Ziua 82. Wimbledon zboara, falsa la fel

Cazul lui Wimbledon Londra de la inceputul acestui deceniu a contrastat puternic cu spiritul transparent, de corectitudine, din fotbalul englez. A fost o manarie tipica cedarilor ori vanzarilor de locuri sau a stramutarilor de cluburi din fotbalul romanesc. Intamplandu-se in Albion, a socat si a fost scandalos.

Pe scurt, vechea Wimbledon a promovat dintre amatoare si a luat cele 4 esaloane profesioniste la rand, sosind in Premier League. Cu un joc direct, „urat”, dar eficient si bagand spaima in adversari. Pana si in Liverpool, pe care o invingea la finele anilor ’80 in finala Cupei Angliei, cu un socant 1-0.

Wimbledon a supravietuit apoi nu doar miraculos, ci si spectaculos, intre prim-divizionare, pentru ani buni. Cam acum zece a inceput insa sa se strice jucaria si spiritul The Crazy Gang, deja renumit in Anglia, si-a pierdut lustrul. Ulii au inceput sa se invarta deasupra unei Wimbledon in vrie, profitand de derapajul de pe gazon si din vistieria clubului, si lasand gruparea din sudul Londrei fara paine si cutit in mana. Oarecum, a fost opera lui Zambon de la Timisoara, eroul negativ fiind un anume Koppel. Fanii lui Wimbledon au protestat dar nu mai era nimic de facut.

Incredibil dar adevarat, Federatia Engleza n-o mai recunostea pe Wimbledon cea devalizata de Koppel, permitand „mutarea” clubului intr-un orasel din nordul capitalei, Milton Keynes, unde noua Dons, ori „Domnii”, preluand vechea porecla a gruparii dinaintea perioadei The Crazy Gang, devenea continuatoarea in liga a doua a formatiei tocmai retrogradata din Premier League.

A fost vorba de o dezradacinare in toata regula, din sudul Londrei, locul traditional al clubului, in cartierul cu acelasi nume renumit si pentru terenurile sale de tenis, undeva pe un stadion national de hochei pe iarba, parca pentru a demonstra cu atat mai mult caracterul surogat al noii Dons.

Dar parca si Domnul s-a maniat. Dons a tot retrogradat, pana in liga a patra, in huiduielile unei tari intregi, prin deplasari, unde fanii altor cluburi percepusera drama lui Wimbledon. In paralel, suporterii fideli ai vechii Wimbledon s-au reunit cu ocazia unei semifinale de Campionat Mondial, cel asiatic, si pe cand lumea fotbalului era cu ochii pe alde Ronaldo, undeva in sudul Londrei niste patimasi infiintau continuatoarea de drept a Gastii Nebune: Wimbledon AFC. Clubul trebuia insa sa o ia de la baza piramidei fotbalului englez, fiind inregistrat si inscris in cea mai joasa dintre competitii si fiind totodata obligat sa joace in chirie, in cartierul vecin, la Kingstonian, aproape de Tamisa.

Din 2002 incoace insa, Wimbledon AFC a facut minuni… A tot promovat, ajungand pana in liga a sasea, Blue Square Conference League South, adica seria sudica a esalonului imediat inferior ligii semiprofesioniste Blue Square Premier Conference League, anticamera a profesionismului. Mai mult, oamenii si-au revenit in simtiri si cei de la Milton Keynes Dons au consimtit sa recedeze Wimbledonului patrimoniul si traditia clubului, incluzand triumful din F.A. Cup.

Anul trecut, in finala barajului de promovare cu Staines Town, Wimbledon AFC ajungea in liga a sasea. Cu acea ocazie, londonezul de origine jamaicana Marcus Gayle se retragea din fotbal. Ei bine, Gayle e veriga de legatura cu vechea Wimbledon din Premier League, un masiv jucator versatil care facea cariera in Premier League pentru Gasca Nebuna, golurile sale atragandu-i selectionarea de catre brazilianul Simoes in reprezentativa The Raggae Boys, cu care a evoluat la Coupe du Monde France 1998. Apoi, la destramarea Gastii, Gayle si-a vazut de cariera, in 2007 fiind insa rechemat la vatra pentru a pune umarul la promovarea in liga a sasea.

La 37 de ani, Gayle si-a facut datoria, Wimbledon apropiindu-se de taramurile de altadata. Iar astazi Gayle e manager al echipei de rezerve a clubului, oferind insa crampei din spiritul Gastii Nebune. Cu 7 jocuri inaintea finishului campaniei, Wimbledon AFC e lidera in Blue Square South, cu 9 puncte avans fata de vecina de cartier Hampton&Richmond, care are un joc mai putin disputat.

Sambata, pe cand Anglia ramanea cu gura cascata la Man United – Liverpool 1-4, Wimbledon mai aconta un succes, cu 2-0 acasa, mentinandu-si avansul si sirul fara esec in campionat, datand din 2 decembrie. Ar mai fi 4 meciuri acasa plus 3 in deplasare, dintre care ultimul, in 18 aprilie, in derbyul nu doar local, ci pentru promovare, de la Hampton&Richmond. Fanii galben-albastrilor spera insa ca la acea data promovarea sa fie deja acontata…

Daca Wimbledon zboara spre inaltimi nebanuite la renasterea in 2002 din cenusa a Pasarii Phoenix, ei bine, si „falsa” MK Dons si-a revenit, tragand la promovarea in liga a doua, de unde prelua istoria vechii Wimbledon. Anul trecut, un anume Paul Ince o promova pe MK Dons in liga a treia, lasand-o pentru a-si frange gatul la Blackburn.

L-a inlocuit la carma Roberto Di Matteo, si astazi marcator al celui mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei, intr-un Chelsea – Middlesbrough 2-0, in ’97. 43 de secunde i-au luat italianului, si o bomba de la distanta. Ziua buna pentru AFC a fost la fel de senina, pe masura, si pentru Dons, care a zdrobit-o cu 6-2 pe Oldham Athletic, o alta grupare aflata pe locuri de promovare la baraj inaintea inceperii etapei. Acum MK Dons e pe locul 3, primul sub cele promovante direct, dar cu 3 jocuri in mana, pe care, daca le-ar valorifica, ar depasi-o lejer pe Peterborough, trupa junelui Darren Ferguson. In schimb Oldham, decimata, a cazut pe opt…

Wimbledon, lidera, trage la liga a cincea. A mai urcat ea dintre amatoare pana in Premier League. MK Dons, falsa, incearca sa-si spele pacatele prin a reveni in liga in care i se infigea pumnalul criminal Gastii Nebune. In nici un deceniu, atat tumult intr-o poveste cu atat mai socanta cu cat s-a derulat in regulamentarul si principialul fotbal englez.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: