au incadrat in timpul admis. Iar in Taipei, Taiwan, este chiar mai drastic, maratonistii trebuind sa alerge in paralel cu traficul ba chiar si sa stea la culoarea rosie a semaforului, daca era cazul. Acolo blocarea arterelor alese pentru desfasurarea alergarii este foarte limitata”, a spus Chong.

Ca o concluzie, Chong a opinat ca asiaticii n-au inteles inca spiritul intrecerii de maraton. “Ei nici nu aplauda, nici nu incurajeaza participantii, de pe margine, considerand concursul drept disruptiv, galagios, incurcand transportul urban si cursul normal al zilei. Eficienta fiind primordial, majoritatea spera ca maratonul sa ia sfarsit cat mai repede”.

Un aur olimpic pentru Zhu Xiaolin la Londra ar putea schimba optica pe taram chinez insa umar la umar cu tanara atleta, déjà remarcata la maratonul din 2008 din capitala britanica, va sta Paula Radcliffe, care, imediat dupa esecul din maratonul olimpic de la Beijing, exclama ca “daca Dita a triumfat aici, de ce n-as spera si eu la Londra, pe cand voi avea varsta ei!? Nu va fi prea tarziu.” Exact cum a spus Chong… S-ar putea ca tineretea sa fie in defavoarea lui Zhu, la J.O. London 2012. Te incumeti, Constantina?      

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: