Ziua 1. Parcul, nu pasarea Phoenix

De ridici ochii, gradina pare sufocata de cladiri inalte, ca turnul Centre Point, din stanga imaginii, ori de macarale, in dreapta, fie de ziduri care iti reamintesc rosu pe alb de Wild West

De ridici ochii, gradina pare sufocata de cladiri inalte, ca turnul Centre Point, din stanga imaginii, ori de macarale, in dreapta, fie de ziduri care iti reamintesc cu cowboyul negru pe alb de Wild West

 Londonezii get-beget, nascuti si crescuti in capitala, n-ajung sa-si cunoasca orasul in intregul sau. Ti-ar lua mai mult de-o viata de om… E un truism reformulat pe pagina web a icelandair, cu paranteza ca nu fac reclama mascata. Doar mi-a suras cliseul ales de niste insulari, despre capitala altor insulari. 

Adevarul e ca Londra e absolut fascinanta mai ales prin fata ei nevazuta, pentru care-ti trebuie un surplus de cutezanta, aventura si microb de explorator. Odata ajuns aici, ai senzatia ca te-ai fi intors intr-un loc indragit, sentiment izvorat din numeroasele fotografii ori reportaje mass-media focalizate pe capitala britanica. Insa ce se ascunde in spatele de exemplu clasicului cliseu cu strajerul incalecat din preajma Horse Guards Parade? Ei bine, personalitatea si caracterul specific locului sunt mai degraba date de cotidianul vietii de zi cu zi a locuitorilor metropolei, de natura non-turistica a orasului.

Poate nu e loc mai tumultos in zona centrala a Londrei decat West End, cartierul cultural de divertisment reunind manunchiul de teatre si cinematografe. O lume nebuna, nebuna… Autobuze etajate, un zumzet continuu, vuietul metropolei… Si totusi, chiar si in miezul unei zile agitate, undeva la picioarele zgarie-norului Centre Point, din aglomerata intersectie a Tottenham Court Road cu Oxford Street, o neasteptata oaza de liniste te transpune parca intr-o alta lume. Un exemplu elocvent al fetei nevazute a Londrei…

The Phoenix Garden, de la numarul 21 pe strada Stacey, in buricul Londrei, e nu doar un refugiu al broscutelor, care isi au locul lor nu numai in colt. E o oaza de liniste in tumultul citadin, e un paradis miniatural. O gradina comunala, in care roabele tin locul ghivecelor...

The Phoenix Garden, de la numarul 21 pe strada Stacey, in buricul Londrei, e nu doar un refugiu al broscutelor, care isi au locul lor nu numai in colt. E o oaza de liniste in tumultul citadin, e un paradis miniatural. O gradina comunala, in care roabele tin locul ghivecelor...

E vorba de o gradina comunala, amenajata si intretinuta din fonduri caritabile de localnici entuziasti, indragostiti de natura si cu simt estetic si care – esential – au inteles importanta existentei unei „inimi verzi” intr- zona ultraaglomerata, sufocata de cladiri ingramadite in jurul unor stradute stramte, unele fiind, cum am amintit deja, nici mai mult nici mai putin decat… zgarie-nori.

I-am trecut pragul spre asfintit. Luni 22 decembrie, o zi deja putin mai lunga decat duminica de 21, cea mai scurta a anului. Globurile si beteala din pomi aveau o tenta mai feerica in saptamana Craciunului in lumina difuza a dupa-amiezii. Parculetul, pe nume Phoenix, isi trage numele de la straduta din preajma, Phoenix Street, nume de inspiratie si pentru denumirea teatrului de peste drum, cu 1.012 locuri. Din parc i se vede spatele. Niste ochi sfredelitori prin zid si-ar putea imagina fervoarea reprezentatiilor, ce se intampla in spatele cortinei. Teatrul, construit dupa conceptia lui Sir Giles Gilbert Scott pentru cel ce avea sa devina Lord Bernstein, a fost inaugurat la 24 septembrie 1930 cu Laurence Olivier jucand in Private Lives a lui Noel Coward…

Parculetul e unicat prin aerul sau rustic, aproape salbatic, cu amenajari cat sa nu-i altereze naturaletea. E un paradis al broscutelor, care in sezoanele mai imbietoare migreaza din balta dintr-un colt al gradinii in cele doua bazine special amenajate nitel mai spre mijlocul parcului.

Iar din loc in loc, banci. Banci de stejar, solide. Unele, roase de vremi. Altele, puse recent pe picioare. Si in spiritul locului, ca mai in toate parcurile mai mari sau mai mici din Londra, cu mesaje sculptate pe spatare. Te freci la ochi si mai citesti o data… „Sir Digby Jones loves to smell the flowers”… Da, fostul pana mai ieri conducator al CBI, Confederatia Industriei Britanice, iubeste mireasma florilor din gradina comunala a zonei Covent Garden. Explicatia e simpla. CBI isi are sediul in turnul Centre Point si probabil de undeva de-acolo de sus inobilatul Jones ofta uneori tanjind dupa mirosul ierbii, privind spre unica pata verde dintr-o zona inchistata de beton si sticla. Stejarul e lemn de lux iar contributia lui Sir Digby Jones a fost de 500 lire sterline pentru locul sau de liniste in gradina comunala. Fata in fata, despartite fiind de-un rondou de flori, bancuta unei figuri de frunte a industriei insulare si a unui localnic ce-a vazut probabil multe la viata sa. „L Green 1908 –     Well done!” Vecinii si prietenii i-au onorat aniversarea unui secol de viata, cu un din inima Bravo!

"Sir Digby Jones indrageste sa miroase parfumul florilor" e sculptat pe spatarul bancii de stejar. Jones, pana mai ieri mai marele CBI, Confederation of British Industries.

"Sir Digby Jones indrageste sa miroase parfumul florilor" e sculptat pe spatarul bancii de stejar. Jones, pana mai ieri mai marele CBI, Confederation of British Industries.

Iar o alta banca ne dezvaluie ca exista 284 de specii de stejar. Sculptat in lemn… 284. Vara, un functionar londonez iesit la pauza de pranz cu un sandwich si un suc ori un turist anesteziat de atata plimbare isi trage rasuflarea odihnindu-se pe una dintre bancute. Orasul si grijile sunt dintr-odata undeva intr-o alta lume. In paradisul gradinei, lumea parca sta in loc. In decembrie, localnicii pun suflet in a impodobi mai toti copacii cu globuri si beteala de Craciun. Sunt invitat la un ceai cu placinta, ceaiul la cazan, pregatit undeva in fata cabanutei gradinarului. Si sa devin membru al locului. Contributia? Un pound, acea lira devaluata, pe luna.

Unii ajung la 100 de ani. Iar prietenii si vecinii ii rezerva o banca in parc.

Unii ajung la 100 de ani. Iar prietenii si vecinii ii rezerva o banca in parc.

Nu trebuie mai mult decat entuziasm, bun simt si spirit civic pentru a amenaja si intretine o asemenea oaza, o gradinuta a localnicilor pentru localnici dar si pentru londonezul sau strainul ratacit in cautarea fetei nevazute a capitalei. „Spatele” urat al unui mare cinematograf, si el cu nume de pasare Phoenix, Curzon Phoenix Cinema, inaugurat in 1986, blocurile de locuinte sau de birouri, cele cateva macarale semete, vechea cladire cam urata la vedere dar care gazduieste galerii de pictura, biserica St Giles si amintitul turn Centre Point or inconjura cu toate minunea de verdeata din Covent Garden, parca inghitind-o in jungla citadina, insa sufletul locului e dat tocmai de broscute, copaci, flori si bancute ale lui Sir Digby Jones sau altii, si nu de fatadele ce „iau fata” turistului.

Fara alcool. Fara droguri. Nu cu caini. Nu cu biciclete. Atat cer localnicii si ingrijitorii parculetului. In schimb, pomisorii te intampina cu globuri de Craciun.

Fara alcool. Fara droguri. Nu cu caini. Nu cu biciclete. Atat cer localnicii si ingrijitorii parculetului. In schimb, pomisorii te intampina cu globuri de Craciun.

Iar odata intrat in gradina, se gaseste cineva sa te invite la un ceai si-o snoava…

Vine Craciunul. Nu doar brazii sunt impodobiti cu globuri...

Vine Craciunul. Nu doar brazii sunt impodobiti cu globuri...

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: