Ziua 124. Pe doua roti prin Timisoara

"Verde pentru biciclete", la mai mare...

Am trait s-o vad si pe asta. Siruri de autovehicule in trafic, insa nu incetinite de ambuteiaje ori la „stop”, la intersectii, ci dand prioritate initiativei „Verde pentru biciclete”, un proiect de incurajare a ciclismului in mediul urban si care s-a bucurat de sprijin din partea autoritatilor locale si de entuziasmul numerosilor amatori ai transportului pe doua roti. A fost o sarbatoare a entuziastilor sportului cu pedale, cu mic cu mare, cu biciclete care mai de care, o ridicare la putere a dreptului bicicletelor in tot mai aglomeratul trafic urban.

Vremea a fost cu noi… Soare cald. Zambetele au fost pe buzele tuturor. Iar organizatorii s-au gandit la toate. Au impartit sticle cu apa, inaintea pornirii de pe Bulevardul Circumvalatiunii din Timisoara, si numeroase pliante explicative… Plus tablitele cu numere si logoul de un verde crud.

Macar si pentru o primavarateca dimineata de sambata, puterea pedalei a trecut pe primul loc pe strazile Timisoarei. Verde pentru biciclete!

Ne-am reunit intr-atat de multi incat prezenta Politiei a fost primordiala in asigurarea bunei desfasurari a pelerinajului ciclist pe strazile orasului nostru. Pentru o ora, cateva artere ne-au stat la picioare, limuzinele s-au oprit, agentii de trafic au asigurat fluidizarea traficului iar unii soferi au salutat initiativa cu claxoane amicale.

De luni, intr-o zi ca oricare alta, de lucru, lucrurile vor sta altfel, cu ciclistii ruland inghesuiti langa borduri si cu automobilistii cu nitel mai putin spatiu de manevra. Atunci, anumite reguli „de convietuire” in trafic vor usura drumul tuturora cu treburile zilnice, daca soferii nu ii vor descuraja pe ciclisti deschizand portiera fara sa se asigure, daca le vor lasa loc de rulare in preajma bordurii, daca nu le vor taia calea, daca le va acorda prioritatea cuvenita in intersectii, daca vor semnaliza schimbarea directiei de mers, daca nu vor parca pe pistele de biciclete, care, par a se inmulti in mediul citadin si pe arterele de acces in oras ori daca nu vor claxona in apropierea lor. Sunt mai degraba lucruri de bun simt decat legi negru pe alb.

Biciclete aliniate la startul initiativei "Verde..."

Cred ca am fi fost si mai multi daca domni si doamne intre doua varste sau chiar de varsta a treia ar fi avut curajul sa se alature unei procesiuni in general tinere. Sunt multi timisorenii care prefera sa-si rezolve treburile circuland cu bicicleta dar abia in crestere numarul celor care percep puterea pedalei drept un mod de relaxare. Cei in ton cu ordinea zilei, a culorii verde pentru prioritate la biciclete, au spus prezent sambata dimineata, pe platforma Timco din zona centrala a orasului. Am fi fost asadar si mai multi. Si estimez ca parcul de biciclete al orasului va creste considerabil pana la proxima reuniune. Ar mai fi Masa Critica, in serile din ultima seara de vineri a lunii, tot cu un pelerinaj pe doua roti pe cateva artere ale Timisoarei…

Unde-s multi, puterea creste. Nu suntem multi, ca si chinezii, insa numarul crescand de masini, pe niste artere care nu s-au largit peste noapte, ne determina sa cautam solutii viabile pentru transportul "in cetate".

Odata „sarpele” pornit, coloana ciclista a fost mai lunga decat ne-am fi asteptat. Am prins putere inca de la actiunea incipienta. Am trecut pe sub viaductul din apropierea Garii de Nord, apoi prin fata Catedralei, am trecut Bega, am ajuns la giratoriul de la Michelangelo si am continuat spre Spitalul Judetean, apoi pe Calea Martirilor si pe traseul tramvaiului 9, pana la Calea Sagului. La dreapta si apoi pe Strada Resita, din nou peste Bega si prin fata Garii. A fost frumos, a fost placut, ne-am bucurat de privelistile din oras in mersul molcom al bicicletei si am savurat libertatea de a pedala in voie. Drumul a fost al nostru…

"Pe cand urmatoarea intalnire?" ne intrebam cand prinsesem deja gustul, la 15km/ora, pe Bulevardul Vasile Parvan...

La fel de bine, biciclistii trebuie sa-si puna si ei problema sigurantei in trafic… www.pedaleaza.ro atrage atentia in privinta catorva reguli de bun simt. Traversezi zebra calare pe bicicleta? Mai bine nu… Tasnesti brusc in fata masinii? Deloc recomandabil… Treci pe rosu la semafor? Interzis! Nu semnalizezi schimbarea directiei de mers? La fel de grav… Circuli in paralel cu alti biciclisti? Nu-i concurs… In paralel, doar la aceasta initiativa. Iti legi bicicleta de copaci, stalpi, hidranti, burlane? Inca, din pacate, pana ce numeroase bare metalice, special amenajate, vor fi amplasate ici-colea, in oras. Nu porti elemente reflectorizante, noaptea? Esti in pericol!

Politia a fost cu noi, masinile s-au oprit iar "Verde pentru biciclete" a facut turul Timisoarei!

A fost un prim pas reusit spre ceea ce ne-am dori sa fie traficul in mediul urban al Timisoarei. Mai tolerant, cu loc pentru toti, cu calm, rabdare si zambete. Se poate… E nevoie de biciclete ca de aer, e o sansa in plus pentru fluidizarea traficului. Si o mie de soferi daca ar renunta la volan, macar pentru o zi pe saptamana, in favoarea bicicletei sau mersului pe jos, si traficul ar fi deja mai lesne. Se inscrie cineva? Ala eu, ala eu…

Si fotbalistele de la Ripensia au fost cu noi, si cateva fete cunoscute din spatiul public. Plin de camere de filmat. O initiativa al carei mesaj este raspandit, e o actiune de efect...

Ai economisi bani, ai contribui la diminuarea poluarii in orasul copiilor tai, ai decongestiona traficul, ai fi mai putin frustrat decat in ambuteiajele create la „stopuri”, ai face miscare si, surpriza surprizelor, iti vine sau nu sa crezi… ai castiga chiar si timp, aliatul sau inamicul nostru numarul unu, dupa caz… Cine se incumeta sa lase luni masina in garaj si sa porneasca pe doua roti? Mai ales acum, in anotimpul de tranzitie, cand, fara ploaie dar nici prea cald, bicicleta e un mod placut de deplasare. De la A la B, in cateva minute. Iar banii iti raman in buzunar si benzina la pompe, si nu in atmosfera. Suna bine, nu-i asa?

Ciclismul ca mod de destindere si petrecere al timpului liber e la mare pret in alte societati. Va castiga oare incet teren si in orasele noastre? Depinde numai de noi

Ruland sambata in grup, laolalta cu alti entuziasti, cu prieteni si cunoscuti, am fost incercat de o mare usurare. M-am simtit eliberat de teama, infima ce-i drept, ce mi-o oferise peste ani ciclismul pe strazile Timisoarei. A fost triumful nostru, al celor neintelesi in privinta avantajelor mersului pe bicicleta ori chiar aratati uneori cu degetul si perceputi drept „sarantoci” pentru alegerea noastra de a profita de puterea pedalei. 

E poveste veche, cam de-acum un deceniu… Pe prioritate, in giratoriul Michelangelo, aproape ca am fost luat pe capota de o limuzina straina, decapotabila, cu numar „rosu de be”. M-am ferit si doar i-am sugerat soferului, gesticuland, s-o lase mai moale. Nu i-a convenit, a schimbat brusc directia de mers, neregulamentar, mi-a taiat calea, a oprit, a coborat din masina si m-a lovit cu capul in gura cat ai zice peste. Era un ins intolerant, masiv, tuns „periuta”, cu o ceafa de taur si cu un limbaj pe masura. Cazut fiind pe spate, i-am preluat in plin dispretul absolut fata de-un semen de-al sau. S-a referit la marea patura de „nimicuri”, la calcatii in picioare ai acestei natiuni. Noi, cei multi, din masa de manevra, ce nu contam in estimarea unora ca Dumnealui. Mi-a intors apoi spatele, si-a asezat pretiozitatea in scaunul capitonat si dus a fost, cu scrasnet de roti. Cazut si lovit, m-am ridicat si am incheiat prin a-mi spune pasul, la Sectie. Am avut si martori, socati de brutalitatea individului… Dar mi s-a sugerat prieteneste si politicos, dupa un apel facut pentru detectarea soferului, in functie de numarul de inmatriculare, sa uit de depunerea unei plangeri, spre binele meu. Dadusem de nervii cuiva sus pus. L-am iertat dar n-am uitat, caci am fost o vreme tumefiat…

Iar acum, peste ani, pentru o sambata dimineata, mi-am luat revansa, pasnic. Verde pentru biciclete! De fapt, pentru a fi un bun si iubitor de oameni „ostean” al „cetatii” trebuie sa treci prin toate ipostazele si sa vezi lumea prin ochii tuturor participantilor la bunul mers al lucrurilor… Pieton, biciclist, sofer. Toleranta, calm, respect, bucuria de a trai. A fost o victorie a emanciparii civice, un succes al civismului. Rulam pe un drum bun, cu prioritate.

Ziua 123. Maratonistul fara un picior

Am avut ocazia sa-l cunosc, n-am avut norocul sa-l intrec. Un om intre oameni care si-a gasit eliberarea alergand, mai repede decat multi semeni de-ai sai chiar mai bine antrenati si pe distante mai lungi decat le-ar veni greu multora sa-si imagineze ca ar rezista. Si-a descoperit talentul nativ abia dupa ce si-a pierdut un picior. Iar acum este izvor de inspiratie pentru numerosi alergatori amatori, un munte de incredere pentru telurile sale. O poveste de succes, cladita din lacrimi. Un triumf al spiritului uman, despre care aminteam acum cativa ani, intr-un reportaj in Fotbal Vest. De-atunci insa, curajul si meritele sale i-au fost rasplatite, la moment aniversar, inaintea Maratonului Londrei, intr-o gala sponsorizata de aviva, in capitala britanica. 

Zilele acestea, intr-o prezentare de gala a revistei de circulatie mondiala Runner’s World, dedicata alergarilor pe sosea, un tanar african a fost recompensat cu distinctia de a fi furnizat cel mai motivational exemplu de abnegatie sportiva. Un premiu anual pentru cea mai savuroasa poveste a victoriei darzeniei umane impotriva adversitatilor vietii.

Pana sa ajungem colegi de club, si sa alergam in antrenamente sau curse, traiectoriile noastre au fost atat de diferite. Abdifatah Dhuhulow, astazi in varsta de 28 de ani, a scapat cu viata dar a trecut prin chinuri cumplite in cursul razboiului civil din Somalia. In 1991, incercand sa scape din Mogadishu, capitala ravasita de lupte, Abdi a fost ochit in glezna, cazand din basculanta cu care spera sa se elibereze si fiind calcat de roti. Piciorul drept i-a fost strivit, 16 ore s-a luptat intre viata si moarte.

Ulterior, tratamentul a fost minimal, oasele nu s-au sudat iar calvarul sau a inceput. Carje, o operatie, dureri si mai mari. Alte trei operatii. Nici macar medicii britanici nu i-au alinat durerile. Amputarea piciorului sub genunchi, unica solutie. Care a venit ca o izbavire. Paradoxal, asa cum marturiseste Abdi, si-a regasit libertatea.

Fizioterapeuta, impresionata de taria sa de caracter, l-a incurajat sa alerge, iar Abdi, intr-un picior si cu o tija metalica, a facut niste primi pasi… in sprint. Mai apoi, s-a alaturat clubului amator Serpentine, din Londra, unde un prim antrenament cot la cot cu alergatori sanatosi i-a sugerat ca ar putea fi mai iute intr-un picior decat destui semeni de-ai sai, mai norocosi dar nu la fel de dotati pentru alergari.

De la un picior zdrobit, la maratoane. „Ai parte de atatea suisuri si coborasuri. Visezi, idealurile nu ti se materializeaza iar in cele din urma sfarsesti prin a fi schilod. Dar, desi poate exagerez, simt ca m-as fi nascut din nou cand mi-am descoperit abilitatea de a alerga, chiar si fara un picior. Acum nadajduiesc sa ating niste teluri pe care nu le-am abordat pentru atata timp, desi sanatos fiind”. Modest si cumpatat, Abdi a inteles cu atat mai mult cat e de pretioasa viata, dupa ce a izbandit in fata vicisitudinilor ei… Timpii inregistrati de Abdifatah sunt mai mult decat onorabili pentru un alergator amator iar maratoanele sale sunt un exemplu minunat pentru capacitatea de efort si darzenia psihica a omului. Sunt norocos sa-l fi cunoscut.

A fost seara sa, la brat cu o alta laureata, campioana olimpica Dame Kelly Holmes. Amatori ori profesionisti, entuziasti legati de pasiuni comune si imbratisand minunatia luminoasa a sportului. Acum cativa ani, Abdi nu stia daca va scapa de scaunul cu rotile. Acum cateva sezoane, Abdi facea primii pasi in alergari. Astazi si maine, poimaine si saptamana viitoare, se antreneaza pentru o alta cursa. Hei, incerci si tu? Poate intr-o buna zi iti vei intersecta pasii, la o manifestatie sportiva, cu unul ca Abdi. Si vei intelege ca un necunoscut e doar un potential prieten pe care l-ai putea castiga…