Ziua 57. Trainic

Comparativ cu chinul de a fi Paul Gascoigne, de care scriam recent, admirabila e longevitatea unor profesionisti pasind cu dreptul si in 2009, in toamna carierelor lor.

Cu doar un an si ceva mai tanar decat “Gazza”, Paul Furlong inca nu si-a pierdut apetitul de exact un gol la fiecare trei jocuri pentru QPR, chit ca in 1 octombrie va implini 41 ani. La mijlocul anilor ’90, atacantul de culoare evolua cu Chelsea si in cupele europene, ulterior adunand 57 de reusite in 171 de aparitii in trei perioade distincte cu londoneza Rangers. Iar acum, abia imprumutat de Southend United clubului de liga a patra Barnet, din nordul capitalei, Furlong a semnat déjà 3 goluri.

Un esalon mai sus, un alt veteran varf de imprumut, Dean Windass, a facut recent senzatie, preluand manusile pentru Oldham Athletic de la portarul eliminat al trupei ex-internationalului irlandez John Sheridan si aparand senzational in deplasarea la Leicester, lidera ligii a treia: 0-0. In luna mai, atacantul care in 1 aprilie va serba 40 de primaveri o promova in elita pe Hull City, echipa urbei sale natale, cu unicul gol al finalei play-off, reamintind Albionului, in a treia sa perioada la “Tigri”, ca este al treilea marcator din istoria lui Bradford, fosta echipa a lui Dan Petrescu.

O zi mai apoi, olandezul van der Sar, care merge pe 39 de ani, a doborat un venerabil record britanic in campionat, tinandu-si poarta ferecata si pentru al 13-lea joc la rand in Premier League, iar veteranul galez Ryan Giggs, la a 787-a aparitie a unei magice cariere la “Diavolii rosii”, a contribuit la redobandirea sefiei cu unicul gol al meciului de la West Ham, stangaciul nascut in 29 noiembrie ’73 la Cardiff apropiindu-se de majoratul de 18 ani de la debutul in elita pentru United.

Iar David Beckham, la 33 ani, putin s-a sinchisit ca iar a fost luat in raspar, fiind suspectat de ipocrizie datorita grabei cu care incearca sa evadeze din galaxie in favoarea fostei echipe a lui Capello, egaland in schimb recordul de selectii pentru jucatorii de camp ai Albionului, 108, detinut de regretatul Bobby Moore. Impunsaturile mass-media vor fi poate alinate de Casa Regala. David inobilat, consoarta la rang de Victoria Lady Beckham si nu invers, cu Lady la deschidere, asta pentru ca onorurile ii revin doar indirect, si multa apa la moara pentru carcotasi.      

Everton – Villa din 1888…

Nu multe mai sunt primaverile carierelor unui Beckham ori van der Sar, insa un duel la prima vedere nu de cel mai inalt rang promite a-si pastra cetina verde si dupa 120 de ani.

Manchester United si Arsenal au castigat cel mai adesea Cupa Angliei iar Liverpool si “Diavolii rosii” campionatul, insa Everton Liverpool si Aston Villa Birmingham au adaugat duminica inca o fila istoriei lor cu cele mai multe confruntari directe din fotbalul englez, ele dand piept tot in turul V al Cupei Angliei, ca si acum exact o jumatate de secol, sambata 14 februarie 1959, cand tot acolo, pe Goodison Park, unica arena insulara de club gazda a unei semifinale de Campionat Mondial si care, unicat, are in perimetrul ei o biserica, St. Luke The Evangelist, conservata intr-un colt, Villa se califica in sferturi cu un sec 4-1, in fata a 60.225 spectatori. Acum a fost 3-1 pentru Everton, calificata in sferturi, ce a alterat bilantul lor in F.A. Cup la Goodison: 5  3  0  2  12-10.

Tragerea la sorti in vechea competitie K.O. n-a tinut asadar cont de numarul record de jocuri directe intre Everton si Villa. Al 205-lea a mentinut suspansul.  Continuitatea “Caramelelor” din Liverpool in elita, de unde au lipsit doar 4 editii, record in Albion, si a visiniu-albastrilor din Birmingham, pe-aproape, cu 98 sezoane stranse la varf, a generat un duel parca la nesfarsit, presarat pe alocuri cu partide eliminatorii si in Cupa Angliei.

Membre fondatoare ale Football League in 1888, cand se aliniau la startul primei editii de campionat din istoria fotbalului, Everton si Villa s-au mentinut de-atunci la suprafata si s-au tot duelat, in comparatie de exemplu cu celelalte 10 cluburi de la respectivul debut. Si in zilele noastre, doar cele doua plus Spurs si “cele 4 mari” s-au aflat permanent in Premier League, de la lansarea sa in ’92.

Totul a inceput in acea toamna a lui 1888, in primul campionat… In 22 septembrie, 2-1 pentru Villa, Everton revansandu-se pe teren propriu, 2-0 in 6 octombrie. Preston North End avea sa cucereasca primul titlu, precum si trofeul F.A. Cup, event pe care-l reusea si Aston Villa in 1897, tocmai intr-o finala cu Everton, 3-2 in 10 aprilie la Crystal Palace, “dubla” stropita in saptamana imediat urmatoare cu mutarea in Aston Lower Grounds, unde fiinteaza si astazi. Villa avea insa sa exceleze in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, cu 5 titluri nationale din totalul de 7 din palmares, recolta care ne-ar sugera ca gruparea fondata in 1874 traieste din amintiri. Oarecum, daca ar fi sa notam ca al saptelea si ultimul triumf in Cupa Angliei dateaza din 1957, 2-1 in finala cu Manchester United.

Pe coordinate paralele, Everton, infiintata cu 4 ani mai tarziu decat Villa, avea sa acapareze primul din cele 9 titluri nationale la activ déjà in al treilea sezon din istoria campionatelor, in 1891. Cele doua n-au mai pus mana pe titlu din anii ’80, Everton fiind ultima trupa inaintea lui Portsmouth invingatoare in Cupa Angliei dinafara “careului de asi”, cu al cincilea ei triumf, si tot in dauna “Diavolilor rosii”, 1-0 in ’95.

Pe undeva, pacat ca ambitiosii Moyes si O’Neill s-au duelat déjà in optimi. Altadata, Villa cucerea Cupa Ligii in primavara lui ’77 in dauna lui Everton dupa a doua rejucare a finalei, si tot cu prelungiri. Ori castiga rejucarea semifinalei F.A. Cup cu Everton pe un teren de cricket din Nottingham, Trent Bridge, 2-1 in 29 martie 1905. Sau se impunea in sferturi la Everton, 2-1 in 20 februarie 2000. Reusite care au inclinat balanta totala de goluri a precedentelor 204 intalniri: 314-312, avantaj Villa. Care, dupa un 3-2 nebun in decembrie la Liverpool, in campionat, cu Ashley Young punctand in prelungiri dupa ce Everton marcase de doua ori in jurul minutului 90, e in avantaj la mustata in confruntarile din prima liga: 187 71 46 70 289-288.

Everton – Villa, o pilda de traditionalism absolut, respectat cu dueluri adevarate. Invingator? Fotbalul durabil.  

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: