Ziua 157. Man United din nou zero

Inainte de a sublinia doua consideratii esentiale legate de esecul „Diavolilor rosii” in Cetatea Eterna, as incepe cu… sfarsitul.

Daca e cineva care merita sa fie pus la punct de impunsaturile de 2-0 ale lui Eto’o si Messi, din finala UEFA Champions League de pe Olimpico, atunci acesta e Richard Scudamore, presedintele executiv al Premier League. Pastorul competitiei de elita din Albion s-a intrecut in cateva randuri in superlative la adresa puterii acesteia, amintind de  invidia cu care este privita de pe Continent.

Ei bine, pentru o seara, dar cat de importanta seara, Scudamore a fost redus la tacere si poate a aflat de vorba cu lauda de sine nu miroase a bine. Intr-adevar, Premier League a facut in ultimii 4-5 ani pasi decisivi in a se distanta valoric de structura Football League si in a redresa balanta de forte in cupele europene, propunand cateva reprezentante, din amintitul „careu cu asi”, care au patruns pe rand pana in finalele Champions League. Liverpool in 2005, Arsenal in 2006, din nou „Cormoranii” si in 2007, de aceasta data pierzand, apoi Manchester United si Chelsea anul trecut si iarasi „Diavolii rosii”, in ultimul act de la Roma. Revenirea in forta a „englezelor” s-a materializat intr-o recolta de doua trofee, ambele obtinute la lovituri de departajare, in acest deceniu. Zece finale, dintre care ultimele 5 cu implicare engleza, si doua cupe. E mult? E putin? E mai putin decat „norma” spaniola, ori italiana, dar e un nou inceput, macar din punctul de vedere al insularilor.

Intr-o singura seara, pe taram roman, presupusa hegemonie a fortelor din Premier League in UEFA Champions League, si nu neaparat a competitiei de varf din Albion in intregul ei, a fost serios pusa sub semnul intrebarii. Campioana Angliei a fost surclasata, dejucata fotbalistic, mental si psihic. Premier League ca un tot unitar, daca e sa amintim de unicul succes englez in defuncta Cupa UEFA de la mijlocul anilor ’80 incoace, al lui Liverpool, in 2001, e cu atat mai labila scrutinizarii vizavi de pompozitatea autodecernarii titlului de cea mai valoroasa competitie interna continentala.

Confuzia din estimarile lui Scudamore tine de impresia ca finantele generate din contractul cu BSkyB si cu alte forte comerciale implica automat valoarea de necontestat, drept cea mai buna, a Premier League. Eroare. La banii pompati recent, Anglia ar fi trebuit sa defileze mai abitir prin Europa. Faptul ca restul cluburilor, catarandu-se din pluton pe locurile de Cupa UEFA, n-au rupt deloc gura targului, desi beneficiasera si ele de finantari serioase din amintita afacere cu difuzorii TV, spune multe despre valoarea intrecerii interne. Foarte buna dar neconvingatoare la ora duelurilor internationale. De ce oare?

Anglia n-a intrecut deloc asteptarile ba din contra, in ochii unora, in insula, recoltele puteau fi mai bune. Iar faptul ca Manchester United, antrenata de vesnicul scotian, a aliniat pe Olimpico doar doi fotbalisti englezi, un al treilea intrand in ultimele minute ale finalei, ar trebui sa dea si mai mult de gandit unora ca Scudamore. Roma le-a servit drept nivel de coborat cu picioarele pe pamant. Era nevoie de o confruntare cu realitatea…

A surprins inaintea finalei optimismul depasind moderatia al taberei engleze, de la mass-media si pana la fani, cu totii dusi de val de declaratiile lui Sir Alex Ferguson, altfel foarte chibzuit si ponderat. Cei de la Old Trafford au crezut cu tarie in sansa lor si, cum s-a dovedit in trecut, insularii sunt cei mai vulnerabili cand se simt pe cai mari. Rezultatele din sezonul abia incheiat ar fi trebuit insa sa-i puna in garda pana si pe cei mai neavizati pariori, carora succesele lui United ar fi putut sa „le ia fata”.

