Arsene gură spurcată

Nici 30 de secunde n-a lăsat arbitrul german al amicalului Anglia – Elveţia din minutul de reculegere al comemorării tragediei aviatice din 6 februarie 1958. Tăcerea fusese iute ruptă în tribunele arenei Wembley iar lucrurile ar fi putut degenera şi mai mult. Aşadar întrebarea legată de respectarea momentului, cu care vă lăsam înaintea jocului, şi-a avut rostul.

Ce a urmat, ştim cu toţii. 2-1 la debutul lui Capello, pas cu dreptul aidoma starturilor lui Eriksson sau McClaren. La patru zile după victorie, duminică, echipa cu cei mai mulţi reprezentanţi în formula de start a Angliei a cedat mai mult decât surprinzător acasă, într-un derby local. Sir Alex Ferguson, învins neaşteptat la Old Trafford de Sven-Goran Eriksson, a pus eşecul şi pe seama jocurilor interţări de la mijlocul săptămânii. Wes Brown, Les Ferdinand şi Wayne Rooney au evoluat din start pentru Albion iar alţi componenţi ai „Diavolilor roşii” au avut parte de deplasări chiar mai departe decât Londra, Wembley Stadium.

Dacă asta a fost explicaţia lui Ferguson, în schimb alta ar putea fi cauza înfrângerii suferite de rivala lui Arsenal la titlu, conform opiniei lui Arsene Wenger, exprimată acum mai bine de-o săptămână. La puţin timp după ce aflase că „Tunarii” vor juca în optimile Cupei Angliei tocmai la Old Trafford, contra lui Man United, Wenger a pornit războiul psihologic spunând că descinderea „Diavolilor roşii” în lumea arabă, într-un tur de destindere de câteva zile, înaintea partidei din 16-imi cu Spurs, o va costa scump pe trupa lui Ferguson. Probabil, şi-a spus Wenger, mai mult decât milionul încasat de United de la saudiţi pentru alinierea într-un joc demonstrativ. Francezul s-a referit la scurtcircuitarea tocmai în miezul sezonului a rutinei normale a pregătirilor. Pe vremuri, Mourinho riposta dur acuzându-l pe Wenger de voieurism, după ce managerul lui Arsenal îşi dăduse cu părerea şi în privinţa lui Chelsea, vârându-şi nasul în bucătăria altora. Wenger are o tolbă plină cu opinii şi deseori deranjează. Acum, se pare, vorbele sale şi-au găsit răspuns mai degrabă decât s-ar fi aşteptat lumea fotbalului. United – City 1-2 a fost o mare surpriză, lidera cu un avans de două puncte Arsenal alegându-se cu un minunat favor înaintea jocului cu Blackburn Rovers, de luni seara. Două puncte se pot umfla într-un avans de cinci…

Coincidenţă ironică, nu la multe zile după ce Wenger îl „lua în balon” pe Ferguson pe seama excursiei peste mări şi ţări în plin sezon, Premier League anunţa joia trecută că intenţionează lansarea începând cu 2010 a unei a 39-a etape de campionat în care competitoarele din prima divizie engleză să evolueze în meciuri pe teren neutru, în destinaţii exotice gen Sydney, Miami ori în China sau Dubai. Acum l-a tras pe scoţian de urechi dar peste trei ani francezul ar putea fi nevoit să sfârşească în februarie prin Australia, pentru un meci din Premier League, cu aferentele implicaţii în lupta pentru podium, cu să zicem Aston Villa. Bineînţeles, Wenger n-a scăpat prilejul să-şi dea din nou cu părerea, referindu-se pozitiv la o iniţiativă inovatoare, doar cu umbra de suspiciune că ar putea fi generată tot de resorturile financiare. Dar de ce altceva, mon cher? Fotbalul a fost răspânit acum multe decenii în colţurile lumii, aşa încât n-ar mai fi nevoie de rolul de ambasador al Premier League pentru popularizarea celui mai îndrăgit sport de pe glob. Sigur că e vorba doar de bani.

Mult mai tăios decât Wenger, Sir Alex Ferguson a sărit ca ars atât la adresa şefului executiv al lui United, David Gill, care una îi spusese în prealabil pe tema abordării cu discreţie a propunerii Premier League în privinţa etapei a 39-a şi alta l-a scăpat vrăbiuţa la întrunirea de la Londra, cât mai ales la adresa „ălora de-acolo din sud care nu-şi pot ţine gura închisă”. Ferguson s-a arătat contrariat de anunţul mai marelui Premier League, Scudamore, cum că formaţiile din elită ar fi în unanimitate de acord cu o asemenea propunere. Se pare că preşedinţilor le-au sticlit rapid ochii la un nou prilej de multiplicare a veniturilor, neîntrebându-i însă în prealabil pe antrenori de implicaţiile unui „da”. Iar managerul campioanei s-a simţit lucrat pe la spate. Zâmbetul i-a dispărut brusc, la o săptămână după ce se relaxa undeva departe de insulă, sic! sic! sic!, în ceea ce avea să fie doar un minitur promoţional şi cu tente financiare…

Momentul ales de Richard Scudamore pentru lansarea veştii a fost cu atât mai bizar cu cât venea la foarte puţine zile după discuţiile răzbătând din sediul federaţiei, Football Association, cum că Fabio Capello ar fi interesat de un tete-a-tete cu federalii pe de-o parte şi cu cluburile din Premier League de cealaltă parte, legat de o mai mare marjă de timp solicitată de antrenorul naţionalei pentru a-i avea la dispoziţie pe selecţionabili înaintea unui joc interţări. Cu alte cuvinte, Scudamore s-a apărat contraatacând furibund, cu o propunere care a lăsat mască lumea fotbalului din Albion şi nu numai.

Sven-Goran Eriksson a fost în repetate rânduri avocat vehement al introducerii unei pauze hibernale, măcar de 7-10 zile, în ianuarie, şi nu doar pe când antrena Anglia, ci chiar şi în actualul sezon, când a sfârşit la cârma unui club din Premier League. Dorinţele suedezului par cu atât mai intangibile, acum, când ordinea lucrurilor pare a lua un făgaş cu totul şi cu totul aparte. Erodarea puterii federaţiilor naţionale şi a calendarului competiţional interţări s-a produs încet dar sigur, intrând însă nu doar de când cu anunţul lui Scudamore pe o pantă mult mai lunecoasă şi puţin anticipabilă acum nici zece ani să zicem.

Globalizarea câştigă însă teren iar deznodământe dintre cele mai incredibile în ziua de azi pot deveni realitate în viitorul apropiat. Sezonul 2010-2011 ar putea avea într-adevăr 39 de etape, fiind de aşteptat ca interese de rang înalt să facă legea şi cărţile înaintea oricărei păreri contrarii, fie ea venind şi din partea lui Sir Alex Ferguson. Se pare că Liverpool ar fi printre foarte puţinele cluburi care n-ar fi spus neapărat da la reuniunea de săptămâna trecută, însă orice părere poate fi reconsiderată. Şi cât a fost el de zeflemitor la adresa lui United, Wenger ar putea încheia în aceeaşi barcă, evoluând poate chiar în… Arabia Saudită. Cât despre fani, urlând de nemulţumire la auzul ştirii, părerea lor nu contează mai mult decât un ghemotoc de hârtie aruncat la coş pentru cei care taie cărţile.

Ce pare a fi cel mai hilar? Dacă Derby County, rămasă în urmă cu „lanterna roşie”, a spus da pentru o etapă a 39-a în 2010-2011, e de aşteptat ca şefii „berbecilor” să-şi fi făcut temeinic calculele că se vor afla în Premier League şi la momentul lansării doritei expediţii. Cu încă o dată în calendarul competiţional, e de aşteptat ca naţionalele şi alde Capello să sufere, poate cu un amical mai puţin sau cu mai mulţi selecţionabili cel puţin obosiţi, ba chiar indisponibili datorită accidentărilor reale ori imaginare. Asaltul lui Scudamore vine la săptămâni după ce se anunţa decizia ca federaţiile naţionale să compenseze financiar cluburile ale căror jucători se accidentează în meciuri interţări, iar fiecare nou demers oferă tabloul complet al evoluţiei lucrurilor în politica fotbalului.

Iar politica fotbalului nu face separatisme de politica mondială. E doar parte a schemei majore a lucrurilor care par a lua un avânt de neoprit. Cercetaţi, citiţi, informaţi-vă, faceţi-vă o părere iar apoi aşteptaţi doar să vedeţi… Wenger o fi râs el de Ferguson, poate-l şi va învinge duminică pe Old Trafford, dar în câţiva ani va juca tontoroiul la fel ca scoţianul şi alţi manageri. La Sydney, Arsenal – Liverpool cu un puşti african marcând golul de onoare al „Tunarilor”. Pare neverosmil, nu-i aşa?      

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: