Archive for 27 aprilie 2009

Ziua 127. Tifoseria despre „furia englezeasca”

aprilie 27, 2009

Timişoara rămâne în gâtul păstorilor fotbalului nostru dar Poli a alunecat de la statutul de dizidentă a sistemului la postura de victimă, de care s-ar putea scutura cu… un titlu cucerit în următoarele luni.   

 

4 noiembrie ’95. O serie neagră, cu un egal şi 6 eşecuri, a dus-o pe Poli pe ultimul loc, cu -7 la adevăr, înaintea primei vizite la Timişoara a Ceahlăului Piatra Neamţ, în etapa a 14-a. Într-un reportaj cu titlul “Zăpadă, goluri, hoţi, cartonaşe, nervi”, de la arena “Dan Păltinişanu”, trimisul Fotbal Vest a amintit de “cascadele de nesimţire ale numitului Costică-Suceava, un tip cu un obraz mai gros decât baza piramidei lui Keops. Acest individ […] a demonstrat adevărata faţă a situaţiei actuale din fotbalul nostru”. Poli a câştigat, 4-3, dintr-un penalty transformat de Băban după care centralul Constantin Gheorghe a fluierat imediat încheierea jocului, într-o atmosferă de indescriptibilă furie a publicului timişorean, adus la disperare de arbitrajul părtinitor al suceveanului. Călin roşu, Contra roşu şi alte nedreptăţi de parcă ai fi vizionat jocul dintre aliaţi şi nazişti din “Drumul spre victorie”, au stârnit avertismentul şefului clubului timişorean, Boiţ, “Costică, eu nu te scot de-aici”, şi intervenţia Poliţiei. Mizeriile împotriva lui Poli erau împinse până în pânzele albe…

 

După joc, observatorul federal Remus Câmpeanu a admis că “am văzut cu toţii ce a fost. Am văzut arbitrajul… aşa cum l-aţi văzut şi dumneavoastră”, iar Tifoseria, în colţul ei de pagină din Fotbal Vest, remarcând că Guşatu, la 3-2, devenea primul marcator de la Timofte II, la memorabilul Poli – Dinamo 3-1 din ’90, care să urce pe gardul “peluzei sud”, a scris că publicul a fost “impresionant prin furia englezească”, stârnită de Gheorghe, care “ne-a furat ca-n codru”. Iar în “Vocea Porumbelului Scandalizat”, semnând Ion (Bine că nu-s Gheorghe) Golumbu, editorialistul a “vorbit de mizeria fotbalului. Mizerie mai mare decât cea regizată de Gheorghe din Moldova, sâmbătă, la Poli, n-am mai văzut. Ce folos dacă, deşi mă îndoiesc, Gheorghe va fi suspendat? Ce folos, din moment ce Poli va juca la Braşov cu juma’ de echipă? Oare cine va opri conjuraţia arbitrilor împotriva Timişoarei? FRF-ul tace, de 3 ani încoace, iarba noastră nu-i mai place”.    

 

Decembrie ’89 trecuse, conducerea FRF se schimbase dar, aidoma acelui Poli – Dinamo 2-1 din noiembrie ’87, nemodificate rămăseseră batjocorirea umilitoare a clubului alb-violet şi a fanilor săi, dar şi spiritul îndârjit al Timişoarei. Exemple sugestive ar mai fi, ca în returul de pomină din ’86 când, fiind terfelită de arbitraj la Timişoara mai că spectatorilor le ieşiseră ochii din orbite şi îşi pierduseră glasul în disputele 11 contra… 14 din aprilie pierdute cu Sportul şi Cluj, Poli aluneca de pe locul 5 şi retrograda…

 

Am rememorat aceste episoade pentru a aşeza furtul actual al numelui, culorilor clubului şi al celor 6 puncte cu trudă adunate de Uhrin Jr. şi băieţi, în contextul posturii mereu aparte a alb-violeţilor în fotbalul nostru. Uneori, ca la Poli – Dinamo 2-1, aveai senzaţia că stadionul cu echipa şi suporterii ei întregeau un bastion de verticalitate şi rezistenţă nu doar împotriva “Cooperativei” ci a întregului sistem mincinos. Era o dizidenţă reală, ce s-a prelungit şi în anii ’90.

Asta până într-o bună zi, când, ticluit îmbrăcată într-un portocaliu-cărămiziu “de deplasare” ce nu era al ei şi mieros atrasă într-un joc la două capete contrastând cu trecutul fără prea multe compromisuri, Poli şi-a erodat încet-încet identitatea. Iar de-acolo până la a se decide în numele clubului cumpărarea de locuri în eşaloane superioare, fuzionarea, strămutarea şi alte maşinaţii tenebroase, n-a mai fost decât un pas, care a tot fost repetat. Clubul, cu istoria, tradiţia şi blazonul său, devenise o jucărie la cheie pe un eşichier politic şi, în mâinile celor perindaţi pe la conducere, părea a fi preluat linia aderării la hora din mocirla fotbalului nostru. Odată trecut din mână-n mână, suit peste noapte între divizii ori mutat, alb-violetul devenise spălăcit. Operatorii îi ciuntiseră probitatea morală şi-l târâseră în rând cu marionetele sistemului. Lui Poli îi fusese sugrumat ascendentul moral. În continuare dizidentă? Hmm…

 

În toată această rătăcire a busolei, sâmburele lui Poli a fost salvat la pieptul suporterilor din peluză, care au ridicat vocea şi au menţinut flacăra aprinsă. Flacăra de pe vechea stemă… Doar ei au rămas mai mult sau mai puţin neîntinaţi, inocenţi, aidoma Politehnicii cea decapitate. Cine intră pe www.justiceforpoli.com , înţelege văzând fotografiile galeriilor din România şi Europa solidare cu alb-violeţii în nedreptatea furtului numelui, culorilor şi punctelor, că fanii, Tifoseria, răspândind vestea terfelirii grupării fanion a urbei, sunt adevăraţii cavaleri pe cal alb, apărători ai identităţii clubului. Doar Poli, cu simbolurile sale ce trebuie recuperate, galeria de la peluză şi puţinii statornici prezenţi la meciuri şi la greu, sunt stâncile de neclintit în torent. Ceilalţi, de la conducători şi până la antrenori demişi şi jucători aduşi şi cedaţi, sunt în trecere…

 

Acel arbitraj al lui Gheorghe şi actualul scandal din fotbal dovedesc că sistemul doar se perpetuează, născând alţi monştri manipulatori, dar acel 4-3 prin zloată şi fulgi, în condiţii de extremă adversitate, demonstrează la fel de bine că hidra ar putea fi răpusă, fie şi în 2009.

 

Mi-e groază însă că, aşa cum unii au manevrat în numele clubului din 2000 încoace, actualmente se poartă războaie verbale pe diverse fronturi în numele aceleiaşi grupări, cu un aer nu justiţiar ci stânjenitor prin tonalitate, contrastând cu spiritul de a nu “se lua în gură” al Timişoarei, şi care stârneşte reacţii de victimizare a clubului. Actualul ping-pong verbal nu e dizidenţă ci e izvor de dat apă la moară agresorilor victimei.

 

Dizidenţa reală e doar a fanilor desfăşurând alb-violetul prin deplasări  şi răguşind pentru perpetuarea identităţii unui club reprezentat în galben-negru şi amintit pe ecrane drept FC Timişoara. Fe ce?

Ziua 126. Pachet de namol nord-estic

aprilie 27, 2009

Sunt la pachet. Incolonate simetric. Doua taman deasupra zonei retrogradarii, doua sub linie. Sunderland 35, Hull 34, Newcastle 31 si, penultima, Middlesbrough 31. Sunt adancite in namol si oricat ar impinge, carutele par a se urni tare greu. Si toate sunt din nord-estul Angliei, de la sud la nord Hull – Middlesbrough – Sunderland – Newcastle. O coasta a innecului in Marea Nordului. Care se va salva? Conform unui mucalit, doar una dintre ele, si anume Sunderland, in vreme ce actuala laterna rosie, West Brom, ar acumula conform chibitului 40 de puncte si ar devansa la potou trei dintre nord-estice.

Ar mai fi 4 etape. Patru. 360 de minute in care se va decide cine va face stanga-mprejur, o rotatie completa de 360 de grade, din Premier League spre Championship. Daca nou-promovata Hull City nu mira pe nimeni ca a lunecat usor spre zona nisipurilor miscatoare, in schimb situatia „Cotofenelor” alb-negre ale lui Newcastle United ii socheaza pe neinitiati. Isi va trece Michael Owen o retrogradare in cont? Va pleca steagul Nicky Butt, candva castigator al Champions League pe Camp Nou, acum 10 primaveri?

Newcastle a intrat de ceva vreme in vrie iar actuala campanie a confirmat haotica stare de fapt de la St. James’ Park. Asa incat e o surpriza si nu prea… Cert e ca ultimele rezultate demonstreaza cu prisosinta derapajul clubului fanion al nord-estului industrial. Pana si Sunderland, promovata in 2007 si zguduita in acest sezon de demiterea lui Roy Keane, inlocuit cu asistentul scotian Sbragia, are cu patru puncte in plus fata de zestrea surprinzator de subtire a „Cotofenelor”. Sunderland pe 16, Newcastle sub linie, cu 31 din 34 de jocuri. Nici nu-i de mirare, daca ultima victorie acasa dateaza dinaintea Craciunului, un 2-1 smuls cu forcepsul in dauna lui Spurs, de Duff, in minutul 90. De-atunci, o singura victorie in Premier League, la Birmingham, cu ultima clasata, West Brom, un 3-2 in 7 februarie.

Secventa de 9 meciuri fara victorie nu e deloc incurajatoare. Si nici palmaresul lui Shearer, de la instalare: 4  0  2  2. Ce-i de facut? Luni seara, pe St. James’ park, in epilogul etapei, fostul golgeter a apelat la 5 modificari in echipa pentru jocul cu vizitatoarea Portsmouth, alegand un evantai de atacanti, cu Martins, Viduka, Owen si Duff titulari, ca sa nu-l pomenim pe Alan Smith, pornit si el la Leeds, ca june, in avanposturi. La un moment dat, pana si tanarul „paratraznet” localnic Carroll a fost aruncat la disperare, pentru un „cap”, ceva. Viduka, fara gol stagional, fusese retras… O optiune neinspirata, aceasta titularizare a „cangurului”.

Spre final, la 0-0, te-ai fi asteptat ca Newcastle sa atace cu toate fortele. Dar „Cotofenele” s-au baricadat, respingand atac dupa atac. Nu mai aveau putinta, vointa, idei. Neputincioase. Fanii isi luasera capetele in maini, presimtind inceputul sfarsitului. In nord-est e frig, vant, criza, saracie si de puncte si un cvartet innamolit, cu Newcastle tinand afisul. Va reusi Alan Shearer miracolul? Dupa Newcastle – Portsmouth 0-0, indicatorul palpaie „nu”.

Parcurgand programul, deplasarile la Liverpool, pe Anfield, si la Villa, par gen K2, greu abordabile. Ar mai ramane jocurile de acasa, unul pe viata si pe moarte, cu cealalta trupa cu 31 de puncte, vecina Boro, intr-o reeditare a jocului cu Pompey. Intr-o luni seara, de la 8 in Albion. Peste doua saptamani. Va fi care pe care si va alege poate una dintre retrogradate, daca nu mai rau. Celalalt joc acasa, cu londoneza Fulham. Newcastle tremura, se chirceste si ingheata. Coasa retrogradarii e ascutita. Namolul e tot mai mare. Cine si-ar fi imaginat, in august 2008? Nici macar cei mai pesimisti… Keegan era antrenor si noile achizitii erau prezentate pe banda rulanta. Dar pestele de la cap se-mpute si Mike Ashley degeaba zambeste a indiferenta. E in culpa.

Sugestiv in timpul transmisiei jocului cu Pompey a fost cadrul cu fotoliile goale dintr-o loja a tribunei si un cap blond-deschis, cu spatele la teren, urmarind meciul pe un ecran din foaier. Era Gazza. Ce n-ar fi dat localnicul sa fie acel bondoc Gascoigne de-acum 20 de ani, sa intre in joc si sa salveze situatia. Dar Newcastle traieste doar din amintiri si cu toata combinatia de latini si prea multi atacanti, Shearer si ai lui tot par sortiti picajului.

Dar, vorba aceea, until the fat lady sings, ar mai fi o sansa. Newcastle in Championship? Suna ciudat dar la fel am zis candva si de Forest ori Leeds, doar pentru a descoperi ulterior ca sub liga a doua exista si o a treia. Cateodata, cand lucrurile merg bine si nu e nimic de ajustat, mai bine sa fie lasate sa curga de la sine. Sir Bobby Robson a dus-o pe Newcastle, nu acum multi ani, ci chiar in acest deceniu, ani in sir intre primele sase ale elitei. Unii au fost nemultumiti si-au strambat din nas cu „doar” o semifinala de Cupa UEFA. Si si-au pus pe faras un minunat manager, fiu de miner al locului. Robson e acum in tribuna, cu cancer, iar Shearer, interimar, pe margine. Asa-i cand nu te multumesti cu ce ai. Poti ramane cu mana goala si iluzii spulberate.

Newcastle e pe marginea prapastiei, balanganindu-se in gol si cu degetele infipte in rapa, dar sub bocancii lui Hull si Sunderland. In plus, Boro o gadila sub brat. E poate blestemul lui Liverpool asupra lui Owen, pentru o plecare fara cap si fara rost. E poate blestemul lui Gullit, trimis la plimbare pentru „crima” de a-l fi ignorat din echipa pe Shearer. E poate dublul blestem al lui Kevin Keegan, Double K, tratat si el cum au resimtit-o altii, cel putin la fel de galonati. Noroc ca Ashley, cel putin supraponderal, e inca acolo, in loja, zambind, pana la capat, neparasind Titanicul, cu o infatisare care, de-as fi fan Newcastle, m-as simti cel putin agasat si aproape de tentativa de a testa valurile Marii Nordului.