Ei bine, va vine sa credeti sau nu, dar Manchester United n-a inscris nici un gol in fazele finale ale competitiilor K.O. disputate in 2008-2009. Un prim semn demn de luat in seama a fost oferit in uvertura sezonului: 0-0 cu Portsmouth, in Supercupa Angliei. United s-a impus la penaltyuri. In februarie, in finala Cupei Ligii, a urmat un alt 0-0, dupa prelungiri. Cu Tottenham. United avea sa se impuna la penaltyuri. In aprilie, tot pe Wembley, United era eliminata din Cupa Angliei la lovituri de departajare, de Everton, dupa 120 de minute de 0-0. Trupa din Liverpool se califica in finala… Iar la Roma, zeroul a fost in vazul tuturor. Deja al patrulea…

Mai mult, in drumul spre Roma, dar uitate in toamna, au fost remizele albe cu Villarreal, atat pe Old Trafford cat si in Spania. Iar in campionat, desi a castigat titlul, Manchester United n-a convins in meciurile cu celelalte cluburi din „careul de asi”, Liverpool batand-o cu 2-1 la Anfield si cu 4-1 la Old Trafford, iar Arsenal invingand-o si ea, 2-1 pe Emirates, si remizand alb in fieful „Diavolilor rosii”. Doar cu Chelsea, 3-0 si 1-1, si-a pastrat United dominatia… 6  1  2  3  7-9 ar suna o linie de clasament neoficiala, cu observatia ca Rooney si compania au marcat intr-un singur meci rivalelor la titlu mai mult de-un gol in 90 de minute.

Cu aceste rezultate in palmares, United ar fi trebuit sa abordeze mai circumspecta duelul cu Barcelona. De fapt, s-a lasat dusa de valul „dublei” 1-0 si 3-1 din semifinala neelocventa cu inconstanta Arsenal. Iar daca n-ar fi fost un anume Macheda, la inceput de aprilie, in weekenduri consecutive, sa inscrie pe final golurile victoriilor cu Villa si de la Sunderland, ma intreb cine ar fi facut-o. Pentru ca, parcurgand rezultatele amintite mai sus, un lucru e cert. Ca Rooney, Berbatov, Ronaldo, Tevez si intr-o oarecare masura Park si Giggs, si ei cu un pronuntat profil ofensiv, adunati la un loc, n-au oferit avalansa de goluri care ar sugera-o trecerea in revista a numelor lor…

A doua observatie as face-o pe marginea formulei de start aleasa de Sir Alex Ferguson. A adus a exacerbare a increderii in fortele proprii sa aliniezi in fata unor mijlocasi campioni europeni en-titre, „sudati” in jocurile pentru catalani si ale Spaniei, si anume Xavi si Iniesta, niste jucatori care nu deseori au fost folositi laolalta in linia mediana. Ori a fost desconsiderata forta cuplului Xavi – Iniesta sau s-a bazat prea mult pe alesii sai, sigur e insa ca Anderson si Carrick au fost „dovediti” fara mila. Anderson, mai in etate doar decat Busquets dintre finalisti, a fost ineficient iar Carrick a dovedit din nou ca nu e croit pentru cel mai inalt nivel. Are limitele sale iar cand faza primului gol a fost declansata, s-a vazut intrecut de mijlocasii blau-grana.

De fapt, si pe hartie, formula Giggs – Carrick – Anderson – Park nu suna deloc bine. Nu parea la inaltimea unui act final. Si asa a fost. Giggs, la apus, Anderson, prea necopt, cu Carrick si Park jucatori foarte buni dar atat. O combinatie care n-avea cum sa functioneze propice, mai ales in fata unor Xavi si Iniesta, cu Messi misunand prin preajma, asteptand sa vrajeasca balonul. Iar daca in 1999, in urma cu 10 ani, cand desi se vedea condus de Bayern inca din minutul 6, Sir Alex Ferguson a dres busuiocul prin introducerea lui Sheringham si Solskjaer, care au declansat o memorabila rasturnare de scor, acum insa inlocuirile facute n-au mai salvat un deznodamant previzibil odata ce Eto’o i-a depasit pe Vidic, Carrick si Van der Sar.

Tevez, pentru numeroasele sale goluri cheie, ar fi avut un alt impact ca titular, decat de la pauza, cand il lasa la cabine pe Anderson. Iar Tevez cu Berbatov, prin „greutatea” lor, ar fi dat consistenta 11-lui trupei din Manchester si evolutiei acesteia. Dar asa, introdusi la 0-1, n-au mai avut luciditatea sa intoarca soarta intalnirii. Ferguson nu s-a inselat decat in privinta lui Scholes, un alt fault de maidan al acestuia dovedind ca ar fi consitituit un risc pentru propria echipa. Nimanui nu-i place sa joace o finala in inferioritate numerica. Dar asa, introdus la 0-2, pe final, stinsul roscovan n-a mai avut timp sa colectioneze rosul, ci doar un galben. Scholes, al carui unic gol in dubla mansa din 2007-2008, elimina Barcelona si continua marsul lui United…

A fost in principal esecul lui Ferguson, care a recunoscut cu sportivitate superioritatea catalanilor, iar in extensie al unui fotbal englez cocosat de bani dar nu si de trofee. Un total de trei in ultimele 10 editii, din anul 2000 incoace, deci din douazeci puse la bataie, inseamna nitel mai mult de-o septime. Hegemonie a Premier League in Europa? Cea mai cea? As… Iar doi spanioli, conducand orchestra pentru un club spaniol, si servind un african si-un sud-american pentru 2-0, au demonstrat cat de mult teren mai au „englezele” cu straini de recuperat. O fi Premier League foarte spectaculos, atractiv, valoros, pasionant si electrizant, dar pana si elita din Albion are limitele sale evidente… Arsenal in 2006, la Paris, contra Barcelonei, iar Manchester acum. Nu-i asadar de mirare ca, dorindu-si cu sarg UEFA Champions League, Henry si-a facut calculele la rece si a dat Arsenalul, Londra, Anglia si „cea mai valoroasa” Premier League pe Barcelona. Alegere corecta. Cat despre Pique, „infractorul” de pe Stamford Bridge, diferenta intre felul cum l-a oprit prin body-check, la 0-0, pe Ronaldo, si fenta cu care a fost insurubat Vidic de camerunez, ar fi putut sa-l faca pe Sir Alex Ferguson macar pentru o secunda sa fi regretat ca nu l-a tinut in ograda sa. Macar asa, sa nu ajunga inlocuitor al titularilor la invinsii sai de la Roma. QED.

Cat despre viitor, lumea fotbalului nu detine globuri de cristal dar Platini, trecand trofeul din posesia lui United in mainile lui Puyol, a purces fara oprelisti si mai mult ca sigur cu voie buna la redistributia de forte, Cuiul lui Pepelea ramanand „regula lui 6+5”. Daca se va vedea stransa cu usa in aceasta privinta, United si-ar lua mai bine masuri de prevedere inca de pe-acum, nu de alta dar doar O’Shea si Giggs, dintre titularii la Roma, fiind considerati produse proprii ale clubului, alti 4 jucatori fiind transferati din Premier League iar ceilalti cinci chiar de peste hotare. Si din acest punct de vedere, pe termen mediu, hegemonia inchipuita de Scudamore e mai stravezie decat pare. Iar la socantul deficit financiar ce l-a anuntat, coroborat cu imprumuturile cu dobanda de care e impovarata, si care nu s-au subtiat dupa finala pierduta si cu bani mai putini incasati, United ar face bine sa mai modeleze o generatie Beckham – fratii Neville – Butt – Scholes. Altfel, Scudamore nu va mai avea cu ce sa se laude… 

Vorba aceea, tare putini au fost cei care au vazut venind „criza” economica. Sa fi prevestit oare rezultatul de la Roma, cu un tunet inabusit, un viitor cu fulgere si descarcari electrice chiar si pentru „giganti” la prima vedere intangibili? Un  prim raspuns, deja la anul.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Răspunsuri to “Ziua 157. Man United din nou zero”

  1. neacaisa Says:

    Daca e sa ma intrebi pe mine, finala de la Roma nu poate submina in nici un fel recenta dominatie britanica. Fapt e ca:

    – sunt deja 3 sezoane de cand Anglia are 3 echipe in semifinalele Ligii; dupa al catelea pint or fi sustinut unii ca ca recoltele puteau fi mai bune?

    – defencta cupa Uefa e o competitie de mana a treia in Insula, mult in urma Cupei Ligii. Banii nu sunt destui si de accea vedem de cele mai multe ori garnituri secunde ale echipelor din Premier League.

    – Man U a pierdut miercuri in fata uneia din cele mai bune echipe de club din ultimele decenii si probabil din istorie. Nu e nici o rusine in asta. Insa felul in care a aratat Barca sezonul asta nu da masura ligii spaniole: echipele care o urmeaza sunt la ani lumina de Barca in acest sezon; Premier League a fost mult mai consistenta din acest punct de vedere;

    – pt ca hegemonia britanica sa fie pusa la indoiala ar insemna sa existe o alta liga care sa faca asta – respectiv Primera; nu e cazul; doar sezonul asta, Liverpool a dezmembrat Realul la fel cum a facut si Arsenal cu Villareal;

    – daca nu ar fi fost acel sut al lui Iniesta din ultmiele secunde, tot acest rationament nu ar fi avut rost; am fi avut o repetare a finalei britanice de anul trecut iar suprematia Premier League ar fi fost dincolo de orice indoiala.

  2. soulofarunner Says:

    Draga neacaisa,
    Observatiile tale sunt pertinente dar faptul ca un grup restrans de cluburi, 3-4, ce domina copios de cativa ani prima liga engleza, si-a transpus monopolul din Premier League si in Champions League, nu inseamna ca primul esalon si prin extensie fotbalul insular de club domina si are suprematia intr-o competitie asupra careia planeaza uriase semne de intrebare in privinta formei sale de reprezentare.
    Mai pe sleau, daca s-ar lua club cu club din elita Angliei respectiv Spaniei si s-ar pune fata in fata, nu stiu cate dueluri ar transa Albionul in favoarea sa. Valoarea Premier League in intregul ei nu e data nici pe departe de rezultatele la varf ale elitei si esecurile repetate ale cluburilor engleze in Cupa UEFA, mai ales cat aceasta era luata in considerare cu primele garnituri, confirma ipoteza.
    Parca ai fi pe statele de plata ale Premier League si ale lacheilor care promoveaza in scris fudulia acestei „suprematii”, la modul cum percepi defuncta Cupa UEFA, doar ca pe o ecuatie financiara, neviabila pentru cluburi cu alte prioritati. A fost o competitie de renume, cu zeci de ani de jocuri la cel mai inalt nivel, dar lovita cu cruzime la fundatii asa cum au fost torpilate si CCE si Cupa Cupelor. Ca Anglia a cucerit-o o data din ’84 incoace, prin Liverpool in 2001, 5-4 cu golul de aur, spune totul despre „suprematie”. Cluburile engleze n-au nici o scuza pentru esecurile din UEFA – o competitie trebuie respectata, nu e totul doar banul.
    Cat despre golul lui Iniesta, adevarul e ca Premier League n-ar fi castigat Champions League pana in 2005 daca Sheringham si Solskjaer n-ar fi intors incredibil rezultatul intr-o finala dominata nu doar ca ocazii de Bayern. Iar in 2005 a fost de fapt o inegala finala de 3-0 la pauza, pentru Milan, in dauna unei reprezentante din Anglia. Asadar doua succese trase de par, in prelungiri ori la penaltyuri, intr-atatia ani. Numai 2008 a fost sezonul suprematiei elitei Premier League in Europa.
    Daca Premier League are undeva suprematia atunci e in capacitatea de marketing eficient – drepturi de difuzare cedate corporatiei Sky, „rotile fiind unse” de companiile de publicitate ce promoveaza reclama firmelor platitoare in clipurile din pauze. Atat si nimic mai mult. Sunt banii firmelor ce-si comercializeaza produsele – aceasta e „suprematia”. Dar la fel de bine, cum sesiza un autor francez de carte din industria publicitara, n-am mai vorbi atunci de fotbal ci, vorba sa, de un duel inte branduri. El s-a referit la finala C.M. ’98, una intre Brazilia si Franta pentru naivii consumatori de fotbal, dar de fapt doar intre companiile „verisoare” promovandu-si prin rivalele din teren variile produse.
    Dar ca fotbal, valoare in teren, a te referi la dominatia fotbalului englez de club e cu atat mai fortat si exagerat cu cat respectivele reprezentante acaparand monopolul in Anglia sunt detinute de straini, au antrenori straini iar jucatorii sunt in majoritate straini. „Suprematia” e doar un alt fel de afisare a imperialismului, cusuta cu ata alba de forte de piata si interese actuale de grup si cu atat mai stravezie si ridicola amintind doar de sponsorul inca purtat in piept, desi falimentar si nationalizat, de Man United.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: