Ziua 48. In memoriam, tragedia celor 21 de fani ai lui Olympiacos

MemorialE februarie, e moment comemorativ. Rude, prieteni şi suporteri ai lui Olympiacos Pireu îi omagiază ca în fiecare an, la 8 februarie, pe fanii alb-roşiilor ce mureau striviţi la una din porţile stadionului, în 1981. În continuare, un reportaj cu suport fotografic de la arena „Karaiskakis”, aşa cum o descopeream recent. Despre club, istoricul tragediei, despre fani şi muzeu, despre echipa zilelor noastre şi Atena… (Doar răbdare să aveţi vă rog la descărcarea pozelor)  

 Peste drum de stadion, la monumentul ridicat în memoria fanilor decedaţi, Filipos Kontoudis, în vârstă de 15 ani la vremea tragediei, are grijă în fiecare februarie îndoliat ca minutele de reculegere şi comemorarea să păstreze vie amintirea susţinătorilor pieriţi la poarta 7. O capelă miniaturală, un monument sub forma unei porţi, cu numele fanilor dăltuite şi un afiş ros de vremi… „Pentru totdeauna în inimile noastre, poarta 7„, aşa cum mi-a tradus în engleză un suporter grec aflat în preajmă…

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/memorial.jpg

Fotografiat din preajma monumentului, stadionul lui Olympiacos, „Georgios Karaiskakis”, aduce ca orice arenă ultramodernă a mileniului trei. Nici urmă de vechiul „Karaiskakis”, construit pe post de velodrom pentru Jocurile Olimpice din 1896 şi purtând numele eroului răpus în acele locuri în războiul de independenţă al Greciei. Rămân însă vii amintirile traumatizante ale suporterilor care au fost la meciul din 8 februarie 1981.

Februarie e luna reînceperii Ligii Campionilor iar Olympaicos se pregăteşte de vizita lui Chelsea, însă fanii formaţiei din Pireu nu uită în aceste zile tragedia de acum 27 de ani, care a schimbat destinul clubului…

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/karaiskaki.jpg

Filipos Kontoudis a scăpat cu viaţă doar pentru că tocmai se strecurase pe poarta 7, înafara stadionului. „A fost o adevărată avalanşă umană”. „Timp de 15 minute n-am atins pământul”. Sunt amintiri tragice. Era în obiceiul fanilor ca în ultimele minute ale meciurilor să părăsească în grabă sectorul lor de tribună, pe la poarta 7, şi să dea fuga la poarta 1, pentru a-i avea în prim-plan şi a-şi felicita favoriţii, la ieşirea de teren. În acea zi, aveau toate motivele să fie mai bucuroşi şi entuziaşti ca niciodată. Primind din postura de lideră cu un avans de două puncte vizita atenienei AEK, ocupanta locului secund, în etapa a 20-a, Olympiakos a zburdat de la 1-0 la pauză la un fabulos 6-0, în faţa a 35.450 spectatori. Era minutul 88, ora 16:58… Un suporter, în graba sa, a alunecat pe scările de acces spre poarta 7, alţii împiedicându-se la rândul lor iar învălmăşeala dând naştere unei adevărate avalanşe umane, tragic barate de uşile doar puţin întredeschise ale vechii porţi. Striviţi acolo, de porţile care nu se deschideau. Ulterior, degeaba au cerut socoteală organizatorilor, organelor de ordine… 21 de fani nu mai aveau să vadă lumina zilei… Tot ce-a mai rămas de făcut, 5.000 de suporteri se adunau mai apoi la demolarea porţii 7, când vechea arenă şi-a văzut sfârşitul. Astăzi, poarta 7 este securizată ultramodern, cu leduri electronice roşii deasupra căii de acces, iar peste drum veghează monumentul…

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/gate7.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/memorial2.jpg

Acum 27 de ani, în 8 februarie, Pireul avea parte de un 6-0 îndoliat, înecat în lacrimi. Panaiotis Toumanidis, în vârstă de 14 ani, era cel mai tânăr suporter pierit în tragedie. Nu doar numele său e dăltuit pe stâlpii porţii-monument. Dar viaţa merge înainte iar Olympiakos şi-a inaugurat noul stadion cu ocazia startului sezonului 2004-2005, onorând cum nu se poate mai bine la vremea respectivă memoria fanilor morţi la stadion, în zi de meci. Cu victorii pe linie la „Georgios Karaiskakis”, cu 1-0, într-o grupă a Champions League, în faţa lui Liverpool, AS Monaco şi Deportivo La Coruna. Aşa au ales sorţii, ca după mulţi ani de pribegie prin Atena, cât noul stadion a fost doar în plan de proiect, Olympiakos să dea piept la revenirea la matcă tocmai cu Liverpool, un alt club alb-roşu lovit de tragedia de la Hillsborough, din aprilie 1989, când 94 de fani ai „Cormoranilor” mureau şi ei striviţi în învălmăşeala de la startul semifinalei Cupei Angliei contra lui Nottingham Forest. Doi ani mai târziu, Olympiakos a celebrat eventul campionat – Cupa Greciei din 2006 cu inaugurarea muzeului clubului, amplasat sub tribună, în imediata apropiere a noii porţi 7. În incintă, eşti purtat pe firul istoriei clubului prietenilor din Pireu, Olympiacos Syndesmos Filatlon Peiraios, conform denumirii grupării fondate la 10 martie 1925. Alb-roşii aveau să cucerească primul titlu de campioni ai Greciei în 1931, graţie cvintetului ofensiv al fraţilor Andrianopoulos… Yiannis, Dinos, Giorgos, Vassilis şi Leonidas. Pe când păşeam în prima încăpere a muzeului, văzând un vechi gramofon plasat lângă imnul clubului, am încercat să-mi imaginez atmosfera acelor ani ’30 pe „Karaiskakis”, cu cele 6 titluri cucerite de clubul din Pireu până la izbucnirea războiului.

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/imnoly.jpg

Cele şapte titluri din anii ’50, dintre care şase la rând, i-au atras lui Olympiakos numele „Thrylos”, „Legenda”, menţionat şi în zilele noastre. Peste ani, alb-roşii s-au dovedit a fi cei mai competitivi în Grecia, adunând cu ultimele trei triumfuri la rând, din 2005 încoace, un total de 35 de titluri naţionale, mai multe decât cele ale lui Panathinaikos şi AEK puse la un loc. Sala trofeelor, cea mai mare a muzeului proiectat în formă de U, stă mărturie a succeselor peste ani. Pe 4 euro, preţul accesului, atâta argint la vedere…

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/trofeeoly2.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/trofeeoly.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/trofee.jpg

Olympiakos e puternică şi în baschet, cucerind chiar Euroliga în 1997, iar multitudinea trofeelor naţionale sau ale Cupei Greciei e expusă alături de triumfurile din volei sau sporturile nautice. Baschetbaliştii joacă în sala cu 12.171 locuri „Stadionul Păcii şi Prieteniei”, amplasată peste drum de „Georgios Karaiskakis”, chiar la golful din zona nord-estică a portului Pireu.

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/trofeebaschet.jpg 

Aproape de ieşirea din muzeu, o încăpere mai mică, aducând cu o capelă, adăposteşte memorialul durerii suporterilor lui Olympiakos. Vechea poartă, ruginită şi roasă de vremuri, martor mut al acelor momente când tineri în alb-roşu se grăbeau să-i felicite pe Sarganis, Kirastas, Vamvakoulas, Papadopoulos, Novoselac, Kousoulidis, Persias, Nikoloudis, Anastopoulos, Orfanos şi Galakos. N-au mai ajuns să-i vadă. Pe poartă, fani ai lui Liverpool sosiţi în Atena cu ocazia finalei Champions League cu AC Milan, din 2007, au agăţat un tricou al „Cormoranilor”, cu înscrisul „21+94 forever”. Fulare, mesaje, drapele, sunt şi ele prinse de poarta tragediei. O plachetă comemorativă, cu numele celor decedaţi, o fotografie cu treptele fatidice, steaguri şi o trompetă culese de la locul carnagiului. Trist, copleşitor de trist.  

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/forever2194.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/oldgate7.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/mortisitrepte.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/21lista.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/trompeta.jpg

Acea tragedie a trimis Olympiacos în pribegie. Din 1981, alb-roşii au jucat pe Stadionul Olimpic, din nordul oraşului, iar între 2002 şi 2004, cât şi arena olimpică a fost reconstruită pentru J.O. de vară, au sfârşit a evolua chiar pe Rizoupoli, stadionul rivalei Panathinaikos, alb-verzi situaţi şi ei în nordul capitalei. Culmea ironiei, Olympiacos a reuşit tocmai în acea perioadă să învingă finalista la zi a Champions League, Bayer Leverkusen, cu 6-2, într-o serie de 13 meciuri fără eşec în cupele europene.

În această lună, pe 19 februarie, grecii primesc pe „Georgios Karaiskakis” vizita vicecampioanei Angliei, Chelsea Londra, în meci tur din optimile competiţiei, trupa lui Takis Lemonis încercând să egaleze cea mai bună performanţă în eurocupe, sfertul de finală din 1999, pierdut în faţa lui Juventus. 2007 nu s-a încheiat grozav pentru alb-roşii, Kristian Raul Ledesma suferind o accidentare care îl ţine încă înafara terenului, clubul din piaţa Alexandros reacţionând prompt prin achiziţionarea imediat după Anul Nou a lui Fernando Daniel Belluschi, venit pe 4 ani şi jumătate de la River Plate. Se va vedea Olympaicos calificată după returul din 5 martie? Greu de anticipat… Cert este că în actuala ediţie a reuşit prima victorie în deplasare în Champions League, 3-1 la Bremen, un scor remarcabil şi între produsele alb-roşiilor din vitrina magazinului de prezentare al clubului, respectiv că biletele pentru jocul cu Chelsea sunt deja vândute. Prioritate au avut fan-cluburile din Grecia, dar şi din Germania, Regatul Unit, Belgia, Olanda sau Cipru, agenţia de turism TUI, sponsor al clubului, abonaţii şi fanii fideli, alţi sponsori ai clubului, iar apoi liniile au fost deschise săptămâna trecută, la general. Nu treceau însă multe ore… Cererea depăşise oferta. Sunt doar 35.000 de locuri…

Într-adevăr, în muzeu am remarcat mesaje lăsate de fani din diverse ţări, iar pe viaductul din preajma stadionului, înscrisul Peristeri, numele unui cartier din nord-vestul Atenei, îţi dă de înţeles că Olympaikos nu îşi trage seva doar din Pireu. Peste tot, cifra 7 revine obsesiv…

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/1-3.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/mesajbg.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/peristeri7.jpg

Spre „Karaiskakis” am călătorit cu autobuzul, Express X96, de la Aeroportul „Venizelos”, schimbând, pentru amuzament, cu modernul tramvai cu afişaj computerizat care rula tot pe malul mării, în aceeaşi direcţie, spre nord-vest, spre Pireu. În Faliro Nord, la staţia SEF, un stadion impresionant îţi ieşea în cale. Încă de pe peron, la capătul celeilalte pasarele, se vedea o poartă de acces la un etaj superior al arenei şi scaunele roşii din tribuna opusă. Impresionant. În parcare, totul alb-roşu. Până şi automatele de bilete. Restaurante în incinta stadionului şi un steag, drapel, cu emblema clubului. Profilul unui tânăr laureat. Olympiacos este în al nouălea deceniu de existenţă iar stema a rămas aceeaşi. Trusourile echipei s-au schimbat însă peste ani, varietatea lor şi a fanioanelor fiind un alt punct de interes al muzeului.

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/stemaoly.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/trusourioly.jpg

https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/fanioane.jpg

E o îmbinare de vechi şi nou. Tradiţie şi comercialism. Succesele cu frântura de la Poarta 7 dar şi viaţa de club de Champions League. O grupare cu numeroşi jucători străini, un muzeu expunându-le fotografiile cartonate în mărime naturală, laolaltă cu imagini de arhivă din anii când Olympiakos devenea „Legenda” fotbalului grec.

 https://mihaicomsulea.files.wordpress.com/2008/01/arhivaoly.jpg

Şi se putea oare altfel? La intrarea în muzeu, te întâmpină nimeni altul decât Nikopolidis, renumitul portar de care se leagă istoria recentă a campioanei Olympiakos şi a campioanei europene en-titre Grecia, uşor de recunoscut datorită părului său cărunt. Nikopolidis a fost între buturi şi în 16 ianuarie, când Olympiakos a zdrobit-o cu 4-0 pe rivala Panathinaikos, în turul V al Cupei Greciei, succes semnat de Lua Lua în minutul 6, Torossidis (63′), Kovacevic (66′) şi Nunez (81′) şi care i-a calificat pe alb-roşii în sferturile de finală din 27 februarie şi 19 martie, cu Iraklis. Poate că încă din prima manşă, pe teren propriu, Olympiakos se va apropia şi mai mult de o altă finală, într-o competiţie pe care a cucerit-o de un număr record de ori, 22, cu ultimele isprăvi în 2005 şi ’06.

Contra lui Panathinaikos, „Legenda” a învins în formula Nikopolidis – Pantos, Antzas, Cesar, Zewlakow, Torossidis, Patsatzoglou, Djordjevic, Sisic (52′, Galletti), Kovacevic (71′, Nunez), Lua Lua (81′, Mitroulou). Un 4-0 la trei zile după ce Olympiakos ceda primele puncte pe teren propriu în această ediţie, tocmai lui Panathinaikos, 1-1, remiză consemnată şi în meciul tur, la 2 septembrie, în prima etapă: 0-0. Iar unicul eşec, 0-1, l-a suferit în 10 noiembrie la Asteras Tripolis, înfrângere care ar putea să usture în cursa pentru titlu, cot la cot cu AEK, pe care o învingea cu 1-0, şi Panathinaikos. Oricât de importante ar fi însă jocurile din campionat care o mai despart de vizita lui Chelsea, duminică la Apollon, apoi miercuri la Panionios, cu Ergotelis acasă şi în 16 februarie la Salonic, cu PAOK, marele meci rămâne tot cel cu „albaştrii” londonezi…

Multe amintiri mă leagă de vizita la „Georgios Karaiskakis”. Era în preziua unui recent meci de campionat cu Aris şi nu mulţi fani erau prin preajmă. Însă fascinanta istorie a clubului şi imaginile legate de poarta 7 şi tragedia celor 21 de fani m-au însoţit pe drumul cu metroul de suprafaţă Metro Line 1 „verde”, din Faliro până în centru, la a şasea staţie, Monastiraki. De-acolo, Metro Line 3 „albastru” te duce cu 13 opriri direct la „Venizelos”. Poarta aerului. Nu doar Olympiacos şi-a inaugurat noua arenă în anul Olimpiadei ateniene dar şi capitala în sine a investit într-o infrastructură modernă şi funcţională.  

 Memorial

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: