Capello Regent

Nas în nas cu Capello. Ştiu, nu voi fi crezut. Dovada! Unde e dovada? Nicăieri. Ar fi fost şi culmea… Am lăsat aparatul de fotografiat în buzunarul drept al blugilor iar gura, ferecată. Nici nu i-am privit prea lung. Doar cât să mă conving că nu voi relata invenţii în acest blog. Există o rubricuţă într-un cotidian gratuit londonez în care ochiul publicului dezvăluie unde şi când a zărit cutare vedetă. Şi ce făcea. Sigur s-o găsi vreun băgător de seamă care să spună că în cea mai deprimantă zi a anului l-a văzut la bulevard pe selecţionerul Angliei.

Luni la amiază, în centrul Londrei stătea să plouă. Un gentleman la costum şi jucându-se cu o uriaşă umbrelă închisă, însoţit fiind în stânga sa de o doamnă elegantă, se plimba pe faimoasa arteră comercială Regent Street, cu ale sale buticuri cu vitrine uriaşe. Dinspre Piccadilly Circus înspre Oxford Circus, pe trotuarul nordic al bulevardului în curbă. L-am zărit în dreptul gangului Quadrant Arcade, cu ale sale şi mai multe buticuri. Fabio Capello părea a fi distrat, privind absent, nici măcar spre cămăşile expuse, în cursul unei conversaţii întrerupte cu soţia sa Laura. Nu tu „ţecăre” de firmă, nu tu cumpărături. Doar o plimbare şi o gură de aer în inima capitalei Albionului. Un cuplu ca oricare altul. Asta până la proba contrarie, într-o ţară obsedată de cultul celebrităţii. Capello nu sare cu adevărat în ochi. În civil, deşi elegant, s-ar pierde în mulţime. Dar poate tocmai aerul de normalitate ce-i înconjoară sinele s-ar putea transpune într-un vestiar al Angliei sufocat de vedete şi într-un stil de joc revenit la anormalitatea haosului aleator din perioada lui McClaren.

Mai sunt peste două săptămâni până la debutul lui Capello la cârma Angliei, în jocul amical de miercuri 6 februarie cu Elveţia, pe Wembley. O convocare a vizaţilor, un lot confirmat, un căpitan vechi sau nou, o întâlnire cu noii săi elevi şi un prim dialog în engleză ar fi momentele de vârf, până ce Albionul cu un al doilea antrenor străin la cârmă va păşi pe iarba Wembleyului într-o seară de peste săptămână. Tot acolo, în 1973, Fabio Capello înscria cu ocazia primului succes al Italiei în „Templul fotbalului”, în faţa inventatorilor jocului. Wembleyul nu-i este aşadar străin tehnicianului de 61 de ani care a tot repetat recent că îşi dorea de mult o provocare într-o altă cultură fotbalistică, şi anume cea insulară, cu toate particularităţile sale.

Chiar m-am bucurat să-l văd pe deţinătorul celui mai important post în Regatul Unit după cel de Prime Minister plimbându-se în voie la bulevard, ca şi orice civil de rând. Nu tu aere şi nu tu nici „cozi”. Gen paznici cu ceafă groasă ori fotografi iritanţi. De altfel Football Association a explicat în termeni fără echivoc, într-un comunicat împărţit editorilor publicaţiilor engleze, că Fabio Capello vede construirea şi consolidarea relaţiei sale cu mass-media prin prisma respectării vieţii sale private, cu tot ceea ce implică o asemenea cerinţă. Fără fotografii, fără abordări publice într-un cadru neoficial, fără un interes aparte pentru membrii familiei sale, care doresc să-şi păstreze anonimitatea. Cât va dura oare până-i va fi călcat pragul? Debutul bate la uşă…

Capello şi-a asigurat poate această pavăză după ce a fost găsit în faţa locuinţei din nord-vestul oraşului Milano în chiar dimineaţa următoare numirii sale la cârma selecţionatei Angliei. Aşa cum a povestit în articolul său, ziaristul Brian Alexander i-a dat de urmă italianului în decembrie, însă, întrebându-l dacă e dispus să acorde un interviu, a fost refuzat cu un simplu „Nu” politicos şi măsurat. Cale întoarsă cu foaia albă. Nu.

Între timp, sunt sigur, peninsularul şi-a îmbunătăţit cunoştinţele de limba engleză, cât despre cele de fotbal, norocul insularilor că au atâta bănet să-şi asigure serviciile pricepuţilor italieni. Va fi interesant de urmărit dacă Fabio Capello va răzbi unde Sven-Goran Eriksson a fost până la urmă lăsat cu gălbenuş pe faţă. Suedezul pornea ca din tun, Anglia zdrobind Spania pe Villa Park, pe când vechiul Wembley devenise deja doar amintire. Continuarea, deşi bună, n-a fost pe placul, aşteptările şi ambiţiile Angliei. Italianul va porni de pe Wembley, iar oficial, abia în septembrie, în fieful Andorrei, care o fi acela. Timp ar fi, de care Eriksson n-a avut parte în 2001. În martie, el intra deja în pâinea preliminariilor Cupei Mondiale. Pentru Capello, momentul adevărului vine abia pe 10 septembrie, la Zagreb, cu Croaţia lui Bilic.

Şi apropo de Bilic, dacă Don Fabio a apărut „pe sticlă” doar la conferinţa de presă rezervată introducerii sale ca antrenor al Angliei, în schimb omologul său croat a fost deja invitat ca analist în studioul Sky Sports, la meciul Manchester City – West Ham United, transmis în direct duminică. Fost fundaş la Everton şi tocmai West Ham, şi avându-l în faţa ochilor pe fundaşul său dreapta Vedran Corluka, elev al lui Eriksson la City, Slaven Bilic a explicat într-o engleză ceva mai bună decât a lui Capello cum e cu regula ofsaidului. E numai una, fără discuţii şi interpretări. De unde că Vassell a marcat dintr-o poziţie neregulamentară în dauna defensivei pe care cu graţie Slaven o servea acum câţiva ani. Cu studii superioare, costumat la negru, cu cercel în ureche, cu opinii certe despre aroganţa englezilor, în interviuri acordate marilor cotidiene londoneze, cu echipa calificată la Euro 2008 şi cu invitaţii din partea moderatorilor Sky. Cota lui Slaven creşte până ce măiestria lui Fabio este pusă la încercare.

Şi dacă nu v-am dovedit că l-am văzut pe omul Capello, în schimb o fotografie cu intrarea în sediul Football Association, din Soho Square. De pe latura estică a pieţei. Drapelul Angliei arborează la un etaj superior al clădirii însă intrarea e oarecum modestă, comparativ cu ale multor altor stabilimente din zonă. Poate tocmai pentru a nu atrage atenţia. Prin geamurile uşilor rabatante am văzut pe ecranul din recepţie chipul lui Mark Hughes, intervievat de cei de la Sky Sports News. În acest loc, mult mai multe aparate foto vor bliţui şi mult mai multe camere de filmat vor imortaliza viitoare descinderi la lucru ale lui Capello. Un antrenor de succes care şi-a dorit o altă provocare la 61 de ani este la începutul unui nou drum. O plimbare de recunoaştere pe Regent Street este parte a iniţierii.

Şi apropo de vedetele întâlnite, în Londra nu e foarte greu să dai din întâmplare de feţe cunoscute. Jonathan Edwards, campionul olimpic, pregătindu-se să servească dejunul într-un restaurant. Brian May, muzicianul, îngrijindu-şi grădina. Ian Brown, solistul de la The Stone Roses, plimbându-şi fetiţa pe Holland Park Road. Neil Ruddock, fostul fundaş al lui Liverpool, grăbindu-se cu o companioană mult mai tânără prin preajma zgârie-norului Centre Point. Mike Rutherford, de la Genesis, deschizând aproape din mers uşa taxiului, la o palmă de ghidonul bicicletei mele. Şi exemplele pot continua. Ţine doar de bun simţ să nu rămâi tablou şi să nu te zgâieşti ca la Rembrandt. Cât despre cei care pun la îndoială reflexele iuţi de jurnalist, prefer să stau pe craca mea. Nu mai e nimic de dovedit sau de fluturat a descoperire.  

 FA in Soho Square  

  

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: