Ziua 173. Inimi planse ofera o floare

De departe, la aflarea vestilor, nu pot sa zic decat ca ma doare sufletul. Nu la nedreptatea in sine, a cata oare in decenii la randul de desertat umilinta pe un simbol al Timisoarei, Poli, la fel de nepretuit ca florile orasului, ci la ostentatia cu care a fost servita.

Nu cred ca exagerez spunand ca e un exercitiu de acomodare la subordonare si la a inghiti fara replica. Impartitorul „dreptatii” a dovedit nu doar cata putere are, de care de fapt nu ne indoiam, dupa ani de arbitraje cel putin tendentioase ale asa zisilor cavaleri ai fluierului, dar cat de malefic este raspandita. Este o turnare in realitate a fanteziei „Drumul spre victorie”. Orice le era permis tartorilor, cu larghete, totul era aruncat in carca victimei alese.

Am asistat la suficiente jocuri cu arbitraje de pomina impotriva lui Poli, pentru a mai avea vreun dubiu in privinta atitudinii injuste la adresa clubului caruia i s-a furat pana si traditionalul alb-violet si prin extensie avand drept tinta orasul in sine.

Am crescut cu Poli in suflet si cu credinta ca daca esti bun si „cuminte”, daca te porti frumos si respectuos, ti se intinde si strange mana cu aceeasi caldura. Descinderile pe stadioanele tarii si nu numai m-au adus in timp cu picioarele pe pamant si am realizat ca vom fi mereu calul de bataie pentru cutezanta de a fi „mai altfel”. 

E paradoxal faptul ca la 20 de ani de la raspandirea cu rapait de arma a plumbului rece pe strazile Timisoarei, impotriva unei multimi inclusiv cu mame ce plecasera spre centru cu sufletul plin de sperante nu doar pentru sine si sufletele din carucioarele ce le impingeau intr-un sublim gest de desertaciune, ci pentru toti semenii din „cetate” si compatriotii, sa avem parte prin simbolul dragostei noastre fotbalistice la un tratament cu o mana intinsa nu cu fair-play, dar cu un rautacios deget aratator, amenintator si uns cu alifiile cinismului uman.

Paradoxul e cu atat mai coplesitor cu cat intre „libertatile” vremurilor actuale, insamantate cu sange acum 20 de ani la Timisoara, e si aceea ca tineri arbitri sa raspandeasca buruiana nedreptatii taman in dauna clubului orasului alintat candva „martir” si pe scena finala a competitiei sponsorizate de un alt simbol al urbei, Timisoreana. Din 1718. Oare cati ani avea impartitorul dreptatii la Targu Jiu cand timisorence cu prunci in carucioare isi infatisau busturile drept tinta in calea gloantelor?

Despre tirirea finalei Cupei Romaniei intr-o seara ratata as spune ca doar confirma ura neostoita a multora impotriva simbolului unei comunitati absolut remarcabile din societatea romaneasca. Nu se pierde nici un prilej pentru inca o lovitura la adresa Timisoarei. Practic nu se mai loveste in Poli, daca sesizati ca Poli a fost  dezradacinata ca nume, ci se loveste in ce a ramas dupa furtul identitatii clubului „frunce a Banatului”.

Dar la tot exercitiul de ingenunchere a acestui club si ceea ce reprezinta el pentru oamenii locului as zice ca, desi te face intr-adevar sa-ti smulgi parul din cap si sa te sui pe pereti (garduri despartitoare) si in plus provoaca reactii ale oficialilor clubului care continui sa cred ca nu cadreaza cu spiritul altfel tolerant, impaciuitor, calm si cu ton moale al urbei banatene, bazat pe comunicare articulata si argumentata, as zice asadar ca ar trebui sa le intindem o mana calda, cu o floare.

Floarea intrebarii disperate a doamnei alese, marturie peste vremi pe banda magnetica, adresata soldatilor din acel decembrie ’89 cu gloante. Incerca sa-i faca sa rationalizeze impactul tragic al actiunilor lor, sa-si vina in fire si sa realizeze monstruozitatea pe cale de desfasurare. Ca sunt de-acelasi nat, ca le-ar putea fi mama sau sora… Dar in ochii agresorului si executantului, linia de demarcatie era clara. Isi pierdusera capul si puterea argumentului nu statea drepti in fata cetii spiritului.

Asa si-a pierdut cu buna stiinta capul si executantul de la Targu Jiu. A executat o dorinta mai putin ascunsa, mai mult fatisa, a destulora…

Sa le intindem florile inimilor noastre planse si sa ne rugam pentru sufletele lor, sa-i ajute bunul Dumnezeu, caci saracii nu stiu ce fac.  Ceea ce se dorea a fi un eveniment spectacol al frumusetii nobilului joc sportiv pe nume fotbal a sfarsit prin a fi de fapt scena insamantarii de rautati provocatoare, in ton cu uriasa mocirla morala in care a fost cu buna stiinta sufocata societatea romaneasca si cu ea fotbalul romanesc.

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: