Ziua 137. Incompetenta, conspiratie sau amandoua?

Ati putea spune pe buna dreptate ca nici pe departe n-are nimic una cu cealalta. Dar dubiile-mi in privinta probitatii si integritatii forului fotbalistic european mi-au fost confirmate cand UEFA s-a dedat la a accepta si coopta in forurile si comisiile sale un conducator din Romania. Destui idealisti s-ar fi asteptat, tot asa cum unii inimosi au visat la desantul americanilor dupa razboi, ca de-acolo, ‘de la centru’, sa se incurajeze curatenia intr-unul dintre compartimentele avariate ale fotbalului continental, si anume cel romanesc. Din contra, s-a intamplat ca la centru sa fie promovat un ‘om de fotbal’ in ale carui mandate s-a perpetuat o stare de fapt inacceptabila. Dintr-un fotbal ceausist planificat si cooperatist, s-a transformat intr-unul muribund si compromis de viespi ce-i supsesera sangele.

Cu un ‘reprezentant’ la ‘centru’, ‘Tricolorii’ au avut parte de altceva in disputele cu niste forte ce altadata pareau a avea painea si cutitul in mana. In mod neobisnuit, arbitrajul a fost favorabil impotriva Olandei, la Constanta, in precedentele preliminarii, iar Ovrebo n-a fost nici el deloc rau la remiza cu Italia, de la turneul final.

Tom Henning Ovrebo, vikingul imperturbabil, a reaparut pe marea scena in returul semifinalei Champions League, de pe Stamford Bridge din Londra, si si-a lasat amprenta pe deznodamantul calificarii intr-o mult mai mare masura decat in iunie trecut, cand admitea eroarea de a fi invalidat golul lui Luca Toni.

La final, egalati in prelungiri si eliminati fiind de catalani, niste jucatori ai lui Chelsea parca scosi din minti doar exprimau ceea ce destulor iubitori ai fotbalului cu oarecare cunostinte de politica jocului le era mai mult decat clar si le hranea imaginatia. Si anume ca UEFA n-ar fi agreat o a doua finala la rand de Champions League intre aceleasi cluburi, si anume Man United si Chelsea, si inca din aceeasi tara. Acuzatie la care UEFA a sarit ca arsa, dezmintind-o categoric.

Se crease cocktailul perfect… Cateva penaltyuri mai mult sau mai putin discutabile, neacordate gazdelor. O oarecare paranoia de ani buni pe insula, a se vedea de exemplu concursul Euroviziunii, cum ca Europa nu i-ar agrea si le-ar „face felul”, cu ramificatii in fotbal, unde suspiciunile planau asupra arbitrilor revansarzi, a plonjoanelor teatrale ale latinilor, a cutitarilor romani setosi de sange din Albion… In acest pahar, golul lui Iniesta a fost lamaia acra ce a declansat furia si pasiunea nebanuita a reprezentantilor unui club englez, considerat prin excelenta de o predispozitie calma. Parca atat ar fi asteptat, un motiv sa-si descarce suspiciunile ori chiar anumite prejudecati nu neaparat restranse doar la nivelul unui esantion nereprezentativ al populatiei.

Nu doar o data s-au exprimat diriguitori ai fotbalului european ori chiar mondial, fie chiar si prin conducatorii Platini respectiv Blatter, ca Premier League prea a dezechilibrat balanta de forte in fotbalul continental, ca prea a monopolizat puterea si a racolat jucatori din toate zarile, chiar si la vremea adolescentei, in detrimentul inclusiv al reprezentativei Angliei, ca prea si-a „cumparat” succesul cu imprumuturi cu dobanda pentru care nu mai stiu acum cum sa scoata camasa. Pe fondul acestei retorici, un arbitraj ca si cel de pe Stamford Bridge ingroasa semnele de intrebare in privinta politicii din spatele cortinei. Nu trebuie sa fii mare intelept pentru a intui ca odata tragerea la sorti efectuata, barosanii fotbalului au visat cu ochii deschisi la o finala Man United – Barcelona. Intre detinatoarea la zi a trofeului si castigatoarea din 2006, o alta grupare emblematica a Europei.

As spune insa ca suprematia monopolista a fruntaselor din Premier League in Champions League este doar efectul planului initial al forului fotbalistic european de a oferi mai multe locuri, pana la patru, ba chiar 5, fortelor continentale, printre care si Anglia. UEFA a creat un balaur care n-a mai putut fi controlat, renuntand la un format cum nu se poate mai popular, cel cu cate o campioana mare si tare din fiecare federatie de sub obladuirea sa. Dandu-le spatiu de manevra si remunerandu-le consistent victoriile, conducatorii fotbalului le-au amplificat puterea deja acumulata si au creat o situatie intr-adevar neplacuta, cu o vadita tenta de repetitivitate, ce ar genera plictis, dezinteres si chiar repulsie in randul fanilor jocului si ai competitiei. In ultimele 5 sezoane, finalele au fost disputate de doar sase cluburi, si anume AC Milan, Liverpool, Man United si Barcelona, cu cate doua aparitii, plus Arsenal si Chelsea.

Iar in acest grup restrans, conform rezultatelor din acest sezon, s-a ajuns in situatia ca finala sa fie o potentiala repetitie a ultimului act de la Moscova, din 2008. Ce conducator UEFA si-ar fi dorit un asemenea scenariu? Astfel ar putea fi luata in considerare o teorie a conspiratiei, exprimata pare-se si de unii jucatori ai londonezei, dupa joc, suspectandu-l pe Ovrebo de uneltiri in folosul atingerii scopurilor celor de la UEFA.

Creand in timp acest monstru elitist, UEFA a raspandit Champions League pe piata globala insa a tensionat conexiunea tocmai cu iubitorii jocului de pe continent, care se simt dezafectati de lumile aparte in care evolueaza cele cateva cluburi cu sanse la fazele finale ale competitiei si restul „muritoarelor de rand”, lasate in urma la mai toate capitolele. Champions League ca produs de piata pentru consumatorul avid de transmisii in direct o fi crescut in ochii novicelor insa in mod cert e pasibil de expirare in estimarile puritanilor iubitori ai jocului.

Iar acum, incercand sa domesticeasca ‘monstrul’, a mai dat competitiei o lovitura negativa de imagine, cu un arbitraj daca nu partinitor atunci foarte slab. La un asemenea nivel, asa prestatie inmulteste semnele de intrebare la adresa sanatatii competitiei. Pe termen scurt, UEFA si-o fi facut voia de a avea finala dorita dar pe termen mediu Champions League nu va mai fi perceputa cu aceiasi ochi. Ovrebo a deschis Cutia Pandorei sau, cum vreti, UEFA a dat apa la moara unor sponsori si difuzori care numai ochi iesiti din orbite, degete aratatoare, f*****g si nervi n-ar fi vrut sa vada la ora deciderii celei de-a doua finaliste.   

Si-a dat seama Ovrebo ca a dezechilibrat in asa hal jocul prin eliminarea lui Abidal incat a aplicat pana in panzele albe legea compensatiei ori, vazand ca deznodamantul e inca la mana destinului, a facut jocul unora de a-i oferi o sansa Barcelonei dorita in finala, refuzand gazdelor cateva lovituri de la 11 metri indelung cersite? Sau norvegianul a fost pur si simplu depasit de evenimente, un simplu nerod din categoria „Ref, You don’t know what you’re doing”?

La fel de adevarat e ca jucatorii lui Chelsea probabil si-ar fi vazut de sampania calificarii si n-ar fi sarit la arbitru daca Iniesta n-ar fi egalat in minutul 92, insa adevarul e ca acordarea macar a unui penalty din evantaiul celor contestate ar fi clarificat probabil lucrurile… 2-0. Daca a aplicat litera regulamentului la ce-i drept fina tragere de tricoul lui Anelka, eliminandu-l pe Abidal, ca ultim aparator, atunci ar fi putut-o aplica macar si la o tragere de tricou, in careu, asupra lui Drogba, sau la hentul lui Pique. Dar neacordand gazdelor ceea ce se pare ca li s-ar fi cuvenit, a dat nastere la interpretari.

Iubitorii teoriilor conspirationiste ar putea merge intr-atat de departe incat sa-l suspecteze pe Ovrebo ca l-ar fi razbunat, intr-o fratie de breasla, pe colegul sau scandinav, Frisk, retras din arbitraj dupa un alt de pomina Barcelona – Chelsea, 2-1 in februarie 2005, cu londonezii pe-atunci antrenati de Mourinho. Suedezul a fost intr-atat de asediat de reactia amenintatoare a fanilor lui Chelsea, incat a aruncat prosopul, iar legi existentiale nescrise ori metafizice inrauresc anumite ganduri si actiuni…

Cert este ca, pentru a doua seara la rand, Londra a trait dezamagirea unei eliminari, ramanand sub blestemul de a nu cuceri macar o data Champions League, competitie continuatoare a Cupei Campionilor Europeni, adjudecata pentru Albion de Manchester, Liverpool, Nottingham si Birmingham, dar nu si de capitala. Clubul Chelsea, de la creditorul Abramovich si pana la cel mai neinsemnat fan, a fost deposedat in propriul fief, in ultimele secunde, de o noua prezenta in finala, lovitura incasata de magnatul rus putand fi comparata, pastrandu-se proportiile si apeland la paralelele inegale din gimnastica, la socurile generate pietei de capital si actionarilor acesteia. Desi e vorba de alt domeniu si conotatiile sunt diferite, parca se cauta o reglare de conturi. Alte orizonturi, mai egalitariste, ar urma sa erodeze capitalismul salbatic, cu reprezentatul sau tip furisat pana si in fotbal, tocmai la Chelsea?

S-ar putea raspunde cu da, daca e sa notam – din nou, coincidenta sau nu – ca guvernul britanic a iesit populist la interval chiar in seara returului Chelsea – Barca, prin vocea ministrului Andy Burnham, cerand o distribuire egala a veniturilor cucerite de „careul de asi” in Champions League, cadrilater perceput ca un produs de export de lux al Premier League si prin extensie al fotbalului englez. Se cere nici mai mult nici mai putin decat impartirea banilor facuti in Europa si celorlalte cluburi din elita, asta fiind una dintre ideile emanate de la guvern si care vizeaza curbarea exceselor si dominatiei „celor mari”. La asemenea retorica, alde Chelsea poate avea si mai multa apa la moara ca n-a fost ceva curat cu refuzarea atator penaltyuri… 

Greseala e umana. Repetitiile lui Ovrebo au fost insa nu doar suparatoare, ci stranii. Doar incompetenta sau e vorba de altceva, mult mai tenebros? Si ne gandim din nou la coridoarele puterii, pe care si-au facut culoar si reprezentanti ai unui joc putred pana in rarunchi.

Departe de a-i plange de mila lui Chelsea. N-are nevoie de asa ceva si, daca ai intreba fani ai altor londoneze, ce parere au de deznodamantul semifinalei cu Barca, probabil ti-ar raspunde ca „what goes around, comes around”. Efectul bumerangului. West Ham a fost secatuita de talent de la sosirea lui Abramovich sub ‘pod’, pentru a ma referi la un pagubit, iar daca ar fi sa ne amintim de un alt dusman ce si l-au facut ‘albastrii’, ei bine, atunci haideti sa pomenim de numele sefului executiv Peter Kenyon, ajuns de la Old Trafford la Stamford Bridge, atat de incantat cand il scufunda si storcea financiar pe Adrian Mutu. Chelsea, prin stilul ei de a-si crea loc cu coatele la masa elitei continentale, si-a facut si niscaiva inamici, iar Kenyon a depasit culmea arogantei trasand planuri cincinale cu ‘albastrii’ dominand mapamondul.

Dar lasand la o parte politica fotbalului, acest sport e pana la urma doar un joc si fotbalistii cu un pas in finala de la Roma nu au meritat tratamentul la care au fost supusi de un trimis al UEFA. Jucatorii buni sunt innebuniti sa joace pe scena marilor finale si sa castige trofee, atat si nimic mai mult. Din nou, au suferit aceiasi eroi fara de care n-ar exista jocul, si anume fanii, jucatorii, corpul tehnic, pentru niste oale sparte de altii, asta daca e sa imbratisam teoria conspiratiei. S-a dovedit miercuri ca si la cel mai inalt nivel competitional cel care are painea si cutitul in mana poate dispune dupa bunul sau plac mersul lucrurilor… Cat de vulnerabil si caraghios a parut Drogba, in slapi, protestand, gesticuland incontrolabil si clocotind de o furie neputincioasa, in fata unui arbitru care, fara a aplica litera regulamentului, era acoperit de ‘umbrela’ forjata a forului in numele caruia oficiase!

Ce coincidenta… De cand cu alegerile si improspatarea la varf, UEFA are parte uneori si de niste arbitraje in meciuri cheie ce-i usureaza pe-ai nostri ca brazii sa remarce ca „vezi mai Constantine ca si Gheorghe ala de arbitru face la fel!?” Cu greu se vor stinge ecourile arbitrajului din returul Chelsea – Barca si poate se va face lumina in ‘orbul gainilor’ lui Ovrebo. Insa ‘lumina’ nu va veni de la centru, tot asa cum asteptata asanare din fotbalul romanesc poate fi realizata doar cu forte proprii, din interior.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Răspunsuri to “Ziua 137. Incompetenta, conspiratie sau amandoua?”

  1. neacaisa Says:

    Everybody loves a good conspiracy dar de data asta e rizibila. Cum ziceau ieri baietii de la podcastul Guardian – ciudat trebuie ca mai functioneaza sabotarea lui Chelsea: intai Abidal e eliminat aiurea apoi Drogba rateaza de doua ori singur cu portarul.

    Una peste alta, a trecut echipa care a incercat sa joace fotbal. „Cum dom’le cand Barca a sutat pe poarta in ultimul minut de prelungiri?” Uite-asa. Barca macar a incercat. Englezii s-au aparat cu disperare in superioritate numerica iar Gus a scos un atacant si a bagat un fundas/mijlocas defensiv pe final.

    Abia astept finala!

  2. mariusfrancisc Says:

    Incompetenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: