Ziua 72. Mariaj de convenienta

Chelsea a regasit gustul dulce al victoriei. Dupa succesul de la Villa Park si cel din Champions League, contra lui Juve, Wigan si Portsmouth au fost victimele „albastrilor” in Premier League. Socul schimbarii antrenorului. Hiddink a pornit la drum cum nu se poate mai bine…

Nu doar Chelsea schimba managerii precum ciorapii ci si Guus Hiddink prefera sa antreneze cu valiza la usa si uneori pe doua fronturi, lipsa de continuitate stirbind potentialul lor de a maximiza acapararea de trofee dar oferind elementul surpriza prin acest mariaj circumstantial. 

Chelsea n-are rabdare iar Hiddink nu e statornic, asa incat sosirea olandezului la Stamford Bridge n-ar trebui sa surprinda, compatibilitatea lor in aceasta privinta anuland regula polilor care se atrag. Si iata cum un club londonez de cartier, ridicat intr-un deceniu din mediocritate, a reusit in mai putin de un an sa angajeze doi manageri straini pe care Albionul degeaba i-a avut pe lista de candidati. Dar lasand la o parte exercitiul de putere infatisat de Abramovich, intrebarea e cat de benefice sunt aceste numiri pentru “albastri”, mai ales pe termen lung.

Comparativ, Manchester United a strans recolta bogata, incluzand doua trofee de Champions League, tocmai pentru ca i-a dat timp lui Ferguson din ’86 incoace. Arsenal a sesizat avantajele oferite de continuitate si e rabdatoare, din 1996, cu Wenger. Liverpool s-a abtinut si ea de la a mai cauta, dupa ce l-a investit pe Benitez in 2004. Iar Everton si Villa, cele mai solide candidate la penetrarea “careului celor mari”, castiga incet teren de cand le-a dat credit lui Moyes si O’Neill, in 2002, da, 2002, respectiv 2006.

In contrast izbitor, Chelsea lui Abramovich continua politica de decenii a sud-vest londonezei de a inlocui antrenorii la fiecare doi-trei ani, acum apeland chiar la un provizorat pana in vara. Pe termen scurt, o terapie de soc cu olandezul operator ar putea da rezultate, asteptari pe care marseaza si rusul in foamea sa de trofee, accentuata dupa finalele pierdute in 2008 si postura “albastrilor” de vicecampioni.

Fara doar si poate, sfatuitorilor sai nu le-a trebuit mult sa realizeze ca alegerea lui Scolari a fost o eroare, ba chiar un pas inapoi, fotbalul de club fiind alta mancare de peste decat cel inter-tari, si sa-i sugereze inlocuirea sa. Mai bine raul taiat din radacina, decat salvarea aparentelor. Debarasarea de Scolari a reparat greseala facuta in vara insa lui Abramovich nu-i mai vine acum greu sa intuiasca nici ca reusitele lui Mourinho au ridicat substantial stacheta asteptarilor de la inlocuitorii sai, nici ca Grant ar fi meritat un sezon plin, din august incepand, macar pentru stoicismul cu care a carmit-o pe Chelsea in trei dueluri pentru coronite, dar mai ales ca toate ponoasele i se trag de la amestecul in “omleta” portughezului, cu consecinta indirecta a razvratirii acestuia. Finantatorul din greseli invata dar il costa tot mai scump si pierde teren.

Iar studiind mai indeaproape palmaresurile lui Chelsea si Guus Hiddink, reies unele aspecte surprinzatoare. Olandezul, cu toata aura sa de fauritor de minuni, a fost demis de Fenerbahce la prima sa experienta la un club strain iar apoi de Real Madrid si Real Betis, in cursul unor sezoane consecutive, in 1999 si 2000. Mai mult, Hiddink n-a cucerit vreun trofeu in alte campionate decat in Olanda natala, unde, in doua perioade glorioase la carma lui PSV Eindhoven, a castigat Eredivisie de cate trei ori.

Spre lauda sa, cand a mai activat in paralel la club si nationala, in primavara lui 2005 a triumfat in Olanda cu PSV in plus ratand la mustata in fata lui AC Milan calificarea in finala Champions League, apoi in noiembrie 2005 a impins Australia dupa 32 de ani la Cupa Mondiala in urma barajului cu Uruguay iar la finele aceluiasi sezon, desi cedase intre timp coloana vertebrala a echipei, a pastrat titlul la Eindhoven.

De fapt, tocmai jongleria batavului de a o conduce pe PSV la titlu intr-un 2006 in care incalzea Australia pentru descinderea la C.M. din Germania i-ar putea da indicii lui Abramovich ca extinderea provizoratului acestuia la Chelsea pana in 2010, cand olandezului ii expira dupa World Cup si contractul cu Rusia, n-ar insemna neaparat si povestea alergaturii dupa doi iepuri.

La fel, Chelsea, cu toata aura sa recenta, n-a castigat mai mult poate tot pentru ca a sarit de la unul la altul. Deloc surprinzator, “albastrii” cucereau atat Cupa Angliei cat si Cupa Cupelor cand ii lasau lui Dave Sexton 7 ani la carma, din ’67 pana-n ’74. De-atunci insa, sarabanda, John Neal fiind cel mai fericit, cu patru sezoane pline ochi, intre ’81 si ’85, cand performanta lui Chelsea insemna… promovarea in elita, pe care o reusea din nou si in 1989.

Insa dupa ce l-a pierdut pe antrenorul-jucator Glenn Hoddle in favoarea nationalei Angliei, in 1996, la capatul a 3 sezoane culminand in mai ’94 cu intrarea sa in joc la handicapul de 2-0, finalmente dublat in ultimul act al Cupei Angliei cu Manchester United, Chelsea parca si-a pierdut capul, rabdarea si apetitul pentru orice antrenor englez sau macar britanic. Desi anul urmator Gullit o urca pe cel mai bun loc intr-un deceniu, sase, si aducea Cupa Angliei la Stamford Bridge cu fundasi ca Dan Petrescu si scotianul Steve Clarke, invins pe Wembley cu Hoddle, olandezul mai rezista doar o jumatate de sezon, pana in acelasi fatidic februarie. Poate ca decizia proprietarului de-atunci, Ken Bates, a innodat “la pod” prostul obicei de a schimba ciorapii in mers. Pe moment insa socul schimbarii a dat roade, efect pe care poate sconteaza acum si Abramovich, inlocuitorul Vialii cucerind imediat, in acea primavara a lui ’98, atat Cupa Ligii cat si Cupa Cupelor, intr-o finala in care italianul dirija din teren, Zola marca unicul gol al meciului in acelasi minut 71 in care intra in joc iar Petrescu vedea rosu in minutul 85.

Dar si Vialli avea sa-i faca loc compatriotului sau Ranieri tot in cursul sezonului, la putine luni dupa ce cucerise si Cupa Angliei. Paradoxal, desi n-a castigat nimic, Don Claudio a rezistat aproape 4 sezoane pline, dupa care, in doar 3 editii, Mourinho a indreptat tot mai multe degete spre loja lui Abramovich: Cupa Ligii de doua ori, la fel si in campionat, plus Cupa Angliei. “Doar” semifinalele de Champions League i-au jucat insa festa, in conditiile in care rusul nu mai avea rabdarea cu care pornise la drum, cu indulgenta, cu Ranieri.

Post-Mourinho insa zilele parca au intrat in sacul rusului si numai Dumnezeu stie cum de nu l-a convins in vara s-o preia si pe Chelsea, la sfatul consilierului sau Piet De Visser, pe olandezul care tocmai propulsase Rusia sa natala in semifinalele Euro 2008, dupa modelul Australia – PSV. Cu Scolari, a mierlit-o ca niciodata acasa, 1-2 cu Arsenal, 0-1 cu Liverpool, 1-1 cu Man United, cedand si cu 3-0 si 2-0 pe Old Trafford si Anfield si trezindu-se pe locul 4.

Hiddink a uns in timp outsidera Coreea de Sud intr-o semifinalista de Campionat Mondial. Va resuscita el peste noapte o favorita la onoruri sau derbyul de final din 9 mai, la Arsenal, va fi pentru cel mult un loc pe podium? In functie de parcurs, si mariajul de convenienta ar putea fi reajustat, ca intre nestatornici. 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: