Ziua 106. Pe plaja la Atlantic

M-au trezit razele soarelui, furisandu-se piezis. Liniste si pace, doar pescarusii readucandu-ma cu picioarele pe pamant, ca sunt aproape de tarmul sudic al Albionului. De fapt, pescarusi de uscat, aclimatizati cu Tamisa la Londra, zboara si gangura si in zonele centrale ale metropolei. Dar nu, cu siguranta, in aceasta duminica sunt in alta parte. La Bournemouth, un oras cam cat Arad, amplasat intr-un golf cam la mijlocul lungimii „talpii” iepurasului care e insula britanica.

Fitness First Bournemouth Bay Half-Marathon incepe la zece si primele semne sunt bune. Asadar soare. Placut. Chiar caldut. Dar o usoara adiere… Vom alerga oare impotriva brizei marine? Aceasta este intrebarea. Caci, asa cum dezvaluie si numele concursului, inafara de Fitness First, care sponsorizeaza cursa, facand reclama lantului de centre de recreere, cuvantul Bay, adica golf, dezvaluie locul de desfasurare. Pe faleza, de-a lungul plajei la Atlantic. Pitoresc!

Lapte, fulgi de grau si porumb, o pruna uscata si o felie de citrice, o paine prajita cu gem de capsuni si doua pahare cu suc de portocale si pe-aici ti-e drumul. Cu geanta in spinare si aparatul foto la indemana. Trei baieti, la misto, stateau undeva, intr-un colt de strada, tolaniti pe scaune. Imi ureaza noroc. „Tara?” Dupa echipamentul din dotare, peste ani le-am dat si altora senzatia ca ar fi Spania. Zic. „Aaaaaaaaaa, Dan Petrescu!” Chiar asa. „Clubul?” Imi spune de West Ham. La care il felicit pentru golul lui Tomkins. Dam mana. Cu stanga. In dreapta e tigara. In mana mea dreapta, aparatul. Peste drum…

A fost odata o biserica. E acum bar, club de noapte. Zona West Cliff, un platou cu povarnis spre mare, e in vestul orasului, spre localitatea litorala vecina, Poole, extrem de afluenta, unde marea face o "scorbura", cu insulite.

A fost odata o biserica. E acum bar, club de noapte. Zona West Cliff, un platou cu povarnis spre mare, e in vestul orasului, spre localitatea litorala vecina, Poole, extrem de afluenta, unde marea face o "scorbura", cu insulite.

Sunt aproape de start dar mai opresc oleaca. Acum imi permit, nu si in timpul semimaratonului. Peisajul se „deschide” brusc, cu albastrul marin izbind dintre contururile caselor si cu un balon propulsat pe cer, undeva spre centrul orasului…

Un balon numit delectare. Cer senin, soare si marea, deloc agitata. Sa tot vezi lumea de sus...

Un balon numit delectare. Cer senin, soare si marea, deloc agitata. Sa tot vezi lumea de sus...

Continui spre locul de start, un urias ponton „intrand” in mare, si cu o cladire gen Casino la capatul sau, Theatre Pier, iar balonul imi iese din nou in cale. Isi incheiase survolajul. Pe moment…

Din inaltimi, la sol. La rand, alti pasageri...

Din inaltimi, la sol. La rand, alti pasageri...

Li se da drumul alergatorilor in cursa de 10 kilometri si copiilor, in Fun Run. Pe 1 kilometru. Mai am timp de un cliseu, unde vom incheia cam peste o ora si jumatate. Finish. Parca se incalzeste pe minut ce trece si briza se inteteste. Dar imi zic ca tine doar de ambianta. Atmosfera conteaza. Tot mai multi privitori, pe margini. Ciorchine la barele amplasate pentru a delimita traseul. Cursele de alergari sunt treburi serioase aici in Insula, cu tot dichisul…

Un balon dar bun, deasupra liniei de sosire. De la semimaratonul din Bristol imi amintesc de cuvintele si focul de pistol la start al legendarului Steve Ovett si de puzderia de baloane, pe cer.

Un balon dar bun, deasupra liniei de sosire. De la semimaratonul din Bristol imi amintesc de cuvintele si focul de pistol la start al legendarului Steve Ovett si de puzderia de baloane, pe cer.

 Intram in tarcuri. Cei sub o ora si jumatate, in fata. Cei ce se asteapta „sa scoata” sub o ora si treisferturi, mai apoi. Si tot asa. Sunt in primul tarc. Un motociclist isi face loc printre noi. Va deschide partia. Zece. Start. Parca deodata se lasa linistea… Doar pasi. Si bineinteles valurile si pescarusii. Catam spre vest, spre West Cliff. Aha, stancaraie pe care trebuie sa o urcam! Dar macar suntem cu vantul. Ceea ce implica faptul ca majoritatea cursei, cand ne vom intoarce pe faleza spre est, vom fi cu briza in fata. Da bine la ten dar incetineste ritmul. In viata nu le poti avea pe toate…

Si urcam. In fata mea, un mesaj simpatic. Cate tricouri, atatea inscriptii, mesaje ori reclame. Pe albastru sta scris „Eu alerg asa ca tu poti vorbi”. Intr-adevar, I’m doing the running, altii dau cu papagalul si uite-asa se scrie istoria. Iar acum, la final, dau cu penelul.

Cu penelul a dat chiar pe acest povarnis si Robert Louis Stevenson, cand a scris Dr Jekyll si Mr Hyde, cum m-am documentat din istoria locului. Cu semnificatii. E impadurit dar la un moment dat, cand valea secata se „inchide”, ne vom intoarce la vale, spre mare. Oceanul sub ochii nostri. Zburdam. Dar odata ajunsi inapoi la plaja si intorcandu-ne spre est, vrajmasul nostru vantul isi intra in rol. Ne va tine companie pana dupa mila 8, cand vom ajunge la extremitatea estica a traseului.

West Cliff are un funicular dar noua nu ni-l trebuie, e inca "devreme" in cursa. Bun ar fi spre final...

West Cliff are un funicular dar noua nu ni-l trebuie, e inca "devreme" in cursa. Bun ar fi spre final...

Cand ajungem inapoi la pontonul principal, lume luminata ne incurajeaza. Bairam in toata regula! Parca e Turul Frantei. Si e tot mai cald. Multi pe sezlong, in fata cabanelor de lemn, una dupa alta, pe toata lungimea falezei.  Altii nu se sinchisesc, doar absorb soarele. Prin stanga noastra „curg” alergatorii curselor din deschidere, sprintand spre sosire. Larma…

Ilustrata de la malul marii. Dar nu din valuri. Nici macar degetul...

Ilustrata de la malul marii. Dar nu din valuri. Nici macar degetul...

O portiune lunga, cu vantul in fata, e dificila in plan psihologic. Capatul golfului parca nu se mai apropie. Fata Morgana. Dar ca toate cele lumesti, nimic din cele rele nu tine la nesfarsit, asa cum nici binele nu e infinit. Sus. Jos. Sus. Jos. Si stim ca la capatul golfului, la povarnisul East Cliff, trebuie din nou sa ne cataram, pentru intoarcerea spre finish. Asaltul final…

 

Litoralul tot litoral e, oriunde in lume. Temperatura?

Litoralul tot litoral e, oriunde in lume. Temperatura?

Priveliste spre est... Theatre Pier, "magnetul" din Bournemouth

Priveliste spre est... Theatre Pier, "magnetul" din Bournemouth

La a doua statie de apa unul cu care am tras umar la umar imi indica sa ma indrept spre mesele din stanga. El tine dreapta. Dar un altul imi taie calea si-si ia paharul din fata nasului meu. Se scuza. Ori doi. Tot acolo sunt. O rupere de ritm a monotoniei. In rest, pasii nostri, soarele si briza.

Unii alearga, altii iau iarasi balonul. Optzeci de zi... a, pardon, juma' de ora deasupra orasului.

Unii alearga, altii iau iarasi balonul. Optzeci de zi... a, pardon, juma' de ora deasupra orasului.

East Cliff are povarnisul mai lin. Mai putina lume, semn ca ne-am cam departat de centru. Semn bun. Mai departe nu mai alergam, ci cale-ntoarsa…

Un hotel la tarm si acelasi obsesiv balon.

Un hotel la tarm si acelasi obsesiv balon.

Intr-adevar, portiunea finala ne protejeaza fortele subtiate. In coborare lina iar vantul e cu noi. Ce-am vrea mai mult? O linie de sosire. Care, dupa aproape o ora si jumatate, ni se iveste in fata. Din nou lume luminata. Si certitudinea, pe ultimul kilometru, ca „intru in prima suta”. Indiciul mi l-a dat o fetita, care exersa numaratoarea. Am trecut vreo trei prin dreptul ei, unul dupa altul, si ea-si calcula in barba. Eightyeight, eightynine, ninety. Bun. Asa o fi? Dar mai conteaza?

Finish. O ora si 28 de minute. La fel incheiam si in Timisoara, la pusta, fara vant, printre ai mei. Niste sticle cu apa, o medalie, un tricou de la British Heart Foundation. Asociatie caritabila implicata in strangerea de fonduri. Asemenea evenimente sunt mana cereasca pentru fundatii. Oamenii au suflet pentru cei incercati de boli cardiace si nu numai. Efortul e gata. Recuperare. Gal-gal. Apa. Batoane de ciocolata. Iam-iam. Un ins inalt in scaunul ambulantei. Masca de oxigen. Un altul fara masca si nu la fel de alb ca varul, dar tot inconjurat de „Paramedics”. St John’s Ambulance. Nu-i de joaca. Deshidratare. Imi spun ca pentru primul semimaraton al anului am venit mai bine decat ma asteptam.

Am alergat de la Anul Nou incoace pe tot soiul de distante. Mi-am incercat fortele pe 3 kilometri, pe cinci, la contracronometru individual in panta, pe 10 kilometri pe asfalt, pe 10K pe iarba, pe 10 mile si la Handicap, cursa de 6,97 kilometri. Primul concurs de „semi”…

E timpul pentru niste fotografii din Bournemouth. Pitoresc, inverzit, atractiv. Sau macar in preajma plajei. A, da, si e oras universitar. Fete asiatice. Piata agroalimentara de duminica. Dar si produse naturiste. Pare raiul pe pamant. Si nici un norisor. Ma indepartez de larma cursei si constat ca la un pas de ocean mai exista si alte ape, curgatoare.

Tot asa, pe vreo doua mile, curgand spre mare...

Tot asa, pe vreo doua mile, curgand spre mare...

Vegetatie abundenta, primavara in floare. 5 aprilie...

Vegetatie abundenta, primavara in floare. 5 aprilie...

Bournemouth nu face exceptie... Un memorial de razboi si o explicatie. In jurul Canalului Manecii s-au dat lupte grele. Iar nu departe pe coasta sudica, mai spre vest, Plymouthul de exemplu a fost "lovit" crunt. Poate ca statiunea litorala a scapat gratie caracterului ei non-strategic. Dar eroi de-ai locului si-au gasit si ei sfarsitul, pe alte plaje...

Bournemouth nu face exceptie... Un memorial de razboi si o explicatie. In jurul Canalului Manecii s-au dat lupte grele. Iar nu departe pe coasta sudica, mai spre vest, Plymouthul de exemplu a fost "lovit" crunt. Poate ca statiunea litorala a scapat gratie caracterului ei non-strategic. Dar eroi de-ai locului si-au gasit si ei sfarsitul, pe alte plaje...

Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-sa. La plaja, la Atlantic, in varianta cursiva. Iar duminica ne-a oferit si un crampei elvetian la mare. Guggl 2000. Galben-negri si foarte simpatici. Au strans pe buna dreptate lumea…

O orchestra si niste arii cunoscute...

O orchestra si niste arii cunoscute...

La final, rezultatul oficial al cursei si o constatare, in saptamana dinaintea Pastelui protestant. Toate atractiile Bournemouthului au magnetizat publicul, mai putin un anumit asezamant, tot acolo, in centru. Asta ca sa-mi readuca picioarele pe pamant, in ce lume patrundem in forta. Pentru o ora si jumatate, luat cu ale mele, mai ca uitasem.

http://www.chiptiming.co.uk/pdf/0405_BBRHM.pdf

Tipic locului, semeata...

Tipic locului, semeata...

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: