Joe, Joiana şi Joey

Era grozav laptele proaspăt ce ni-l aducea Joe şi într-o bună zi m-am dus la sursă. La grajd. Eram curios să văd natura la lucru. Joiana era semeaţă, pleznea de sănătate. Şi foarte blândă, docilă. Pălinca de Sibiu era tare ca aerul munţilor. Iar Joe, om bun, era în balans continuu pe scăunelul său, mulgând expert: „Hoooooo Joiano, hoo! Stai blând!” Joiana era stană de piatră iar văcarul, un dulce.  Laptele, la fel.

Se mai întâmplă ca unii să bea şi alţii să se îmbete. Chiar cu apă rece. Într-atât s-au întrecut peste ani ziariştii englezi în superlative la adresa fotbaliştilor de top ai Albionului încât nu mare a fost mirarea când l-a scăpat anul trecut pe Michael Owen că nici un jucător croat n-ar avea loc în naţionala Angliei. Slava gen „generaţia de aur” îşi făcuse aşadar efectul. Însă Slaven Bilic şi elevii săi au operat pe creier în noiembrie, pe Wembley, şi le-au scos fotbalul din cap unor fotbalişti, jurnalişti sau federali insulari. I-au readus cu picioarele pe pământ. Infatuarea, înfumurarea, importanţa de sine, închipuirile şi supraevaluarea o încasau în plin prin stângul pe care a scris 2-3 al rezervei Petric. Croaţia a lăsat Anglia acasă, taxând-o, prin vorbele ulterioare ale lui Vedran Corluka, fundaşul dreapta, pentru extraordinara sa aroganţă.      

Au trecut două luni, sexagenarul italian Fabio Capello a preluat naţionala Angliei iar cu sosirea sa au renăscut şi speranţele. Iar primăvara vine la unii mai devreme. A înmugurit deja pe ici pe colo, prin paginile ziarelor, acelaşi complex de superioritate cu care Albionul se împuşcă de ani de zile în călcâi. Doza de realism a fost pare-se deja risipită în cele patru zări. 

Cu toţii aşteaptă seara de sâmbătă, din două considerente majore. La conferinţa de presă în care va anunţa lotul convocat pentru amicalul de miercurea viitoare cu Elveţia, pe Wembley, selecţionerul Capello va fi testat de mass-media atât în privinţa familiarizării sale cu numele jucătorilor ce-i va avea drept elevi cât şi pentru progresele sale în stăpânirea limbii engleze. Roma nu s-a clădit într-o zi, nu-i aşa? Iar truda nici n-a început, dacă e să notăm că antrenorul italian se va întâlni în premieră cu jucătorii săi abia la finele săptămânii, după etapa de campionat din weekend.

Dar presa e nerăbdătoare şi anticipează. Dacă a sărit sau nu calul, judecaţi dumneavoastră. Eu am citit aşa: „Capello e răsfăţat în a avea de unde alege”. Joe Lovejoy, în duminicalul The Sunday Times, după ce şi-a făcut mea culpa relativ la preamărirea fotbaliştilor Albionului cu calificativul „Golden generation”, a punctat mai întâi că Football Association ar trebui să facă mai mult pentru a proteja interesele echipei Angliei, „dar protecţionismul este mai dificil ca niciodată sub ochiul Uniunii Europene”. Mulţi fani ai lui Arsenal ţi-ar spune că nu le pasă din ce ţară provine mijlocaşul lor central, câtă vreme pasează excelent de gol sâmbăta la 3. Dar asta e o altă discuţie.

Ziaristul a opinat în continuare că „am convingerea că jucători există, contrar părerilor Johanilor”. Nu ştiu ce-o fi spus un anume Johan însă Joe nu s-a oprit decât după ce a ales cinci echipe diferite ale Angliei, deci 55 de jucători, completând că „până şi al cincilea meu unsprezece nu s-ar face neapărat de râs în faţa alde Macedoniei” şi subliniind că sunt circa 60 de potenţiali selecţionabili, demni de luat în considerare. Nu zic nu, fiece fotbalist, mai ales din prima ligă, poate spera îndreptăţit la o convocare.

Însă continuarea a reamintit de zilele în care lui Owen îi era inoculat complexul de superioritate. Spune Joe… „60 de jucători din cea mai competitivă ligă din lume e un grup mai formidabil decât tot ceea ce pot oferi majoritatea ţărilor”. Barele porţii au fost din nou mutate… Nu mai e vorba de „Generaţia de aur”, cea necalificată la Euro 2008, ci de cea mai competitivă ligă din lume. Clasamentul coeficienţilor UEFA, „mama” ierarhiilor, pârghia care decide balanţa puterii, numărul reprezentantelor în eurocupe şi aşa mai departe, n-a avut-o niciodată în frunte pe Anglia, de la lansarea Premier League în 1992. Italia, Spania şi Anglia sunt mai mult sau mai puţin cot la cot. Anglia ar putea lua faţa luna viitoare, când cu Liverpool – Inter şi Arsenal – AC Milan. Până atunci însă, evidenţa este covârşitor împotriva accepţiunii că Anglia oferă cea mai competitivă ligă din lume. E o metaforă ca praful în ochi.

Doar Manchester United, întorcând finala din ’99 în minutele sale de prelungire, şi Liverpool, revenind de la 0-3 şi triumfând la lovituri de departajare, au cucerit Champions League pentru Anglia de la lansarea Premier League. Două succese finale din 1991 încoace, de când Albionul a fost din nou reprezentată în C1.

Doar Liverpool, triumfând graţie golului de aur, de fapt un autogol al lui Geli în finala de la Dortmund cu Alavesul lui Contra, a câştigat Cupa UEFA pentru Albion de la revenirea cluburilor sale pe Continent, în 1990-1991. Ar mai fi succesele lui Arsenal şi Chelsea, în deceniul trecut, în defuncta Cupa Cupelor. Suntem în 2008, an de turneu final european fără Anglia şi în care fruntaşele din Premier League ar putea realiza „dubla” în eurocupe. Până la aducerea trofeelor în insulă, nu dau însă nici cea mai mică fărâmă de crezare superlativului ales de Joe.

Prima sa echipă i-ar avea pe Carson – Richards, Ferdinand, Terry, Bridge – Wright-Phillips, Hargreaves, Lampard, Rooney – Heskey, Owen, iar a cincea pe Robinson – Hibbert, Taylor, Knight, Ball – Pennant, Michael Johnson, Reo Coker, Dyer – Vassell, Bent. Pe o scală de la cei mai buni la al cincilea XI, alţi 33 ar fi undeva „între”. Fiecărui chibiţ de fotbal îi place să se joace cu alegerea jucătorilor şi dispunerea lor în teren. Aşa încât lecturarea opţiunilor sale a fost fascinantă. Însă Joe a încheiat articolul prin a argumenta neincluderea în echipele sale fantastice a lui Dave Kitson, cel mai prolific atacant englez la zi în Premier League, pe considerentul că roşcovanul lui Reading n-ar fi oricum luat în calcule de Capello, deoarece „italienii nu-s nimic dacă nu sunt şi conservatori, motiv pentru care experienţa lui Jermain Defoe şi Andy Johnson este de-aşteptat să prevaleze în opţiunea selecţionerului”.

Dacă tot ştie atât de bine cum sunt italienii şi dacă miroase la ce să se-aştepte, cât de relevantă ar mai putea fi conferinţa cu anunţarea lotului şi testul de limbă engleză? Poate doar să-i confirme prejudiciile. Toate vechi şi nouă toate. Dar de la Joe şi Joiana, iată-ne la Joey.

Acum o lună, după Crăciun, Joey Barton, mijlocaşul lui Newcastle Utd şi cândva trecut şi pe la naţionala Angliei, se bătea noaptea în centrul oraşului Liverpool. Alcoolul? Sau mâncarea de fast-food a lanţurilor multinaţionalelor, care poate dăuna în egală măsură? Joey a ajuns în spatele gratiilor. Se mai frecase el cu autorităţile fotbalului şi nu numai, iar acum şi-a petrecut Anul Nou în inchisoare. O listă de dandanale îşi afla finalitatea. Diseară însă, Joey ar putea figura în lotul lui Newcastle United pentru deplasarea la Arsenal. Foarte normal şi uman, Kevin Keegan i-a întins o mână, i-a deschis o uşă, i-a oferit o altă şansă. O va folosi Joey ca atare? E de dorit. Şi uite-aşa, într-o lună, din bătăuş de spartul zorilor înapoi în vestiarul de Premier League. Mi-e teamă că Joe l-a omis pe fostul convocat la lot din „mult mai formidabilul grup” de 55 sau, lărgit, din cei circa 60 care ar merita să fie luaţi în seamă. Acum depinde ce-şi doreşte Anglia de la măsurarea forţelor cu restul lumii. Să nu se facă de râs în faţa Macedoniei, cum şi-a coborât Joe ştacheta cu a cincea sa echipă, sau să bată Argentina, Brazilia ori Portugalia în sferurile Mondialului? Cu Rooney pe extrema stângă, adversara, care-o fi ea, îşi freacă mâinile de bucurie. Noroc că Fabio probabil nu înţelege încă toate nuanţele lingvisticii engleze şi poate nu s-a aruncat în asemenea păiănjeniş de păreri.

Ceea ce a avut italianul până acum de făcut, a îndeplinit desăvârşit, a se citi negocierea programului competiţional al grupei preliminare a World Cup 2010, conform şi destăinurii lui Sir Trevor Brooking, cum că „Fabio Capello a preluat la Zagreb frâiele întâlnirii”. Fundaţia a fost pusă. A adăugat alegerea unui amical contra Germaniei, în deplasare la Berlin, pe 19 noiembrie, iar acum poate comemora solemn minutul de reculegere în memoria tragediei aviatice din 6 februarie 1958, de la Munchen, în care au pierit printre alţii şi jucători ai lui Manchester United, şi care va fi păstrat înaintea debutului său la cârma Angliei, miercurea viitoare, pe Wembley.   

Etichete: , , ,

Un răspuns to “Joe, Joiana şi Joey”

  1. Cornel Says:

    Chiar daca Premier League ar fi cea mai competitiva liga(desi in mod normal vine a treia dupa Spania si Italia), majoritatea jucatorilor de top sunt adusi de afara, exceptiile ar fi Rooney, Gerrard, Rio Ferdinand si inca cativa… Nationala Angliei are o baza de selectie destul de mare dar nu extraordinara, cea mai mare problema o reprezinta postul de portar, calitatea acestora au separat practic Anglia de turneul final, chiar in meciul de la Zagreb Robinson a dat pe langa minge. Am vazut ca spaniolul Almunia ar fi fost propus pt. rezolvarea problemei!
    Sunt chiar curios care sunt ceilalti portari selectionati de Joe, referitor la Barton, pai pe el il vad in primii 24 de fotbalisti ai Albionului si dupa ce iese cu arcada sparta dintr-un pub. La lipsa de imaginatie din jocul lor orice mijlocas cu viziune e bine primit, fie si cu ochii umflati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: