Ziua 112. Abu-Dhabi 1 – Egipt 3

A trecut si Duminica de Pasti dar adevarurile rostite in Vinerea Mare de un anumit tanar irlandez si-au regasit din nou confirmarea. Joi seara, la Hamburg, mijlocasul Stephen Ireland, revelatia si ancora lui Manchester City intr-un sezon pornit in sunet de surle si trambite dar tot mai inecat in sughituri, deschidea scorul in minutul 1 pentru „albastri” iar la final, odata reprezentanta Angliei in Cupa UEFA maturata pe jos de HSV cu 3-1, se dadea la unii colegi de echipa, considerand ca respectivii se ascunsesera dupa cires cand a fost vorba sa puna osul contra lui Olic si Petric.

Duminica, pe City of Manchester Stadium, istoria s-a repetat. Irlandezul… Ireland a deschis scorul pentru City dar, dupa pauza, vizitatoarea Fulham a intors rezultatul la 3-1, cu doua goluri marcate de Clint Dempsey. Doar scena era alta. Nu Cupa UEFA, ci Premier League. Deznodamantul, acelasi. Clubul cu cei mai banosi proprietari din lumea fotbalului mondial fusese adus cu picioarele pe pamant de doua lovituri zdravene in mai putin de 70 de ore.

Iar pe cand texanul Dempsey, adus de Fulham de la New England Revolution in decembrie 2006 pentru cea mai mare suma de transfer incasata vreodata de Major League Soccer, 4 milioane dolari, inchidea conturile cu al doilea sau gol al dupa-amiezii duminicii de Pasti, un anume Robinho fara gol marcat de la Anul Nou incoace alerga ca un puisor zapacit dupa ce abia fusese aruncat in lupta de Mark Hughes, galez mai mult reactionand la oprobiul publicului vizavi de neutilizarea brazilianului.

Un american ieftin a sustras punctele din fieful clubului cu multi bani aruncati in vant inclusiv pe Robinho. 32,5 milioane lire sterline care, in lumina eficientei lui Dempsey, nu-si mai gasesc deloc justificarea. Visul insinuat la 1 septembrie 2008, cu seici arabi si sute de milioane, se transforma pe zi ce trece intr-un cosmar. Niscaiva ingenunchieri si plecaciuni in fata noului salvator, seicul Mansour bin Zayed Al Nahyan? As…

Atata circ, atata tevatura. Bani, bani si iarasi bani. Robinho si altii, care-l vor urma. Ei bine, in toata aceasta aiureala s-a trecut cu vederea un lucru esential. In anul 2001, cand Fulham promova in elita cu 101 puncte la activ, un septuagenar egiptean care-si vazuse fiul mort intr-un tunel rutier parizian isi indeplinea obiectivul promis, de a eleva gruparea londoneza de cartier din liga a treia in Premier League, in mai putin de 5 ani. Mohamed Al-Fayed o preluase pe Fulham in vara lui 2007, deschizand partia investitorilor straini in fotbalul englez si creand o adevarata moda sic de mariaj intre bogatani straini si grupari din Albion, si o urcase doua esaloane in patru ani. Iar pe cand Fulhamul egipteanului castiga liga a doua si promova in Premier League, Manchester City facea calea inversa, retrogradand de la masa bogatilor.

Din 2001, Fulham n-a mai parasit elita. Nici macar in mai 2008, cand doar o victorie externa in ultima etapa ar fi salvat-o de la inec. A fost Portsmouth – Fulham 0-1, si cu toate cele cate 4 goluri marcate de Birmingham City si Reading in aceeasi ultima etapa, alb-negrii londonezi s-au salvat, trimitandu-le pe cele doua in Championship. Roy Hodgson insa nu s-a oprit acolo, salvatorul transformandu-se in om-miracol.

La Manchester, in fata sfertfinalistei Cupei UEFA plina de bani, Hodgson a reusit intr-o repriza o treime din totalul golurilor marcate in deplasare in intregul sezon. Cu numai o victorie externa la activ, Fulham a demolat-o pe City! Intr-o duminica de Pasti, un egiptean consolidat de 12 ani in fotbalul englez, dintre care 8 in elita, a savurat punerea lucrurilor la punct. The New Kids on The Block or avea ei mai multi bani decat toata valoarea a ce-o insemna Fulham si inca pe-atat, dar cand e vorba de ani vechime contorul celor de la Abu Dhabi se invarte abia de la 1 septembrie, si fara vreo performanta notabila la activ. Ba din contra, cu o nonsalanta si ostentativa cheltuiala care acum e luata la ochi de orice „om de fotbal” cu scaun la cap. 32,5 milioane lire sterline pe un jucator lasat pe banca de un manager ce nu-i poate descatusa potentialul?!? Risipa ori ridicol, tot cu r incepe.

Dar dezamagirea era previzibila. A fi pregatit sa arunci cu bani pentru o echipa la a carei carma mentii un antrenor unilateral si inflexibil in abordarile sale, ba chiar abraziv in relatiile interumane, e de domeniul lipsei de fler in psihologia sportiva. Tot ce-ar fi avut City nevoie odata noii proprietari intrati in paine si banii pe masa, era un antrenor de calibru, cu staiful comunicarii lejere cu trupa sa cosmopolita. Hughes e departe de croiul unui asemenea manager. Unul gen Hiddink sa zicem…

Linia de fund aliniata de Hughes la Hamburg si contra lui Fulham il deconspira in privinta limitarilor si vulnerabilitatii sale tactice. O intoarcere la fotbalul cu pasa lunga in ceata. Richards pe dreapta, caruia Eriksson ii unsese un post de fundas central. Lentii Dunne si Onuoha in centrul apararii, sinucidere curata in fotbalul in viteza, combativ, al acestor timpuri. Ambii sufera si la capitolul motricitate, pentru a umbri si mai mult sansele de a bara drumul spre poarta candva incredintata de Eriksson sperantei Hart, si care a fost neintelept trimis pe banca pentru predarea manusilor unui veteran cu experienta, Shay Given, dar oare cu cata benzina inca in tanc? Garrido, tanarul spaniol adus tot de Eriksson, i-a facut loc scumpului Bridge, transferat de Hughes in iarna de la Chelsea, insa minusurile englezului la Hamburg au fost intr-atat de evidente, incat ibericului i s-a reoferit o meritata sansa duminica. Colac peste pupaza, intr-un meci acasa Hughes a folosit si un inchizator, Zabaleta, initial adus pentru a acoperi flancul drept…

La asemenea defensiva, nici nu e de mirare ca „albastrii” au clacat in fata unor londonezi care nu invinsesera in deplasare in acest sezon pana in 13 martie. Dar, repet, mai mult decat geniul tactic al lui Hodgson in dauna inabilitatii lui Hughes si mai mult decat eficienta lui Dempsey in fata fanfaronadei cu Robinho de zeci de milioane dar rezerva, acest 1-3 a tinut de o retusare in privinta perceptiilor la adresa descalecarii unui anumit seic si a consecventei unui egiptean deschizator de partii. Mai toata lumea sufla si pufaie despre petrodolarii si norocul cu care s-a pricopsit City, dar pana una alta, dupa duminica de Pasti, Fulham are cu 5 puncte mai mult decat „albastrii” din Manchester care, se poate forta nota si aminti diferenta, are doar 8 lungimi de unda in fata a doua echipe pe locuri retrogradante.

Banii n-aduc intotdeauna fericirea iar „duelul arab” a demonstrat ca nu toti au nasul de a fi in fotbal. 3-1 pentru Egipt. Ura si inapoi in Londra!

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Un răspuns to “Ziua 112. Abu-Dhabi 1 – Egipt 3”

  1. Cornel Says:

    Ca fan Fulham am savurat acest meci:D La fel ca şi cu United, tactica şi jocul de pase au fost excelente. Nu tu jucători cu nume, ci chiar acel spirit de luptă specific. Andy Johnson sau Danny Murphy reprezintă bine acel tip de jucător englez pe care nu ai cum să nu-l apreciezi. City îmi plăcea înainte, însă acum intră doar în categoria cluburilor mari cheltuitoare. De aceea nu-mi place nici Inter sau Chelsea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: